Afrojack

Mostră de înţelepciune:

„În plină epocă a poptimism-ului, DJ-ul multimilionar nu a reușit deloc să intre în grațiile presei muzicale quality”, care-l disprețuiește agresiv sau îl ignoră completamente.

Pe site-ul Discogs, un utilizator polonez îl etichetează pe Afrojack drept “another Justin Bieber of electronic music”.

Ceva mai documentat, un anume “ischivezon” ne recomandă producțiile olandezului de dinainte de 2012 și ne îndeamnă să ignorăm tot ce a creat ulterior.”


Naştere: 

  • Nick Leonardus van de Wall, 9 septembrie 1987, Spijkenisse, Zuid-Holland, Olanda

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Vorbim despre unul dintre cei mai vogă DJ-i de pe planetă, la ora actuală. Ascensiunea olandezului Afrojack coincide efectiv cu ascensiunea curentului EDM, cel mai puternic trend din cultura pop a acestui deceniu.

Individul abia a împlinit 30 de ani, dar a devenit putred de bogat de la o vârstă la care alții abia de au de un sandvici.

Afrojack se regăsește invariabil printre headliner-ii marilor festivaluri de profil (inclusiv pe la Untold și Neversea), unde prestează pentru niște onorarii obscen de mari, ceva între 50.000 și 100.000 de dolari per show (conform site-ului YourEDM). Așa că se explică de ce s-a pricopsit în halul ăsta.

În caz că abia ai ieșit de sub o stâncă ceva, îți explic eu acum care-i treaba cu EDM-ul. Acronimul vine de la “electronic dance music” și este de fapt o găselniță de marketing a americanilor, pentru a reîmpacheta un gen inventat acum mai bine de trei decenii, identificat în mod obișnuit ca “dance music” sau “club music”.

Chiar dacă stilurile house și techno își au obârșia în marile metropole americane, muzica dance a rămas vreme îndelungată un fenomen underground în State (exceptând vreo două hype-uri trecătoare).

După cum știi, lucrurile au stat cu totul altfel în UK și în Europa, unde cultura dance a căpătat relativ rapid statutul unui fenomen de masă.

Ceva “masterminds” din industria entertainment-ului au mirosit potențialul unui nou “boom” comercial în reconvertirea culturii dance pe target-ul milenialilor americani. S-a inventat mai întâi un tag, menționatul EDM, după care s-a pus la punct o nouă strategie de marketing, fondată pe festivaluri gigant cu program de DJ-ială.

Asta a însemnat efectiv comodificarea rave-urilor de odinioară. Acum totul se face legal, în spații vaste, cu promovare maximă și scenografii grandioase.

Milenialii au devenit instant carne de tun pentru noul trend. De pe urma lor, industria EDM face profituri uriașe, de ordinul miliardelor de dolari.

Bineînțeles, tendința s-a globalizat în scurt timp și a cuprins noi piețe, precum  cele din țările BRICS.

Tot sub influența trend-ului EDM, scena dance europeană a căpătat un nou “boost”, așa cum o atestă creșterea spectaculoasă a festivalului Tomorrowland, din Belgia, sau apariția în mijlocul Clujului a nenorocirii de Untold.

De altfel bună parte dintre vechile și noile star-uri EDM provin de pe continentul european, Olanda lui Afrojack fiind fruntașă pe ramură.

Întreg fenomenul este criticat din toate direcțiile. Totul e doar o super-manevră de marketing, spectacolele-s grotești, muzica-i simplistă, repetitivă și de tot căcatu’, DJ-ii nu fac nimic, decât să apase butonul și să agite mulțimea fluturând mâinile pe sus, puștanii habar n-au de rădăcinile fenomenului, îi intersează doar drogurile and so on…

Între cei mai fervenți critici ai EDM-ului găsim desigur tot felul de rochiști bătrâni, care nu înțeleg etosul dance “by default”.

Dar cel puțin la fel de înverșunați sunt și cluber-ii din vechile generații, frustați pe bună dreptate de perversitatea industriei muzicale. Îi înțeleg și pe ei, îi înțeleg și pe puștani.

E cel mai ușor să te iei de ăștia micii că nu fac, că nu dreg, că nu gândesc așa cum gândești tu. Sunt și ei niște consumatori captivi, absorbiți în vârtej de mașinăria de marketing capitalistă.

Exact ca populația “matură”, care conștientizează la fel de puțin ce i se întâmplă, dar are inconștiența să-i judece pe alții.

Hai că iar mă lățesc între paranteze. Să vedem ce-i cu Afrojack-ul ăsta. Un hăndrălău metis, cu o statură de peste doi metri, marele DJ se numește de fapt Nick van de Wall și provine din Spijkenisse, un orășel olandez aflat nu departe de Rotterdam.

Un mare iubitor de muzică dance și de computere, micuțul Nick a descoperit de timpuriu celebrul soft Fruity Loops și a învățat să-și producă propriile piese.

Ajuns la vârsta adolescenței, și-a făcut ucenicia într-ale DJ-ingului în urbea natală. L-a ajutat foarte mult și consilierea primită pe forumul lui Laidback Luke, unde pe la jumătatea deceniului trecut se aciuaseră o mulțime de aspiranți într-ale muzicii dance (chiar și răposatul Avicii o ardea p-acolo!).

În 2007, pe când avea încă 19 ani, hăndrălăul a realizat primul lui 12”, In Your Face, via Slized Recordings, label deținut de Hardwell, un alt exponent major al noului val dutch house.

In Your Face se înscrie în trend-ul electro house, predominant la vremea respectivă în zona muzicii de club. Electro house-ul este influențat de electro-funk și electroclash, dar se aseamănă cu astea la fel de puțin cum se aseamănă dub-ul cu dubstep-ul.

Acest prim single Afrojack are un tempo destul de moderat, fragmentat adesea de intermezzo-uri dubioase și interpolat cu regularitate de drujbele psihotice ce definesc sound-ul electro house. O bucată superbă pentru cei care trăiesc să-și rupă capul prin cluburi.

Electro house-ul turbat a fost sunetul dominant în primul cincinal din cariera lui van de Wall. Omul stătea pe trend, fiindcă acesta era stilul cel mai gustat la vremea aia printre clubber-ii de pretutindeni.

Totuși, Afrojack a încercat să mai varieze, cu incursiuni în zona mai melodică, definită îndeobște ca progressive house, dar și în lumea mai întunecată a curentelor tech house/minimal.

Pentru producțiile de factura asta și-a inventat un alter ego, Kapuchon, responsabil de două discuri single, ambele datate 2009 și realizate în tandem cu olandezo-portughezul Benny Rodrigues.

Urmând exemplul lui Hardwell, Afrojack și-a întemeiat propriul label, Wall Recordings, în decembrie 2007.

Wall Recordings nu s-a limitat doar la creațiile fondatorului, ci și-a întins aripile protectoare asupra altor tinere talente ale scenei dance olandeze, fapt ce i-a adus un renume excelent în branșă.

Cel dintâi flirt al lui van de Wall cu mainstream-ul s-a petrecut prin 2008, când a colaborat cu duo-ul The Partysquad, pentru single-ul Drop Down (Do My Dance).

Un număr contagios de house, cu ceva influențe hip-hop, Drop Down a prins bine în Olanda, unde a ajuns până pe locul 12 în topul național.

Anul următor, Afrojack a făcut un pas decisiv spre highlife-ul muzicii dance, lucrând în premieră cu David Guetta.

Băiatul a co-produs unul dintre track-urile de pe One Love, album ce l-a propulsat pe Guetta pe culmile chart-urilor din lumea largă.

Ulterior, van de Wall a devenit un fel de musafir permanent pe albumele puriului DJ francez. Este prezent pe Nothing but the Beat (2011) și pe Listen (2014), dar și pe o serie de “non-album album singles”, ce s-a prelungit până în prezent.

Practic a ajuns un fel de protejat al lui Guetta, lucru ce l-a ajutat enorm în urcușul său spre superstardom.

Cei doi au remixat împreună un cântec al Madonnei, Revolver. Opera lor s-a ales cu un Grammy, pentru cel mai bun remix al anului 2010.

De-a lungul timpului, Afrojack a realizat multe alte remix-uri, inclusiv pentru mari hit-uri pop, ca Alejandro (Lady Gaga), Barbra Streisand (Duck Sauce) sau Gagnam Style (Psy).

Dar în lumea muzicii dance este apreciat mai ales pentru versiunea sa după Moombah, un track al confraților olandezi Silvio Ecomo și Chuckie, ce datează din 2009. Combinația de electro house și reggaeton imaginată de van de Wall a stat la baza unui nou stil de muzică, botezat moombahton.

2010 a reprezentat încă o răscruce în cariera lui Afrojack. Single-ul său Take Over Control a pătruns într-o multitudine de topuri naționale, inclusiv în US și în UK.

Van de Wall nu s-a dezis de drujbele electro house, numai că le-a subsumat într-un context mai melodios, mai relaxat, conform canoanelor pop. Take Over Control beneficiază și de aportul unei chanteuze, Eva Simons, un fel de Rihanna pentru săraci.

Deși flirta tot mai intens cu masele largi, Afrojack își fideliza în paralel și publicul de clubber-i. Pe parcursul lui 2010 a rupt dancefloor-ul cu producții electro house devastatoare, cum ar fi Ghettoblaster (împreună cu Bobby Burns), Pacha on Acid, Bangduck, A Msterdamn (a doua colaborare cu The Partysquad) sau Quacky (în duet cu Sidney Samson). Practic a fost cel mai fertil an din cariera de producător electro house a lui van de Wall.

Băiat sociabil, după ce s-a pus bine cu Guetta, Afrojack s-a întovărăşit cu încă un superstar, pseudo-rapper-ul Pitbull. Inițial i-a produs track-ul Maldito Alcohol, din 2010.

Impactul a fost minor atunci, dar după încă un an, Pitbull și Afrojack (plus crooner-ul R&B Ne-Yo) au scos megahit-ul Give Me Everything, no. 1 în US, în UK și în nenumărate alte state. Am dat play acestui Give Me Everything și sună ca o variantă 2.0 a Coco Jambo-urilor de odinioară.

După ce Give Me Everything a dominat soundtrack-ul verii lui 2011, Afrojack a dat o nouă lovitură, înhăitându-se cu Steve Aoki, un alt DJ/producer proaspăt cățărat pe val.

Cei doi au realizat un single, No Beef, aflat la limita dintre frenezie și psihoză. No Beef este înzestrat și cu un videoclip pe măsură, cu cei doi starleți trăind la maxim viața lor de animale de petrecere.

Până la sfârșitul lui 2011, Afrojack a mai pus-o de două summit-uri d-astea, cu colegi din noul val EDM.

The Way We See the World este un anthem electropop, la care au mai contribuit surorile Nervo și greco-belgienii Dimitri Vegas & Like Mike.

We’re All No One a adunat o galerie de “someones”, alcătuită din Afrojack și Steve Aoki, gemenii dezmățului, și aceleași Nervo, care-s gemene pe bune.

Prolificul van de Wall a scos multe alte track-uri în 2011, un an ce a marcat tranziția de la electro house-ul hardcore la noul sound big room. Acest big room reprezintă o versiune grandioasă a muzicii house, menită să umple imensitatea spațială ce găzduiește festivalurile EDM.

Vibe-urile necruțătoare de club se fac simțite pe bucăți precum Selecta (o colaborare cu Quintino) sau Prutataaa (un “joint” cu amicul R3hab), în timp ce măreția care vrăjește mulțimile EDM răzbate din producții gen Tequila Sunrise (concepută alături de neamțul Tocadisco) și Grindin’ (prima colaborare cu Shermanology, un trio frățesc originar din Curaçao).

Abilul Afrojack s-a acomodat perfect în toate mediile posibile: în cluburile de noapte, în chart-urile pop sau pe arenele EDM.

Din acea epocă, hăndrălăul a început să bage la ore de vârf pe la toate festivalurile EDM de răsunet, cum sunt Electric Daisy Carnival, Ultra Music Festival, Tomorrowland şi tot ce s-a mai inventat de atunci.

Boom-ul declanşat la începutul deceniului pare departe de a se amortiza, ca dovadă că Afrojack-ul îşi menţine şi în prezent o cotă de piaţă uriașă.

Isprăvile lui van de Wall s-au reflectat pe deplin şi în chart-ul DJ Mag, un clasament extrem de influent în lumea muzicii dance.

Clămpăul a debutat direct pe locul 19, în 2010, izbutind cel mai înalt “new entry” din anul respectiv. Un an mai târziu a săltat în Top 10 şi nu s-a mai dat jos de acolo nici în ziua de azi.

Van de Wall stă la fel de bine şi în topul celor mai bine plătiţi DJ-i, publicat anual de revista Forbes. Aceiaşi publicaţie l-a inclus şi în prima versiune europeană a listei 30 Under 30, apărută în 2016.

Tânăr, chipeș şi plin de marafeţi, Afrojack a penetrat adânc și în lumea mondenă. Prin 2011-2012 s-a combinat cu tolomaca de Paris Hilton. S-a auzit atunci că îi produce şi un album, dar odată cu ruperea relaţiei s-a ales praful de marele proiect. O pierdere imensă pentru umanitate!

Perioada 2012-2013 a fost relativ săracă în noi release-uri Afrojack. De notat single-ul vocal-instrumental Can’t Stop Me, imprimat împreună cu Shermanology, care a penetrat în Top 10 olandez.

Pe acelaşi vibe de big room, instrumentalele Rock the House şi Air Guitar au lovit masiv pe felia tot mai întinsă a EDM-ului.

Lansat în primăvara lui 2013, As Your Friend este o colaborare cu Chris Brown, celebrul caftangiu al Rihannei. Nimic special, doar un track dance stereotip cu vocea unui star R&B infatuat.

Juma’ de an mai târziu a apărut un nou single Afrojack, The Spark, cântat de un afro-american mai obscur, numit Spree Wilson. The Spark sună ca orice cântecel zglobiu, preparat după reţetarul pop-ului milenial.

Respectivul single a prefaţat albumul Forget the World, primul “full lenght” din cariera lui van de Wall, apărut în mai 2014.

Noul val EDM a moştenit vechea etică dance, unde albumele joacă un rol secundar. Totuşi, dacă Steve Aoki, Avicii sau Skrillex au scos toţi albume, atunci deci n-ar fi făcut-o şi Afrojack?

O înlănțuire de drop-uri previzibile şi refrene-clişeu, Forget the World se înalţă ca un adevărat monument al formalismului pop-dance al decadei “twenty-tens”.

De fapt tot ce contează pentru nenumăraţii fani Afrojack este energia, iar idolul lor nabab produce mai ceva ca un reactor nuclear. În combinație s-au amestecat și ceva ingrediente hip-hop/trap, la care olandezul s-a dedulcit tot mai frecvent de atunci încoace.

Toate piesele de pe Forget the World au câte un “featuring” vocal. Contrar uzanțelor dance, van de Wall n-a apelat deloc la dizeuze, preferând ca toate cântecele să fie interpretate de niște dârlăi.

Cei mai mulți sunt cam “no name”, dar se fac auziți și câțiva dârlăi faimoși, precum Wiz Khalifa, Snoop Dogg și Sting (da, chiar Sting). Cel puțin ultimii doi cred că au fost cooptați să-l legitimeze cumva pe super-DJ și în rândurile generațiilor pre-mileniale.

Track-ul de deschidere, Ten Feet Tall (cu solistul Wrabel), sună ca un remix EDM după Coldplay-ul târziu. În rest, greu să mai distingi ceva, în toată această euforie juvenilă.

Pentru că ești și tu un hodorog, sigur ești mai interesat ce prestează hodorogii invitați la bal. Pe Dynamite, Snoop Dogg se străduiește să intre în film și se laudă cât de “party animal” poate fi el.

În schimb, pe Catch Tomorrow, Sting cântă cu suspect de multă pasiune despre homeleșii și prostituatele de pe Sunset Boulevard (cu o aluzie evidentă la Roxanne). Cel mai infect cântec de pe album. Detest bogătanii compătimitori.

Nici nu se răcise bine Forget the World, că Afrojack s-a întors la “non-album singles”, adevărata pasiune a producătorilor dance.

Pe finalul verii lui 2014 a băgat un duet cu noua senzaţie EDM, teenager-ul Martin Garrix. Turn Up the Speakers se cheamă co-producţia lor mega-turbo, înzestrată cu un videoclip plin de bunăciuni în chiloţi. Dealtfel un loc comun în imageria EDM. Orice asemănare vizuală cu hair band-urile anilor ‘80 nu este chiar întâmplătoare.

În primăvara lui 2015 a urmat un nou hit în tovărăşie cu David Guetta, Hey Mama, la care şi-au dat concursul divele Nicki Minaj şi Bebe Rexha.

Hey Mama combină tradiţia electro house cu influenţele pop, R&B şi trap, dar refrenul intonat de Rexha a stârnit controverse datorită unui surprinzător mesaj retro-sexist.

Tot din 2015 datează un alt hit al lui Afrojack, SummerThing!, un cântec pop de cea mai joasă speţă, interpretat de un anume Mike Taylor, alt afro-american obscur. Intrigantă propensiunea asta a lui Afrojack pentru vocile masculine.

În aceiaşi perioadă, van de Wall a lansat la apă un nou proiect, NLW, cu tendinţe ceva mai agresive față de celelalte creații recente.

Cu câteva single-uri lansate în perioada 2015-2017, NLW recurge intens la drujbele electro house care l-au consacrat odinioară pe Afrojack, dar adaugă şi influenţe trap, dubstep, moombahton etc.

În prima parte a lui 2016, Afrojack s-a reunit, pe rând, cu doi dintre frații lui de pe scena “dutch house”. Hollywood este un neo-electro house cu accente trap, conceput împreună cu Hardwell.

Pe aceeaşi direcţie se află şi Move to the Sound, co-produs alături de mentorul Laidback Luke.

Single-ul Hey, realizat în colaborare cu cântărețul Fais, a lovit Top 10 olandez, în vara lui 2016. O melodie lejeră, pe stilul eurodance reșapat pentru mileniali.

Pe de altă parte, van de Wall a început să păşească tot mai decis în afara zonei lui confort. Un exemplu bun în sensul ăsta este Gone, piesă ce beneficiază de aportul lui Ty Dolla $ign, un crooner interesant din noul val R&B.

Pe parcursul lui 2016, Afrojack l-a promovat intens pe Ravitez, unul dintre protejații Wall Recordings, cu care a tras două track-uri de impact. System e ceva mai înverșunat, în timp ce The Great Escape se înscrie pe linia pop-friendly.

Mult mai spectaculoasă mi se pare întâlnirea lui Afrojack cu chanteuza Tóc Tiên și rapper-ița Suboi, două mari starlete din Vietnam.

Olandezul le-a produs o piesă, Tâm điểm ánh nhìn (All Eyes on Us), care-i OK-ish așa. Dar vietnamezele sunt absolut mortale.

În 2017, Afrojack a ars-o în cel mai cameleonic stil cu putință. Imediat după Anul Nou, haidamacul a lovit cu Diamonds, un etno-trap nervos, produs dimpreună cu junele australian Jay Karama.

După asta, s-a lăsat cuprins de un vibe latino chill și s-a înhăitat cu Luis “Despacito” Fonsi. A ieșit un single moombahtonic “lite”, botezat Wave Your Flag.

În șirul de combinații cu David Guetta s-au adăugat două noi hit-ulețe. Anostul Dirty Sexy Money nu este salvat nici măcar de bomba Charli XCX.

Marcat de noul sound future bass, Another Life sună ceva mai răsărit, chiar dacă o are ca solistă pe mai modesta Ester Dean.

Între cele două co-producții cu Guetta s-a intercalat o bucată de trap hedonist, No Tomorrow, trasă cu ajutorul lui Belly și al lui O.T. Genasis, doi MCs mai din linia a doua, așa.

În ultimele luni ale anului, Afrojack a punctat serios pe partea de big room și electro house, cu single-uri ca Hands Up (cu Hardwell și MC Ambush), Keep It Low (cu Mightyfools) și New Memories (cu DubVision).

O altă combinație de succes a fost Lost, cu solista greco-australiană Vassy, ce aduce un suflu puternic din house-ul “old school”.

Mult mai interesantă decât toate producțiile lui Afrojack din 2017, mi se pare apariția lui ca invitat într-un vlog al lui Laidback Luke, unde cei doi tranșează eterna controversă “push the button”.

Îmi place că haidamacul recunoaște deschis că la marile fest-uri bagă din greu set-uri pre-înregistrate. În schimb pretinde că dă adevărata măsură a talentului său de DJ în gig-urile de club. Așa o fi.

La începutul lui 2018, Afrojack s-a arătat cuprins de un mood neobișnuit de romantic. Olandezul s-a reunit cu David Guetta și Sia pentru single-ul Helium, un fel de sequel pentru Titanium, de pe Nothing but the Beat, din 2011.

Apoi, de Valentine’s Day, a băgat o melodie siropoasă, Bed of Roses, cântată în falsetto de albanezo-americanul Stanaj.

Odată cu venirea primăverii, haidamacul a reluat șirul de track-uri big room anoste. Mai întâi a fost nostalgicul 2012, realizat cu același Ravitez.

La scurt timp a venit Started, un gir pentru tinerele speranțe D.O.D. și Tim-Ber.

Acum când scriu articolul, numele lui Afrojack se poate citi cu fonturi mari pe toate gardurile din București, pentru că băiatul vine și în vara asta la Untold.

Este “headliner” pentru a treia oară consecutiv la cel mai odios festival EDM din Univers, semn că a prins puternic și la puștimea din România.

În plină epocă a poptimism-ului, DJ-ul multimilionar nu a reușit deloc să intre în grațiile presei muzicale “quality”, care-l disprețuiește agresiv sau îl ignoră completamente.

Pe site-ul Discogs, un utilizator polonez îl etichetează pe Afrojack drept “another Justin Bieber of electronic music”.

Ceva mai documentat, un anume “ischivezon” ne recomandă producțiile olandezului de dinainte de 2012 și ne îndeamnă să ignorăm tot ce a creat ulterior.

Nu e de mirare că van de Wall e receptat astfel de lumea fină, fiindcă individul e practic sinonim cu EDM-ul, cel mai detestat curent muzical al acestor timpuri.

Pe milioanele de fani îi doare la 15 metri de coate, pentru că păluga olandeză le servește fix ce trebuie, atât în materie de producții, cât și de DJ set-uri.

Toți figuranții pseudo-elitiști ar trebui s-o lase mai moale. Fiecare generație și-a avut Afrojack-ul ei, chit că era întrupat într-o divă, un “crooner” sau un întreg “rock band”. Acum este vremea DJ-ilor și dacă nu accepți asta înseamnă că ai rămas captiv într-o epocă apusă.

Update 1:

La sfârșitul verii lui 2018, Afrojack a scos un DJ mix, de fapt un automix, denumit autoironic Press Play.

Publicat doar în format digital, Press Play reunește cele mai recente producții ale barosanului, mare parte dintre ele realizate în colaborare cu diverși protejați mai vechi sau mai noi.

Sunt amestecate cam toate direcțiile principale din creația Afrojack-ului: drujbe electro house, bucăți mai melodice de progressive house, plus ceva trap, că-i place să se dea periculos.

Fanii renumitului DJ au toate motivele să fie entuziasmați, non-fanii sunt la fel de îndreptățiți să rămână indiferenți. Dacă există nevoia de dovezi că EDM-ul e un fenomen stagnant, Press Play trebuie pus neapărat pe listă.

Update 2:

Cariera lui Afrojack și-a continuat glorioasa inerție și în anul 2019. Omul a băgat seturi peste seturi, spre extazul maselor populare, și a scos ceva muzici noi, spre încântarea fanilor devotați.  

În primăvară a sărit pe interval cu bombasticul Sober, o abrumbureală EDM-trap-pop, rezultată din coliziunea sonoră cu “durii” Rae Sremmurd și senzitivul Stanaj. 

Switch este o bucată cu tente deep house, co-produsă împreună cu Jewelz & Sparks. Pe post de solistă o descoperim pe frumoasa metisă Emmalyn.

Pentru sezonul estival, Afrojack-ul s-a anturat cu belgianul Yves V și cu fetele de la Icona Pop. A ieșit o producție cu ceva reverberații disco/Hi-NRG, botezată We Got That Cool.

Tot în zona pop-friendly/post-eurodance se înscrie și Back to Life, o colaborare cu vechii amici de la DubVision.

Afrojack a lucrat intens și cu Chico Rose, un DJ cunoscut anterior sub aliasul Ravitez. Împreună cu el a scos The Bass, un instrumental tip “big room”, și Sad, un electropop mai melancolic, cu glas anonim de fată.

În catalogul olandezului s-a adăugat și Cut It Up, o producție trap cu iz est-asiatic, ce l-a adus alături de japonezii PKCZ® și de starleta K-pop CL.

Dornic să încurajeze tinerele talente, Afrojack l-a ajutat pe costaricanului Disto să scoată Can’t Lose, un track EDM cu ecouri trap și R&B. Partea vocală este interpretată de un june cântăreț afro-american ce-și zice simplu Titus.

După cum se vede, superstarului îi place compania. Singura producție solo pe 2019 se cheamă It Goes Like și sumarizează esența sound-ului actual al lui Afrojack. 

Individul a anunțat că urmează să scoată mixul Press Play 2, ce va include probabil o parte dintre track-urile menționate în acest update.

Update 3:

La începutul lui 2020, Afrojack-ul se pregătea să rupă fest-urile EDM pentru încă o vară. În martie a apucat să scoată două noi single-uri: unul mai finuț, mai pop (All Night, cu glasul lui Ally Brooke), celălalt mai pe scandal, pe înghesuială (1234, cu amicul DJ Fedde Le Grand și cu MC Ambush).

Acestora li s-a adăugat și o nouă producție NLW, Hydra, în tovărășie cu polonezul Blinders.

Au venit însă pandemia și distanțarea socială, iar megastarul a fost nevoit să se refugieze în podcasting, vlogging și live streaming. Bine, nu pe cioclofenderii bogătani ca ăsta îi plâng eu acuma.

Update 4:

Vara s-a scurs fără neam de festival, dar Afrojack a continuat să producă în draci, ca să aibă DJ-ii ce mixa când s-o redeschide business-ul.

Lansat în iunie 2020, Cloud 9 reprezintă o nouă colaborare cu Chico Rose, ce îmbină noul sound slap house cu melodicitatea R&B, impregnată de glasul faimosului Jeremih.

A urmat Hot, un banger concis de future bass, stil derivat din dubstep-ului de odinioară.

Afrojack și Chico Rose au făcut echipă încă odată pentru Speechless, pe același vibe fresh de slap house, punctat de vocea stranie a lui Azteck.

Până la finalul verii a apărut și single-ul Hey Baby, realizat împreună cu Imanbek, copilul teribil al EDM-ului kazah. Solista de la Hey Baby este tânăra Gia Koka.

Wish You Were Here, din septembrie 2020, exprimă o altă tendință nouă din muzica EDM, identificată ca future house, în esență o încrucișare de deep house și big room. Track-ul a fost co-produs de DLMT și cântat de un flăcău pe nume Brandyn Burnette.

Luna următoare, Afrojack a avut două noi lansări. Up All Night este o bucată slap house cu linie vocală de trap, rod al conlucrării cu Vinai și Hard Lights.

În schimb, What Are We Waiting For? înclină spre noul disco, piesa având-o ca interpretă pe Ally Brooke.

Update 5:

La finele lui 2020, Afrojack l-a resuscitat pe Kapuchon, alter egoul său techno, care a realizat atunci single-ul 10 Years Later.

Anul următor au ieșit încă 5 track-uri sub egida Kapuchon. Cel mai izbutit mi se pare Waves, o colaborare cu portughezul Manu.

Afrojack a început seria colaborărilor pe 2021 cu Return of the Mack, un cover după superhitul R&B nouăzecist al lui Mark Morrison. Piesa a fost produsă împreună cu Chasner și Rob Adans, vocea aparținându-i misteriosului Tony Brown.

Din ianuarie 2021 datează și Start Over Again, un track house generic, la care au mai contribuit DJ-ul Marc Benjamin și experimentată cântăreață Vula

Două luni mai târziu, Afrojack și israelianul Zafrir au scos Boom Boom Pow, pe deja vechiul trend future bass.

Tot în martie, superstarul olandez și-a unit forțele cu Timmy Trumpet pentru Stay Mine, un electropop avântat, cu glas feminin.  

În același “vibe” se înscrie și Hero, o nouă co-producție Afrojack-David Guetta, ce a ieșit la iveală în aprilie. Vocalista e o tânără canadiană, ce-și zice Luxtides

Afrojack a susținut apoi un recital la finala Eurovision din Rotterdam, alături de cântăreții Glennis Grace și Wulf și de o orchestră simfonică de tineret.

Pe final de vară, relaxarea restricțiilor din unele țări a readus la viață câteva festivaluri EDM, unde Afrojack a fost desigur cap de afiș. Hăndrălăul a bifat astfel al nu mai știu câtelea Untold la rând.

Cât privește producțiile, în august, Afrojack a realizat All Night Long, un clișeu dance teribil, intonat de Azteck și o voce feminină neidentificată. 

You Got the Love reprezintă o nouă colaborare cu Chico Rose, cei doi DJ-i folosind în premieră aliasul Never Sleeps. Chiar dacă a fost lansată cu mare fast, odată cu fundația Tomorrowland Music, piesa n-are niciun fel de șarm. 

La fel se poate spune și despre Anywhere with You, deși Afrojack-ul a lucrat la acest track cu încă patru oameni, membrii duourilor Lucas & Steve și DubVision.

O ieșire din rutina electropop a olandezului s-a petrecut abia prin octombrie, cu single-ul To the Floor, care se duce surprinzător în zona tech house. To the Floor a fost făcut alături de Black V Neck, doi hăndrălăi din State.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.