Akala

Mostră de înţelepciune:

„Apoi intră în scenă colosalul The Thieves Banquet, un musical rap în toată regula, cu Akala interpretând magistral naratorul și cele patru personaje (dictatorul african, regina Marii Britanii, liderul religios și bancherul).

Dracu organizează un mare banchet al tâlharilor, unde invită toată fauna ticăloșilor de pe Pământ. După un îndelung proces de selecție, Dracu îi alege pe cei patru amintiți mai sus ca pretendenți la coroana de rege al tâlharilor. Fiecare dintre ei trebuie să susțină o pledoarie, în care să arate de ce merită să fie încoronat.”


Naştere: 

  • Kingsley James McLean Daley, 1 decembrie 1983, Crawley, West Sussex, Anglia

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Rapper underground, comentator politic de stânga, militant fervent împotriva discriminării rasiale. Aceasta ar fi cea mai simplă caracterizare a uimitorului Akala, unul dintre cei mai importanți intelectuali publici din Marea Britanie la ora actuală.

Akala s-a consacrat la jumătatea anilor 2000, ca tânăr MC de mare talent. Treptat, cariera sa hip-hop a fost pusă în umbră de aparițiile televizate în diverse dezbateri pe teme sociale și politice.

Impresionant prin elocvență și erudiție, Akala pune în lumină adevărată natură a problemelor cu care se confruntă minoritățile rasiale din UK, zdrobindu-și adversarii conservatori cu argumente imbatabile. La un moment dat l-a redus la tăcere până și pe neofascistul Tommy Robinson.

În ultimii ani, Akala și-a extins activitatea în direcții multiple, de la prelegeri academice la literatură pentru copii, fapt ce-i conferă o aură de neorenascentist în această epocă a capitalismului târziu.

Akala a venit pe lume de 1 decembrie 1983. În acte poartă numele Kingslee James McLean Daley. Mama lui este scoțiană, iar tatăl jamaican.

Artistul are o soră mai mare cu doi ani, Niomi, aka Ms. Dynamite, cântăreață R&B/hip-hop ce s-a bucurat de un succes uriaș în primii ani 2000. Ms. Dynamite a câștigat atunci două Brit Awards, trei MOBO Awards plus mult râvnitul Mercury Prize.

Cele două viitoare vedete au crescut în zona Camden, din Londra, doar cu mama lor, pentru că babacul s-a cărat înainte de nașterea mezinului Kingsley. Frații Daley au avut de îndurat multe privațiuni materiale, iar la pachet cu asta veneau adesea batjocura și discriminarea de la școală.

Ambii copii plezneau de deștepți și aveau rezultate fabuloase la învățătură, dar existau unii profesori rasiști care nu-i haleau, cum i s-a întâmplat de la o vârstă foarte fragedă lui Kingslee:

“My teacher at seven put me in a special needs group for kids who didn’t speak English. She obviously knew I didn’t have problems with English – I was reading The Lord of the Rings at home. This is a woman who was brought up in the 1930s, at a time when the idea that white people were innately genetically superior and that Britain’s right to colonise the world were self-evident.”

Dornic de cunoaștere, Akala a frecventat cu maxim interes și școala pan-africană de duminică. Acolo i s-a revelat o cu totul altă narațiune despre strămoșii săi, complet diferită față de vulgata post-colonială din UK.

La formarea intelectuală a micuțului Kingslee au contribuit din plin și numeroasele spectacole văzute la Hackney Empire, unde director de scenă era un individ care i-a fost pentru o vreme tată vitreg. La Hackney Empire, viitorul artist și activist a avut prilejul să întâlnească în carne și oase personalități precum Angela Davis sau Hugh Masekela.

Însă universul copilăriei și adolescenței lui Akala a fost mult mai complex. Mai existau și strada, cartierul, unde s-a trezit martorul unor scene violente, care l-au marcat pe viață.

Revenind la partea pozitivă, băiatul a jucat și fotbal de performanță, timp de vreo cinci sezoane, la juniorii lui West Ham United și Wimbledon. La vârsta de 15 ani, Kingslee a apărut într-un promo Sky Sports pentru transmisiile de la Copa America 1999.

Nu știu cum făcea puștiul, că-n tot timpul ăsta se ținea serios și de carte. În vremea liceului a primit chiar un certificat, că se află între cei mai buni elevi la matematică din tot Regatul Unit.

În fața lui se așternea o strălucită carieră universitară, dar tânărul intelectual a ales un cu totul alt drum. Printre orele intense de studiu și antrenamentele de fotbal, omulețul își exersa de zor și talentul la freestyle, înrâurit de clasicii Public Enemy, KRS-One și Wu-Tang Clan.

Fascinația față de cultura hip-hop a întrecut oricare dintre multiplele pasiuni ale lui Kingslee. În loc să meargă la facultate, flăcăul a decis să se facă MC, adoptând aliasul Akala. Acesta vine de la Acala, o zeitate budistă, al cărui nume se traduce din sanscrită ca “neclintit”.

Prima înregistrare a lui Akala este Get Up, Stand Up, un duet cu surioara Ms. Dynamite, strecurat sub formă de “hidden track” pe albumul de debut al acesteia, multi-premiatul A Little Deeper (2002). Pe disc se află și melodia Brother, un splendid omagiu al cântăreței pentru frațiorul ei destoinic.

Un an mai târziu, rapperul a lansat cel dintâi single, programaticul Welcome to England.

A urmat un prim mixtape, scos pe parcursul lui 2004. Botezat The War Mixtape, acesta conține o serie de freestyle-uri ale junelui artist, pe beat-uri preluate de la diverși MCs la modă, ca Jay-Z, Mobb Deep sau răposatul Big Pun.

Tot în 2004 a apărut și EP-ul Hold Your Head Up. Inspirată de melosul soul al anilor ‘70, piesa de titlu transmite un mesaj de încurajare pentru tineretul afro-caraibian. Refrenul este intonat cu pasiune de o frumusețe pe nume Selah.

Un nou single, Roll Wid Us, a ieșit pe piață în 2005. Cântecul s-a aflat și pe soundtrack-ul filmului Kidulthood și a reprezentat unica intrare a lui Akala în chart-ul britanic, pe modesta poziție no. 72.

Pe Roll Wid Us, MC-ul își proclamă măestria și înțelepciunea în acordurile visătoare ale unei orchestre de coarde, samplată de pe un disc obscur al muzicantului R&B Sil Austin.

LP-ul de debut, It’s Not a Rumour, a apărut în primăvara lui 2006, la propria casă de discuri, Illa State Records.

Deși a fost ofertat de marile concerne, Akala a preferat să rămână artist independent, ca să-și poată urma calea în mod neabătut. Și-a asumat astfel o mediatizare mult mai redusă decât a confraților care au semnat pactul cu industria muzicală.

Încă din faza timpurie a carierei, Akala stătea foarte bine cu rimele, flow-ul și jocurile de cuvinte, dar mai avea ceva de lucrat la mesaj.

Pe mare parte din It’s Not a Rumour, Akala se răfuiește cu rapperii mainstream, numai că reiterează și el unele dintre stereotipurile genului, precum bravada fără margini, “the N-word” și – mai rar – referirile jignitoare la adresa femeilor.

De precizat că MC-ul nu era tocmai ideologizat la vremea aceea, deși manifesta preocupări serioase pentru soarta societății.

În privința orchestrațiilor, It’s Not a Rumour reprezintă un amalgam de influențe. Albumul pornește cu o trilogie rap-rock, alcătuită din track-urile Stand Up, Yeah Yeah Yeah și The Edge.

Vine apoi Shakespeare, unde Akala pretinde nici mai mult, nici mai puțin că este chiar William întors din morți, în piele de negru. De data asta, beat-ul năvalnic a fost împrumutat din Loneliness, superhitul trance al neamțului Tomcraft.

Carried Away schimbă subit atmosfera, arborând veșminte acustice de baladă grunge, prilej pentru MC să-și exhibe trăirile în manieră sing-rap.

This Is London vorbește despre realitățile dure din capitala fostului imperiu colonial, sub impulsul unui sample din London Calling, de la The Clash.

Bullshit exprimă nemulțumirea generalizată a lui Akala, cu acompaniament minimal de pian, în stilul maeștrilor Wu-Tang Clan.

Înspre finalul albumului se aud și deja cunoscutele Roll Wid Us și Hold Your Head Up. Programul se încheie cu Why Do, un duo R&B-ish cu Ms. Dynamite.

Probabil că It’s Not a Rumour a sunat destul de promițător la vremea lui. Însă acum, după aproape un deceniu și jumătate, am impresia că producția a cam picat testul timpului.

Plus că Akala avea să dovedească în curând că poate infinit mai mult pe partea lirică. Pare evident că procesul devenirii sale intelectuale era încă nefinisat în epoca It’s Not a Rumour.

În septembrie 2006, Akala și Ms. Dynamite au scos mixtape-ul A Little Darker, ce reprezintă practic o colecție de colaborări cu diverși MCs din underground-ul londonez. Între aceștia se regăsesc și Giggs sau Jme, ambii pe cale de a deveni faimoși.

Producția înclină puternic spre grime, dar sună cam rudimentar, pentru că avem de-a face totuși cu un mixtape.

Cei doi frați nu se intersectează decât pe un singur track, Don’t Do It, în rest fiecare intră în combinații separate cu alți artiști. Pe A Little Darker se află și o înregistrare solo a lui Akala, autoreferențialul Dat Boy Akala.

La vreo două săptămâni după lansarea mixtape-ului, Akala a devenit câștigătorul-surpriză al categoriei Best Hip-Hop de la MOBO Awards (Music of Black Origin). Ca fapt divers, ceilalți nominalizați au fost Kanye West, Busta Rhymes, Kano și Sway.

Aflat în plină ascensiune, Akala băga gig după gig, în toate variantele posibile, pe cont propriu, la festivaluri sau în deschiderea unor superstaruri precum Christina Aguilera, Richard Ashcroft sau DJ Shadow.

În primăvara lui 2007, rapperul a fost invitat într-o sesiune live la BBC Radio 1Xtra, unde a primit provocarea să facă un freestyle de un minut, care să cuprindă 27 de titluri din Shakespeare. Dibaciul MC a reușit incredibila performanță să le lege absolut pe toate în rime, respectând la sânge cronometrajul.

Al doilea album Akala, Freedom Lasso, a apărut în octombrie 2007. Freedom Lasso este categoric un salt înainte față de predecesorul său, având o producție mai bine lucrată și un mesaj mai articulat.

Mânate de beat-uri devastatoare, primele două track-uri, Electro Livin’ și Freedom Lasso, poartă amprenta stilului grime, în mare vogă atunci în UK.

Absolut uimitoare progresele lui Akala în materie de versificație. Într-un singur an terestru, MC-ul s-a desprins la ani lumină de nivelul albumului său de debut:

“Get lost why throw a bone to a dead dog?/This is not charity that is just sarcasm/That’s why we bite so hard and never bark at em/Spark at em’s insane/It’s play gather and prey/When even the mighty tiger/He desires to be tamed”.

După Freedom Lasso, urmează Love in My Eyes, cu un sample abundent din Love in a Void, de la Siouxsie and the Banshees. Piesa este de fapt un duet virtual al lui Akala cu Siouxsie Sioux.

Electro-dansantul Comedy Tragedy History parafrazează în mod halucinant titluri și citate din Shakespeare, bazându-se pe renumitul freestyle de la 1Xtra.

Practic avem de-a face cu versiunea 2.0 a piesei Shakespeare, de pe It’s Not a Rumour. De data asta, Akala demonstrează cu date și fapte de ce s-a autoproclamat varianta neagră a genialului poet renascentist:

“Wise is the man that knows he’s a fool/Tempt not a desperate man with a jewel/Why take from Peter to go pay Paul?/Some rise by sin and by virtue fall/What have you made if you gain the whole world/But sell your own soul for the price of a pearl?”

Ritmurile se mai temperează spre jumătate albumului. You Put a Spell on Me ne relevă versiunea îndrăgostită și visătoare a rapperului. Where I’m From înșiră sentințe amare despre societatea britanică, pe un riff gotic provenit de la aceiași Siouxsie and the Banshees (Spellbound).

Defeated seamănă puțin cu semi-baladele RHCP. Bit by Bit readuce temporar în scenă beat-urile grime, ca fundal pentru alte reflecții pe teme amoroase ale MC-ului. Something Inside My Head reprezintă un moment de introspecție, în tonuri jazzy-downtempo.

Ultima bucată de pe Freedom Lasso se cheamă simplu I Don’t Know și face uz de rifful din Lullaby, de la The Cure. Descoperim cu surprindere un rapper măcinat de îndoieli, lucru rar întâlnit într-o cultură a bravadei cum este hip-hopul.

Între timp, Akala a continuat să-și îmbogățească palmaresul live, bifând o serie de festivaluri majore din UK, dar și concerte sponsorizate de British Council, în țări precum Vietnam sau Nigeria.

Pe parcursul lui 2008 a apărut al doilea volum The War Mixtape, cu freestyle-uri puse pe beat-uri selectate de pe la Wu-Tang Clan, Nas, DJ Shadow, The Prodigy, Radiohead, Arctic Monkeys sau Kasabian.

La puțin după aceea, a apărut și EP-ul digital Acoustic Remixes. Acesta cuprinde mai degrabă versiuni “unplugged” decât remixuri. Sună interesant, mai ales că are și două piese inedite, tribalul A-K-A-L-A și My Video (cu un sample din Radiohead – Videotape).

În 2009, Akala a fondat The Hip-Hop Shakespeare Company, un proiect extraordinar, ce duce la un nou nivel o veche idee a rapperului. The Hip-Hop Shakespeare Company pune în scenă adaptări după creațiile bardului din Avon și organizează evenimente interactive sau workshop-uri pentru artiștii în devenire.

Akala conectează două lumi aparent disparate, înfățișându-l pe Shakespeare ca pe un precursor al liricii hip-hop. Pe de o parte, îl scoate pe acesta de sub carapacea impenetrabilă a culturii înalte, iar pe de altă parte combate preconcepția că hip-hopul ar fi o artă minoră.

The Hip-Hop Shakespeare Company funcționează și în prezent. În peste un deceniu de activitate compania a susținut nenumărate spectacole în UK și în multe alte zone ale lumii (Europa, India, Asia de sud-est, Antipozi, Africa).

Între artiștii care au colaborat cu Akala în acest proiect s-au aflat și Ms. Dynamite, Ed Sheeran, Kate Tempest, Ty, Lady Leshurr, Little Simz, Josh Osho, Bashy, Anthony Anaxagorou, Polar Bear și mulți alții.

Akala a realizat al treilea album, DoubleThink, în primăvara lui 2010. Titlul este o trimitere directă la “dublugânditul” orwellian. Însă rapperul spune că s-a inspirat și din alte distopii literare, precum Minunata lume nouă, de Aldous Huxley, sau Noi, de Evgheni Zamiatin.

Albumul are un intro de pian clasic intepretat de Paul Gladstone Reid, care a mai contribuit și cu ceva interludii și un outro.

Înfiorătorul Welcome to Dystopia ne lămurește din capul locului că nenorocirea se petrece chiar acum, în vremurile noastre, și nu într-un viitor indefinit:

“Do we not all worship money?/When you think about it it’s quite funny/Can’t eat money, can’t breathe money/Can’t inject it and kill disease money/But we pray at it all till we’re guns and tanks/And offer the money god a million sacraficial lambs/Who’s the priest in charge of sacraficial plans?”

Faceless People o dă puternic spre rap-rock, gen RATM, în timp ce Marathon Man și Psycho sunt propulsate de ritmuri electronice de mare angajament. Cele trei piese configurează un puzzle dezolant al societății contemporane, alcătuită din indivizi depersonalizați, extenuați, alienați.

MC-ul se mai destinde un pic cu XXL, o celebrare a hip-hopului autentic, cum altfel decât pe beat-uri boom-bap. I Don’t Need este mai degrabă o bucată “spoken word”, decât un rap, prilej pentru Akala să-și expună perspectiva asupra feminității.

Thick Skin revine la problema rasismului, apelând încă odată la formula hibridă rap-rock. Peace este o meditație cruntă asupra politicii globale, cu Akala susținut de pianul impresionist al lui Gladstone-Reid:

“Just one more song of machine-gun metal hurtling Death to outrun life/Just one more war/Then we can have peace/Then we can have peace”.

Scurtul moment Peace prefațează piesa Yours and My Children, un fel de replică hip-hop extrem de furioasă pentru If You Tolerate This Your Children Will Be Next, al celor de la Manic Street Preachers.

După ce a înfățișat cele mai grave probleme ale umanității, Akala încearcă să identifice și o soluție sau măcar un prim pas spre găsirea unei soluții. Concilierea cu sinele, ar fi concluzia ruminației prelungite, ce poartă titlul Find No Enemy. Interesant și acompaniamentul, post-rock-ish așa, cu arpegii subtile de ghitară și ritm balansat.

What Is Real? critică virulent hip-hopul mainstream din State, partea instrumentală având tente grime și world music.

Face Down atacă machismul, folosindu-se de armele rapului hardcore din anii ‘80. În insinuanta piesă God?, Akala îl ia pe Doamne Doamne la un interogatoriu pe teme existențiale:

“If our galaxy is just a piece of dust in the universe crust/We’re just a grain, we think we’re the desert/Can you tell me, are we special?/Or just a practice run/Actors for your fun/Will the show finish/So we can start living?”

După atâta încrâncenare, rapperul a simțit nevoia să încheie mai voios, cu banger-ul electro house It’s Not That Serious. Înțeleptul Akala ne îndeamnă ca măcar uneori s-o lăsăm mai moale și să ne bucurăm de lucrurile mărunte din viața de zi cu zi, că așa procedează și el.

După lansarea DoubleThink, Akala a mers în turneul Distant Relatives, dimpreună cu Nas, Damian Marley și Ty. Spre sfârșitul anului a avut și un turneu și în calitate headliner, ținut în săli de dimensiuni medii din UK.

În vara lui 2011 s-a petrecut un moment de răscruce pentru destinul lui Akala. Invitat în emisiunea lui Charlie Sloth, de la 1Xtra, MC-ul s-a avântat acolo într-un freestyle monumental, botezat Fire in the Booth.

Cu o durată de aproape nouă minute, Fire in the Booth este un veritabil studiu social, ce atinge o multitudine de subiecte: rasismul din UK și US, inegalitatea, naționalismul, materialismul, rapul comercial etc.

MC-ul a creat apoi un întreg ciclu Fire in the Booth, revenind pe parcursul anilor 2012-2014 cu alte trei freestyle-uri în același spirit.

Fire in the Booth a produs o impresie puternică chiar și în afara mediilor hip-hop. Akala a început de atunci să fie invitat tot mai des în emisiuni de televiziune, dovedindu-se un excepțional analist-comentator, capabil să abordeze teme deosebit de complexe.

Calitățile de orator l-au adus și pe scena evenimentelor TEDx, cu două conferințe memorabile, prima despre conexiunile dintre Shakespeare și hip-hop (în 2011), iar a doua despre evoluția MC-ului (în 2013).

Chiar dacă nu are o pregătire academică formală, de prin 2012 încoace, Akala a fost solicitat frecvent de mai multe universități din Marea Britanie sau Australia să țină prelegeri despre subiecte ca rasismul, colonialismul sau cultura afro-caraibiană.

Akala este de asemenea și un editorialist talentat, scriind de-a lungul anilor pentru The Guardian, The Independent, HuffPost UK sau New Internationalist.

Cu toate aceste noi ramificații ale carierei sale, flăcăul și-a văzut în continuare și de hip-hop, scoțând la iveală câteva materiale foarte interesante.

În 2012 a realizat încă un mixtape, Knowledge Is Power, Vol. 1. Tracklist-ul acestuia se deschide cu înregistrarea Fire in the Booth, luată direct din emisiunea lui Sloth.

În rest, materialul are o producție destul de șlefuită, aproape de nivelul unui album. În cea mai mare parte, instrumentalele se bazează pe tehnica boom-bap, împletită cu ornamente sonice de extracție clasică, jazz sau R&B.

Knowledge Is Power, Vol. 1 reprezintă o pledoarie pentru educație, ca mijloc de iluminare a maselor. Pe lângă Fire in the Booth, există o mulțime de alte momente memorabile. Un prim exemplu ar fi Absolute Power, cu refrenul său de mare impact:

“Absolute power corrupts absolutely/But absolute powerlessness does the same/It’s not the poverty/It’s the inequality that we live with everyday that will turn us insane”.

Otherside este o colaborare cu Jaja Soze, o legendă a gangsta rapului lodonez. Akala bagă și un duet cu Lowkey, un alt mare MC de orientare socialist-tiermondistă. Cei doi tovarăși interpretează cântecul Behind My Painted Smile, unde se dezic de orice urmă de machism și își mărturisesc vulnerabilitatea.

Pe singura bucată cu tentă grime, Are You an MC?, Akala face echipă cu șarmantul Durrty Goodz, ca să pună la punct rapperii cordiți care caută scurtături spre glorie.

N-a mai trecut mult până când Akala a scos și nou album, fenomenalul The Thieves Banquet, ce datează din mai 2013.

MC-ul a fost acompaniat de data asta de o formație live, deși nu a renunțat în totalitate la sample-uri. The Thieves Banquet are tușe puternice de rock și soul psihedelic, dar și unele ecouri din jazz, funk, reggae, blues sau chiar din muzica clasică.

Albumul pornește în forță cu Let It All Happen, o chemare la revoltă împotriva injustiției sociale. La începutul piesei este plasat strategic un extras dintr-un discurs memorabil al revoluționarului burkinabé Thomas Sankara:

“Les origines de la dette remontent aux origines du colonialisme. Ceux qui nous ont prêté de l’argent, ce sont eux qui nous ont colonisés. Ce sont les mêmes qui géraient nos économies.”

Se simte că lui Akala i-au plăcut foarte mult Skunk Anansie și RATM când era mic. Influența acestora persistă și pe un album de maturitate, precum The Thieves Banquet.

Flow-ul de MC, alternat uneori de pasaje cântate, se pupă de minune cu groove-ul intens de rock, utilizat din plin pe Lose Myself, One More Breath sau Pissed Off.

Another Reason și Old Soul se îndreaptă spre zona mai rafinată a muzicii neo-soul, mult mai adecvată atât pentru mesajul pozitiv al primeia, cât și pentru nostalgia după clasici a celei de-a doua.

Pe Malcom Said It, Akala ne introduce în filozofia revoluționară pan-africană, invocând personalități ca Malcolm X, Martin Luther King, Bob Marley, Muhammad Ali, Marcus Garvey, Toussaint Louverture, Jean-Jacques Dessalines sau Patrice Lumumba. Ca expresie artistică, piesa amintește de Gil Scott-Heron și The Last Poets, precursorii muzicii hip-hop.

Apoi intră în scenă colosalul The Thieves Banquet, un musical rap în toată regula, cu Akala interpretând magistral naratorul și cele patru personaje (dictatorul african, regina Marii Britanii, liderul religios și bancherul).

Dracu organizează un mare banchet al tâlharilor, unde invită toată fauna ticăloșilor de pe Pământ. După un îndelung proces de selecție, Dracu îi alege pe cei patru amintiți mai sus ca pretendenți la coroana de rege al tâlharilor. Fiecare dintre ei trebuie să susțină o pledoarie, în care să arate de ce merită să fie încoronat.

Akala s-a inspirat din romanul Devil on the Cross, al kenyanul Ngũgĩ wa Thiong’o. Acesta se referă la Kenya post-colonială, însă rapperul extinde alegoria la scară planetară.

Interpretul le dă glas celor patru ticăloși, modelându-și vocea potrivit fiecărui caracter. Primul intră în scenă dictatorul african, care aduce argumente aparent invincibile pentru încoronare.

Vine însă regina Marii Britanii și demonstrează din start că antevorbitorul ei e doar un biet amator. Dup-aia apare liderul religios, care îi face praf pe toți, explicând mecanismele infinit mai subtile ale ticăloșiei sale.

Dracu părea convins că liderul religios va dobândi coroana, până când s-a apucat și bancherul să-și facă numărul. Adversarii au fost spulberați de la primele rime:

“I think I’m the biggest sinner/All of those three depend on me/All they ever do is defending me/Cos I paid for all of the things they have”.

Bancherul înșiră o mulțime de alte dovezi că se află mult deasupra celorlalți în privința ticăloșiei. La final, se arată chiar mai potent decât Dracu însuși:

“So Mr. Devil, give me the medal/Don’t be biased/If you don’t give it to me/I’ll just BUY IT!”

The Thieves Banquet beneficiază și de o partitură muzicală fascinantă, ce abundă în aluzii fine. Elementele grandioase de inspirație (pre)clasică sunt perfect aclimatizate într-un mediu sonor de sorginte hip-hop. Captivant acel motiv coral, care punctează momentele culminante ale piesei.

Maangamizi este o altă creație de proporții epice. Akala face un veritabil rechizitoriu al persecuțiilor la care au fost supuși africanii de imperii creștine, islamice sau seculariste. Titlul reprezintă un echivalent al termenului “holocaust” în limba swahili.

Un riddim de dub și o chitară tânguitoare de blues contrabalansează flow-ul dezlănțuit al lui Akala, rapperul-enciclopedie.

Aproape de sfârșitul albumului, MC-ul își îmblânzește din nou tonul. Our Way, the Way și A Game Named Life sunt două melodii tandre și optimiste, atinse de talentul și feminitatea invitatelor Ayanna Witter-Johnson și Mai Khalil.

Pe disc se găsește și un bonus track, sequel-ul de la The Thieves Banquet, în care ticăloșii îi depun un jurământ de credință lui Dracu.

Din 2014, Akala a debutat într-o nouă postură, aceea de prezentator TV. Omul a făcut o treabă excepțională cu Poetry Between the Lines, un ciclu de emisiuni de la BBC2, în care a explicat poezia engleză pe înțelesul adolescenților. De precizat că Poetry Between the Lines a fost răsplătită cu un ditamai premiu BAFTA.

Spre sfârșitul lui 2014, Akala a scos și prima sa carte, The Ruins of Empires, un poem epic ilustrat. Protagonistul este The Knowledge Seeker, un călător în timp, care încearcă să afle cauzele care au dus la ridicarea și decăderea imperiilor.

Al doilea volum din Knowledge Is Power a apărut în primăvara lui 2015. Spre deosebire de predecesorul său, acestuia i-a fost atribuit rangul de album. 

Cu o producție ce balansează tradiționalul și modernul din muzica hip-hop, Knowledge Is Power II este încă o ofertă solidă a lui Akala, ce adaugă o nouă dimensiune noțiunii de edutainment.

Albumul se deschide cu Mr. Fire in the Booth, un fel de corolar al seriei Fire in the Booth. De data asta nu mai vorbim de un freestyle cu beat minimal, ci de o piesă orchestrată în toată regula, cu o mare secție de brass, după tipicul funk. 

În doar patru minute, Akala ne poartă pe tărâmurile istoriei, filozofiei și hip-hopului, inserând în mix și câteva dintre experiențele sale personale.

Însă favorita mea de pe Knowledge Is Power II rămâne Sun Tzu, un dezmăț de metafore și referințe culturale, ce demonstrează uriașul potențial al MC-ului. Excelent și aranjamentul orchestral, cu coarde, alămuri și tobe marțiale.

Refrenul de la Sun Tzu este cântat de Asheber, un colaborator constant al lui Akala în acea perioadă, inclusiv în concerte.

Foarte puternică și The Fall, care denunță crimele făcute de europeni în America, timp de jumătate de mileniu de la Columb încoace. Concluzia optimistă ar fi că în prezent asistăm la căderea imperiului (i.e. Statele Unite).

Murder Runs the Globe dezvăluie adevărata natură a capitalismului, resortul care-l pune în mișcare:

“Who said money makes the world go ‘round?/They just didn’t know/Murder runs the globe/M-m-murder runs the globe”.

După atâta înverșunare, Akala își ia iar libertatea să se mai relaxeze un pic. Time to Relax evidențiază aspectele bune ale vieții, în acorduri calde de jazz.

Programaticul Freedom are “riddim” de reggae și două porții de “featuring”, cu Amy True și Swiss. The Journey este un duet pe teme filozofice cu Mic Righteous, orchestrat la mare artă. 

În ultima parte a albumului, Akala recurge din nou la feminitate și la influențele soul, pentru a mai lumina puțin atmosfera, ce risca să devină mult prea sumbră.

Vechea prietenă Selah intonează refrenul de la My Mind’s Change, în timp ce pe Riddle of Life o auzim pe minunata Ayanna Witter-Johnson (care a băgat violoncel și “backing vocals” și la The Journey). 

Din 2016, Akala a devenit un susținător activ al liderului laburist Jeremy Corbyn. Într-un “op ed” din The Guardian, rapperul mărturisea că se pregătea pentru prima oară în viață să voteze. Nu-și mai exercitase acest drept pentru că în calitate de internaționalist tiermondist se simțea complet nereprezentat în spectrul politic din UK. 

Nu simțise nevoie să adere nici măcar la Partidul Laburist, pentru că acesta era în esența tot o organizație imperialistă, chiar și înainte de “a treia cale” a lui Blair, aflată la apogeu în tinerețea lui Akala. Însă Corbyn i-a oferit flăcăului motive serioase să se răzgândească:

“It’s not that I am naïve enough to believe that one man (who is, of course, powerless without the people that support him) can fundamentally alter the nature of British politics, or that I think that if Labour wins that the UK will suddenly reflect his personal political convictions, or even that I believe that the prime minister actually runs the country. However, for the first time in my adult life, and perhaps for the first time in British history, someone I would consider to be a fundamentally decent human being has a chance of being elected.”

La scrutinul pentru Brexit, Akala s-a declarat un “remainer” rezervat, pentru că a avut de ales între două fațete ale monstrului neoliberal:

“I admit that this is a coke and pepsi style choice, organic non-gmo orange juice is not an option. The British Nation State is not some anti neo-liberal social alternative to the EU (…).”

Akala a rămas extrem de prolific pe toată durata lui 2016. Între altele, a fost protagonistul unei sesiuni Q&A la Oxford Union și a ținut o conferință despre revoluția haitiană din 1791, la International Slavery Museum din Liverpool.

De asemenea, omul nostru a realizat și prezentat un splendid documentar despre istoria muzicii reggae, Roots, Reggae, Rebellion, transmis de televiziunea BBC4.

În ceea ce privește muzica, 2016 a fost anul lansării compilației 10 Years of Akala. Selecția cuprinde piese de pe toate albumele de la It’s Not a Rumour încoace, plus două creații noi.

Giants are accente de reggae și dancehall, în timp ce 10 Years of Grindin poartă amprenta noului sound UK drill, bineînțeles fără texte gangsterești.

În primăvara lui 2017, Akala a fost invitat în cadrul unui eveniment The Convention, unde a prezentat eseul The Battle of Britishness in the Age of Brexit, care analizează rădăcinile naționaliste, xenofobe și rasiste ale divorțului britanic de UE.

Rapperul a vorbit ulterior la TV și despre cauzele profunde ale dezastrului de la Grenfell Tower, care au fost evident de natură socială.

Opera lui Akala s-a extins în 2017 cu Visions, un pachet alcătuit dintr-o carte de benzi desenate și un disc EP. Potrivit artistului, Visions este o povestire semi-autobiografică, scrisă cu mijloacele realismul magic. 

EP-ul transpune cartea în format muzical, situându-se undeva la limita dintre rap și recital poetic. Producția este relativ discretă, pentru că joacă un rol secundar în cadrul acestui concept estetic. 

La puțin timp după Visions, Akala a lansat You Can Do Anything, prima lui carte ilustrată pentru copii, povestea în versuri a hipopotamilor Hip și Hop, care învață mersul pe bicicletă.

În 2018, artistul a prezentat două noi producții de televiziune. Akala’s Odissey este un documentar BBC Four, în care protagonistul merge pe urmele celebrului erou antic și face niște corelații interesante între poetica lui Homer și hip-hop.

Același Akala a adaptat poemul The Ruins of Empires sub forma unui performance TV, difuzat pe BBC Two. 

Pe partea de activism, flăcăul s-a implicat în campania Decolonising Our Curriculum, desfășurată în universitățile britanice. În aceeași perioadă a primit titlul de doctor onorific din partea Universității Brighton.

În primăvara lui 2019, Akala a publicat o nouă carte, de data asta neilustrată. După cum o indică și titlul, Natives: Race and Class in the Ruins of Empire este o lucrare extrem de ambițioasă. Autorul pornește de la propriile lui experiențe ca vlăstar de rasă mixtă, pentru a face o analiză profundă asupra conexiunilor dintre rasă și clasă în societatea britanică.

Natives are atașat un vast aparat critic, pentru că Akala nu e genul care scuipă rant-uri de-a-npulea. Afirmațiile lui, oricât de categorice ar părea, se bazează întotdeauna pe fapte bine documentate. 

Akala demonstrează caracterul structural al rasismului din societatea britanică post-colonială. Referitor la nivelul ridicat al criminalitatății din sânul comunității afro-caraibiene, omul nostru arată clar că aceasta are resorturi profund sociale și nicidecum rasiale, contrar unor preconcepții larg răspândite.

Flăcăul pune în discuție și propriul lui succes social, pe care nu-l vede ca pe un rod al caracterului său excepțional, ci mai degrabă ca pe o absurditate rezultată din hazardul specific societății britanice. Akala dă de pământ cu așa zisele valori britanice și cu mitul stupid al meritocrației, care, chipurile, ar caracteriza-o. 

Cartea s-a ales cu o mulțime de recenzii elogioase și cu nominalizări pentru Jhalak Prize și James Tait Memorial Black Prize

În perioada apariției Natives, Akala a avut o prestație sclipitoare în emisiunea Good Morning Britain, de pe ITV, unde a explicat cât se poate de simplu și clar că violența juvenilă din rândurile populației afro-caraibiene din UK nu are legătură cu rasa, ci cu săracia și lipsa accesului la educație.

Câteva luni mai târziu, fratele nostru a obținut al doilea doctorat onorific, de data asta de la Universitatea Oxford Brookes. Spre sfârșitul anului, Akala a fost inclus în Powerlist, lista anuală a celor mai influenți britanici cu origini africane sau afro-caraibiene.

Pandemia l-a obligat și pe el să se refugieze mai mult în online din primăvara lui 2020, dar mesajele sale au rămas la fel de puternice și de relevante în contextul noilor crize ce au năpădit umanitatea.

Între timp, în aprilie, artistul a scos încă o carte, The Dark Lady, un roman istoric pentru adolescenți, a cărui acțiune se petrece în epoca elisabetană.

Tot pe atunci, Akala a dat un freestyle pentru GRM Daily, reamintind de vocația pe care a cam abandonat-o în ultimii ani, aceea de rapper.

Luna următoare, Akala a postat un video pe YouTube, în care prezintă câteva fragmente din noul său album, aflat încă în lucru. O veste excelentă, pentru că hip-hopul rămâne un vehicul foarte adecvat pentru misiunea pe care și-a asumat-o acest băiat fantastic.

Pentru mine, existența unui om Akala este un licăr de speranță și o gură de oxigen în bezna asta sufocantă în care trăim cu toții, noi cei 99%. Mi-aș dori să intre în politică, să genereze o schimbare efectivă în societatea britanică și să inspire o mișcare la nivel global, până nu va fi dracului mult, mult prea târziu.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.