Alabama Thunderpussy

Mostră de înțelepciune:

„Piese ca Motor Ready și Whore Adore ilustrează cel mai bine mentalitatea trupei, desprinsă direct dintr-un film cu “bikers” de categoria C. Iar refrenul de la Motor Ready reduce esența întregii creații ATP: “I’ve heard the same old story/It’s growing extremely boring”.


Locul de origine:

  • Richmond, Virginia, SUA

Perioade de activitate:

  • 1996-2008
  • 2022-prezent

Încadrare stilistică:


Colțul criticului de artă:

Alabama Thunderpussy sunt niște rochiști transpirați și unsuroși, care au avut ceva succes pe nișa internațională de stoner rock, demult de tot, la dubla răscruce dintre secole și milenii.

Trupa nu provine din Alabama, ci dintr-un alt stat sudist, Virginia mai exact. Membrii Alabama Thunderpussy au declarat că și-au luat numele de la un personaj travestit dintr-un vechi film porno de categoria B. Dar ăsta e singurul lucru pozitiv pe care-l pot spune despre ei.

Muzica lor e mai plictisitoare decât cuvântările lui Iohannis despre parteneriate strategice și reziliență, dacă-ți poți imagina așa ceva. În existența sa relativ scurtă, Alabama Thunderpussy a deversat tone de riffuri “down & dirty”, după canoanele stoner rock, numai că totul sună atât de fad și de previzibil, încât nu știu ce căcat poți fuma ca să devii captivat de așa ceva.

În caz că n-ai habar ce-i ăla, stoner rock-ul e un stil apărut prin anii ‘90, tributar metal-ului timpuriu, gen Black Sabbath, și psihedelismelor mai heavy. 

Monster Magnet, Kyuss, Sleep și Queens of the Stone Age sunt între cele mai cunoscute combouri de factură stoner. Ca notorietate, Alabama Thunderpussy (sau ATP, pentru fani) se află undeva în linia a doua, adică în fieful celor pasionați mai intens de fenomen.

Formația a fost înființată în 1996, în Richmond, Virginia, de chitariștii Erik Larson și Asechiah Bogdan și bateristul Bryan Cox

Interesant că la vremea aia, Larson era și tobar la Avail, o trupă legendară de punk, pentru care a bătut între 1992 și 1999. El și Cox aveau să fie singurii membri constanți din istoria Alabama Thunderpussy.

După ce au băgat câteva gig-uri în formulă incompletă, fondatorii trupei s-au pus pe căutat vocalist și basist. Pentru prima poziție l-au găsit inițial pe unul Johnny Throckmorton. Cel dintâi basist al trupei a fost un anume Bill Storms, doar că acesta a rezistat doar un an, fiind înlocuit de Sam Krivanec.

Formația și-a găsit destul de rapid o casă de discuri. Era vorba chiar despre Man’s Ruin Records, un label crucial pentru scena stoner rock, care a scos materiale de colecție cu Queens of the Stone Age, The Desert Sessions, Kyuss, Fu Manchu, Acid King și mulți alții.

Albumul de debut Alabama Thunderpussy s-a numit Rise Again și a fost lansat în 1998. Greu de evidențiat ceva din cuprinsul discului. 

Rise Again oscilează între bucăți dinamice de stoner și faze lente și încruntate, de inspirație sludge/doom. În ambele ipostaze, trupa mi se pare complet lipsită de șarm și de sclipire. Rolul de bomboană pe colivă îi revine cântătorului Throckmorton, care se screme din greu, ca să arate cât de fioros poate să fie.

Nici măcar damful “old school” sudist, extras de la înaintașii Lynyrd Skynyrd, nu atenuează caracterul stereotipic al retro-metal-ului practicat cu obstinație de Alabama Thunderpussy.

Tolomacii au revenit în 1999 cu al doilea album, River City Revival. Singura lui calitate e durata mult mai scurtă decât a predecesorului. În resÎit sună aproape identic.

Spre final, trupa a avut o primă tentativă mai sentimentală, cu Own Worst Enemy, doar că i-a ieșit cumplit de ridicol. Meritul principal îi aparține desigur inegalabilului Throckmorton.

Un an mai târziu, Alabama Thunderpussy a realizat încă un album, intitulat Constellation. De data asta, figuranții au încercat s-o ardă ceva mai variat. 

Șabloanele stoner se intercalează destul de des cu faze mai melodice, înrădăcinate în southern rock sau în hard rock-ul anilor ‘70. Mai mult, în program și-au făcut loc și două reprize acustice, un instrumental și o baladă, dar cel puțin ultima e de tot râsul.

La final se aude Country Song, o bucată de 12 minute, cu aspirații de epopee cosmică și psihedelică. Pe mine unul mă face să regret piesele mai scurte, ce domină repertoriul formației.

Chiar dacă eu nu-s deloc entuziasmat, cei de la Alabama Thunderpussy și-au găsit destui adepți în epocă. I-a ajutat expansiunea stoner rock-ului de la acea vreme, faptul că aveau în spate un label “hip”, ca Man’s Ruin, și bineînțeles stăruința cu care s-au ținut de turnee. 

După ce în primii ani au făcut înconjurul Americii de Nord, în 2000, slinoșii din Virginia au descins în premieră pe tărâm european, însoțiți de prietenii lor de la High on Fire, viitori laureați la Grammy. 

Între timp, la Man’s Ruin s-au ivit probleme grave cu marafeții, care au dus la falimentul casei de discuri, pecetluit în 2001. Însă Alabama Thunderpussy n-a rămas prea mult orfană de label. Trupa a fost luată sub aripă de o forță și mai mare de pe piața rock-ului metalic, Relapse Records

În același an 2001 s-au petrecut și două modificări de componență. Au venit Ryan Lake, la a doua chitară, în locul lui Bogdan, și John Peters, la bas.

Noul “line up” și-a făcut intrarea la Relapse cu Staring at the Divine, albumul cu numărul patru din catalogul Alabama Thunderpussy.

Staring at the Divine continuă în esență direcția lui Constellation, cu o producție mai lucrată și fără balade acustice sau jam-uri prelungite. Singura surpriză este Amounts That Count, o glumă country plasată la final.

Cei de la Alabama Thunderpussy începeau să semene tot mai mult cu un fel de Mötley Crüe, după ce s-au trezit fără machiaj. Piese ca Motor Ready și Whore Adore ilustrează cel mai bine mentalitatea trupei, desprinsă direct dintr-un film cu “bikers” de categoria C. Iar refrenul de la Motor Ready reduce esența întregii creații ATP: “I’ve heard the same old story/It’s growing extremely boring”.  

Pe parcursul lui 2002, cvintetul a băgat turnee cât a încăput, împreună cu Orange Goblin și Mastodon sau ca parte dintr-un pachet foarte straniu, cu veterani optzeciști ca W.A.S.P., Stephen Pearcy (ex-Ratt) și Engine. În acel an, Alabama Thunderpussy a apărut și la Wacken Open Air, ăl mai mare festival de metale din Europa.

Deși trăia în plină glorie metalistă, trupa s-a pomenit în 2003 fără solist, pentru că Throckmorton a decis să se care. În locul lui a venit unul Johnny Weills, care se scremea fix la fel. Eu nu mi-aș fi dat seama că e altul, dacă nu mă documentam pentru articol.

Primul album cu Weills a fost Fulton Hill, din 2004. Ai impresia că formației i-a fost puțin rușine cu noua achiziție, pentru că a început programul cu o instrumentală anostă, zisă Such Is Life. Apoi se declanșează rutina metalo-stoneristă, specifică pentru Alabama Thunderpussy.

Când încearcă să iasă din asta, trupa sună chiar mai rău. Three Stars seamănă cu un cover eșuat după Lynyrd Skynyrd, iar Alone Again și Do Not sunt două balade absolut penibile, care mai țin și vreo șase-șapte minute fiecare. 

În fine, Struggling for Balance se vrea un epilog de amploare, numai că a ieșit chiar mai prost decât precursorul Country Song, de pe Constellation. 

În 2004 s-a petrecut și lansarea DVD-ului Contamination Festival 2003, care conține filmări live cu Alabama Thunderpussy și cu alte trupe renumite din ograda Relapse, precum The Dillinger Escape Plane, Neurosis, High on Fire, Pig Destroyer, Bongzilla ș.a.

ATP s-a aflat pe drumuri mare parte din 2004 și 2005, fie ca “headliners”, fie în alte combinații, mai bizare sau mai potrivite. În prima categorie a intrat cea cu GWAR și All That Remains, iar în a doua cea cu compatrioții sudiști Corrosion Conformity, Crowbar și Weedeater, în cadrul turneului Stonebreakers & Hellraisers, din vara lui 2005.

Anul următor, Alabama Thunderpussy și-a schimbat iar frontman-ul. În locul lui Weills și-a făcut apariția Kyle Thomas, un veteran al scenei metal din New Orleans, fost solist la Exhorder și apoi la Trouble (unde a revenit din 2012). Tot prin 2006, formația s-a ales și cu un nou basist, pe nume Mikey Bryant.

Open Fire, al șaselea album de studio al celor de la ATP, a ieșit la iveală în martie 2007. Acesta diferă în bună măsură de realizările anterioare, izbutind să fie chiar și mai searbăd. 

Elementele stoner și southern rock s-au diluat semnificativ, lăsând locul unui heavy metal generic, cu tentă optzecistă. Și dacă ți-e dor să vezi un clip “lame” cu metaliști, te invit să urmărești Words of the Dying Man, „hitul” albumului Open Fire.

Până aproape de sfârșitul lui 2007, ATP a ținut-o numai în turnee prin America de Nord și Europa, pe barba lor sau în deschiderea unora ca W.A.S.P. sau Obituary.

Numai că surprize, surprize, la începutul lui 2008, Kyle Thomas a anunțat că pleacă, lăsând Alabama Thunderpussy cu curul în baltă. Din această poziție stânjenitoare, foștii lui colegi au luat cea mai înțeleaptă decizie cu putință: au desființat trupa.

Relapse a valorificat momentul cu Live at the Contamination Festival, un album scos doar în variantă digitală, spre sfârșitul lui 2008. După asta nu s-a mai auzit niciun „gigi” înfundat dinspre Alabama Thunderpussy și e foarte puțin probabil să se mai audă vreodată.

Update:

Nostradamus s-a înșelat. Alabama Thunderpussy s-a reunit la niciun an după ce am scris articolul, cu Kyle Thomas ca vocalist. Marele show de revenire este programat acasă, la Richmond Music Hall.


Referințe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.