Antonio Aguilar

Mostră de înţelepciune:

„Cântecele au un loc fundamental în filmele lui Aguilar. În toiul acțiunii, vajnicul personaj ne surprinde plăcut intonând câte o melodie, de multe ori direct de pe șaua calului.

Don Antonio este pandantul de la sud de Rio Grande al cowboy-ilor cântători din filmele western.”


Naştere: 

  • José Pascual Antonio Aguilar Márquez Barraza, 17 mai 1919, Villanueva, Zacatecas, Mexic

Deces:

  • 19 iunie 2007, Ciudad de México, Mexic

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Un entertainer complet, ce a strălucit intens în trei domenii de activitate: muzica, actoria și călăria. Don Antonio Aguilar este un adevărat “icon” al culturii populare mexicane, cu o carieră suprapusă practic celei de a doua jumătăți a secolului XX.

Posesorul unui glas răsunător, Aguilar se află printre cei mai importanți interpreți ai muzicii tradiționale mexicane, pe care a abordat-o sub multiple forme de exprimare.

În cinematografie s-a remarcat în rolurile unor mari eroi naționali. I-a jucat inclusiv pe faimoșii lideri revoluționari Emiliano Zapata și Pancho Villa.  

Un asemenea succes a fost posibil și pentru că stăpânea perfect arta echitației. Don Antonio și-a atras supranumele de “El Charro de México” (“cowboy-ul Mexicului”), contribuind masiv la popularizarea charreadei, un sport asemănător cu rodeo-ul nord-american.

Discografia lui Antonio Aguilar include vreo 150 de albume, plus nenumărate single-uri, EP-uri și compilații. Vânzările oficiale se învârt undeva în jurul a 25 de milioane de exemplare. Maestrul a fost la fel de prolific și în ipostaza de actor, cu apariții în peste 120 de filme.

Popularitatea sa a depășit cu mult granițele țării natale. La nord s-a bucurat de primirea entuziastă a numeroasei diaspore mexicane din Statele Unite, în timp ce la sud a țintit la corason națiunile-surori hispano-americane.   

José Pascual Antonio Aguilar Márquez Barraza s-a născut în 1919, în Villanueva, un oraș din statul Zacatecas, situat în zona central-nordică a Mexicului.

Şi-a petrecut copilăria la Tayahua, o localitate mai mică din împrejurimi, unde familia viitorului artist deţinea o hacienda, formă de proprietate specifică fostelor colonii spaniole.

Babacii l-au trimis la studii în Statele Unite, cu gândul de a-l face aviator. Însă flăcăul visa să devină muzicant, așa că s-a băgat la ceva cursuri de canto

Vestea a ajuns la urechile unchiului care-l sponsoriza, iar acesta nu s-a bucurat deloc. Cică individul a spus că nu e nevoie de clovni în familie și a sistat toate fondurile vlăstarului rebel.

Junele Antonio și-a luat un job de chelner și s-a apucat să strângă bani, ca să-și poată împlini menirea de artist.

Habar n-am dacă povestea asta e reală sau e născocită/înflorită, ca să stârnească și mai multă simpatie din partea poporului.   

Inițial, multitalentatul mexican voia să cânte operă, dar în cele din urmă a optat pentru muzica populară. O vreme a cântat bolero, un stil romantic, specific lumii hispanofone.

Marea consacrare a cunoscut-o însă ca interpret de ranchera, un gen specific zonelor rurale ale Mexicului, un fel de corespondent al country-ului din Statele Unite.

Ascensiunea lui Aguilar a pornit destul de târziu, când avea deja vreo 30 de ani bătuți pe muchie.

Momentul de răscruce s-a petrecut în 1950. Atunci a reușit să împuște doi iepuri dintr-un foc: unul simbolizat de primul rol cinematografic, iar celălalt de contractul cu Discos Musart, cea mai importantă casă de discuri din Mexic.

Succesul la scară largă s-a lăsat aşteptat până după jumătatea decadei. Cele dintâi roluri notabile ni-l înfățișează ca amant urban, stilat, elegant, după cea mai nouă modă din epocă.

Dar marele “boom” de popularitate s-a produs din momentul în care Antonio s-a întors la rădăcini, lepădându-și costumul de orășean sofisticat pentru veșmintele tradiționale de charro.

Tierra des Hombres, din 1956, reprezintă primul său mare rol într-un film cu tematică ranchera.

Înalt, semeț, cu trăsături de lider, Antonio Aguilar întruchipează prin personajele sale bunătatea, dreptatea, corectitudinea, loialitatea, într-un cuvânt idealul eroului popular mexican.

Pentru că viața e aspră, eroul se vede nevoit din când în când să mai scoată pistolul sau să mai împartă câte un pumn.

Nici slăbiciunile omenești nu-i sunt străine, așa că uneori îl vedem cum spulberă câte o sticlă de tequila. Toate astea îi aprofundează umanitatea şi sporeşte adoraţia maselor populare.  

Cântecele au un loc fundamental în filmele lui Aguilar. În toiul acțiunii, vajnicul personaj ne surprinde plăcut intonând câte o melodie, de multe ori direct de pe șaua calului.

Don Antonio este pandantul de la sud de Rio Grande al cowboy-ilor cântători din filmele western.

Cel puțin în privința muzicii, îi surclasează categoric pe confrații din State. Interpretările sale pline de vervă sunt susţinute de orchestrații fabuloase, mult peste ce se aude pe soundtrack-urile producțiilor de categoria B de la Hollywood.

Muzica ranchera este acompaniată adesea de formații tip mariachi (cu chitări, viori și trompete).

Termenul mariachi denumește în același timp un ansamblu, pe membri săi individuali și un gen muzical, ce se intersectează, dar nu se identifică întru totul cu ranchera.

O altă formulă orchestrală răspândită în muzica mexicană este așa numita “banda”, similară cu fanfarele europene.

Antonio Aguilar are și el nenumărate înregistrări cu banda, mai ales în a doua partea carierei, când s-a folosit în special de varianta cu percuție mai proeminentă, cunoscută ca tambora sinaloense.

Repertoriul lui Aguilar cuprinde și numeroase corridos, un fel de balade populare, ce evocă evenimente și personaje istorice.

Ocazional, Aguilar a abordat și genul norteña, specific regiunilor învecinate cu Statele Unite.

În muzica nord-mexicană, acompaniamentul este asigurat de un conjunto, dominat de sonoritățile acordeonului diatonic.

Muzica ranchera se bazează pe structuri fixe, gen polka, vals sau bolero, dar imaginația orchestratorilor și mai ales măiestria interpretativă a solistului au misiunea să evite capcana stereotipiei.

Despre Antonio Aguilar se poate spune că o îndeplinește în mod strălucit, propulsat și de marele său talent actoricesc.

Falnicul ranchero redă cu pasiune multitudinea de trăiri ce frământă sufletul eroului mexican. Bucuria, jalea, dragostea, patriotismul, spiritul de luptă sau starea de beție își găsesc cele mai vibrante ecouri în nuanțele vocii lui Aguilar.

În 1960, megastarul s-a căsătorit pentru a doua și ultima oară în viață cu cântăreața-actriță Flor Silvestre, care se bucura la rândul ei de o popularitate uriașă.

Cei doi au rămas împreună 47 de ani, până când moartea lui Don Antonio i-a despărțit, întemeind, după cum vom vedea, o adevărată dinastie de vedete.

Aguilar și Silvestre au împărțit în mod frecvent scena și platoul de filmare, locuri unde au realizat o serie de duete memorabile.

Îi putem admira spre exemplu și în acestă încântătoare secvență din El Alazán y el Rosillo (1964). La început vedem cum personajul lui Don Antonio și ai săi mariachi întrerup cam brutal recitalul unei banda.

Epoca de aur a cinematografiei mexicane s-a cam încheiat pe la jumătatea anilor ‘60. Antonio Aguilar şi-a continuat însă parcursul glorios în showbiz, pentru că se baza pe un public dedicat, îndrăgostit pe viaţă de filmele şi cântecele ranchera.

În 1969 a avut prima şi ultima apariţie la Hollywood, în The Undefeated, unde a jucat alături de John Wayne şi Rock Hudson.

Ulterior, Aguilar a refuzat orice ofertă venită din State, indignat de stereotipurile despre mexicani cultivate de cinematografia nord-americană. Avea dreptate bătrânul!

Revoluţia mexicană ocupă un loc aparte în creaţia lui Aguilar. În 1970, artistul s-a considerat suficient de copt să-l interpreteze pe marele Emiliano Zapata, în biopic-ul Zapata, pentru care şi-a asumat şi responsabilităţile de producător şi scenarist.

Nu i-a rămas dator nici lui Pancho Villa, căruia i-a consacrat pelicula La Muerte de Pancho Villa, din 1974.

După aceste roluri epocale, box office-ul artistului a cunoscut o scădere destul de accentuată.

Din fericire pentru el, pe la jumătatea anilor ‘80 a beneficiat de un puternic revival, stimulat probabil şi de nostalgia publicului mexican ajuns la o anumită etate.

Unul dintre succesele sale târzii este Lamberto Quintero, povestea unui “baron local” din nordul Mexicului.

Tema muzicală a filmului prefigurează stilul narcocorrido, ce a înflorit în deceniile următoare pe scena muzicală mexicană.

Maestrul Aguilar a rămas foarte prolific şi în calitate de “recording artist”, în ultimele decenii de carieră preferând savuroasele orchestraţii de tip “banda”. În ciuda senectuții, glasul său păstrase o claritate impresionantă.

Unul dintre marile lui hituri din perioada târzie este Triste Recuerdo. Melodia a inspirat filmul eponim din 1991, unde a jucat din nou alături de iubita lui soaţă Flor Silvestre.

Superstarul mexican şi-a prelungit activitatea până pe la începutul acestui secol.

Chiar dacă ajunsese la o vârstă respectabilă, Don Antonio juca în filme, mergea în turnee și susţinea chiar spectacole mixte de muzică şi charreada.

Făcea asta şi când avea în jur de 80 de ani, după cum o atestă o filmare de pe YouTube, realizată în 1998, în Columbia.

Ca simbol al împlinirii personale, Antonio Aguilar cânta destul de des pe scenă sau la TV în formulă de cvartet, cu Flor Silvestre şi cei doi fii ai lor, Antonio Aguilar, Hijo şi Pepe Aguilar. Ambele odrasle se aflau atunci în plină ascensiune pe firmamentul muzicii mexicane.

Antonio Jr. a atins un nivel ceva mai moderat de succes. În schimb, mezinul Pepe a devenit un adevărat superstar, cu o importanţă ce se poate compara cu cea a ilustrului său părinte. De fapt, el este protagonistul următorului articol din enciclopedie.

Revenind la bătrânul Aguilar, acesta susţinea în 1997 o serie de şase concerte “sold out” la Madison Square Garden. Un record încă neegalat de nicio altă vedetă latino-americană.

“El Charro de México” s-a stins din viaţă pe 19 iunie 2007, la vârsta de 88 de ani. A fost înmormântat cu onoruri acolo unde a copilărit, pe hacienda familială din Tayahua, Zacatecas.

Antonio Aguilar a lăsat în urmă o moştenire impresionantă nu doar prin dimensiuni, ci şi prin semnificaţii.

Compatrioţii îi cinstesc memoria în fel şi chip, veneraţia lor căpătând uneori proporţii monumentale. Spre exemplu, diaspora mexicană din sudul Californiei i-a ridicat ditamai statuia ecvestră, înaltă de aproape 4 metri.

Nici Tudor Gheorghe, nici Nicu Covaci n-or să aibă parte de aşa ceva. Pentru că nu merită!


Referinţe bibliografice:

Publicitate

2 gânduri despre „Antonio Aguilar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.