AKB48

Mostră de înţelepciune:

„Cântecul e un veritabil vertij sonor, o bombă de efuziune, AKB48 la paroxism, iar videoclipul a scandalizat masele de moraliști. Eu nu-s nici pe departe din categoria asta, dar recunosc că mă tulbură puțin.”


Locul de origine:

  • Akihabara, Tokyo, Japonia

Perioade de activitate:

  • 2005 – prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Ți-ai închipuit vreodată zeci de puștoaice japoneze, ca scoase din cutie, care cântă (fac playback de fapt) și dansează pe scenă, în deplină sincronizare și cu maximă frenezie? Îmi vei spune că nu, nu ai tu așa imaginație bolnavă. Poate tu nu ai, dar renumitul producător Yasushi Akimoto sigur are.

Ca un stereotip pe steroizi, AKB48 a prins viață din mintea lui bizară și a devenit cea mai de succes rețetă din istoria showbizului japonez, pe care l-a acaparat pur și simplu în ultimul deceniu și jumătate.

Din 2010 încoace, grupul a avut 46 de single-uri și 8 albume no. 1 la rând în chart-ul Oricon. În Billboard Japan, celălalt clasament național, fetele au ajuns pe poziția supremă cu “doar” 44 de hituri consecutive.

Vânzările totale depășesc cifra de 60 milioane de unități, în format fizic marea majoritate, pentru că publicul nipon păstrează încă acest obicei.

La nivel mondial, AKB48 este al șaselea cel mai vândut grup de fete, după Spice Girls, Supremes, Andrews Sisters, 2NE1 și TLC.

Iar asta nu e nici pe departe dimensiunea completă a popularității AKB48. După normele industriei japoneze a spectacolului, fetele sunt staruri multimedia, cu cariere paralele în film, televiziune, advertising și modă, plus că imaginea lor este exploatată și în anime-uri sau jocuri video.

Grupul deține și propriul teatru, în cartierul Akihabara, din Tokyo, epicentrul culturii pop japoneze, de unde vine abrevierea AKB. Peste un deceniu și jumătate, fetele au susținut acolo spectacole zilnice pentru fanii devotați, fluxul fiind întrerupt doar de recenta pandemie.

În orice caz, proiectul AKB48 are un caracter extravagant chiar și la standardele pop nipone. Akimoto a plănuit ca întregul colectiv să aibă 48 de membre, împărțite în mai multe echipe.

În acest fel, micuțele pot concerta prin rotație seară de seară sau, și mai și, AKB48 poate să susțină gig-uri simultan, în două sau mai multe locații. “Idols you can meet” reprezintă conceptul fundamental al rapacelui producător.

Componența nu a rămas însă fixată la 48 de membre, ba chiar a depășit cu mult cifra. Acum, când scriu, în septembrie 2022, din grup fac parte 83 de drăgălășenii, dar la un moment dat s-a ajuns la aproape 140.

Nimeni nu are șanse să rămână pe viață în AKB48. Line up-ul se schimbă ciclic, pe baza unei sistem de admitere, promovare și absolvire, întâlnit și la alte grupuri pop japoneze. 

De fapt, asta maschează practica punerii pe liber a fetelor când trec de o anumită vârstă. În AKB48 se pot lungi puțin și peste 25 de ani, în timp ce debutul se poate produce încă de la pubertate. 

De-a lungul anilor, prin trupă s-au perindat în jur de 350 de tinere. Ca urmare, AKB48 a fost desemnat de Guiness Book drept cel mai numeros grup pop de pe planetă. Titlul datează din 2010, dar mă îndoiesc că va fi revendicat vreodată de altcineva. 

Oh, și asta nu e tot. Încurajat de succesul AKB48, infatigabilul Akimoto a creat o vastă rețea de grupuri-surori, inițial în alte metropole din Japonia, apoi și în alte țări asiatice.

Astfel, avem acum și SKE48 (în districtul Sakae, din Nagoya), NMB48 (în Namba, Osaka), JKT48 (în Jakarta, Indonezia) sau SNH48 (în Shanghai), ca să enumăr doar o treime dintre proiectele active.

Totuși, dacă vrei să pricepi ceva mai bine fenomenul AKB48, trebuie să-l privești în contextul mai larg al scenei J-pop. 

Grupul aparține de cultura idolilor, care își originea încă din anii ‘60. Idolii japonezi sunt tinere vedete fabricate de agenții de talente, care-i recrutează, îi antrenează și se ocupă de tot ce înseamnă imagine, marketing și promovare.

Ei sunt în esență cântăreți, dar orice idol trebuie să aibă și calități de dansator, actor și model, altfel nu are cum să îndeplinească acest statut.

Modelul de business al J-popului a fost preluat și de K-pop, care l-a întrecut în materie de impact global, iar eu aș zice că și în planul calității artistice.

În afara țării de baștină, J-popul rămâne un fenomen de nișă, ce constituie apanajul publicului obsedat la modul general de cultura pop japoneză, așa-numiții otaku internaționali, care nu-s mulți, dar sunt foarte pasionați și sunt răspândiți pe aproape tot globul.

Apropo de fani. Imensa majoritate a spectatorilor de la concertele AKB48 este alcătuită din bărbați, tineri sau mai degrabă nu prea tineri, care cântă, zbiară și dansează ca apucații, în timp agită glow stick-uri în aer. 

Pentru ei sunt organizate și evenimente speciale, “handshake sessions”, unde se pot întâlni față în față cu preferatele. Din nefericire, nu odată, s-au întâmplat incidente, cu descreierați care le-au atacat pe fete. 

Pe de altă parte, ele au în contract interdicția de a se afișa cu hăndrălăi, ca nu cumva să perturbe fanteziile labagiste ale admiratorilor. Această practică revoltătoare e de fapt o normă în J-pop și K-pop.

Sunt mai multe lucruri la AKB48 care au capacitatea să stârnească potențialul maladiv al fanilor. Cel dintâi rămâne imaginea lor, de inocență sexualizată, la pachet cu textele sugestive, scrise de perversul Akimoto.

Criticii autohtoni ai J-popului dau vina pe AKB48 și alte grupuri de fete pentru explozia de “bărbați ierbivori” din Japonia, cum sunt supranumiți cei dezinteresați de relații, însurătoare și plozi. Adică ei n-ar fi preocupați de viitorul națiunii din cauza pasiunii lor bolnave pentru idolițe.

Nu mă pretind un fin cunoscător al societății nipone, dar mă întreb care e raportul real dintre cauză și efect. Oare nu cumva fenomenul J-pop vine ca un răspuns la niște probleme preexistente ale tineretului masculin din arhipelag? Zic și eu.

Am scris deja o grămadă despre AKB48, dar nu am comentat deloc despre muzică. Păi îmi cam spulberă poptimismul micuțele ăstea. Prin compariție, Dieter Bohlen pare atins de aripa geniului.

Grosul repertoriului constă din melodii debordante, cântate cu precădere la unison. Acompaniamentul e de regulă un șablon pop-rock, cu chitară pe overdrive lejer, clape trompetistice și cea mai plată ritmică din Univers.

Din când în când, AKB48 mai bagă și câte o baladă siropoasă, un retro-disco sau o producție gen dance-pop.

Oricât mi-aș dori să fiu de binevoitor, majoritatea pieselor sfidează grav limitele anostului și redundanței.

Singurele lucruri de remarcat sunt voioșia și drăgălășenia fetelor. Numai că mi-e și frică să mă gândesc ce s-ar putea ascunde în spatele acestei fațade.

Yasushi Akimoto s-a născut în 1958 și în momentul în care a inventat AKB48 avea o vechime considerabilă în showbiz, ca producător și textier de muzică, precum și ca scenarist TV. 

Individul s-a consacrat la jumătatea anilor ‘80, în calitate de “mastermind” la Onyanko Club, un grup de fete deosebit de popular, ce a prefigurat două dintre trăsăturile esențiale ale AKB48: componența lărgită și “schimbul de generații”.

Akimoto a organizat prima audiție pentru AKB48 în iulie 2005, prilej cu care a selectat 24 de fete. 

Debutul s-a petrecut câteva luni mai târziu, în decembrie, pe scena amintitului teatru din Akihabara, cu doar șapte oameni în public, cică.

Însă numărul spectatorilor a început să crească rapid, de la un “gig” la altul, până când teatrul AKB48 a devenit neîncăpător seară de seară. De menționat că sala are 250 de locuri, inclusiv în picioare.

Cel dintâi single, Sakura no Hanabiratachi (Petale de cireș), a apărut în februarie 2006 și a reușit să urce până pe locul 10 în chart-ul Oricon.

Sakura no Hanabiratachi este un “cântec de absolvire”, legat de simbolismul înnoitor florii de cireș, specific culturii japoneze. 

Sună ceva mai potolit față de stilul dominant al micuțelor, cu pian și clopote care accentuează tonul festivist al melodiei. AKB48 aveau să scoată periodic piese pe această temă. 

În timp ce Sakura no Hanabiratachi se afla în topuri, Akimoto s-a apucat de recrutat noi talente. A fost o campanie inedită, sponsorizată de o companie telecom, candidatele fiind evaluate pe baza filmărilor trimise de ele pe mobil. 

Încă 19 puștoaice s-au alăturat atunci, iar grupul s-a împărțit în echipe. Team A a fost alcătuit din fetele care au realizat Sakura no Hanabiratachi. 

A doua echipă, Team K, a luat ființă din aprilie 2006, iar Team B s-a format înainte de sfârșitul anului. Talentele proaspăt recrutate sunt repartizate într-o divizie specială, cunoscută drept Kenkyūsei (ucenicele).

După Sakura no Hanabiratachi, AKB48 au repurtat noi hituri. Al doilea single, Skirt, Hirari (Fusta flutură), a fost no. 13 în topul Oricon, în luna iunie.

Destul de lasciv în accepțiunea vitezistă a J-popului, Skirt, Hirari a deschis calea aluziilor sexuale în repertoriul junelor nipone.

Dacă te întrebi ce e cu titlul ăsta de struțo-cămilă, află că în J-pop se poartă adesea intercalarea unor frânturi de engleză în textele pieselor (obiceiul se întâlnește și în K-pop).

AKB48 au scos primele două single-uri direct prin AKS, agenția patronată de Akimoto, fără sprijinul vreunui label major. După Skirt, Hirari însă, grupul a semnat cu Defstar Records, un subsidiar Sony Music Japan.

Acolo și-a făcut intrarea în octombrie 2006 cu Aitakatta (Mi-e dor de tine), un cântec deja familiar fanilor, din concerte.

Aitakatta nu a urcat mai sus de locul 12 în Oricon Weekly Singles Chart, dar a rămas până în prezent una dintre cele mai faimoase piese AKB48, inclusă mereu în setlist-urile grupului.

Și mie mi se pare agreabilă. Seamănă cu un fel de Avril Lavigne kawaiizată și multiplicată la infinit. Dar e una dintre puținele melodii care-mi plac de la fetișcanele astea.

În ianuarie 2007, drăguțele au lansat Seifuku ga Jama o Suru (Uniforma apare în cale), cel mai controversat hit al lor. Asta pentru că versurile lui Akimoto se referă evident la “enjo-kosai”, echivalentul japonez al sugaring-ului.

Muzica zici că-i un șlagăr de la Mamaia ‘85 pus pe “breakbeats”. Un kitsch semi-simpatic.

În ciuda scandalului (sau mai degrabă datorită lui), Seifuku ga Jama o Suru a atins poziția no. 7, cea mai înaltă până atunci.

Două luni mai târziu, fetele au fost îndrumate s-o ardă mai conștient social. Pe Keibetsu Shiteita Aijō (Dragoste disprețuită), ele cântă despre un subiect dureros: bullying-ul din școli. 

Glasurile candide sunt contracarate de un aranjament bombastic, gen dance versus clasic, cu viori, flaut piccolo și chitară spaniolă, aruncate insistent pe beat.

Keibetsu Shiteita Aijō a intrat la rândul lui în Top 10, dar ascensiunea AKB48 era destul de lentă în acea perioadă timpurie. 

Bingo!, o tornadă a veseliei, a fost no. 6 în vara lui 2007. Pe exact același loc s-a situat și succesorul Boku no Taiyō (Soarele meu), care îmi amintește de popul italian din anii ‘80.

În schimb, ultimul hit pe 2007, Yūhi o Miteiru ka? (Privești apusul?), mă duce cu gândul la R&B-ul “bubblegum” circa 1991 (dacă mai știi de Shanice sau Dana Dawson). 

Oare de ce au AKB48 tendințele ăstea retro? Probabil pentru că Akimoto e un hodorog ponosit și pervers. 

Pe parcursul lui 2007, AKB48 au pătruns și în lumea cinematografiei. Mai multe fete din grup au fost distribuite în satira horror Densen Uta (Cântec contagios).

În anul respectiv a debutat și AKB48+10!, primul show TV cu fetele lui Akimoto ca protagoniste. Aveau să urmeze zeci de astfel de producții mai mult sau mai puțin durabile.

Fix de Anul Nou 2008 a ieșit cel dintâi album, Set List: Greatest Songs 2006–2007. După cum rezultă din titlu, acesta colectează hiturile consacrate, dimpreună cu câteva “B-sides”. 

La trei săptâmâni distanță a apărut și un single, Romance, Irane (Nu-i nevoie de romantism), un italo disco impetuos, clasat pe locul 6 în chart-ul Oricon. 

Tot atunci a început AKBingo!, o emisiune-concurs săptămânală, ce s-a dovedit una dintre cele mai longevive producții TV din vastul portofoliu al grupului.

Apoi, în februarie, AKB48 a scos pe piață o nouă versiune a lui Sakura no Habiratachi, cu aspect de remix pe sistemul “loudness war”.

Vara, Akimoto a anunțat nașterea SKE48, primul grup-soră, localizat în Sakae, Nagoya. SKE48 s-a bucurat de asemenea de un succes uriaș, cu un șir de 25 de hituri no. 1 din 2011 până acum.

Revenind în vara lui 2008, AKB48 a concediat pentru prima oară o membră, pe Ayaka Kikuchi, după ce au ieșit la iveală niște poze cu ea și un pulete.

“Comportament imatur” a fost motivarea oficială a agenției conduse de Akimoto. Ca fapt divers, fata avea 15 ani pe atunci.

Curând după acest incident s-a difuzat ediția inaugurală a lui AKB48 Nemousu TV, un program de varietăți care rulează și acum, aflându-se la al 39-lea sezon.

Din august 2008, AKB48 s-a mutat de la Sony Music la King Records, casă de discuri la care a rămas până la ora actuală. 

Ōgoe Diamond (Diamant strălucitor), cel dintâi single pentru King, datează din octombrie 2008 și dă pe afară de bucurie și platitudine.

Însă poporului i-a plăcut, dovadă că ajuns cel mai mare hit al grupului la momentul respectiv (no. 3 în Oricon Weekly Singles Chart).

Aceeași poziție a obținut-o și 10nen Sakura (10 ani de la absolvire), un alt cântec pe tema “florii de cireș”, mai dinamic decât precedentul, dar cumplit de searbăd.

10nen Sakura a apărut în martie 2009, fiind urmat după trei luni de Namida Surprise! (Lacrimi surpriză). Fetele cântă aici ceva despre o petrecere de ziua cuiva, bineînțeles cuprinse de un entuziasm total.

Namida Surprise! s-a aflat la un pas de no. 1, obiectiv încă neatins de grup în cei trei ani și jumătate de la înființare. Dar nu mai era mult până când AKB48 nu se va mai clinti de acolo.

CD-ul conținea și un buletin de vot pentru line up-ul următorului hit. Era vorba despre o nouă șmecherie a lui Akimoto, așa-zisele “senbatsu sōsenkyo” (alegeri generale), în care fanii aveau prilejul odată pe an să opteze ce fete vor cânta și vor dansa pe un single special desemnat pentru asta.

În cadrul scrutinului era votat și așa-numitul „centru”, adică fata care urma să se afle în prim-planul coregrafiei, un rol esențial în grupurile J-pop. 

Dreptul de vot era obținut prin achiziționarea precedentului CD-single, iar cine lua mai multe exemplare putea să participe de mai multe ori. 

Una dintre consecințe a fost că în 2017, un fan a aruncat 585 de copii ale unui compact disc pe un munte din insula Kyushu. Ca să-ți dai seama de proporțiile nebuniei.

Întâiul hit cu componența aleasă de fani s-a numit Iiwake Maybe (O scuză, poate) și a ieșit în august 2009. 

Zbânțuitul Iiwake Maybe mixează acompaniamentul de chitară rock stereotipă cu un drum machine enervant. A ocupat poziția no. 2, atât în topul Oricon, cât și în Billboard Japan, ultimul introdus recent pe piața niponă.

Marea lovitură avea să se vină abia în octombrie 2009, când River a ajuns în sfârșit pe locul întâi în Oricon (nu și în Billboard, unde a fost tot pe doi). 

River are și meritul de a fi ieșit din rutina pop-rock a producțiilor lui Akimoto, care s-a orientat de data asta spre un R&B/hip-hop exploziv, într-un spirit “girl power”, ca la Destiny’s Child sau Spice Girls.

Ceva mai înainte de asta. AKB48 au susținut primele concerte internaționale, la festivaluri otaku din Paris (în iulie) și New York (în august).

Al doilea grup-soră, SND48 (Saturday Night 48), a fost lansat în vara lui 2009. SND48 o ardea vădit sexos, iar la spectacole erau primiți doar tolomacii de peste 18 ani.

Proiectul a funcționat numai până în 2012. Las aici o traducere din hitul Black Boy, culeasă de la un utilizator YouTube:

“I’ve seen a few types, but a macho man is the best/Pectorals, dorsal muscles and worked abs are the best/Who cares if he’s not too intelligent, a nice body is the best/Better than a kind gentleman, a hungry beast is the best”.

Numeroase membre din AKB48 și grupurile-surori au primit roluri în serialul TV Majisuka Gakuen (Academia Majisuka), care a avut premiera în ianuarie 2010 și s-a întins pe cinci sezoane, până în 2015.

Majisuka Gakuen spune povestea unor bande de delincvenți juvenili, deci trebuie să fie ceva “edgy”.

Tot în 2010, fetele au devenit eroine manga, într-o serie intitulată AKB49: Ren’ai Kinshi Jōrei (AKB49: Ordonanță împotriva iubirii). 

Franciza a intrat și pe piața jocurilor video, cu AKB1/48 Idol to Koishitara (AKB1/48 Îndrăgostește-te de o idoliță). Acesta e un joc tip “dating simulation” (ca să înțelegi tristețea și pericolul).

Membrele AKB48 s-au extins și în zona “gravure idol”, un tipi de fotografie semi-erotică, foarte popular printre hăndrălăii japonezi. Au prins atât de tare pe felia asta, încât alte modele, care nu-s sub aripa lui Akimoto, găsesc cu greutate contracte.

În plus și formatele de varietăți de la TV s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Pe lângă cele amintite, pe listă s-au mai adăugat în 2009-2010 și Shukan AKB (AKB săptămânal), Ariyoshi AKB Kyōwakoku (Republica Ariyoshi AKB) sau AKB to XX!.

Se înțelege astfel de ce Akimoto mărea în draci efectivele grupului. Nu era megalomonie pură, era pragmatism feroce, pentru că avea nevoie de un stoc considerabil de talente, pe care să le rotească prin miriada asta de proiecte. Ah, trebuie puse la socoteală și contractele de publicitate. 

Bineînțeles că toate aceste lucruri se întâmplau în timp ce AKB48 împușcau hit după hit.

O lovitură colosală a fost Sakura no Shiori (Semn de carte cu flori de cireș), din februarie 2010. Sakura no Shiori a reprezentat un experiment unic, fiind o piesă corală, în tradiția clasică (“light classical” sau „floricele pe câmpii”mai bine spus). 

Vânzările au bubuit din săptămâna lansării: 318.000 de exemplare. Single-ul a cucerit prima poziție în ambele chart-uri naționale, figură ce s-a repetat fără întrerupere până în 2021 cu fiecare dintre realizările grupului în formatul respectiv.

Al doilea album, Kamikyokutachi (Capodopere) a apărut în aprilie 2010, reunind hiturile formației de la Ōgoe Diamond la Sakura no Shiori.

O lună mai târziu, AKB48 a bătut un nou record cu Ponytail to Shushu (Coadă de cal și elastic de păr). Nu mai puțin de 513.000 de CD singles s-au vândut în șapte zile de la lansare. 

În rest, Ponytail to Shushu e pe “vibe” de vacanță, cu mare, soare și fete care dansează în costum de baie pe o plajă din Guam.

Succesorul Heavy Rotation a rupt însă și mai grav, pentru că vânzările au sărit de 800.000 de unități.

Cântecul e un veritabil vertij sonor, o bombă de efuziune, AKB48 la paroxism, iar videoclipul a scandalizat masele de moraliști. Eu nu-s nici pe departe din categoria asta, dar recunosc că mă tulbură puțin.

Lansat în octombrie 2010, Beginner a reluat linia mai incisivă și mai R&B-ish de la River. În primele 24 de ore, fanii au înhățat 568.095 de copii, iar după o săptămână s-au dat 826.989 de CD-uri, pentru ca totalul să ajungă la 1.010.000. Nebunia lui Akimoto.

AKB48 au încheiat anul cu Chance no Junban (La voia întâmplării), încă un hit în stilul lor, de-ți vine să vomiți de fericire. Chance no Junban a adus un mic recul comercial, cu doar 471.242 de CD-uri vândute din prima zi.

Akimoto a mai scornit o strategie de marketing cu prilejul acestui single. Protagonistele au fost selectate în urma unui turneu de janken (rock-paper-scissors), ce avea să fie organizat apoi anual, cu același scop. 

În a doua jumătate a lui 2010, AKB48 au ținut o serie de concerte în străinătate, prin metropole ca L.A., Seul, Moscova sau Singapore, faima lor cuprinzând nucleele otaku de pretutindeni. 

2011 a adus o extindere fără precedent a rețelei AKB48. De Anul Nou și-a făcut debutul grupul-soră NMB48, din Osaka, iar în mai au început audițiile pentru HKT48, în Hakata-ku, Fukuoka.

Amândouă aveau să facă ravagii în topuri, NMB48 cu 23 de hituri no. 1 până acum și HKT48 cu 13.  

O nouă echipă AKB48, Team 4, a fost formată în vara lui 2011, în timp ce Akimoto născocea și un așa-zis grup-rival, Nogizaka46, rod al colaborării sale paralele cu Sony Music. 

Nogizaka46 s-a dovedit de asemenea un succes uriaș, cu 6 albume și 29 de single-uri no. 1. Proiectul a generat propriile grupuri-surori, Sakurazaka46, Hinatazaka46 și Yoshimotozaka46, alături de care alcătuiește o altă franciză, numită Sakamichi Series.

Conceptul lui Akimoto a trecut și frontierele Japoniei în 2011. Mai întâi, în mai, s-a deschis un teatru AKB48 la Singapore. Acolo, grupul și-a programat câte patru reprezentații pe lună, în multiplele lui permutări.

JKT48, cele dintâi surate străine, și-au făcut apariția la Jakarta, înainte de sfârșitul anului. Akimoto a comandat niște studii care au dus la concluzia că Indonezia ar fi cea mai bună piață din regiune pentru adaptarea unui model J-pop. 

Reușita este totală, pentru că JKT48 domină showbizul indonezian de aproape un deceniu și au prins și în alte țări învecinate.

Cât privește grupul primordial, acesta și-a început seria de hituri din 2011 cu Sakura no Ki ni Narō (Hai să devenim flori de cireș), o siropoșenie cruntă, vândută în 655.344 de exemplare în numai o zi, un nou record în statisticile Oricon.

În martie a venit devastatorul cutremur din Tōhoku, iar AKB48 și grupurile-surori s-au implicat într-o sumedenie de acțiuni caritabile și au făcut donații de sute de milioane de yeni pentru victime. 

Foarte interesant că Ministerul de Finanțe japonez a folosit imaginea idolițelor lui Akimoto într-o campanie de promovare a unor obligațiuni de reconstrucție, destinate zonelor lovite de nenorocire.

AKB48 s-a întors în fruntea topurilor în mai 2011, cu single-ul Everyday, Katyusha, un kitsch sălbatic, cu un bizar damf milităresc. Everyday, Katyusha a spulberat iarăși recordul de vânzări: 942.475 de bucăți în 24 de ore.

Luna următoare, AKB48 a realizat al treilea album, Koko ni Ita Koto (Am fost aici), care spre deosebire de precedentele conține cu precădere melodii noi. 

Publicația Time Out Tokyo i-a dat zero stele și i-a făcut o cronică dezastruoasă. “It’s J-pop that’s been infantilised, reduced to the level of kindergarten songs” este doar una dintre sentințele necruțătoare, dar juste, declar eu.

Grupul s-a străduit să mai iasă din tipare cu Flying Get, un hibrid latino-disco-rock, ivit pe piață aproape de finalul verii.

Odată cu Flying Get, fetele au depășit pragul de 1 milion de CD-uri cumpărate de fani încă din ziua apariției, o premieră absolută în istoria J-pop. 

Datând din octombrie, Kaze wa Fuiteiru (Bate vântul) se prezintă și el destul de diferit, cu zdrăngăneli de chitară acustică suprapuse pe indigestul beat tipic pentru AKB48. 

Anul s-a terminat cu încă un superhit, Ue kara Mariko (Mariko e cea mai tare), o odă stranie pentru Mariko Shinoda, câștigătoarea celui mai recent campionat de “rock-paper-scissors”. Muzica e un schlager-rock izvorât din abisurile manierismului AKB48.

La începutul lui 2012, Oricon a dat de veste că grupul a ajuns la 11.787.000 de “CD singles” vândute și a bătut astfel recordul deținut anterior de veteranele Morning Musume, aflate la cota 11.774.000.

To Be Continued și Show Must Go On, două documentare gen “behind the scenes”, au fost lansate în cinematografe și pe DVD în ultimele săptămâni din ianuarie. Încasările au sărit lejer de 4 milioane de dolari.

Între timp a izbucnit și un nou scandal. Natsumi Hirajima și Rumi Yonezawa au fost date afară din AKB48 pentru crima de a avea prieteni la vârsta de 20 de ani. Totul pentru liniștea sufletească a puțopalmiștilor.

Cele vreo sută de membre rămase au scos în februarie hitul uzual de absolvire. Akimoto s-a gândit să mai schimbe registrul sentimental, așa că Give Me Five! o dă pe pop-punk frenetic, gen Aitakatta 2.0.

Din aprilie, fenomenul AKB48 s-a ramificat și pe tărâm chinez, la Shanghai, unde a luat ființă SNH48. Interesant că din 2016, SNH48 s-a desprins de sub tutela lui Akimoto și a devenit un grup independent, cu o miriadă de “surori” în cuprinsul Chinei. 

Cât despre AKB48, ele și-au continuat marșul triumfal prin showbizul nipon cu o nouă serie anime (AKB0048) și încă un serial TV (Shiritsu Bakaleya Koukou – Școala privată Bakaleya), ambele lansate în primăvara lui 2012.

Idolițele au întâmpinat sezonul estival cu megahitul Manatsu no Sounds Good! (Miezul verii sună bine!).

Fanii și-au cheltuit marafeții pe 2 milioane de CD-uri, nou record național, iar single-ul s-a ales cu trei Japan Record Awards, două Billboard Japan Music Awards și un Japan Gold Disc Award.

Metoda nu avea cum să dea greș: puștoaice kawaii, plajă, costume de baie și dans sincron pe un beat ca la Village People. Hai că poți și tu, numai să ai resursele lui Akimoto-san.

Dublul album 1830m a apărut în august 2012. Volumul întâi cuprinde hituri și “B-sides”, în timp  ce al doilea este alcătuit exclusiv din piese noi.

Să nu-ți imaginezi că vei găsi “deep cuts” care să te uimească. Ce-i pe single-uri pare chiar onorabil prin comparație. 

În schimb poți să dai de curiozități ca Gū Gū Onaka (Stomacul meu chiorăie), după toate aparențele o melodie pentru copii, sau Jung ya Freud no Baai (În cazul lui Jung sau Freud), care-i o baladă pe stilul We Are the World.

Titlul 1830m semnifică distanța de la AKB48 Theater la Tokyo Dome Stadium,  care Akimoto și-a propus să-l umple la înființarea grupului. A făcut-o până la urmă, chiar în trei seri la rând, la ceva mai mult de o săptămână de la lansarea dublului album.

Cu acel prilej a avut loc și “ceremonia de absolvire” a lui Atsuko Maeda, selecționată între primele 24 de membre AKB48 și câștigătoare a celei dintâi ediții a alegerilor generale.

Până să se termine august, grupul s-a învârtit și de un nou hit, Gingham Check, un rockuleț-cliché, greu de suportat dacă nu ești otaku sau fanul operei lui Adi Ordean.

Mult mai mișto în schimb Sugar Rush, un cântec de export făcut special pentru coloana sonoră a filmului de animație Wreck-It Ralph, care a avut premiera mondială în octombrie.

Sugar Rush are ceva de “Weezer meets Nintendo” și cred că e cea mai interesantă piesă din întreg repertoriul AKB48.

Pe teren propriu însă, grupul a spart chart-urile cu Uza (Enervant), o melodie de factură de EDM.

Cu Eien Pressure (Presiune permanentă), ultimul single pe 2012, fetele au revenit în zona lor de confort, prietenoasă și cu cei care pe vremuri urmăreau cu interes festivaluri ca Mamaia sau Cântarea României.  

O altă realizare măreață din 2012 a fost AKB48+Me, un joc Nintendo 3Ds, în care orice otaku poate deveni membru virtual al grupului. Mă văd nevoit să repet, fandomul AKB48 este alcătuit covârșitor din puleți.

No Flower Without Rain, al treilea documentar despre armata de idolițe a lui Akimoto, a apărut în februarie 2013. De atunci datează și So Long, încă un hit transpirat și îmbâcsit, împachetat în flori de cireș.

Perioada a fost marcată însă de unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria AKB48, care a făcut titluri și în presa internațională. 

Minami Minegishi, membră din prima generație, a fost demascată de un tabloid că și-ar fi petrecut noaptea cu un marțafoi. În doar câteva ore a venit și reacția oficială a managementului. “Infractoarea” era retrogradată la statutul de “ucenică”.

Asta nu era nimic, făcea parte din rutina AKB48. Dar s-au mai scurs câteva ceasuri și pe canalul de YouTube al grupului a fost postată o filmare cu biata Minami, tunsă periuță, care-și cere scuze fanilor cu ochii în lacrimi pentru faptele ei “necugetate”. Odios!

Totuși, după mai mult de un și jumătate, Minami a fost reprimită în rândul inițiatelor și a obținut chiar rangul de căpitan al Team 4. A absolvit tocmai în 2021, fiind până acum cea mai “longevivă” dintre componentele grupului.

La puțin timp după incidentul Minami, AKB48 a făcut valuri și cu o reclamă, în care câteva dintre idolițe își pasează o bomboană din gură în gură.

Ai impresia că business-ul lui Akimoto a suferit vreun pic din pricina scandalurilor permanente? Nici vorbă, treaba a continuat să meargă ca unsă.

Single-ul Sayonara Crawl, din mai 2013, a stabilit un nou record în materie de vânzări: peste 2.300.000 de bucăți. Rar am auzit ceva mai anodin, deși cred că milioanele de otaku m-ar linșa dacă ar citi asta.

Mie mult mai mișto mi se pare Koi Suru Fortune Cookie (Fortune Cookie îndrăgostită), hitul lansat de AKB48 în vara aceluiași an.

Un disco clasic, îmbibat în cremă de ciocolată J-pop, Koi Suru Fortune Cookie transmite starea aia de eliberare prin muzică și dans, pe care o știm de la Martha and the Vandellas sau Gloria Gaynor.

Videoclipul a trecut bine de 200 de milioane de vizualizări pe YouTube, fapt care-l face cel mai popular de la AKB48, alături de dubiosul Heavy Rotation. 

Koi Suru Fortune Cookie a stârnit o mulțime de “reaction videos”, iar fanii din jurul lumii au realizat propria lor versiune coregrafică (era moda cu lui Pharrell, cu Happy, ca să-ți retrezesc coșmaruri).  

În ultimele luni ale anului, AKB48 au înnodat încă două hituri “milionare”, Heart Electric și Suzukake Nanchara (Un soi de platan), niște monstruozități de formalism J-pop. 

Curios că Suzukake Nanchara reprezintă o abreviere, deoarece titlul original e un fel de mini-poem, ca la Fiona Apple, demult în anii ‘90.

Pe piață era în continuare și o cerere uriașă de emisiuni TV cu fetele, așa că în 2013 au fost inventate alte două programe de varietăți: AKB Kanko Taishi (AKB, ambasadoarele turismului) și AKB48 Show!. Acestea rulau în paralel cu cele mai vechi, bubuind toate în topul audiențelor.

Fetele au pornit în 2014 cu un nou dublu CD, Tsugi no Ashiato (Următorii pași). În ciuda denumirii, Tsugi no Ashiato include și marile hituri din 2012-2013, pe lângă o serie de melodii inedite sau “fețe B”, care nu aduc nici cea mai măruntă inovație pentru AKB48.

Șirul de hituri no. 1 din 2014 a început în februarie cu Mae shika Mukanee (Privesc numai înainte), prilej cu care fetele au omorât punkul în mod complet neironic.

Două luni mai târziu a fost definitivată Team 8, a cincea echipă AKB48, alcătuită din 47 de puștoaice, câte una din fiecare prefectură a Japoniei. Ele au o deviză diferită față de restul grupului: “the idols who come to you”.

În aprilie, o parte dintre membrele AKB48 au apărut în Sailor Zombie, un mini-serial de televiziune, adaptat apoi și ca joc arcade.

Labrador Retriever, următorul hit-single al grupului, sună ca un cântec Motown după ce a stat închis o săptămână în laboratoarele J-pop.

În curând, revărsarea de drăgălășenie și pufoșenie s-a întrerupt brutal din cauza unui incident sângeros, petrecut la un “handshake event”

Un deraiat le-a atacat cu un ferăstrău de mână pe Anna Iriyama și Rina Kawaei. Sărmanele fete au fost grav rănite, la fel și un om din staff care a sărit să le apere.

Agresorul a luat șase ani de pârnaie pentru tentativă de omor. Rina a rămas puternic traumatizată și a decis să se retragă din grup. Mă rog, “a absolvit”.

S-au amânat niște evenimente, au fost luate niște măsuri suplimentare de securitate și afacerea a mers bine-mersi mai departe.

În iulie a apărut un nou documentar, The Time Has Come, urmat în august de caraghiosul hit Kokoro no Placard (Pancarta inimii).

Pe lista marilor succese s-a adăugat din noiembrie și Kibōteki Refrain (Refren optimist – și teribil de redundant, adaug eu).

Devenise deja un obicei ca la fiecare început de an, AKB48 să scoată un nou “full lenght”. 2015 a venit cu Koko ga Rhodes da, Koko de Tobe! (Aici este Rhodos, aici să sari!), titlu ce reprezintă efectiv un citat tradus din fabulistul Esop.

Koko ga Rhodes… are toate hiturile din anul precedent, plus încă niște cântecele. Recomandarea mea călduroasă pentru orice non-otaku rămâne neschimbată: nu încerca să aprofundezi creația AKB48, viața e complicată oricum. 

NGT48, un nou grup-soră, s-a ivit din ianuarie 2015, în metropola Niigata. S-a mișcat mai modest decât predecesoarele, cu doar două single-uri no. 1.

Dominația AKB48 în charturile nipone s-a reluat din martie cu Green Flash, o semi-baladă înfoiată, cu aranjament de coarde și cadențe de rap. Nu-i așa rea.

Mult mai nasol e Bokutachi wa Tatakawanai (Nu voi lupta), single-ul din mai 2015, o pastișă eșuată după răposatul Avicii.

Bokutachi wa Tatakawanai a fost urmat în august de Halloween Night, un disco OKish.

Halloween Night a testat terenul pentru AKB Horror Night, un nou mini-serial cu fetele, ce l-a avut ca scenarist pe Akimoto.

Grupul a sărbătorit 15 ani de la înființare printr-un dublu CD, 0 to 1 no Aida (Între 0 și 1), lansat în luna noiembrie.

0 to 1 no Aida strânge laolaltă toate hiturile no. 1 de până în acel moment. Deci este achiziția ideală pentru cei care vor să se inițieze în tainele AKB48.

La doar câteva săptămâni după momentul ăsta de bilanț, fetele au livrat un no. 1 nou-nouț, Kuchibiru ni Be My Baby (Îți spun fii iubitul meu), un număr de speed pop spre încântarea maselor de otaku.

Mai adaug în cronica lui 2015 și un subiect relativ “extra”, care a creat ceva vâlvă în media japoneză și pe scena J-pop. 

Proaspăt exmatriculată din SKE48, idolița Yua Mikami a optat pentru o carieră ce s-a dovedit de mare succes în industria pornografică. Yua a făcut parte vreme de cinci ani din SKE48 și a avut o colaborare “one-off” cu AKB48.

Din 2016, Akimoto a materializat o idee mai veche, TPE48, “sora” taiwaneză a grupului, rebotezată între timp AKB48 Team TP.

În urma audițiilor organizate în capitala Taipei, comisia a decis să o coopteze pe juna Ma Chia-ling în AKB48. Ea a devenit astfel prima și deocamdată singura componentă străină a giganticului ansamblu nipon.

Kimi wa Melody (Tu ești melodia) a deschis din primăvară calea hiturilor AKB48 pe 2016. Piesa e una nostalgică, de muzică ușoară, dar ritmul e vioi și destul de agreabil (sau mi-a crescut între timp toleranța la J-pop). 

Tsubasa wa Iranai (N-avem nevoie de aripi) merge pe același filon retro, cu alămuri răsunătoare, ce evocă era kayōkyoku, cum se cheamă popul tradițional nipon.

Videoclipul pare inspirat de mișcările sindicale din Japonia anilor ‘70, dar tare mă îndoiesc că Akimoto are simpatii de stânga, e doar un artificiu de imagine.

Vara lui 2016 a adus un “double A-side single”, Love Trip/Shiawase wo Wakenasai, foarte dihotomic el așa.

Love Trip e pe energie și voioșie maximă, iar Shiawase wo Wakenasai (Împarte fericirea) e moale și zaharisită. Ca element comun, amândouă sunt slabe rău.

High Tension, o repriză disco zvăpăiată, a cucerit topurile în noiembrie. Nu se ridică la nivelul lui Koi Suru Fortune Cookie, dar se află sensibil peste Halloween Night.

Filmografia AKB48 a căpătat proporții considerabile în 2016. Numeroase membre, inclusiv din grupurile-surori, au jucat în AKB Love Night, un mini-serial pe teme romantice de data asta.

Mayu Watanabe și Sakura Miyawaki au primit rolurile principale din Crow’s Blood, o altă creație horror a lui Akimoto, în care au fost distribuite totodată multe alte colege.

Pe partea de documentare a ieșit Sonzai suru Riyuu (Rațiunea de a fi), iar la capitolul seriale TV s-a adăugat Kyabasuka Gakuen (Academia Kyabasuka), continuarea celebrului Majisuka Gakuen.

Thumbnail, al optulea album AKB48, a fost lansat în ianuarie 2017. Avem de-a face cu colecția de hituri uzuală plus completările (i.e. umpluturile) de rigoare. Atrage atenția prezența unor invitați externi, ca suratele Morning Musume sau bunicuțul Junichi Inagaki.

În aceeași perioadă a avut premiera serialul cu bătaie Tofu Pro Wrestling, cu Sakura Miyawaki și Jurina Matsui în rol de fete rele, dar bune. Alături de ele au apărut o mulțime de alte tinere talente, selectate din toate grupurile-surori japoneze. 

Shoot Sign, tema muzicală din Tofu Pro Wrestling, a făcut furori în chart-urile lunii martie. Melodia e cât se poate de romanțioasă, pe linia “vintage”, cu multe viori și ritm vag disco.

AKB48 s-au întors în câteva luni pe poziția no. 1 cu Negaigoto no Mochigusare (Dorință inutilă). Este una dintre creațiile insolite ale grupului, datorită influențelor din folclorul rusesc, rezonanțelor de acordeon, interpretării corale și formulei ritmice de vals.

Până la sfârșitul lui 2017, AKB48 și-a adăugat în palmares încă două hituri: #sukinanda (#îmiplacedetine) și 11gatsu no Anklet (Brățara din noiembrie). Cel dintâi a revenit la muzica ușoară-viteză, iar cel de al doilea a mizat pe o nostalgie “sixties” cam trasă de păr.

Între timp s-au înmulțit și grupurile-surori. STU48 și-a început activitatea din martie 2017, în regiunea japoneză Setouchi. A adunat până acum câte șase single-uri no. 1 și două no. 2, în oglindă, în ambele topuri naționale.

De asemenea, în vara lui 2017 s-a petrecut debutul oficial al BNK48, o nouă poveste de succes a lui Akimoto, de astă dată pe tărâm thailandez.

Grupul din Bangkok are deja și o “soră”, CGM48, născută în 2019 la Chiang Mai, în nordul Thailandei.

Pentru AKB48, 2018 a început conform graficului cu un album, Bokutachi wa, Ano Hi no Yoake wo Shitteiru (Cunoaștem zorii acestei zile).

Desigur, acesta a fost no. 1 în chart-ul Oricon, situație care se repeta pentru a opta oară la rând (doar debutul Set List nu a ajuns în vârf).

Pe toată durata anului, grupul a îndeplinit norma de patru “hit-singles”. Mai întâi a venit Jabaja, o tentativă disco-funk cam îndoielnică. 

Teacher, Teacher a calchiat fățiș sound-ul K-pop, spre revolta unei părți a fanilor. Probabil spre satisfacția lor, Sentimental Train s-a reîntors la J-popul repezit și prăfuit.

Zigzagul printre tendințe a continuat cu No Way Man, o altă bucată cu iz K-pop și ecouri nu disco și hi-NRG.

MNL48, filiala filipineză a francizei lui Akimoto, a devenit funcțională la Manila, din aprilie 2018, după luni de zile de audiții în întreaga țară. 

Japonezii au încercat și piața mai greu accesibilă din Coreea de Sud. Difuzat în vara lui 2018, Produce 48 a fost un reality show realizat în colaborare cu Produce 101În urma lui s-a constituit Iz*One, un supergrup “K-J-pop”, rămas activ vreme de trei ani.

Golul lăsat în China de separarea SNH48 s-a umplut din 2018, odată cu înființarea AKB48 Team SH

Următoarea țintă a fost Vietnamul, unde înainte de finalul anului s-a produs debutul SGO48, titulatură provenită de la Saigon, fostul nume al capitalei Ho Și Min.

Acasă, Akimoto a mai inventat un serial pentru stocul lui de fete, Majimuri Gakuen, o nouă iterație a deja clasicului Majisuka Gakuen. Acesta a fost adaptat și sub formă de spectacol scenic.

Un alt scandal de proporții a zguduit imperiul lui Akimoto în ianuarie 2019. Maho Yamaguchi, de la NGT48, a dezvăluit că a fost atacată de doi obsedați, intrați prin efracție în locuința ei, iar managementul grupului a încercat să mușamalizeze cazul. 

Incidentul avuse loc de o lună, clădirea în care s-a petrecut fiind un cămin pentru fetele din trupă, deținut de NGT48. S-a lăsat într-un final cu demisii în conducerea grupului-soră.

Rutina hiturilor no. 1, cu vânzări de peste un milion de unități, părea să se prelungească și în 2019 pentru AKB48. 

Jiwaru Days, un J-pop săltăreț și trompetistic până la refuz, a îndeplinit norma în martie.

Foarte asemănătorul Sustainable a făcut același lucru, numai că asta s-a întâmplat după șase luni, o pauză neobișnuit de lungă între două single-uri ale grupului. Mai mult, Jiwaru Days și Sustainable au rămas singurele realizări discografice pe 2019.

Business-ul lui Akimoto a suferit un declin semnificativ în acea perioadă. Alegerile generale au fost anulate pentru prima oară, s-au sistat de asemenea producții TV de lungă durată, ca AKBingo! sau AKB48 Show!, iar AKB48 Cafe and Shop, din Akihabara, și-a închis porțile.

Era de vină și presiunea creată de scandalul Maho, dar mai mult a contribuit gradul crescut de saturație al fanilor, după atâția ani de marketing agresiv. 

Pe plan extern, Akimoto a încercat o extindere pe promițătoarea piață indiană. DEL48 s-a constituit la finele lui 2019, în New Delhi, numai că a venitul COVIDul și grupul nu a mai apucat să facă prea multe. S-a desființat oficial în iulie 2022.

Au existat planuri și pentru formarea MUB48, în Mumbai, însă acestea nu s-au materializat niciodată.

Doar un single au mai izbutit să scoată AKB48 în 2020, Shitsuren, Arigatō (Inimă zdrobită, îți mulțumesc). Producția denotă calitățile de Phil Spector în mizerie ale lui Akimoto (măcar el n-a omorât oameni).

Japonia a intrat apoi în lockdown sever și grupul a fost nevoit să se refugieze total în social media pe platformele de streaming.

Marketingul nu a murit nici în pandemie, așa că în situația dată s-a născut un nou proiect, OUC48, de la “o-uchi”, acasă în limba japoneză. 

Fanii s-au consolat astfel cu transmisii live zilnice și cu un montaj video în care au fost mixate interpretările melodiei 365 Nichi no Kamihikōki (365 de avioane de hârtie), realizate de 103 membre, fiecare de la domiciliul ei. 

Pe măsură ce s-au mai relaxat restricțiile, în 2021, AKB48 au început iar să dea spectacole. Între altele, a avut loc și “concertul de absolvire” al lui Minami Minegishi, după 16 ani petrecuți în grupul păstorit de Akimoto.

La fel ca în anul precedent, fetele au realizat numai un single, focosul Nemohamo Rumor (Zvon fără temei), o încrucișare de ritmuri disco, pop latino și J-pop. 

Nemohamo Rumor a menținut tradiția, clasându-se pe locul 1 în ambele chart-uri naționale. Însă cifra vânzărilor abia a trecut de 550.000 de unități, ceea ce înseamnă aproximativ o treime din nivelul obișnuit în cincinalul precedent.

Grupul a încercat o resurecție pe partea de televiziune, cu Nogizaka ni, Kosaremashita (Ne-am mutat în Nogizaka), care-i un show de varietăți. 

În 2021 au fost prezentate și două musicaluri inspirate de Majimuri Gakuen, Rai (Boboci) și Loudness, precum și un film horror cu 8 dintre fete, Mijyoubutsu Hyaku Monogatari (1000 de povești cu un Buddha nedesăvârșit).

Din aprilie 2022 a început difuzarea emisiunii AKB48 Sayonara Mouri-san, continuatoarea lui AKBingo!, iar din mai s-a dat startul unui nou serial, AKB48 no Uta (Melodia AKB48), fiecare episod fiind bazat pe câte un hit al grupului.  

Tot în mai a fost lansat single-ul Motokare Desu (Fostul meu iubit), care a împrumutat iar puternic din K-pop, cu ceva inserții hip-hop sau house. Adie un vânt de modernizare la AKB48.

Motokare Desu a devenit al 46-lea no. 1 Oricon la rând, dar în Billboard Japan s-a blocat pe locul 2, întrerupând astfel seria de 44 de clasări pe poziția supremă.

Vânzările au rămas tot pe la 500.000, semn că se întâmplă ceva cu obiceiurile de consum ale băieților otaku.

Cu puțin înainte de Motokare Desu, fanii au făcut cunoștință cu 11 noi membre, care reprezintă a șaptesprezecea generație din istoria AKB4.

Probabil o parte dintre ele vor participa la realizarea următorului single, Hisashiburi no Lip Gloss (Ruj de buje rezistent), anunțat pentru luna octombrie.

Așa cum a fost conceput grupul, el ar trebui să reziste cam cât va mai exista omenirea pe planetă. Dar sunt semne că lumea a început să se cam sature și nu neapărat din cauza Apocalipsei iminente.

Pe de altă parte, sunt convins că Akimoto și ciracii lui se vor adapta sau tot ei vor fi aceia care vor născoci noile trenduri. Pentru că asta știu ei cel mai bine, să stoarcă bănetul, și o vor face pâna la ultima lor bășină.

Sunt multe de dezbătut despre AKB48, ca un apogeu al exceselor J-pop. Odată ar fi obsesia asta niponă pentru kawaii, încărcată adesea cu conotații la limita pedofiliei. Apoi fandomul dubios, care abundă în “middle-agers” băloși, fără alt rost în viață decât slăvirea idolițelor.

Cât despre ele, e scandalos cum sunt exploatate de industrie, cum sunt ținute ca în cazarmă de agențiile atotputernice și cum sunt reduse la condiția de obiecte pentru fanteziile gloatelor de lăbari triști. 

Intervin în discuție și diferențele culturale, percepția diferită asupra moralității la japonezi și faptul că societatea occidentală, pe care tindem o luăm ca etalon, are propriile ei vicii. 

Vesticii sunt mai ipocriți, freacă Pornhub-ul pe ascuns, iar în public se dau imaculați și îi judecă pe alții, pe când niponii umblă cu dubioșenia la vedere.

Cu etica showbizului, e și aici de analizat. Idolii lumii apusene par totuși mai puțin constrânși decât omologii lor japonezi. Ba mai nou, în State, ajung vedete mai mult copii de bogătani, gen Miley Cyrus sau Ariana Grande, deci miroase violent a privilegiu.

Dar nu insist cu perspectiva asta comparatistă, pentru că mi se pare falsă și păguboasă, plus că nu vreau să flutur prea multe generalizări pe aici.

Rămâne însă incontestabil că AKB48 și J-popul reprezintă manifestări flagrante ale capitalismului atroce, în varianta lui est-asiatică, elogiată de mulți cântăreți ai pieței libere și de adepții fără discernământ ai cultului muncii până la epuizare.

Update:

Șirul megahiturilor a fost reînnodat în octombrie 2022 cu Hisashiburi no Lip Gloss. Nu prea e nicio sfârâială acest cântecel, fetele întorcându-se la rutina lor de muzică ușoară cu BPM ridicat.

Hisashiburi no Lip Gloss s-a situat conform tradiției pe prima poziție la Oricon, numai că în Billboard Japan a obținut doar un modest loc 4.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

2 gânduri despre „AKB48

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.