Mostră de înţelepciune:
„All Out of Love rezumă perfect esența muzicii Air Supply, punctând cu un refren memorabil, numai bun să te faci de râs la karaoke.
E exact tipul ăla de cântec de dragoste “cheesy”, care stârnește ironiile durilor. Dar mie îmi place pentru că sunt un pulete sensibil, nu mascul toxic ca alții.”
Locul de origine:
- Sydney, New South Wales, Australia
Perioada de activitate:
- 1975-prezent
Încadrare stilistică:
Colţul criticului de artă:
Un duo de baladiști romantici din Australia, ce a cunoscut apogeul la începutul anilor ‘80. Între 1980 și 1983, Air Supply a înșirat nu mai puțin de opt hituri de Top 5 în State, o performanță care face să pleznească de invidie tone de alte staruri pop.
După această perioadă de climax, a urmat o prăbușire abruptă pe piața nord-americană. Însă Air Supply și-a menținut o popularitate uriașă pe tărâmurile Asiei de est și sud-est, unde a continuat să concerteze decenii de-a rândul în săli mari și arhipline.
Muzica Air Supply se bazează pe o rețetă simplă și eficientă: melodii duioase, ce curg rapid spre un refren măreț, înzestrat cu proprietăți de “earworm”.
Textele fac referire aproape invariabil la simțămintele comune de dragoste și despărțire, țintind masele populare direct la corason.
Însă adevăratul factor de seducție este glasul de băiețandru tenor al lui Russell Hitchcok, care în vremurile lui de glorie atingea notele cele mai înalte cu o naturalețe uimitoare.
Cealaltă jumătate din Air Supply este Graham Russell, cântăreț, chitarist și autor al marii majorități a repertoriului formației.
Russell are o voce plăpândă de bariton, dotată și ea cu un anumit șarm, inclusiv atunci când o dă pe falsettouri, în armonie cu tovarășul Hitchcock.
Cei doi australieni au devenit o pradă ușoară pentru miștourile băieților duri și ale snobilor muzicali de toate neamurile. Dar sunt convins că li se rupe în cinșpe. De partea lor se află armate întregi de fane, făpturi senzitive din lumea largă, care-i iubesc necondiționat.
Russell Hitchcock s-a născut în 1949, la Melbourne. Viitorul său coleg de trupă s-a ivit pe planetă un an mai târziu, undeva mai departe, prin Englitera.
Graham Russell a emigrat în Australia la vârsta de 18 ani, împreună cu babacii lui. O situație similară cu cea a fraților Gibb, a lui Olivia Newton-John sau a majorității membrilor AC/DC.
În epoca postbelică, foarte mulți britanici au emigrat la Antipozi, printr-un program guvernamental, cunoscut în mod colocvial ca Ten Pounds Poms.
Până la întâlnirea dintre cei doi Russell avea să se mai scurgă ceva vreme. Ambii au activat ca muzicanți amatori în tinerețile lor timpurii, fără să se intersecteze în vreun fel. Nimic din ce au săvârșit pe atunci nu lăsa să se întrevadă fulminanta lor ascensiune.
În 1975, destinul a făcut ca amândoi să se prezinte la un casting pentru punerea în scenă la Sydney a faimoasei opere rock Jesus Christ Superstar.
Au fost distribuiți în roluri de apostoli, prilej cu care s-au cunoscut, au povestit ce mișto sunt Beatles și s-au decis să cânte împreună în afara orelor de program.
Într-o primă fază s-au constituit ca grup vocal, cu zdrăngănelile de chitară ale lui Graham pe post de acompaniament. Și-au zis Air Supply, pentru că așa i s-a năzărit australo-englezoiului într-un vis.
Pentru scurt timp, din combinație a făcut parte și Chrissie Hammond, o colegă din distribuția Jesus Christ Superstar.
Ulterior, în locul acesteia a fost cooptat Jeremy Paul, un flăcău care juca și el în aceeași operă rock. Pe lângă voce, Paul mai dădea și cu basul.
După ce terminau cu reprezentațiile, cei trei tineri muzicanți bagău gig-uri prin tot soiul de bodegi, să mai facă și ei un ban grămadă. Repertoriul era alcătuit inițial din melodii Beatles, dar ușor, ușor au început să interpreteze și cântece originale, scrise de Graham.
Lucrurile s-au legat tot mai bine, astfel că formația a mers mai departe și după încheierea stagiunii.
Line-up-ul a fost completat cu încă trei instrumentiști, între care și chitaristul Mark McEntee, de asemenea fost coleg în cadrul producției Jesus Christ Superstar.
În anii următori, schimbările de componență s-au succedat într-un ritm mult prea intens. Practic, muzicanții veneau și plecau din trupă la distanțe de câteva luni.
Cei doi Russell au rămas singurii membri stabili, formația însemnând de fapt ei plus diverși colaboratori de ocazie.
Până la urmă, Air Supply a căpătat oficial statutul de duo, rămas în vigoare până în momentul de față.
După aproximativ un an de existență, Air Supply s-a învârtit de un contract cu ramura australiană a companiei CBS.
Single-ul de debut, Love and Other Bruises, a apărut în noiembrie 1976. Acesta s-a bucurat de mare succes în țara de baștină, cățărându-se până pe poziția no. 6 a chart-ului național.
Love and Other Bruises este arhetipul melodicității Air Supply, cu Russell Hitchcock etalându-și elegant întinderea corzilor vocale.
Până la sfârșitul anului, formația a scos și cel dintâi LP, “self-titled”, ajuns pe locul 17 în topul australian.
Cei de la Air Supply erau încă de pe vremea aia niște hăndrălăi sentimentali, doar că sunau ceva mai diversificat față de perioada lor clasică.
S-au inspirat cu precădere din soft rockul nord-american al epocii, înglobând și unele influențe folk-rock, smooth soul sau chiar disco.
Al doilea LP Air Supply, The Whole Thing’s Started, a venit destul de repede, în vara lui 1977.
S-a păstrat cam aceeași rețetă ca la primul, cu rezultate cât se poate de decente. Discul s-a clasat însă pe un dezamăgitor loc 32 în Australia.
Între timp, formația concerta de zor prin marile metropole ale continentului de rezidență.
Se pare că aveau un impresar care îi ura de moarte, pentru că la un moment dat le-a aranjat să cânte în deschidere la AC/DC, prin ceva pub-uri mizere. Îți dai seama în ce cocktail de bere, pișat, sticle și huiduieli își sfârșeau recitalurile.
Mult mai adecvată s-a dovedit combinația cu Rod Stewart, pentru care au încălzit atmosfera în turneul lui australian din 1977. Amicul Rod i-a simpatizat pe Air Supply, așa că i-a luat cu el ca “opening act” prin SUA și Canada.
Cu acel prilej, formația a realizat și un album special destinat pieței nord-americane. Intitulat Love and Other Bruises, acesta cuprinde versiuni reorchestrate ale unor melodii de pe cele două LP-uri lansate anterior în Australia, plus vreo trei cântece noi.
Materialul se prezintă onorabil, dar publicul-țintă nu s-a arătat prea impresionat. Ascensiunea celor de la Air Supply în State se amâna pentru moment.
După acest episod, Jeremy Paul s-a cărat definitiv din trupă, supărat că nu l-au mai lăsat să cânte ca solist vocal, așa cum se întâmplase pe câteva piese de pe albumele precedente.
Doi ani mai târziu, Paul a fondat excelentul grup new wave Divynils, împreună cu Mark McEntee și frumoasa Chrissy Amphlett.
Cât despre Air Supply, micuții s-au întors spășiți la publicul australian, cu albumul Life Support, din 1979.
Life Support strânge laolaltă toate stereotipurile pop-rock ale decadei ce stătea se se încheie.
Primele patru track-uri sunt pătrunse de un iz puternic de melancolie. Băieții capătă apoi un mare elan, numai că nu-l dublează și cu o mare inspirație.
De exemplu, Just Another Woman sună ca o pastisă forțată după disco-ul tip Bee Gees, în timp ce epilogul lite-prog Believe in the Supernatural este efectiv o calamitate.
Pe Life Support găsim însă prima variantă a drăgălașului Lost in Love, un cântec crucial pentru soarta Air Supply.
Lost in Love are o tușă country-rock, aducând destul de mult cu Eagles. Piesa este interpretată în duet de cei doi Russell, care lasă impresia că-și adresează unul altuia vorbe de dragoste, o trăsătură specifică multora dintre hiturile Air Supply.
Melodia s-a ales cu un succes considerabil la Antipozi, fiind no. 13 în Australia și no. 3 în Noua Zeenlandă.
Printr-o împrejurare favorabilă, Lost in Love a ajuns la urechile legendarului Clive Davis, care a fost atât de impresionat încât a decis să-i ia pe Air Supply sub aripa lui, la Arista Records.
Australienii au debutat la Arista cu o reînregistrare a lui Lost in Love, publicată în ianuarie 1980.
De data asta, nord-americanii au dat direct pe spate. Single-ul a ajuns no. 3 în chart-ul suprem de la Billboard și no. 1 la secțiunea “adult contemporary”.
A urmat LP-ul Lost in Love, cu încă două superhituri în Billboard Hot 100: All Out of Love (no. 2) și Every Woman in the World (no. 5).
All Out of Love rezumă perfect esența muzicii Air Supply, punctând cu un refren memorabil, numai bun să te faci de râs la karaoke.
E exact tipul ăla de cântec de dragoste “cheesy”, care stârnește ironiile durilor. Dar mie îmi place pentru că sunt un pulete sensibil, nu mascul toxic ca alții.
În schimb, Every Woman in the World mi se pare mult prea zaharisită. Dacă-s sensibil, nu înseamnă că sunt și slab de înger.
Toate cele trei șlagăre se succedează la începutul albumului. După ele vine numai umplutură, ca să iasă cronometrajul. Faptul că opt din zece piese sunt balade nu face decât să întărească impresia.
Clasarea pe locul 22 la Billboard a LP-ului Lost in Love nu pare spectaculoasă, dar vânzările constante pe termen lung au depășit frumoasa cifră de două milioane de exemplare.
Air Supply a revenit în primăvara lui 1981, cu The One That You Love, un cântecel ultra-romanțios, în stilul lui Barry Manilow.
The One That You Love a urcat temeinic în Billboard Hot 100, devenind primul și singurul “number one” din cariera grupului.
LP-ul eponim, lansat în iulie același an, a scos la iveală încă două single-uri: mult prea dulceagul Here I Am și epicul Sweet Dreams. Ambele s-au situat pe poziția no. 5 în marele clasament nord-american.
Albumul a pătruns în Top 10 și a fost certificat cu platină. După standardele industriei muzicale din State asta însemnă că vânzările au trecut de un milion de copii.
Din nou, cu două excepții neglijabile, toate piesele de pe The One That You Love sunt balade. Totuși, discul mi se pare mai ascultabil decât predecesorul Lost in Love.
Melodiile au ceva mai multă personalitate, datorată în bună măsură orchestrațiilor ample concepute de Frank Esler-Smith, un vechi prieten al duoului din perioada Jesus Christ Superstar.
Cred că muzica Air Supply suna pe atunci ca o combinație de Barry Manilow și Electric Light Orchestra, un lucru pozitiv din punctul meu de vedere.
Seria marilor succese Air Supply a continuat cu albumul Now and Forever, din 1982. Acesta s-a situat pe poziția no. 25 la Billboard, cumulând la rândul lui vânzări de peste un milion de exemplare.
Even the Nights Are Better a fost al șaptelea single consecutiv care a pătruns în Top 5 din State.
Următoarele extrase, Young Love și Two Less Lonely People in the World, s-au blocat amândouă pe poziția 38, semn că vraja începuse puțin să se rupă.
Cu Now and Forever, Air Supply au întrecut orice limită de siropoșenie, după părerea mea.
Orchestrațiile de coarde sunt făcute de același Esler-Smith, care n-a mai găsit soluțiile salvatoare de pe The One That You Love. A fost probabil prea greu, la câtă lălăială încape pe discul ăsta.
Spectrul declinului, ce se ițise asupra carierei Air Supply, a fost alungat temporar printr-o mutare isteață de marketing.
În 1983, formația a înregistrat Making Love Out of Nothing at All, un cântec scris de Jim Steinman, părintele așa numitului rock wagnerian, aflat pe val după colaborările sale cu Meat Loaf.
În anii ‘90, auzeam la radio Making Love Out of Nothing at All și eram ferm convins că-l aud pe Meat Loaf, până când m-a lămurit un prezentator că e vorba de Air Supply.
Vocea lui Hitchcock s-a potrivit de minune cu stilul bombastic al lui Steinman. Piesa a devenit rapid un mare hit internațional.
În State s-a aflat la un pas de poziția no. 1. I-a stat în cale o altă creație a lui Steinman, Total Eclipse of the Heart, interpretată de simpatica Bonnie Tyler.
În același an, Air Supply a lansat prima compilație Greatest Hits a vieții. Aceasta reunește cele opt melodii de Top 5, plus anosta Chances, de pe Lost in Love.
Greatest Hits a avut un succes colosal, vânzările nord-americane ajungând la cifra de 5 milioane de copii.
Pe piața europeană a apărut o compilație ceva mai generoasă, denumită Making Love… The Very Best of Air Supply. Coperta arată puțin cam straniu în asociere cu titlul.
Tot din 1983 datează și caseta VHS Live in Hawaii, o dovadă vie a adorației de care avea parte duoul din partea maselor.
Concertele Air Supply sunt foarte dinamice de fel, în ciuda repertoriului care abundă în balade.
Formația a bifat anul 1984 cu I Can Wait Forever, melodie ce adaugă o tușă sentimentală pe soundtrack-ul filmului Ghostbusters.
Un an mai târziu ieșea pe piață un nou album de studio, “self-titled”, aidoma LP-ului de debut realizat cu aproape un deceniu în urmă, exclusiv în Australia.
Air Supply a încercat ceva diferit față de realizările de până atunci. Discul co-produs de Peter Collins și Bob Ezrin asezonează “power ballads”, melodii cu influențe soul și ceva nostalgii pentru anii ‘60-’70.
Combinația n-a ieșit prea grozav. Vânzările s-au înjumătățit, albumul fiind certificat doar cu aur. Cel dintâi single, Just As I Am, s-a oprit pe poziția a 19-a.
Succesorul The Power of Love a ocupat un modest loc 68, întrerupând astfel fantastica serie de 11 hituri de Top 40.
The Power of Love este un cover după Jennifer Rush, infinit mai prost decât varianta românizată cântată de madame Eva Kiss.
Următorul album Air Supply, Hearts in Motion (1986), s-a clasat pe locul 84 în State, pecetluind declinul ireversibil al trupei.
Hearts in Motion este unul dintre cele mai energice albume din discografia Air Supply, chiar dacă include destule balade.
Majoritatea pieselor îl au ca producător pe Bernard Edwards (ex-Chic), dar se adaugă și vreo două contribuții ale lui John Boylan.
Albumul se încadrează în standardele AOR (adult-oriented rock) ale vremii, fără să cuprindă nicio melodie cu virtuți de mare hit.
Primul extras, Lonely Is the The Night, a obținut un catastrofal loc 76 la Billboard, fiind ultima intrare a duoului în Hot 100.
Melodia îi are ca autori pe ditamai Albert Hammond și Dianne Warren, doar că nu se numără printre cele mai inspirate creații ale acestora.
Christmas Album, din 1987, avea să încheie contractul celor de la Air Supply cu Arista. Am oroare de festivismele de Crăciun, însă cred că discul australienilor se află aproape de limita ascultabilului.
Duoul a hotărât apoi să ia o pauză. Așadar, după 1983, oricât s-au zbătut, cei de la Air Supply nu și-au putut stopa sub nicio formă prăbușirea.
Pare straniu cât de brusc a pierit atracția nord-americanilor pentru muzica formației. O posibilă explicație ar fi ascensiunea MTV-ului, condiții în care Air Supply a avut de suferit din cauza imaginii nevandabile.
O coincidență între acești doi factori poate fi observată și în cariera confratelui soft rock Cristopher Cross. La fel ca Air Supply, Cross a rupt chart-urile în perioada ‘80-’83, după care a dispărut subit din radar.
În ambele cazuri vorbim de artiști care nu erau nemaipomenit de chipeși. Nu spun o noutate: trăim într-o lume cumplit de superficială.
Russell Hitchcock și-a încercat norocul cu un album solo, “self-titled”, lansat în 1988. I-a ieșit cam nasol și pe partea artistică, și pe aia comercială.
Coverurile după The Sun Ain’t Gonna Shine (Anymore) și What Becomes of the Brokenhearted sunt înfiorătoare. Bine, nici producția în cel mai obosit stil “eighties” nu le-a ajutat.
Doi ani mai târziu, Hitchcock a tras o melodie, Swear to Your Heart (Caught in Your Web), pentru coloana sonoră a filmului Arachnophobia. Piesa a avut ceva succes, pătrunzând în Top 10 “adult contemporary”.
Ulterior, Air Supply a strâns rândurile, cu gândul de a încerca un come-back. Speranțele s-au reaprins după semnarea unui contract cu Giant Records, subsidiar al companiei Warner.
Albumul de revenire s-a numit The Earth Is… și a fost lansat în vara lui 1991. Cauza nord-americană era complet pierdută. The Earth Is… n-a pupat nici măcar tălpile chart-ului Billboard 200.
Flăcăii au încercat cu disperare să recupereze magia primilor ani ‘80. Le-a ieșit doar un disc decrepit de soft rock/AOR, sortit să se topească în anonimat.
În noianul de creații anoste de pe The Earth Is… se află un cover tras de păr după Without You, dar și Dame Amor, o melodie în spaniolă, ce avea probabil ca scop testarea publicului latino-american.
În ciuda aparențelor, situația nu era atât de nasoală pentru Air Supply. Or fi Statele Unite buricul industriei muzicale, dar lumea asta e mult mai întinsă și artiștii pot găsi o pâine de mâncat și pe alte meleaguri.
Cei de la Air Supply au descoperit cornul abundenței în Asia. În ultimele decenii, australienii au și-au găsit un public extrem de devotat în țări ca Hong Kong, Taiwan, Singapore, Indonezia sau Filipine.
De asemenea, formația are nuclee de fani și în Japonia, Coreea de Sud, India sau China. Ca fapt divers, Air Suply se află între primii artiști occidentali care au concertat pe pământ chinez, faptul petrecându-se cândva prin anii ‘80.
Cam de atunci datează profunda slăbiciune a asiaticilor pentru muzica celor de la Air Supply. Pe fondul scăderii interesului nord-americanilor, duoul a găsit un refugiu în această parte a globului, care a devenit principala lui piață de desfacere.
Fără să mai aibă treabă cu chart-urile Billboard, Air Supply a continuat să susțină turnee în jurul lumii. Nu s-au limitat doar la amintitele ținuturi asiatice, ci au vizat practic toate continentele. Cu mențiunea că în majoritatea celorlalte zone de pe glob, gig-urile formației sunt găzduite de obicei în “small venues”.
Al doilea album scos de Air Supply la Giant a fost The Vanishing Race, din 1993. Pe cea mai mare parte a discului, australienii nu fac decât să-și reafirme sentimentalismul, în formule din ce în ce mai lipsite de imaginație.
Avem totuși piesa de titlu, care abordează o tematică diferită, deplângând soarta tragică a indigenilor din America de Nord.
Îi dau o bilă albă lui Graham Russell pentru asta. Flăcăul primește și o bilă neagră, din cauza lui Faith, un cântec cu nuanțe gospel, ce conține una dintre cele mai ridicole metafore din istoria liricii universale: “When the world’s coming at you like a hungry alligator”.
Air Supply a mai realizat încă două albume de studio până la finalul deceniului: News from Nowhere (1995) și The Book of Love (1997).
Ambele lâncezesc în același ocean vâscos de romantism, ceva de-a dreptul înspăimântător dacă nu te numeri printre fanii dedicați ai trupei.
În 1995 a apărut și CD-ul Greatest Hits Live: Now and Forever, înregistrat în Taiwan, cu acompaniamentul orchestrei Taipei Symphony.
Succesul a atins proporții gigantice în chart-ul taiwanez de albume, unde Greatest Hits Live a rămas pe poziția no. 1 timp de 16 săptămâni.
Yours Truly, din 2001, este ultimul material scos de Air Supply la Giant. Printre valurile de sirop s-au amestecat și niște cântece mai ritmate, cu ceva aluzii sexuale. Probabil un simptom de criză a vârstei mijlocii.
De remarcat că glasul lui Hitchcock începuse să piardă din acute, dar omulețul își păstra farmecul și în noile împrejurări.
Următorul album Air Supply, Across the Concrete Sky (2003), a fost distribuit de japonezii de la Avex Trax.
De pe discul ăsta mi-a atras atenția o piesă, Feel Like Screaming, mai mult pentru refrenul “bluesy”, intonat de Hitchcock cu o sinceritate de crai bătrân.
În 2005, duoul și-a tentat fanii cu două materiale de colecție. It Was 30 Years Ago Today imortalizează pe CD și DVD un concert aniversar desfășurat în Canada, în timp ce The Singer and the Song reunește versiuni acustice ale marilor hituri.
În vara aceluiași an, Air Supply a avut programate două spectacole în Cuba, călcând pe urmele unora ca Manic Street Preachers, Asian Dub Foundation sau Audioslave. Au apucat să țină doar un “gig”, pentru că fix atunci s-a găsit să sufle uraganul Dennis.
Pe parcursul lui 2006, Russell Hitchcock a realizat Take Time, al doilea album solo al vieții, total previzibil ca sound.
Anul următor, Graham Russell și-a făcut și el debutul pe cont propriu, cu The Future, un opus extrem de blegos și de perimat, în ciuda titlului care promite verzi și uscate.
Cei dornici să audă înregistrări noi ale duoului, au avut motiv de bucurie abia în 2009, când a apărut un disc-single, alcătuit din două coveruri: Do They Know It’s Christmas? (Band Aid) și The Long and Winding Road (Beatles).
Răbdarea fanilor a fost răsplătită pe deplin în 2010, când s-a petrecut lansarea Mumbo Jumbo, cel dintâi album de studio al grupului după o pauză de șapte ani.
Mumbo Jumbo este caracterizat de același anacronism ca toate creațiile târzii din repertoriul Air Supply. Avem practic de-a face cu un disc de AOR optzecist, înregistrat cu softuri din anii 2000.
Russell Hitchcock a sărit în 2011 cu dublul CD Tennessee: The Nashville Sessions, ce relevă vocația sa ascunsă de muzicant country-pop.
Graham Russell a încercat și el ceva diferit, cu Of Eden, un duet folk-pop cu juna cântăreață Katie McGhie. Of Eden are la activ un singur album, Feel, apărut în 2013.
După episodul Mumbo Jumbo, Air Supply nu s-a mai omorât să scoată noi creații. Au existat totuși câteva single-uri răzlețe, în prima jumătate a deceniului.
Majoritatea sunt în stilul consacrat, dar există și o insolită tentativă EDM a grupului, melodia Desert, Sea, Sky, din 2014.
Între timp, duoul s-a pomenit în ipostaza de protagonist al unor mari festivități.
Astfel, în 2012, Air Supply a devenit parte din Ride of Fame, un fel de templu mobil dedicat personalităților care au marcat viața New York-ului. Habar n-am dacă cei doi Russell sunt mândri că au împărțit aceeași onoare cu Donald Trump.
Formația a intrat în 2013 și în ARIA Hall of Fame, primind astfel recunoașterea supremă din partea industriei muzicale australiene.
Colecționarii Air Supply au avut un prilej deosebit de satisfacție în 2014, când a apărut Live in Hong Kong, un material publicat în variante de dublu CD, dublu LP (pe vinil de 180 de grame), DVD sau blu-ray.
În 2018, la Manila, a fost pus în scenă All Out of Love: The Musical, un spectacol bazat pe melodiile Air Supply, cu câteva mari vedete ale entertainment-ului filipinez în distribuție. Îți dai seama cât de iubiți sunt cei doi australieni acolo.
Anul următor, formația a lansat un nou material, dublul CD The Lost in Love Experience, înregistrat împreună cu Orchestra Simfonică din Praga.
Primul volum conține imprimări din concert, cu aranjamente de gală ale hiturilor mai vechi sau mai noi din repertoriul Air Supply. Pe volumul al doilea se află versiuni instrumentale ale acelorași piese.
Până să înceapă pandemia, Air Supply ținea cam 150 de concerte pe an, în condițiile în care Russell Hitchcock și Graham Russell au amândoi în jur de 70 de ani. Se vede însă pe filmări că moșnegii se află într-o formă de invidiat.
Oricât s-au găsit unii pițiflinderi să-i ia la mișto, cei de la Air Supply au marcat conștiința unei generații.
Numai uită-te pe YouTube să vezi câte comentarii înduioșătoare. Iubiri de-o viață, amintiri cu ființe dragi care au dispărut, nostalgii după tinerețile demult apuse, toate au ca soundtrack muzica australienilor. Coițe, degeaba te crezi tu șmecher, că și viața ta o să se ducă în curând pe pulă.
Referinţe bibliografice:
- Oficial: airsupplymusic.com, Facebook, Instagram, SoundCloud, Twitter, Vevo
- Baze de date: AllMusic, AOTY, BandToBand, Discogs, Genius, IMDb, Last.fm, MusicBrainz, RYM, SecondHandSongs, setlist.fm, Songfacts, Spirit of Rock, Sputnikmusic, Tunefind, WhoSampled, Wikipedia
- Publicații: Brooklyn Vegan, Goldmine, Rolling Stone
- Charts: Billboard, Official Charts
- Fans: Air Supply Heart & Soul Home, AirSupply Fanatics
- Altele: Blue Desert, encyclopedia.com, Music Video Wiki, vgost
I'm My Own Walkman 