Al Bano e Romina Power

Mostră de înţelepciune:

„Odată cu Felicità, Al Bano și Romina au devenit emblema acelor timpuri, de o parte și de alta a “cortinei de fier”. Cei doi erau cuplul “middle age” ce întruchipa perfecțiunea, proiecția sclipitoare a modelului social întemeiat pe familia heterosexuală. Se adresau deopotrivă părinților, copiilor și bunicilor, pe care îi adunau laolaltă pe ringul de dans ad-hoc din sufragerie.”


Al Bano e Romina Power:

Locul de origine: 

  • Milano, Lombardia, Italia

Perioada de activitate:

  • 1974-1999, 2013-prezent

Al Bano:

Naștere:

  • Albano Antonio Carrisi, 20 mai 1943, Cellino San Marco, Apulia, Italia

Încadrare stilistică: 


Romina Power:

Naștere:

  • Romina Francesca Power, 2 octombrie 1951, Los Angeles, California, SUA

Încadrare stilistică: 


Colțul criticului de artă:

Pentru un tolomac de vârsta mea, Al Bano și Romina Power redeșteaptă amintirile copilăriei. În primii ani ‘80 eram școlar în clasele I-IV, iar cuplul italo-american avea o popularitate uriașă în România ceaușistă.

Felicità, Sharazan, Ci sarà și alte hituri ale duo-ului răsunau la postul național de radio, în emisiunile de divertisment ale TVR și pe benzile de magnetofon, la petrecerile de familie. 

Cred că la acea vreme, Al Bano și Romina erau no. 1 între preferințele muzicale ale oamenilor muncii din RSR, secondați de compatrioți ca Ricchi e Poveri sau Toto Cutugno. Asta se întâmpla undeva între epoca ABBA/Boney M. și boom-ul Modern Talking/C.C. Catch/Sandra. 

Procesul de “kimirsenizare” nu avansase atât de mult pe atunci, dar oricum Al Bano și Romina – și în general muzica ușoară italiană din anii ‘80 – păreau să fie pe placul autorităților din întregul bloc estic. 

Cred că asta se explică prin faptul că starurile pop din Peninsulă reprezentau idealul unei Europe conservatoare, în contrast cu revărsarea de decadență venită din spațiul anglofon. Iar regimurile comuniste au sfârșit în mod paradoxal prin a-și însuși găunoasă morală burgheză, așa că se simțeau acasă cu muzicanți atât de fazi și conformiști precum Al Bano și Romina. 

Spuneam că duo-ul îmi amintește de perioada senină a copilăriei, dar nu tremur de emoție acum când îi reascult cântecele. Cu tot poptimismul meu, Al Bano și Romina sunt mult prea “cheesy” din născare ca să-mi stârnească vreun entuziasm. Ca să nu mai zic de reacționarismul lor codat, care-mi activează instant reflexele ideologice.

Bine, acum că am făcut “research” pentru articol am descoperit o mulțime de lucruri surprinzătoare despre ei și creațiile lor pre-1980. M-a frapat în primă instanță diferența de “background” dintre cei doi. 

Al Bano este un țărănete cu voce de aur, ce a înfruntat o cale abruptă spre culmi, venind tocmai din Apulia, adică fix de la tocul cizmei. Romina în schimb este o odraslă hollywoodiană, cu drumul spre succes pavat încă din start.

La jumătatea anilor ‘70, când s-au constituit ca duo de sine stătător, ambii avea deja în spate cariere solide, atât în domeniul muzicii, cât și al cinematografiei. Doar că până atunci erau faimoși mai mult în Italia și mai puțin pe plan internațional.

Al Bano se numește de fapt Albano Carrisi și s-a născut în 1943, la Cellino San Marco, o comună de pe malul sudic al Adriaticii. A fost botezat astfel pentru că babacul lui se afla pe front în Albania, atunci când i s-a născut cel dintâi fiu.

Încrezător în harul său muzical, băiatul a plecat de la 16 ani la Milano, în speranța că va deveni noul Domenico Modugno. Potrivit biografiei oficiale, a lucrat câțiva ani pe șantier și la restaurant,  până să găsească o portiță de intrare în showbiz. 

Nu știu de ce am rezerve față de toate poveștile ăstea. Tehnica vocală a lui Al Bano e mult prea șlefuită ca să nu-l suspectez că și-a petrecut tinerețile prin școli de muzică și nu muncind cu cârca. O fi sudul Italiei mai sărac, dar nu sunt toți niște prăpădiți pe acolo.

În fine. Cică prin 1965, când servea la restaurantul Il Dollaro, Albano s-a împrietenit cu producătorul Pino Massara, un apropiat al lui Adriano Celentano, care l-a invitat pe junele apulian la o audiție. 

Asta a dus la apariția primului său single, La Strada, un cover după Gene Pitney – Across the Street.

B-side-ul, Devo dirti di no, este preluat de la Curtis Mayfield (Man’s Temptation, în original). Cu prilejul debutului discografic, artistul a adoptat alias-ul Al Bano, pe care l-a păstrat până la adânci bătrâneți.

La un an după La strada, Al Bano a scos un nou disc pe 45 de turații, cu romanticul Quando il sole chiude gli occhi pe fața A. 

De data asta autorii piesei sunt italienii Pino Donaggio și Vito Pallavicini, dar stilul a rămas în mare parte același. Al Bano îmbina tradiția recunoscută a cântecului italian cu influențe de peste Ocean, din zonele Brill Building și soul. 

Dealtfel asta era tendința dominantă pe scena pop din Peninsulă. Carrisi se distingea însă prin faptul că balansa energia specifică așa numiților “urlatori” cu melodicitatea mai tandră a canțonetei tradiționale. 

Romina Power a venit pe lume în 1951, tocmai în Beverly Hills. Este fiica a două vedete de la Hollywood, Tyrone Power (1914-1958) și Linda Christian (1923-2011). 

După ce babacii ei au divorțat, Romina a urmat-o pe mama ei prin Mexic și Italia, iar la un moment dat a fost la o școală de fițe prin Anglia

Micuța a fost atrasă de timpuriu în mrejele contraculturii. A experimentat futaiul, cânepa și acidul încă din primele stadii ale adolescenței. Pe la 15 ani s-a logodit cu un hăndrălău, Stash de Rola, un playboy al scenei Swinging Sixties

Cu Stash ăsta a ajuns și acasă la Paul McCartney, povestea ea într-un interviu de prin 2017. A asistat acolo la o ședință de spiritism, prilej cu care superstarul le-a pasat un gigi Rominei și surioarei Taryn, care avea 13 anișori. Chiar dacă s-a dus mai mult de jumătate de veac, eu zic că Sir Paul ar trebui chestionat oleacă de polițiști.

Acum nu știu, poate le-a înflorit madame, dar oricum nu m-aș fi așteptat ca Romina aia pe care mi-o aminteam eu din anii ‘80 să fii avut un trecut așa de tumultuos.

Linda Christian și fetele s-au stabilit în cele din urmă în Italia. În 1965, Romina a apărut în primul său film, comedia Menage all’italiana. Apoi a venit și debutul muzical, cu single-ul yé-yé Quando gli angeli cambiano le piume/Apri quell’ombrelo, din 1966.

După încă două filme de comedie, Come imparai ad amare le donne (1966) și Assicurasi vergine (1967), Romina a fost distribuită în Nel sole, un “musicarello” regizat de Aldo Grimaldi. Urma să joace împreună cu un cântăreț pe care nu-l mai întâlnise până atunci, adică amintitul Al Bano. Acesta se afla la debutul său cinematografic.

Personajul lui Carrisi este un student sărăntoc care se pretinde magnat ca să cucerească o fătucă bogată, interpretată de Romina. Lansat la finele lui 1967, Nel sole a fost un mare succes de public în Italia. 

Însă mult mai important decât impactul Nel sole s-a dovedit idila iscată pe platoul de filmare între cei doi protagoniști. Practic atunci s-a născut una dintre cele mai mari legende din istoria showbizului din Peninsulă.

Romina nu împlinise 16 ani când s-a turnat filmul, iar Al Bano avea 24. Diferența era ceva mai mică decât la predecesorul Stash, născut în 1942. Iată că unele lucruri s-au îmbunătățit în zilele noastre. Asemenea relații ar stârni un scandal monstru acum.

Pentru o bună bucată de vreme, cei doi amorezi au continuat pe cont propriu în plan muzical. Melodiile din Nel sole sunt intepretate exclusiv de Al Bano și se regăsesc de asemenea pe LP-ul său de debut, “self-titled”. 

Albumul este alcătuit din bucăți ce debordează de elan liric, cu refrene înălțate până la cer, ce pun în valoare glasul potent și cristalin al cântătorului. 

Majoritatea compozițiilor aparțin tandemului Vito Pallavicini-Pino Massara, Al Bano strălucind îndeosebi la Nel sole, Il mondo del poveri și L’oro del mondo. Single-ul Nel sole a avut un succes gigantic, cu peste un milion de exemplare vândute.

Pe LP-ul Al Bano se află și două cover-uri cât se poate de convingătoare: Io lavoro (adică We Gotta Get Out of This Place, de la The Animals) și La donna di un amico mio (de la brazilianul Roberto Carlos). 

Interesant că în primăvara lui 1967, Al Bano a cântat în deschidere pentru Rolling Stones, în turneul lor italian. Însă la stilul soul-ish al flăcăului din acea perioadă, alăturarea cu Jagger and co. nu era așa de nepotrivită cum pare acum, cunoscând evoluția ulterioară a muzicantului apulian.

În februarie 1968, solistul a debutat la Festivalul Sanremo, cu melodia La siepe, care s-a clasat pe locul 9 în concurs, dar a cucerit premiul special al criticii. 

Luna următoare avea loc premiera filmului L’oro del mondo, un “sequel” pentru Nel solo. Ciclul s-a încheiat în 1969, cu Pensando a te

În același an, Al Bano a jucat rolul principal în Il ragazzo che sorride, un alt “musicarello” al lui Grimaldi, fără legătură cu trilogia inaugurată de Nel sole. Partenera lui Carrisi a fost de data asta cehoaica Susanna Martinková.

Filmografia de cuplu s-a extins de asemenea cu Il suo nome è Donna Rosa (1969), care a marcat începutul colaborării cu regizorul Ettore Maria Fizzarotti

Cât privește cântatul, Al Bano a scos mai multe single-uri și două albume de mare succes, Il ragazzo che sorride (1968) și Pensando a te (1969).

Piesa Pensando a te a câștigat concursul Un disco per l’estate, organizat de RAI și AFI (Asociația Fonografică Italiană).

Între timp, Romina s-a învârtit de roluri în alte câteva filme, precum Vingt-quatre heures de la vie d’une femme (din 1968), Femmine insaziabili sau Justine, ovvero le disavventure della virtù (ambele din 1969).

În Justine a jucat chiar rolul principal, pelicula fiind inspirată de un roman celebru al marchizului de Sade. Ca fapt divers, actrița are mai multe scene nud, dar regizorul Jesús Franco s-a declarat extrem de nemulțumit de prestația ei, comparând-o ulterior cu o “piesă de mobilier”. Un mârlan infect.

În 1969, Romina s-a întors la muzică după un hiatus de trei ani, cu două single-uri deosebit de sensibile: Acqua di mare și La mia solitudine. 

Ambele îl au drept co-autor pe logodnicul Al Bano, care bagă și ceva “backing vocals” la Acqua di mare. Era practic întâia oară când cei doi conlucrau și în plan muzical.

Pe 26 iulie 1970, Albano și Romina s-au căsătorit la Cellino San Marco, după trei ani de relație. Oficializarea mariajului a fost însoțită de lansarea celui dintâi duet muzical, Storia di due innamorati, o piesă pe atât de sentimentală pe cum îi e și numele.

Storia di due innamorati i-a lovit puternic la corason pe italieni, ca dovadă că melodia a pătruns în Top 10 național.

Totuși, cei doi cântăreți nu au permanentizat atunci formula de duo. Mai mult, chiar în 1970, fiecare a scos câte un album pe barba lui.

A cavallo di due stili este al patrulea LP al lui Al Bano și după cum reiese din titlu conține două feluri de melodii: canțonete napolitane și arii de operă. De fapt sunt chiar trei, dacă ținem cont că programul începe cu Storia di due innamorati, care face parte din categoria “musica leggera”.

Piesa se regăsește și pe 12 canzoni e una poesia, albumul de debut al Rominei. Acesta reunește single-urile din anul anterior, vreo trei melodii noi, un poem scris și recitat de artistă și patru cover-uri (Something – The Beatles, Que Sera, Sera – Doris Day, Zozoi – Célia/France Gall și Make It with You – Bread). 

Pe 12 canzoni e una poesia, interpreta pigmentează etosul “musica leggera” cu influențe vădite din spațiul anglofon, de tip folk, soft rock sau chiar soul. Romina punctează și cu un număr de samba, nostimul Zozoi, consacrat în Europa de France Gall.

Pe parcursul lui 1970, tinerii căsătoriți au apărut și în două producții cinematografice. Mezzanotte d’amore reprezintă continuarea lui Il suo nome è Donna Rosa, în timp ce Angeli senza paradiso este un “biopic” despre Schubert, în regia aceluiași Fizzarotti. 

Carrisi îl întruchipează pe compozitor, în timp ce Power o joacă pe Anna Roskova, o contesă rusoaică, pentru care Schubertino face o mare pasiune. 

Aici s-a cam încheiat cariera lor cinematografică la vârf. În deceniile următoare, soții s-au concentrat cu precădere pe latura muzicală.

În 1971, Al Bano a participat pentru a doua oară la Sanremo, cu 13, storia d’oggi, o baladă înflăcarată, în stil napolitan, clasată pe locul 8 în concurs. 

Un an mai târziu a scos albumul botezat 1972, o combinație interesantă între sensibilitatea Mezzogiorno și sound-ul soul music.

Tot de atunci datează și Taca, taca, banda!, o melodie caraghioasă, cu inflexiuni country & western. Taca, taca, banda! reprezintă un festival de familie, fiind înregistrată în formulă de patru, cu Al Bano și Romina împreună cu fratele Kocis (Franco Carrisi) și sora Taryn Power.

După câteva single-uri lansate în perioada 1972-73, Romina a realizat al doilea album solo, Ascolta, ti racconto di un amore…,  în 1974. Ea este autoarea tuturor melodiilor de pe disc și vreau să zic că m-a surprins plăcut cu stilul ei pop-rock agreabil și fantezist.

Al Bano a sărit și el pe interval cu Antologia, un dublu LP care în ciuda titlului conține o sumedenie de înregistrări noi. 

Volumul întâi se împarte între interpretări pop ale unor arii de operă și prelucrări din folclorul apulian. În schimb, al doilea volum are hituri din anii ‘60 pe fața A și single-uri recente, din 1973-74, pe fața B.

Cândva prin 1974, lui Albano și Romina le-a venit ideea să-și unească forțele și destinele și pe scenă. Așa că au fondat parteneriatul care avea să le gonfleze faima internațională. 

Cuplul a pus atunci și bazele propriei case de discuri, Libra, ca să scoată înregistrările realizate în formula de duo proaspăt pecetluită.

Primul hit apărut la Libra a fost Dialogo, o melodie jucăușă, soft-rockish, clasată pe locul 6 în topul italian și pe poziția secundă în concursul Un disco per l’estate, din 1975. 

În curând a ieșit și Atto I, cel dintâi long-play semnat Al Bano e Romina Power (de fapt Romina Power e Albano, pe vremea aia). În mod curios, există doar vreo două duete pe întreg materialul, Dialogo și dulceagul Amore nel 2000. 

Majoritatea pieselor sunt cu Romina solo, Al Bano având și el trei numere ale lui. Ea continuă linia de pe Ascolta, ti racconto di un amore…, iar consortul o dă în stilul consacrat, de “urlatore” melodic. 

De la Romina aș remarca Un uomo diventato amore, o bucată folk, și Paolino maialino, un fel de cântec pentru copii cu final aproape experimental.

Al Bano atinge apogeul la Mai, mai, mai, un italo-soul de cea mai înaltă clasă.

În aprilie 1976, duo-ul a reprezentat Italia la Eurovision cu We’ll Live It All Again, o melodioară bilingvă, în engleză și italiană. Al Bano și Romina nu prea au rupt fâșul, clasându-se abia pe locul al șaptelea. 

Însă We’ll Live It All Again a fost mare hit în chart-ul național din Franța, unde s-a situat pe poziția no. 2. A urmat în curând o nouă lovitură, cu Des nuits entières, varianta în franceză a lui Amore nel 2000, no. 3 în același clasament.

Tot în primăvara lui ‘76, Al Bano și Romina au lansat și o compilație, Io con te, pe care se află Storia di due innamorati, Taca, taca, banda! și o serie de înregistrări solo ale soților. Majoritatea datează din prima parte a decadei, dar Carrisi a băgat și trei cântece noi, fără prea mare farmec.

Anul următor a ieșit și al doilea album de studio, denumit 1978. De data asta patru dintre cele douăsprezece piese sunt cântate în duet, prima dintre ele fiind We’ll Live It All Again. 

Dup-aia mai sunt exuberantele Na, na, na și Prima notte d’amore și zaharisita My Woman, My Man. Prima notte d’amore mă duce cu gândul la Stumblin’ In, al lui Chris Norman & Suzi Quatro, deși aceasta a ieșit un an mai târziu.

Melodiile solo sunt din ce în ce mai anoste, mult sub ceea ce cântau ei la răscrucea dintre anii ‘60 și ’70. 

Ambii soți flirtează puțin și cu noul trend eurodisco, Romina la Tip Tap și Al Bano la E se tornerà. Ciripirile ei senzuale se potrivesc mult mai bine pe stilul ăsta, decât bravadele lui de tenor narcisic.

În orice caz, în multe dintre filmările din perioada aia, Romina are apariții extrem de “hot”, foarte diferite de madama cu poale lungi care mi s-a întipărit mie în memorie de la Albumul duminical al TVR-ului optzecist.

Până atunci, în 1979, Al Bano și Romina au realizat LP-ul Aria pura. Proporția duetelor a crescut până aproape de jumătate din tracklist. 

Avem melodii duioase, precum Ore 10 și Aria pura, dar și o baladă rock patetică (Heart Games).

Al Bano se rupe în figuri la Granada Dream, un kitsch spanish-sympho-disco. Sunt practic două piese unde cântă exclusiv în engleză, ca să le arate probabil lui nevăsta-sa și soacră-sa ce progrese a făcut pe limba lor.

Discul se sfârsește cu U.S. America, un moment de nostalgie al Rominei pentru țara natală, pe un fundal hibrid disco-country. Aria pura nu a produs însă niciun hit major.

Al Bano a mai lansat un disc în 1979, Ricordi… Nel sole, cu versiuni reînregistrate ale succeselor sale din perioada 1966-1972. Orchestrațiile originale sună de o sută de ori mai mișto.

În 1980, soții au reprezentat Italia la World Popular Song Festival, din Tokyo. Cântecul lor, Amarci è, s-a situat pe un mediocru loc 10 din 16.  

Duo-ul părea că se află în impas după primul cincinal de activitate în această variantă. Numai că abia atunci avea să pornească adevărata sa ascensiune. 

Mândra pereche a renunțat la ambițiile “DIY” și a închis label-ul Libra, ca să treacă la Baby Records, una dintre cele mai importante case de discuri din Italia. 

Al Bano și Romina debutau acolo în noiembrie 1981, cu Sharazan, single-ul care le-a adus o faimă transfrontalieră fără precedent în cariera lor.

Sharazan a fost pe locul 2 în Italia, pe 7 în Germania și pe 1 în Elveția, dar impactul său rămâne greu măsurabil. Melodia a prins enorm în Europa de est, URSS și America Latină, zone unde nu prea existau încă topuri de vânzări.

Cu ocazia asta am aflat și eu ce înseamnă Sharazan, deși îmi dau seama că nu m-a ros niciodată curiozitatea. Cică este un cuvânt inventat de Al Bano și Romina, care desemnează un ținut imaginar, unde curge lapte și miere. 

Mult prea multă miere, zic eu. Sharazan definitiva lunga tranziție de la sound-ul vibrant al anilor ‘60 la melodicitatea blegoasă ce caracterizează creațiile soților din anii ‘80. Aceasta, dar și alte piese, îmi amintesc mai degrabă de răsuflatele șlagăre nemțești, decât de patima caracteristică muzicii ușoare italiene.

La începutul lui 1982, pe când Sharazan era încă în “heavy rotation”, Al Bano și Romina au dat o nouă lovitură colosală, cu Felicità. Cuplul s-a prezentat cu ea în concursul de la Sanremo. Acolo s-a clasat pe poziția a doua, în spatele lui Ricardo Fogli, cu Storie di tutti i giorni.

Ulterior, Felicità a ajuns no. 1 în Italia, no. 6 în Germania și no. 10 în Franța. Vânzările oficiale au trecut de 6 milioane de exemplare, dar cifra nu reflectă dimensiunea reală a popularității cântecului.

În Tărlungeniul meu natal, nimeni nu și-a cumpărat discul Felicità, dar toată lumea era înnebunită după melodie. La fel se întâmpla probabil în orice așezare de la est de Elba până în Sahalin, pentru că aparate de radio erau peste tot, dacă nu și televizoare.

Piesa este scrisă de triada Cristiano MinellonoDario FarinaGino De Stefani. Se bazează pe cea mai simplă și mai eficientă rețetă posibilă, cu o progresie familiară de acorduri, refren memorabil, versuri emoționale, o linie de synth ce o adecva epocii și viori menite să adauge un pic de măreție.

Odată cu Felicità, Al Bano și Romina au devenit emblema acelor timpuri, de o parte și de alta a “cortinei de fier”. Cei doi erau cuplul “middle age” ce întruchipa perfecțiunea, proiecția sclipitoare a modelului social întemeiat pe familia heterosexuală. Se adresau deopotrivă părinților, copiilor și bunicilor, pe care îi adunau laolaltă pe ringul de dans ad-hoc din sufragerie. 

În realitate, cei doi soți erau niște vânzători de iluzii, unelte dintr-un mecanism mai vast de potemkiniadă socială. Acesta a fost urzit de sforarii conservatori din Vest, dar i-a sedus instant și pe liderii falsei revoluții socialiste din Est.  

MTV-ul dădea în draci clipuri cu trupe synthpop androgine, dar într-o mare halcă din Europa revoluția sexuală era anihilată fără zgomot, doar cu Felicità.

Succesul cântecului a fost exploatat și prin lansarea LP-ului eponim, pe care se mai află și Sharazan, plus alte melodii vechi și noi. Pentru prima dată, duetele alcătuiesc grosul materialului, adică 8 din 10 piese.  

Cel mai mult mi-a atras atenția unicul număr solo al Rominei, Il ballo del qua qua, o adaptare a șlagărului pentru copii Der Ententanz. La noi e cunoscut ca O rățușcă stă pe lac, motivul liric fiind preluat la un moment dat și de gherțoii de la B.U.G. Mafia.

Până la sfârșitul lui 1982, Al Bano și Romina au lansat un nou album de studio, Che angelo sei, moale și candid până la plus infinit. Che angelo sei conține un nou hit european, Tu, soltanto tu, împănat cu jurăminte fierbinți de amor.   

Al Bano și Romina au revenit la Sanremo în 1984, cu Ci sarà, un soi de cântec de leagăn, care le-a adus prima și singura victorie din istoria participării lor la festival. Ci sarà a fost de asemenea al doilea și ultimul no. 1 al soților în chart-ul italian. 

Piesa face parte și de pe LP-ul Effeto amore, apărut în aceeași perioadă. Acesta îmbină synth-urile “eighties” și instrumentele acustice, într-un melanj injectat cu doze uriașe de zaharină.  

De asemenea, în 1984, Al Bano și Romina au fost la Leningrad, unde au filmat un VHS tematic, intitulat Una magica notte bianca. Cuplul își interpretează hiturile într-un decor opulent, moștenit din epoca țaristă. Asta ca să-ți dai seama că nu bat câmpii cu referințele mele ideologice.

La vremea respectivă, cei doi cântăreți au ars-o și prin alte țări est-europene. Au fost cap de afiș la Orfeul de Aur, din Bulgaria, la ediția din 1984, pentru ca după un an să ia parte și la festivalul Lira Bratislavei. În RSR nu au ajuns, pentru că noi o apucasem pe curba fatală a austerității ceaușiste.

În 1984 s-a înregistrat și come-back-ul soților pe marile ecrane, ca protagoniști în Champagne in paradiso, rod al reuniunii cu vechiul amic Aldo Grimaldi. Al Bano și Romina au apărut și în I promessi sposi, un spectacol de revistă televizat, din 1985. 

În acel an au reprezentat pentru a două oară Italia la Eurovision, cu Magic Oh Magic, un kitsch audiovizual după chipul și asemănarea competiției. Duo-ul a obținut doar un modest loc 7. Mă gândesc că alta era situația dacă ar fi votat și est-europenii pe atunci.

În 1986, Al Bano și Romina au realizat un nou eurohit, cu dinamicul Sempre sempre. Puternic influențat de moda italo disco, Sempre sempre rămâne preferatul meu din repertoriul lor optzecist.

Tendința modernizatoare nu este extinsă și pe LP-ul cu același nume, care per ansamblu se prezintă la fel de “schmaltzy” ca precedentele. Întâlnim totuși și două excepții notabile, cântecele antirăzboinice SarandaOkinawa și Andrea. 

Cel dintâi relatează experiențele trăite de tații celor două vedete în al doilea război mondial, cu o concluzie pacifistă de toată lauda. 

Dar marea surpriză este Andrea, un cover al lui Al Bano după folkistul anarho-comunist Fabrizio De André, care spune povestea tragică a unui băiat care și-a pierdut iubitul pe front. Asta îmi demontează pe moment acuzele de reacționarism, numai că bătrânul Al Bano avea să se revanșeze ceva mai târziu în viața lui. 

Romina a încercat să adauge și ea niște pete de culoare, cu Mambo di rambo, care-i mai degrabă o samba surogat, și Lord Byron, o imitație palidă de folk englez.

În 1987, cuplul a luat locul 3 la Sanremo, cu ternul Nostalgia canalia, după care a realizat LP-ul Libertà!. 

Piesa de titlu avea să fie ultimul mare succes internațional repurtat de Al Bano și Romina în acel deceniu. Ca melodicitate, Libertà! e un fel de Sharazan 2.0, însă mesajul se vrea mai poetic și mai implicat social.

În rest, greu de remarcat ceva de pe album. Melodii plate și redundante, producție aseptică, senzație persistentă de déjà vu. Spre final se aude Abbi Fede, un synth-boogie hilar, cu Romina și fiica sa Ylenia, într-un duet pe tema conflictului dintre generații.

Ultimul track, pseudo-exoticul I cigni di Balaka, l-a făcut mai târziu pe Al Bano să-i intenteze un proces lui Michael Jackson, pe care l-a acuzat că i-ar fi șterpelit melodia pentru hitul său Will You Be There, de pe albumul Dangerous (1991).

Al Bano și Romina se aflau într-un declin evident la finalul anilor ‘80. Albumele Fragile (1988) și Fotografia di un momento (1990) sunt niște calamități și dacă le raportăm strict la catalogul interpreților.

Totuși, în 1989, duo-ul a mai cucerit un loc 3 la Sanremo, cu Carra terra mia, un cântec sprințar, cu nuanțe “world music” contrafăcute. Există cel puțin câte o piesă de-asta pe fiecare dintre albumele soților din acea perioadă.

În 1990, Al Bano și Romina au scos Weihnachten bei uns zu Hause, un album de Crăciun în limba germană, publicat peste un an și în italiană și spaniolă, sub titlurile Corriere di Natale și respectiv Navidad ha llegado.

Cuplul n-a mai strălucit nici la Sanremo, unde în 1991 s-a situat pe poziția a opta, cu romanțiosul Oggi sposi. Un succes mult mai mare a avut cartea autobiografică Autoritratto dalla A alla R, adaptată și sub forma unui film documentar, apărut pe casetă VHS.

Al Bano și Romina au realizat de asemenea două compilații, Le più belle canzoni (1991) și Vincerai (1992). Acestea conțin și câteva melodii noi, care n-aduc nimic nou. Pe Vincerai se află și o variantă rap la Carra terra mia, exact așa de “cringe” cum te aștepți.

La începutul anilor ‘90, muzica duo-ului era deja perimată, și acasă în Italia, și în alte zone unde până nu demult bubuia de popularitate.

Chiar și la noi se întampla asta. Cei care eram adolescenți pe atunci ne făcusem roacheri, repări, depeșari și renegam muzica italiană, fostul soundtrack al copilăriei.

Totuși, Al Bano și Romina se străduiau încă să reziste în showbiz. În 1993 au realizat albumul Notte e giorno, destul de decent, mai ales prin comparație cu precedentele două. 

Din același an datează și VHS-ul L’America perduta, povestea unei călătorii cu rulota a familiei Carrisi-Power, în țara natală a Rominei. 

A venit însă și fatidicul început al lui 1994. Ylenia, cea mai mare dintre cei patru copii ai cuplului, a dispărut fără urmă în timpul unei escapade personale la New Orleans. Avea 23 de ani în acel moment. Țin minte că s-a dat și la noi știrea, la TV și prin ziare.

Nu a mai fost găsită nici până în ziua de astăzi, dar subiectul este rulat în continuare prin diverse tabloide, inclusiv pe aici în România.

Relația dintre Al Bano și Romina s-a clătinat puternic după această tragedie. Cei doi au încercat să salveze aparențele, să se arate optimiști față de reîntoarcerea fiicei dispărute, dar nimic nu a mai funcționat ca înainte.

Emozionale, albumul lansat în 1995, a fost promovat ca albumul de regăsire a formei de altădată. 

Na, na, na, un “remake” al piesei de pe LP-ul 1978, i-a readus pe Al Bano și Romina în “heavy rotation” la posturile de radio din Europa. O contribuție importantă a avut-o și partitura solară de chitară a invitatului special Paco de Lucia. Chiar e drăguță piesa.

Era epoca MTV Unplugged și soții s-au arătat receptivi la noul trend. Synth-urile sterile din ultimii ani ‘80 au fost înlocuite de orchestrații acustice, mai calde, mai variate și mai potrivite cu genul lor de melodicitate.

Pe lângă marele Paco, pe Emozionale se aude și Montserrat Caballé, care face un duet cu Al Bano pe piesa Cantico.

În 1996 a apărut VHS-ul Una vita emozionale, cu videoclipuri ale cântecelor de pe album și interviuri cu artiștii. Catalogul duo-ului s-a extins de asemenea cu Ancora… zugabe, o compilație ce conține versiuni live sau reînregistrări ale vechilor hituri.

Însă au început să răsară și primele semne ale sfârșitului, mai ales din partea lui Al Bano. Acesta a concurat singur la Sanremo, la ediția din 1996, apoi și în 1997 și 1999. 

După aproape un sfert de secol, cântărețul a scos și două noi discuri solo: Concerto classico (1997) și Il nuovo concerto (1998). Ambele conțin bineînțeles arii de operă. 

Solistul și-a luat avânt serios în direcția asta, în 1998 ajungând chiar să țină un spectacol în Austria cu ditamai Plácido Domingo și José Carreras.

În perioada respectivă a avut și ultima apariție live cu Romina din secolul XX. Cuplul și-a anunțat oficial divorțul în 1999.

Dacă Al Bano a devenit hiperactiv odată cu despărțirea, fosta consoartă s-a arătat mult mai discretă. În 1998-2000 a prezentat Per tutta la vita…?, un show TV de pe RAI 1. 

Ulterior s-a apucat de yoga, a călătorit prin India, a scris cărți și s-a dedicat pasiunii mai vechi pentru pictură. În 2007 a avut un rol în fimul Go Go Tales, pentru ca în 2008 să se relocheze în State, obosită de atenția presei mondene din Italia.

Asta se pare că nu l-a deranjat pe Al Bano, care s-a menținut pe pagina întâi, mai ales din 2001, când s-a cuplat cu Loredana Lecciso, o vedetă TV cu un sfert de secol mai tânără.

Discografia apulianului s-a îmbogățit constant în acea perioadă, spre încântarea fanilor devotați. Volare: My Favorite Italian Songs (1999) cuprinde cover-uri după Domenico Modugno, Adriano Celentano, Tony Renis ș.a.m.d.

Succesorul Canto al sole (2001) reprezintă prima colecție de cântece originale după ruptura de Romina, iar Carrisi canta Caruso îl omagiază desigur pe Enrico Caruso.   

În 2004 a apărut La mia Italia, cu hituri pop italiene și acompaniamentul orchestrei simfonice a radioului național slovac. Înainte de sărbătorile de iarnă a ieșit Buon Natale, primul dintr-o serie de CD-uri cu muzică de Crăciun.

Le radici del cielo (2005) se bazează pe compoziții originale și sună somptuos, fiind marcat de nostalgiile meridionale ale interpretului.

Tot pe vremea aia, bătrânul Al Bano s-a dat în stambă în reality show-ul L’isola dei famosi, iar în 2006 și-a publicat autobiografia, intitulată cu maximă fantezie È la mia vita.

Cântărețul a luat parte la ediția din 2007 a festivalului Sanremo și s-a clasat pe locul secund cu Nel perdono, compoziție cu influențe serioase de operă. 

Nel perdone a fost inclusă pe albumul Cercami nel cuore della gente. Acesta amintește într-un mod cam deprimant de tinerețile de italo-soulster ale lui Al Bano.

Dai il meglio di te… (2008) este un CD caritabil înregistrat în duet cu Massimo Ferrarese, un antreprenor din Apulia cu veleități de cântăreț, prieten și partener de afaceri cu superstarul. 

Al Bano și-a adăugat în palmares un loc 9 la ediția din 2009 a festivalului Sanremo, cu melodia L’amore è sempre amore. Acesta apare și pe CD-ul eponim, cu creații noi și remake-uri din epoca Romina. 

Până la finalul anului, solistul a scos încă două materiale. Nel sole – Concerto dal vivo reunește imprimări în 2008, cu acompaniament simfonic, realizate la Viena, Tirana, București, Moscova, Bremen și Minsk. Compilația Dialogo este dominată de reînregistrări ale unor piese mai vechi.

Bătrânul cântător a reușit să-și mențină piețele în care altădată făcea furori împreună cu fosta soție. Germania, Austria, țările din estul Europei și fosta URSS sunt raiul gig-urilor lui Al Bano.

Cred că de la un moment dat a început să vină în România an de an, atât pentru concerte cu bilet, cât și pentru chermeze gen “zilele orașului” sau pentru evenimente private ale noilor îmbogățiți.

Probabil că-și cară peste tot și taraba cu CD-uri, altfel nu-mi explic de ce e atât de prolific în studio. 

La începutul noii decade, artistul a lansat alte trei colecții de cover-uri din repertoriul pop național: The Great Italian Songbook (2010),  Fratelli d’Italia (2012) și Canzoni per la vita (2013). Prima are și duete cu congenerii Umberto Tozzi și Toto Cutogno, iar ultima este realizată împreună cu amatorul Massimo Ferrarese.

La 71 de ani, în 2011, Al Bano a reușit încă o clasare înaltă la San Remo, locul 3 cu Amanda è libera. Piesa s-a ales cu acuzații multiple de plagiat, probabil din cauză că e plină de locuri comune. 

Ceva mai înainte, în 2010, Al Bano și Romina au participat la concursul televizat Ciak… si canta, de pe TV RAI 1, fiecare pe cont propriu însă. Ea a ieșit învingătoare cu o nouă versiune a melodiei Acqua di mare. Fostul soț a evitat s-o întâlnească în platou.

După asta, Romina a început să mai iasă din izolarea autoimpusă. În 2011 a debutat ca romancieră, cu Ti prendo per mano, iar anul următor a realizat primul album solo după patru decenii, denumit Da lontano. 

În ciuda titlului, melodiile de pe Da lontano sunt toate în engleză. Ca stil, solista înclină spre un pop-rock vivace, cu mult mai “fresh” și mai simpatic decât pletora de creații târzii ale lui Al Bano.

La un moment dat, prin vara lui 2013, fanii foștilor soți au primit o veste-bombă. Al Bano și Romina urmau să cânte din nou împreună, la Moscova, în cadrul unui festival de muzică retro italiană. 

Există zvonuri că reuniunea s-ar fi datorat unui magnat rus, care i-ar fi momit cu un bonus de 2 milioane și jumătate de dolari. Nu știu dacă asta era prevăzut în contract, dar după recitalul moscovit, cele două vedete au decis să reînnoade legătura profesională. 

În 2014 au pus-o de un mare turneu internațional, care a inclus și un gig la Sala Palatului, spre bucuria a numeroși seniori din România. 

Revenirea la Sanremo s-a produs în februarie 2015, pentru ca trei luni mai târziu duoul să bage un spectacol de gală la Verona, sub titlul Signore e Signori Al Bano e Romina Power.

Înregistrarea acestuia a fost difuzată apoi de televiziunea RAI 1, în timp ce varianta audio a făcut obiectul CD-ului The Very Best – Live aus Verona, destinat fanilor din Germania și Austria.

Al Bano și Romina au avut și un “cameo” în filmul Quo vado?, din 2016, continuându-și de asemenea turneele prin Europa. Albumul Magic Reunion Live reunește imprimări realizate în diverse locații, în perioada 2013-2017.

Chiar și după reuniune, Al Bano a găsit timp pentru proiectele lui personale. Între 2013 și 2016, artistul a prezentat o emisiune TV, Così lontani così vicini, pe RAI 1. În ultimul sezon, Romina i-a devenit co-prezentatoare.

Reportoriul cântărețului s-a mărit în acei ani cu I capolavori di papà Al Bano (2014) – o culegere de melodii vechi și noi, Vite coraggiose (2015) – o compilație pe teme religioase și Cantiamo il Natale (2016) – al patrulea disc de Crăciun. 

Între timp s-au ivit și probleme de sănătate pentru solistul veteran. În decembrie 2016, Al Bano a făcut infarct pe scenă, într-un concert festiv ținut la Roma. A supraviețuit atunci, dar trei luni mai târziu a suferit o ischemie cerebrală.

Al Bano a anunțat atunci că se retrage din muzică până anul următor, dar avea să se răzgândească în privința acestei decizii. 

Înainte de asta, în februarie 2017, superstarul realizase un dublu CD, Di rose e di spine, prilejuit de participarea eșuată din acel an la Sanremo, unde a fost eliminat în semifinale. 

Volumul întâi conține înregistrăi noi, produse cam kitschos, cu multe coarde și ritmuri de “drum machine”. Volumul al doilea este o antologie a melodiilor cu care Al Bano a concurat la Sanremo din 1968 până în 2011.

În 2018, Al Bano a divorțat și de a doua consoartă, Loredana, iar presa mondenă a vehiculat zvonul recăsătoriei cu Romina, care s-a dovedit total nefondat.

Cariera în televiziune a maestrului a înflorit în perioada recentă. În 2018 a fost coach la The Voice of Italy, iar doi ani mai târziu la The Voice Senior. Tot anul trecut, Al Bano a concurat fără succes la Il Cantante Mascherata.

În 2019, italianul a fost pus pe lista neagră de guvernul din Ucraina, pe motiv că a salutat anexarea Crimeei de către Rusia. Al Bano este dealtfel un putinist înrâit, aducându-i osanale liderului de la Kremlin în mai multe interviuri. Ce vrei dovadă mai bună că băiatul este o paiață reacționară?

În schimb, madame Romina m-a surprins foarte plăcut, când s-a declarat într-un interviu drept fană a lui Bernie Sanders, pe care l-ar fi vrut, ca și mine, președinte al SUA. 

Spre deosebire de fostul soț, Romina a ieșit mult mai rar în public cât n-au avut turnee împreună. O excepție notabilă a fost apariția în rolul principal din filmul Il segreto di Italia (2014).

Ceva mai târziu, în 2017, distinsa doamnă a făcut parte din juriul emisiunii-concurs Standing Ovation, împreună cu Nek și Loredana Bertè.

Revenind la activitățile duo-ului Al Bano-Romina, acesta a susținut un recital la ultima ediție pre-pandemie a festivalului Sanremo, din februarie 2020, după care a lansat Raccogli l’attimo, primul album de studio după 15 ani.

Raccogli l’attimo reiterează sentimentalismul specific celor doi, vechea melodicitate fiind adaptată într-o anumită măsură noilor metode de producție. Trebuie spus că vocile foștilor soți par cam afectate de trecerea timpului, mai ales cea a lui Al Bano.

Chiar dacă n-au avut niciun impact în lumea anglofonă, Al Bano și Romina se află între cei mai de succes artiști pop din istorie. În vaste arii geografice din Europa continentală și America Latină, cuplul italo-american este adorat și acum de generațiile mai vârstnice.

România este unul dintre cele mai mari fiefuri de popularitate ale foștilor soți. O dovadă vie a acestui fapt este intrarea numelui Romina în onomastica autohtonă, după apariția marilor șlagăre Sharazan și Felicità. Vestea bună e că nu prea am auzit de hăndrălăi pe care să-i cheme Albano. 


Referinţe bibliografice:

Al Bano e Romina Power

Al Bano

Romina Power

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.