Kadim Al Sahir

Mostră de înțelepciune:

„Qissat Habibain (O poveste cu doi îndrăgostiți) este discul de studio scos de Kadim în 2002. Artistul cântă iubirea în cel mai pur stil arăbesc, ca și cum mâine nu ar mai exista. Sunt și câteva momente mai voioase, însă durerea își taie necruțătoare partea leului.”


Naștere:

  • Kadim Jabbar Al Samarai, 12 septembrie 1957, Mosul, Irak

Încadrare stilistică:


Colțul criticului de artă:

I s-a spus “Cezarul cântecului arab”, “Elvis al Orientului Mijlociu” sau “ambasadorul Irakului în lume”. Kadim Al Sahir este un colos al muzicii arabe, cu peste 100 de milioane de discuri vândute în mod oficial și turnee nenumărate în toată regiunea MENA, dar și în Europa de Vest, America de Nord sau Australia, unde conaționalii din diaspora îl întâmpină mereu cu săli arhipline.

Solistul irakian posedă unul dintre cele mai emoționante glasuri bărbătești de pe mapamond. Puternic înrădăcinat în tradiția cântului clasic arab, Al Sahir a dus extazul și fervoarea acestuia dincolo de răscrucea dintre secolele XX și XXI. Nu a rămas străin nici de influențele pop vestice, pe care le-a subsumat însă în contextul grandios al creației sale.

Fără îndoială, Kadim Al Sahir este cel mai strălucit continuator al unor titani ca Mohammed Abdel Wahab, Umm Kulthum, Fairuz sau Abdel Halim Hafez, dobândind propriul loc în această galerie ilustră, cu meritele cuvenite unui clasic târziu.

Artistul s-a născut în 1957, la Mosul, fiind al șaptelea dintre cei nouă copii ai familiei sale. La un moment dat s-a mutat cu toți ai lui la Bagdad, pentru că babacul își găsise un post de îngrijitor într-unul din palatele lui Saddam.

Micuțul se numea de fapt Kadim Jabbar Al Samarai. A primit supranumele Al Sahir, “vrăjitorul”, abia după ce s-a făcut cântăreț, din motive evidente pentru oricine i-a auzit muzica.

Kadim s-a apucat să scrie melodii de pe la vârsta de 10 ani, înrâurit de clasicii arabi pe care-i auzea la radio. Doi ani mai târziu și-a cumpărat o chitară prăpădită dintr-un târg de vechituri, pentru că un oud costa prea mult pentru posibilitățile sale.

Ai lui nu i-au încurajat deloc înclinațiile muzicale, îndemnându-l să învețe o meserie “serioasă”, mai ales că avea rezultate foarte bune la învățătură. A ascultat cuminte sfatul părinților și a absolvit Institutul Pedagogic din Bagdad. Băiatul a predat o vreme la o școală din Kurdistan, după care s-a decis să-și împlinească destinul.

La începutul anilor ‘80, tânărul Kadim s-a întors la Bagdad, ca să studieze la Conservator. A petrecut acolo șase ani, aprofundând muzica clasică arabă și pe cea occidentală.

Debutul ca muzician profesionist a avut loc în 1981. Trei ani mai târziu, Al Sahir lansa prima lui casetă, Shajarat Al Zaytoon (Măslinul). Sună interesant, pe linia “classical crossover” a lui Abdel Wahab, cu acompaniament de firka (orchestră mare), doar că înregistrarea e cam lo-fi.

Popularitatea lui Kadim Al Sahir a explodat în 1987, după ce videoclipul piesei Ladghat El Hayya (Mușcătura șarpelui), a fost difuzat într-o emisiune a televiziunii irakiene. Pe Ladghat El Hayya, solistul intonează metafore sumbre despre angoasele trăite de conaționali pe fondul războiului cu Iranul, încă în desfășurare la acea vreme.

Cenzorii s-au prins în cele din urmă despre ce cântă omul acolo și au interzis melodia, dar asta n-a făcut decât să-i crească succesul. Totuși, după acest episod, Al Sahir a cam evitat temele politice, preferând să-i zică mai mult de dragoste și dor. Faptul a fost determinat și de unele rațiuni de marketing, mai ales din momentul ascensiunii interpretului la scară panarabă.

Revenind la Ladghat El Hayya, în plan muzical aceasta a reprezentat un viraj clar spre etno-pop, cu orchestrație mai simplă, bazată pe claviaturi orientale, tabla irakiană și alte percuții.

În 1988, Al Sahir a făcut furori cu un nou single, Obart Al Shat (Am traversat râul), înscris în aceeași dinamică pop ca predecesorul. Bine, spun pop într-un sens oriental, axat pe “mood” și nu pe schema temă-refren-temă, de proveniență vestică.

Al doilea album, Ghazal (Gazela), a apărut în 1989. Interpretul pendulează grațios între momentele de jale și exuberanță, timbrul său răsunător compensând efectul clapelor “cheap” ce domină orchestrațiile.

Piesa de titlu este o altă capodoperă timpurie a artistului, aflat într-un moment de extaz maxim, întețit de departamentele de coarde și percuție.

Tot în ‘89, Kadim Al Sahir susținea primul său turneu în Statele Unite, unde avea deja numeroși fani în rândul diasporei irakiene și nu numai.

Cântărețul s-a întors anul următor cu un nou album, Al Aziz (Preaiubita). Influențele clasice au revenit în prim-plan, cu reprize consistente de mawwal, acele lamentații specifice cântului arab, succedate de obicei de ruperi de ritm spectaculoase.

A început apoi tămbălăul, cu invadarea Kuweitului și războiul din Golf, evenimente ce au dat peste cap și viața lui Al Sahir. În 1991, muzicianul s-a decis să plece din Irak, stabilindu-se pentru următorii doi ani în Iordania. De acolo s-a dus o vreme în Liban, pentru ca după jumătatea anilor ‘90 să se stabilească la Cairo.

Exilul artistului s-a prelungit până în prezent, date fiind condițiile de viață tot mai precare din Irakul natal, pe care-l iubește foarte mult, dar preferă doar să-l viziteze.

Între timp, Al Sahir și-a dus mai departe ascensiunea pe cele mai înalte culmi ale showbizului panarab. Două decenii de-a rândul, băiatul a scos albume ca Berilă, aproape an de an, de fiecare dată cu un succes impresionant.

Efrah (Fii fericit) datează din 1992 și sună precum îi zice și numele. Artistul încerca să readucă bucuria în sufletele irakienilor, după prăpădul făcut de Războiul din Golf. Însă așa cum se întâmplă și în viața reală, discul se încheie cu o jelanie cumplită, Ya Donya, ce demonstrează calitățile lui Kadim de as al mawwal-ului.

În 1993, cântărețul a lansat La Ya Sadiki (Nu, prietenul meu!), o lucrare de muzică clasică arabă, bazată pe tradiția seculară a maqam-urilor irakiene. La Ya Sadiki se întinde pe durata a 47 de minute, cu Al Sahir dezlănțuit alături de orchestra sa magică.

Avem aici toate ingredientele definitorii: secțiuni generoase de coarde și percuție, oud, kanun, ney, cor de femei și de bărbați și, bineînțeles, în centrul tuturor, solistul mistuit de focul pasiunii. Kadim și compania reușesc pe deplin să atingă tarab-ul, starea de exaltare ce constituie țelul suprem al muzicii clasice arabe.

Până la finele anului, Al Sahir a scos încă un album, Banat Alaeibak (Farsele tale au luat sfârșit), orientat mai spre pop, dar orchestrat la mare artă, după canoanele clasice. Banat Alaeibak cuprinde melodii entuziasmante, precum Aleila sau La Tehromooni.

Salamtak Min El Ah – Paza ta împotriva greutăților (1994) urmează o direcție similară, îngemănând elegant tradiția și modernitatea.

Fascinantă comunicarea de tip chemare-răspuns dintre Kadim și corul mixt de la Nizlat Lilbaher. Partitura incitantă de “slap bass” are și ea o contribuție majoră la reușita piesei.

La Kasedat Ikhtari, care ține 14 minute, Kadim lasă spații generoase pentru membrii orchestrei, ca să-și etaleze măiestria. Auzim solouri de vioară, kanun, ney, acordeon și chiar o ieșire la rampă a castanietelor.

Baad ElHob – La sfârșitul dragostei (1995) este o colecție de melodii romantice, ce îmbină elemente clasice, pop și folclorice. De remarcat din nou calitatea orchestrațiilor și varietatea ritmică, devenite două dintre fundamentele operei lui Kadim Al Sahir, pe lângă arta vocală desăvârșită.

Odată cu La Ya Sadiki, albumele cântărețului au început să fie produse la standarde comparabile cu cele din Occident, în contrast cu sound-ul precar al primelor realizări discografice. Era evident că sponsorii din Golf și-au deschis larg pungile pentru artistul lor preferat.

Fi Madrasat Al Hob – La școala iubirii (1996) are un feeling retro rafinat, cu tente latino, ce amintește de marii seducători din showbizul arab de altădată, gen Mohammed Abdel Wahab, Farid El-Atrache sau Abdel Halim Hafez.

Din 1996, Al Sahir a început să colaboreze cu marele poet sirian Nizar Qabbani, pe versurile căruia a scris câteva zeci de cântece, inclusiv după dispariția acestuia, petrecută în ‘98.

Irakianul a făcut muzică și pe texte de Mohammed bin Rashid Al Maktoum, viitorul conducător al emiratului Dubai. Mini-albumul Aghsilly Bilbard (1997) conține exclusiv cântece inspirate de lirica șeicului. O fi luat Kadim ceva marafeți pe chestia asta, însă materialul e chiar interesant, cu influențe din tradiția khaliji.

În același an, cântărețul a avut primul lui concert la Royal Albert Hall, în Londra, unde avea să mai revină în două rânduri pe parcursul deceniului următor.

Până atunci însă, spre sfârșitul lui 1997, Al Sahir a dat una dintre cele mai tari lovituri ale carierei, cu albumul intitulat Ana Wa Laila (Eu și Laila). Discul a fost propulsat în special de piesa de titlu, un superhit în întreaga lume arabă.

Ana Wa Laila este de fapt o suită de 13 minute, în care interpretul se sfâșie de dorul femeii iubite, pe un fundal maiestuos, ce contopește tehnici muzicale din clasicismul arab și cel occidental.

Prin comparație, pe restul albumului predomină tonuri ceva mai relaxate. Ultima melodie, La’ab Bihom Le’aeb, seamănă cu un fel de șlagăr arăbesc, fiind una dintre cele mai lejere melodii din întreg catalogul lui Al Sahir.

Următorul CD, Habibati Wal Matar – Dragostea mea și ploaia (1999), o dă spre un fel de “light classical” cu accente vestice, susținut de un zid masiv de viori. Impregnate de sensibilitatea arabă, melodiile au un caracter inedit din perspectiva ambilor poli culturali.

Aș remarca în special Habibati Wal Matar (definitorie pentru estetica întregului album), Hiya (cu solo de saxofon, o raritate la Al Sahir) și Ta’ibtou (un mini-poem vocal-simfonic, expresie supremă a artei muzicianului irakian).

În 2000, Kadim Al Sahir și-a continuat marșul triumfal cu Al Hob Al Mustaheel (Iubirea imposibilă), un disc mai pop, cu aranjamente în care synth-urile și alămurile concurează puternic viorile.

Al Hob Al Mustaheel a fost primul album al cântărețului distribuit oficial pe piața nord-americană. Una dintre piese, La Titnahhad, a beneficiat de un remix “fancy” din partea celor de la Transglobal Underground, marcând cea dintâi colaborare majoră a lui Kadim cu artiști pop din Occident.

Abhathu Anki – În căutarea ta (2001) extinde dimensiunea cosmopolită a creației lui Al Sahir, fără să altereze în vreun fel fondul său profund arăbesc.

Albumul debutează exploziv cu Kul A’am Wa Anti Habibati, o piesă ce asortează ritmuri latine și orientale și o chitară surprinzător de funky.

Shrukan este un deliciu simfo-pop arabic, Abhathu Anki iese la înaintare cu beat-uri hotărâte, de factură disco-rock, iar Ya Zamen apelează la un “riddim” subtil de reggae.

Pe de altă parte, tarab-ul își reintră în drepturi la Malah Wa Ihtijib, pentru ca la final, El Leila Ihsasi Ghareeb să te cheme irezistibil la un “belly dancing”, catalizat de sunetele acordeonului.

În același an 2001 a apărut și CD-ul denumit simplu Live, dar acesta redă doar parțial intensitatea concertelor lui Al Sahir. Aici, inginerii de sunet din Orientul Mijlociu mai aveau încă de învățat la vremea aia.

Qissat Habibain (O poveste cu doi îndrăgostiți) este discul de studio scos de Kadim în 2002. Artistul cântă iubirea în cel mai pur stil arăbesc, ca și cum mâine nu ar mai exista. Sunt și câteva momente mai voioase, însă durerea își taie necruțătoare partea leului.

Interesant că tarab-ul ajunge la apogeu atunci când aranjamentele orchestrale înglobează și faze de simfonism occidental, cum se întâmplă la Kan Sadiki, Law Anana sau Mouharam. Bine, procedeul fusese exploatat la maxim și în cazul celebrei Ana Wa Laila.

Că tot veni vorba, în urma unui sondaj realizat în 2002 de BBC World Service, Ana Wa Laila s-a clasat pe locul 6 în topul celor mai populare melodii din lume. Bine, rezultatele sunt extrem de subiective, ca dovadă că “number one” au ieșit irlandezii The Wolf Tones, cu A Nation Once Again.

Între timp, Irakul mult iubit al lui Kadim trăia din nou momente de groază, din cauza invaziei nord-americane din primăvara lui 2003.

Chiar în acea perioadă, cântărețul a fost invitat să facă un turneu în State. Pentru el, aceasta a fost o oportunitate să demonstreze că irakienii sunt și ei oameni, care iubesc, visează, plâng și râd, și nu sunt nici pe departe niște monștri războinici după chipul și asemănarea lui Saddam.

După câteva luni, Kadim Al Sahir a lansat un nou album, Hafiat Al-Kadamain (Cu tălpile goale). De data asta se simte o tendință modernizatoare mai pronunțată, cu beat-uri procesate, chiar hip-hop-ish pe alocuri, adaptate inteligent în contextul “classical crossover” arăbesc.

Hafiat Al-Kadaiman se încheie cu The War Is Over, un duet melodramatic cu Sarah Brightman, inclus și pe Harem, albumul divei din acel an. Kadim cântă în engleză și arabă, pe melodia orchestrată de Jaz Coleman, ce are parte și de un solo de vioară al lui Nigel Kennedy.

La acea vreme, muzicianul irakian căpata o recunoaștere tot mai mare în plan global. În primăvara lui 2004 a câștigat BBC Radio 3 Award for World Music, la categoria Middle East/North Africa.

A urmat o apariție la We Are the Future, un mare concert caritabil organizat de Quincy Jones, la Roma, cu participarea unor superstaruri ca Santana, Norah Jones, Andrea Bocelli, Juanes, Angélique Kidjo ș.a.m.d.

De asemenea, Kadim a fost invitat și de Lenny Kravitz să intoneze o binecuvântare în arabă pe We Want Peace, un imn funk-rock pacifist, selectat și pentru albumul oficial al Jocurilor Olimpice din 2004.

Spre finalul anului, Al Sahir realiza al șaptesprezecelea album de studio, Ila Tilmitha (Pentru un discipol). După tentativele de digitalizare de pe Hafiat Al-Kadamain, solistul s-a întors la sound-ul clasic arăbesc, cu firka și cor mixt care țin isonul trăirilor sale încărcate de melancolie.

Albumul se termină cu Ashkoo Ayam, un cântec interpretat în duet cu marocana Asma Lamnawar, o protejată a superstarului.

În 2005, Kadim a lansat Love and Compassion, prima sa piesă în engleză, destinată compilației eponime, care a însoțit inaugurarea Arab American National Museum. Produsă în stil “world music”, melodia a fost înregistrată de artistul irakian alături de laureata Grammy Paula Cole.

Entaha Al Mushwar – Călătoria s-a sfârșit, albumul lui Al Sahir din 2005, pornește insolit cu un cântec pentru copii, Albenaya. După asta, băiatul trece la lucruri mult mai serioase, sumbre chiar, coborând adesea până spre abisurile jalei.

Bine, în muzica arabă, tristețile pot căpăta conotații extrem de sexy, cu percuțiile ălea. Se întâmplă și pe Entaha Al Mushwar, în cazul măreței Hareb sau în cel al aprigei și succintei Saghier.

În schimb, Tetbaghdad Alina este un moment ritualic, o afacere exclusiv între bărbați, cu tobe înverșunate și cor masculin, într-o tradiție orientală, interesantă altfel, dar care nu mi se mai pare așa de sexy.

Kadim a revenit în 2007 cu Yawmyat Rajoul Mahzoom (Jurnalul unui învins), după primul an de pauză discografică din 1991 încoace.

Pe Yawmyat Rajoul Mahzoom, solistul își cântă dezolarea pe ritmuri vioaie de riq și darbuka. Între cele mai frumoase piese de pe disc se află Berred Beruth, o scrisoare de dragoste pentru capitala Libanului.

Souwar (Tablouri), din 2008, înfățișează bogăția și diversitatea muzicii arabe, de la Sit Al Hewat, o melodie veselă pentru cei mici, până la Ma3 Baghdadiya, un tarab ca la carte, ce încheie triumfător albumul.

Al Rassem Bil Kalimat (Desenez prin cuvinte), lansat în 2009, reintroduce în scenă influențele pop și clasice din Occident.

Avem câteva reprize dinamice de dans, ca Habibati, Wein El Baba sau Dalalk Zaiyd, dar grosul programului este alcătuit din creații grandioase, cum ar fi Al Mahkama (încă un duet cu Asma Lamnawar), Mu Thabiyi, Al Jareeda sau Al Rassem Bil Kalimat.

Kadim a scos la iveală un nou album în 2011. Latizidih Lawa’a (Nu-l neliniști mai mult) reunește un nou șirag de splendori arabe, cu rezonanțe clasice, folclorice sau pop.

Cel mai mult îmi plac bucățile ălea mai tradiționaliste, pline de patimă, gen Yabu Oyoun Elsoud, Jalisah Lewahdik și mai ales Latizidih Lawa’a.

În peisaj își fac apariția și balade pop (Khalas Alyoum, Athary Alza’al) sau chiar o producție de inspirație eurodance (Dala Alnesa’a).

În 2011, Kadim Al Sahir a colaborat din nou cu Quincy Jones, pentru Tomorrow/Bokra, o melodie caritabilă, înregistrată împreună cu întreagă pleiadă de staruri pop arabe, precum regretata Rim Banna, Sherine, Diana Karazon, Latifa, Tamer Hosny, Marwan Khoury, plus senegalezul Akon.

După asta, vreme de cinci ani, Kadim a încetat să mai scoată albume, rezumându-se la apariții live.

La începutul lui 2016, artistul a debutat în calitate de coach la emisiunea The Voice Kids, de pe canalul panarab MBC1. A îndeplinit acest rol în primele două sezoane, ambele câștigate de concurenții pregătiți de el.

Într-un final, în septembrie 2016, Al Sahir a realizat mult așteptatul album de revenire, Kitab Al Hob (Cartea iubirii). A fost un “come-back” de zile mari, cu orchestrații magistrale, refrene devastatoare și un solist aflat la apogeul virtuzozității și creativității sale.

Min Kitab Al Hob setează atmosfera mirifică a albumului, cu un aranjament la întretăierea dintre Est și Vest și dintre clasic, pop și jazz.

Risalat Al Hoghira și Komi Imraatan reprezintă tarab-ul în forma lui cea mai spectaculoasă. Eid Al Ashak și Zour Maratan cuceresc prin sonoritățile tandre, amplificate de corul feminin care-l îngână pe superstar.

Kitab Al Hob se încheie cu patru piese extrem de lente și rafinate, toate deosebit de emoționale, fără să cadă absolut deloc în bombastic sau languros.

Fără îndoială, avem de-a face cu o capodoperă de maturitate a artistului irakian, ce i-a consolidat definitiv poziția între cei mai mari creatori și interpreți din istoria muzicii arabe.

Însă până în prezent, Kadim Al Sahir nu a mai înregistrat niciun alt album. S-a menținut însă în atenție datorită turneelor și aparițiilor media.

Spre exemplu, în 2018 a fost invitat la Carpool Karaoke, în varianta arabă a emisiunii. În mai 2020, când pandemia se instalase pe tot globul, Kadim a ținut un concert inedit, doar cu vocea și oud-ul, evenimentul fiind transmis live pe YouTube de organizatorii de la Abu Dhabi Cultural Foundation.

Mai recent, în toamna anului trecut, superstarul irakian a apărut într-un cover story al revistei Vogue Man Arabia, prilej cu care și-a spus povestea vieții și a pozat în țoale scumpe.

În cele din urmă, în mai 2021, Kadim a lansat o nouă piesă, epica Al Hayat (Viața). Glasul său se menține la o amplitudine extraodinară, deși omul a ajuns la o etate (63 de ani).

După cum sună Al Hayat, sunt convins că artistul pregătește încă un album de mare forță, ce l-ar putea surclasa pe Kitab El Hob.


Referințe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.