Cyrille Aimée

Mostră de înţelepciune:  

„Let’s Get Lost a continuat trend-ul ascendent inaugurat de It’s a Good Day. Cyrille și-a consolidat statutul de nouă stea a jazzului vocal, captivând tot ce a mai rămas viu din burghezia boemă a lumii occidentale.”


Naştere:

  • Cyrille Aimée Daudel, 10 august 1984, Samois-sur-Seine, Fontainebleu, Franța

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:  

Șarmanta și bonvivanta Cyrille Aimée se află între cele mai mari revelații ale jazzului vocal din ultimul deceniu. Pasionată de repertoriul American Songbook și de stilul jazz manouche, interpreta insuflă o aură de prospețime sonorităților retro, transpunându-le grațios în contemporaneitate.

Creața de Cyrille a venit pe lume în 1984, dintr-un tată francez și o mamă dominicană. S-a născut și a crescut în Samois-sur-Seine, comuna în care Django Reinhardt și-a petrecut ultima bucată din viață.

Muzicanții manouche se adună an de an în Samois-sur-Seine, pentru un festival dedicat memoriei lui Django. Fascinată de absolut tot ce se petrecea acolo, micuța Cyrille s-a împrietenit cu copiii romi și a învățat să cânte la ghitară. La 14 ani a apărut pe scena festivalului Django Reinhardt, unde a interpretat melodia Sweet Sue, Just You.

În aceeași epocă, Cyrille a primit cadou un “box set” cu muzica Ellei Fitzgerald. Impresionată de Ella, juna artistă a renunțat la ghitară, ca să-și desăvârșească tehnica vocală.

Franța era însă mult prea mică pentru ambițiile ei în materie de jazz. Cyrille a țintit cât mai sus posibil, aplicând la două colegii de muzică din State: Berklee și Purchase. A fost acceptată la ambele, dar l-a ales pe cel din urmă, pentru că ieșea mai bine la bani.

La vârsta de 20 de ani, franțuzoaica își făcea bagajele pentru mutarea vieții. Avea în buzunar doar biletul de dus pentru New York. Odată ajunsă acolo, la mama jazzului, fata s-a pus serios pe studiu și pe concertat prin cluburi. 

Cyrille s-a întors pe tărâm european în 2007, când a participat la competiția de jazz vocal de la Montreux. Solista a impresionat tot ce i-a ieșit în cale, câștigând atât premiul juriului, cât și pe cel al publicului.

Anul următor, Cyrille a mers în turneu cu Caravan Palace, o trupă franțuzească de electro-swing, foarte la modă pe vremea aia.

Tot de pe atunci datează și primul album al cântăreței, Cyrille Aimée and the Surreal Band, scos pe speze proprii.

Surreal Band era un sextet alcătuit împreună cu câțiva colegi de facultate, pe nume Matt Simons (saxofon tenor), Dylan Canterbury (trompetă), Assaf Gleizner (pian), Spencer Murphy (contrabas) și Dan McGuiness (tobe). Denumirea trupei vine de la transcrierea glumeață a numelui solistei: Cyrille/Surreal.

Albumul cuprinde cu precădere standarde, interpretate cu entuziasm studențesc de cei șase muzicanți. Cyrille radiază talent din toți porii, nu înțeleg de ce nu s-au bătut casele de discuri pe ea încă de pe atunci.

În 2009-2010, Cyrille Aimée a realizat Smile și Just the Two of Us, două albume de duete cu ghitaristul brazilian Diego Figueiredo. Cei doi muzicanți ne cântă standarde, într-un stil deloc inovator, dar cât se poate de agreabil.

Pe parcursul lui 2010, Cyrille a luat parte la o ediție memorabilă a concursului de jazz ce poartă numele lui Thelonious Monk. Chiar dacă s-a ales cu nenumărate laude, franțuzoaica s-a clasat doar pe locul 3, fiind întrecută de viitoarea starletă Cécile McLorin Salvant și de Charenée Wade.

Solista s-a întors în 2011 cu un nou album, Live at Smalls, realizat sub titulatura Cyrille Aimée + Friends. Materialul a fost imprimat în Smalls Jazz Club, unul dintre cele mai vestite localuri din Greenwich Village. 

Între prietenii chanteuzei se regăsesc suflători de talia lui Roy Hargrove (trompetă) sau Joel Frahm (saxofon tenor). Line up-ul este completat de pianistul Spike Wilner (co-proprietar la Smalls), basistul Philip Kuehn și bateristul Joe Saylor

Live at Smalls reprezintă un progres semnificativ pentru Cyrille față de debutul cu Surreal Band. Transpare clar de pe CD că fata se simte pe scenă ca peștele-n apă, conlucrând de minune cu experimentatul combo pe care-l are în spate.

Cyrille și-a încercat apoi norocul și la prima ediție a competiției de jazz vocal Sarah Vaughan, desfășurată în 2012. Franțuzoaica i-a uimit pe Jon Hendricks, pe Dee Dee Bridgewater și pe ceilalți din juriu, care s-au decis să-i dea premiul cel mare.

În 2013, Cyrille Aimée a scos încă două albume de standarde, ambele foarte distractive. 

Live at Birdland a fost tras cu o versiune reformată a sextetului Surreal Band. Aceasta include doi vechi tovarăși, Joel Frahm și Assaf Gleizner, și trei nou sosiți, trompetistul Wayne Tucker, basistul Jeremy Bruyere și bateristul Rajiv Jayaweera.

După Live at Birdland a urmat Burstin’ Out!, o colaborare cu Chicago Jazz Orchestra. Franțuzoaica face o figură frumoasă ca solistă de big band, amintind cumva de Ella pe vremea când cânta cu Chick Webb.

Cyrille Aimée ajunsese la 30 de ani și toate albumele ei de până atunci erau scoase pe cont propriu sau prin intermediul unor label-uri micuțe și independente. Este foarte greu de răzbătut în lumea gerontocrată a jazzului contemporan, chiar dacă mai există excepții.

Într-un final, soarta i-a surâs și franțuzoaicei, care s-a ales cu un contract la Mack Avenue Records, la ora actuală una dintre cele mai puternice case de discuri specializate pe jazz.

Cyrille a debutat la Mack Avenue cu albumul It’s a Good Day, din 2014. Odată cu acest material, solista se întoarce la rădăcinile  jazz manouche, explorând cu multă imaginație acest filon vechi de aproape un secol. 

Chanteuza a pus la cale un combo inedit, marcând începutul unei strânse colaborări cu ghitariștii Adrien Moignard și Michael Valeanu

Primul e un specialist desăvârșit al jazzului manouche. Valeanu tinde să fie mult mai polivalent, partiturile sale lărgind semnificativ orizontul stilistic al albumului.

Băiatul s-a născut la Paris. După nume parcă ar avea origini românești, dar nu găsesc nicăieri vreo confirmare. Poate că are, dar nu contează oricum.

Pe aproximativ două treimi dintre piesele de pe It’s a Good Day, lui Moignard și Valeanu li se alătură încă un ghitarist, brazilianul Guilherme Monteiro, care adaugă nuanțe fine, de inspirație bossa nova.

Ceilalți membri ai formației sunt Sam Anning (contrabas) și amintitul Rajiv Jayaweera (tobe).

Combinația sună într-un fel aparte, exuberant și subtil în același timp. Cele trei ghitări nu iscă nicio clipă senzația de haos și înghesuială, tonalitățile lor sensibil diferite contopindu-se magistral în mixul albumului. 

Cireașa de pe tort rămâne însă vocea lui Cyrille, a cărei frazare se mulează perfect pe ritmicitatea accentuată a orchestrațiilor. Varianta asta de acompaniament, cu ghitările la înaintare, evidențiază mai bine calitățile solistei decât aranjamentele mai convenționale folosite anterior.

It’s a Good Day reunește interpretări după teme standard, cover-uri mai mult sau mai puțin insolite și câteva creații originale foarte atractive.

Piesa de titlu este o preluare după legendara Peggy Lee. Optimismul melodiei mă molipsește până și pe mine, un sceptic până la oase.

Standarde ca When or When, Caravan, Love Me Or Love Me sau balada Young at Heart trăiesc o nouă tinerețe sub atingerea magică a lui Cyrille și a formației sale. Cât privește Off the Wall-ul lui Michael Jackson, în viziunea franțuzoaicei acesta s-a metamorfozat într-un număr rafinat cu iz de jazz latin.

Bamboo Shots, o melodie semnată de Sam Anning, amintește de Norah Jones în varianta timpurie. Nuite Blanche este o șansonetă jazzificată, ce o are ca autoare chiar pe Cyrille. Piesa seamănă un pic ca stil cu Zaz.

Tot Cyrille a compus și introspectivul One Way Ticket. Aproape de final avem super-romanticul All Love, cu versuri scrise de cântăreață pe o melodie a lui Babik Reinhardt

Albumul se încheie cu o variație pe tema Tricotism, de Oscar Pettiford, cu “scat singing-ul” lui Cyrille susținut doar de contrabas.

It’s a Good Day a fost lăudat de toate publicațiile de jazz importante și a intrat în clasamentul de profil de la Billboard, până pe locul 14. Cântăreața pătrundea în radarul unui public mult mai larg decât clientela cluburilor new yorkeze și fanii concursurilor internaționale de jazz.

Let’s Get Lost, următorul disc al lui Cyrille, a apărut în 2016. Componența trupei este similară cu cea de pe It’s a Good Day. Singura modificare s-a produs în departamentul ghitaristic, unde au rămas în schemă doar Moignard și Valeanu.

Tracklist-ul debutează spectaculos cu Live Alone and Like It, o melodie a lui Stephen Sondheim, interpretată în cheie de blues. Vine apoi o versiune mirifică la There’s a Lull in My Life.

Solista își celebrează moștenirea dominicană cu Estrellitas y Duendes, cântec preluat de la Juan Luis Guerra, unul dintre cei mai iluștri compatrioți muzicanți ai mamei lui Cyrille. 

Franța natală e salutată în două reprize. T’es Beau Tu Sais a fost creată de Georges Moustaki pentru Edith Piaf, dar varianta realizată de Cyrille sună cât se poate de drăgălaș și senzitiv.

Samois Á Moi exprimă desigur nostalgia chanteuzei după comuna ei de baștină. Melodia îl are co-autor pe talentatul Michael Valeanu.

Un caracter foarte personal are și semi-recitativul Nine More Minutes, care-i de fapt povestea îndrăgostirii dintre Cyrille și Michael, petrecută pe timp de noapte la metroul new yorkez.

Piesa de titlu omagiază concomitent doi mari favoriți ai cântăreței: Chet Baker și Django Reinhardt. Marele Django este onorat și cu Three Little Words, un clasic al epocii swing, abordat în cel mai pur stil jazz manouche.

Pe Each Day, hitul albumului, Cyrille cântă în duet cu Matt Simons, fost saxofonist în Surreal Band, metamorfozat între timp în cantautor pop de succes pe plan european.

Cântecul este o altă mostră de optimism irepresibil, zici că-i desprins din discursul unui speaker motivațional. Sunt cârcotaș acuma. Each Day sună plăcut și distractiv.

Let’s Get Lost a continuat trend-ul ascendent inaugurat de It’s a Good Day. Cyrille și-a consolidat statutul de nouă stea a jazzului vocal, captivând tot ce a mai rămas viu din burghezia boemă a lumii occidentale.

Al treilea album pentru Mack Avenue s-a numit pur și simplu Live, fiind lansat în 2018. Cyrille este acompaniată de aceiași  Moignard și Valeanu, plus două fețe noi, Dylan Shamat (la contrabas) și Dani Danor (la tobe). 

Firește, grosul repertoriului provine de pe It’s a Good Day și Let’s Get Lost. Live Alone and Like It este extinsă cu o porțiune simpatică de “scat singing”, ce atestă că Cyrille n-a primit degeaba în dar acele CD-uri cu Ella.

Pe post de prefață la Off the Wall avem un alt hit al lui Michael Jackson, Wanna Be Startin’ Somethin’, interpretat solo de Cyrille, cu ajutorul unei pedale “voice loop”. Pasiunea cântăreței pentru Michael vine de la mama dominicană, o mare fană a “regelui pop”.

O noutate absolută este Si Tu Vois Ma Mère, preluată de la străvechiul jazzman Sidney Bechet. Avem de asemenea și o variantă jucăușă la Well, You Needn’t, a lui Thelonious Monk, care apare și pe Let’s Get Lost, dar numai ca “bonus track”. 

Albumul se încheie glorios cu Each Day, cântată de Cyrille fără de Matt Simons, asta neînsemnând că i-a ieșit rău.

Live a fost practic ultimul album dintr-o trilogie cu tente jazz manouche a cântăreței. Ulterior, aceasta și-a schimbat orientarea stilistică într-o direcție ce diferă masiv față de cele urmate anterior.

Lansat în 2019, albumul Move On: A Sondheim Adventure este alcătuit exclusiv din cântece de Stephen Sondheim. 

Odată cu Move On, Cyrille a renunțat la comboul ghitaristic, optând pentru formule variate de orchestrație, realizate cu ajutorul a diverși instrumentiști de studio. Aranjamentele sunt concepute în cea mai mare parte chiar de cântăreață, în colaborare cu Assaf Gleizner, fostul pianist de la Surreal Band.

Cântecele lui Sondheim sunt abordate destul de rar de muzicanții de jazz, dar Cyrille face o treabă fantastică cu ele, trădând afinități puternice cu legendarul songwriter de pe Broadway. Moș Sondheim în persoană s-a declarat fermecat de interpretările franțuzoaicei.

Track-ul de deschidere, When I Get Famous, este cântat de Cyrille alături de un cor “a capella” format din ea însăși, prin intermediul voice loop-ului preferat. A doua piesă, Take Me to the World are parte de o orchestrație debordantă, în stil New Orleans. 

Pe Love, I Hear, declamațiile solistei sunt susținute de un combo mult mai auster, dominat de tânguielile unei viori grapelliene. Cyrille se relaxează apoi și intonează tandru Loving You, bazându-se pe un trio clasic de pian.

Marry Me, A Little sună de-a dreptul înduioșător. Frazarea chanteuzei mă trimite cu gândul tocmai la venerabilul Tony Bennett.

Acordurile superbe de ghitară îi aparțin vechiului prieten Diego Figueiredo. Acesta a ajutat-o pe Cyrille și cu splendidul aranjament orchestral, răsplătit cu o nominalizare la premiile Grammy. 

Being Alive pornește în acorduri diafane de coarde. Apoi intră în scenă instrumentele de suflat, care setează terenul pentru o erupție spontană de ritmuri salsa. 

So Many People marchează o scurtă și plăcută reîntoarcere la jazzul manouche și la ghitara djangoistă a lui Adrien Moignard.

Pentru Not While I’m Around, Cyrille a apelat la o variantă sublimă de combo, ce interferează sonorități acustice și electrice de pian. They Ask Why I Believe in You este un duet voce-contrabas de mare efect. 

No One Is Alone pătrunde decis pe tărâmul muzicii soul, unde franțuzoaică se exprimă la fel de dezinvolt cum ne-a obișnuit. 

Cyrille transpune cu succes creația lui Sondheim și în sfera șansonetei. Un Baiser d’Adieu (One More Kiss) beneficiază de un aranjament cameral de mare, mare rafinament.

Îl concurează însă I Remember, introdus în mod cu totul neașteptat de un pasaj electro-ambiental de circa un minut și jumătate. Odată cu apariția pianului și a primelor note intonate de Cyrille, se face o trecere de mare finețe spre sunetul instrumentelor clasice.

Piesa de titlu are la rândul ei o construcție ingenioasă, ce culminează cu armonii eclatante de big band și cu glasul lui Cyrille plutind grațios deasupra unui întreg univers sonor.

După tot acest tumult, urmează un epilog cât se poate de destins, în dulcele stil bossa nova. With So Little To Be Sure of este cântat de franțuzoaică ca pe vremuri, în duet cu prietenul Diego Figueiredo.

Cyrille Aimée are acum 35 de ani bătuți pe muchie. Însă după cum se prezintă pare să aibă un viitor generos în față, ce ar putea compensa explozia întârziată a carierei sale. Sunt convins că fata va continua să se reinventeze în fel și chip în anii ce vor urma, spre desfătarea iubitorilor de muzici retro-chic de pretutindeni.  

Update 1:

Din primăvara lui 2020, cei mai înfocați admiratori ai lui Cyrille Aimée se pot desfăta și cu Just You, Just Me, un nou album de duete, înregistrat de data asta cu pianistul Ryan Hanseler. Materialul este disponibil doar pentru “patroni”, finanțatorii de pe Patreon ai artistei.

Just You, Just Me conține interpretări din repertoriul standard, despre care îndrăznesc să afirm că sună tare drăgalaș, chiar dacă mă bazez doar pe extrasele infime lăsate la îndemâna zgârciobilor care nu vor să doneze pentru Cyrille.

Update 2:

Frumoasa franțuzoaică a scos încă două albume în 2021, unul în duo cu Michael Valeanu, celălalt imprimat alături de un big band, New Orleans Jazz Orchestra.

Lansat în aprilie, I’ll Be Seeing You reprezintă prima ocazie în care Cyrille a înregistrat doar cu iubitul ei, Michael.

Programul cuprinde în mare parte standarde nord-americane, dar cei doi au interpretat și La Javanaise (de la Serge Gainsbourg), Luiza (de la Antonio Carlos Jobim) și Me gustas cuando callas (de la Mercedes Sosa, pe versuri de Neruda).

Cyrille este într-o vervă extraordinară, propulsată de măiestria și empatia lui Michael. Chiar se simte că între cei doi există ceva mai mult decât muzică.

Câteva luni mai târziu a apărut și Petite Fleur, discul realizat de Cyrille împreună cu New Orleans Jazz Orchestra, condusă de bateristul Adonis Rose.

Cu aranjamente superbe și o solistă cuceritoare, Petite Fleur reliefează conexiunile culturale profunde dintre New Orleans și Franța. Pe lista acestora s-a adăugat mai nou și Cyrille însăși, care s-a stabilit de câțiva ani în Crescent City.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.