AfroCubism

Mostră de înţelepciune:

„Cu toată nebunia care s-a stârnit, Gold n-a abandonat niciodată ideea combinatei cubanezo-maliene, doar că a pus-o la păstrare, undeva într-un sertar al minții. Astrele s-au realiniat după mai bine de un deceniu, când în sfârșit tenacele producător a izbutit să strângă o duzină de artiști din cele două țări în același studio.”


Locul de origine:

  • Madrid, Spania

Perioada de activitate:

  • 2008-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

AfroCubism a consființit împlinirea unui vis străvechi al lui Nick Gold, boss-ul casei de discuri World Circuit. În 1996, băiatul a antamat o mare combinație de muzicanți cubanezi și malieni, care urma să tragă un album în studiourile EGREM din Havana. Din motive mai mult sau mai puțin obiective, malienii n-au mai ajuns la locul faptei, așa că amicul Nick s-a mulțumit să-i înregistreze doar pe cubanezi. Ca să scurtez povestea, albumul astfel rezultat avea să poartă numele Buena Vista Social Club…

Cu toată nebunia care s-a stârnit, Gold n-a abandonat niciodată ideea combinatei cubanezo-maliene, doar că a pus-o la păstrare, undeva într-un sertar al minții. Astrele s-au realiniat după mai bine de un deceniu, când în sfârșit tenacele producător a izbutit să strângă o duzină de artiști din cele două țări în același studio.

Albumul, botezat AfroCubism, a fost primit cu entuziasm de pasionații muzicii globale, dar s-a situat departe de succesul comercial repurtat de Buena Vista. Fapt previzibil, de altfel.

AfroCubism cuprinde o întreagă constelație de muzicanți din Mali, pusă față în față cu Cuarteto Patria, formația condusă de faimosul trubadur Eliades Ochoa. Între malieni se află și cei doi instrumentiști care ar fi trebuit să facă deplasarea la Havana în 1996: Djelimady Tounkara (un chitarist nemaipomenit, liderul legendarei Super Rail Band) și Bassekou Kouyate (magicianul ngoni-ului, un strămoș vest-african al celebrului banjo).

Bassekou n-a ajuns la destinație din cauză că n-a primit viză în timp util. În schimb, maestrul Djelimady a făcut rost de un gig mai bine plătit în țara de baștină, așa că a spus pas.

Un alt component de bază al AfroCubism este Toumani Diabaté, virtuoz absolut al korei, un fel de harpă vest-africană cu 21 de corzi. Aflat de câțiva ani în curtea World Circuit, Toumani i-ar fi mărturisit lui Gold cum că i-ar plăcea să cânte cu Eliades Ochoa. Atât i-a trebuit englezului să audă!

Ceilați doi malieni implicați în proiect sunt cântărețul Kassé Mady Diabaté și percuționistul Baba Sissoko (la talking drum). Line up-ul este completat de guinezul Fode Lassana Diabaté, un excelent interpret la balafon (ceva între xilofon și marimba). Lassana trăiește de ani buni în Mali și face parte din formația lui Toumani Diabaté.

În caz că te întrebai, cei trei Diabaté nu se înrudesc în niciun fel, doar că acest nume este unul dintre cele mai răspândite în Africa Occidentală. De menționat că toți africanii din trupă sunt grioți prin naștere, purtători ai tradiției orale din comunitățile lor de proveniență. Ca origine etnică, băieții se trag din ceva neamuri componente ale vastului grup mandé.

Eliades Ochoa a rămas unul dintre ultimii supraviețuitori ai line up-ulului original Buena Vista Social Club. Față de colegii săi mai sofisticați, Ochoa reprezenta dimensiunea rurală a muzicii cubaneze, așa numitul stil guajira. Falnic purtător al pălăriei de cowboy, amicul Eliades a fost supranumit “Johnny Cash al Cubei” (deși Cash s-a afișat destul de rar cu un asemenea accesoriu).

O adevărată instituție muzicală, Cuarteto Patria există încă din 1939, funcționând atâția ani grație întineririi periodice. Eliades cântă cu Cuarteto Patria din 1978. Pe AfroCubism se mai fac auziți Osnail Odit (chitară, vox), José Ángel Martínez (contrabas), Jorge Maturell (bongos, congas, cowbell), Eglis Ochoa (güiro, maracas, vox), plus vreo doi trompetiști, ca muzicanți adiționali.

Proiectul cubanezo-malian nu a răsărit în capul lui Nick Gold așa din neant. Englezoiul era la curent cu afinitățile profunde dintre cele două țări (omul are o licență în istoria Africii). Știa cu siguranță despre avântul cooperări tiermondiste din anii 1960, când tânărul stat Mali, condus de președintele socialist Modibo Keïta, a conlucrat intens cu Cuba revoluționară.

Imediat după obținerea independenței, Mali a beneficiat de un puternic sprijin logistic din partea regimului Fidel Castro. La Bamako au sosit o mulțime de medici, asistente, profesori sau ingineri cubanezi, în timp ce studenții malieni erau primiți cu brațele deschise în universitățile din Havana.

Muzica cubaneză era foarte populară în Africa încă din epoca colonială. Mulți dintre tinerii malieni au profitat de oportunitate și au făcut studii muzicale în Cuba. Între ei și Boncana Maïga, fondator al grupului Las Maraivillas de Mali, iar mai târziu orchestrator la Africando, un proiect despre care am scris deja în enciclopedie.

În 1968, socialismul malian a fost răpus de o lovitură stat, condusă de un ofițer muist, Moussa Traoré, și sprijinită de parşivii de francezi. Odată cu instaurarea dictaturii lui Traoré s-a dus de râpă și coooperarea cu Cuba.

Noul lider al nației și-a băgat nasul și în treaba muzicanților, cărora le-a recomandat s-o lase mai moale cu cubanismele și să-și caute inspirația în bogatele tradiții locale. Totuși, muzica maliană a rămas una dintre cele mai interesante de pe planetă, continuând să asimileze cu grație tot felul de inflexiuni cosmopolite. Iar influența cubaneză a rezistat și ea, chiar dacă a trecut într-o poziție mai discretă, pe fundal.

Dintre membrii AfroCubism, cei mai vârstnici, precum Djelimady sau Kassé Mady, erau pe deplin familiarizați cu muzica afro-cubaneză. Cel din urmă chiar a cântat cu Las Maravillas de Mali, pentru o perioadă. Născuți la jumătatea anilor ‘60, Toumani și Bassekou au făcut cunoștință cu son-ul prin intermediul părinților.

Eliades Ochoa et co. știau în mod evident mult mai puține despre muzica maliană, dar au acceptat fără rezerve provocarea tovarășului Nick Gold. La un moment dat, pe la sfârşitul lui 2008, Ochoa şi Cuarteto Patria au susținut un turneu în Spania. Soarta a făcut ca fix în perioada aia tot soborul de grioți să fie disponibil. Gold a închiriat un studio din Madrid și i-a instigat pe băieți la un mare jam.

Ca mai toate producțiile World Circuit, albumul AfroCubism a fost bibilit și șlefuit vreme îndelungată. A ieșit pe piață abia în toamna lui 2010, punând la grea încercare răbdarea fanilor de world music.

După multiple audiții, nu îmi dau seama în ce măsura s-a atins scopul proiectului. Discul are flow, interpretarea e ireproșabilă, însă produsul finit nu reprezintă chiar modelul ideal de comuniune culturală. Persistă impresia că ai de-a face cu un ansamblu mandé, garnisit cu ceva cubanezi, topiţi cel mai adesea în background.

Marea hibă este caracterul esenţialmente diferit al celor două facțiuni care compun AfroCubism. Malienii alcătuiesc o adevărată colecţie de virtuozi, pe când Cuarteto Patria rămâne un grup de acompaniament prin excelenţă. Ochoa se ţine tare, bagă din greu lead vocals şi solistici de ghitară, dar nu periclitează câtuși de puțin dominația vest-africană.

Uvertura, instrumentalul Mali-Cuba, este un son-mandé plin de vervă, ce prilejuiește ieșiri la rampă pentru super-instrumentiştii din gaşcă.

Urmează Al vaivén de mi carreta, o melodie guajira despre viața grea de la țară. Kassé Mady îi răspunde lui Eliades în limba mandinka (presupun), dar crează impresia că a găsit frecvența comună cu confratele din Caraibi.

AfroCubism alternează jam-uri de extracție maliană cu hit-uri cubaneze, balanța înclinând sensibil în favoarea primei categorii. Subtil cubanizate, bucăți precum Karamo, Jarabi, Nima Diyala sau Mariama îmbină perfect fluența melodică, solo-urile strălucitoare și vibrato-ul pasional al lui Kassé Mady.

Bătrânul Ochoa punctează cu versiuni memorabile după La culebra (preluat de la Benny Moré), A la luna yo me voy și Para los pinares se va Montoro, prilej cu care toate celelalte vedete AfroCubism devin simplii lui acompaniatori. La final, băieții ne spun bun rămas cu un remake jucăuș după celebrissima Guantanemara.

Cum era de așteptat, AfroCubism s-a ales cu o tonă elogii din partea presei muzicale și cu o prețioasă nominalizare la Grammy. Formația s-a întins cu turneele timp de vreo doi ani, bifând festivaluri gen Montreux, Roskilde, Primavera Sound, Sziget sau Bonnaroo. Odată încheiat acest ciclu, fiecare dintre muzicanții implicații s-a întors la treburile lui.

Am fost tentat să cred că AfroCubism va rămâne o afacere “one-off”, dar iată că în 2017 proiectul a revenit într-o nouă configuraţie. Din versiunea originală nu-l mai regăsim decât pe Bassekou Kouyate, cu ngoni-ul lui. I s-au alăturat senegalezul Seckou Keita (un alt maestru al korei) și un trio de juni cubanezi, alcătuit din Yelfris Valdés (trompetă), Piki Bosch (chitară) și Hammadi Valdés (percuție).

După cum se vede, AfroCubism Revisited mizează pe o formulă mai restrânsă, dar mai echilibrată din perspectivă interetnică. Trebuie văzut dacă băieții au pe țeavă și un album ceva.


Referințe bibliografice:

Reclame

Un gând despre „AfroCubism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.