The Aislers Set

Mostră de înţelepciune:

„Dup-aia vine Emotional Levy, o reconstituire spectaculoasă a magiei “sixties”, adăugită cu niște “kink” de generație X(XX): “two fingers in the air, two fingers up your ass”.”


Locul de origine: 

  • San Francisco, California, SUA

Perioada de activitate: 

  • 1997-2003, 2010, 2012, 2014, 2016

Încadrare stilistică: 


Colţul criticului de artă:

“The Ronettes cover Joy Division”. Așa îi descrie pe Aislers Set un cronicar de pe site-ul PopMatters.

De fapt, o asemenea juxtapunere nu reprezintă ceva excentric în lumea muzicii indie. De prin anii ‘80 încoace au existat o sumedenie de combouri care au clădit o punte sonoră între dulcele pop “sixties” și posomorâtul post-punk.

The Aislers Set a sosit destul de târziu la petrecere, pe la finalul anilor ‘90, după mai mult de un deceniu de la izbucnirea fenomenului “twee pop”. Formația și-a găsit însă propria voce, evitând cu grație redundanța ce te pândește după fiecare colț, atunci când ai apucat-o pe cărări bătătorite.

Cea care impregnează caracterul distinct al muzicii Aislers Set este Amy Linton, fondatoarea grupului, o artistă cu sensibilitate aparte, reflexie suavă a suratelor “riot grrrl”.

Amy se trage din Albuquerque, New Mexico. A început să bată tobele prin diverse trupe locale de punk încă de la vârsta adolescenței. Treptat s-a reorientat spre zona mai melodică a rock-ului indie, fascinată de creațiile unor înaintași ca Television Personalities, Young Marble Giants, The Pastels sau găștile nebune de la Sarah Records.

Prima formație majoră din viața lui Amy a fost Henry’s Dress, alături de care a activat în perioada 1993-96. La Henry’s Dress pendula între rolurile de bateristă, chitaristă și vocalistă.

În acea perioadă, fata s-a mutat în San Francisco, ca să studieze artele, și a luat după ea tot restul trupei (adică doi hăndrălăi).

Henry’s Dress a realizat un singur album, Bust ‘em Green, din 1996, deosebit de apreciat în cercurile de “geeks” obsedați de indie pop.

Cât încă mai era în Henry’s Dress, Amy a dat în tobe și pentru Go Sailor, iar în 1996 a realizat un single satiric, Scenesters, Hipsters, Teenstars and Fakers, în duo cu englezoiul Stewart Anderson.

Un an mai târziu, după ce Henry’s Dress și-a încheiat socotelile cu muzica, Linton a găsit un nou debușeu pentru creativitatea sa neostoită. L-a botezat criptic The Aislers Set, zămislindu-l inițial ca “one girl band”, în garajul locuinței pe care o împărțea încă în San Francisco cu foștii colegi din Henry’s Dress.

În respectivul garaj și-a instalat un magnetofon cu opt piste, ca să-și înregistreze melodiile ce-i năpădeau prin cap. Fiind totuși o făptură sociabilă, fata a început să invite în studioul ad-hoc și alți tineri muzicanți indie din Frisco, cristalizându-se astfel formula extinsă Aislers Set.

Cei intrați atunci în combinație au fost Wyatt Cusick (chitară, voce), Alicia Vanden Heuvel (bas, voce) și Yoshi Nakamoto (tobe).

Din aceste sesiuni de garaj a rezultat albumul Terrible Things Happen, scos în 1997 la Slumberland Records, label cu care Linton colabora încă din epoca Henry’s Dress.

Terrible Things Happen este o adevărată splendoare DIY. Majoritatea cântecelor au fost lucrate în totalitate de Amy, care a înregistrat vocea și toate instrumentele și s-a ocupat și de chestii tehnice, gen producție și mixaj.

Membrii în devenire ai Aislers Set se fac auziți doar la câteva piese, dar prezența lor s-a dovedit de bun augur.

O bună parte din repertoriul albumului cuprinde bucăți zvăpăiate, cu zgomotul și melodicitatea zburdând vesel, mână în mână.

Aislers Set are însă și o altă latură, mai melancolică și mai delicată, cu rădăcini adânc înfipte în mirificii ani ‘60, descinzând de la psihedelismul pop al finalului de decadă până la grupurile de fete păstorite de ticălosul Phil Spector.

Un suflet de divă în stil “early sixties”, captiv în trupul unei tocilare “artsy”, Amy Linton este un adevărat izvor de refrene memorabile și o povestitoare talentată, ce-și dozează cu dibăcie candoarea și cinismul.

La vremea respectivă, Terrible Things Happen n-a avut cine știe ce impact, dar formația își clădea încet-încet o audiență internațională. Drept dovadă, în primăvara lui 1999, Aislers Set a susținut un mic turneu pe pământ japonez.

În același an, formația a scos un disc single, exuberantul Been Hiding. Acesta a fost urmat de câteva split-uri cu #poundsign# (cealaltă trupă a lui Alicia Vanden Heuvel), The How și The Fairways.

Între timp, Aislers Set a cooptat-o și pe organista Jen Cohen, care a adăugat o nouă dimensiune în sound-ul trupei.

Al doilea album, The Last Match, a apărut în primăvara lui 2000, la Slumberland. Amy a lucrat de data asta cu întregul line-up.

Discul a fost înregistrat tot în garaj, tot DIY, tot lo-fi, dar se simte că metodele de lucru s-au diversificat și s-au rafinat, prin comparație cu Terrible Things Happen.

Pe lângă orga Farfisa a nou sositei Jen, în peisaj s-au ivit sunete de trompetă, glockenspiel, tamburină, clopoței, asortate de minune cu vechiul nucleu de rock band.

Deși au devenit mai elaborate, cântecele lui Amy nu și-a diminuat nicidecum ingenuitatea. Am mai zis că-s “sucker for a singalong”, iar The Last Match mă face varză de la un capăt la celălalt.

Hit the Snow, Last Match, The Walk și diafanul epilog Bang Bang Bang sunt de o frumusețe irezistibilă.

Instrumentalul Christmas Song, cu tușele lui Motown, este absolut adorabil, neavând nimic în comun cu înfiorătorul festivism de Crăciun.

Chiar dacă The Last Match tinde să fie mai suav decât predecesorul, Aislers Set n-au abandonat înclinațiile noisy-punkoide, care răbufnesc cu prilejuri precum The Way to the Market Station, Been Hiding sau Red Door.

Pe album se află și vreo trei melodii cu Wyatt Cusick pe post de solist vocal. Acestea se aseamănă la limita decenței cu creațiile scoțienilor de la Belle and Sebastian.

The Last Match a întrunit elogiile unor publicații importante, ca New York Times, NME, Alternative Press sau Pitchfork. De asemenea, în corul lăudătorilor s-a alăturat și renumitul critic muzical Greil Marcus.

După lansarea albumului, formația s-a pus pe turnee, inclusiv ca “opening act” pentru “fetele rele” de la Sleater-Kinney și Bratmobile.

În 2001, Aislers Set a ajuns și în UK, unde a înregistrat o sesiune pentru dragul de John Peel, un fan declarat al cvintetului din San Francisco.

În aceeași perioadă, Amy și compania au realizat un prim single pentru label-ul Suicide Squeeze, Attraction Action Reaction, urmat în 2002 de EP-ul Mission Bells.

Tot pe parcursul lui 2002, Aislers Set a susținut un turneu pe Coasta de Est în deschidere la Belle and Sebastian, între cele două trupe existând o mare admirație reciprocă.

În 2003 a apărut în sfârșit și un nou album Aislers Set, purtând titlul How I Learned To Write Backwards. Varianta de CD a fost scoasă de Suicide Squeeze, în timp ce vechii prieteni de la Slumberland s-au ocupat de ediția de vinil.

How I Learned To Write Backwards reprezintă o încununare a ambițiilor lui Amy Linton de a-și confecționa propriul Pet Sounds la domiciliu.

Avem mai multe trompete, mai mulți clopoței, mai multă finețe, fără ca formația să se transforme într-un răspuns californian pentru Belle and Sebastian sau Camera Obscura. Cvintetul și-a păstrat și de data asta substratul rock’n’roll lo-fi, decorându-l însă cu mici înflorituri orchestrale de mare efect.

Albumul pornește cu Catherine Says, piesă ce pare desprinsă dintr-o lume ideală, în care ar fi fost posibilă o colaborare între Brian Wilson și Lou Reed.

Dup-aia vine Emotional Levy, o reconstituire spectaculoasă a magiei “sixties”, adăugită cu niște “kink” de generație X(XX): “two fingers in the air, two fingers up your ass”.

Langour in the Balcony repune în drepturi fervoarea garage punk a grupului. Mission Bells și Attraction Action Reaction sunt construcții aproape epice la standardele Aislers Set, împrumutând elemente de la The Who și The Smiths.

Sara’s Song și Unfinished Painting perturbă cu tonurile lor elegiace verva ce predomină pe album. Dinamicul Through the Swells integrează minunat sunetul alămurilor într-un context de inspirație surf/garage rock.

The Train are forma unei micro-suite cu două secțiuni puternic contrastante. Epilogul Melody Not Malaise este o adevărată profesiune de credință, dar și una dintre cele mai “experimentale” creații din repertoriul formației.

The Aislers Set s-a ales cu noi și noi laude de pe urma lui How I Learned To Write Backwards. Între cei care au comentat favorabil albumul s-au aflat NME, Village Voice, Mojo, Pitchfork sau Uncut.

Între timp, simpatica Jen Cohen s-a cărat din trupă, locul ei în lungul turneu care a urmat fiind luat de un organist pe nume Dan Lee.

Pe parcursul lui 2003, Aislers Set a cântat din greu prin America de Nord și Europa, atât în postura de cap de afiș, cât și în deschiderea unor “indioți” faimoși, precum Yo La Tengo și The Shins.

La finalul acestui lung turneu, cei de la Aislers Set s-au simțit cam osteniți și au decis să ia o pauză pe perioadă nedeterminată. Ulterior, Amy s-a mutat la New York, iar Wyatt tocmai la Göteborg, diminuând grav șansele unei eventuale regrupări.

La șapte ani de la desfințare, de Crăciunul lui 2010, a apărut de nicăieri un nou cântec Aislers Set, intitulat Cold Christmas.

Liber la download pe site-ul Suicide Squeeze, Cold Christmas rivalizează ca frumusețe cu Christmas Song, de pe The Last Match. Partea vocală este interpretată în duet de Wyatt și Amy.

Până la urmă, în 2012, s-a petrecut și o primă reuniune, soldată cu câteva gig-uri în New York, UK și Suedia.

Doi ani mai târziu, Slumberland și Suicide Squeeze au reeditat toate cele trei albume ale formației, prilej ca Amy et co. să strângă din nou rândurile pentru o serie de apariții live pe Coasta de Vest.

Pentru 2015 era anunțată o compilație de rarități, dar singura realizare discografică sub titulatura Aislers Set avea să fie un split-single, cu duoul Amy Linton-Stewart Anderson.

Ca fapt divers, Big Ocean, piesa creditată ca aparținând Aislers Set, este de fapt o creație folkistă, cu Amy (voce și ghitară) acompaniată doar de Kevin Barker, la banjo.

În 2016, Aislers Set a avut o singură apariție live, pe scena festivalului Indietracks, din UK, după care s-a așternut iarăși o liniște lungă.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.