Mostră de înţelepciune:
„Componența The Aggrovators avea un caracter fluid. Se perindau diverși muzicanți, după cum se întâmpla și cu alte trupe similare, ca The Upsetters sau The Revolutionaries. Dar maestrul Bunny Lee a adunat în jurul lui numai băieți formidabili, crema muzicii jamaicane, pe care îi regăsim în numeroase alte combinații de răsunet.”
Locul de origine:
- Kingston, Jamaica
Perioade de activitate:
- cca. 1970-1982
Încadrare stilistică:
Colţul criticului de artă:
Un ansamblu de studio păstorit de Bunny “Striker” Lee, unul dintre cei mai mari producători din istoria muzicii reggae.
The Aggrovators au furnizat instrumentalale pentru toate sesiunile de înregistrări ce l-au avut ca tartor pe Lee în anii ‘70. Pe lângă asta a realizat și ceva LP-uri dub, de maxim interes pentru cunoscătorii fenomenului, mai ales cele concepute în cârdășie cu legendarul King Tubby.
Componența The Aggrovators avea un caracter fluid. Se perindau diverși muzicanți, după cum se întâmpla și cu alte trupe similare, ca The Upsetters sau The Revolutionaries. Dar maestrul Bunny Lee a adunat în jurul lui numai băieți formidabili, crema muzicii jamaicane, pe care îi regăsim în numeroase alte combinații de răsunet.
O bună parte dintre ei cântau în paralel cu Soul Syndicate, o altă formație reggae extrem de prolifică din epocă. Mă refer la Earl “Chinna” Smith – chitara întâi, Tony Chin – chitara a doua, George „Fully” Fullwood – bass, Carlton “Santa” Davis – tobe și Bernard “Touter” Harvey – keyboards.
La The Aggrovators interacționau sau alternau cu veteranii Tommy McCook (sax tenor) și Jackie Mittoo (pian), celebrii fondatori The Skatalites, sau cu Aston “Family Man” Barrett (bass) și frățiorul lui Carlton “Carly” Barrett (tobe), cunoscuți din The Upsetters sau mai ales din The Wailers.
Trupa lui Bunny Lee i-a inclus în anumite momente și pe membrii tandemului Sly & Robbie, adică Sly Dunbar (tobe) și Robbie Shakespeare (bass).
Din pachetul de suflători îi mai amintesc pe Bobby Ellis (trompetă), Vic Gordon (trombon) și Lennox Brown (sax tenor), iar dintre “clăpari” pe Ansel Collins, Ossie Hibbert și Keith Sterling.
Junele Lee și-a pornit ascensiunea în showbizul jamaican de la finele anilor ‘60, când s-a pus pe meșterit hituri pentru diverși mari cântăreți de pe insulă.
The Aggrovators au început să fie creditați ca “backing band” cam din 1970. Pe lângă acompaniamentul soliștilor, formația realiza și versiunile instrumentale, folosite pe post de “B-side”.
Încă nu se răspândiseră prea mult tehnicile dub. Primele fețe B trase de The Aggrovators sunt “deejay versions”, destinate sistemelor de sunet, motorul unui stil de party vizionar, popular în Jamaica încă din anii 1950.
Deejay-ul era echivalentul MC-ului din hip-hop, nu cel care mixa discurile, cum eronat s-ar putea crede. Băiatul intona sau “toasta” niște versuri improvizate peste riddim-ul de pe platan, realizând ad-hoc o nouă creație.
The Aggrovators au fost creditați ocazional și cu ceva “A-sides”, cum ar fi One More Bottle of Beer sau Sex Machine. Ambele datează din 1970 și beneficiază de aportul singjay-ului Dave Barker.
La vremea respectivă stilul reggae se afla încă în faza lui timpurie – la care am făcut referire în articolul precedent – și purta o amprentă puternică de soul music, ce se face simțită și în producțiile lui Bunny Lee.
Spre jumătatea anilor ‘70, maestrul Lee s-a reorientat spre noile sonorități roots reggae și dub, care cucereau supremația pe scena jamaicană. În acea perioadă a început să lucreze intens cu inginerul de mixaj King Tubby, cel care a transformat dub-ul într-o adevărată formă de artă.
Am detaliat ce-i cu dub-ul în articolul despre African Head Charge. Pe scurt, este vorba despre tehnica primordială a remixului, inventată de jamaicani, cu Majestatea Sa King Tubby în frunte.
Ca schemă de bază, flăcăii decupau riddim-ul (basul și tobele) dintr-un cântec reggae și îl bruiau masiv cu efecte gen ecou sau reverb. Soundtrack-ul perfect pentru cele mai crunte tripuri din lume.
De prin 1973 până aproape de finalul decadei, Lee a produs pentru numeroși cântăreți, dar beneficiarii săi cei mai constanți au fost Johnny Clarke și Cornell Campbell. Ca de obicei, fundalul sonor era plămădit de eternii The Aggrovators.
Tușa inconfundabilă a producțiilor lui Lee din acea perioadă de apogeu se datora sunetul fâsâit al așa numitelor “flying cymbals”, o invenție atribuită bateristului Carlton “Santa” Davis.
Cinelele zburătoare s-au făcut auzite în premieră pe None Shall Escape the Judgement, un hit al lui Johnny Clarke, din 1974.
Din anul următor datează primele LP-uri dub produse de Lee și mixate de Tubby. Dub From the Roots (1975) și sequel-ul său The Roots of Dub se află între cele dintâi materiale ce-l au pe King Tubby ca titular de proiect.
Stilul regelui-inginer nu devenise încă atât de hardcore ca-n epoca Meets Rockers Uptown. Exista ceva mai mult spațiu pentru melodie, dar spiritul său inovativ transpare deja cu fiecare “vibe”.
The Aggrovators au avut un aport semnificativ la realizarea celor două LP-uri, dar faptul nu e consemnat pe coperta din față.
În schimb, albumul Shalom Dub, apărut de asemenea în 1975, a fost publicat sub titulatura King Tubby & The Aggrovators. Shalom Dub este un alt disc remarcabil, ce atestă expansiunea creativității lui Tubby.
Tot de atunci datează și LP-ul King Tubby Meets The Agrovators at Dub Station, ornat de intervențiile splendide ale unui pachet de suflători, condus de Tommy McCook.
Dacă-ți imaginezi că asta e tot pe 1975, îți trântesc ceva și despre Cookin’ (sau Brass Rockers, în unele variante), un album în care The Aggrovators îndeplinește rolul de “backing band” pentru același McCook. Cookin’ tinde puternic spre jazz, datorită prezenței dominante a saxofonistului.
Abundența a continuat și în anii următori. Centrat pe bătăile lui Santa, Rasta Dub ‘76 l-a avut la pupitrul de mixaj pe Prince Philip, un foarte tânăr ucenic al lui King Tubby.
Leatul lui Rasta Dub ‘76, “Reggae Stones” Dub are valențe de side-project, fiind înregistrat de oamenii lui Bunny Lee cu un alt producător, Brad Osborne, în studioul acestuia din New York.
Agrovators Meets The Revolutioners (1977) – cu „misspeling-uri” cu tot – reprezintă o primă confruntare cu un alt ansamblu de studio aflat atunci la mare căutare.
Cele două trupe s-au duelat apoi și cu alte prilejuri, după cum o atestă LP-urile Guerilla Dub (1978) și Rockers Almighty Dub (1979).
Revenind în ‘77, The Aggrovators s-au combinat încă odată cu Tommy McCook, pe albumul Super Star: Disco Rockers.
Materialul sună ceva mai straniu decât Cookin’, dar nu alunecă nicidecum în disco, așa cum ar putea sugera subtitlul.
Influența disco se menține la fel de difuză și pe Super Dub Disco Style (1978), un disc semnat de Bunny Lee împreună cu The Aggrovators.
În același an 1978, discografia grupului s-a extins cu Kaya Dub – versiuni dub după cel mai recent LP Bob Marley & The Wailers – și Jammies in Lion Dub Style – bazat pe dub-uri după Black Uhuru. Ambele sunt produse de Prince Jammy, cel mai prolific dintre acoliții lui King Tubby.
De la finalul deceniului, Bunny Lee a simțit nevoia s-o lase mai moale cu producțiile, așa că nici The Aggrovators n-a mai făcut mare brânză.
O ultimă reuniune la vârf s-a petrecut în 1982, când Bunny Lee, King Tubby și Prince Jammy s-au băgat în studio și au pritocit un nou LP memorabil: Dubbing in the Back Yard.
Cu un sound destul de auster, Dubbing in the Back Yard transmite o stare destinsă, cum se cuvine pentru o reîntâlnire între prieteni vechi. Numai că în anumite momente chermeza capătă întorsături cel puțin dubioase, că doar vorbim aici despre un disc de dub.
După violenta dispariție a lui King Tubby, în 1989, au început să apară noi și noi compilații cu riddim-uri concepute de The Aggrovators.
Showbizul jamaican este o gaură neagră a licențierilor, așa că o pletora de label-uri obscure din Babylon au profitat și au scos disc după disc, făcând imposibilă viața colecționarilor de dub.
Dar din câte se pare The Aggrovators n-au mai înregistrat nimic semnificativ după episodul Dubbing in the Back Yard.
Bunny Lee e încă „alive & well”, la fel și o bună dintre foștii membri ai formației. Spre lauda lor n-au arătat niciun fel de ambiție să reînvie strălucirea zilelor de glorie, semn că fumatul de ganja nu e o chestie chiar atât de nasoală cum spun detractorii.
Update:
Între timp, sărmanul Bunny Lee nu mai e „alive & well”. A mierlit-o pe 6 octombrie 2020, la 79 de ani împliniți.
Referinţe bibliografice:
- Baze de date: Algoriddim, AllMusic, Dancehall Again – Riddim Dictionary, Discogs, Last.fm, MusicBrainz, Riddimguide, Roots Archives, RYM, SecondHandSongs, Sputnikmusic, United Reggae, WhoSampled, Wikipedia
- Publicații: Pitchfork, Reggae Vibes, World A Reggae
- Altele: John Peel Wiki
I'm My Own Walkman 
Un gând despre „The Aggrovators”