Akufen

Mostră de înţelepciune:

„Nici nu ți-a fi imaginat niciodată câtă poezie se ascunde într-o fracțiune de secundă de fâșâială prinsă pe scala unui aparat de radio. Totul e să stăpânești știința așezării ei pe beat-ul potrivit. Și primul om care a dobândit-o a fost maestrul Marc Leclair aka Akufen, un monument viu de pasiune, pricepere și meticulozitate.”


Naştere: 

  • Marc Leclair, 13 august 1966, Montreal, Quebec, Canada

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Akufen este aliasul lui Marc Leclair, un flăcău din Montreal, care a făcut vâlvă pe scena dance internațională la începutul acestui secol. Cu albumul său My Way, din 2002, omul a contribuit decisiv la configurarea unui nou subgen al house-ului, botezat microhouse.

Leclair a introdus o metodă nouă de producție, așa-zisul “microsampling”. Artistul decupează fragmente minuscule de sunet, pe care le mixează în buclă cu linii melodice și beat-uri, izbutind astfel să compună niște colaje sonore absolut captivante.

Microsampling-ul a făcut numeroși prozeliți, până a ajuns aproape un loc comun în producțiile dance experimentale. Opera lui Akufen nu e foarte bogată, dar grație LP-ului My Way, flăcăul și-a câștigat un loc printre inovatorii majori ai genului.

Amicul nostru a ajuns destul de puriu acum, pentru că a venit pe lume în îndepărtatul an 1966. Babacii lui l-au dat de mic să învețe muzică. În adolescența timpurie, precocele Marc băga la chitară într-un trio de jazz. În plus, mai studiase pianul și clarinetul.

Pe la 16 ani i-a auzit pe Kraftwerk și atunci a decis să lase baltă jazzul și să se apuce de muzică electronică. În paralel și-a dezvoltat alte două mari pasiuni: colecționatul de discuri și înregistrarea celor mai diverse sunete din transmisiile radio. Ambele au jucat un rol crucial în devenirea sa artistică.

El zice că s-a apucat să producă muzici încă din anii ‘80, dar primele mărturii fonografice ale creativității sale datează din deceniul următor.

Potrivit Discogs, Leclair a debutat direct cu un album, Nocturnal Works Vol 1, realizat în 1996, sub aliasul Noiz Slack-R. Se găsește pe net și sună chiar foarte bine, în ton cu ce se făcea pe atunci în UK sau Germania, pe felia de IDM și ambient techno.

De remarcat că discul e bântuit de tot felul de voci stranii. Omul își perfecționa de zor tehnicile de sampling, dar mai avea ceva până să atingă apogeul.

În ciuda promisiunii din titlu, n-a mai existat nicio continuare pentru Nocturnal Works, iar Noiz Slack-R a dispărut în neant.

Însă Leclair s-a regăsit curând într-un alt proiect, Juicebox, un duo deep house, ce-l mai includea și pe Martin Dumais. Juicebox a lansat un album, Miniputtingbingobowlers, în 1997, urmat doi ani mai târziu de EP-ul Elevation.

Activitatea lui Leclair s-a intensificat la sfârșit de mileniu, când a scos la iveală trei noi proiecte solo.

Orientat spre disco-house, Réno Disco a înregistrat doar două EP-uri la viața lui: Saturday Night Beaver (1999) și Petronella (2000). 

Cât îl privește pe așa-zisul David Scott, acesta era un alter ego cybersexual al artistului, care ne-a lăsat un mini-album cu tentă electro-funk, intitulat Sex Machine.

În 1999 s-a produs și debutul Akufen, proiectul care avea să devină în curând cel mai important din întreaga carieră de producător a lui Leclair.

Dacă ești curios, Akufen vine de la franțuzescul „acouphène”, care înseamnă acufenă, tinitus sau țiuit, mai popular.

Primul EP, cunoscut sub denumirea 01/02, se înscrie în tendințele minimal techno ale epocii. Pe următoarele release-uri, stilul lui Akufen capată din ce în ce mai multe nuanțe și subtilități, pe măsură ce influențele house și sampling-ul câștigă tot mai mult teren.

Akufen 03/04/05, din 2000, introduce obsesia artistului pentru mini-acorduri de chitară acustică. În același an, discografia canadianului s-a extins cu alte două EP-uri interesante, Architextures și Mary Jane Kelley.

În 2001 au apărut țăcănitele Dada (sau Adad) și Quebec Nightclub, dar și primele două volume din mai cerebrala serie Psychometry (al treilea volum datează din 2002).

EP-urile lui Akufen arată retrospectiv ca un proces de “work in progress”, care a dus în final la crearea capodeperei My Way. 

La ascensiunea artistului din acea perioadă a contribuit foarte mult și participarea la primele ediții ale festivalul Mutek. Inaugurat în 2000, Mutek a introdus Montreal-ul în circuitul muzicii electronice globale și a izbutit totodată să scoată producătorii locali din anonimat, cu talentatul Akufen ca vârf de lance.

Amintitul My Way a fost lansat în mai 2002, la casa de discuri germană Force Inc. Music Works. Acesta este cel dintâi (și până în prezent cel din urmă) “full lenght” al lui Akufen.

Este uimitor ce a reușit să facă băiatul ăsta acolo. My Way duce metoda “cut & paste” la un nou nivel al creativității. Fără exagerare, albumul poate fi echivalat ca o lucrare de doctorat în materie de (micro)sampling. 

În cuprinsul său se găsesc peste 2000 de “samples”, înregistrate de Leclair de la radio. Se aud fragmente infinitizimale din melodii, anunțuri, zgomote de fond, al căror potențial sonor este exploatat la maxim de inventivul muzicant canadian. Și cel mai mișto lucru, discul nu sună deloc bizar, psihotic, hilar sau mai știu eu cum, dimpotrivă e chiar cursiv și antrenant, prinde pe oricine are mintea și inima deschise.

Nici nu ți-a fi imaginat niciodată câtă poezie se ascunde într-o fracțiune de secundă de fâșâială prinsă pe scala unui aparat de radio. Totul e să stăpânești știința așezării ei pe beat-ul potrivit. Și primul om care a dobândit-o a fost maestrul Marc Leclair aka Akufen, un monument viu de pasiune, pricepere și meticulozitate.

Flăcăul și-a explicat modul de operare într-un interviu pentru site-ul Ableton, compania care a creat soft-ul folosit de el la conceperea My Way:

“To me, sound is as much recyclable matter as glass or plastic. I sample hours of radio airwaves every morning and dissect fractions or seconds of them to a point where samples aren’t recognizable. Then I assemble every bit like a puzzle, or a collage if you prefer. It’s a long process and I never know what I’m gonna end up with.”

Ce mă fascinează la My Way este contradicția dintre selecția de sample-uri și beat-urile “four on the floor”. Dacă primele îmi sugerează ideea de navigare pe frecvențele radio, petrecută în deplină solitudine, ultimele mă trimit cu gândul la dansat prin cluburi, înconjurat de o mulțime de oameni.

Albumul pornește formidabil cu Even White Horizon, o bucată cu unduiri de jazz, ce pare răsfrântă dintr-un vis. Un glas de divă soul, ceva viori și eternele chitări acustice sunt sunetele cel mai proeminent (micro)samplate pe piesa de deschidere.

Installation împletește visarea și dansul, pe ritmuri metronomice de tech house. Atmosfera hipnotică se prelungește apoi pentru încă nouă minute, cât durează al treilea track, intitulat Skidoos.

Macazul se schimbă brusc cu Deck the House, în care Akufen se dezlănțuie ca un Paco de Lucía al sampling-ului. Însă e incredibil cum niște fragmente infime de sunet ajung să se contopească efectiv sub forma unei fraze melodice.

Canadianul îi iese la fel de bine cu abundența de “microsamples” și pe Wet Floor, Heaven Can Wait sau In Dog We Trust. 

Late Night Munchies ține vreo 10 minute și este foarte amuzant. Beat-urile insistente sunt dublate de zgomotele maniacale ale unor fise introduse într-un automat. Al naibii de interesant cum micro-armoniile smooth jazz și bossa nova sunt ca la ele acasă în acest context.

Distractiv rău și Jeep Sex. După turul de forță din Late Night Munchies, Akufen a accelarat și mai mult bpm-ul, dar a menținut un groove irezistibil de funky. 

Ultima piesă, My Way, reinstaurează mood-ul oniric, cu un synth ca la Giorgio Moroder și un micro-refren ce după toate aparențele nu-i aparține lui Frank Sinatra.

Discul a cules nenumărate laude în mediile dance și a obținut statutul de clasic al genului. Potrivit multor comentatori, My Way este certificatul de naștere al curentului microhouse. 

Ecourile sale au continuat să răsune peste ani. Site-ul Resident Advisor l-a plasat pe poziția a 12-a în topul celor mai bune albume din anii 2000, în timp ce Vice l-a poziționat pe locul 81 într-un clasament dance al tuturor timpurilor, întocmit în 2015.

După succesul My Way, Akufen și-a abandonat job-ul corporatist pe care-l avea în Montreal și s-a pus pe turnee transcontinentale.

Flăcăul a fost solicitat intens și pentru remixuri. Între cei care au apelat la el s-au aflat muzicanți extrem de diverși, precum Craig David, Cabaret Voltaire, Massive Attack sau Yello.

De asemenea, la vremea respectivă, Leclair și-a născocit noi alter ego-uri. Anna Kaufen a avut o existență meteorică, soldată cu EP-ul Drive-In/Drive Out (2002), ce înfățișează microhouse-ul în varianta lui cea mai comică.   

Mult mai durabilă s-a dovedit întruchiparea artistului ca Horror Inc., proiect despre care protagonistul spune că exprimă latura sa malefică, de Dr. Hyde. 

Primele release-uri Horror Inc. au fost EP-urile Horrorama (2003) și I Plead Guilty (2004). Acestea o dau pe un tech house ceva mai sumbru, dar nu atât de înfiorător cum pretinde muzicantul. 

În 2003, Leclair a participat la fondarea label-ului Musique Risquée, ce și-a asumat misiunea de bastion al scenei dance din Montreal. Cel dintâi material scos de Musique Risquée a fost un 12-inch al lui Akufen, Hawaiian Wodka Party, tare haios și ăsta.

La Mutek-ul din acel an, Akufen a urcat pe scenă și alături de Narod Niki, un fel de “jam band” de laptop-iști, inițiat de superstarul minimal Ricardo Villalobos.

Pe parcursul lui 2004, canadianul a realizat un “mix CD” pentru faimoasa serie Fabric. Chiar dacă s-a folosit de producțiile altor artiști, ingeniosul DJ a creat o atmosferă similară celei de pe My Way.

Tot din 2004 datează și CD-ul Blu TribunL, împărțit de Akufen cu Freeform și The Rip Off Artist. Materialul are o tematică ieșită din comun: fiecare dintre cei trei producători tratează teme străvechi de blues cu tehnicile specifice stilului glitch.

A urmat cel dintâi album al lui Marc Leclair sub nume propriu, Musique pour 3 Femmes Enceintes. Soția lui rămăsese gravidă în același timp cu două prietene bune, iar această poveste l-a inspirat pe flăcău să compună niște muzică ambientală. 

I-a ieșit un disc mirific, comparabil cu ce au făcut în branșa asta barosani ca Brian Eno, Aphex Twin sau Tim Hecker.

Când spun ambiental poate te gândești la ceva aseptic, auster, monoton. Or fi existând și astfel de lucruri, dar în altă parte. Musique pour 3 Femmes Enceintes e plin de culoare, pulsează de viață, transmite o multitudine de emoții. 

Maestrul Leclair își diversifică abordarea cu elemente de glitch sau techno și sonorități acustice (chitară, din nou!), iar unele bucăți de pe album au un ritm susținut, aparent în contradicție cu ceea ce înseamnă “ambient music”. Integrate perfect în peisaj, toate aceste lucruri au ajutat considerabil la reușita albumului.

După episodul Musique pour 3 Femmes Enceintes, Leclair a dispărut pentru vreo patru ani din radar. Omul abia devenise tată și a ales să stea pe acasă, în loc să mixeze muzici prin cluburile de drogalăi de te miri unde.

S-a întors pe drumuri în 2009, când a susținut un turneu internațional în varianta Akufen. Anul următor a realizat al treilea EP ca Horror Inc., intitulat Aurore. 

Discul n-are nicio sămânță de “horror” după părerea mea, e chiar misterios și rafinat, cu sonorități de chitară rece, vioară sau glockenspiel. Un fel de “chamber house”, pot să zic.

Akufen a avut și el un “come-back” pe piața discografică, în 2012. Pe 12 inch-ul Battlestar Galacticlown îl regăsim pe canadian în dispoziția lui umoristică. Discul are și niște faze de swing, infinit mai imaginative decât la Parov Stelar.

Dollhouse a apărut exclusiv în format digital și conține înregistrări realizate cu patru ani mai înainte. Cele trei piese au influențe strămoșești de Chicago house, funk și mambo, fără nicio treabă cu microhouse-ul.

În 2013 a apărut primul album Horror Inc., Briefly Eternal, astfel că Leclair a ajuns să aibă patru albume sub patru titulaturi diferite. Băiatul uimește și cu Briefly Eternal, care în esență dezvoltă ideile de pe precedentul EP Aurore. 

Orchestrațiile sunt dominate de sample-uri jazz-funk (cu pian electric, contrabas, tobe sau sax) sau de muzică cultă (cu cvartet de coarde sau harpă). Acestea se întrețes superb cu beat-uri house, întru crearea unei atmosfere de o magie aparte.

Briefly Eternal împletește cu succes câteva dintre marile pasiuni ale lui Leclair: muzica african-americană, arta componistică a lui Philip Glass și Steve Reich și coloanele sonore din filmele lui Hitchcock și David Lynch. 

Canadianul demonstrează mai mult ca oricând că este un compozitor autentic și nu un aranjor de sample-uri. Interesantă dealtfel această mărturisire a lui dintr-un interviu acordat publicației Miami News Times:

“I was never really a devoted and genuine techno head, to be quite frank. I use technology as a way of creating, but I never really considered myself an assumed electronic musician.” 

Artistul a încetat iar pentru o vreme să mai producă discuri, dar în 2015 a băgat un DJ set la Boiler Room Berlin.

Un nou 12-inch, “self-titled”, a apărut în 2017, la Karat Records. Flăcăul s-a jucat iar cu niște “microsamples” și i-a ieșit bine de tot, mai ales că le-a combinat cu groove-uri “deep” și tonuri jazzy. 

Tot în 2017, Akufen a scos și un EP digital, We Shall Not Surrender, un omagiu retro-house dedicat mișcării pentru drepturi civile din anii ‘60. 

Folosind aliasul The Stowaway, artistul a produs de asemenea și un track minimal techno, A Suspicious Passenger, inclus pe compilații lansate de label-urile Perlon și Compost.

La finalul decadei trecute au ieșit la iveală două noi viniluri “12-inch” cu Akufen. Music 2 Wiggle 2, din 2018, înclină greu de tot spre funk, în timp ce succesorul său, My Blue House (2019), tinde spre un disco mai fin, dar deosebit de antrenant.

Akufen a început în forță 2021, cu două EP-uri în primele două luni: We Shall Not Surrender (diferit față de cel de acum 4 ani) și Preamble.

În ambele cazuri artistul o pune de un revival microhouse, cu ecouri puternice din perioada My Way. Adorabil titlul Cop Porn & Pop Corn, de pe We Shall Not Surrender.

Un artist deosebit interesant acest Marc Leclair. N-a inundat el piața cu producții, dar tot ce a scos e de calitate înaltă și foarte înaltă. Felicitări, domnule din Montreal!


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.