Fatima Al Qadiri

Mostră de înțelpciune:

„Creația lui Fatima Al Qadiri sună alienant pentru boomer-ii nevoiți să se confrunte cu transformările accelerate ale lumii actuale. Este reflecția unui univers abstract, definit de repere ca inteligența artificială, jocurile video, activismul queer, arta conceptuală și cele mai noi trenduri pop.”


Naștere:

  • 10 iulie 1981, Dakar, Senegal

Încadrare stilistică:


Colțul criticului de artă:

O artistă unică în sfera muzicii electronice experimentale din ultimul deceniu, aflată la intersecția dintre tendințele deconstructiviste și hipnagogice, specifice pentru această perioadă. 

Creația lui Fatima Al Qadiri sună alienant pentru boomer-ii nevoiți să se confrunte cu transformările accelerate ale lumii actuale. Este reflecția unui univers abstract, definit de repere ca inteligența artificială, jocurile video, activismul queer, arta conceptuală și cele mai noi trenduri pop.

Fiecare dintre albumele și EP-urile artistei are la bază un concept formulat într-un limbaj codificat, prin mijloacele caracteristice muzicii electronice, augmentate adeseori și de tehnicile multimedia. Fatima a devenit o răsfățată a presei muzicale de fițe și un personaj cool, parte din elita internațională a artei de avangardă.  

Artista a atras atenția și datorită background-ului său, de femeie din lumea arabă, explicit queer. Însă ea face parte dintr-un curent mai larg de emancipare, așa numitul “Gulf futurism”, rezultatul unei deschideri cosmopolite tot mai largi a intelectualității tinere din regiune.

De precizat că Fatima se trage din Kuweit, una dintre cele mai “liberale” țări din zona Golfului Persic.

Însă fata s-a născut în 1981, la Dakar, unde tatăl ei se afla în misiune diplomatică. A crescut acolo doar până la vârsta de doi ani, după care familia Al Qadiri s-a întors la “vatră”.

Mama Fatimei, Thuraya Al-Baqsami, este o artistă vizuală și scriitoare importantă pentru cultura arabă contemporană. Sora mai mică, Monira, și-a clădit de asemenea un renume internațional în domeniul artei.

Muzica a ocupat întotdeauna un rol central între preocupările familiei Al Qadiri. Babacul Mohammed are o colecție bogată de discuri, cu rarități folclorice din lumea largă și multă muzică clasică. Potrivit Fatimei, marea lui pasiune ar fi compozitorii ruși.

Înrâurită de tatăl său, fata a început să scrie melodii de pe la 9 ani, când a primit în dar o orgă Casio. O influență majoră a fost și sora mai mare, care asculta în draci muzică pop nord-americană. 

Copilăria Fatimei a fost marcată de evenimentele politice catastrofale ale epocii: invazia irakiană din 1990 și războiul care a urmat-o. Segregarea sexuală, definitorie pentru societățile din Golf, a avut de asemenea un impact puternic asupra devenirii sale ca om și ca artist. 

Spiritul său rebel nu a putut accepta din capul locului o asemenea stare de fapt și a căutat eliberarea, pe care a dobândit-o în cele din urmă pe alte meleaguri.

Trebuie să spunem că asta s-a întâmplat și pentru că Fatima provine dintr-o familie privilegiată. După ce a terminat liceul în Kuweit, fata a plecat în State, unde până la 22 de ani s-a perindat în total pe la patru universități. Într-un final a luat un “bachelor degree” în lingvistică, la New York University.

Potrivit Discogs, cel mai vechi dintre proiectele sale muzicale este InfantTwo, o colaborare cu un flăcău pe nume Brennan Green.

InfantTwo a lăsat în urmă un singur material, “doișpele” Modern Robot Chorus, din 2004. Discul poartă amprenta sound-ului nu disco, foarte “hip” în epocă. 

Acesta a fost mai degrabă un start fals de carieră, pentru că au mai trecut încă vreo șase ani, până când artista s-a pus serios pe făcut muzici.

Momentul crucial a avut loc în toamna lui 2010, grație mini-mixului Muslim Trance, publicat sub aliasul Ayshay (un fel de “wtf” în arabă). Disponibil prin intermediul site-ului DIS Magazine, Muslim Trance se bazează pe sample-uri din cântări sacre șiite sau sunite, asortate de artistă cu sonoritățile electronice post-moderne.

În aceeași perioadă, Fatima s-a apucat de blogul Global. Wav, găzduit de asemenea de DIS Magazine. Pe Global. Wav, autoarea povestește despre descoperirile sale muzicale din diverse colțuri ale planetei. Postările s-au oprit în 2013, dar e foarte interesant ce a lăsat fata acolo.

Între timp, kuweitiana a lansat o serie de EP-uri, stârnind un interes major în lumea celor ahtiați după muzica electronică experimentală. 

Primul EP, Warn-U, datează din 2011 și a apărut la casa de discuri Tri Angle, fiind semnat tot Ayshay. Warn-U constă din intepretări “a capella” după trei cântări islamice. Partiturile în falsetto, cântate chiar de Fatima, sunt deformate și combinate în fel și chip, cu ajutorul tehnologiei digitale.

Al patrulea track este un “megamix” realizat de duo-ul Nguzunguzu, care a așezat cele trei teme pe beat-uri tribale de “drum machine”. Criticii au comparat Warn-U cu Medulla lui Björk sau cu creațiile lui Julianna Barwick.

La numai o lună după Warn-U, artista a scos un alt EP, Genre-Specific Xperience, de data asta la UNO, un label new yorkez. A fost cel dintâi material semnat cu numele adevărat, Fatima Al Qadiri, pe care avea să-l folosească pentru toate producțiile sale ulterioare.

Genre-Specific Xperience conține cinci track-uri, fiecare exprimând viziunea creatoarei asupra unui gen muzical anume: hip-hop, dubstep, juke, “electronic tropicalia” și “90s Gregorian trance” (adică un fel de Enigma). Toate piesele au fost însoțite de câte un videoclip, ca extensie vizuală a conceptului.

Fatima a produs muzica cu un MIDI Controller înzestrat cu 88 de clape și o stație Logic Pro, echipamente pe care le utilizează în mod obișnuit pentru toate înregistrările sale. 

Cele cinci genuri autentice sau semi-inventate de pe Genre-Specific Xperience capătă forme de nerecunoscut în urma procesului de descompunere la care supuse de muziciana kuweitiană. 

E ca atunci când ai dat-o pe drogangeală și melodiile pe care le știai de ani de zile sună într-un mod total diferit. Poate fi o experiență traumatizantă pentru unii sau revelatoare pentru alții, depinde de mai mulți factori.  

Lansată în anul următor, colecția GSX Remixes împinge motivele sonice imaginate de Fatima pe un teritoriu ceva mai prietenos cu dancefloor-ul, păstrându-le însă caracterul necovențional. Între realizatorii remixurilor se regăsesc răposatul DJ Rashad, Ikonika sau aceiași Nguzunguzu.    

În toamna lui 2012, Al Qadiri a revenit cu EP-ul Desert Strike, publicat de Fade to Mind. Desert Strike reprezintă reverberația unor momente extrem de stranii din copilăria artistei, care a ajuns să joace Desert Strike: Return to the Gulf la circa un an după ce a trăit pe viu evenimentele care l-au inspirat.

Efectele de război provenite din jocul video se întretaie cu sunete de cristal, simboluri ale inocenței sale copilărești, care a fost expusă pe căi multiple la agresivitatea lumii înconjurătoare. 

Producția cuprinde elemente de grime, footwork sau G-funk, stilizate prin metode similare celor de pe Genre-Specific Xperience. În orice caz, toate compozițiile lui Fatima au formă liberă, fapt ce le face greu ascultabile de către neinițiați, iar la asta se adaugă fondul sonor ca de pe altă planetă.   

Fatima s-a extins în timpul ăsta și în zona artelor vizuale. La începutul lui 2012 a prezentat în premieră instalația multimedia Mendeel Um A7mad (NxIxSxM), concepută împreună cu compatriotul Khalid Al Gharaballi. Miezul creației este un scurtmetraj subversiv, cu patru personaje feminine de vârstă mijlocie, interpretate de niște băieți în travesti.

În 2013, Fatima a fondat colectivul artistic GCC, alături de alți opt creatori originari din Kuweit. GCC avea să-și expună operele în mai multe metropole din Statele Unite, Europa și regiunea Golfului.

Tot atunci, fata a inițiat și un nou proiect muzical, Future Brown, orientat spre hip-hop și grime. Din Future Brown mai fac parte J-Cush și cei doi Nguzunguzu, Asma Maroof și Daniel Pineda

Cvartetul a scos două piese până la finalul lui 2013, Wanna Party și World’s Mine, prima spre trap, iar a doua spre grime.

Mult așteptatul debut în format “full lenght” al Fatimei s-a petrecut abia în 2014. Asiatisch a ieșit la Hyperdub și are un concept surprinzător, la fel ca EP-urile care l-au precedat.

Artista ne înfățișează o “Chină imaginară”, născută din stereotipurile cultivate decenii de-a rândul de media occidentală. Sursele de inspirație sunt vaste, de la desenele Looney Tunes până la articolele din The Economist, despre ascensiunea economiei chineze. Fatima a rezumat foarte bine conceptul, într-un interviu pentru The Guardian:

“The Asia in Asiatisch is a nexus of stereotypes that have been perpetrated, elaborated, embellished and weaved, each time further and further dislocated from the original misrepresentation.”

La înregistrarea albumului, muziciana a explorat intens “kitul asiatic” din Logic Pro și “flauturile chinezești” din presetările synth-ului Korg M1. Pe câteva track-uri se aud și ceva sample-uri, luate “random” din înregistrări ale unor poeme clasice chinezești. 

Cât privește producția, Al Qadiri s-a axat pe tehnicile grime (în varianta semi-fictivă sinogrime), dar a împrumutat elemente și din alte stiluri în vogă, ca UK bass sau trap. Execuția este rece, bizară, minimală.

Muzica de pe album pare desprinsă din adâncurile unei conștiințe profund alterate. De propagandă? De droguri? De ambele? Nu vom ști niciodată cu exactitate.

Track-ul 1, Shanzhai (For Shanzhai Biennial), se află la originea întregului concept Asiatisch. Melodia este de fapt un cover după Nothing Compares 2 U (Prince/Sinead O’Connor), interpretat de solista Helen Feng într-un fel de imitație fără sens a limbii mandarine. Fatima a scris piesa la solicitarea unui colectiv artistic prieten, Shanzai Biennial.

În a doua parte a albumului, Dragon Tattoo adaugă straturi suplimentare de ironie, grație unei glas robotic feminin, care repetă două sentințe hilare: “I got a dragon tattoo on my arm/And I mean to cause you harm” și respectiv “Speak chinese, if you please”.

Aproape de final, Shanghai Freeway face o figură aparte în peisajul glacial al albumului, cu armoniile sale răsunătoare, ce impregnează piesei o atmosferă de reverie.

Asiatisch s-a ales cu laude din multor publicații prestigioase. Discul Fatimei a fost plasat pe poziția a zecea în topul anual al celor de la The Wire.

De asemenea, Rolling Stone și Exclaim! l-au selectat în Top 10 albume de muzică electronică. Au existat însă și recenzii ceva mai rezervate, dacă nu chiar negative.

Între timp, Fatima a lucrat de zor cu tovarășii ei și la cel dintâi album Future Brown, “self-titled”, ce avea să apară în februarie 2015, la Warp Records.

Materialul constituie o sinteză a tendințelor din underground-ul global, cu faze de grime, trap, UK bass, alt-R&B, reggaeton, cumbia, dancehall, kuduro, footwork ș.a.m.d.

Pe fiecare track sunt invitați diverși MCs sau cântăreți, precum Tink, Shawnna, Maluca, Kelela, duo-ul Sicko Mobb sau trei dintre membri crew-ului grime Ruff Sqwad.

Lirica se referă din greu la futai și party-uri dezmățate, dar sunt abordate și tematici serioase, cum ar fi rasismul sau feminismul.

Cvartetul își demonstrează din plin street cred-ul, dar și pornirile intelectuale, albumul fiind presărat printre beat-urile sale crude de nuanțe experimentale și referințe culturale. 

Future Brown a prins câteva liste “best of” de sfârșit de an, situându-se pe locul 20 în topul realizat de Dazed, pe 40 în Mixmag și pe 9 în clasamentul discurilor de muzică electronică de pe site-ul canadian Exclaim!.

Fatima s-a întors în martie 2016, cu Brute, cel de al doilea album conceptual pentru Hyperdub. Brute este un manifest împotriva puterii autoritare și un semnal de alarmă față de caracterul iluzoriu al democrației vestice. 

Ideea i-a încolțit artistei după protestele împotriva brutalității poliției din Baltimore și Ferguson. Alături de Black Lives Matter, o altă muză a lui Al Qadiri a fost mișcarea Occupy Wall Street, de la începutul anilor 2010.  

Pe coperta Brute se află o ilustrație izbitoare, cu un Teletubby costumat în echipamentul forțelor de ordine. În plan sonor, kuweitiana îmbină beat-urile de grime cu texturi dark ambient și diverse “samples” luate de la proteste, dintr-o relatare televizată sau dintr-un interviu cu un fost polițist.

Conceptul ia din nou fața muzicii, care tinde să fie chiar mai absconsă decât pe Asiatisch. Acest fapt i-a cam nedumerit pe unii critici, deși ar trebui să fie clar că Fatima este mai degrabă un “performance artist” decât un muzician. 

Următorul material realizat de Al Qadiri a fost EP-ul Shaneera, din 2017. Shaneera este o “regină malefică”, ce sfidează clasificarea genurilor. O vedem și pe copertă, întruchipată chiar de Fatima, machiată la extrem pentru acest “shooting”.

Avem de-a face cu cel mai provocator concept al artistei, o contestare a status quo-ului binar în rolurile de gen, cu rădăcini în vechea sa rebeliune din adolescența kuweitiană. 

La înregistrări au luat parte câțiva compatrioți non-binari, ascunși după pseudonime. În mod categoric, Shaneera o dă cel mai puternic pe dans dintre toate creațiile solo ale Fatimei, cu beat-uri aprige de factură UK bass, ballroom house sau grime și tonuri sinistre de synth. 

Invitații misterioși rostesc incantații stranii în arabă, repertoriul vocal fiind completat de “soundbites” provenite de pe chaturile Grindr.

Cel mai proeminent dintre tovarășii Fatimei este Bobo Secret, de profesie finanțistx, după cum aflăm din comunicatul de presă care a însoțit EP-ul.

Doi ani mai târziu, Fatima Al Qadiri și-a făcut intrarea în lumea muzicii de film, cu soundtrack-ul din Atlantique, o creație a regizoarei afro-franceze Mati Diop.

Atlantique a luat Grand Prix-ul la ediția din 2019 a festivalului Cannes, fiind deasemenea prima peliculă regizată de o femeie de culoare care a participat în acest mare concurs.

Acțiunea se petrece la Dakar, întâmplător locul de naștere al Fatimei, despre care aceasta n-are niciun fel de amintiri, pentru că l-a părăsit la o vârstă extrem de fragedă.

Filmul lui Diop punctează câteva dintre cele mai mari suferințe ale societăților africane, iar muzica lui Al Qadiri ilustrează perfect momentele de introspecție, tensiune sau mister.

Sumbru și minimalist, soundtrack-ul Atlantique reține multe dintre trăsăturile cu care ne-a obișnuit artista kuweitiană, cu toate că parabolele grime și UK bass au ieșit aproape complet din schemă.

În mod paradoxal, deși vorbim de o coloană sonoră, Atlantique era cel mai muzical dintre proiectele de până atunci ale Fatimei.

Direcția asta mai melodioasă a fost continuată și pe Medieval Femme, al treilea album propriu-zis al artistei, lansat în mai 2021, tot la Hyperdub.

Medieval Femme reprezintă o incursiune imaginară în universul interior al femeii arabe din secolul VII-lea, pornind de la poemele legendarei Al-Khansa, o contemporană a lui Mahomed.

Termenul “medieval” este cam inadecvat în acest context, pentru că el se aplică efectiv doar istoriei europene.

În orice caz, Al Qadiri crează o mixtură unică de sonorității arabe și gotice, închegată în acorduri austere de synth. Pe mai multe piese de pe album se face auzit și glasul artistei, care completează atmosfera de pe Medieval Femme cu incantații concise și stranii. 

Fatima are o strategie derutantă pentru unii, conceptele sale maximaliste fiind executate în mod minimalist. Poate că pare super-pretențios ce face ea acolo, dar este o formă de artă cu mijloace și scopuri distincte, ce se adresează din start unui public instruit în domeniu.

Update:

La începutul lui 2022, Fatima Al Qadiri a realizat un nou material, cu soundtrack-ul din La Abuela, un film de groază spaniol. Acesta a fost scos mai întâi în format digital, după care a urmat și o ediție de vinil.

La Abuela reprezintă un pas firesc pentru Fatima, pentru că muzica ei avut de la bun început accente lugubre. E chiar de mirare cum de n-a compus până acum pentru filme horror. 

Pe la începutul coloanei sonore auzim pasaje mai line, austere, încărcate de anxietate și mister. Orchestrațiile au tentă camerală, cu tușe fine de harpă și flaut.

Tensiunea escaladează apoi și muzica sună din ce în ce mai fioros, cu procedee stilistice de extracție drone, industrial sau dark ambient.

Chiar dacă are o tematică diferită, La Abuela se duce mai departe pe linia estetică trasată de Atlantique și Medieval Femme. 

Practic, Fatima se distanțează tot mai evident de zona de clubbing abstract și se poziționează ferm pe tărâmul experimentelor ambientale libere de beat-uri. Pornirile artistei spre bizar și morbid rămân însă la fel de puternice, legând ca un fir roșu întreaga sa operă.


Referințe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.