Mostră de înţelepciune:
„O baladă folk, cu Chava împresurată de clinchete de chitară, mandolină, pian și acordeon, Mayn Shvester Khaye m-a lovit direct de la prima audiție.
Însă atunci când am văzut traducerea versurilor m-a răpus definitiv. Trubadura ne cântă povestea surorii poetului Binem Hiller, ucisă la nici 10 ani în lagărul de la Treblinka. Pun aici un YouTube cu textul în engleză. Te provoc să nu plângi!”
Naștere:
- Ewa Alberstein, 8 decembrie 1946, Szczecin, Pomerania Occidentală, Polonia
Încadrare stilistică:
- Zemer Ivri, Contemporary Folk, Jewish Music, Yiddisch Folksong, Children’s Music, Folk-Pop, Pop-Rock, Folk-Jazz, Singer/Songwriter, Folk-Rock, Klezmer, Protest Song, Vocal Jazz, Baroque Pop, Traditional Pop, Israeli Jazz
Colţul criticului de artă:
O faptură magnifică, Chava Alberstein este una dintre cele mai importante personalități din muzica și cultura israeliană, având și un considerabil renume internațional.
A fost supranumită ”Joan Baez a Israelului” sau ”Edith Piaf a Israelului” și în mod aparent paradoxal ambele etichetări sunt cât se poate de adecvate. Asta pentru că Chava are un repertoriu bogat și variat, cu mai multe ramificații stilistice și etape creative.
Încă de la debutul petrecut în anii ‘60, Chava a pornit aproape simultan în trei direcții diferite. Trunchiul principal al creației sale se înrădăcinează în canoanele genului zemer ivri (cântecul ebraic), o varietate pop-folk cu specific național.
De asemenea, artista a înregistrat de-a lungul anilor mai multe discuri în limba idiș. Ea a militat fervent pentru revitalizarea acestui idiom, ajuns în prag de dispariție după cel de-al doilea război mondial.
Chava a făcut și multă muzică pentru copii, un alt domeniu față de care a arătat o sensibilitate aparte.
Biografiile în engleză ale cântăreței o proclamă drept mare protestatară, susținătoare a păcii și oponentă a politicilor statului israelian în teritoriile ocupate.
Însă caracterizarea se potrivește mai degrabă pentru fazele mai târzii ale carierei. Inițial, Chava interpreta cântece scrise de compozitori și textieri consacrați din Israel. Unele au caracter romantic, iar altele sunt închinate bucuriei de a trăi în patria mult visată de poporul evreu.
Există și mesaje pacifiste, formulate însă pe un ton poetic, ca expresie a unei dorințe colective de reconciliere în regiunea greu încercată a Orientului Mijlociu.
A doua jumătate a anilor ‘80 a însemnat o cotitură majoră pentru Chava, care a început de atunci să-și scrie singură piesele. În noua ipostază, muziciana și-a asumat o poziție critică față de operațiunile militare ale statului israelian.
În 1989, ea a luat cântecul de Paști Chad Gadya (Un ied) și l-a preschimbat într-un imn anti-războinic. A fost un gest foarte curajos, prin care și-a împărțit compatrioții în două.
Chad Gadya face parte de pe London, un album crucial în discografia lui Chava, metamorfozată de atunci într-o cantautoare modernă, compatibilă mai degrabă cu surate ca Suzanne Vega sau Shawn Colvin, decât cu tradițiile îndepărtate ale folkului sau șansonetei.
La final de secol, artista a intrat și pe piața “world music” occidentală, mulțumită albumului Di Krenitse (Izvorul), înregistrat împreună cu nord-americanii The Klezmatics.
Chava a manifestat în continuare o capacitate remarcabilă de reîmprospătare, adoptând cu inteligență ceea ce i s-a potrivit din tendințele muzicale recente. Distinsa doamnă a trecut deja de 75 de ani, dar e încă pe val și are o mulțime de lucruri noi de transmis prin glasul ei la fel de seducător ca întotdeauna.
Născută în decembrie 1946, în Polonia, Chava Alberstein este aproape de aceeași vârstă cu statul Israel, care și-a declarat independența în mai ’48.
A emigrat cu babacii în noua țară de când avea doar 4 anișori. Familia s-a stabilit la Kiryat Haim, o suburbie din Haifa.
Micuța s-a numit inițial Ewa, dar odată cu venirea în Israel i s-a zis Chava, aceasta fiind de fapt varianta originală, în ebraică, a celebrului nume biblic.
Talentul său artistic s-a manifestat de timpuriu. La numai 12 ani a primit o bursă de stat ca să studieze muzica.
Chava era fascinată încă de la acea vârstă fragedă de marele trubadur Pete Seeger, artistul despre care spune că i-a schimbat viața.
Când Seeger a dat concert în Haifa, adolescenta s-a dus de una singură să-l vadă. Prietenele nu au vrut s-o însoțească, pentru că erau fane Elvis și Cliff Richard și nu pricepeau deloc ce-i cu folkul.
În 1963, Chava a debutat la radio, cu un recital live, transmis dintr-un club din Jaffa. A băgat cu vocea și chitara, susținută la clarinet de fratele ei mai mare, Alex Alberstein.
Tânăra chanteuză a reușit să-l impresioneze pe compozitorul Nachum Heiman, care a ajutat-o să semneze un contract cu divizia israeliană a CBS Records.
Înregistrările s-au amânat pentru că solista a împlinit 18 ani și a fost luată la oaste. Se știe, în Israel, fetele trebuie să facă și ele stagiul militar, vreme de 24 de luni.
Chava a primit misiunea să distreze trupele, așa că doi ani la rând a făcut turul garnizoanelor, “înarmată” doar cu o chitară și o voce irezistibilă.
“It was physically scary, a struggle for survival”, își amintește Chava despre această experiență, dar recunoaște totodată că a fost cea mai bună școală pentru ea.
Plăpânda cântăreață a învățat acolo să subordoneze regimente întregi de soldați băloși și jegoși, iar asta i-a folosit enorm în dezvoltarea sa ulterioară, ca “show-woman”.
Chava a scăpat de armată în 1967, an în care a scos și primele sale LP-uri, trei la număr, înregistrate în timpul unor permisii.
Cel dintâi se cheamă Chava Alberstein Be-Shirim Ivri’im (Chava Alberstein cântă melodii evreiești).
În cuprinsul acestuia, artista oscilează între întruchiparea de “fată cu chitara” și cea de “fată cu orchestra”. Glasul său sună la fel de clar și convingător în ambele contexte, răspândind o strălucire unică, ce definește peisajul sonor al albumului.
Predomină reprizele sentimentale și delicate, dar sunt și câteva piese vioaie și jucăușe, ca de exemplu Mak’Helah Aleeza (Glasuri vesele), aflată chiar în deschiderea programului.
Un alt moment special este Yamay Hayoo Kalim (Când viața mea era mai simplă), plasat penultimul în “tracklist”.
În interpretarea lui Chava Alberstein, zemer ivri-ul ia adesea dimensiuni cosmopolite, împrumutate din chanson, bossa nova, musica leggera, folkul nord-american și nueva canción.
Pe LP-ul de debut, cântăreața a beneficiat de serviciile unor compozitori renumiți, ca Nurit Hirsh, Alona Turel, Naomi Shemer, Nachum Heiman, Aryeh Levanon sau Sasha Argov.
Versurile sunt semnate de poeți precum Leah Naor, Rachel Bluwstein, Yoram Taharlev sau Haim Gouri, în timp ce aranjamentele orchestrale au fost concepute de Moshe Wilensky, un titan al muzicii israeliene.
Marea majoritate dintre cei menționați vor lucra ani în șir cu Chava Alberstein, fapt ce a contribuit decisiv la succesul uriaș al cântăreței.
La puțin timp după Be-Shirim Ivri’im a apărut Tza’atzueiah Shel Osnat (Jucăriile lui Osnat).
De data asta e vorba despre melodii pentru copii, cântate cu mare drag de solistă, acompaniată doar de chitara sa.
Așa cum aveau să fie toate discurile destinate celor mici, Tza’atzueiah Shel Osnat e o “afacere” cât se poate de serioasă. Ca dovadă, printre autorii cântecelor se regăsesc Nurit Hirsh, Alona Turel, Misha Segal sau Moshe Wilensky.
Artista și-a completat tripticul discografic din ‘67 cu Hoben Mir A Nigundel (Cântecelul nostru), care a deschis seria albumelor în limba idiș.
Era o opțiune cu totul neobișnuită în acei ani, pentru că numărul celor care vorbeau idiș se afla într-o scădere drastică.
Mai întâi, 6 milioane de suflete au pierit în timpul Holocaustului. Apoi, autoritățile israeliene au descurajat categoric folosirea altor limbi decât ebraica, din dorința de a crea o identitate națională unică în noul stat.
Însă Chava s-a îndrăgostit de mică de graiul nativ al părinților săi și a învățat mai multe cântece idiș dintr-o carte de partituri pe care i-a dăruit-o taică-su. A mers mai departe și s-a apucat să interpreteze vechile melodii pe scenă și în studio.
“For a 17- or 18-year-old girl it was a kind of rebellion against the anti-Yiddish camp”, a mărturisit ea într-un interviu pentru Jewish Chronicle, din 2009.
Se referea la cei care susțineau pe atunci că limba idiș ar trebui uitată de către cetățenii Israelului. Chava s-a împotrivit categoric: “I loved their stories and their humour and their songs. I didn’t see any reason to forget”.
Pe Hoben Mir A Nigundel, tânăra muziciană a dat o abordare nouă cântecelor moștenite de la strămoșii săi din Europa: “I sang them as I heard Pete Seeger and Joan Baez sing in English”.
O avem deci pe Chava cu chitara, care reînvie trăirile voioase sau duioase ale înaintașilor. Hoben Mir A Nigundel e agreabil cap-coadă, dar mie mi-a plăcut mai ales melodia Eleh Beleh, cu patima ei specifică lumii est-europene.
Chava a revenit în 1968 cu Mot HaParpar (Moartea unui fluture), al doilea disc ebraic pentru adulți.
Mot HaParpar este ceva mai dinamic și mai “trendy” decât Be-Shirim Ivri’im. De remarcat că lipsesc numerele folk, toate piesele fiind imprimate alături de CBS Israel Orchestra.
Se simt influențe din popul baroc anglofon al vremii, din jazz sau, mai rar, din muzica soul. Însă cel mai izbutit cântec de pe album mi se pare Cheeyoochim (Zâmbete), care-i un tango de toată frumusețea.
Tot din 1968 datează și Shirei Am Beyidish (Cântece în idiș), rodul colaborării dintre Chava Alberstein și actorul-cântător Mike Burstyn.
LP-ul cuprinde atât duete, cât și reprize solo ale protagoniștilor. Împreună, Alberstein și Burstyn sunt mai puși pe șotii, dar atunci când o ard separat o dau pe dulcegării.
Burstyn, cel puțin are dublă personalitate, de măscărici, când cântă cu Chava, și de amorez, când măcăne doar el (cam dubios, așadar).
Track-ul 5, Chanale Un N’chumel, cu cei doi în duet, seamănă crunt cu Trenule, mașină mică. Nu am reușit să detectez pe net care-i faza. Probabil cele două melodii au un fond comun în arealul est-european.
1969 a fost iarăși un an plin pentru Chava, care a lansat un set de trei noi LP-uri. En Den Dino este o colecție de cântece și povestiri pentru țânci, cu participarea actorului Amnon Meskin.
O orchestră cu sunet recurent de xilofon și un cor de copii au întregit atmosfera zglobie ce caracterizează albumul.
BeShirei Rachel (Cântecele Rachelei) reprezintă un tribut pentru marea poetă Rachel Bluwstein (1890-1931).
Chava îi intonează versurile de una singură sau împreună cu menestrelul Dany Granot.
Orchestrațiile înclină spre un folk-pop deznudat, cu chitară și percuții, după trendul epocii. Duetele cu Granot aduc oarecum cu Sonny & Cher sau cu conaționalii Esther & Abi Ofarim.
Chava a punctat în 1969 și cu Margaritkelach (Margarete), al treilea LP cu melodii idiș.
Aflată într-un “mood” foarte nostalgic, fata se împarte aproximativ egal între pornirile de trubadură solitară și acelea de divă ce strălucește în fruntea orchestrei.
Discografia solistei s-a extins în 1970 cu alte două LP-uri în limba ebraică.
Pe Mishirei Eretz Ahavati (Cântece din țara mea iubită), grandoarea și pastoralismul sunt contrabalansate de câțiva factori esențiali: melodicitatea de bun gust, orchestrațiile inventive, create de Alex Weiss, și vocea magnifică a chanteuzei.
Se distinge mai ales Shachmat (Șah mat), o dulce bossa nova ce reflectează amar despre odioșenia războiului (fără referire la situația din Israel, desigur).
Interesante și Hamalon (Hotelul), un moment de visare în tonuri de jazz, sau Hey Ruth, o adaptare după faimosul Hey Jude.
Pe lângă veterani ca Wilensky sau Heiman, Chava a lucrat cu o serie de compozitori tineri, ca Matti Caspi, Dafna Eilat, Moni Amarilio sau Alex Kagan, la care avea să apeleze mulți ani de atunci încolo.
Succesorul Mirdaf (Urmărirea) este un alt disc de nivel ridicat, mai intim decât Mishirei Eretz Ahavati, cu tentă mai folk, deși își menține diversitatea stilistică.
Chava s-a aflat într-o formă de zile mari, beneficiind ca de obicei de compoziții inspirate, aranjate în mod elegant.
În 1971, solista a avut mare succes cu spectacolul de scenă Chava BeTochnit Yachid (Chava în recital). Un melanj de cabaret și cafenea folk, acesta tratează teme ca feminitatea, iubirea și autoironia.
Cântecele din program au făcut obiectul a două LP-uri: Chava BeTochnit Yachid și Chava BeTochnit Yachid 2.
Fata a avut în spate un combo inedit, cu orgă, flaut, chitară și tobe. Interpretarea artistei uimește prin conotațiile dramatice, ce trădează un talent actoricesc comparabil cu cel muzical.
Între cele mai bune piese de pe această pereche de discuri se află tandra Tfilat Yom Huledet (Rugăciune de ziua de nașterii), incisiva Lady Godiva, euforica Ani Kmot She’ani (Asta sunt eu) și răsunătoarea Asoni Hatza’eer (Tănăra mea catastrofă), ultima cântată în cea mai mare parte fără acompaniament.
Repertoriul include și câteva coveruri de efect, în ebraică, după Georges Moustaki – Ma liberté, Manos Hatzidakis – Dedication sau Melanie – Here I Am. At Cheruti (Ma liberté) a rămas peste timp o favorită în repertoriul lui Chava.
Deși a fost promovat ca album pentru copii, Isha Ba’Avatiach (O doamnă într-un pepene), din ’72, se adresează de fapt întregii familii. Muzica este ludică și fantezistă, pe de o parte, sofisticată și foarte elaborată, pe de alta.
Misha Segal, producătorul și orchestratorul discului, avea să facă ulterior carieră în State. Admirabil modul în care exploatează valențele diverselor instrumente de suflat în aranjamentele gândite pentru Isha Ba’Avatiach.
El a scris și câteva dintre cântece. Celelalte sunt semnate de colegi de generație ca Matti Caspi sau Shlomo Gronich, iar versurile îi aparțin poetei Nurit Zarchi.
Însă cu toată această desfășurare de talente, cea care insuflă farmecul suprem al albumului rămâne Chava, absolut adorabilă pe Isha Ba’Avatiach.
Fata a scos în 1973 încă un disc pentru cei mici: Chava VeOded Be’Eretz HaKsamim (Chava și Oded pe tărâmul magic).
Acesta a fost înregistrat împreună cu comediantul Oded Teomi și după toate aparențele e un fel de musical, cu cântecele și scenete. Imprimările s-au făcut live și din când în când se aud și micii spectatori, care o îngână pe Chava la refrene.
În același an, cântăreața a dat o mare lovitură pe piața israeliană cu LP-ul Loo Ye’hee (Fie ce o fi).
La fel ca eponima Let It Be, piesa de titlu (cu muzică și versuri de Naomi Shemer) este o baladă de pian, cu mesaj conciliant. Asta se întâmpla pe fondul izbucnirii războiului de Yom Kippur.
Pe Loo Ye’hee, Chava își dezlănțuie trilurile și declamațiile, propulsată de o varietate de formule sonore, de la orchestră “pops” la combo jazz-fusion.
Albumul a mai generat un hit major, Solveig, o bucată jazzy cu chitară acustică și flaut, scrisă de Dafna Eilat. Solveig este inspirată de personajul lui Ibsen din Peer Gynt.
Mai menționez și Lefetach Har Ga’ash (Trăind într-un vulcan), un folk-rock zbuciumat, sau Balada Al Soos Im Ketem Al Ha’metzach (Balada calului cu stea în frunte), un hibrid klezmer-zemer ivri.
Următorul album, apărut în ‘74, s-a numit Chava VeHaPlatina (Chava și Platina).
Acesta a fost tras în totalitate împreună cu grupul de jazz Platina, condus de pianista Alona Turel. Platina a lucrat cu solista și pe o serie de piese de pe Loo Ye’hee.
Formația încrucișează jazzul cu popul și tonalitățile moderne cu cele retro, construind un ambient perfect pentru exprimarea tumultoasă a chanteuzei.
Cântecele originale de pe Chava VeHaPlatina sună foarte bine, dar există și două prelucrări memorabile după Fever și Simone, cea din urmă o șansonetă a lui Aznavour, consacrată de Juliette Gréco.
Anul 1975 a adus primul Greatest Hits din catalogul lui Alberstein, dar și un nou album de studio, triplu platinatul K’mo Tzemach Bar (Ca o floare sălbatică).
Învăluit în acorduri fine de pian, chitară, viori și flaute, K’mo Tzemach Bar a vrut să exprime sentimentele de consolare și speranță trăite de israelieni după războiul de Yom Kippur.
În orice caz, este unul dintre cele mai valoroase albume ale Chavei, cuceritoare în această ipostază melancolică și diafană.
Melodiile mele preferate sunt Lechol Ish Yesh Shem (Fiecare făptură poartă un nume) și Hashkem Hashkem Baboker (Dis de dimineață), însă nimic nu e de lepădat de pe splendidul K’mo Tzemach Bar.
În anii următori, Chava s-a dedicat din plin muzicii pentru puștime. Tzolelet Tzabari (Submarinul sabra), din 1976, are probabil ca public-țintă copii mai mari, pentru că sună cât se poate de sobru și de lucrat.
În contrast cu grosul albumului, cântecul Tzolelet Tzabari este plin de veselie, fiind o prelucrare după arhicunoscutul Yellow Submarine.
Pe Tikiliton (1977), fata le cântă și le povestește celor mici. Numerele muzicale au fost interpretate de ea cu vocea și chitara, alături de multi-instrumentistul Yorik-Ben David.
În perioada 1978-79, Chava Alberstein a fost vedeta emisiunii TV Karusella (Caruselul), foarte populară în Israel. A apărut atunci și un ciclu de trei LP-uri cu muzica și scenetele din program.
Solista s-a ocupat bineînțeles și de cariera ei “mainstream” în ultimii ani ‘70. Halaila Hu Shirim (Nopțile sunt cântece), din 1977, este un album de muzică ușoară, cu afinități franco-italiene.
Pe lângă creațiile compozitorilor israelieni, Chava interpretează și un cover după Jacques Brel – La chanson des vieux amants (Ahava Bat Esrim, în ebraică).
LP-ul Hitbaharut (Cerurile se limpezesc), din ’78, continuă pe același trend, fiind înregistrat chiar în Italia, în colaborare cu orchestratorul Natale Massara.
Chava Alberstein Shirei Am BeYiddish (Chava Alberstein cântă idiș) datează din 1979. Muziciana îi zice cu foc despre dorurile ce măcinau cartierele evreiești dintr-o Europă răsăriteană apusă deja de câteva decenii.
Îi țin hangul propria chitară și orchestra bătrânului Moshe Wilensky. Solourile de scripcă și clarinet adaugă acea aromă de autenticitate demersului sentimental al Chavei.
Dintre melodiile de pe album zic mai ales despre însuflețitorul Zog Nit Kein’mol (Cântecul partizanului), săltărețul A Keshenever (Cântecul Chișinăului) și răvășitorul Oifn Veg Sh’tait A Boim (Pe drum se află un copac).
Înregistrările pentru Chava VehaGitara (Chava cu chitara), din 1979, provin de pe scena teatrului Tzavta din Tel Aviv.
După cum reiese din titlu, fata s-a înfățișat acolo singură cu chitara. Dar glasul ei de cristal și tehnica “fingerpicking” excelentă i-au dat puterea și rezonanța unui întreg ansamblu coral-orchestral.
Pe parcursul lui 1980, Chava a realizat două noi albume de studio. Shir BeMatana (Un cântec în dar) este vioi și amuzant, cu înclinații retro-jazz.
Orchestrațiile aduc a Platina și nu întâmplător, pentru că sunt făcute de Nachum Perperkovich, un fost membru al formației.
Ani Holechet Elai (Mă reîntorc la mine) cuprinde doar compoziții de Nachum Heiman, unul dintre mentorii cântăreței.
Așa cum reiese și din titlu, Ani Holechet Elai o dă puternic pe introspecție și romanță, în dulcele stil zemer ivri.
Ies în evidență două cântece: exuberantul Erev Shel Shuk (Ținutul tău) – mai modern, cu beat quasi-disco – și Sederot Baggeshem (Orașul scăldat în ploaie) – foarte plastic, impulsionat de solouri jazzistice de pian și chitară.
Debutul cinematografic al starletei s-a produs în 1981. Ea a jucat rolul principal din Sipur Intimi (O poveste intimă), un film despre viața unei femei dintr-un kibuț.
Regizorul și scenaristul Nadav Levitan avea să se căsătorească în curând cu Chava Alberstein, aflată la al doilea mariaj.
Revenind la muzică, în 1982 a apărut dublul LP Shiru Shir Im Chava (Cântă un cântec cu Chava), încă o colecție de melodii haioase pentru copilași. Printre ele și All Together Now, un nou cover după Beatles.
Tot în ‘82 a fost lansat și Kolot (Voci), un album ce împletește frazele smooth jazz (cu chitară și pian electric), tușele orchestrale și timbrul alto catifelat al solistei.
Discul următor, Nemal Bayit (Acasă), datat 1983, are la rândul lui o rețetă ingenioasă, cu finețea muzicii camerale și senzualitatea jazzului ca ingrediente esențiale ale unei noi specialități zemer ivri.
Primele două track-uri, Biglal Hala’ila (Pentru că noaptea), de Dafna Eilat, și Alphonsina, preluată de la Mercedes Sosa, rămân în opinia mea modestă cele mai bune de pe Nemal Bayit.
Pe Avak Shel Kochavim (Pulbere de stele), din 1984, Chava Alberstein dă credit noii generații de compozitori și textieri israelieni.
Albumul a marcat începutul unei colaborări fructuoase cu producătorul și orchestratorul Jaroslav Jakubovič, la bază saxofonist de jazz.
Totuși, Avak Shel Kochavim nu prea rupe la capitolul inovație. În prima parte auzim ceva synth-uri optzeciste, în locul bătrânelor secții de coarde, dar asta nu reprezintă neapărat un câștig. Apoi își reintră în drepturi ecourile familiare de retro-jazz, șansonetă sau pop-folk.
Artista s-a reîntors în 1986 cu Mehagrim (Emigranții), un album ce deplânge condiția de emigrant în Israel, inspirat parțial și de experiența proprie, ca parte din valul aliyah de după obținerea independeței.
Fata arăta o mare îndrăzneală, deoarece critica socială era pe atunci ceva rar în muzica israeliană. Mehagrim venea cu încă o noutate importantă: debutul Chavei ca textieră, chiar cu piesa de titlu, compusă de un flăcău pe nume Gideon Kapan.
De asemenea, albumul a reprezentat pentru Alberstein cea dintâi etapă dintr-un proces mai lung de modernizare muzicală.
Solista a îmbrățișat un sound pop/soft rock mai direct și mai în ton cu epoca, fără înfloriturile orchestrale ce caracterizau producțiile anterioare.
Mehagrim e străbătut însă de un fior nostalgic, ce păstrează vie moștenirea vechilor creații ale artistei.
Amintita piesă de titlu, de un lirism fermecător, se află între cele mai frumoase momente de pe disc. Este întrecută însă de Bat Yam, un reggae mirific, cu solo de clarinet, și de Asir Shel Me’irah (Cântecul lui Meira), suav, colorat, răsfrânt ca dintr-un vis.
Chava Alberstein a făcut în 1986 și muzica pentru Yaldei Stalin (Discipolii lui Stalin), un nou film de Nadav Levitan, care satirizează ideologia utopică a unui kibuț din Israelul anilor ‘50.
În ‘87, solista a realizat Od Shirim BeYiddish (Mai multe cântece în idiș), cel dintâi album în limba înaintașilor după o pauză de opt ani.
Melodiile sunt aranjate la mare artă, după rigorile clasice, cu pian, coarde, flaut și cor, un fundal fulminant pentru patosul ce se revarsă din glasul Chavei.
Pe Od Shirim BeYiddish există și două momente atipice: Rabbeinu Tam (un număr comic de cabaret) și faimoasa baladă Dona Dona/Dana Dana, transpusă pe un ritm surprinzător de alert.
1988 a fost un an de răscruce pentru Chava Alberstein. Ea a scos atunci HaTzorech BaMilah, HaTzorech BaShtika (Nevoia de cuvânt, nevoia de tăcere), un disc alcătuit în proporție covârșitoare din creații proprii, fapt valabil atât în privința muzicii, cât și a versurilor.
Artista și-a descoperit practic vocația de cantautoare de la vârsta de 40 de ani și a urmat-o cu stăruință de atunci înainte.
Vorbind despre HaTzorech BaMilah, HaTzorech BaShtika, se simte că muziciana era încă într-o perioadă de căutări. Aranjamentele lui Jakubovič folosesc generos tehnologia digitală, adică mult sampler și drum machine, care nu cadrează întotdeauna cu căldura melodiilor lui Chava.
Chitara rece a protagonistei și saxofonul aceluiași Jakubovič au de asemenea prezențe consistente, numai că uneori interacțiunea cu instrumentele procesate pare cam nenaturală.
HaTzorech BaMilah, HaTzorech BaShtika rămâne totuși o audiție agreabilă, cu un plus pentru Kirkas (Circul) – o extravaganță electro-salsa, Ga’agu’im (Doruri) – o baladă gingașă, Mayim Rabim Rabim (Multă, multă apă) – o mostră de ingenuitate pop sau Mar Rozenberg Me’id (Domnul Rozenberg mărturisește) – o revenire la rădăcinile folk.
Chava Alberstein a continuat în 1989 cu excelentul album London, o adevărată capodoperă a ei și a întregii scene pop din Israel.
De data asta, infuzia de tehnologie a dat roade mult mai bune în încrucișare cu muzicalitatea specifică protagonistei.
Ea a făcut din nou cea mai mare parte din muzică și versuri. De asemenea, amicul Jaroslav Jakubovič a contribuit masiv la reușita albumului.
Pe lângă producție a băgat din plin și ca acompaniator, utilizând un purcoi de instrumente de suflat plus synth-uri și alte device-uri de ultimă generație.
Cântecul London este unul dintre cele mai mari hituri din istoria muzicii israeliene. L-aș descrie ca pe un pop-rock efervescent, cu “vibe”, zic așa orientativ, între Tina Turner și Kate Bush. În orice caz, descoperim o fațetă surprinzătoare a Chavei, o starletă capabilă mereu de evoluție.
Versurile sunt scrise de literatul Hanoch Levin, din perspectiva unei femei care lasă singurătatea și spleenul din Israel pentru singurătatea și spleenul de la Londra. Măcar muzica și televiziunea sunt mai bune acolo, spune ea prin glasul Chavei.
E o satiră culturală mai greu de înțeles pentru non-israelieni, dar melodia sună incredibil de “catchy”, indiferent din ce colț de lume o auzi.
Am povestit de la început de Chad Gadya, cântecul care a scindat Israelul, pentru că Chava a îndrăznit să conteste narațiunea oficială despre criza palestiniană. Ca informație de “background”, în perioada respectivă, Prima Intifada era încă în toi.
În varianta originală, Chad Gadya face referire la un cerc alegoric al violenței. Chava a profitat de structura cumulativă a străvechiului cântec pascal și a adăugat o strofă nouă cu mesaj actualizat.
Artista proclamă că a sosit momentul ca eternul cerc să fie rupt de către cei care au puterea să o facă. Însă versul care a iscat vâlvătaia este acela în care interpreta mărturisește că a fost miel și copil blând, iar acum a devenit leopard și lup.
Mulți au acuzat-o pe Chava că înfierează poporul evreu. S-a lăsat cu huiduieli în concerte, interdicții la unele posturi de radio, discuri scoase de la vânzare și chiar mult mai rău: amenințări cu moartea.
Chad Gadya a fost un moment fondator pentru cântecul de protest israelian. Nici nu mă miră că până în 1989 nu exista așa ceva în “singura democrație din Orientul Mijlociu”.
Trebuie menționat că piesa prezintă interes maxim și din punct de vedere muzical. Vocea tulburătoare a Chavei este însoțită de efecte MIDI și bătăi de tobe, ce întețesc o atmosferă stranie și captivantă.
De altfel, toate cântecele de pe London sunt de înaltă calitate. Un alt hit a fost Remez (Aluzie), o combinație de melodicitate hispanică și groove funky, sub atingerea magică a lui Alberstein.
Voluptoasa Ma Yihiye (Ce va fi) și sumbra Al Tashlicheni (Nu mă izgoni) se încadrează cu succes în aceeași sferă pop-rock ca melodia London.
Im Yaruni Even Ba’alatat (Dacă voi încremeni în întuneric) este o incursiune în zona art rock/ambient pop, cu trimiteri spre world music. Evident, avem de-a face cu cea mai experimentală bucată de pe album, la concurență cu Chad Gadya.
Peirot Hakaitz Ve Peirot Hastav (Fructele verii și ale toamnei) o dă mai pe distracție și exotism, cu „riddim” contagios de reggae.
În schimb, Be’emtza Chayai (La mijlocul vieții mele) și Kci Oti Itac (Ia-mă cu tine) sunt mai de modă veche, cu sensibilități șansonetiste, aduse însă la zi pe partea de orchestrație digitală.
Ultimele două cântece, Yesh Sipur Chadash Bair (O nouă poveste din oraș) – în duo cu surata Daphna Armoni – și Gam Ata Ta’avor (Vei trece și tu), inserează accente viguroase de blues sau gospel în sound-ul pop-rock optzecist al starletei.
La vremea aia, Israelul era la zi cu avansul tehnologic, așa că Alberstein intra și ea natural în era compilațiilor și reeditărilor pe CD.
Chava Zingt Yiddish, din 1989, reunește într-un singur volum albumele Shirei Am BeYiddish și Od Shirim BeYiddish.
Contrar aparențelor, MiShirei Eretz Ahavati (1990) nu este transpunerea LP-ului eponim, ci o selecție de cântece ebraice de la întretăierea anilor ‘60-’70.
Primul album de studio din noua decadă a fost Ahava Mealteret (Dragoste improvizată), lansat în 1991.
Dictatura synth-urilor “eighties” se încheiase în acea perioadă și veniseră la putere sonoritățile mai “unplugged”, fapt reflectat și în muzica Chavei.
Ahava Mealteret este un disc de folk-rock modernizat, cu influențe jazz, latino sau orientale și coloraturi de acordeon sau saxofon (ultimele datorate renegatului Gilad Atzmon).
Track-ul 3, Shir Megaresh Et Ha’choshech (Cântecul care tulbură bezna) are ca puncte forte reverberațiile surf, soloul de chitară cu iz anatolian și mai ales verva rockistă a solistei.
Foarte mișto și Medabrim (Vorbind) – un boogie nostim, Pinguin – o baladă cu pian și tobe “măturate”, Gan Ha’eden Ha’avud (Paradisul pierdut) – o evocare a candorii “sixties” sau Rokedet Im Ha’matate (Dansând cu mirele) – un mic deliciu tropical.
Însă cea mai tare bucată de pe album zic că e penultima, Lo Tzarich Harbe (Nu am nevoie de mai mult), o realizare majoră pentru Chava ca “songwriter”.
Retro, “classy”, pasională, Lo Tzarich Harbe îi emulează evident pe maeștrii muzicienei în materie de zemer ivri.
O nouă compilație, HaChita Zomachat Shuv (Grâul crește din nou), a apărut în 1992. Aceasta reunește melodii de la începutul decadei anterioare.
În același an a ieșit și The Man I Love, singurul album în limba engleză al lui Chava.
Materialul a fost înregistrat la sugestia consortului Nadav Levitan și a beneficiat semnificativ de talentul fratelui clarinetist Alex Alberstein.
Repertoriul este în esență un amalgam de American Songbook și Beatles, o bună parte dintre cântecele din prima categorie fiind asociate cu Billie Holiday. Se mai adaugă și câteva hituri din anii ‘60, preluate de la John D. Loudermilk, Sonny & Cher sau Joan Baez.
Vorbim deci de piese arhicunoscute în lumea largă, pe care Chava le face pur și simplu să devină ale ei. Foarte frumoase și aranjamentele jazzy, făcute să sublinieze interpretarea șarmantă a solistei.
Chava a compus apoi muzica din Gropy (Groupie), un alt film regizat de Levitan, ce a avut premiera în 1993.
Un an mai târziu s-a petrecut lansarea compilației Margaritkalach, cu cântece de pe cele trei discuri idiș din anii ‘60.
1995 a fost deosebit de fructuos pentru Chava. Derech Achat (În felul meu) era primul ei album alcătuit din creații originale, după patru ani de pauză.
Artista a dus mai departe direcția folk-rock de pe Ahava Mealteret, cu actualizările de rigoare.
Oricare dintre melodiile de pe CD ar fi dat foarte bine la radiourile “adult alternative” din State, caracterul lor profund israelian adăugându-le chiar mai multă savoare.
Albumul se împarte între balade sensibile și visătoare (ca Habboker Hu Zeman Metzuyyan Le’ehov – O dimineață perfectă pentru dragoste, Ha’ahavah Ko’evet Li – Iubirea mă rănește sau Derech Achat) și reprize dinamice de rock (precum Yesh Li Zeman – Am timp, Lo Hitzlachti Bechutz La’aretz – Nu am succes printre străini sau Gitarah Chadishah – Chitara modernă).
Cea din urmă seamănă cu un fel RHCP, iar Chava se încumetă chiar să bage niște rap, cu un “flow” demn de laudă.
La câteva luni după Derech Achat a venit rândul lui London BeHofaah (London în concert), un nou album live al starletei.
Majoritatea melodiilor provin de pe London și HaTzorech BaMilah, HaTzorech BaShtika, semn că înregistrările s-au făcut cândva pe la finele anilor ‘80.
O descoperim pe Chava ca solistă de formație rock, desfășurându-se cu grația și naturalețea ei dintotdeauna. Programul include și hiturile Chad Gadya și London. În încheiere avem o variantă superbă, acapella, a lui K’mo Tzemach Bar.
Din 1995 datează și filmul documentar Mukdam Midai LiShetok, Meuhar Midai LaShir (Prea devreme să tac, prea târziu să mai cânt), realizat de Chava Alberstein și Nadav Levitan.
Mukdam Midai LiShetok, Meuhar Midai LaShir are o valoare deosebită, deoarece cuprinde interviuri cu ultimii poeți interbelici de limbă idiș care mai trăiau în Israel. Pe timpul filmului sunt presărate câteva melodii drăguțe, cântate live de Chava.
Yonat Ha’Ahava (Porumbelul dragostei), albumul lui Alberstein din 1996, îmbină producția “unplugged” în stil nouăzecist cu un “feeling” zemer ivri ceva mai tradiționalist.
Pentru majoritatea pieselor, cantautoarea s-a folosit de versurile unor poeți ebraici renumiți, precum David Avidan, Esther Raab sau Elisheva Bikhovski.
Publicată în 1997, Adaber Itcha (Voi vorbi cu tine) este o nouă colecție de melodii înregistrate de artistă în epoca pre-CD.
În același an, ea a revenit pe marile ecrane cu un rol în Ein Shemot Al Hadlatot (Fără nume pe uși), al treilea film artistic al lui Nadav Levitan despre viața în kibuț.
Chava a penetrat în sfârșit și pe piața internațională în anul de grație 1998. Succesul s-a datorat unui album monumental, Di Krenitse (Izvorul), făcut în conlucrare cu fabuloșii The Klezmatics.
Materialul a fost scos în Statele Unite de Xenophile Records și reeditat ulterior de mai puternicul label Rounder, specializat pe “roots music”.
Pe post de producător s-a aflat canadianul Ben Mink, cunoscut mai ales pentru colaborarea cu starleta country LGBT k.d. Lang.
Klezmatics au declanșat un veritabil revival klezmer pe scena underground nord-americană din anii ‘90. Ei au resuscitat bătrâna muzică idiș, injectând-o cu doze serioase de estetică post-punk și etică queer.
Chava era percepută mai degrabă ca o gardiană a tradiției evreilor europeni, dar asocierea cu rebelii The Klezmatics a funcționat ca unsă. Faptul se explică lesne, pentru că în ciuda viziunilor diferite s-au întâlnit niște spirite libere, mânate de același motor al pasiunii.
Muzica de pe Di Krenitse e compusă de Alberstein, pe baza unor creații ale poeților din Mukdam Midai LiShetok, Meuhar Midai LaShir.
Întreg albumul geme de cea mai crudă emoție, de cel mai intens fior omenesc, ce frânge barierele dintre culturi, generații și mentalități. În rostirea de aici, graiul idiș sună cel mai familiar de pe Pământ, chiar și pentru imensa majoritate, care nu pricepe o iotă.
Programul debutează cu Di Krenitse, un vals-klezmer pătimaș. Pe Chava o îngână la refren suavul și charismaticul Lorin Sklamberg, frontman-ul The Klezmatics.
Ikh Shtey Unter A Bokserboym (Stau sub un roșcov) este prima dintr-o serie de balade sfâșietoare. Madame Alberstein o cântă singură, cu o simțire și un rafinament admirabile.
La Ver Es Hot (Unul are), doamna și ceata ei de ovrei inimoși încing o polka vibrantă, desprinsă dintr-un imaginar al păcii și concordiei în Mitteleuropa.
Chava și Lorin sunt mirobolanți în duet, iar asta mă face să mă întreb de ce n-au armonizat mai des pe Di Krenitse. Este singurul minus pentru acest disc oricum încântător.
Ovnt Lid (Amurg) ia tangoul de odinioară și-l potrivește de minune în veșminte folk-rock contemporane. Însă liantul care leagă acest compozit este vocea limpede ca lacrima a Chavei.
Același timbru inconfundabil ne vrăjește și cu Bay Nakht (La noapte), un simplu cântec de leagăn. Tandru și dureros, Vek Nisht (Nu te trezi) îl are ca solist pe Sklamberg, secondat discret de Alberstein.
La Kh’vel Oyston Di Shikh (Mă duc să mă descalț), cântăreața trece iar în prim-plan și intensifică melancolia, sub impulsul unui ritm vertiginos de vals.
Di Krenitse atinge apogeul odată cu track-ul 10, Mayn Shvester Khaye (Surioara mea Khaye). O baladă folk, cu Chava împresurată de clinchete de chitară, mandolină, pian și acordeon, Mayn Shvester Khaye m-a lovit direct de la prima audiție.
Însă atunci când am văzut traducerea versurilor m-a răpus definitiv. Trubadura ne cântă povestea surorii poetului Binem Hiller, ucisă la nici 10 ani în lagărul de la Treblinka. Pun aici un YouTube cu textul în engleză. Te provoc să nu plângi!
Di Elter (Pe vremuri) e o melodramă lăutărească, cu dinamică de rock. Chava și Lorin își împart rolul de soliști, la fel ca la piesa următoare, Velkhes Meydl S’nemt A Botkher (Orice fată care are un iubit), un îndemn irezistibil la joc și voie bună.
Pentru Di Goldene Pave (Păunul de aur) rămâne în față numai Chava, ca să ne izbească iar năpraznic la corason, pe fundal de vals cu acordeon, clarinet, alămuri și chitară rece.
În fine, Zayt Gezunt are dimensiunea unui ceremonial emoționant, ce te face să regreți că s-a terminat și să te bucuri că s-a întâmplat. Di Krenitse, viața, lumea…
Albumul s-a ales cu un vraf de cronici laudative și a fost urmat de turnee glorioase în America de Nord și Europa.
De asemenea, cântecul Ovnt Lid a luat un premiu foarte interesant, abreviat GLAMA, de la Gay and Lesbian American Music Award.
Pe lângă Di Krenitse, Chava Alberstein a mai avut un material în Statele Unite, în 1998. Crazy Flower: A Collection, realizat de Shanacie, a rezumat întreaga ei carieră de până atunci, pentru publicul novice din America de Nord.
Acasă, în aceeași perioadă, apărea box set-ul Ha’Osef (Colecția), o retrospectivă mult mai generoasă, alcătuită din 4 CD-uri.
În plus, artista era răsplătită cu premiul Itzik Manger, recunoașterea supremă în mica lume a literaturii idiș.
Chava a încheiat veacul cu Tekhef Ashuv (Revin îndată), un album de studio destinat numeroșilor săi fani din Israel.
Lansat în 1999, Tekhef Ashuv rememorează vremurile de glorie ale folkului protestatar, fiind dominat de sunete învolburate de chitară acustică.
Ca o demnă discipolă a lui Joan Baez sau Mercedes Sosa, Chava Alberstein critică realitățile politice și sociale din propria țară.
Ha-Kosem (Magicianul) îl ironizează crunt pe Bibi Netanyahu, aflat atunci la cel dintâi mandat de prim-ministru.
Shalom Rav (Binecuvântare) dă în clerul iudaic ortodox, în timp ce Rivkah (Rebecca) atrage atenția asupra unui alt subiect sensibil, condițiile de muncă și trai ale muncitorilor străini din Israel. Erau și foarte mulți români care mergeau pe acolo în anii ăia, dacă îți amintești.
Kikoret Darkonim (Pașaportul la control) face o figură aparte în contextul albumului, pentru că Chava este secondată doar de amicul Zohar Fresco, care bate aprig într-un “frame drum”.
Pe acest background ritmic, solista declamă de zor despre angoasele călătorului israelian prin lume.
Artista a mișcat ceva și pe plan internațional în 1999. CD-ul Yiddish Songs a fost distribuit “worldwide” în rețeaua EMI. Conținutul lui e identic cu cel de pe Chava Zingt Yiddish.
În Israel, în anul 2000, a ieșit Sharah Liladim (Chava Alberstein cântă pentru copii), un “box set” cu variantele digitalizate ale albumelor pentru puștime din deceniile ’60-’70.
Alberstein s-a reunit în vara lui 2001 cu tovarășii de la Klezmatics pentru un spectacol memorabil, desfășurat la Neue Synagoge, din Berlin. Alături de ei a cântat și legendarul Peter Yarrow, de la Peter, Paul & Mary.
2001 a fost și anul lansării Foreign Letters, un nou album de studio al lui Chava, scos de Rounder, în SUA, și de Naïve, în Franța.
De producție s-a ocupat același Ben Mink, impresionat de israeliană după episodul Di Krenitse.
Foreign Letters înfățișează valori muzicale retro într-o viziune înnoitoare și rezultatul este remarcabil. Avem parte de un material trilingv, cu mai multe piese în idiș și ebraică, plus una în engleză.
În mod curios, melodiile idiș tind spre un folk-pop de rit nou, în vreme ce multe dintre cântecele ebraice sunt “klezmerizate”, cu vioară, clarinet și acordeon.
Capodopera lui Foreign Letters mi se pare Hagan Habil’adi (Grădina secretă), creație înțesată de acel patos meridional, recognoscibil într-o arie largă, de la fado la muzica otomană și de la chansonul francez, iată, la zemer ivri.
Dintre bucățile idiș le laud mai ales pe înfocatele Mirele și Oyf A Barg A Hoykhn (Sus pe vârf de munte). Foarte tare și evreiasca Adisha (Indiferent), cu elanul ei neo-lăutăresc.
Urmează o versiune “full band” a lui Kikoret Darkonim, care menține atmosfera de “party” cu năduf.
Albumul se termină pe englezește, cu Foreign Letters, un folk drăgălaș, ce redă un model de conversație cordială cu semenii din alte culturi.
Foreign Letters a rămas o piesă de rezistență în repertoriul live al lui Chava, aflată atunci în plin proces de consolidare a reputației internaționale.
Motzei Chag (End of the Holiday), din 2003, avea să fie ultimul disc al israelienei distribuit de Rounder.
Toate cântecele din cuprinsul acestuia sunt scrise de Alberstein, pe versurile lui Nadav Levitan. Cei doi soți zugrăvesc un tablou dezolant al vieții din Israel, cu o preocupare recurentă pentru soarta emigranților. Deloc întâmplător, artista își compară opusul cu un film documentar.
Producătorii Motzei Chag sunt Zeev Ulman și Oved Efrat, deja vechi colaboratori al lui Chava la vremea aia.
Sound-ul folk-rock centrat pe chitări este completat frecvent de intervențiile sugestive ale lui Eyal Sela, la flaut sau clarinet, și Sheffi Yishay, la acordeon sau Moog.
Albumul începe cu piesa de titlu, caracterizată de o melancolie copleșitoare, cu inflexiuni coheniene. Motzei Chag descrie atmosfera plajelor părăsite in corpore de turiști la sfârșitul vacanței de Rosh Hashana.
Cu un melos dulce-amărui și un refren pregnant, Vera Mi Bucharest (Vera din București) relatează experiența tristă trăită de o “badantă” româncă în Israel.
Tzel (Umbra) este tot despre viața de emigrant, dar înclină spre un fel de rock introspectiv. Pe post de chitara întâi și vocea a doua îl auzim pe Berry Sakharof, liderul legendarei trupe post-punk Minimal Compact.
Tehilim Ktanim (Psalmi) spune povestea unui evreu mesianic, în acorduri ce amintesc pe alocuri de Save the Last Dance for Me.
În fine, întreg albumul e mișto, dar mai zic doar despre trei track-uri: idilicul și casnicul Martichim Mayim (Apă clocotită), falsul imn de petrecere Yom Shishi Ballaylah (Vineri noapte) și grațiosul Fellini Be New York (Fellini la New York), cu un aer inevitabil de Nino Rota.
Pe lângă Motzei Chag, Chava a scos în 2003 și Hashanim Harishonot (Primii ani), un “box set” colosal, alcătuit din 16 CD-uri.
Sintagma “primii ani” este foarte generoasă în acest caz, pentru că în cutie se găsește fiecare album în ebraică al starletei, de la Be-Shirim Ivri’im (1967) până la Shir BeMatana (1980).
De precizat că lipsesc discurile pentru copii, dar se adaugă două volume cu “non-album singles” din acea perioadă.
Mi-a atras atenția în special un cover după Carey, de la Joni Mitchell, cântat împreună cu suratele Susan & Fran.
La capitolul albume de studio, Motzei Chag a fost succedat de minunatul Kokus (Nuca de cocos), din 2005.
Kokus are un sunet cald și luminos, bazat pe lucrături fine de chitări electrice și acustice. Sunt multe melodii haioase, care te captivează de la prima audiție, precum Kol Sha’ah Neshikah (Un sărut în fiecare oră), Tzippor Chad Horit (O pasăre solitară) sau Cocos.
Bineînțeles, până la închiderea programului, Chava se scufundă de câteva ori în butoiul cu melancolie, numai că noi știm deja cât de frumos îi stă și în această ipostază.
La aproape 60 de ani, cu o carieră uriașă în spate, trubadura se bucura de un mare prestigiu în rândul elitei intelectuale israeliene. Drept dovadă, în 2005, Universitatea din Tel Aviv i-a acordat ditamai titlul de Doctor Philosophie Honoris Causa.
Anul următor a apărut Lemele (Mielușelul), un nou album idiș al lui Alberstein, cu versuri alese de la mari poeți ai neamului, ca Itzik Manger, Binem Heller, Avrom Reyzen ș.a.
Muzica e ca un arbore cu rădăcini vânjoase în solul folk/klezmer, în timp ce coroana mângâie înălțimile simfonismului.
O metodă de efect, folosită și pe discurile idiș mai vechi ale solistei, care aici atinge însă noi nivele de maturitate și rafinament. Insolit finalul Meyn Liber (Iubirea mea), un exemplu dezinvolt de fuziune yiddish-funk.
În 2007, Chava a realizat Shvil Hachalav (Calea Lactee), primul ei album pentru cei mici după un sfert de secol de pauză.
Artista interpretează dulci cântece de leagăn, intercalate de povestioare de adormit copii.
Partea muzicală se plasează pe orbita folk specifică și creațiilor pentru adulți ale cantautoarei, cu inserții ocazionale de kanun, blockflöte, tuba sau glockenspiel.
Doamna Alberstein și-a continuat expansiunea și în 2008, când a scos Teva Ha’adam (Natura umană), un nou album pentru oameni mari.
Cantautoarea s-a orientat tura asta spre un folk-jazz melodios, suplu, elaborat, cu chitări acustice, pian electric, alămuri, percuții etc.
Pot compara fără jenă Teva Ha’adam cu opusurile similare ale lui Joni Mitchell. Îl văd într-un fel și ca pe o contraparte mai sumbră și mai tensionată a candidului Kokus.
Ca melodii preferate notez Chof Hayam Batzaharaim (Plaja la amiază), Zaken Ivri (Barba evreiască) și Pitronot (Soluții), ultima o abordare originală a stilului reggae.
2009 a venit cu o altă desfătare pentru fani, dublul CD Chava Alberstein Behofa’ah (Chava Alberstein în concert). Programul parcurge cariera solistei, de la debut până la hiturile recente.
Aranjamentele sunt simple și plăcute, cu chitări acustice și percuție, iar Chava este desigur un monstru de charismă.
Avem și London, într-o interpretare ghidușă retro-swing, precum și clasicul epilog K’mo Tzemach Bar, doar cu vocea miraculoasă a vedetei.
Din nefericire, în ianuarie 2010, muziciana a rămas văduvă. Bietul Nadav Levitan s-a prăpădit la 64 de ani și a lăsat un mare gol în viața ei.
Însă cariera cântăreței a mers înainte, cu aceeași determinare ca până atunci. De Paștele lui 2010, doamna a lansat Baruch Haba (Bun venit), un album ce combină etosul folk modern cu elemente din vasta moștenire culturală evreiească.
Baruch Haba este un vechi cântec sefardic, ce capătă o semnificație inedită în interpretarea realizată de Chava Alberstein împreună cu Shirana, un cor ce reunește femei evreice, musulmane și creștine. Noua versiune adaugă și versuri în arabă.
Albumul sună în întregime ca un festival al reconcilierii, deși cred că e mai degrabă un efort disperat de a aduce o rază de lumină în bezna unui conflict interminabil.
Admiratorii lui Chava au putut s-o vadă în 2010 și într-un episod din seria de documentare TV Gibborei Tarbut (Eroi culturali).
Se găsește pe YouTube, din păcate fără subtitrare. Și așa, poți savura multe faze mișto, ca aia de la început, când starleta dansează cu nepoțelul ei pe Miriam Makeba – Pata Pata.
Cea mai cool bunică din Israel a făcut apoi un CD pentru copii, Yaldat Teva (Fiica naturii), apărut în 2011.
Yaldat Teva e conceput într-un stil folk-pop sofisticat și visător, capabil să strângă toată familia pentru audiție. Asta e practic o strategie de zeci de ani a lui Chava, mai exact de la Doamna din pepene încoace.
Multilaterală cum o știm, artista a făcut în 2011 și muzica pentru We Are Still Here, un film documentar despre călătoria în Polonia a urmașilor unui cuplu de supraviețuitori ai Holocaustului.
De asemenea, madame Alberstein a primit la acea vreme premiul pentru întreaga activitate din partea ACUM, uniunea compozitorilor din Israel.
Mai surprinzător a fost doctoratul onorific de la Institutul de Știință Weizmann. Nu știu de ce am impresia că ideea a aparținut unor “stans” Chava Alberstein de pe acolo.
Revenind la catalogul mereu în creștere al solistei, dublul CD Sipur Intimi (2012) conține o selecție dintre numeroasele cântece de dragoste pe care le-a imprimat de-a lungul anilor.
Chava s-a întors în forță în 2013 cu un nou album de studio, îndureratul Ve’eich Etzlecha (Spune-mi despre tine), reflecție a sentimentelor încercate după dispariția iubitului ei soț.
Ve’eich Etzlecha este un reper aproape la fel de important ca London în evoluția cântăreței, pentru că a consfințit intrarea într-o nouă etapă modernizatoare.
Un merit considerabil i-a aparținut producătorului Tamir Muskat, de la Balkan Beat Box, care s-a priceput cum s-o aducă pe starletă la zi cu tendințele globale din zona elevată a muzicii pop.
Muskat a aranjat cântecele în chip strălucit, cu mandoline, alămuri și orgă Hammond, instrumente ce impregnează o atmosferă unică acestui opus al Chavei.
În multe privințe, trubadura se aseamănă cu un pandant feminin al lui Leonard Cohen la senectute, deși există împrejurări în care poate fi comparată și cu o versiune mai rezervată a lui Beth Gibbons.
Simțirea și măiestria artistei sunt la cote uriașe într-un moment de răspântie pentru viața și cariera ei. Fiecare dintre cele zece cântece se ridică la un nivel extraordinar, așa că le trec cât de scurt pot în revistă.
Ahavah (Dragoste) deschide albumul într-o notă dramatică, răscolitoare, cu melodicitate de chanson și ritm de blues.
Menat Kerav (Un fragment din luptă) este o repriză boemă, cu nuanțe de dark cabaret, versurile fiind semnate de legendarul David Avidan.
Yatzati lammirpeset (Privesc de pe balcon) te cucerește prin vocea caldă a solistei, întovărășită de un beat răsunător, gen Phil Spector, și de armonii triumfătoare de trompetă.
După asta, Ve’eich Etzlecha te poartă într-un zbor lin pe aripile melancoliei. În schimb, Blues Hallevayah (Blues funerar) te coboară înapoi pe Pământ și chiar mai jos, textul fiind adaptat în ebraică după W.H. Auden.
Cu ton dezolat și laitmotiv pătrunzător, Mah At Ro’ah (Ce vezi?) își revendică titlul extrem de disputat de “highlight” al albumului.
La fel și Kerega Zeh Nir’eh Lo Tov (Momentan, lucrurile nu stau bine), care sună cât se poate de “fresh”, cu mlădieri captivante de trip-hop.
Hammar’ot (Oglinzile) relevează delicatețea nepieritoare a chanteuzei. Latura ei mai aprigă revine la suprafață odată cu penultimul track, Zeh Lo Chayyav Lihyot Miyyad (Nu e necesar să se întâmple chiar acum).
Finalul, Bemillim Acherot (Cu alte cuvinte), are un aspect mai auster, dar substratul se dovedește deosebit de profund.
În 2014 a apărut Etz Ha’kochavim (Copacul stelelor), o compilație de cântece pentru copii, scoasă la pachet cu un DVD, care cuprinde animații simpatice după melodiile Chavei.
Vedeta a avut atunci și un “featuring” pentru mai tânărul solist pop-rock Shlomi Shaban, pe single-ul Targil Be’hitorerut (Exercițiu de trezire).
O altă apariție discografică din 2014 a fost Sherut Chava Alberstein (Cântând Chava Alberstein), un CD-tribut, cu coveruri interpretate de 19 discipole ale artistei.
Lansat în 2015, Serenada, este un disc de folk în cel mai pur sens al cuvântului, înregistrat în imensa lui majoritate doar de Chava, cu vocea și chitara.
Trubadura face o demonstrație fantastică de forță și expresivitate, calități pe care trecerea anilor pare să le fi amplificat în cazul ei.
Serenada lasă o impresie de atemporalitate, lămurită și mai clar într-un interviu dat de muziciană cu doi mai înainte, pentru Haaretz:
“I have a theory that anyone who stands up with a guitar doesn’t grow old. A piano is more classic and conservative. A guitar − you put it into the case, take it with you wherever you go.”
La un an după Serenada, a ieșit încă un material de studio, Bo Ha’moreh (Să vină înțeleptul), realizat de data asta cu un combo în toată regula.
Solista i-a avut alături pe membrii obișnuiți din formula ei de concert: Eran Weitz (chitară electrică), Oved Efrat (bas, chitară acustică), Avi Agababa (percuție) și Eden Lieberman (keyboards).
Bo Ha’moreh are trăsături specifice albumelor concepute de formații, fapt cu totul neobișnuit pentru catalogul lui Alberstein.
Solista face un pas mai în spate ca să conlucreze intens cu băieții la înregistrarea unui disc închegat și suplu, ce denotă o mare bucurie de a cânta împreună.
Muzica e făcută de Eran Weitz, pe texte luate de la mari poeți ai poporului evreu. Band-ul înclină adesea spre sonorități americana, pe care le adaptează însă unui spirit de extracție zemer ivri.
Sunt pe Bo Ha’moreh câteva piese care ies în față, cum ar fi misteriosul Hayyerushah (Moștenirea), apăsătorul Bo Ha’moreh sau ludicul Shir, Rikkud (Cântec, dans), ultima cântată în duo cu Eran.
Fanii lui Alberstein au fost ademeniți în 2016 și cu dublul CD Sipur Chayyim (Poveste de viață), o antologie vechilor melodii ale interpretei cu versuri scrise de poeți renumiți din Israel.
La aproape trei decenii de la Chad Gadya, Chava îi înfiora la fel de tare pe adepții extremei drepte, prin chemările sale la soluționarea pașnică a conflictului cu Palestina.
Odioasa organizație Im Tirtzu a trecut-o chiar pe o listă neagră cu “cârtițe” stângiste din rândul artiștilor israelieni.
Cu toate acestea, sau mai bine zis tocmai de aceea, lumea academică a continuat să celebreze cu mijloace specifice viața și opera Chavei.
Astfel, artista și-a extins colecția de doctorate onorifice cu cel primit în 2018 din partea Brandeis University. Tot atunci, Autoritatea Națională pentru Cultura Idiș i-a oferit un bine meritat premiu pentru întreaga activitate.
În timpul ăsta, Chava a luat o pauză discografică de trei ani, rar întâlnită la ea. A întrerupt-o până la urmă în 2019, cu un album înregistrat în duet cu Shlomi Shaban.
Denumit simplu Behofa’ah (În concert), acesta cuprinde hituri mai vechi sau mai noi ale cântăreței, rearanjate minimal, doar cu voce și pian.
Cu excepția momentului Targil Be’hitorerut, Shaban se rezumă la rolul de acompaniator, băiatul având studii de pian clasic la bază.
Chiar am citat-o mai devreme pe Chava, spunând că pianul e “conservator”, dar în preajma ei parcă își schimbă vibe-ul. În orice caz, interesantă escapada asta a doamnei în afara universului chitaro-centric.
În anul respectiv, muziciana a fost protagonista unei controverse mediatice, după ce a apărut într-un spot publicitar în care interpretează un “remake” după London.
Numeroși compatrioți au acuzat-o că și-a întinat propria moștenire culturală. Eu sunt anti-capitalist, dar doamna mi se pare haioasă tare în reclamă. Și lasă impresia că s-a simțit foarte bine la filmări.
După o așteptare de cinci ani, în 2021, starleta și-a fericit în sfârșit fanii cu un nou album de studio, botezat Erev Acher (O altă seară).
Calm și introvertit, Erev Acher este în multe privințe un urmaș spiritual al lui Ve’eich Etzlecha.
Responsabil cu producția a fost maestrul Eran Weitz, care a făcut o treabă foarte bună cu mixul lui subtil de acustic și electronic, ce se îngemănează perfect cu emoția pură din glasul Chavei.
Piesa titulară pornește acapella, dar solistei i se alătură solidar o chitară rece, un Moog și un cor silențios și onomatopeic.
Cântecul Erev Acher deschide de fapt o minunată trilogie sentimentală, completată de El Hammayim (Spre apă) și Zeh Lo Chadash (Nu e ceva nou).
Vine apoi Ahavah Hi Lo și rupe atmosfera cu o incursiune surprinzătoare pe tărâmul însorit al jazzului manouche.
Și momentul următor, Eifoh Ko’ev (Ce te doare?), are darul de a uimi, cu înfățișarea lui atipică, de vals post-modernist.
Registrul se schimbă din nou cu Anashim Omerim (Oamenii spun), un electropop elegiac, ce lărgește dimensiunea experimentală a albumului.
Eizeh Etzev (Ce tristețe!) este o lamentație de jazz noctambul, cu chitară electrică, trompetă și dizeuză veșnic tânără.
Bein Hakkirot (Între ziduri) pune față în față doi coloși ai muzicii israeliene: Chava Alberstein și Avishai Cohen – trompetistul.
Cooperarea dintre ei funcționează senzațional, însă atrage atenția și background-ul inovativ gândit de Weitz, în care beat-urile și efectele electronice sunt asimilate de o ritmică solidă de jazz.
Dacă Bein Hakkirot se dovedește cel mai spectaculos cântec de pe Erev Acher, Hayetah Lah Arubbah Levanah (Avea un horn din cărămidă) câștigă titlul de cel mai simplu și mai frumos.
Domnul cu voce gravă care cântă cu doamna Alberstein este Avi Kushnir, la rândul lui un veteran al showbizului israelian.
Kesheyyavo Habboker (Când vine dimineața) pune capăt în mod diafan poveștii, cu Chava alături de un combo minimalist, ce are în frunte o melodica.
Excelent și acest Erev Acher, un album creat de artistă la aproape 75 de ani. Prospețimea și vitalitatea ei sunt impresionante, la o vârstă la care ar putea trăi confortabil din roadele adunate timp de jumătate de secol. Dar cine are ceva de spus din suflet chiar trebuie să o spună, pentru că sigur se va găsi cineva să asculte.
În toamna lui 2021, Chava Alberstein a susținut la Tel Aviv un mare concert de gală cu Jerusalem East and West Orchestra.
Repertoriul a constat din mari hituri ale solistei, refăcute într-o manieră transculturală, pe baza unor tehnici împrumutate din muzica clasică arabă.
Mai târziu, în decembrie, cântăreața a scos un single în colaborare cu junele Alon Eder. Ein Lecha Zechut Chaninah Ba’olam (Nu ai dreptul să ierți pe lume) evocă în multe privințe capodoperele șaptezeciste ale starletei.
2022, anul în care scriu acest articol, o găsește pe Chava în plină formă, reintegrată în circuitul live din Israel, odată cu încheierea, cel puțin în aparență, a epocii COVID.
În luna mai, muziciana a fost numită doctor honoris causa și de Universitatea Bar-Ilan, dimpreună cu alte șapte femei valoroase din Israel.
Am acreditat la început comparațiile dintre Chava Alberstein și vedete globale ca Joan Baez sau Edith Piaf. Însă pe măsură ce am aprofundat subiectul mi-am dat seama cât de neîntemeiate sunt, având un rost doar în calitate de repere pentru neofiți.
Chava este Chava, unică și incomparabilă, o artistă cu vocație universală, iar emoțiile transmise de glasul ei nu au nevoie de nicio subtitrare în limbile de circulație internațională.
Cântăreața israeliană reprezintă realmente un tezaur uman viu, întruchiparea a tot ce a existat vreodată mai bun în sufletul ăsta omenesc, care încă mai palpită în această lume de vrajbe și nenorociri.
Referinţe bibliografice:
- Oficial: Facebook, Instagram, YouTube
- Baze de date: AllMusic, AOTY, Discogs, IMDb, Last.fm, MusicBrainz, RYM, SecondHandSongs, setlist.fm, WhoSampled, Wikipedia (en), Wikipedia (he)
- Publicații: NPR Music, World Music Central
- Altele: Antiwar Songs, Aviv Productions, encyclopedia.com, Jewish Women’s Archive, Musician Biographies, My Jewish Lerning, Nature et Culture, The National Library of Israel
I'm My Own Walkman 