Yazz Ahmed

Mostră de înţelepciune:

„Yazz afirmă într-un interviu că fetele nu prea se fac instrumentiste pentru că n-au suficient de multe modele în branșă. Sunt convins că ea va avea o contribuție majoră la transformarea radicală a acestei stări de fapt.”


Naştere:

  • Yasmeen Ahmed, 1983, Carlshalton, Surrey, Anglia

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

O artistă încântătoare, ce amenință îndelungata supremație masculină în lumea jazz-ului. Trompetistă și compozitoare de mare talent, Yazz Ahmed s-a consacrat în contextul scenei de jazz din UK, una dintre cele mai înfloritoare de pe planetă la ora actuală.

Tânăra artistă are origini mixte. Babacu-său se trage din Bahrein, în timp ce maică-sa este englezoaică sadea. Yazz și-a dezvoltat o creativitate aparte, absorbind cele două filoane culturale, occidental și arăbesc, sub imperiul propriilor experiențe și viziuni.

Până în momentul de față are doar două albume la activ, dar și-a câștigat un bine meritat statut de “rising star”. Pornirile inovative și spiritul deschis stau garanție că ascensiunea junei muzicante nu va înceta prea curând.

Yazz s-a născut în 1983 pe pământ englez, însă a plecat de foarte mică în Bahrein. A crescut acolo până la vârsta de nouă ani, după care s-a întors cu maică-sa în Anglia.

Era încă o copiliță când s-a apucat să cânte la trompetă, inspirată de Terry Brown, bunelul din partea mamei. Bătrânul Brown a fost un trompetist foarte apreciat pe scena britanică a anilor ‘50-’60. Nu știu dacă mai trăiește acum, dar trebuie să fi fost foarte fericit să vadă progresele talentatei sale nepoate.

Am descoperit cu surprindere că Yazz s-a perindat prin fața ochilor mei cu multă vreme în urmă. În 2001, când avea 18 ani, a jucat un rol scurt, dar memorabil, în videoclipul piesei Ocean Spray, a marilor mei favoriți Manic Street Preachers. Fata mimează pe film un solo de trompetă, înregistrat de fapt de Sean Moore (bateristul de la Manics). 

Însă ambițiile ei muzicale erau infinit mai mărețe. Ca dovadă, între 2000 și 2003 a făcut parte din National Youth Jazz Orchestra, un incubator al talentelor din jazz-ul britanic. Ulterior, Yazz a studiat la ditamai Guildhall School of Music and Drama.

Pe la 20 și ceva de ani, trompetista și-a alcătuit propriul cvintet, alături de care obișnuia să-și interpreteze compozițiile timpurii. La vremea aia era influențată în special de Miles Davis, de Kenny Wheeler și de marii clasici de la Blue Note Records.

Explorând profunzimile discografiei lui Wheeler, Yazz a ajuns la albumul Blue Camel (1992), unde marele muzicant canadian îl acompaniază pe Rabih Abou-Khalil

Audiția a căpătat o turnură neașteptată pentru artistă, care a devenit captivată de rezonanțele arăbești ale compozițiilor lui Abou-Khalil. Amintirile deja îndepărtatei copilării bahreineze s-au redeșteptat mai puternic ca oricând în sufletul drăgălașei de Yazz. 

Din acele momente, trompetista și-a dorit cu ardoare să-și cunoască mai bine rădăcinile arăbești, pe care le-a nesocotit total în primii ani de devenire artistică. Fata s-a pus pe studiat muzica, limba și cultura arabă, asimilându-le treptat etosului său creativ.

Se știe că în jazz-ul contemporan ai nevoie de o lungă perioadă de ucenicie ca să poți atinge statutul de vedetă. La fel ca mulți alți tineri confrați, Yazz a susținut sesiuni peste sesiuni până și-a construit un CV demn de luat în seamă. 

De-a lungul anilor, a fost solicitată pentru concerte de jazziști renumiți, ajungând să cânte, între mulți alții, cu idolul său Kenny Wheeler sau cu John Dankworth, un tovarăș de demult al bunelului Brown.

Yazz și-a extins raza de activitate și în sferele extra-jazz. De-a lungul anilor a lucrat cu artiști extrem de diverși, precum Lee “Scratch” Perry, Nile Rodgers, ABC sau Joan As Police Woman.

De asemenea, a făcut parte din line up-ul de turneu al celor de la These New Puritans, alături de care poate fi auzită pe Expanded, un dublu LP live din 2014.

Însă cea mai prestigioasă colaborare din portofoliul lui Yazz este cea cu faimoșii Radiohead. Jazzista a tras părțile de flugelhorn pentru două dintre piesele de pe albumul The King of Limbs, din 2011. A fost invitată apoi și în concertul The King of Limbs: Live from the Basement.    

În ambele ocazii a evoluat în tandem cu iubitul ei Noel Langley, la rândul lui un trompetist și flugelhornist renumit în UK. 

În caz că nu știai, flugelhornul este o rudă apropiată a trompetei, folosit în alternanță cu aceasta de mai mulți jazziști faimoși, cărora li s-a alăturat, iată, și protagonista articolului de față.

Yazz Ahmed a realizat primul album ca lideră, Finding My Way Home, în vara lui 2011. Probabil că în acea perioadă existau destui nerzi muzicali care se întrebau cine-i fata cu flugelhornul de pe The King of Limbs.

Finding My Way Home se împarte între duete ale lui Yazz cu chitaristul bas Janek Gwizdala și bucăți pe deplin orchestrate, cu pachet de suflători și secție ritmică. Dintre invitați se distinge în special Shabaka Hutchings, la clarinet și clarinet bas. 

N-aș zice că-i prea spectaculos acest debut al trompetistei. E mai degrabă un fel de “vitrină” sau un rezumat al evoluției și influențelor ei de până atunci. 

Majoritatea compozițiilor se încriu pe coordonatele consacrate ale epocii post-bop, fiind profund tributare corifeilor genului. Găsim și câteva tentative de jazz arăbesc, aflate mult sub ceea ce ne-a arătat mai târziu artista.

Până la albumul secund al lui Yazz aveau să se scurgă aproape șase ani. Însă cariera trompetistei nu a stagnat deloc în toată această perioadă. Dimpotrivă, s-a intensificat și s-a ramificat.

Între nenumăratele angajamente, muzicanta a găsit timpul necesar să compună două lucrări de amploare, Alhaan al Siduri și Polyhymnia, prezentate în premieră pe scenă în 2014 și respectiv 2015. 

Cea din urmă omagiază o serie de personaje emblematice ale mișcării feministe, fiindu-i solicitată lui Yazz de organizațiile Tomorrow’s Warriors și PRS Women Make Music.

Tot pe la jumătatea decadei, Yazz a pus bazele a două noi formații, Hafla Band și Electric Dreams, rămase active până în momentul de față.

La Saboteuse, al doilea album al lui Yazz Ahmed, a apărut finalmente în primăvara lui 2017, la casa de discuri Naim Jazz. Saltul calitativ este impresionant dacă ne raportăm la predecesorul Finding My Way Home.

Yazz s-a inspirat masiv din tradițiile muzicale ale Bahreinului, pe care le-a aprofundat în anii premergători conceperii albumului. A studiat în special cânturile de muncă ale pescuitorilor de perle și ansamblurile feminine de percuție, specifice insulei arabe.

Trompetista se distinge prin eleganța și cursivitatea improvizațiilor și prin modalitatea subtilă, dar fermă, în care conduce întregul ansamblu. 

Pe o bună parte din La Saboteuse, Yazz folosește un instrument confecționat special pentru ea, un “quarter tone flugelhorn”, cu ajutorul căruia redă mai precis microintervalele definitorii pentru muzica arăbească.

Artista nu se sfiește nici de manipularea electronică a sunetului, influențată de confrații scandinavi Nils Petter Molvær și Arve Henriksen și de propriile escapade în domeniul art rock.

La fel ca pe albumul de debut, o parte dintre piese sunt duete de scurtă durată, interpretate de data asta împreună cu vibrafonistul Lewis Wright. Marea majoritate servesc ca preludii pentru compoziții mai complexe, cu orchestrații mult mai bogate. 

Track-ul 2, Jamil Jamal, are o atmosferă cuceritoare, cu solouri de mare finețe ale lui Naadia Sheriff (la pian electric), Shabaka Hutchings (la clarinet bas) și Yazz (la flugelhornul cel special).

Impresionant și background-ul ritmic, judicios construit de bateristul Martin France și de percuționista Corrina Silvester. Cea din urmă și-a însușit instrumentele și tehnicile ansamblurilor feminine din Bahrein, jucând un rol crucial în dinamica albumului. 

După dezlănțuirile de pe Jamil Jamal, urmează un lung pasaj ambiental. Track-urile 4 și 5, The Space Between the Fish and the Moon și La Saboteuse, extrapolează practic tematica duetelor lui Yazz cu Lewis Wright. 

Pe Al Emadi ai impresia că auzi ditamai secția de brass, dar sunt de fapt mai multe partituri suprapuse ale lui Yazz și ale lui Noel Langley. Mie piesa îmi amintește într-o anumită măsură de Rabih Abou-Khalil în epoca The Cactus of Knowledge. 

La fel de energice și pătrunzătoare, The Lost Pearl și Belielle își au izvorul de inspirație tot în adâncurile Golfului Persic. 

Substratul art rock de pe La Saboteuse țâșnește la suprafață în ultima parte a albumului, sub forma unor cover-urui insolite după Radiohead (Bloom) și These New Puritans (Organ Eternal).

Influențele arăbești ies practic complet din schemă, dar amândouă temele se integrează perfect în peisajul La Saboteuse, grație măiestriei cu care Yazz și compania le poartă pe tărâmul improvizației.

La Saboteuse i-a adus trompetistei un șuvoi de cronice elogioase și supranumele de “high priestess of psychedelic Arabic jazz”

Albumul s-a mișcat senzațional și în retrospectivele de sfârșit de an. The Wire și Bandcamp l-au desemnat cea mai bună creație de jazz din 2017, în timp ce pe Stereogum a fost la un pas de titlul suprem. 

De asemenea, La Saboteuse a intrat în Top 20 general pe Bandcamp și pe The Vinil Factory, ca să cităm doar cele mai proeminente site-uri de specialitate.

Pe parcursul lui 2018, Yazz Ahmed a realizat EP-ul La Saboteuse Remixed, cu versiuni electro-experimentale ale câtorva teme de pe albumul original. 

Orizonturile creative ale trompetistei au continuat să extindă în direcții greu de prevăzut. Între altele, a compus o lucrare pentru Ligeti Quartet, inclusă în ciclul The Planets 2018, sau a cântat cu Arturo O’Farrill and the Afro Latin Jazz Orchestra, în cadrul proiectului transcultural Cuban-Khaleeji

În prima parte a verii lui 2019, Bandcamp-ul lui Yazz Ahmed a înregistrat niște update-uri interesante. Mai întâi a fost single-ul A Shoal of Soul, declarat un fel de “coda” al “sabotoarei”.

Curând a ieșit la iveală și Lahan al​-​Mansour, cel dintâi extras de pe varianta înregistrată în studio a opusului Polyhymnia, ce urmează să fie lansată în octombrie 2019, la Ropeadope Records.

Lahan al​-​Mansour este dedicată lui Haifaa al-Mansour, prima regizoare din istoria Arabiei Saudite. Piesa sună fascinant, iscând previziuni optimiste asupra calității întregului album Polyhymnia. Yazz se află în fruntea unei orchestre de 14 instrumentiști, majoritatea femei.

Presimt că voi actualiza constant acest articol în anii următori. Creativitatea lui Yazz depășește evident apetitul ei pentru sesiuni de studio, un lucru normal la cât de prost se vinde muzica “nowadays”. Dar mă îndoiesc că muzicanta va rezista tentației de a lăsa mărturii ale celor mai strălucite idei care-i invadează diversele trepte ale conștiinței. 

Mai ales că are o misiune, pe care am menționat-o din prima propoziție: zguduirea dominației masculine în jazz. Yazz afirmă într-un interviu că fetele nu prea se fac instrumentiste pentru că n-au suficient de multe modele în branșă. Sunt convins că ea va avea o contribuție majoră la transformarea radicală a acestei stări de fapt.   

Update 1:

Toate prognozele optimiste au fost confirmate. Albumul Polyhymnia a ieșit între timp la iveală și sună absolut magnific. 

Denumirea lucrării a fost inspirată de Polyhymnia, o muză greacă specializată pe muzică, poezie și dans, în formele lor sacre. Materialul cuprinde șase piese și poate fi caracterizat mai degrabă ca o colecție de povești distincte, decât ca o suită propriu-zisă.

Compozițiile lui Yazz au o putere de expresie extraordinară. Muzica rostește efectiv poveștile marilor eroine ale umanității omagiate pe Polyhmnya. Trompetista a conceput aranjamente orchestrale de mari dimensiuni, dovedind aptitudini impresionante ca lideră de big band. 

La înregistrări au participat 25 de muzicieni, marea majoritate femei, care evoluează pe album în diverse permutări. Șefa de orchestră lasă spații generoase pentru improvizație, nu doar pentru ea însăși, ci și pentru o bună parte dintre membrele sau membri ansamblului. 

Polyhymnia se deschide cu Lahan al​-​Mansour, piesa care a prefațat lansarea albumului. Yazz poartă jazz-ul arăbesc spre noi culmi ale muzicalități, într-un aranjament hiper-creativ de big band.

Lahan al​-​Mansour rămâne singurul moment predominant arăbesc de pe album, trompetista alegând ca mai departe să exploreze noi direcții. 

Track-ul no. 2, Ruby Bridges, o omagiază pe prima elevă care a înfruntat opoziția odioșilor cu pielea albă față de desegregația școlilor din New Orleans, în 1960. 

Compoziția se bazează pe o melodie simplă, în stilul piano blues-ului de New Orleans, invadată de armonii sumbre și disonante, ce sugerează tensiunile rasiale din vremea în care micuța Ruby își începea studiile elementare.

One Girl Among Many se referă la minunata Malala Yousafzai, cea mai tânără laureată cu Nobel, luptătoare pentru dreptul la educație al femeilor din Pakistan. Întreg ansamblul rostește la unison istoricul discurs al Malalei de la Națiunile Unite, din 2013, pe un fond muzical dramatic, menit să sublinieze gravitatea cauzei pentru care militează tânăra pakistaneză.

2857 este numărul legendarului autobuz din Montgomery, Alabama în care Rosa Parks a sfidat regulamentul în vigoare la 1956 și s-a așezat pe unul dintre locurile rezervate albilor. 

Pentru a celebra spiritul primei doamne a drepturilor civile, Yazz și-a ales ca izvor de inspirație estetica free jazz. Compoziția se împarte în două segmente, primul mocnit, al doilea dezlănțuit sub forma unui vârtej improvizatoric de mare efect.

Deeds Not Words reprezintă o prelucrare subtilă după imnul mișcării sufragetelor. Așa numitele sufragete sunt activistele care s-au zbătut la începutul secolului XX pentru dreptul la vot al femeilor în Marea Britanie. Piesa împletește o varietate de motive muzicale, ca simbol al unității și solidarității în lupta pentru emancipare a femeilor din lumea întreagă.

Polyhymnia se încheie cu Barbara, un tribut pentru saxofonista britanică Barbara Thompson. Yazz se înclină în fața unei precursoare majore într-ale jazz-ului feminin, însușindu-și cu eleganță câte ceva din melodicitatea caracteristică creațiilor fusion ale Barbarei.  

Odată cu apariția albumului Polyhymnia, a devenit evident că avem de-a face cu una dintre cele mai importante muziciene de jazz din timpurile noastre. Sunt foarte curios care vor fi următoarele mișcări din cariera ei artistică.

Update 2:

Polyhymnia a cules laude fără număr din partea presei muzicale și a fost nominalizat între cele mai bune albume din 2019 de Downbeat, AllMusic, Bandcamp sau Everything Is Noise. Stereogum l-a plasat pe poziția a doua la categoria jazz, la fel ca pe La Saboteuse.  

Pe timpul pandemiei, Yazz Ahmed și-a consolat fanii cu două materiale ediție limitată, disponibile exclusiv pe Bandcamp.

Single-ul Under Quiet Skies, din mai 2020, reunește două reprize improvizatorice, în duo cu iubitul său Noel  Langley.

Luna următoare a apărut un album live, Where We Live, înregistrat în timpul unui turneu francez din 2018. Yazz s-a aflat atunci în fruntea unui cvintet, din care au mai făcut parte George Crowley (clarinet bas), Dave Manington (chitară bas & electronics), Martin France (tobe) și Ralph Wyld (vibrafon).

Formația a interpretat teme de pe La Saboteuse și Polyhymnia, relevând noi dimensiuni ale creației lui Yazz, în ambianța magică a scenei. După cum spune artista pe Facebook-ul său, pe la toamna ar trebui să ne așteptăm la un album nou, fapt ce nu poate decât să ne bucure.

Update 3:

Yazz Ahmed a dobândit o recunoaștere și mai largă în 2020. Ca dovadă, jurnaliștii de la Downbeat au nominalizat-o în două categorii din influentele lor sondaje anuale: Trumpet Artist of the Year și Rising Star.

La ea acasă, fata s-a ales cu două distincții foarte importante: UK Jazz Act of the Year, din partea Jazz FM Awards, și Innovation Award, acesta fiind acordat de The Ivors Academy.

Până la finele anului nu a apărut însă niciun nou album, doar o colecție de remixuri, intitulată Polyhymnia Remixed. Patru dintre creațiile de pe Polyhymnia au căpătat noi întruchipări, grație unor producători “up and coming” din sfera muzicii electronice experimentale.

Autorii primelor trei remixuri sunt DJ Plead, Asmara și respectiv Surly. Al patrulea, pentru piesa Barbara, este realizat chiar de Yazz, împreună cu același Noel Langley.

Cu un “vibe” foarte “fresh” și vizionar, Polyhymnia Remixed înclină spre sonoritățile de tip deconstructed club, altoite natural pe trunchiul post-modern al creațiilor lui Yazz.

Update 4:

În mai 2021, Yazz Ahmed a mai pus ceva mișto pe Bandcamp, un single botezat Solo 7″s Vol​.​1. Acesta reunește două improvizații splendide, imprimate în studioul ei de acasă, cu trompeta, flugelhornul și ceva efecte. 

She Stands on the Shore își trage din nou seva din folclorul bahreinez, în timp ce One Girl se duce spre zona nu jazz experimentală. Sună al naibii de bine ce face fata acolo, așa că aștept nerăbdător și volumul 2.

Până atunci însă, Yazz a apărut ca invitată pe mini-albumul The Inner & The Outer, realizat de surata Natacha Atlas. De asemenea, în noiembrie are programat un “gig” interesant, alături de BBC Concert Orchestra, în cadrul EFG London Jazz Festival.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.