Morris Albert

Mostră de înțelepciune:

„Total neintenționat, cântărețul sud-american a creat caricatura definitivă a muzicii ușoare din anii ‘70. Sunt convins că tone de comedianți îl invidiază crunt pe maestrul Morris Albert, deși el n-a făcut decât să aibă sentimente, “nimic mai mult decât sentimente”.”


Naștere:

  • Maurício Alberto Kaisermann, 7 septembrie 1951, São Paulo, Brazilia

Încadrare stilistică:


Colțul criticului de artă:

Probabil că habar n-aveai cine e Morris Albert, chiar dacă aflasei demult că pe planeta asta există un cântec numit Feelings (“whoa, oh, oh, feelings whoa, oh, oh feelings”). 

Melodia a fost un megahit al anului 1975 și a supraviețuit peste decenii grație radiourilor “oldies”, preluărilor fără număr, programelor de karaoke și Internetului boomer-ilor. Sentimentalismul “cliché” a făcut din Feelings și un izvor nesecat de ironii, fapt ce în final a crescut și mai mult faima piesei. 

Cu toate acestea, creatorul ei a rămas un mister pentru marile mase. În afară de enciclopediștii pop ca mine și de fanii lui devotați, puțină lume știe care-i faza cu Morris Albert ăsta.

Băiatul a încercat din greu să scoată și un al doilea hit, dar nu i-a ieșit deloc, așa că a trăit toată viața din osânza lui Feelings. Tipic pentru un “one-hit wonder”.

Când i-am cercetat biografia, cel mai tare m-a surprins că numitul Morris Albert este brazilian. Îl cheamă de fapt Maurício Alberto Kaisermann și s-a născut în 1951, la São Paulo.

Babacul lui era mare barosan în domeniul construcțiilor, deci amicul nostru a pornit în viață ca băiat de bani gata. Cum n-avea alte griji, și-a permis să-și cultive pasiunea pentru muzică după cum au vrut mușchii lui.

Pe la 14 ani a înființat prima lui formație, The Thunders, sub înrâurirea Beatles-ilor și a “invaziei britanice”.

Deși muzica braziliană înflorea în anii ‘60, micuțul Maurício se simțea anglofon până în măduva oaselor. A învățat pe la ceva școală nord-americană la el în țară, după care a studiat fonologia la Columbia University. 

Avântul lui academic n-a durat prea mult. După facultate, pițiflenderul s-a întors în Brazilia, decis să-și clădească un renume ca muzicant, sub aliasul Morris Albert. Pentru că tot era plin de bani, și-a întemeiat propria casă de discuri, Charger Records

Single-ul de debut, Feel the Sunshine, a apărut în 1972. Un număr pop-soul exuberant, Feel the Sunshine sună ca un pandant sud-atlantic al stilului beach music, în vogă pe atunci în State.

Anul următor, Albert a scos încă două discuri pe 45 de turații. Primul dintre ele, The Throat, este o tentativă cel puțin hilară de soul sudist. Nimic de genul ăsta nu se va mai regăsi pe viitoarele discuri ale cântărețului.

La polul opus, succesorul Shalom My Israel/The Man from Nazareth ni-l înfățișează pe junele trubadur dornic să mulțumească pe toată lumea din preajmă, în frunte cu tatăl evreu și mama braziliană catolică.

În 1974, brazilianul a realizat cel dintâi LP, After We’ve Left Each Other, cu Feelings pe post de “lead single”. 

Curios, albumul are o versiune în spaniolă, dar nu și una în portugheză. D-aia Feelings  a fost ignorat în Brazilia, în schimb, varianta denumită Sentimientos (sau Dime) a rupt în toate țările hispanofone, de la Rio Bravo del Norte până, hăt, în Tierra del Fuego.

Un mahăr de la RCA Victor a auzit cântecul pe când o ardea în vacanță în Mexic și a simțit că Sentimientos ar putea să-i sensibilizeze și pe nord-americani. Aflase și că versiunea în engleză era deja înregistrată. 

Lansat în Statele Unite în vara lui 1975, Feelings s-a oprit pe locul 6 în Billboard Hot 100, dar s-a menținut în clasament vreme de 32 de săptămâni. Vânzările au trecut de 1 milion de exemplare, iar Morris Albert s-a pricopsit cu discul de aur.

La premiile Grammy, brazilianul a primit trei nominalizări. Vestea bună e că n-a câștigat nimic. Măcar atât.

Feelings a făcut furori și în UK, unde s-a clasat pe poziția no. 4. Succesul a fost uriaș și în Europa continentală, în Japonia sau la Antipozi.

Stilistic, piesa se plasează undeva între Julio Iglesias și Barry Manilow, Morris Albert fiind confundat adesea cu cel din urmă. 

Compoziția, orchestrația și interpretarea plesnesc de platitudine, însă versurile sunt cele care vin și trântesc lespedea grea pe mormântul imaginației. Potrivit site-ului Songfacts, pe parcursul celor 3 minute și 45 de secunde ale cântecului, cuvântul “feelings” este pronunțat de artist de 23 de ori.

Total neintenționat, cântărețul sud-american a creat caricatura definitivă a muzicii ușoare din anii ‘70. Sunt convins că tone de comedianți l-au invidiat crunt pe maestrul Morris Albert, deși el n-a făcut decât să aibă sentimente, “nimic mai mult decât sentimente”.

Cu toate acestea, Feelings a devenit un “evergreen”, “oldies but goldies”, hit nemuritor. Melodia a fost preluată de aproximativ 300 de alți interpreți, între care s-au aflat Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Shirley Bassey, Julio Iglesias, Tom Jones, Sarah Vaughan sau Nina Simone. 

Isaac Hayes și Dionne Warwick au găsit-o potrivită pentru un duet, iar compatriotul Caetano Veloso a reușit în mod miraculos una dintre cele mai creative versiuni dintre sutele existente. Aceasta se găsește pe albumul A Foreign Sound, lansat în 2004. 

Offspring a făcut o variantă la oha, inclusă pe discul Americana, din ‘98. De altfel, Feelings a avut parte de nenumărate parodii și miștocăreli, în tot felul de emisiuni TV, sitcomuri sau reclame. 

Nu știu ce sentimente are Morris Albert față de asta, dar sunt convins că durerea cea mai mare a simțit-o în 1987, când a pierdut procesul de plagiat intentat de compozitorul francez Loulou Gasté. 

S-a dovedit atunci că Feelings este o pastișă după Pour toi, o șansonetă scrisă de Gasté în 1956. Drept consecință, franțuzul a încasat de la Maurício Alberto o jumătate de milion de dolari despăgubire și a primit totodată calitatea de co-autor al piesei, cu foloasele bănești ce decurg din asta.

Revenind în 1975, LP-ul de debut al brazilianului a fost publicat “wordwide”, cu titlul schimbat în Feelings. În Statele Unite a urcat până pe locul 35, o performanță relativ dezamăgitoare.

Așa cum te aștepți, albumul abundă în melodii duioase, după același calapod ca Feelings. Însă niciuna n-a mai repetat succesul. 

Al doilea extras, Sweet Loving Man, abia a prins locul 93 în chart-ul nord-american. Pe mine mă amuză refrenul (“Let me feel your lips say/You’re my sweet loving man”), că-l face pe amorezul Morris să sune ca un gay “în dulap”.

LP-ul After We’ve Left Each Other/Feelings conține și câteva cântece mai ritmate, dar când le auzi te ia plânsul după ălea lente. Ways of Fire/Boombamakaoo, singura piesă care amintește de originile braziliene ale muzicantului, poate fi descrisă ca un kitsch samba-pop desăvârșit.

Ceva mai răsărită ar fi Woman, o bucată country-folk-rock ce aduce a Neil Diamond sau Glen Campbell.

Bunicică și Gonna Love You More, cu înclinațiile sale smooth soul, care l-au determinat pe George Benson s-o înregistreze pentru albumul lui In Flight, din 1977.

Cât îl privește pe Morris Albert, în ‘76 și-a încercat norocul cu al doilea LP, “self-titled”. Materialul a fost produs de Antonio Carlos Jobim, dar tăticului bossa novei nu i-a ieșit nicio magie cu compozițiile serbede ale conaționalului. 

Melodii ca She’s My Girl, Summer in Paris sau Memories s-au vrut după toate aparențele un fel de Feelings II, dar urciorul nu merge de două ori la apă. Sau la sirop, în cazul ăsta. Pe mine m-au lovit însă aceste versuri: “Who am I sitting at my table/Eating memories, drinking love?”.

La fel ca pe discul precedent, când ridică tempoul, micul Morris devine și mai caraghios. Nu funcționează nicicum.

Nici cu extravaganțe tip Broadway, ca la Run Away, nici cu ritmuri de mambo-chill, ca la medley-ul La Puerta/Down to Mexico, și nici cu rock’n’roll ersatz, ca la Back to the Rock.

Ultimul e momentul cel mai “cringe” al programului, la mare concurență cu cover-ul de karaoke eșuat după Every Loves Somebody, al lui Dean Martin.

Albumul Morris Albert a fost doar no. 135 la Billboard, iar extrasele pe single au ocolit de la distanță chart-urile. Soarta de “one-hit wonder” a solistului era pecetluită astfel pe vecie.

Totuși, individul nu s-a lăsat păgubaș. Până la finele anilor ‘70 și-a extins discografia cu încă două LP-uri: Love and Life (1977) și Once Upon a Man (1979).

Bineînțeles, ambele gem de dulcegării și locuri comune, în stilul consacrat al lui Albertinho. Ca noutate avem câteva incursiuni pseudo-disco, situate pe linia subțire dintre jalnic și ridicol.

Pentru că în State nu prea mai mergea treaba, Morris Albert s-a mutat de la începutul anilor ‘80 în Italia, unde trăiește și acum, după cum zice Wikipedia.

Pe parcursul primului său deceniu italian, menestrelul a realizat trei albume – Solitude (1981), Beginnings (1983) și Back to Love (1987) – apărute toate la case de discuri din Peninsulă. 

Muzica lui nu s-a schimbat mai deloc față de decada anterioară, cu excepția unor vagi actualizări pe partea de producție. 

Chiar dacă își schimbase rezidența, Morris Albert voia să sune tot ca un nord-american. Practic nu făcea decât să reproducă șabloanele “adult contemporary” din epocă, pe care le mai pigmenta ocazional cu nuanțe smooth jazz sau samba. 

În anii ‘90 n-a mai înregistrat cântece noi, dar a găsit o pâine bună de mâncat în circuitul mondial al nostalgiei pop. 

Unul dintre gig-urile sale, ținut în 1996 pe pământ canadian, a fost imortalizat sub forma CD-ului Live 96 Revival (reeditat mai târziu ca Live & Forever). Interesant că în afară de Feelings și încă vreo două bucăți, programul cuprinde doar cover-uri.

Între altele, brazilianul ne cântă Sitting on the Dock of the Bay (Otis Redding), Breaking Up Is Hard to Do (Neil Sedaka), If You Don’t Me By Now (Harold Melvin & the Blue Notes/Simply Red) sau un “medley” Beatles. Recomand doar în caz că ești “groupie” Morris Albert.

La sfârșit de secol, artistul s-a reorientat spre muzica pentru copii, participând cu compozițiile sale la edițiile din 1999 și 2000 ale celebrului festival Zecchino d’Oro. A doua oară s-a și ales cu premiul Zecchino d’Argento, reprezentând Brazilia cu melodia pe teme fotbalistice I gol di Zé.

În 2002 a realizat Moods, primul lui album de studio după o pauză de 15 ani. Cum era de așteptat, Moods reunește o serie de variațiuni de senectute ale lui Feelings.

Doi ani mai târziu, Morris Albert a concurat la Sanremo, cu Cuore, o creație interpretată în duet cu Mietta. Cei doi au terminat competiția pe poziția a opta.

Cantautorul a realizat apoi CD-ul Cuore, ce alternează melodii în italiană și reînregistrări din repertoriul său șaptezecist.

După 2004 s-au auzit foarte puține despre Morris Albert. Pe YouTube se găsește o filmare din ceva emisiune de varietăți italiană, ce datează din 2010. Iar ăsta e cel mai recent “update” despre el pe care l-am găsit săpând pe Internet. 

Ce să zic, sper că e bine sănătos. And he still have feelings, whoa, oh, oh, feelings whoa, oh, oh feelings…


Referințe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.