Aina

Mostră de înţelepciune:

„În plan muzical, Aina este o shaorma power metal cu de toate. Riffuri bombastice, solouri în cascadă, voci de se zgârie Dumnezeu pe coaie, influențe coral-simfonice, pasaje ambientale, incursiuni folclorico-medievale și balade inspirate de filmele Disney din anii ‘90. ”


Locul de origine:

  • Wolfsburg, Niedersaschen, Germania

Perioada de activitate:

  • 2003-2004

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Un monstru ivit la început de secol, din rezervorul inepuizabil de kitsch al scenei metal europene. Aina a fost din fericire un proiect “one-off”, ce a lăsat în urmă o singură creație, opera metaliferă Days of Rising Doom.

Aceasta a fost concepută de un colectiv de șobolani de studio metaliști, ajutați de peste două duzini de invitați, majoritatea artiști de renume mondial în branșă. 

Days of Rising Doom îmbină canoanele teatrului liric, stereotipurile power metal-ului simfonic și un libret inspirat de romanele fantastice ale lui Tolkien. Apariția albumului în 2003 a pus pe jar comunitatea metalistă globală, dar s-a dovedit un simplu foc de paie până la urmă. 

La răscrucea dintre secole se născuse un adevărat trend al operelor metal. Pionieratul aparține celor de la Savatage, cu al lor Streets, din 1991. A urmat olandezul Ayreon, ceva mai influențat de tradiția rock-ului progresiv, pentru ca din 2001 să răsară Avantasia neamțului Tobias Sammet, pe filiera power simfonică. La scurt timp a apărut pe interval și Aina.

Ideea proiectului s-a ițit din capul olandezului Hans van Vuuren, boss-ul de la Transmission Records, label-ul unde s-au lansat alde Ayreon, Epica sau After Forever. Ca să-și pună în practică inițiativa, van Vuuren a apelat la neamțul Sascha Paeth (producător, orchestrator și chitarist). 

Paeth avea să alcătuiască nucleul Aina împreună cu Robert Hunecke-Rizzo (compozitor și interpret al majorității partiturilor de chitară, bas și tobe), Michael “Miro” Rodenberg (claviaturist-șef și orchestrator) și Amanda Somerville (libretistă și cântăreață). 

Paeth, Hunecke-Rizzo și Miro au trecut cu toții prin Heavens Gate și Luca Turilli Band. Ulterior, cei trei s-au orientat spre munca de studio, ajungând să lucreze cu mai toată floarea power metal-ului european.

Amanda Somerville este o nord-americancă stabilită de mai bine de douăzeci de ani în Germania. A colaborat pe partea de songwriting și voce cu nenumătate trupe metal de pe continent. Aina a reprezentat o adevărată trambulină pentru cariera lui Somerville.

Lista invitaților de pe Days of Rising Doom înfierbântă imaginația oricărui fan de metale. Îi regăsim, între alții, pe Glenn Hughes, Michael Kiske, Damian Wilson, Tobias Sammet, Andre Matos, Candice Night, Marco Hietala, Emppu Vuorinen, Simone Simons, Sass Jordan, Thomas Rettke, Derek Sherinian, Jens Johansson, Thomas Youngblood ș.a.m.d.

La înregistrări au mai participat un septet de coarde și un cor de băieți britanic, întărind dimensiunea megalomană a proiectului.

Aina spune povestea unui ținut imaginar, unde masculii alfa se luptă crâncen pentru putere și pentru inimile frumoaselor din regat.

În plan muzical, Aina este o shaorma power metal cu de toate. Riffuri bombastice, solouri în cascadă, voci de se zgârie Dumnezeu pe coaie, influențe coral-simfonice, pasaje ambientale, incursiuni folclorico-medievale și balade inspirate de filmele Disney din anii ‘90. (În caz că nu știai, power metal e un stil ceva mai rapid ca heavy metal-ul clasic, dar sensibil mai melodios ca thrash-ul).

Recenziile metaliștilor au fost destul de amestecate, deși balanța pare să încline spre impresiile favorabile. Vânzările albumului n-au atins însă nivelul colosal care să justifice punerea în scenă a grandioasei operei metal, cu zecile ei de personaje.

În cele din urmă, nici măcar varianta unui “sequel” discografic n-a mai fost luată în considerare. Nicio pierdere pentru Univers.


Referințe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.