Jewel Akens

Mostră de înţelepciune:

„Jewel Akens s-a străduit ani de zile până a obținut acest succes, apoi a încercat din greu să-l repete, dar nu i-a mers nicicum. Așa că a rămas în memoria colectivă ca un flăcău un pic cam trecut, ce murmura un cântecel voios, cu versuri puerile.”


Naştere: 

  • Jewel Eugene Akens, 12 septembrie 1933, Houston, Texas, SUA

Deces:

  • 1 martie 2013, Inglewood, California, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Cântăreț de rhythm & blues, identificat pe vecie cu singurul său hit, The Birds and the Bees, din 1965. 

Jewel Akens s-a străduit ani de zile până a obținut acest succes, apoi a încercat din greu să-l repete, dar nu i-a mers nicicum. Așa că a rămas în memoria colectivă ca un flăcău un pic cam trecut, ce murmura un cântecel voios, cu versuri puerile.

Akens s-a născut în 1933, în metropola texană Houston. Mama lui ar fi vrut să aibă o fată pe care s-o cheme Jewel. A ieșit băiat, dar tot Jewel i-a spus.

Invariabil, ca mai toți vocaliștii afro-americani, micuțul “giuvaer” a învățat să cânte în corul bisericesc.

Mai târziu, ispitit de muzica profană, flăcăul s-a îndreptat spre Coasta de Vest, ca să-și încerce norocul pe scena doo-wop din partea locului. Înzestrat cu glas plăcut de tenor și înfățișare atractivă, junele texan avea toate motivele să creadă că va ajunge star.

Prima formație notabilă cu care a cântat se numea The Four Dots. Împreună cu acesta a scos două discuri-single, ambele datate 1958. Stilistic, Four Dots îi cam calchiau pe mult mai faimoșii The Coasters.

Interesant că părțile de ghitară au fost făcute de tânărul și talentatul Eddie Cochran, aflat în plină ascensiune în acel moment.

Camuflați sub titulatura Voices of Allah, membri Four Dots au constituit de asemenea și grupul de acompaniament al actorului-cântător John Ashley.

După episodul Four Dots, Akens a alcătuit duoul Jewel & Eddie, alături de un alt tovarăș cu voce de cristal, pe nume Eddie Daniels.

Jewel and Eddie au debutat cu single-ul Opportunity, din 1959, cu același Eddie Cochran la ghitară.

Am impresia că Jewel and Eddie s-au vrut un fel de Everly Brothers negrii și le-a ieșit cât se poate de interesant. Opportunity a rămas doar un hit regional, deși avea potențial mult mai mare.

Duoul a revenit în 1960 cu Sixteen Tons, un cover după artistul country Merle Travis. Un an mai tîrziu, flăcăii au adoptat un nou alias, The Astro-Jets, sub care au scos single-ul Boom-A-Lay. Un număr comic de doo-wop, Boom-A-Lay n-a prea avut impact pe o piață suprasaturată de asemenea oferte.

Însă nicio dezamăgire nu putea să curme avântul tenacelui Jewel. În 1962, acesta a testat în premieră varianta solo, cu melodia (Dancing) the Mashed Potatoes. 

Era vremea figurilor de dans, “mashed potato” fiind un derivat al celebrului twist al lui Chubby Checker. Nici așa n-a funcționat pentru bietul flăcău.

Omul nostru a intrat apoi într-un alt grup vocal, numit inițial The Rainbows. După doar trei single-uri, în 1963-64, cvartetul a purtat tot atâtea titulaturi. A fost rebotezat mai întâi Terry and the Tyrants, iar apoi The Turn Arounds.  

Jewel și tovarășii lui s-au reorientat din mers spre noile sonorități soul, fără să impresioneze prea mulți cumpărători de discuri.

În 1964, Turn Arounds se afla sub contract cu Era Records, unde apucase deja să scoată un single.

Șeful de la Era, Herbert Newman, a propus grupului să înregistreze un nou cântec, cu titlul The Birds and the Bees. Acesta ar fi fost scris de fiul său de 12 ani (sau 7, după alte surse). Cel mai probabil era vorba despre o strategie de marketing, autorul fiind de fapt chiar Newman.

Toți membri Turn Arounds au zis că e o prostie, cu excepția lui Jewel, care s-a oferit să tragă melodia pe cont propriu. Asta s-a dovedit cea mai inspirată decizie din întreaga lui viață.

Lansat la finalul lui 1964, The Birds and the Bees a început să răsune insistent de prin radiouri și tonomate în prima parte a anului următor.

Single-ul s-a cățărat până pe poziția a treia în clasamentul pop de la Billboard, vânzările depășind cifra de 1 milion de exemplare. The Birds and the Bees a devenit de asemenea un mare hit internațional, cu clasări înalte în mai multe chart-uri din Europa sau de la Antipozi.

În perioada care a urmat, melodia s-a transformat într-un veritabil standard pop. Între cei care au reinterpretat-o s-au aflat Dean Martin, Brenda Lee, Rufus & Carla Thomas, Billy Preston, Sha Na Na, Alma Cogan, dar și diverși cântăreți din Italia, Germania, Quebec sau Europa nordică.

În ciuda succesului uriaș, The Birds and the Bees suna destul de anacronic pentru anul 1965, având mai degrabă caracteristicile muzicii rhythm & blues din a doua parte a deceniului anterior.

Melodia se aseamănă destul de mult cu hiturile lui Fats Domino, a cărui candoare și voioșie au fost emulate de Akens în interpretarea sa, deși solistul deținea un timbru mai apropiat de Sam Cooke sau Jackie Wilson.

Versuri par idilice și inocente, dar sunt inspirate de un eufemism folosit în școlile nord-americane pentru a explica elevilor mai mari cum devine cu procreația la humanoizi. Probabil că popularitatea piesei s-a datorat în bună măsură și acestei conotații.

Odată ce The Birds and the Bees și-a îndeplinit menirea, în viața și cariera lui Jewel Akens s-a ivit o chestiune inerentă: “avem succes la mase, cum îl menținem?”.

Cei de la Era Records au ales metoda “play safe”. Următorul single, Georgie Porgie, a fost practic o pastișă după The Birds and the Bees. Însă textul diferă clar de cel al matriței, protagonistul întrunind efectiv profilul unui hărțuitor sexual. 

În mod previzibil, Georgie Porgie nu și-a atins scopul. Poziția 68 ocupată la Billboard a fost o palmă usturătoare pe obrazul strategilor de la Era.

Până să se sfârșească 1965, Newman i-a încercat mâna lui Akens cu încă două melodii zglobii, It’s the Only Way to Fly și A Slice of the Pie. Nici acestea și nici mai sobrul I’ve Arrived n-au penetrat deloc prin chart-urile nord-americane. 

Pe parcursul aceluiași an a apărut și un LP, The Birds and the Bees, ce cuprinde și câteva cover-uri: Love Potion No. 9 (The Clovers), King of the Road (Roger Miller) și My First Lonely Night (adaptare după Sukiyaki-ul lui Kyu Sakamoto).

Cel din urmă a ieșit și ca single, în 1966, pecetluind finalul nefericit al relației lui Akens cu Era Records.

Băiatul s-a învârtit curând de un alt contract, de data asta la Colgems, casa de discuri care se ocupa de celebrii The Monkees. Dealtfel, Jewel a și fost trimis în turneu cu aceștia, pe post de “opening act”. 

Cântărețul a lansat doar două single-uri pentru Colgems, Born a Loser (1967) și It’s a Sin To Tell a Lie (1968), ambele cu tentă deep soul. Cam pe atunci s-au năruit toate speranțele lui Akens de a mai repurta un al doilea mare hit.

În 1969, cântărețul a făcut o manevră extrem de riscantă pentru acele vremuri, realizând single-ul He’s Good to Me, cu mesaj gay evident încă din titlu. Impactul a fost însă inexistent, din cauză că He’s Good to Me a apărut la un label complet anonim.

Piesa avea să fie descoperită peste ani de ceva arheologi muzicali, devenind un mic obiect de cult pentru comunitatea LGBT. 

Nu-mi dau seama dacă Jewel chiar se considera gay pe bune. Varianta oficială e că a avut aceeași nevastă vreo 60 de ani, dar asta nu exclude o posibilă dublă orientare sexuală (cel puțin!).

Blue Eyed Soul Brother, din 1970, are influențe Memphis soul și o poveste despre un triunghi amoros inter-rasial.

Până la jumătatea deceniului, Akens a mai lansat încă o mână de single-uri, pe la niște case de discuri independente. Din ce a ajuns pe YouTube, solistul o ardea destul de retro, fără să-l preocupe prea mult noile evoluții din muzica R&B.

Ulterior, Jewel s-a retras definitiv în zona de confort a circuitului oldies. A ținut concerte zeci de ani la rând prin fel și fel de localuri sau hoteluri, pe vase de croazieră, pe la serbări câmpenești sau oriunde se arătau nostalgicii muzicii de altădată.

La un moment dat, prin 1985, Akens a comis o șarlatanie, apărând pe scenă în fruntea unui grup autointitulat The Coasters, fără să aibă nici cel mai mic drept să se folosească de acest nume. S-a lăsat, bineînțeles, cu procese și înjurături.

Domnul “The Birds and the Bees” a activat până aproape de moartea lui, petrecută în 2013, la vârsta de 79 de ani. 

Pe YouTube există o postare din 2012, cu bătrânul Jewel ca invitat în ceva emisiune locală. De remarcat cum atitudinea lui candidă era dublată de un look cel puțin extravagant.

Să rămâi “one-hit wonder” poate părea un adevărat blestem. Totuși, aproape de capătul vieții, Jewel Akens a tras concluzia că n-a fost un lucru chiar așa rău:

“I’d like to get another hit, though. And every now and then, I do get tired of ‘tellin’ about the birds and the bees’ but life’s been good to me.”


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.