Agathocles

Mostră de înţelepciune:

„Vestea bună e că belgienii i-au emulat pe Napalm Death și în privința mesajului, împărtășind din tot sufletul idealurile anarho-socialismului. Îți dai seama, în epoca pre-Internet n-aveai cum să afli asta decât dacă le cumpărai muzica și citeai textele din booklet.

Lirica Agathocles îmi produce o mare încântare. Jan e anti-capitalist și anti-fascist până în măduva oaselor. Condamnă vehement ipocrizia societății, inegalitățile, imperialismul, rasismul, sexismul, consumerismul și abordează frecvent subiecte ca drepturile animalelor și ecologia.”


Locul de origine:

  • Mol, Antwerp, Belgia

Perioada de activitate:

  • 1985-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Tăticii scenei grindcore din Europa continentală, belgienii Agathocles se dedică de peste 30 de ani celui mai atroce neam de muzică inventat vreodată de specia humanoidă. Istoria trupei a fost marcată de un iureș permanent al schimbărilor de componență, din care a scăpat teafăr doar teribilul grohăitor Jan Frederickx, unicul membru constant de la înființare până în prezent.

Dacă pentru Napalm Death sau Carcass grindcore-ul a reprezentat doar o etapă, destul de scurtă, pentru Agathocles a devenit un mod de viață, un crez, un stindard. Cu aproape 500 de release-uri la activ (conform Discogs), belgienii și-au creat o bază de fani transcontinentală cu mult înainte de popularizarea Internet-ului. Impermeabilă la orice formă de compromis, Agathocles este o trupă “cult” în cel mai profund sens al expresiei.

În caz că nu știi prea multe despre grindcore, ca să-ți faci o primă idee îți spun că death metal-ul sună ca un cântec de leagăn prin comparație. Grindcore-ul înseamnă viteză și brutalitate la nivel paroxistic, iar acestora li se adaugă o concizie fără echivalent în lunga istorie a muzicii. Piesele de gen au cel mai adesea sub un minut, făcând ca tracklist-urile albumelor să atingă proporții ridicol de mari.

Îți imaginezi cum sună partea vocală. Dracu’ în duet cu el însuși, alternând între registrul cel mai de jos și cel mai de sus. Un deliciu!

Agathocles a luat ființă cândva prin 1985, în Mol, un orășel din provincia belgiană Antwerp. Numele formației provine de la un celebru despot al antichității, tiran al Siracuzei și apoi rege al întregii Sicilii elenistice.

În plină expansiune a muzicii extreme în Europa, Frederickx și gașca lui i-au avut ca modele primordiale pe hardcore-iștii Lärm (din Olanda) și proto-blackerii Hellhamer (din Elveția). Odată cu răsăritul celor de la Napalm Death, Agathocles au îmbrățișat cu pasiune stilul grindcore și nu i-au mai dat drumul nici până în ziua de azi.

Pentru cei mai curioși dintre fani, există înregistrări cu Agathocles încă din 1985, realizate cică la repetiții. Însă cel mai important document din perioada timpurie a trupei rămâne demo-ul Cabbalic Gnosticism, datat 1988.

Regăsim acolo toate caracteristicile definitorii pentru muzica belgienilor, ba chiar și câteva teme recurente din repertoriul formației. Producția este catastrofală spre inexistentă și te previn că asta reprezintă de fapt o regulă de bază, nu o excepție. Poate că operele de “maturitate” se aud ceva mai clar, dar păstrează o distanță considerabilă față de standardele medii de fidelitate.

Agathocles și-au botezat propriul stil “mincecore”, adică grindcore cu mesaj politic, explică ei. Vestea bună e că belgienii i-au emulat pe Napalm Death și în privința mesajului, împărtășind din tot sufletul idealurile anarho-socialismului. Îți dai seama, în epoca pre-Internet n-aveai cum să afli asta decât dacă le cumpărai muzica și citeai textele din booklet.

Lirica Agathocles îmi produce o mare încântare. Jan e anti-capitalist și anti-fascist până în măduva oaselor. Condamnă vehement ipocrizia societății, inegalitățile, imperialismul, rasismul, sexismul, consumerismul și abordează frecvent subiecte ca drepturile animalelor și ecologia.

În mod firesc, minunatul grindcore-ist detestă orice manifestare religioasă, după cum reiese și de pe amintitul demo din ‘88. Rămasă peste ani una dintre piesele de rezistență ale formației, Christianity Means Tyranny transmite un mesaj cât se poate de evident.

Ce mă distrează e că băiatul nu face discriminări și își bate pula vârtos și de sataniști. Squeeze Anton, cea mai lungă piesă de pe Cabbalic Gnosticism (1’42”), îl ridiculizează pe Anton LaVey, fondatorul penibilei Biserici a lui Satan.

Odată cu primii ani ‘90, catalogul Agathocles a început să crească într-un ritm nestăvilit, aidoma blast beat-urilor care propulsează creațiile trupei. Cea mai mare parte dintre producțiile belgienilor sunt split-uri cu alte formații, majoritatea cumplit de obscure, aspirante la gloria scenei grindcore, fericite să împartă vinilul, caseta sau CD-ul cu niște barosani adevărați din branșă.

La cât de prolifici sunt, Agathocles au și destule albume numai ale lor, trase în studio sau în concert. Dacă ești pasionat de extremisme sonore și ții neapărat să-i adaugi pe bravii belgieni în colecția ta, ți-aș recomanda LP-urile din epoca lor de ascensiune. Cum ar fi Theatric Symbolisation of Life (1992), care strânge câteva materiale publicate în anii anteriori, sau Razor Sharp Daggers (1995), văzut de mulți drept capodopera trupei.   

Să nu-ți imaginezi ca Agathocles a scos măcar vreun disc pe la Nuclear Blast, Earache sau Century Media. Ar fi fost “sellout” de cea mai joasă speță. Băieții au lucrat numai cu label-uri utra-underground, totul DIY, fără contract și alte bullshit-uri de tip capitalist.

În lunga lor carieră, Agathocles nu s-au dezis niciodată de crudul, sălbaticul, austerul format grindcore (sau mincecore, cum spuneam că se autodesemnează). Dar asta nu înseamnă că în muzica lor nu există variații. Auzi destule piese lungi, de 3, 4 sau 5 minute, schimbări de tempo, intro-uri atmosferice sau câte un preambul poetic interpretat de Jan.

Ocazional, flăcăii alunecă spre teritoriile învecinate (hardcore, crust punk, death metal) sau se încumetează la unele experimente. Cum ar fi atonalismele ce domină albumul Hummarogance (1998) sau tentativa jalnică de a inventa genul “spacegrind” (sub forma lui Pale, un track de 16 minute aflat pe albumul Superiority Overdose, din 2001).

După dezertarea progenitorilor britanici, nișa grindcore a devenit cumplit de restransă, dar stabilă și cu aderență în cele mai nebănuite colțuri ale lumii (există scene în India sau Pakistan!). Agathocles și-au câștigat statutul de adevărate superstaruri în acest microunivers cu înfățișare post-apocaliptică.

În 1997, Jan și tovarășii lui băgau o sesiune live în legendara emisiune a lui John Peel, la aproximativ un deceniu după ce Napalm Death, Carcass, Extreme Noise Terror, Electro Hippies sau Bolt Thrower produceau spaimă în studiourile radio BBC. Asta chiar a însemnat apogeul pentru cariera combo-ului belgian, cam unicul prilej când a părăsit întunecatele catacombe unde își duce traiul muzica grindcore.

În fruntea unei garnituri la fel de instabile ca întotdeauna, Jan a dus mai departe flamura Agathocles și în primele decenii ale secolului XXI. Albume fără număr, turnee worldwide, entuziasm nepieritor.

În ceea ce privește noile creații, belgienii nu făceau decât să se învârtă în jurul cozii, reluând aceleași formule tocite de ani de zile. Dar din punctul lor de vedere asta semnifică statornicie și devotament, calități aflate la mare preț printre devoratorii de grindcore.

Într-un șir de opusuri anoste, albumul This Is Not a Threat, It’s a Promise (2010) marchează o adevărată revenire de formă, poate și din cauza unei producții ușor mai îngrijite decât norma. Versurile track-ului no. 10, Financial Cris-Ass rezumă perfect tot ce e greșit în societatea contemporană:

“Financial crisis, yeah, up my ass/All is stolen by the rich class/Now all of us have to pay/To clean the mess of their capitalist game”.

Agathocles au ajuns și la București de vreo două ori, în 2010 și 2013, unde au făcut haos în ceva spelunci metaliste. Primul dintre aceste concerte a fost imortalizat pe o casetă, botezată Bulldozing Bucharest. Pentru Agathocles, la fel ca pentru orice trupă underground care se respectă, caseta n-a devenit niciodată un mediu perimat. Dimpotrivă.

Acum cinci ani, Jan a dat un interviu pentru site-ul metalfan.ro, prilej cu care i s-a cerut părerea despre capitalism, fascism și comunism. Răspunsul lui m-a cam uns la inimă, recunosc:

“Common point between these three ideologies is that they all have governments. Big difference is that capitalism and nazism have the goal to make the strong more stronger and the weak more weaker or even exterminated. Initial communist ideology was about re-dividing goods/tools/education/leisuretime to everyone, not only the rich (like in capitalism), to give all people more quality of life. It is a good ideology, I think. But it got fucked up by corrupt and greedy governments. Politicians are the problem, not the ideology. And that goes for all ideologies.”

Omul vorbește dintr-o perspectivă anarho-comunistă, nu comunist-bolșevică. În momentul de față tind să cred că anarho-socialismul/anarho-comunismul reprezintă niște utopii. În epoca asta chiar mai mult decât pe vremea bietului Kropotkin. Singura șansă e o reformă graduală a societății, pe bazele social-democrației/socialismului democratic.

Totuși, nimic nu mă împiedică să simpatizez cu anarhiști precum bătrânul Jan, un individ care, iată, măcar în plan personal, și-a împlinit idealul. 33 de ani de grindcore/mincecore (and stilll counting)… Să nu-mi spui că asta nu e o mare împlinire!


Referințe bibliografice:

Publicitate

2 gânduri despre „Agathocles

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.