Matias Aguayo

Mostră de înţelepciune:

„Practic omulețul reconstituie pe gură toate tehnicile de producție din muzica dance. Avem beat-uri, linii de bas, synth-uri, exact cum scrie la carte. Plus partea vocală, cu solistică și armonii. “Human techno”, cum bine definește Tiny Mix Tapes acest opus al chilianului.”


Naştere: 

  • 1973, Santiago, Chile

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

“Matias Aguayo will change the way you think about dance music”, scria pe bună dreptate LA Weekly, în vara lui 2009. Eu scriu acest articol în ianuarie 2021, dar l-am datat în mai 2019, ca să poată fi clasat în ordine alfabetică.

Sunt uimit cum de mi-a scăpat până acum din radar acest artist colosal, o adevărată lumină a underground-ului dance global. Aguayo activează de aproape un sfert de secol, cu rezultate remarcabile în ipostazele sale de DJ, producător, cântăreț, șef de label și agitator cultural.

Seturile sale nu au asemănare în universul muzicii electronice de dans, fiind complet lipsite de rutina consacrată a DJ-ilor standard. Omul nostru cântă în timp ce mixează, bagă percuție live, se duce printre dansatori sau îi aduce pe aceștia pe scenă. 

Iată ce mărturisește Aguayo referitor la acest aspect, într-un interviu pentru skiddle.com:

I wanted to party with the people. A DJ that is giving dance orders from his booth and making people raise their hands has always reminded me of dark chapters in history.”

Chiar dacă este foarte prolific pe DJ-ială și producție, Aguayo se consideră în primul rând un cântăreț. Stilul său de interpretare este unul neconvențional, implicând tot soiul de improvizații onomatopeice și elemente de beatboxing. Băiatul sună într-un fel cu totul aparte, chiar dacă nu are deloc pretenții de Bobby McFerrin digitalizat.

Artistul s-a consacrat în contextul scenei minimal techno germane, dar s-a distanțat apoi de aceasta, explorând diversitatea ritmurilor latino-americane și sud-africane, precum și posibilitățile propriei voci.

Muzica sa rămâne greu de clasificat, pentru că Aguayo abordează complet diferit fiecare proiect discografic, mișcându-se de fiecare dată în direcții imprevizibile.

La fel ca Ricardo Villalobos, Luciano sau mai tânărul Nicolas Jaar, Matias Aguayo este de origine chiliană. S-a născut în 1973 în Santiago, fix în anul loviturii de stat a lui Pinochet, una dintre cele mai odioase mașinațiuni ale imperialismului nord-american.

Părinții lui Matias erau cunoscuți ca militanți de stânga, așa că au fost nevoiți să-și ia tălpășița din țară, la puțin timp după nașterea micuțului. Familia s-a refugiat în Germania de Vest, mai exact în Gummersbach, un orășel situat la 50 de kilometri de Köln.

Acolo s-a petrecut cea mai mare parte din copilăria singuratică a viitorului muzicant. Matias a avut de timpuriu înclinații artistice.

Încă de pe la 11 ani improviza cântece și le trăgea cu ajutorul unui computer Amiga. Micuțul își punea vocea pe un mix de percuții improvizate și semnale sonore pe care le înregistra noaptea, de pe frecvențele de radio ultrascurte. 

Inițial, băiatul a fost foarte atras de muzica post-punk, pe care a descoperit-o în ceva emisiune nocturnă transmisă de un post de radio din Köln. Între trupele formațiile sale preferate se aflau Tuxedomoon și Minimal Compact, ambele susținute de label-ul Crammed Discs

O altă pasiune a lui a fost teatrul. Pe la tinerețe a jucat și a regizat cu ceva trupe de amatori. Flăcăul a abandonat demult această ocupație, dar personalitatea sa scenică poartă și acum amprenta experienței teatrale.   

În vremea adolescenței, Matias s-a mutat la Köln, pentru că talentul său risca să se ofilească în anostul Gummersbach.

A fost tocmai la timp ca junele chilian să prindă înflorirea scenei techno locale, cel mai trendy-cool lucru care se întâmpla în metropola lui de adopțiune.

Flăcăul a intrat în lumea cluburilor de dans, inițial ca “party-goer”, însă n-a mai trecut mult până să simtă tentația pupitrului de mixaj. Era vorba despre o înclinație naturală, de altfel.

După jumătatea anilor ‘90, Matias devenise deja vedetă în underground-ul din Köln, băgând muzică în Liquid Sky, clubul întemeiat de Dr. Walker (de la Air Liquide).

Prima lui producție datează din 1998, ca parte a proiectului Zimt, înființat împreună cu Michael Mayer, unul dintre tăticii techno-ului kölnez. 

Zimt a scos doar un single de 12-inch, cu melodia U.O.A.A. Aceasta îmbină stilurile house, minimal techno și pop, oferindu-i lui Aguayo prilejul să-și etaleze în premieră stilul “sprechensang” insinuant.

Doi ani mai târziu, Matias s-a înhăitat cu un alt flăcău, Dirk Leyers, și a alcătuit duoul Closer Musik

Noua formulă a debutat spectaculos, cu EP-ul One Two Three (No Gravity), apărut la casa de discuri Kompakt. Situată la limita dintre techno-ul minimal și cel ambiental, piesa One Two Three (No Gravity) își poate găsi un loc pe orice antologie a muzicii electronice germane.

Intonația lui Aguayo îi dă o tentă de “nursery rhyme” psihedelic, iar acordurile de chitară jazzy ale lui Leyers sporesc și mai mult vraja. De remarcat unele asemănări cu If There Was No Gravity, a concitadinilor Air Liquide.

One Two Three (No Gravity) a fost inclusă și pe compilația Total 2, parte dintr-o serie ce a impus label-ul Kompakt ca pe unul dintre cele mai importante din techno-ul nemțesc de secol XXI.

Closer Musik și Matias Aguayo au avut ulterior alte câteva contribuții importante pentru succesul seriei Total. Volumele 3 și 4, apărute în 2001-2002, conțin de asemenea câte o producție Closer Musik, superbele instrumentale Departures și Maria.

Primul și ultimul album Closer Musik, After Love, a fost lansat în 2002. Plasat stilistic la întretăierea dintre minimal techno și tech house, After Love include trei bucăți magistrale cu Aguayo ca solist vocal. 

Cea mai tare dintre acestea este You Don’t Know Me. Purtat de beat-uri palpitante, straniul chanteur ni se dezvăluie în toată splendoarea lui hedonist-fetișist-narcisistă.

“I love to be a lover/I love to eat fresh fruit/I love to smell myself/I love to look so good”, ne declară el între multe altele, pe un ton al naibii de languros.  

Tot în zona asta senzual-autoironică se încadrează și Closer Dancer sau Ride, ultima cântată pe un fundal mai “downtempo”. 

Pe After Love găsim și patru instrumentale, între care amintita Departures strălucește cel mai intens, chiar dacă Last, Mir sau Giganten îi fac o concurență cât se poate de serioasă.

Albumul a cules numeroase laude în epocă, pentru ca în timp să-și câștige statutul de clasic în lumea muzicii dance. Closer Musik aveau evident potențialul să devină niște noi Underworld sau Chemical Brothers, doar că din 2003 cei doi membri au decis s-o ia pe căi separate.  

Dacă Leyers a căzut treptat în umbră, Aguayo s-a ținut tare de tot, extinzându-și activitatea pe mai multe planuri. 

Chilianul s-a remarcat tot mai mult și în calitate de organizator de party-uri. În 2002, inventa la Köln ciclul de evenimente Lost, în cârdășie cu tovarășul său Christian S.

Din anul următor, artistul a început să mișune tot mai intens prin lume. Până la finele deceniului și-a petrecut cel mai mult timp în Buenos Aires, asta când nu o ardea în turnee sau mai hălăduia prin Europa, pe la Paris sau Berlin.

Odată sosit la Buenos Aires a pus bazele organizației Juventud Clandestina, care crea evenimente muzicale și artistice moca pentru tineretul argentinian. 

Ceva mai târziu, prin 2005, flăcăul a inițiat conceptul de party Bumbumbox. Era practic un flashmob, în care Matias și prietenii lui apăreau “random” cu boombox-ul prin oraș și o puneau de o petrecere spontană. Distracția se termina de obicei când veneau caralii.

Bumbumbox a avut un succes uriaș, așa că în anii următori, gașca nebună a lui Aguayo a comis astfel de trăznăi și în alte metropole sud-americane, ca Rio de Janeiro, Sao Paolo, Santiago de Chile, Medellin, Montevideo sau Asunción. Mai târziu s-au petrecut ceva descinderi și în Europa sau America de Nord.

În 2005, Aguayo a revenit puternic pe partea de producție. Mai întâi a ieșit la iveală o nouă colaborare cu Michael Mayer, co-fondatorul Kompakt. 

Cei doi au făcut un cover după Kylie Minogue – Slow, destinat compilației Total 6. Partitura divei este interpretată bineînțeles de Aguayo.

În același an a ieșit și cel dintâi album solo al chilianului, Are You Really Lost, scos tot de Kompakt. Titlul se referă la party-urile organizate în Köln de talentatul DJ.

Pe Are You Really Lost, Matias dezvoltă conceptul sexy-minimal al pieselor cu voce de pe After Love, adăugând mai multe subînțelesuri pe partea lirică și o nouă viziune în materie de producție. 

După ce After Love a trasat o direcție estetică definitorie pentru brandul Kompakt, Aguayo a mers mai departe și a conturat un caracter insular pentru creația sa. Chiar dacă apela încă la metodele minimal/tech house, artistul se îndepărtase considerabil de normele consacrate în domeniu.

Ales ca “lead single” și “opening track”, De Papel setează atmosfera pentru tot albumul. Piesa stă pe un “midtempo” dubios, numai bun pentru chemările hipnotizante ale chanteur-ului. Un utilizator de YouTube compară în mod inspirat De Papel cu o replică subtilă la Milkshake, al lui Kelis.  

Albumul continuă cu două instrumentale rupere, Radiotaxi și Drums & Feathers, primele producții ale lui Aguayo cu inflexiuni latino-americane, pentru că în ciuda titlului, De Papel nu prea are treabă cu zona asta.

Well ne relevă latura mai romantică a chilianului. Ne delectăm cu un beat lent și sexy, texturi captivante de chitară și un Matias care cântă de parcă ar fi posedat de spiritul lui Grace Jones.

New Life are un “groove” monstruos, desprins din riffologia lui Duane Eddy, foarte potrivit pentru divagațiile libidinoase ale lui Aguayo. Bun de tot și cowbell-ul ăla.

The Green & the Red este bântuit de acorduri fugitive de chitară flamenco. Are You Really Lost o dă mai pe experimental, cu un motiv de synth luat de la B-52’s (Planet Claire).

Pe So in Love se îngână două “microsamples” nevricoase, care fac piesa pe cât de bizară, pe atât de antrenantă.  

Are You Really Lost debordează de originalitate, demonstrând potențialul uriaș al lui Aguayo încă din startul carierei solo. Resident Advisor l-a ales între cele mai bune 100 de albume ale anilor 2000, pe poziția a 26-a. 40 de locuri mai jos găsim și Closer Musik, cu After Love.

Pe partea de producție, la Are You Really Lost, Matias a fost ajutat de un tovarăș, Marcus Rossknecht. (aka Rocness). Împreună cu acesta a format efemerul duo Broke, care a scos doar un single, We Ain’t Got It (2007), orientat spre un tech house cu faze electro.

Tot din 2007 datează EP-ul A Night at the Tilehouse, realizat de Matias Aguayo la Soul Jazz Records. A Night at the Tilehouse înclină spre un soi de microhouse cu influențe latino. 

Doi ani mai târziu, Aguayo a mai avut o colaborare cu Soul Jazz, sub forma EP-ului 99 Seconds, înscris oarecum pe aceeași filieră, dar cu accente mai avangardiste.

Între timp, în 2008, chilianul a făcut mare vâlvă cu single-ul Minimal. După ce a crescut ani de zile la umbra scenei minimal techno, băiatul s-a apucat să ia la caterincă stilul muzical care l-a consacrat:

“Por que yo quiero bailar/con un ritmo mas nocturno/mas profundo/mas sensual/basta ya de minimal!”

Mulți au luat cântecul ca pe un pamflet sau chiar ca pe un manifest estetic, dar autorul a spus că a vrut doar să se amuze un pic.

Ca sound, Minimal poate fi descris ca un fel de tech house cu tentă mai deep. Varianta remixată spre disco de DJ Koze a devenit un hit underground al verii lui 2008.

La sfârșitul anului, Aguayo a mai scos un single de zile mari, comicul Walter Neff, care merge tot pe partea de disco-house, cu beat “catchy” rău de tot. Al naibii de simpatice și onomatopeele solistului.

În primăvara lui 2009, muzicantul și-a înființat propria casă de discuri, Cómeme, care s-ar traduce ca “mănâncă-mă”, din spaniolă. Născut din frenezia petrecerilor Bumbumbox, Cómeme funcționează mai degrabă ca un colectiv artistic sau ca un trib multicultural.

Într-o primă fază, Cómeme era dominat de artiști latino-americani, ca Rebolledo, DJs Pareja, Daniel Maloso, Diegors, Alejandro Paz ș.a. Foarte curând, Aguayo a primit cu brațele deschise și artiști din alte zone ale lumii, ca Germania, Europa de est sau Africa de Sud. 

Pentru că iluminatul șef de trib este feminist militant, la Cómeme s-a instituit o cotă de gen, jumătate dintre producătorii casei fiind tipe. Între acestea le regăsim pe Ana Helder (Argentina), Charlotte Bendicks (Norvegia) sau Borusiade (aka Miruna Boruzescu). 

Aguayo s-a implicat muzical în patru dintre primele cinci release-uri Cómeme, lansate pe parcursul lui 2009. 

Cepul noului label a fost dat de un 12inch cu piesele Bo Jack și Pitaya Frenesí. Bo Jack este practic o variațiune după Bo Diddley, idol mărturisit al lui Matias

Produsă de Rebolledo, Pitaya Frenesí beneficiază de o versiune răgușită a vocii lui “el padron”, care pune cireașa pe tortul unui “banger” halucinant.  

Compilația Cómeme 002 conține și Pata Pata, una dintre primele incursiuni în muzica sud-africană ale lui Aguayo.

12 inch-ul Street Sound este împărțit cu DJs Pareja. Maestrul contribuie cu două track-uri house de cea mai înaltă calitate.

În fine, Dernier Volta este un alt split, cu columbianca Chantal pe fața A și cu tandemul Diegors & The Don pe fața B (The Don fiind un alter ego al lui Matias). 

După acest episod, Cómeme s-a axat mai mult pe producțiile protejaților, decât pe ale patronului, care a continuat în paralel să scoată materiale și pentru alte label-uri.

Spre exemplu, al doilea album solo, Ay Ay Ay, a fost lansat în toamna lui 2009, de vechii prieteni de la Kompakt. 

Ay Ay Ay este una dintre cele mai stranii și fascinante apariții din istoria muzicii electronice de dans. Cu mici excepții, tot ce se aude pe album a fost creat de Aguayo cu ajutorul corzilor sale vocale.

Practic omulețul reconstituie pe gură toate tehnicile de producție din muzica dance. Avem beat-uri, linii de bas, synth-uri, exact cum scrie la carte. Plus partea vocală, cu solistică și armonii. “Human techno”, cum bine definește Tiny Mix Tapes acest opus al chilianului. 

Discul sună într-adevăr neobișnuit, dar are substanță și cursivitate, lucru ce-l face cât se poate de ascultabil cap-coadă. Dar ce-i drept există două track-uri care se disting puternic în peisaj.

Cel din deschidere, Menta Latte, este un adevărat imn techno-punk, zămislit de o forță a naturii.

Apoi, Rollerskate uimește printr-o melodicitate seducătoare, piesa fiind înzestrată efectiv cu toate virtuțile unui “earworm”.

Și celelalte cântece sunt interesante, fiecare în felul lui. Koro Koro are la bază un splendid motiv folk sud-african.

Ritmo Tres și Ritmo Juarez sunt extrapolări ale vocabularului ritmic latino-american. 

Pe Desde Rusia, Aguayo aduce un pic a Beck, în timp ce Mucho Viento sau Ay Ay Ay seamănă aproximativ cu Animal Collective. Însă spun așa mai mult ca să-ți dau un reper familiar, pentru că chilianul rămâne un univers în sine, mai ceva ca poetul-nepereche al românilor.

Albumul se încheie cu Juanita, un jam cumbia, ce consfințește incredibilele calități de om-orchestră virtual ale lui Matias Aguayo.

Mai târziu, în 2011, într-o conferință ținută la Red Bull Music Academy, artistul descria procesul care a dus la crearea lui Ay Ay Ay:

“I would consider myself a singer, that’s my best instrument. So, when I have the idea for a bassline or a rhythm, the easiest thing for me is to sing it first of all. Also, I think when I play a keyboard it’s not so good, it becomes too much of a cliché. When I sing it’s a little bit more original, so I prefer to develop melodies and harmonies with my voice.”

După lungul său stagiu sud-american, pe la începutul anilor 2010, Aguayo s-a restabilit în Europa, mai exact la Berlin, unde își făcuse deja de ceva timp un studio de înregistrări, numit The District Union.

Chilianul a început să fie solicitat și ca “featured artist” la vremea aia. La finele lui 2010 a cântat pe single-ul Singular, al celor de la Discodeine, niște franțuji nu disco.

Anul următor a fost ales de gagii de la Battles să interpreteze Ice Cream, strașnicul “lead single” al albumului Gloss Drop.

În 2012, pe lista colaborărilor vocale ale lui Matias s-au mai adăugat tovarășul Daniel Maloso și Baio (basistul de la Vampire Weekend).

Cât privește propriile release-uri, din 2011 datează excelentul EP I Don’t Smoke, lansat la Kompakt. Cu precădere instrumental, I Don’t Smoke celebrează spiritul marilor inovatori house, techno, electro-funk și EBM din anii ‘80. 

De remarcat piesa de titlu, inspirată de un “inside joke” al găștii Cómeme (“Rebolledo, do you have a cigarette? No, I don’t smoke, I don’t smoke”).

Că veni iar vorba de Cómeme, în 2012, Matias a avut un alt proiect interesant, Isaac Johan, împreună cu rusul Philipp Gorbachev, unul dintre cei mai prolifici artiști ai label-ului. 

Isaac Johan a realizat doar un EP, “self-titled”, ce alternează între techno și post-punk de maximă intensitate.

În același an, Matias Aguayo a băgat setul lui de debut pentru Boiler Room, filiala berlineză.

Apoi, în 2014, a fost invitat și de Boiler Room-ul mamă, de la Londra, unde a avut o prestație absolut memorabilă. Bineînțeles că au urmat și alte apariții în renumitul show online.

Al treilea album al chilianului, The Visitor, a apărut în 2013, fiind primul “full lenght” realizat de el la Cómeme.

Băiatul era în continuare pus pe șotii. The Visitor s-a dovedit o altă mare trăznaie, deși nu e nici pe departe Ay Ay Ay Part II.

De data există un acompaniament instrumental, ce combină synth-uri și percuție live. În plus, pe partea vocală, Matias și-a adus mai mulți prieteni care cântă, murmură și chicotesc împreună cu el.

Un ecou al epocii Bumbumbox, The Visitor este practic cel dintâi album dominat de influențe latino-americane din discografia artistului. Asta după mai mulți ani în care acesta a tot experimentat cu ritmurile continentului natal. 

Componenta house/techno rămâne însă foarte vie, dovadă a faptului că Aguayo s-a format la școala minimalului nemțesc. 

Albumul pornește extrem de promițător, cu molipsitorul Rrrrr. Acesta este succedat de foarte bizarul Dear Inspector, venit din cu totul alt film, gen “Beatles meets Silver Apples”.

By the Graveyard are de asemenea o atmosferă extravagantă, doar că își trage seva din house și techno.

Spre mijlocul albumului se stârnește un veritabil carnaval tropical. Tempourile pot fi mai lascive, ca la Una Fiesta Diferente sau Aonde, sau incandescente, ca la El Sucu Tucu sau El Camarón. 

El Sucu Tucu este de departe hitul albumului, grație mai ales refrenului său devastator: “Sucutucutucutucutu, ese ritmo loco”…

După încă un deliciu latin house, Las Cruces, The Visitor ia sfârșit cu A Certain Spirit, o producție ceva mai apropiată de canoanele techno, deși are el Matias grijă s-o pervertească până la urmă și pe asta.

În 2014, chilianul a revenit la Kompakt pentru Legende, alt EP de toată frumusețea, ce cuprinde câteva mostre de techno elegant și cuceritor, dar și una dintre rarele producții de factură ambientală ale chilianului.

Pe parcursul anului următor, Aguayo a scos la Cómeme un ciclu de 4 EP-uri, botezat El Rudo del House. 

Acesta are un caracter satiric, numitul El Rudo del House fiind o creatură imaginară care produce cele mai grele ritmuri dance, menite să-ți facă trupul să se miște în mod necontrolat.

EP-urile au fost însoțite de două videoclipuri, ce exemplifică noile coregrafii inventate de înfiorătorul El Rudo del House. Ironiile artistului țintesc de fapt anumite transformări suferite în epocă de cultura dance underground:

“El Rudo del House is the monster occupying the club, your house, the street, and will be heavily commercially promoted and hopefully eventually sponsored – according to the new underground strategies of marketplace infiltration. Starting now.”

La un moment dat, printre respectivele EP-uri, Aguayo a realizat și un “full-lenght”, cu noul său proiect Rionegro, rod al colaborării cu doi talentați producători columbieni: Gregorio Gómez (aka GladKazuka) și Sano.

Rionegro redimensionează la standardele epocii digitale o sumedenie de tradiții sonore din spațiul afro-latino-caraibian.

Ritmurile clasice de salsa, descarga, boogaloo, merengue sunt transpuse creativ cu mijloacele specifice pentru house și techno. A rezultat ceva foarte diferit de ce s-a mai făcut pe tema asta, cu groove-uri de o voluptate irezistibilă.

De ceva timp, Matias căpătase o sensibilitate profundă pentru scena house sud-africană, foarte apreciată în lumea largă pentru spiritul ei inovativ. Așa că EP-ul Dirty Dancing, realizat în colaborare cu regretatul DJ Spoko, la începutul lui 2017, a reprezentat o adăugire firească în catalogul chilianului.

Tot de atunci datează și track-ul Nasty Woman, produs împreună cu brazilianca Valesuchi. Practic cei doi au mixat pe beat-uri crâncene de techno un faimos discurs anti-Trump al actriței Ashley Judd.

Ceva mai înainte, în anul precedent, flăcăul a pus-o de un alt proiect, Matias Aguayo & The Desdemonas, în care îl descoperim pentru întâia oară în postura de frontman al unei trupe rock (dacă facem abstracție de efemera colaborare cu Battles).

Componența Desdemonas este una multinațională, alături de simpaticul Matias aflându-se columbianul  Gregorio “GladKazuka” Gómez (chitară, bas), italianul Matteo Scrimali (tobe) și neamțul Henning Specht (keyboards).

Formația reînvie pasiunea adolescentină pentru post-punk a liderului său. LP-ul de debut al “dezdemonelor”, Sofarnopolis, a apărut în toamna lui 2017, prin intermediul Crammed Discs. Alegerea Crammed Discs are o puternică încărcătură simbolică pentru Aguayo, un vechi admirator al label-ului condus de Marc Hollander. 

Albumul spune povestea unor trupe de puștani punkiști din Sofarnopolis, un oraș fictiv, situat într-o lume paralelă. Ne-am ales cu un dublu pachet, sonic și vizual, pentru că materialul este însoțit de un “booklet” cu benzi desenate despre aventurile petrecute în Sofarnopolis.

Autorul este chiar Matias, care și-a scos astfel la iveală încă un talent artistic. De menționat că în varianta Desdemonas, solistul afișează un nou look, cu caracteristici androgine.

Sofarnopolis înclină cum am spus spre post-punk, dar regăsim și elemente împrumutate din krautrock, synthpop sau cinematografia noir. 

Experții pot identifica diverse trupe care au influențat Desdemonas: The Cure, Can, Suicide, Tuxedomoon, Minimal Compact ș.a.m.d. Însă amprentele lor sunt mai degrabă minore. Matias rămâne artistul original pe care-l știm și în această nouă întruchipare.

Atmosfera discului este descrisă ca fiind nocturnă și misterioasă. Într-adevăr Sofarnopolis are o vrajă aparte, născută din imaginația nestăvilită a lui Aguayo. 

După un intro ambiental, 6 AM, urmează I Was a Star, un electrock unduitor, ce te absoarbe în lumea tenebrelor din Sofarnopolis. Tensiunea ia amploare odată cu Nervous, unde solistul delirează trilingv, în engleză, spaniolă și germană.

Cold Fever scoate la înaintare vibrații puternice de bas, îndărătul cărora se petrec acțiuni subversive ale departamentelor de voce și percuție. Piesa are și un videoclip simpatic, cu animații bazate pe desenele lui Matias.

Supreme este un număr de synthpop romanțios și dinamic. Vine apoi sălbaticul și viciosul Vocal Arranger, după care Boogie Drums face o demonstrație de creativitate în utilizarea setului de tobe ca instrument solist pe un track de peste 7 minute.

Amiga apelează cu succes la onirismul de extracție post-punk, pentru ca After Love să-i omagieze subtil pe Tuxedomoon. Walk On By n-are legătură cu Dionne Warwick, fiind de fapt un cover insolit după The Zodiacs, o formație obscură de rocksteady.

Povestea din Sofarnopolis se sfârșește în acordurile întunecoase și apăsătoare ale lui Antidoto, deoarece în imaginarul post-punk un “happy end” ar fi ceva de neconceput.

După lansarea Sofarnopolis, The Desdemonas au pornit într-un mare turneu internațional, ce a inclus și o apariție ca “opening act” la Depeche Mode, în Santiago de Chile.

Activitatea lui Matias a continuat însă să aibă și alte ramificații. Spre exemplu, în noiembrie 2017, muzicantul a susținut o sesiune improvizatorică la BBC Radio 3, împreună cu Juana Molina și Hello Skinny

The Quietus zicea ceva și de un posibil album făcut în colaborare cu Molina, numai că din păcate nu s-a concretizat nimic până acum.

În octombrie 2018, Matias Aguayo a fost protagonistul unui spectacol de 12 ore, transmis live pe Internet. Acesta s-a numit The True Matias Show și i-a fost inspirat artistului de celebrul film The Truman Show.

Chilianul a mixat împreună cu diverși prieteni și și-a etalat talentul actoricesc, parodiind diverse personaje, ca “jurnalistul”, “politicianul de dreapta” sau “antreprenorul digital”.

Putem auzi cu acest prilej și înregistrările DIY din copilăria muzicantului. În plus, transmisiunea a avut chiar și o secțiune de “cooking”, dacă îți poți imagina.

Imediat ce s-a terminat The True Matias Show, artistul a dat “sign out” de pe paginile lui de Facebook, Twitter și Instagram, în semn protest față de ce reprezintă social medial în zilele noastre. Ulterior și-a detaliat gestul într-un interviu din Metal Magazine:

“‘Social media’ stands for abbreviated thoughts, written down hastily, to the extent that it becomes difficult to respond in a deeper sense – these discussions always end badly and encourage the stupid and intimidate the sensitive.”

În ultimii ani, Matias Aguayo a devenit din ce în ce mai vocal în privința opțiunilor sale politice de stânga.

În 2019 a participat chiar la A Toda Marcha, o reuniune a intelectualității stângiste din America Latină, ținută la Santiago de Chile. Nu-i de mirare, mai ales că vorbim aici de odrasla unor opozanți ai regimului Pinochet.

Pe partea muzicală, în noiembrie 2018, Matias Aguayo a realizat EP-ul Rain, în colaborare Ayanda Seoka (aka Mujaji the Rain), o lideră a mișcărilor feministe și queer din Johannesburg.

Piesa Rain este un festival de tobe ritualice, peste care se suprapun declamațiile lui Mujaji. Pe disc se mai află și Serious, un track ceva mai funky.

În mai 2019, Aguayo s-a întors cu cel de al patrulea album solo, Support Alien Invasion, scos în tovărășie de Cómeme și Crammed Discs.

Avem parte de încă o surpriză de proporții din partea fantezistului producător. Nu numai că nu-i mai auzim deloc glasul de data asta, dar chilianul se duce într-o zonă muzicală cu totul nouă, apropiată de techno-ul sumbru și abstract profesat de indivizi ca Actress sau Andy Stott. 

Bine, chilianul se distinge în mod clar de aceștia, în primul rând pentru că poliritmiile Sudului Global rămân marele lui izvor de inspirație. 

Nu găsim însă nici urmă de preluări brute ale beat-urilor latino-americane sau africane. Acestea sunt procesate, alterate, combinate, până devin greu de recunoscut, mai ales pentru urechile profane.

Chiar și în absența cuvintelor, Support Alien Invasion transmite un mesaj puternic. Termenul “alien” are aici semnificațiile de “the different, the foreign, the immigrant”. Deci Matias și-a conceput noul opus ca pe un manifest în favoarea minorităților de tot felul: etnice, rasiale, sexuale.

Muzica de pe Support Alien Invasion sună cât se poate de inedit și provocator. Producția poate părea austeră, însă dacă mai dai “play” de câteva ori la album, îți dai seama că acesta conține mai multe substraturi sonore.

Track-ul de deschidere, The Fold, rezumă perfect trăsăturile întregului material, fără să excludă apariția altor revelații pe parcurs.

We Have Seen Another World pune în dialog două secțiuni contrastante, una cu frecvențe de bas extrem de joase, alta pe tonuri înalte și zglobii.

2019 are un dinamism funest, în deplin acord cu zeitgeist-ul. Support Alien Invasion este o mini-simfonie cu tentă afrofuturistă, în timp ce Insurgentes se aseamănă cu un instrumental de trap desprins dintr-o altă dimensiune.

Alertul Laisse-Moi Parler se bazează pe un ritm stilizat de cumbia, în timp ce Between the Risings se dezvoltă molcom, lipsit de orice beat-uri. 

Pikin pulsează intens și straniu, Aguayo adăptând elemente ale stilului maloya, din insula Réunion.

Spread This Number prelungește același “mood” gimnastic până la final, într-un dezmăț de sunete percutante.

Deocamdată Support Alien Invasion a rămas cea mai recentă creație a chilianului. Matias se abține de la social media și în prezent, așa că nu putem beneficia de DJ seturi de la el din dormitor în timpul pandemiei.

De pe siteul oficial aflăm că în toamna lui 2020, băiatul s-a implicat într-un proiect artistic organizat într-o pârnaie din Paris. Eu îl aștept nerăbdător cu noi producții muzicale, fiindcă sunt convins că are încă foarte multe lucruri de transmis.

În orice caz, ajuns la apogeul vârstei mijlocii, omul nostru se poate lăuda deja că a lăsat în urmă o operă valoroasă, fără echivalent în arealul muzicii dance.

Însă Matias crede că nu e un artist atât de ieșit din comun, cum are impresia toată lumea. Totul e doar o problemă de percepție, explică el într-un interviu acordat site-ului The Quietus:

I just think the others are too normal. I don’t feel that eccentric, I feel the rest [of music] has got so conformist that I look eccentric.”

Update:

Matias Aguayo a revenit în ianuarie 2022 cu Que Si El Mundo, un mini-album realizat împreună cu Julianna, o DJ-iță și producătoare originară din Medellin. Materialul a fost scos bineînțeles la Cómeme.

Alcătuit 100% din piese instrumentale, Que Si El Mundo are un sunet foarte consistent, cu percuții și sequencere dramatice și ambianțe hipnotice de synth. Stilistic, Julianna și Matias s-au inspirat din industrial, techno și dark ambient, citând modele precum Coil, Angelo Badalamenti sau Closer Musik.

Cu tot caracterul său mașinal, Que Si El Mundo transmite o emoție profundă, în ton cu tragismul și stranietatea vremurilor pe care le trăim. Chiar sunt curios cum se vor mai reflecta acestea în viitoarele creații ale lui Aguayo și ale găștii Cómeme.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Un gând despre „Matias Aguayo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.