Alabama 3

Mostră de înțelepciune:

„Indiferent cât de ridicolă și stranie se arată a priori, fuziunea de dance și roots music chiar funcționează la Alabama 3. Muzica formației este realmente compendiul unui secol de cultură pop, rod al muncii și creativității unor “geeks” extrem de talentați și țăcăniți. Au mai dat ei chix într-un sfert de secol, dar trăgând linie, opera lor rămâne remarcabilă.”


Locul de origine:

  • Brixton, Londra, Anglia

Perioada de activitate:

  • 1995-prezent

Încadrare stilistică:


Colțul criticului de artă:

Cei de la Alabama 3 sunt cunoscuți mai ales pentru Woke Up This Morning, tema celebrului serial HBO The Sopranos. Formația activează însă de aproape trei decenii și o arde constant prin turnee, având o audiență “cult” internațională, cu nuclee de fani devotați, ce poartă supranumele “bammies”.

În ciuda aparențelor, membrii Alabama 3 sunt niște britanici get-beget, care au făcut un veritabil “performance” artistic din a se pretinde americani din Sudul Profund. Ei se declară sus și tare drept singura trupă “country acid house”, practicând un mix insolit de dance și roots music.

Potrivit lui Larry Love, unul dintre întemeietorii Alabama 3, falsa identitate nord-americană a grupului a reprezentat o frondă față de jingoismul britpop și Cool Britannia, ce domina cultura pop din Regatul Unit în anii ‘90.

Credința, drogurile, socialismul și bandiții constituie motivele predilecte ale liricii Alabama 3. Este evident că primele două sunt tratate cu straturi multiple de ironie. În schimb, artiștii simpatizează la modul cel mai sincer cu ideologia de stânga și cu o anumită tipologie de nelegiuiți.

Country acid house-ul celor de la Alabama 3 a iscat reacții contradictorii din partea presei muzicale. Spre exemplu, într-un articol din 2003, The Guardian i-a numit “the best live band in the country”. La polul opus, într-o recenzie publicată cu trei ani mai înainte, NME cataloga muzica formației drept “an almost monumental waste of time”.

După mai bine de un deceniu, cronicarul infatuat a primit o replică magistrală din partea aceluiași Larry Love: 

“So God bless the NME for having no sense of humour and no concept of postmodernism.”

La prima vedere există destule motive ca să-i consideri caraghioși pe Alabama 3, dar dacă-i asculți mai atent, îți dai seama că bezmeticii chiar au mesaj, substanță și un umor de înaltă calitate.

De altfel, printre admiratorii declarați ai Alabama 3 se află literați de talia lui Irvine Welsh sau Stephen King. Welsh a și făcut un interviu cu trupa, publicat în 2008, în The Guardian. Nici nu mă miră că-i așa de “fanboy”, pentru că membrii grupului par întrupați direct din paginile romanelor sale.

Alabama 3 a luat ființă în 1992 sau în 1995, după unele surse, dar tind să acreditez prima versiune. 

Inițiatorii proiectului sunt Rob Spraggs (aka Larry Love) și răposatul Jake Black (1960-2019, aka The Very Reverend Dr. D. Wayne Love). Primul este galez, al doilea era scoțian, dar ambii s-au pripășit în Brixton, unul dintre cele mai rău famate cartiere din Londra. 

Cei doi s-ar fi împrietenit la un rave și din vorbă în vorbă au ajuns la concluzia că o combinație de acid house și country ar fi în mod sigur cea mai mișto chestie de pe planetă.

Așa s-a născut The First Presleyterian Church of Elvis the Divine, cum s-a numit într-o primă fază formația, pentru ca după scurt timp să fie rebotezată Alabama 3. Fondatorii Larry Love și Reverend D. Wayne Love și-au asumat rolurile de vocaliști și producători.

Larry e responsabil de părțile melodice, posedând un glas foarte interesant, cu inflexiuni grave, de menestrel damnat.

Reverendul nu prea cânta de fapt. Mai mult îi măimuțărea pe predicatorii pocăiți, cu timbru nazal și accent sudist contrafăcut. 

Potrivit Discogs, cel dintâi single Alabama 3 datează din 1993 și este un cover house după Bob Dylan – I Shall Be Released. Acesta a fost înregistrat cu o voce feminină neidentificată, neauzindu-se nici țipenie de Larry sau D. Wayne.

Ulterior, Alabama 3 s-a transformat în “live act”, cooptând (sau mai bine zis convertind) nu mai puțin de cinci noi membri (sau mai bine zis adepți). Era vorba despre Piers Marsh (aka The Mountain of Love) – muzicuță, sintetizator, programare, Rob Bailey (aka Mississippi Guitar Love) – chitară, Orlando Harrison (aka The Spirit) – keyboards, Jonny Delafons (aka L.B. Dope) – tobe și Simon Edwards (aka Sir Eddie Real – percuție). 

Dintre toți aceștia, The Spirit și L.B. Dope fac parte și acum din formație (sau mai bine zis din congregație). Restul s-au pierdut pe drum, mai devreme sau mai târziu.

Alabama 3 au născocit tot soiul de mituri fondatoare, cel mai răspândit fiind acela în care membrii trupei s-ar fi cunoscut la “rehab”. Acolo au descoperit mântuirea prin credință și au întemeiat un cult religios, Biserica Presleyteriană, păstorit de Reverendul doctor de suflete D. Wayne Love. 

De asemenea, Larry Love a afirmat în interviul pentru Welsh că el și Reverendul ar fi mixat la un rave organizat de Partidul Comunist Italian, pe la începutul anilor ‘90. E atât de frumoasă povestea asta încât aș vrea s-o și cred.

Dar mă gândesc că un sâmbure de adevăr tot o fi acolo. În necrologul lui Jake Blake din The Guardian scrie că tatăl Reverendului a fost “sindicalist pasionat și comunist dedicat”.

Cât privește originile lui Larry Love, el pretinde că ar fi odrasla renegată a unei familii de mormoni din South Wales. N-ar fi chiar imposibil, pentru că din ce-am aflat via Google, în Țara Galilor există pe bune o comunitate de mormoni

Întorcându-ne la istoria atestată a grupului, la jumătatea anilor ’90 acesta făcea senzație în circuitul live din Brixton. Ajutat și de niște înregistrări demo promițătoare, septetul Alabama 3 a izbutit să obțină un contract la Elemental Records, un subsidiar al companiei One Little Indian (redenumită recent One Little Independent).

Alabama 3 a debutat acolo în 1996, cu single-ul Ain’t Goin’ to Goa. Acesta reprezintă prototipul dulcelui stil “country acid house”, după cum îl definește însuși D. Wayne în speech-ul său introductiv. 

La îndemnul Reverendului, Larry Love își mărturisește credința presleytariană și se leapădă de trecutul său psihedelic și de lecturile din Castaneda

Ain’t Goin’ to Goa a fost inițial no. 90 în chart-ul oficial din UK. Reeditat doi ani mai târziu, s-a cățărat cu exact cincizeci de locuri mai sus în același clasament. A rămas însă singurul hit de Top 40 din cariera trupei.

Cel dintâi album Alabama 3, Exile on Coldharbour Lane, a apărut în noiembrie 1997.

Titlul face trimitere la Rolling Stones și Exile on Main St. Coldharbour Lane este o stradă din Brixton, pe care London Evening Standard a desemnat-o drept “cea mai periculoasă din Marea Britanie”. 

Exile on Coldharbour Lane introduce pe deplin etosul “country acid house”, ce implică de fapt o gamă mai largă de influențe, de la blues și gospel, pe partea tradițională, până la techno, baggy, trip-hop și hip-hop, pe partea de beat-uri.

Albumul a urcat până pe locul 12 în topul indie din UK și a generat încă trei hituri mărunte: Woke Up This Morning (no. 78), Speed of the Sound of the Loneliness (no. 72) și Converted (no. 100).

Woke Up This Morning se aude aici în versiunea originală, cu un intro de vreo două minute, în care D. Wayne face un pomelnic cuprinzător de vedete jazz și blues moarte. 

Intră apoi în scenă Larry Love și ne cântă ceva sinistru, cu damf grosolan de crimă: “Woke up this mornin’/Got yourself a gun”

Sună gangsta rău de tot, dar versurile au fost inspirate de fapt de cazul lui Sara Thornton, o femeie din Anglia, condamnată în 1990 pentru că și-a ucis soțul alcoolic și violent. Deci în contrast total cu tonul umoristic predominant pe album.

Piesa îmbină sample-uri de blues strămoșesc și ritmuri moderate de house, rețetă ce merge de minune în combinație cu partiturile celor doi vocaliști de la Alabama 3.

Speed of the Sound of Loneliness este un cover “by heart” după trubadurul country-folk John Prine. Melodia rămâne cât se poate de convingătoare în transpunerea digitală realizată de Larry Love et co.

Pe Exile on Coldharbour Lane găsim și două numere de honky tonk în stare pură: U Don’t Dans to Tekno și The Old Purple Tin (9% of Pure Heaven).

Cel dintâi are toate valențele unui cântec de petrecere, doar că versurile deplâng soarta unei tinere raverițe, răpusă de excesul de ketamină și ecstasy.

The Old Purple Tin proslăvește o bere scoțiană cu conținut ridicat de alcool, de dorul căreia se topește protagonistul Larry Love în timp ce zace la pârnaie.

Cu tonalitățile sale de house gospelizat, uvertura Converted reprezintă cauza primordială a comparațiilor cu Primal Scream și albumul lor Screamadelica. 

Cea mai funky piesă din program, Hypo Full of Love (The 12-Step Plan), ne indică scurtătura spre revelația supremă a presleytarianismului. Cringe alert: condiția esențială e să-i faci un “blowjob” la Reverend.

Energicul Bourgeoisie Blues dezvăluie fațeta stângist-militantă a grupului, care își pune toate resursele de fantezie și umor în slujba primei revoluții bolșevice de după sfârșitul istoriei

Mao Tse Tung Said îl samplează masiv pe Jim Jones, liderul celui mai mare cult ucigaș din istorie, marcând apogeul cringe-ului de pe Exile on Coldharbour Lane.  

Aproape de final, The Night We Nearly Got Busted combină ingenios fundamentele techno și blues.

Ultimele două piese, Sister Rosetta și Peace in the Valley pervertesc fără milă teme consacrate de gospel, dar în opinia mea sunt cele mai fade momente de pe disc. Ca fapt divers, Peace in the Valley a apărut pe soundtrack-ul filmului A Life Less Ordinary, un mare “flop” al lui Danny Boyle, din 1997.

După lansarea albumului de debut, cei de la Alabama 3 s-au pus din greu pe turnee și festivaluri. În vara lui ’98 au băgat la Glastonbury și Reading, fapt ce le-a sporit considerabil notorietatea pe tărâm britanic. 

Formația și-a cucerit fanii datorită gig-urilor în stil bahaos, în care se înghesuiau de regulă cam o duzină de oameni pe scenă, cu “backup singers” și dansatoare adăugați line up-ului de bază, și așa generos cu cei șapte membri.

Deja din acea epocă, Alabama 3 a inaugurat o vastă discografie paralelă alcătuită din “bootleg-uri oficiale”, cu înregistrări live, versiuni “unplugged”, remixuri sau “B-sides”.

Cel mai vechi “release” de acest tip este Arseholed on Coldharbour Lane, din 1997, seria extinzându-se considerabil pe parcursul anilor 2000. Respectivele materiale au devenit niște rarități “hardcore”, pentru că s-au vândut în mod obișnuit doar pe tarabele de “merch” de la concertele trupei.

Alabama 3 a încercat să intre și pe piața nord-americană, beneficiind în vremea debutului de un contract de distribuție cu Geffen.

Însă pentru aparițiile sale din State, formația a fost nevoită să adopte titulatura A3, ca să nu fie târâtă prin tribunale de cocliții din grupul country-rock Alabama. Larry Love a rememorat în mod savuros situația, într-un interviu  din 2005:

„There’s a bunch of shit kickers over there called Alabama, but they have copyrighted the name, so you can’t wipe your arse on a piece of bog paper called Alabama without paying them money (…).”

Pseudo-sudiștii din Brixton și-au fixat ca țel suprem să concerteze la Grand Ole Opry, numai că s-au izbit de un mare zid de indiferență peste Atlantic. Soarta le-a surâs abia când Woke Up This Morning a ajuns din întâmplare la urechile lui David Chase, creatorul The Sopranos. 

Piesa l-a impresionat atât de tare pe Chase încât și-a dorit s-o pună pe genericul serialului, care a avut premiera în ianuarie 1999. A fost ales un remix prescurtat, Chosen One Mix, realizat chiar de membrii trupei.

După cum am povestit, Woke Up This Morning nu este despre mafioți, dar acest detaliu nu i-a împiedicat pe cei de la Alabama 3 să accepte oferta realizatorilor The Sopranos, mai ales că au încasat vreo 40.000 dolari din drepturile de difuzare.

Serialul a rulat până în 2007, timp în care Woke Up This Morning a răsunat în casele a milioane de oameni din lumea întreagă. Desigur, audiența The Sopranos nu s-a convertit nici pe departe în “fandom” Alabama 3, dar este clar că foarte mulți dintre “bammies” și-au descoperit trupa favorită pe această cale.

Grație asocierii cu The Sopranos, Alabama 3 a primit apoi multe alte solicitări pentru soundtrack-uri de film sau televiziune. Inclusiv Woke Up This Morning a mai fost folosită, de exemplu în The Simpsons, în două episoade, din 2002 și respectiv 2006.

Cântecul i-a plăcut și lui Nas, care a samplat refrenul pe hitul său Got Ur Self a Gun, lansat la finele lui 2001.

Mai înainte de asta, în toamna lui 2000, Alabama 3 a scos cel de al doilea album al vieții, La Peste, cu un titlu furat direct de la maestrul Camus. La Peste a adus prima intrare a formației în UK Album Charts, pe locul 80.

Pe acest disc și-au făcut debutul doi dintre membri marcanți ai trupei: chitaristul Mark Sams (aka Rock Freebase sau Captain Empiricist) și basistul John “Segs” Jennings (aka Frank Zappatista). Ultimul era deja bine cunoscut ca fondator al comboului punk-reggae The Ruts.

Rock Freebase este și acum în Alabama 3. Segs a plecat în 2007, dar a continuat să colaboreze cu formația în calitate de producător.

Față de materialul precedent, pe La Peste componenta blues tinde să o surclaseze pe cea country. Probabil că trupa a încercat să exploateze în acest fel succesul repurtat de Woke Up This Morning. 

Textele sunt în general mai serioase, cu accent pe problemele sociale, chiar dacă trupa nu a renunțat nici la caterincă. Însă în plan muzical, La Peste se află sensibil sub Exile on Coldharbour Lane.

Albumul începe în forță cu Too Sick to Pray, o piesă “groovy”, care rămâne categoric cea mai bună din tracklist. Alabama 3 face iar bașcă de religie, dar într-un mod mult mai nuanțat decât până atunci:

“Don’t call the doctor, I’m gonna get better/Don’t run for the priest, I’m gonna find some faith/Just because I burned my bible baby/It don’t mean, I’m too sick to pray”.

După Too Sick to Pray, calitatea albumului scade parcă de la o melodie la alta, deși mai există vreo două momente de sclipire pe parcurs. 

Primul – și cel mai puternic – ar fi Sad Eyed Lady of the Lowlife, cu un titlu derivat din Dylan (Sad Eyed Lady of the Lowlands) și un text încărcat de metafore despre viață și societate.

Apoi vine și cover-ul aproape gotic după Hotel California, un adevărat coșmar pentru orice “normie” consumator de muzică.

Aș remarca totuși și Cocaine (Killed My Community), un număr techno bizar, în care interpretul Larry Love pretinde că s-a mântuit prin credință de iadul narcotic ce-l înconjoară. 

Mai mult din motive extra-muzicale atrage atenția și The Thrills Have Gone, un piano blues melancolic, bazat pe un monolog al lui Paddy Hill. Băiatul ăsta este unul dintre cei șase irlandezi condamnați pe nedrept după atentatele cu bombă de la Birmingham, din 1974.

Următorul album Alabama 3, Power in the Blood, a apărut în octombrie 2002. Power in the Blood înclină semnificativ mai mult către dance decât materialele anterioare. Rădăcinile country, blues & gospel au fost obliterate într-un grad destul de mare, dar au și momente în care ies din nou la suprafață, triumfătoare.

Mesajul social al trupei a devenit mai puternic și mai coerent, cu critici vehemente la adresa capitalismului și elegii pentru junkiștii morți. Umorul și pornirile hedoniste sunt și ele bine mersi, integrate într-un context liric din ce în ce mai variat și mai complex.

Piesa de titlu este un imn techno zguduitor, ce upgradează chemarea la revoluție de pe mai vechiul Bourgeoisie Blues. 

Interesant că Power in the Blood a fost preluată în 2015 de veterana folk Buffy Sainte-Marie. Cover-ul după Alabama 3 a dat și titlul albumului realizat atunci de artistă, care a fost laureat cu Polaris Music Prize

Cântecul intitulat Woody Guthrie îl omagiază pe marele folkist nord-american, pe un fundal sonor extravagant, ce interferează elemente de bluegrass și breakbeat. 

Numele lui Guthrie nu este menționat nici măcar o singură dată în text, moștenirea lui fiind celebrată printr-o diatribă împotriva mișcărilor neofasciste din US și UK. Refrenul reflectă un crez internaționalist, la care bătrânul Woody ar fi aderat din toată inima:

“I don’t need no country/I don’t fly no flag/I cut no slack for the Union Jack/Stars and stripes have got me jet-lagged yeah”.

Mai merită evidențiate de pe Power in the Blood și irezistibilul pentru dansatori Strobe Life, “screamadelicul” R.E.H.A.B. sau electro-rock-ul “stonesian” Bullet Proof. 

Mai sunt și niște faze cam trase de păr pe album, dar impresia finală este una favorabilă. Totuși, Power in the Blood nu-l detronează nici pe departe de Exile on Coldharbour Lane din poziția de capodoperă Alabama 3.

În 2003, formația a lansat Last Train to Mashville, Vol. 2, o colecție de înregistrări “unplugged”, scoasă de One Little Indian. Cântecele Alabama 3 sună cât se poate de viabil și în variantele lor dezgolite de electronisme, Last Train to Mashville, Vol. 2 fiind un disc simpatic foc, în stil autentic americana.

La realizarea albumului a participat și muzicuțistul Nick Reynolds (aka Harpo Strangelove), fiul vestitului tâlhar Bruce Reynolds. Acesta a fost șeful bandei care a săvârșit marele jaf feroviar de pe ruta Glasgow-Londra, din 1963.

Dacă te-ai întrebat, să știi că există și Last Train to Mashville, Vol. 1, apărut tot în 2003, în ciclul de bootleg-uri oficiale despre care am amintit.

Alabama 3 s-a “redigitalizat” în 2005, cu albumul intitulat Outlaw. De data asta, influențele country și poveștile despre bandiți și trenuri sunt cele care prevalează în melanjul obișnuit al formației.

Primul extras pe single de pe Outlaw a fost Hello… I’m Johnny Cash, un tribut încântător pentru “omul în negru”, punctat de referințe din marile lui hituri și de inconfundabilul “beat” al roților de tren.

Foarte reușit și track-ul 2, Last Train to Mashville, care-i un adevărat “banger” southerntronic, ca să mai inventez încă un termen ridicol.

Up Above My Head este unul dintre cele mai “rockish” cântece din repertoriul Alabama 3, cu un riff în manieră ZZ Top. How Can I Protect You alternează spectaculos o temă încrâncenată, Madchester-ish, și un refren eliberator, extras din melodia Crazy World, a irlandezilor de la Aslan

Have You Seen Bruce Richard Reynolds? rememorează jaful feroviar din 1963, în acorduri aprige de Delta blues. La muzicuță suflă fiul Nick, pentru ca spre final să-și facă apariția și tatăl Bruce în persoană, care ne recită o listă a marilor jefuitori de trenuri din istorie.

Pe Honey in the Rock, un blues în tempo lent, Larry Love cântă în duet cu Zoe Devlin (aka Devlin Love), o vocalistă senzuală, componentă a line up-ului de turneu Alabama 3 în cea mai mare parte a anilor 2000. 

În fine, ca bilă neagră, epilogul The Gospel Train pastișează cam pe față din Lay Lady Lay, al lui Dylan.  

Tot în 2005, Alabama 3 a lansat și un DVD, Hear the Train A’ Comin’: Live at the Astoria, care imortalizează un spectacol electrizant, susținut în decembrie anul anterior, la Londra. Faza tare e că l-au adus pe scenă și pe banditul Bruce Reynolds, septuagenar la vremea aia.

Ghost Flight, primul album solo al lui Larry Love, a ieșit pe piață în 2006. Discul este semnat de fapt Robert Love, o combinație între numele lui laic și cel de cleric presleytarian.

Ghost Flight ni-l înfățișează pe Larry/Robert în ipostaza sa de trubadur country-folk-rock, care-l prinde al naibii bine. Cronicarii l-au comparat cu Bob Dylan sau Mark Lanegan, ceea ce-i mai mult decât flatant pentru solistul de la Alabama 3.

Revenind la formație, spre sfârșitul lui 2006, aceasta l-a avut ca invitat într-un gig “unplugged” din Londra pe însuși Stephen King. Marele scriitor s-a urcat pe scenă și s-a băgat la un jam de blues cu Larry Love și gașca.

Alabama 3 a realizat un nou album de studio, M.O.R., în toamna lui 2007. De data asta, sampling-ul și programming-ul au trecut mai în fundal, lăsând loc pentru instrumentele analoge să se manifeste în toată splendoarea lor. În mare, M.O.R. poate fi descris ca un material de factură americana, cu tușe electronice.

Ca elemente de noutate s-au adăugat și partiturile de brass, pasajele de rap sau dancehall și spațiile mai vaste dedicate lui Devlin Love. În peisaj și-au făcut apariția și influențele soul, evidente mai ales în prima parte a programului, la piese precum Fly sau Lockdown. 

Între cele mai inspirate creații de pe disc se mai află și The Middle of the Road, o melodie acustică și dulce, sau Holy Blood, o baladă gospel-ish cu pian și orgă, interpretată în duet de Larry și Devlin Love (la fel ca la Fly).

M.O.R. include și două cover-uri foarte interesante: Amos Moses (după artistul country Jerry Reed) și The Klan (un cântec înregistrat anterior de Richie Havens și Gil Scott-Heron). 

Albumul se termină exploziv, cu Sweet Joy, un cântec alt-rock, cu backing vocals intonate de gemenii The Proclaimers (ăia cu I’m Gonna Be). 

În 2008, Alabama 3 au apărut în filmul documentar We Dreamed America, dedicat scenei alt-country din UK. În același an, formația s-a despărțit de One Little Indian, însă nu înainte de a scoate compilația Hits and Exit Wounds. Acesta reunește piese de pe toate albumele oficiale, plus remixuri realizate de somități precum Arthur Baker sau Orbital.

După ce au plecat de la One Little Indian, cei de la Alabama 3 au trecut la Hostage Music, un label înființat special pentru ei de scriitoarea Martina Cole.

Primul album realizat la Hostage a fost Revolver Soul, din 2010. Denumirea acestuia denaturează două titluri cruciale din catalogul Beatles, Revolver și Rubber Soul. Materialul a fost no. 66 în topul național din UK, cea mai înaltă clasare din istoria grupului.

Cu Revolver Soul, Alabama 3 a revenit în forță la dans și digitalizare. A doua piesă, Bad to the Bone, ia un motiv străvechi de blues și-l tăvălește crunt prin techno, electro house și industrial. Jacqueline este o bucată turbulentă de neo-rockabilly, în care reverbul tradițional intră în coliziune cu efectele epocii 2.0. 

She Blessed Me apelează cu succes la eternul melos de gospel. Alături de Larry Love strălucește și glasul lui Johnny Borrell, solistul de la Razorlight, dacă îți mai amintești de ei.

Un alt invitat de gală este Shane MacGowan, pe care-l auzim pe Fix It, un electropop fulminant, pe linia New Order. Atâta ca omul nostru sună de parcă ar fi rupt de beat. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva!

După un început promițător, Revolver Soul devine tot mai anost pe măsură ce înaintezi în tracklist. Doar satira anti-imperialistă Vietnamistan te mai face să tresari, grație și motivului prelucrat din I-Feel-Like-I’m-Fixin’-to-Die Rag, al hippioților Country Joe & the Fish.

În acea epocă, Alabama 3 s-a despărțit de doi dintre membrii săi cei mai vechi, Mountain of Love și Sir Eddie Real. Ulterior, în 2012, aceștia au realizat un album dub, folosind titulatura Mountain of Love.

Între timp, foștii lor colegi din Alabama 3 s-au menținut deosebit de activi. Ca dovadă, în 2011 au lansat două noi albume de studio: acusticul There Will Be Peace in the Valley… When We Get the Keys to the Mansion on the Hill și electronicul Shoplifting 4 Jesus.

There Will Be Peace in the Valley… conține 11 compoziții noi, plus un cover foarte drăguț după Joy Division – Love Will Tear Us Apart, interpretat de Devlin Love. 

Discul alternează între blues și balade, cu rezultate favorabile în ambele variante. Din motive lesne de înțeles, am o slăbiciune aparte pentru cântecul numit Barricade (1789 – 1968 – 2011). 

Materialul a fost imprimat de o formulă restrânsă, cu Larry Love, Rock Freebase și Harpo Strangelove, fără D. Wayne.

Cei trei sunt sprijiniți însă de câteva voci feminine: Devlin Love, Aurora Dawn (principala vocalistă cu care a colaborat Alabama 3 în anii 2010) și Eliza Mellor (fiica vitregă a lui Joe Strummer). Pe o parte din piese s-a alăturat și o secție de coarde, împrumutată de la Soul II Soul. 

Pe Shoplifting 4 Jesus, Alabama 3 s-a întors la formatul “full band”, cu fostul membru John “Segs” Jennings pe post de co-producător. 

Formația și-a reînnoit masiv repertoriul de beat-uri, intrând inclusiv în zonele grime, electro house și dubstep, pe lângă hip-hop, reggae și altele. Componenta “roots music” e mai diluată ca oricând, sonoritățile analoge făcându-se simțite ceva mai mult doar în ultima parte a discului.

Tema principală a albumului este criza financiară, ale cărei efecte se resimțeau încă foarte puternic.

Printre invitați îi auzim pe fiorosul actor Ray Winstone sau pe extravagantul dansator Bez, care recită versete simbolice din Biblie. De asemenea, Shoplifting 4 Jesus este presărat și cu o serie de “samples” familiare, de la George Harrison până la Black Eyed Peas. 

Cu tot efortul trupei de a găsi modalități noi de exprimare, Shoplifting 4 Jesus n-a ieșit prea grozav. Ba chiar pot spune că era cel mai slab album Alabama 3 de până atunci. 

Există totuși câteva piese mai răsărite. Cel dintâi exemplu ar fi I Blame Kurt Cobain, cu tonuri sumbre de grime și infuzii de grunge și dubstep spre final. 

Apoi, Wrong Is Right se distinge prin suprapunerea isteață a unor motive faimoase de la Motörhead și KC and the Sunshine Band, cu un “that’s the way I like it” decupat direct din înregistrarea originală Ace of Spades.   

Dar cel mai bun cântec de pe Shoplifting 4 Jesus este fără îndoială Facebook.con. Avem de-a face probabil cu primul “blues-step” din istorie. Versurile cântecului ne oferă descrierea perfectă a rețelei lui Zuckerberg și a Internetului 2.0 în general:

“Got an army of friends but I ain’t enlisting/A million conversations ain’t nobody listening”

În 2012, Alabama 3 a apărut în comedia irlandeză Songs for Amy, unde și-a jucat rolul de trupă “country acid house” super-depravată.

Anul următor s-a petrecut lansarea unui nou album de studio, denumit The Men from W.O.M.B.L.E. Formația a dedicat acest disc comunității locale din Brixton și tineretului rebel din zonă.

W.O.M.B.L.E. este un acronim pentru World Of Militant Beat Liberating Executioners, o organizație imaginară, răzvrătită împotriva practicilor din industria muzicală. De asemenea, titulatura face aluzie și la gruparea anarhistă WOMBLES sau la desenul animat The Wombles.

The Men from W.O.M.B.L.E. o dă puternic pe beat-uri de club, cu tentă electro house, dar sunt și faze care amintesc de pasiunea formației pentru blues. Un disc interesant, chiar dacă nu sună atât de revoluționar precum și-ar dori creatorii lui.

Albumul a avut și un “sequel”, The Wimmin from W.O.M.B.L.E., din 2014. Acesta tratează o tematică similară, privită însă dintr-o perspectivă feministă. The Wimmin from W.O.M.B.L.E. e tot pe dance, doar că tinde să fie ceva mai melodios și mai “chill”.

Albumul se deschide cu Bam Ba Lam, o adaptare după Black Betty, un renumit cântec de muncă afro-american. Pe post de prim-solistă o auzim pe Aurora Dawn, care-i absolut mortală. 

Larry Love și-a găsit timp și pentru un “side-project”, O’Connell & Love, în care îl are alături pe Brendan O’Connell, un multi-instrumentist din Brixton. Duoul și-au făcut debutul în 2015, cu albumul Minesweeping. 

O’Connell & Love practică un indie folk melancolic, ca niște trubaduri șarmanți, la apusul vârstei mijlocii. Minesweeping are o mulțime de invitați ce-i sporesc și mai mult farmecul, ca de exemplu Buffy Sainte-Marie, Rumer, Aurora Dawn sau Pete Doherty (probabil că ai și uitat de el).

Alabama 3 s-a întors în 2016, cu discul numit simplu Blues. Era prima dată când formația consacra un album întreg blues-ului, după douăzeci de ani în care acesta i-a servit ca influență fundamentală. 

Vestea proastă e că materialul e cam slab, cam cel mai slab din catalogul Alabama 3. Tiparele blues/blues-rock sunt abordate cu surprinzător de puțină imaginație, iar inserțiile digitale nu ajută nici ele prea mult. Dar consecvența anti-capitalistă și anti-imperialistă a grupului merită lăudată la maxim (excelente versurile de la track-ul 2, Exodus).

În perioada care a urmat, Alabama 3 n-a mai dat prin studio, dar s-a aflat constant pe scenă, acolo a strălucit ca întotdeauna. 

În mai 2019, formația a participat la Highest Point Festival, în Lancaster. Din păcate, acesta avea să fie ultimul gig cu D. Wayne. Reverendul s-a simțit rău, a ajuns la spital și după câteva zile și-a dat duhul. Bietul Jake suferea de boala Addison, o afecțiune rară a glandei suprarenale. Adorabil necrologul postat pe pagina de Facebook a trupei.

Alabama 3 a decis să ducă mai departe turneul programat cu interpretarea integrală a lui Exile on Coldharbour Lane. Așa ar fi vrut și Reverendul, desigur.

Spre sfârșit lui 2019, albumul de debut a fost reeditat de One Little Independent într-o versiune extrem de lărgită, ca box set cu cinci volume. Primele patru dintre acestea sunt alcătuite de fapt din înregistrări inedite. Iubitorii de lectură au la dispoziție și un “booklet” de 40 de pagini.

Box set-ul este subintitulat Alabama 3’s Guide To A,B,C,D and E. A vine de la acid și acid house, B de la băutură și blues, C de la cocaină și country, D de la “dope” și dub, iar E de la ecstasy și Exile on Coldharbour Lane. 

Volumul întâi constă din Acid Symphonique, o suită colosală de muzică rave cu muzicuță. Al doilea volum este o colecție de blues semi-acustic, cred eu superioară albumului din 2016. 

Pe volumul trei, formația interpretează melodii în stil alt-country cu iz satiric. Volumul 4 prezintă o nouă fațetă Alabama 3, de colectiv dub (și dubstep). Abia la final, odată cu volumul 5, vine și Exile on Coldharbour Lane, în variantă remasterizată.

COVID-ul și carantinele din UK au stricat grav distracția și pentru Alabama 3. Totuși, Larry Love și gașca lui nu s-au lăsat de treabă, ba dimpotrivă au lucrat de zor la un album de studio în memoria Reverendului.

Acesta a primit titlul sugestiv Step 13 și a fost lansat în septembrie 2021, la Submarine Cat Records. Step 13 este un come-back spectaculos și în mod categoric cel mai bun album Alabama 3 de la M.O.R. încoace, dacă nu cumva de la Exile on Cold Harbour Lane. 

Discul este o cronică a timpurilor recente, cu comentarii înțelepte despre pandemie, Black Lives Matter, Brexit, Trump și toate nenorocirile capitalismului târziu. 

Apariția materialului a fost prefațată de single-ul Whacked, un imn al hedonismului de carantină, pe ritmuri antrenante de disco-punk. Piesa are și un videoclip simpatic foc.

Step 13 are un A-side pus cap-coadă pe dansuri frenetice. Yolanda este un blues injectat cu beat-uri electro proaspete și bune, plus un videoclip “spooky” la pachet. 

The Lord Stepped In (Taking Back Control) rupe în bucăți pe sistemul neo-disco. Petronella Says cheamă la masă glam rock-ul și boogie woogie-ul și le servește cu niște producție dance actuală. Rise Up Brother Rise își trage seva dintr-un motiv ancestral de holy blues.

Hipnoticul Tranquilize Yourself Britannia face tranziția spre latura mai sobră a albumului. Odată cu If They Ring Your Bell, Larry Love intră în modul Leonard Cohen, ajutat de un acompaniament de mare finețe, ce întretaie analogul și digitalul.

Every Time I See A River, în schimb, este o bijuterie sută la sută acustică. Night Tripper in the Trap House scoate din arhivă un recitativ al Reverendului, ca o mângăiere pentru formație și pentru fani. Dup-aia avem Somebody Somewhere, un epilog profund emoționant.   

Cu doar două zile înainte să iasă acest splendid Step 13, a avut loc și premiera filmului The Many Saints of Newark, un “prequel” pentru The Sopranos. Spre bucuria populației de “bammies” de pe planetă, pe generic se aude un remix foarte inspirat după Woke Up This Morning.

Mărturisesc că am fost destul de rezervat când am început documentarea pentru acest articol. “Country acid house my ass”, mi-am zis. Dar ușor, ușor m-am trezit și eu că sunt “converted”. 

Indiferent cât de ridicolă și stranie se arată a priori, fuziunea de dance și roots music chiar funcționează la Alabama 3. Muzica formației este realmente compendiul unui secol de cultură pop, rod al muncii și creativității unor “geeks” extrem de talentați și țăcăniți. Au mai dat ei chix într-un sfert de secol, dar trăgând linie, opera lor rămâne remarcabilă.

Ar fi de discutat despre conceptul de pseudo-sectă sudistă, de care au rămas agățați pentru toată cariera, chiar dacă de la un punct încolo a devenit total neadecvat și i-a cam tras în jos. 

Cumva în umbra acestei imagini de comedianți hedoniști, cei de la Alabama 3 au evoluat fantastic în privința liricii și a mesajului. Îndrăznesc chiar să spun că au făcut câteva dintre cele mai valabile cântece de protest de la Rage Against the Machine încoace.

Și îmi mai place ceva la Alabama 3. Membrii formației au vârste destul de avansate, se cam duc spre 60 de ani, dar sunt progresiști până în măduva oaselor. Anti-capitaliști, anti-imperialiști, anti-rasiști, anti-sexiști, îi găsești efectiv de partea bună a fiecărei baricade. Chiar mi-ar plăcea să stau la niște taclale cu moșnegii ăștia.

Update:

La circa două luni după Step 13 a ieșit la iveală și albumul secund al duoului O’Connell & Love, Will You Be There?. Flăcăii bagă un country-folk agreabil, cu dogeala din glasul lui Larry evocându-i ba pe Cohen, ba pe Dylan.


Referințe bibliografice:

 

Publicitate

Un gând despre „Alabama 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.