Afroman

Mostră de înţelepciune:

„Iată-mă la finalul unui articol inutil de vast, la fel ca discografia protagonistului. Ar fi fost suficient să te anunț că Afroman este încă viu și – în caz că te interesează – a mai scos câteva sute de cântece despre cât de prăjit e el tot timpul.”


Naştere:

  • Joseph Edgar Foreman, 28 iulie 1974, Los Angeles, California, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Autorul primului hit viral din istorie, Afroman și-a asigurat un loc aparte în panteonul culturii pop. Because I Got High, imnul definitiv al prăjiților de pretutindeni, a rămas singura izbândă majoră din cariera clovnescului rapper californian, deși vei fi surprins să afli că tolomacul are la activ vreo 30 de albume.

Era și cam greu pentru Afroman (pe numele real Joseph Foreman) să mai dea o altă asemenea lovitură. Un MC fără prea mari skill-uri, adept înfocat al producției “lo-fi”, Mr. Because I Got High s-a învârtit toată viața lui în jurul a trei teme majore – prăjeala, bețivăneala și babardeala – fără să reveleze te miri ce nuanțe poetice ale acestor activități plăcute, dealtfel.

Amicul Foreman s-a născut în ‘74 (exact ca subsemnatu’), doar că nu la Brașov, ci în L.A. A crescut în Palmdale, un orășel ceva mai liniștit din regiune.

După toate aparențele, familia lui era una așezată, dusă la biserică, ca dovadă că mama Afroman-ului acompania la orgă corul local de gospel.

Viitorul “stoner” de faimă mondială era țăcănit de mic, așa că babacii au încercat să-l mai tempereze, încurajându-i înclinațiile muzicale.

Micuțul s-a transformat treptat într-un adevărat om-orchestră, capabil să cânte la chitară, bass, tobe și keyboards. Ai lui i-au luat chiar și ceva echipament sumar de înregistrări, doar, doar s-o astâmpăra pușlamaua.

Inițial, micuțul Jo și-a exersat talentele muzicale în orchestra bisericească, dar atracția lui pentru cele sfinte tindea spre zero.

În pragul adolescenței a descoperit cultura hip-hop, pe care a îmbrățișat-o cu maxim entuziasm. Din ciocnirea noii pasiuni cu background-ul de multi-instrumentist s-au născut fundamentele artei afromaniace, cuprinsă visceral de etosul DIY.

Tolomacul susţine că a început să scrie propriile cântece pe la vârsta de 12 ani. Marile lui modele creative erau Too $hort, E-40, 2 Live Crew sau Biz Markie, rapperi ce au în genere aceleaşi preocupări mundane ca eroul nostru.

În clasa a opta a repurtat primul hit local, cu un diss adresat unei profesoare care-l suspendase de la cursuri, din cauză că umbla cu pantalonii în vine.

Amicul nostru pretinde că a comercializat circa 400 de casete imprimate cu capodopera lui timpurie. Eu cred că exagerează, asta dacă nu cumva întâmplarea este efectiv un capitol din mitologia personală a lui Afroman.

Fire boemă, junele Foreman nu s-a mai ținut prea mult de școală, în schimb a perseverat în ambițiile sale hip-hop.

În tinerețe a trăit din job-uri mizere, completându-și veniturile din șmen (“hustling”, cum se spune la ei). Respectiva ocupație i-a adus ceva probleme cu potera și vreo două vizite scurte pe la răcoare, pe motiv că vânduse niște cânepă.

Probabil că individul investea măcar o parte din profitul obținut din șmenuri în autofinanțarea propiilor producții hip-hop.

Primul release din cariera lui Afroman este o casetă, Fro Ever, scoasă în 1997, pe barba lui. Tot aşa a ieşit şi cel dintâi CD, My Fro-losophy, din 1999.

Din ce se aude pe YouTube, tolomacul aberează despre distracţiile din East Palmdale, susţinut de chitară bas, drum machine și cel mai ieftin synth pe care l-a găsit în cartier.

Insuccesele pe toată linia l-au determinat pe amicul Foreman să se îndrepte spăşit spre babacii lui, care se relocaseră între timp în Hattiesburg, Mississippi.

Ceva mai uşurat în privinţa zilei de mâine, tăntălăul şi-a văzut mai departe de visele lui de rapper. A reuşit chiar să convingă un label local, T-Bones Records, care l-a ajutat să-și publice aberaţiile.

Pe parcursul lui 2000, Afroman a lansat două CD-uri, via T-Bones: Because I Got High şi Sell Your Dope. După cum îţi dai seama, cel dintâi cuprinde şi celebra perlă a coroanei de rege al prăjiţilor.

Stilul de interpretare nu diferă semnificativ faţă de materialele anterioare. Afroman alternează frecvent rapping-ul cu pasajele cântate într-o manieră sumară, să-i zicem.

Nici partea de rapping nu e de fapt prea sofisticată, invocând mai degrabă MC-ii din epoca “old school”, care rosteau rimele simplu, direct pe beat.

Pe partea instrumentală descoperim că Afroman-ul face de unul singur toată treaba, trăgând partiturile de chitară, bass, keyboards & drum machine.

Bine, nu-ţi imagina că e foarte prodigios, un Mike Oldfield sau un Prince al hip-hop-ului. Băiatul are skill-uri elementare, cât să-şi ducă operele la bun sfârşit.

Poate la chitară stă ceva mai bine, dovadă că şi în concerte apare constant cu un “double six” de gât și chiar scoate niște solo-uri decente.

Rapperul își extrage inspirația în special din filonul soul/funk/R&B, muzicile cu care a crescut în familia lui de negrii. Totuşi background-ul lui e mult mai larg, dovadă că There’s a Price 2 Pay, un track obscen de pe Sell Your Dope, se bazează pe melodia Close to Me, de la The Cure.

La vremea respectivă, băiatul avea un “band” stabil și se învârtea de ceva gig-uri pe acolo prin Mississippi, dar lumea nu prea se înghesuia să-i cumpere CD-urile. Așa că în cele din urmă s-a decis să dea un stoc pe gratis. Nici nu i-a trecut prin cap că tocmai a făcut investiția care îl va scoate din căcat pentru tot restul vieţii.

Muzica lui a ajuns astfel pe Napster, iar track-ul Because I Got High a căpătat o răspândire enormă mulţumită acestui legendar serviciu de “file sharing”. Afroman-ul era complet străin de ce se întâmplă cu melodia lui, pentru că nici măcar n-avea un computer acasă.

Toată tevatura cu Because I Got High a prefigurat efectiv transformările prin care urma să treacă industria muzicală la începutul noului mileniu.

Melodia a ajuns la urechile marţafoiul de Howard Stern, care a difuzat-o din greu în emisiunea lui de căcat, transbordând-o astfel în spaţiul mediei convenţionale.

Boşii de la Universal Music au văzut în Afroman un “hitmaker” pentru secolul XXI şi i-au oferit un contract pentru şase albume. Nici în cele mai mirobolante trip-uri nu şi-ar fi imaginat tolomacul că i se poate întâmpla aşa ceva.

Împins de mașinăria de promovare corporatistă, Because I Got High s-a transformat rapid într-un megahit internațional. În vara lui 2001, delirul afromaniac a escaladat până în vârf chart-urile din UK, din Europa continentală și de la Antipozi.

În US n-a săltat mai sus de poziția a 13-a, dar s-a menținut vreme îndelungată în Hot 100 și a făcut carieră în topul de “ringtones”, al naibii de relevant pentru gusturile moderne.

Un rol important l-a avut și asocierea melodiei cu o peliculă de succes în epocă, Jay and Silent Bob Strike Back. În anii ce au urmat, Because I Got High s-a strecurat și în alte soundtrack-uri, cum ar fi cele din The Perfect Score, Disturbia sau A Thousand Words.

Despre cântec în sine, ce să spun, îl știe toată lumea. Afroman susține că a vrut să scrie un Don’t Worry Be Happy în versiune hip-hop. I-a ieșit!

Totuși, din acest monstruos gigi muzical s-au născut și niște trip-uri extrem de proaste. Cei înrolați în “războiul împotriva drogurilor” au sărit imediat. “Ce ziceați, THC-ul e inofensiv? Ia auziți ce spune fratele vostru prăjit”. Sărmanul Afroman, probabil că era mult prea spart când a scris marele opus ca să se gândească cum vor reacționa “anti-drogații”.

Realitatea e că și elitiștii marijuanei mănâncă căcat cât le încape în gură. Dacă bagi în tine ca bezmeticul, zi de zi, riști grav să te sugă un vârtej d-ăla fără scăpare, precum cel descris de Afroman, iar pe tine să te doară în pulă, exact ca pe ilustrul rapper-cântăreț. Dar asta nu justifică sub nicio formă colosala mârlănie denumită “war on drugs”.

Curând după marele hit a ieșit și primul album “major” al lui Afroman. The Good Times este de fapt o selecție de pe cele două discuri de la T-Bones. Partea leului și-o taie Because I Got High, cu șapte cântece, de pe Sell Your Dope fiind alese doar trei bucăți.

Ca “hidden track” avem și o variantă adaugită a megahit-ului, unde Afroman ține să precizeze că nu crede în Hitler (ah, ce bine!), pentru ca în final să arunce un “fuck the corporate world” (un laitmotiv pentru întreaga lui creație).

Lipsit de orice pretenții de capodoperă a rapului, The Good Times are farmecul lui retardoid, ilustrând perfect atitudinea ultra-hedonistă a protagonistului. Discul se ivea ca o oază de amuzament, în lumea tot mai sumbră și mai încrâncenată a hip-hop-ului.

Pe The Good Times găsim și cel de al doilea hit al carierei lui Afroman, Crazy Rap, ajuns no. 10 în  topul din UK. Deci tolomacul este desemnat oarecum impropriu ca “one-hit wonder”, pentru că a mai avut  un cântec cu ceva impact în chart-uri.

Purtat de un beat disco frenetic, în stilul Chic, Afroman ne relatează cu lux de amănunte întreaga lui viață amoroasă. Cuceririle lui provin dintr-o vastă arie geografică și aparțin fără discriminare tuturor raselor. Îmi place mai ales partea cu fiica șefului de Ku Klux Klan, care s-a îndrăgostit lulea de irezistibilul rapper (“She sucked my dick ‘til the shit turned white”).

Ca să-și sporească verva, povestitorul se autostimulează cu ingredientele preferate, un Colt 45 și două zigzaguri. Berea Colt 45 pare să fie licoarea vieții lui Afroman, asortată întotdeauna cu un gigi sau chiar cu două.

Let’s All Get Drunk Tonight n-a fost hit, dar a rămas un favorit peren al fanilor. Descrierea epică a unei nopți în oraș, Let’s All Get Drunk Tonight se scaldă în valuri de băutură, dar conține o mulțime de alte elemente indispensabile (dans, bulăneală, droguri, scandal). Totul pe un fundal sonor plin de suspans, subliniat prin acorduri “juicy” de orgă Hammond.

Pe She Won’t Let Me Fucc, Afroman se vaită de tratamentul la care e supus de unele gagici cu predilecție spre “teasing”. Simpatic instrumentalul inspirat de corifeii soul-ului din anii ‘70.

Hush își trage seva din rădăcinile gospel ale rapperului, prins într-un trip cu fior mistic. Mai există o repriză d-asta și pe Sell Your Dope, zisă God Has Smiled on Me, unde Afroman-ul se arată  sincer uimit că încă e în viață, după toate tâmpeniile pe care le-a comis.

Palmdale redă experiența californiană a lui Foreman, cu un acompaniament de sorginte electro-funk (la fel ca la imnul bahic Tall Cans).

Artistul revine la un sound mai “rootsy” odată cu Mississippi, un alt track autobiografic, ce face referire la mai recenta etapă sudistă din viața lui.

Pe The American Dream, Afroman își exersează talentul de orator și se autoproclamă drept modelul de urmat pentru întreaga societate. Eu zic să nu-l subestimăm pe băiat…

The Good Times s-a vândut destul de bine, ca dovadă că a atins poziția a 10-a în Billboard 200 și a fost certificat cu aur. Ulterior, Because I Got High a fost nominalizat la Grammy, pentru Best Rap Solo Performance, dar a pierdut în fața lui Get Ur Freak On, a lui Missy Elliott.

Teoretic, Afroman mai avea de făcut încă cinci albume pentru Universal, dar contractul s-a rupt imediat după ce s-a stins scrumul de la Because I Got High. Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat mai exact.

Poate șmecherii de la Universal au încercat să-i bage pe gât niște “formule de succes”, iar eternul “stoner” a refuzat cu obstinație compromisul. Sau, mai plauzibil, experții în showbiz au sesizat în sfârșit că Foreman e mult prea spart ca să-și depășească condiția de “one-hit wonder”.

Oricum, Because I Got High i-a adus tolomacului mult mai mult decât spera. Un motiv să se întoarcă cu inima împăcată la statutul “indie”, ce-i aducea o grămadă de avantaje odată cu expansiunea Internet-ului.

Afroman nici nu și-a mai bătut capul să convingă vreun label, a scos albume câte a vrut și cum a vrut și le-a vândut la el pe site sau pe diverse platforme specializate.

Veșnicul “one-hit wonder” a celebrat recâștigarea independenței cu un dublu CD, Afroholic… The Even Better Times, lansat în primăvara lui 2004.

Afroholic este o pastișă DIY a sound-ului clasic G-funk, doar că arsenalul lui Afroman cuprinde doar joint-uri barosane și butelci de Colt 45, nici urmă de arme de foc.

Albumul ar fi fost chiar agreabil, dacă tolomacul s-ar fi gândit să facă un rezumat ceva, de vreo 40 de minute în loc de două ore jumate.

Aș remarca Let’s All Get High Tonight (cu arpegii de chitară neașteptat de sexy), Fuck Tha Corporate World (punctată de un synth retro și zglobiu) și mai ales What If (rezultat direct al unui joint fumat împreună cu E-40, idolul tinereții lui Afroman).

Pe album sunt presărate și parodii după șlagăre celebre, cum ar fi Jackin’ Afroman (după Jack & Diane, a lui John Mellencamp), Just My Paranoia (în original Just My Imagination, de la Temptations) sau Compton Isn’t Too Far Away (adaptare după balada Heaven, a șamponaților Warrant). Apogeul rămâne însă Wonderful Tonight:

“I open her legs/Then I slowly slide my tounge inside/I say darlin’/You taste wonderful tonight!”

Spre final avem Whack Rappers, gâlceava lui Afroman cu mainstream-ul hip-hop. Între alții, îi ia la perpulis pe Jay-Z, 50 Cent, Nas, P. Diddy sau Kelis. Un exemplu:

“I think you crazy/If you like Jay-Z/Don’t change clothes/Change the CD!”

Afroman și-a propus să întâmpine cum se cuvine Crăciunului anului 2004, lansând în presezon splendida colecție muzicală Jobe Bells.

Rapperul n-are nicio jenă să-și bage pula în repertoriul cel mai îndrăgit de americani. Ca să înțelegi cum simte cârnatu’ spiritul sfintelor sărbători, ia de aici o mică mostră:

“Lick my balls with lots of saliva/Fa-la-la-la-la-la-la-la-la”.

În toiul mârlăniei, Afroman-ul trântește un trip uimitor de congruent cu realitatea. Zi-mi dacă poți să-l contrazici:

“Death to the world, George Bush has come”.

Din ce în ce mai imprevizibil, regele prăjiților a mai scos două albume, cu vreo câteva zile înainte de Crăciun. 4RO:20 sună ca o colecție de “leftovers” de pe mult prea vastul Afroholic.

The Hungry Hustlerz: Starvation Is Motivation este de fapt un mixtape, cu o multitudine de invitați obscuri, ce delirează la unison cu Afroman pe temele bine cunoscute.

Afroman a revenit în 2006 cu un disc numit fără echivoc Drunk ‘n’ High, urmat apoi de o nouă ediție de Crăciun, A Colt 45 Christmas. 

Prea multe noutăți nu aduce nici Waiting to Inhale, album lansat la începutul lui 2008.

Câteva luni mai târziu a urmat Greatest Hitz Live, un material atipic în lumea hip-hop. Avem clasicele Because I Got High, Crazy Rap și Let’s All Get Drunk Tonight, dar și o întreagă serie de solo-uri de chitară.

În 2009, rapperul și-a răsfățat fanii cu un singur material discografic, Frobama: Pot Head of the State.

O denumire iventată doar de dragul jocului de cuvinte, pentru că albumul n-are nici un substrat politic. Statul lui “Frobama” e doar un mare party, înțesat cu cânepă, Colt 45 și gagici “horny”. De menționat că Frobama include și versiuni actualizate după Because I Got High și Crazy Rap.

A venit apoi o perioadă, 2011-2013, când Afroman-ul a scos vreo 15 albume/mixtape-uri. Cât de prăjit să fii să achiziționezi toată discografia lui Afroman? Cred că ești extrem praf și dacă te apuci s-o asculți gratis.

Totuși, omul are nucleul lui de fani devotați, dovadă că a tras toate albumele astea în epoca post-Because I Got High și că a susținut constant turnee, în tot cuprinsul Statelor Unite.

Spicuim dintre titlurile celor 15 opusuri de început de “twenty tens”: Marijuana Music, Dope Dealer Ditties, Fuck Everybody. Omul nu dădea vreun semn că s-ar opri, deși se îndrepta vertiginos spre 40, cu nevastă, plozi și tot repertoriul.

În acest șir de mixtape-uri cu aromă clasică de Afroman există două bucăți mai aparte: Save a Cadillac, Ride a Homeboy și The Prodigal Son. Cel dintâi reunește parodii country, precum Thank God I’m a Homeboy sau Stand by Your Afroman.

În schimb, The Prodigal Son este o colecție de gospel lo-fi, fără nici cea mai mică urmă de ironie. Dovadă că orice middle-ager, cât de prăjit ar fi, cade pradă nostalgiei după copilărie.

Potopul de mixtape-uri a încetat doar în 2014, când Afroman a realizat un singur EP, One Hit Wonder.

În piesa de titlu, tolomacul își ia în derâdere propria soartă, folosindu-se de un celebru motiv din Runaway, al lui Del Shannon:

“I’m the rap star Afroman, off the charts and I feel the pain/Wishing I wouldn’t rack my brain, 2 Chain and Little Wayne/I wonder, wo.wo.wo.wo.wonder”.

EP-ul se încheie cu un remix “pozitiv” la Because I Got High, realizat în conjuncție cu ceva organizații care militează pentru legalizarea cânepii.

În contrast cu originalul, noul Because I Got High evidențiază toate lucrurile bune care se petrec pe planetă atunci când Afroman își aprinde un gigi. Gen se vindecă de glaucoma sau – în statele unde cânepa s-a legalizat deja – se construiesc școli din taxele astfel dobândite.

A urmat încă un mini-album, The N-Word, în 2015, practic cel dintâi opus al lui Afroman cu altă tematică decât preamărirea celor mai omenești păcate.

Atins de elanul militant la bătrânețe, rapperul protestează împotriva utilizării în exces a termenului “nigger” tocmai de frații lui afro-americani.

În același an, Afroman a făcut din nou titluri în presa mainstream, dar nu din cauza opoziției sale față de “cuvântul cu n”.

În timpul unui concert din Biloxi, Mississippi, ilustrul muzicant și-a întrerupt un solo de chitară ca să pocnească o fată care invadase spațiul sacru al scenei (se bâțâia pe acolo, nu făcea altceva). Ar fi trebuit să zică săru’ mâna că mai are încă fane…

Rapperul și-a găsit apoi ceva scuze penibile și a pledat vinovat, că altfel s-ar fi ales cu un mic stagiu la pârnaie. Incidentul nu s-a pupat deloc cu brand-ul de suflet al petrecerii, pe care și l-a creat de Afroman în atâția ani de carieră artistică.

La puțin timp după fapta lui reprobabilă, tolomacul a anunțat pe rețelele de socializare că gata, se retrage din activitatea concertistică. S-a răzgândit în vreo câteva săptămâni.

Mai mult, în 2016, și-a fericit fanii cu un album nou-nouț, Happy to Be Alive, prilej de reiterare a adorației pentru ganja și Colt 45. De remarcat totuși sound-ul ceva mai lucrat și mai sensibil la transformările din muzica ultimelor două decenii.

Iată-mă la finalul unui articol inutil de vast, la fel ca discografia protagonistului. Ar fi fost suficient să te anunț că Afroman este încă viu și – în caz că te interesează – a mai scos câteva sute de cântece despre cât de prăjit e el tot timpul.

Update 1:

Pentru că a simțit că omenirea are nevoie de așa ceva, Afroman s-a întors în toamna lui 2017 cu Cold Fro-T-5 and Two Frigg Fraggs, o nouă colecție de ode închinate berii și cânepii, cu neverosimila durată de două ore.

De remarcat că albumul include și un “featuring” cu însuși Snoop Dogg, Smoke a Blunt with You. În rest, Cold Fro-T-5 n-a aduce nimic diferit față de celelalte zeci de materiale ale mult prea prolificului MC.

Între 7 beri și 15 blunt-uri, Afroman mărturisește că e bătrân și gras, dar gagica ta se fute cu el. Eu zic să stai liniștit.

Doi ani mai târziu, cel mai prăjit MC s-a întors cu single-ul Thunderfuck, în duet cu B-Legit, un gangsta rapper expirat din anii ‘90. Cred că e foarte tristă viața unui rapper de vârstă medie avansată.

Update 2:

Hodorogul Afroman a început dup-aia să bage featuring-uri pentru MCs mai tineri. În 2018 a colaborat cu Lil Sodi, pentru single-ul Bacc To the 80Z, care-i fix așa de paseist cum îi e și numele.

Mai târziu, în a doua parte a lui 2019, Afroman a lucrat cu rapperița canadiană Cronica, dar și cu un anume D-TRE, pentru ca la începutul anului următor să scoată un nou single cu Lil Sodi (So Original). 

În aceeași perioadă, veteranul hip-hop a mai dat rime prăjite și pentru M the Prophet sau Merkules, după care, în vară, s-a anturat cu un trapper obscur, Shoopy, alături de care a tras melodia Reborn.

Între timp, în primăvara lui 2020, s-a petrecut lansarea online a filmului Happily Divorced, o comedie DIY, cu Afroman în rolul lui Divorce-C. Îți dai seama ce aberație tre’ să fie.

Tot o aberație este și Grown Folks Music, albumul de blues al lui Afroman, scos în august 2020. Acesta conține cover-uri catastrofale după Born Under a Bad Sign (Albert King) sau Ain’t No Love in the Heart of the City (Bobby “Blue” Bland).


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.