Pepe Aguilar

Mostră de înţelepciune:

„Cu toate că păstrează destule elemente ranchera & mariachi, trilogia consfințește metamorfoza lui Aguilar în solist de muzică ușoară (sau “canción melódica”, cum se spune în spaniolă). Toate cele trei discuri se scaldă în acorduri tandre de viori, răsfrânte direct din sufletul mistuit de romantism al solistului.”


Naştere: 

  • José Antonio Aguilar Jiménez, 7 august 1968, San Antonio, Texas, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Odrasla lui Antonio Aguilar și Flor Silvestre, doi dintre cei mari entertaineri din istoria Mexicului. Pășind pe urmele babacilor, Pepe Aguilar a devenit la rândul lui o mare vedetă, ce duce mai departe tradiția cântecului ranchera.

De pe la începutul anilor ‘90 până în prezent, prințul moștenitor a vândut vreo 15 milioane de discuri. Asta într-o epocă mult mai puțin favorabilă pentru asemenea tranzacții, decât cea în care bătrânii lui se aflau sus pe val.

Ca înfățișare, Pepe Aguilar aduce destul de mult cu Don Antonio, dar este chiar și mai falnic decât tac-su, având 1,96 înălțime, față de 1,85 ai bătrânului. Spre deosebire de ilustrul său părinte, Pepe n-a prea avut treabă cu cinematografia, cu excepția câtorva roluri ca “child actor”, iar cu călăria pare că nu s-a îndeletnicit chiar deloc.

Stă mult mai bine în schimb cu talentul muzical, singurul care s-a transmis, iată, pe cale ereditară. Glasul lui sună ceva mai catifelat decât al lui tăică-su, probabil ca rezultat al încrucișării genetice cu corzile vocale și cele sensibile ale maică-sii.

Pepe Aguilar are aura unui modernizator al cântecului ranchera. Cotidianul El Universal l-a supranumit chiar “un charro progresivo”.

Eu n-aș zice că-i așa revoluționar. Muzica lui îmbină tradițiile de sorginte rurală cu baladele romantice de la oraș, adică muzica ușoară hispanofonă (Julio Iglesias, gen). Dacă faci o incursiune în muzica mexicană, cel puțin de prin anii ‘70 încoace, vei descoperi că au existat mulți alți mariachi care au practicat astfel de combinații sonore.

Este adevărat, hăndrălăul adaugă ocazional și ceva nuanțe de pop mai modern (dacă anii ‘80 or mai fi moderni) sau de rock en español. Insuficient zic, ca să-l propulsăm în categoria muzicanților spărgători de norme.

Viitorul superstar s-a născut în 1968, în San Antonio, Texas. A venit pe lume în fosta regiune secesionistă mexicană pentru că babacii se aflau atunci în ceva turneu pe acolo.  

Micuțul Pepe a avut un debut exagerat de precoce, la vârsta de 3 ani, când s-a pomenit invitat special într-un concert al babacului de la Madison Square Garden. Nowadays ar suna cineva la protecția copilului dacă s-ar întampla așa ceva.

La vârsta adolescenței, vlăstarul celor două vedete ranchera s-a dedulcit la muzica rock. Și-a făcut chiar și o formație, Equs, activă în perioada 1985-87.

Equs are și un album obscur, apărut spre finalul scurtei cariere. Cică Pepe era fan Pink Floyd și The Who. Ce se aude pe youtube cu Equs nu-i decât un AOR cu sunet de clape obidit, ce-i face pe Compact să pară niște zei ai rock-ului prin comparație.

După scurtul și nereușitul episod rock, junele artist a redescoperit tradițiile familiale și naționale, abordând genul ranchera. În perioada 1990-91, a realizat un ciclu de trei albume cu acompaniament de “banda”, un stil profesat pe vremea aia și de tatăl său.

Am povestit în articolul anterior că banda este savuroasa versiune mexicană a fanfarelor europene. Pepe Aguilar, la fel ca și bătrânul Antonio, apelează cu precădere la tambora sinaloense, o varietate de banda cu percuție proeminentă.  

Recuérdame bonito, din 1992, este primul album realizat de Pepe cu orchestrație mariachi (chitări, alămuri, viori). Cântărețul a interpretat exclusiv melodii ale legendarului Joan Sebastian, care a fost totodată și producătorul albumului.

Sub aripa protectoare a lui Sebastian, Pepe Aguilar a pătruns într-o zonă muzicală mai rafinată, caracterizată de orchestrații ample, dar a rămas încă puternic conectat la filonul tradiției ranchera.

După succesul repurtat de Recuérdame bonito, solistul s-a întors cu încă un disc mariachi sentimental, Que Bueno, din 1993. A urmat apoi Chiquilla bonita (1994), care a marcat revenirea la acompaniamentul “con banda”.

Un conflict cu casa de discuri Musart a determinat un hiatus de patru ani în cariera lui Pepe. La finalul secolului, acesta a avut un come-back spectaculos, cu așa numita trilogie “Por”. Albumele care o alcătuiesc sunt Por mujeres como tú, apărut în 1998, Por el amor de siempre și Por una mujer bonita, ultimele două datate 1999.

Cu toate că păstrează destule elemente ranchera & mariachi, trilogia consfințește metamorfoza lui Aguilar în solist de muzică ușoară (sau “canción melódica”, cum se spune în spaniolă). Toate cele trei discuri se scaldă în acorduri tandre de viori, răsfrânte direct din sufletul mistuit de romantism al solistului.

Trilogia “Por” l-a propulsat definitiv pe Pepe în stardom-ul muzicii latino. Artistul a devenit abonat al pozițiilor fruntașe din clasamentele Latin Pop și Regional Mexican ale revistei Billboard. Epilogul trilogiei, Por una mujer bonita, i-a adus și cel dintâi Grammy din carieră, la categoria Best Mexican-American.

În 2000, Pepe Aguilar a scos un nou album, Lo grande de los grandes, un tribut sentimental închinat titanilor entertainment-ului mexican (Pedro Infante, Jorge Negrete, Javier Solís, Vicente Fernández, Antonio Aguilar ș.a.).

Lo mejor de nosotros, din 2001, cuprinde melodii pop-ranchera, scrise special pentru Pepe de Joan Sebastian, Fato sau José Manuel Figueroa (fiul lui Sebastian). Acesta avea să fie ultimul său disc pentru Musart. Muzicantul și-a înființat apoi propriul label, Equinoccio, distribuit bineînțeles prin intermediul Universal Latino.

Primul album “independent” al lui Pepe, Y tenerte otra vez (2003), s-a bucurat de un succes uriaș în rândurile poporului mexican. Y tenerte otra vez este un melanj de cântece ranchera și balade romantice, presărat ici-colo cu faze norteña/tejano, banda sau pop-rock.

Tot din 2003 datează și Con orgullo por herencia, un omagiu al solistului pentru venerabilii săi părinți. Pe vremea aia erau în viață amândoi. Dona Flor trăiește și în prezent, ajunsă la frumoasa vârstă de 88 de ani.

No soy de nadie (2004) încrucișează din nou pop-ul latin, orchestrațiile simfo-mariachi și influențele tejano. Albumul include două hituri majore, El autobús și Miedo, ultimul servind ca temă muzicală pentru Big Brother México.   

Historias de mi tierra (2005) este o  colecție de “corridos”, balade eroice mexicane, interpretate în stil propriu de Pepe Aguilar. Cântărețul a cules două distincții majore cu Historias de mi tierra: al doilea Grammy nord-american din viață și primul Grammy Latino (pentru cel mai bun disc ranchera).

Pe Enamorado, din 2006, cântărețul și-a regăsit dispoziția profund sentimentală, fapt ce i-a adus încă un Grammy Latino.

Anul următor au ieșit pe piață două noi creații ale lui Aguilar. 100% mexicano se împarte pe din două între sonoritățile mariachi și banda. Juriul de la Grammy a decis să-i acorde iarăși premiul pentru Best Mexican.

După cum îi spune și numele, En vivo este cel dintâi material live din cariera solistului. Pepe se dovedește într-o mare vervă, orchestrațiile sună grandios, iar publicul debordează de bucurie.

Din nefericire pentru Pepe, anul 2007 a fost umbrit de dispariția mult iubitului său tată. Un an mai târziu, i-a dedicat albumul Homenaje, unde interpretează melodii banda/tambora din repertoriul lui Don Antonio.

În 2010, Mexicul a sărbătorit 200 de ani de independență și 100 de ani de la declanșarea revoluției. Pepe Aguilar a marcat momentul printr-un album de cântece patriotice, intitulat sugestiv Bicentanario.

La începutul actualului deceniu, Pepe a sărit pe interval cu două EP-uri de pop latino extrem de zaharat: Negociaré con la pena (2011) și Más de un camino (2012).

Prin 2013 a trecut printr-o mare spaimă. Niște borfași i-au răpit nevasta și fratele. Se știe, în Mexic s-a dezvoltat o adevărată industrie a răpirilor de persoane. Până la urmă povestea s-a terminat cu bine pentru familia Aguilar.

Scăpat de belele, artistul a lansat un nou album, Lástima que sean ajenas, ce reunește exclusiv prelucrări din repertoriul lui Vicente Fernández, un gigant a muzicii ranchera. Lástima que sean ajenas a câștigat atât Grammy-ul nord-american, cât și pe cel latino, deocamdată cele mai recente distincții de acest fel din palmaresul muzicantului.

În 2014, Aguilar a realizat CD-ul și DVD-ul MTV Unplugged. Mie “unplugged-ul” ăsta mi se pare mai interesant decât multe alte creații ale artistului, mai ales datorită orchestrațiilor realizate de Meme del Real, de la Café Tacvba. Ca o curiozitate, programul include și un cover după alt-rochiștii argentinieni Soda Stereo.

Pe scenă s-au urcat o grămadă de cântăreți-invitați, cărora superstarul le-a lăsat spații generoase de manifestare. Pe lista de oaspeți s-au aflat Miguel Bosé, Natalia Lafurcade, Reily Barba, Saúl Hernández, Amandititita sau La Marisoul, dar și două dintre odraslele protagonistului, Leonardo (născut în 1999) și Ángela (născută în 2003).

Ambii au deja propriile lor cariere, purtând mai departe flamura dinastiei artistice Aguilar. Cel puțin Ángela se arată extrem de promițătoare.

Albumul ei de debut, Primero soy mexicana (2018), s-a bucurat de un succes considerabil, ca dovadă că a obținut o nominalizare la Grammy și alte două la Grammy Latino. Foarte posibil să-i fac loc și micuței Ángela în enciclopedie, dacă va evolua conform previziunilor.

Revenind pe firul cronologic la babacul Pepe, acesta și-a extins discografia în 2016, cu albumul No lo había dicho. Se pare că puriului i s-a făcut dor de propria adolescență pop-rock, pentru că No lo había dicho înclină cel mai mult în partea asta, dintre toate discurile lui. Să zicem că-i undeva între Juanes și Maná ca orientare stilistică.

Tot în 2016, superstarul mexican și-a lansat ditamai vlogul despre viața profesională și de familie. Îl updatează și în prezent, cifra postărilor ajungând acum când scriu la 172.

Cel mai recent album al său este Fue un placer conocerte: Gracias Juan Gabriel, vol. 1, apărut în noiembrie 2018. Pepe cinstește memoria lui Juan Gabriel, un mare “cantante” mexican de muzică ușoară, decedat în 2016.

Deși mi-au plăcut unele faze la Pepe Aguilar, muzica lui sună în general cam bombastic pentru urechile mele delicate. Îi prefer pe tac-su și pe mă-sa, niște romantici și ei, dar mult mai naturali și mai credibili decât odorul pe care l-au zămislit.

Update:

La sfârșitul lui 2020, Pepe Aguilar a lansat un nou album de studio, intitulat Setentas (sau Se7entas, în variantă stilizată). Acesta cuprinde exclusiv cover-uri după balade romantice din anii ‘70 și sună fix așa cum te aștepți. 

Pe Setentas se regăsesc preluări după titanii Julio Iglesias și Camilo Sesto, dar și melodii de-ale lui Johnny Halliday, Roberto Carlos, Albert Hammond sau Drupi, intrate pe diverse căi în repertoriul hispanofon.

Între timp, în noiembrie 2020, Flor Silvestre, ilustra mamă a lui Pepe Aguilar, a încetat din viață la venerabila vârstă de 90 de ani. 


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Un gând despre „Pepe Aguilar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.