After School/Orange Caramel

Mostră de înţelepciune:

„Ca muzicalitate, First Love se înscrie în frumoasa tradiție a slow jam-urilor R&B. Conceptul de promovare a constat dintr-un fabulos dans la bară, executat în deplină armonie de cele opt frumuseți. (Nu cois, ești în urmă rău, nu e curvăsăreală, e artă și fitness nowadays. Și pe bună dreptate!).”


Locul de origine:

  • Gangnam-gu, Seul, Coreea de Sud

Perioada de activitate:

  • 2008-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

O trupă șmecheră de gagici K-pop. After School a atins climaxul la începutul acestui deceniu, dar în momentul de față cam zace în hiatus. La fel se întâmplă și cu Orange Caramel, un proiect de succes desprins din After School.

Pentru că am ajuns la acest subiect, m-am documentat intens despre fenomenul K-pop și vreau să zic că sunt absolut răvășit. Nici măcar nu-mi dau seama dacă asta e ceva pozitiv sau negativ.

Trebuie să recunosc, am vizionat disproporționat grupuri de fete față de “boy bands”, iar asta mi-a accentuat probabil tulburarea. “Vizionat” este termenul cel mai adecvat, pentru că în K-pop imageria cântărește extrem de greu, poate mai greu decât în orice alt gen muzical.

After School se încadrează perfect în această ramă. La apogeul lor erau opt gagici, cântărețe, rapperițe și mai ales dansatoare de excepție, ce formau un veritabil conglomerat de vitalitate și sexualitate.

Chiar dacă n-au avut impactul global al suratelor Girl’s Generation sau 2NE1, fetele de la After School au dobândit o poziție de necontestat în elita genului. Drept dovadă, revista Billboard le-a plasat pe locul 5 în topul celor mai bune trupe feminine de K-pop, publicat în 2017.

K-pop în sus, K-pop în jos, da’ ce căcat e K-pop-ul ăsta? Korean pop, răspunsul cel mai scurt. South korean, of course…

Fenomenul a prins viață în anii 90, când sud-coreeni s-au amorezat de teen pop-ul anglo-american, dar şi de R&B, hip-hop, eurodance şi nu în ultimul rând de J-pop (pop japonez, adică). Din tot acest elan cosmopolit s-au născut primele trupe locale de băieţi şi fete, dar pe vremea aia produsele showbiz-ului sud-coreean nu erau prea exportabile.

A venit secolul XXI şi pe la sfârșitul primului deceniu întreaga planetă a fost izbită de Hallyu, “valul coreean”. Cultura populară din sudul capitalist al peninsulei s-a răspândit în toate cele patru zări, cu serialele TV şi grupurile pop ca vârfuri de lance într-un atac concertat.

Fără exagerare, idolii “made in Korea” au cucerit jde milioane de mileniali (și mai ales mileniale), de toate felurile și culorile posibile. În zilele noastre, K-pop-ul e “the shit” în Japonia, în China și în toată Asia de est și sud-est, dar și-a găsit adepți mai mult sau mai puțin numeroși pe absolut toate continentele.

Găsim nuclee de fani K-pop în întreaga Europă (inclusiv în Ro), dar și în spațiul ex-sovietic, Asia de Sud, lumea arabă, Africa, America Latină sau la Antipozi. Idolii sud-coreeni au penetrat serios chiar și acolo unde puțini outsideri sunt în stare, în chart-urile naționale din US și din UK.

O poveste de succes, ce-i unge la suflet țuțării neoliberali, dimpreună cu tot ce înseamnă modelul sud-coreean. În Coreea de Sud, neoliberalismul a fost clădit efectiv de la zero. În aproximativ două decenii (cca. 1960-1980), sud-coreenii au ieșit din mlaștina unei economii arhaice, bazată pe agricultură și industrie textilă, și s-au înălțat spre stratosfera inovației hi-tech, proces pe care cântăreții pieței libere l-au descris ca pe un adevărat miracol.

Nu există miracole, cois. Apologeții nu prea măcane despre regimurile politice autoritare care au oblăduit marele boom sud-coreean, despre capitalismul de cumetrie (“crony capitalism”) care a născut faimoasele chaebol-uri și despre interdependența dintre munca ieftină (“cheap labor”) a generații de amărâți și creșterea economică fără precedent.

La suprafață, totul pare atât de glamorous! Coreea de Sud are acum a 11-a economie de pe planetă. Dacă te uiți în clipa asta prin propria ogradă, sigur găsești câte ceva de pe la Samsung, LG sau Hyundai…

Dar îndrăznește să intri puțin în miezul societății sud-coreene. Vei fi izbit de mirosul fetid al unei lumi unde fetișul competiției este împins la extrem. Unde stratificarea socială evocă sistemul de castă din vechea Indie. Unde productivitatea economică este direct proporțională cu frecvența sinuciderilor, a bolilor psihice și a alcoolismului. Unde primul sistem public de pensii a fost introdus abia în 1988, motiv pentru care seniorii nației, pe spatele cărora s-a săvârșit marele miracol, trăiesc într-o mizerie cruntă, abandonați de urmașii captivi într-un proces ireversibil de dezumanizare. Oh, abia aștept să vină un whataboutist de dreapta să mă expedieze direct în Coreea de Nord, dacă nu-mi place în aia de sud.

Ăsta e contextul mai larg din care a răsărit K-pop-ul. Aidoma electronicelor și automobilelor sud-coreene, muzica K-pop este o industrie de export extrem de performantă. Nimic nu e rodul întâmplării. Tot ce vezi și ce auzi rezultă dintr-un proces intens de selecție și pregătire și se bazează pe scheme foarte precise de marketing.

Mai marii industriei vorbesc despre “tehnologie culturală”, iar autoritățile sud-coreene nu se sfiesc să trateze K-pop-ul ca pe un instrument de “soft power”, menit să seducă puștimea la nivel global. Există tone de indicii că strategia funcționează, chiar al naibii de bine.

Bineînțeles, ca întreaga societate sud-coreeană și întreg capitalismul, K-pop-ul ascunde în debara o realitate sumbră și dureroasă. Materia primă a industriei K-pop provine din adevărate “ferme de idoli”, unde tinerii artiști își dezvoltă abilitățile într-un regim de muncă draconic, pe baza unor contracte dubioase, expuși exploatării și abuzurilor, deși marea majoritate ajung acolo de la vârste fragede. Autoritățile sud-coreene au mai reglementat în ultimii ani condițiile de muncă pentru artiștii minori, dar s-au vărsat deja prea multe lacrimi, sudoare și sânge pe altarul succesului și al competiției.

În stagiile ălea sălbatice de pregătire, viitoarele staruri sunt instruite pentru a deveni entertaineri compleți – cântăreți, dansatori, actori, modele – pentru că altfel n-au ce căuta pe scenă. Învață de asemenea limbi străine (engleza, japoneza, mandarina) și reguli de comportament, relația directă cu fanii fiind o componentă importantă a strategiei de marketing.

Cum am spus, vizualul prevalează asupra muzicii în K-pop. Melodiile sunt mai degrabă fundal sonor pentru un spectacol viu colorat, pe care l-aș defini ca pe o combinație de coregrafie și fashion.

O tură scurtă prin arhiva video cu gagici K-pop îți dă peste cap toate stereotipurile. Găsești și drăgălășenia aia în exces, împrumutată din J-pop, dar foarte adesea K-pop-ul feminin rupe normele senzualității și ale extravaganței, de crapă alde Lady Gaga și Nicki Minaj de ciudă.

Dar ce-i cu muzica, totuși? Cum naiba sună, așa “fundal“ cum ea? Ca impresie dominantă, K-pop-ul nu prea rupe fâșul inovației. Din anii ‘90 încoace, producțiile sud-coreene au ținut pasul cu trend-ul mondial, fără să vină cu prea multe elemente de originalitate (care abundă în schimb pe partea vizuală).

În esență, K-pop-ul e un amalgam de sonorități electropop, dance, R&B, hip-hop și – mai nou – trap, cu versuri în coreeană, intercalate de frânturi în engleză. Există de asemenea și influențe mai retro, dinspre disco, dance-pop (anii ‘80-’90) sau chiar Motown (mai ales la Wonder Girls).

Interesant că în vremea expansiunii K-pop-ului, modelul “boy band/girl group” se afla într-un declin accentuat în lumea anglo-americană. Sud-coreenii nu doar că l-au perpetuat, dar i-au și adăugat noi dimensiuni culturale.

Ansamblul muzical-coregrafic After School a fost fondat în 2008, în jurul lui Kahi, o artistă de 28 de ani, ce avea deja o experiență solidă într-ale cântului, rap-ului și dansului. Alături de Kahi, în formula originală se mai aflau Bekah, Jungah, Jooyeon și Soyoung. La vremea aia, vârstele lor erau cuprinse între 19 și 25 de ani.

În showbiz-ul sud-coreean, fiecare trupă are în spate o agenție, care se ocupă de tot ce ține de producție, management, marketing etc. Tartorii After School se numesc Pledis Entertainment.

Departamentul de PR susține că grupul se bazează pe un sistem unic de admitere și absolvire. De fapt treaba e mult mai simplă. Fetele pleacă atunci când își termină contractul. Drept consecință, la ora actuală, în After School nu se mai regăsește niciuna dintre fetele din componența originală.

Debutul formației s-a petrecut în ianuarie 2009, cu single-ul Ah, intrat direct în Top 10 național. Fetele se înfățișează ca niște lolite exuberante, ce ne cântă o melodioară în stilul producțiilor “Hi-NRG“ ale tripletei Stock-Aitken-Waterman.

Până la finalul anului, au urmat alte trei hit-uri majore. Diva păstrează cam același vibe ca Ah, în timp ce Amoled, o colaborare cu solista Son Dam-bi, are tendințe ceva mai edgy. Because of You sună mai bipolar, e un fel de semi-baladă, ce s-a aflat la un singur pas de poziția no. 1 din chart-ul Gaon, clasamentul muzical de referință din Coreea de Sud.

Între timp, grupul a trecut prin modificări semnificative de componență. În primăvară a fost cooptată încă o frumusețe, Uee. Juma’ de an mai târziu, Soyoung a devenit prima “absolventă“, însă în locul ei au apărut două noi “cuties“, Raina și Nana. Line up-ul a ajuns la varianta clasică de opt, odată cu sosirea lui Lizzy, în martie 2010.

Exact în acea perioadă, After School izbea din plin cu răsunătorul Bang!, un nou superhit național (no. 2 în topul Gaon). Bubuind de energie, Bang! îmi amintește de Destiny’s Child, în epoca lor de glorie.

Promovarea melodiei s-a bazat pe un întreg concept vizual-coregrafic, inspirat de stilul marching band-urilor americane. Special pentru aparițiile live, fetele au învățat  să bată sincron în “snare drums” (tobele ălea mici). Bang! deschidea un șir de concepte spectaculoase, prin care fetele își doreau să spargă tiparele K-pop.

Câteva luni mai târziu, Pledis a scos la iveală minunăția Orange Caramel, un fel de spin-off After School, sau o subunitate, conformul jargonului din showbiz-ul sud-coreean. Orange Caramel reunește trei dintre achizițiile mai fresh ale After School: Raina, Nana și Lizzy.

Trio-ul propune un concept botezat “candy culture”, adică un dezmăț de drăgălășenie, dulcegărie și outfit-uri multicolore, în opoziție cu sexualitatea debordantă de la After School. Ideea a prins din start, dovadă că în nici juma’ de an Orange Caramel s-a ales cu două hit-uri yummy-yummy: Magic Girl și A-ing.

În întâmpinarea Crăciunului consumist din Coreea de Sud, After School a scos un single caritabil, botezat Love Love Love. Melodia e simpatică așa, în spiritul retro-Motown al suratelor Wonder Girls.

În ultima zi a lui 2010, After School a ieșit pe scenă cu cea de-a noua membră, E-Young. Această formulă extinsă a durat doar câteva luni, până la despărțirea de rapperița Bekah, singura componentă coreeano-americană din istoria grupului.

Cel dintâi album After School, denumit Virgin, a ieșit în primăvara lui 2011. Nu e de mirare că debutul în format “full lenght“ s-a petrecut așa târziu. În K-pop albumele au importanță secundară, ba chiar terțiară.

Formatul de bază este așa numitul “single album“, un fel de EP sau maxi-single, de fapt. Din cuprinsul lui se selectează title track-ul, ce funcționează aidoma clasicelor extrase pe single, numai că există doar în variantă digitală.

Revenind la Virgin, albumul este alcătuit cu precădere din melodii noi, dar include și reînregistrări ale unor hit-uri consacrate, precum Because of You și Bang!. Track-ul de deschidere, Let’s Step Up, scurt și mobilizator ca un strigăt de luptă, a fost înzestrat cu un clip promoțional, unde fetele execută un număr superb de “tap dancing“.

Dramatismul uverturii te induce în eroare, pentru că atmosfera de pe Virgin e mai degrabă dulce și romanțioasă. Extrasul pe single, Shampoo, răspândește o stare melancolic-visătoare, cu parfum suav de “eighties pop”.

Piesa de titlu sună de asemenea agreabil, balada Play Ur Love e și ea sexy, dar restul albumului e cam de umplutură. Cam greu să desprinzi ceva dacă nu ești groupie After School. Bine, eu mai mai că m-aș face…

2011 a fost un an productiv și pentru derivatele After School. Kahi a debutat ca artistă solo, cu un cântecel electropop masochist, Come Back, You Bad Person, iar Orange Caramel s-a învârtit de trei noi hit-uri.

Bangkok City (“candy culture” cu peruci disco) și Shanghai Romance (dulceață fără limite) au fost subsumate proiectului One Asia, menit să topească inimile fanilor din alte regiuni importante ale continentului. În schimb, Funny Hunny are o tentă fățișă de italo-disco.

Tot din perioada aia datează o campanie interesantă inițiată de management-ul After School. Grupul a fost scindat în două noi subunități, componență fiecăreia fiind stabilită prin votul fanilor. În urma scrutinului, Kahi, Jungah, Uee și Nana au fost repartizate în After School Red, în timp ce Jooyeon, Raina, Lizzy și E-Young au alcătuit After School Blue.

Ambele facțiuni au scos câte un single. “Roșiile” au ars-o pe sex și aventură, în timp ce “albastrele” se cam suprapun cu Orange Caramel în zona de cuteness și romantism.

Între timp, versiunea completă After School s-a ocupat cu penetrarea pieței nipone, o încercare majoră pentru toți artiștii K-pop. Prima mutare s-a petrecut în primăvara lui 2011, sub forma unui featuring pentru superdiva Namie Amuro, la melodia Make It Happen.

În a doua parte a anului, fetele au scos versiuni în limba japoneză pentru Bang! și Diva. Ambele au atins poziții foarte bune în chart-ul Oricon, no. 7 și respectiv no. 12.

Următorul single, Rambling Girls/Because of You, a ieșit în martie 2012 și a intrat la rândul lui în Top 10. După aproximativ o lună a apărut primul album nipon al grupului. Denumit Playgirlz, acesta a urcat până pe locul 8 în clasamentul de profil.

Materialul e împărțit între remake-uri nipone ale hit-urilor sud-coreene și track-uri noi, scrise special în japoneză. Cam așa procedează toți artiștii K-pop, când vor să rupă fâșul în arhipelag. Playgirlz sună destul de diferit față de release-urile domestice, cu beat-uri mai clubby și o componentă R&B ceva mai subțire.

Lansarea Playgirlz a fost urmată de un mare turneu în cuprinsul Japoniei, prelungit până în luna iunie. Înainte de încheierea acestuia, fetele au mai scos un single, Lady Luck/Dilly Dally, ce încalcă iarăși teritoriul Orange Caramel.

Campania japoneză a scos la iveală o nouă “studentă” After School, pe domnișoara Kaeun, care nici nu împlinise 18 ani.  În schimb, la finalul turneului s-a produs despărțirea de fondatoarea Kahi. Pe post de “șefa clasei” s-a instalat atunci Jungah, rămasă decana de vârstă a trupei.

Noul line-up și-a făcut intrarea cu Flashback, un single destinat pieței sud-coreene, lansat cu maxim avânt la începutul verii lui 2012. Un număr irezistibil de electropop, Flashback s-a clasat pe poziția a 3-a în chart-ul Gaon, semn că fetele au rămas o forță în K-pop și în absența lui Kahi.

Toamna s-au numărat bobocii Orange Caramel, grupați frumos pe albumul de debut, zis Lipstick. Fanii eurodance-ului nouăzecist pot jubila. Moștenirea Aqua și Vengaboys n-a pierit, e mai vie, mai cute și mai kinky ca oricând, sub forma unui fermecător trio K-pop.

Micuțele Orange Caramel au atacat simultan și piața niponă, cu câteva single-uri ce au anunțat albumul self-titled din primăvara lui 2013. Acesta conține doar cântece în limba japoneză, după rețeta de marketing consacrată. În aceiași perioadă, fanii sud-coreeni s-au ales cu Hug Me, un cântecel pop-folk, interpretat de Orange Caramel împreună cu băieții de la 10cm.

After School au bifat prezența pe piață cu primul “best of“ din carieră, sosit la pachet cu DVD-ul/blu-ray-ul Playgirlz, înregistrat în timpul turneului japonez din anul precedent. M-am uitat oleacă la material pe YouTube și am descoperit cu uimire existența unui intermezzo cu E-Young, care trântește un solo de chitară acrobatic, în odiosul stil Malmsteen. E prima oară în viață când shredding-ul mi se pare o chestie sexy.

Dar fanii așteptau ceva fresh, așa că în iunie 2013, fetele au scos pe interval un nou single, botezat First Love. Ca muzicalitate, First Love se înscrie în frumoasa tradiție a slow jam-urilor R&B. Conceptul de promovare a constat dintr-un fabulos dans la bară, executat în deplină armonie de cele opt frumuseți. (Nu cois, ești în urmă rău, nu e curvăsăreală, e artă și fitness nowadays. Și pe bună dreptate!).

Te uiți cu răsuflarea tăiată la ce fac fetele acolo, dar tre’ să știi că bietele de ele s-au antrenat juma’ de an ca să te fericească pe tine. S-a lăsat cu julituri, durere și lacrimi, iar problemele nu s-au sfârșit nici după startul propriu-zis al campaniei.

Nici fanii niponi n-au fost uitați. În toamna lui 2013 s-au ales cu single-ul Heaven, un disco-funk ca-n vremurile bune. Direcția e continuată și de următorul single, Shh, lansat în ianuarie 2014. Groove-ul aduce binișor cu Last Night a D.J. Saved My Life, de la Indeep.

Cele două melodii au prefigurat un doilea album japonez al trupei, Dress to Kill, apărut în luna martie. Dress to Kill e cel mai interesant dintre albumele After School, mulțumită infuziei de sonorități old school, de proveniență disco, R&B și house.

Între timp, After School a scos un single și în Coreea de Sud, Week, un R&B anost, ce s-a dovedit un adevărat cântec de lebădă. Practic Week este ultimul release domestic al grupului, care a intrat de atunci într-o fază de declin, cu simptome clare de ireversibilitate.

Fetele s-au orientat tot mai mult spre activități extra-muzicale, jucând prin tot felul de seriale sud-coreene. Inițial au avut și un proiect de grup, show-ul TV After School’s Beauty Bible, un mare hit global în 2014, grație atotputernicului YouTube.

2014 a fost ultimul an de glorie și pentru Orange Caramel. Drăgălășeniile și-au extins atunci repertoriul cu încă trei hit-uri: Catallena (puternic influențat de melosul Bollywood), Abing, Abing (în nota obișnuită) și My Copycat (cu accente electro-swing).

Lansată la începutul lui 2015, palida baladă Shine a fost ultima pâlpâire After School pe tărâm nipon. Bine, a mai urmat o compilație, Best, dar ăstea sunt întotdeauna echivalentul unui punct și mai vedem dacă și de la capăt.

Raina a pornit între timp o carieră solo cât se poate de serioasă. S-a bucurat de succes mai ales datorită duetelor cu rapper-ul de catifea San E. Primul lor single, A Midsummer Night’s Sweetness (2014), a fost no. 1 în chart-ul Gaon. Succesorul, Sugar and Me (2016), a intrat de asemenea în Top 5.

After School și-a continuat în mod formal existența, dar grupul a fost cuprins de o epidemie de “absolviri” fără precedent. Jooyeon a ieșit din schemă în martie 2015. Jungah a făcut la fel în ianuarie 2016. Următoarea pe listă a fost Uee, în primăvara lui 2017. Mai recent, în mai 2018, Lizzy și-a oficializat la rândul ei plecarea.

Versiunea latentă After School se bazează pe doar patru fete: Raina, Nana, E-Young și Kaeun. Orange Caramel viețuiește în aceiași stare de adormire, dar cu componența neîntinată. Lizzy a rămas deocamdată pe poziții, chiar dacă a părăsit trupa-mamă.

K-pop-ul e încă la modă, dar trupele din valul “late noughties” au cam început să se spargă. Exemple faimoase: Wonder Girls, Kara, 4-Minute, Sistar. Cum After School n-a făcut niciun anunț oficial, fanii mai speră într-un mare come-back, care se cam lasă așteptat.

Am spus de la început că-s răvășit. After School (și tot K-pop-ul feminin) mă lasă pradă unei contradicții violente. Pe de o parte simt atracția naturală pentru feminitatea est-asiatică. De cealaltă parte stă încruntată aversitatea – la fel de naturală – față de neoliberalismul hardcore al societății sud-coreene, din al cărui pântec s-a ivit imaginea perfectă a K-pop-ului.

Insticte animalice versus convingeri ideologice. Cine triumfă? Îți spun mai târziu. După ce mai dau odată play la clipul First Love. Odată și gata, promit.


Referinţe bibliografice:

After School:

Orange Caramel:

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.