Against Me!

Mostră de înţelepciune:

„În mai 2012, revista Rolling Stone a publicat un “feature” ce a zguduit cultura pop: The Secret Life of Transgender Rocker Tom Gabel.

Nimeni n-ar fi bănuit că undeva înăuntrul impunătorului frontman Against Me! palpită în taină un suflet de femeie. Până când greu încercatul suflet s-a hotărât să părăsească ascunzișul și să se dezvăluie întregii lumi.”


Locul de origine:

  • Gainesville, Florida, SUA

Perioada de activitate:

  • 1997-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Pentru foarte mulți, Against Me! este trupa cu solistul care s-a transformat în solistă. Cunoscută și pricepută pe de-a întregul, povestea are conotații mult mai profunde, ce transcend obiectivelor fixate de profesioniștii clickbait-ului.

Născut în Florida, ca un proiect de folk-punk anarhist, Against Me! a avut un parcurs cu totul imprevizibil în showbiz. După aproximativ cinci ani de furie și zgomot, a devenit una dintre cele mai relevante formații din underground-ul punk nord-american de la începutul acestui secol.

A urmat pasul spre un label major, însoțit de vuietul asurzitor al acuzațiilor de “sellout”. În 2007 și 2010, Against Me! a scos două albume sub pălăria Warner, lărgindu-și semnificativ popularitatea.

Lovitura de teatru s-a produs în 2012, într-un moment în care trupa revenise la statutul “indie”. Personajul cunoscut până atunci drept Tom Gabel, liderul Against Me!, a anunțat public că Tom nu mai există, iar în fața noastră stă Laura Jane Grace.

La 31 de ani, după o existență profund marcată de efectele disforiei de gen, eroina noastră a decis să-și asume pe deplin adevărata identitate, supunându-se întregului proces de tranziție necesar pentru schimbarea de sex.

Povestea Laurei a făcut multă vâlvă, pentru că există puține vedete care să fi experimentat un asemenea “coming out”.

Against Me! a reintrat apoi în circuit, cu albumul Transgender Dysphoria Blues (2014), inevitabil cel mai mare hit din cariera formației, deși a fost realizat prin intermediul propriului label.

Laura a venit pe lume în 1980, întrupată în micuțul și rebelul Tom Gabel. Tac-su este maior în armata americană, motiv pentru care a trăit o copilărie cu caracter itinerant.

Babacii au divorțat cu mult scandal, pe când viitoarea punkistă avea 12 ani. După acest episod, micuța s-a stabilit cu maică-sa în Naples, un orășel din sud-vestul Floridei.

Mă voi referi la protagonista articolului numai la genul feminin, inclusiv pentru prima parte a vieții, când toată lumea o credea flăcău. Contează însă ce simțea ea că este și ce a decis în privința propriei identități.

Deprinsă de mică cu rockul clasic, cea care va deveni Laura a avut epifania punkului odată cu adolescența timpurie.

De pe la 14 ani s-a înhăitat cu găștile din punkiști din regiune și a aderat din tot sufletul la idealurile anarho-socialismului, purtând o imensă admirație comunarzilor de la Crass. Tot pe atunci a descoperit bețivăneala și drogangeala, arzând rapid etapele de la cânepă la acid.

Însă Laura nu era nici pe departe o anarho-punkistă superficială, care zăcea spartă zi și noapte. Fata captivă în trup de băiat activa intens în Food Not Bombs și alte organizații cu caracter anarho-socialist.

La 16 ani a înființat un fanzin politic, Misanthrope, pentru care a realizat un interviu cu legendarul Bobby Seale, co-fondatorul Black Panther Party.

Cât privește muzica, la jumătatea adolescenței, Laura era o veterană a scenei punk din Naples, trecând prin vreo trei trupe de puțoi cordiți.

După aceste experiențe efemere, i-a încolțit în cap ideea unui proiect solo acustic, pe care l-a botezat sugestiv Against Me!.

Prima manifestare Against Me! a fost o prăpădită de casetă demo, trasă în propriul dormitor, fix de Crăciunul lui 1996.

Pe respectiva casetă, Laura urlă paroxistic împotriva sistemului, în timp ce zdrăngăne în draci dintr-o chitară acustică. Totul în condiții ce spulberă cele mai joase standarde de fidelitate.

A urmat un an de răscruce pentru viața și cariera tinerei artiste. Laura a lăsat baltă liceul și s-a cărat în Gainesville, un oraș floridian mult mai prielnic pentru ambițiile ei de muzicantă și activistă.

Acolo s-a pus pe squatat cu punkiștii, câștigându-și existența din reciclat gunoaie și din vânzarea propriei plasme.

Visul Against Me! a prins un contur mai puternic odată cu relocarea în Gainesville. Scurta etapă solitară din istoria proiectului a luat sfârșit odată cu cooptarea percuționistului Kevin Mahon, petrecută în 1998. Noul tovarăș folosea un set de tobe personalizat, bazat pe găleți de gunoi.

Laura și Kevin au ars-o vreo trei ani ca duo folk-punk, ultra-minimal, lo-fi și DYI. Indivizii băgau cât de multe concerte puteau, în toate locurile dubioase în care erau acceptați să-și propage mesajul anarho-socialist.

Deja în 1999 ieșeau pentru prima dată din Florida de baștină, susținând un mega-turneu pe Coasta de Est. Cu acel prilej s-au împrietenit cu Jordan Kleeman, devenit managerul de o viață al Against Me!.

Epoca respectivă a rămas documentată prin câteva materiale fonografice obscure, ajunse ulterior la mare căutare printre fanii devotați.

Vivida Vis (1998) este un demo cu proporții de album, imprimat în condiții la fel de precare ca precedentul.

În 1999, duoul a tras un EP self-titled, ce trece drept primul disc oficial din catalogul Against Me!. Materialul a apărut pe vinil de 12-inch, la Crasshole Records, un mic label anarho-punk. Condițiile tehnice au rămas extrem de modeste, dar entuziasmul celor doi protagoniști este absolut înduioșător.

Marele salt calitativ s-a petrecut în 2001, odată cu EP-ul Crime as Forgiven By Against Me!. Realizat în sfârșit într-un studio decent, Crime… reliefează mult mai clar talentul și charisma Laurei, o trubadură dedicată până în măduva oaselor cauzei anarho-socialiste.

Pe lângă sound-ul onorabil, cântecele sunt evident mai închegate, iar tânăra interpretă răcnește cu mai mult simț de răspundere față de calitatea actului artistic.

Între timp, Laura s-a străduit să extindă line up-ul Against Me!. Mai întâi l-a primit cu bucurie pe James Bowman, un fost coleg de liceu din Naples, care s-a oferit pe post de al doilea chitarist.

Bowman a debutat într-un turneu nebunesc, pe parcursul lui 2000, după care și-a luat tălpășița. S-a răzgândit în anul următor, imediat după lansarea EP-ului Crime…

Tot atunci și-a făcut apariția și basistul Dustin Fridkin. Astfel, Against Me! evolua pentru întâia oară în formula clasică de cvartet.

Cel dintâi turneu în patru s-a terminat nasol, cu van-ul răsturnat pe o șosea din Sud. Băieții și fata au scăpat teferi, dar Bowman și Mahon s-au speriat teribil și s-au cărat imediat din trupă.

Pentru vreo jumătate de an, Against Me! a funcționat din nou ca duo, de data asta cu Laura și Dustin în componență.

În acea perioadă a apărut încă un disc, foarte simpatic, rămas în istorie ca The Acoustic EP. Și EP-urile precedente sunt acustice, dar acesta și-a dobândit porecla pentru că marea majoritate a pieselor aveau să fie reînregistrate ulterior în variante electrificate.

Spre sfârșitul lui 2001, James Bowman s-a întors pentru a doua oară în trupă, de data asta mult mai hotărât să rămână, dovadă că de atunci n-a mai părăsit nicio secundă Against Me!. Tot cam pe atunci a sosit și un nou baterist, în persoana lui Warren Oakes.

Beneficiind în sfârșit de un line-up stabil, Against Me! s-a pus să înregistreze primul “full-lenght” al carierei.

Lansat în primăvara lui 2002, la No Idea Records, albumul a primit un titlu foarte incitant: Against Me! Is Reinventing Axl Rose.

În fragedă copilărie, Laura era o fană entuziastă a lui Axl Rose. Pasiunea ei a fost zdruncinată odată cu aderarea la mișcarea punk, recunoscută pentru repulsia față de rockul clasic și față de rockstaruri. Asta a generat o disonanță puternică în sufletul micuței artiste.

Reinventing Axl Rose se vrea o demolare a idolului copilăriei, urmată de o reconstituire a lui pe baze noi, într-un spirit rock’n’roll nepervertit de industrie. Laura a explicat foarte elocvent asta, cu prilejul unui interviu:

“The title was meant as a tribute in a way. It was also about destroying your heroes.”

Pe lângă faptul că a însemnat enorm pentru evoluția trupei, Reinventing Axl Rose a contribuit din plin la revitalizarea scenei punk, care arăta destul de palid la răscrucea dintre milenii.

Fără să reinventeze roata (și nici Axl Rose-ul în plan real), Against Me! captivează prin forța și pasiunea interpretării, prin atașamentul față de anarho-socialism și nu în ultimul rând prin șarmul aparte al solistei (pe care, reamintesc, toată lumea o credea atunci solist).

În entuziasmul general, răzbătea și glasul unui mic cor al nemulțumiților, proveniți din fanbase-ul timpuriu Against Me!. Aceștia s-au simțit trădați din cauza abandonării esteticii folk-punk minimaliste, în favoarea unui sunet predominant electric, cu secție ritmică standard.

Era doar primul episod din seria acuzațiilor de “sellout”, ce aveau să bântuie întreaga carieră a trupei.

Totuși, Against Me! se baza în continuare pe o componentă folk destul de pronunțată. Marea majoritate a cântecelor sunt propulsate de dinamica electric versus acustic a celor doi chitariști, foarte adecvată unui melos născut din întretăierea punkului năvalnic cu ecourile trubadurilor stângiști din lumea anglofonă.

Fata și băieții sunt al naibii de hotărâți, calcă totul în picioare de la primele acorduri, grăbiți să ajungă la marele refren.

Bineînțeles, refrenul este născut cu un singur scop. Să-l zbieri la unison cu toată suflarea punkistă, în timp ce ridici pumnul furios și încrezător, ca pe o antenă către raiul din visele anarho-socialiste.

We Laugh at Danger (And Break All the Rules) și Reinventing Axl Rose sunt poate cele mai puternice și mai mobilizatoare bucăți de pe album.

Piesa de titlu are rezonanțele unei profesiuni de credință, exprimând cu glas tare idealul muzicii rock’n’roll:

“We want a band that plays loud and hard every night/That doesn’t care how many people are counted at the door/That would travel one million miles and ask for nothing more than/a plate of food and a place to rest”.

Albumul e departe de a fi monoton, cu toată predilecția lui spre punkul simplu și direct. Încă din start avem Pints of Guinness Make You Strong, un fel de heavy irish folk, ce servește ca fundal pentru o poveste de familie a Laurei.

Cu rezonanțe de “power waltz”, Baby, I’m an Anarchist! detaliază diferențele dintre anarho-socialism și alte ideologii de stânga sau de dreapta.

Un pic mai încolo, 8 Full Hours Sleep pune capăt discului într-o notă de melancolie sfâșietoare. Nimic nu se compară cu punkiștii când scot la iveală latura sensibilă:

“When you sleep,/No one is homeless./When you sleep,/You can’t feel the hunger./When you sleep,/No one is lonely in a dream”.

În ciuda succesului repurtat de Reinventing Axl Rose, Dustin Fridkin a decis că e mai bine să meargă la colegiu, părăsind formația în vara lui 2002.

În loc lui a venit un basist numit Andrew Seward, care avea să facă mult mai mulți purici în Against Me!. Sosirea lui Seward a definitivat un “line up” ce avea să rămână neclintit vreme de șapte ani.

Primul material în noua componență a fost Disco Before Breakdown, un EP cu trei piese, apărut tot la No Idea. Pe melodia titulară, formația s-a jucat sugestiv cu ritmuri tip “four on the floor” și cu ceva saxuri nervoase la refren.

Against Me! a trecut apoi la Fat Wreck Chords, cel mai important label independent specializat pe punk. Din nou, mutarea a fost privită cu ostilitate de punkiștii radicali, pentru care Fat Wreck nu reprezintă decât o anticameră spre mizeria morală a mainstream-ului.

Surzi la toate reproșurile caraghioase, membrii formației și-au văzut de treabă și au tras cel de al doilea album, Against Me! as the Eternal Cowboy.

Discul a ieșit în noiembrie 2003, via Fat Wreck. The Eternal Cowboy este un alt opus remarcabil de punk, ce reține magia Reinventing Axl Rose, în timp ce plusează cu noi trucuri sonice.

Dublul atac chitaristic s-a electrificat aproape în totalitate, capătând rezonanțe “jangly” foarte tăioase. Reprizele virulente de punk, precum Cliché Guevara sau You Look Like I Need a Drink, își rezervă și aici partea leului.

Doar că în antiteză avem vreo trei numere acustice, al naibii de convingătoare. Cel puțin Sink, Florida, Sink îți face corasonul praf. Este exact genul de soundtrack pentru diminețile care te găsesc în bodegă, cu capul prăbușit pe masă.

Aproape de final descoperim Turn Those Clapping Hands into Angry Balled Fists, un track neobișnuit de elaborat pentru repertoriul Against Me! de atunci. Semn că trupa se pregătea de un nou traseu în viață, ignorând noua aripă habotnică a fanbase-ului din dotare.

Spre sfârșitul lui 2004, Against Me! a realizat DVD-ul We’re Never Going Home, un fel de “road movie” ce documentează viața de turneu a cvartetului, cu tot ce-l înconjoară: manageri, fani, roadies și – în cazul de față – trimiși speciali de la marile case de discuri.

Vestea succesului underground al formației răzbătuse până în birourile companiilor majore din showbiz, care, iată, umblau pe urmele trupei încă din acea perioadă.

M-am uitat la DVD pe YouTube și am observat-o mai atent pe Laura, ce se înfățișa pe atunci ca un Tom în toată strălucirea.

Pe scenă, personajul era ultra-macho, impunător, cu un surplus de testosteron în glas, aidoma unor precursori ca Glenn Danzig sau Ian Astbury.

În schimb, la interviuri se simte un fel de timiditate, de fragilitate, pe care nu-mi dau seama cum o percepeau apropiații. Conform mărturiilor ulterioare, Laura ținea încă bine ascunse trăirile intime de femeie, ba chiar și le reprima față de ea însăși.

Trecerea în curtea majorilor s-a mai amânat ceva timp. Al treilea album Against Me!, Searching for a Former Clarity, a ieșit în toamna lui 2005, prin intermediul acelorași Fat Wreck.

Spre lauda ei, trupa a continuat să exploreze noi direcții. După atâția ani dedicați punkului pur și dur, Laura și compania și-au diversificat sensibil limbajul muzical, fără s-o dea totuși în complexități și experimente.

Melodicitatea și energia punk au rămas combustibilul de bază, dar au căpătat forme ceva mai șlefuite. Militantismul anarho-socialist a căzut și el în umbră pe Searching for a Former Clarity. Focusul este acum pe introspecție, o preocupare întâlnită și pe materialele anterioare, doar că într-un mod mai sporadic.

Laura tocmai divorțase de prima nevastă și asta a impulsionat-o probabil să scrie mai multe cântece cu caracter personal.

Chiar dacă nu mai dețin supremația, mesajele politice își găsesc un loc semnificativ și pe acest disc. Spre exemplu, From Her Lips to God’s Ears (The Energizer) critică vehement militarismul administrației Bush. Pe post de refren avem un call-out prelungit pentru madame Condoleezza Rice, secretarul de stat aflat atunci în funcție.

From Her Lips… este un candidat extrem de serios la titlul de cel mai bun cântec de pe album. Principalul rival rămâne Don’t Lose Touch, mânat în luptă de un staccato irezistibil.

Există multe alte bucăți care merită menționate, ca de exemplu înverșunata Miami, dramatica Holy Shit! sau turbulenta Problems.

Cu toate schimbările în plan estetic, fațeta acustico-baladistică a rămas parte integrantă a repertoriului Against Me!. În ciuda sonorităților delicate, Joy exprimă repulsia Laurei față de “valorile tradiționale” ale societății nord-americane.

La final vine piesa de titlu, unde biata solistă se scufundă în butoiul cu confesiuni. Din adâncimile acestuia ne aruncă un indiciu complet ignorat la vremea respectivă:

“Confessing childhood secrets of dressing up in women’s clothes/Compulsions you never knew the reasons to.

Against Me! era deja o trupă “cult”, cu impact transcontinental. Searching for a Former Clarity a pătruns în premieră în Billboard 200, până pe poziția no. 114, remarcabilă pentru un produs independent.

Nu înțeleg de ce s-au găsit indivizi care să se mire atunci când Against Me! a semnat cu Sire Records, fapt petrecut pe parcursul lui 2006.

Formația se acomodase cu eternele șicane pe tema “sellout” încă din epoca Reinventing Axl Rose. E o condiție pe care trebuie să și-o asume orice punkist care-și propune să iasă din carapace.

Numai că de data asta s-a ajuns la înaltă trădare. Să dea mâna cu spurcații și să intre în circuitul major, așa ceva nu se poate ierta niciunei trupe provenite din cultura punk.

Totuși, Sire Records rămâne un label demn de respect, dată fiind istoria sa profund legată de ascensiunea curentelor punk, new wave și alt-rock. Atâta că din ‘94 încoace a fost înghițit de gigantul Warner, mânjindu-și iremediabil trecutul în ochii adevăraților punkiști.

Până să debuteze la Sire, Against Me! mai datorau ceva la Fat Wreck. Așa că în august 2006 au scos albumul Americans Abroad!!! Against Me!!! Live in London!!!.

Acesta imortalizează un concert desfășurat în clubul Mean Fiddler, cu doar cinci luni înainte de lansarea discului.

Americans Abroad!!! poate funcționa și ca un “best of” pentru prima fază din istoria trupei, deoarece reunește piese de pe toate cele trei albume de studio, plus o noutate, care-i exact piesa de titlu.

Pe lângă farmecul brut al muzicii Against Me!, pe acest disc live găsim și atmosfera fantastică din concertele de club ale formației, cu mulțimea care cântă, aclamă, râde și dansează.

Formația a petrecut ultimele luni ale lui 2006 în studiourile Paramount din Hollywood. Acolo a lucrat la primul album pentru Sire, împreună cu legendarul producător Butch Vig, supranumit “Nevermind Man”.

Against Me! încăpuse pe mâini al naibii de bune, pentru că Vig i-a făcut din butoane pe Nirvana, Sonic Youth, Smashing Pumpinks sau AFI și a inventat remarcabilul proiect Garbage.

Botezat New Wave, noul opus Against Me! a ieșit pe piață în vara lui 2007, acompaniat de un cor de laudători ce concura cu răcnetele punkiștilor revoltați.

Albumul a urcat până pe locul 57 la Billboard, a fost desemnat cel mai bun disc din 2007 de revista Spin și a prins top 10 în clasamentul anual din Rolling Stone.

Este foarte adevărat, Against Me! se distanțase în bună măsură de rădăcini, dar continua să-și tragă seva din același trunchi viguros al punkului.

Durata New Wave depășește cu puțin 30 de minute, din perspectiva asta asemănându-se cu precursorii Reinventing Axl Rose sau The Eternal Cowboy. Însă metodele de operare s-au rafinat considerabil, grație atât ambițiilor sporite ale grupului, cât și skill-urilor recunoscute ale lui Vig.

Against Me! au rămas la fel de chitiți pe refrene cantabile, doar că amploarea lor vizează acum vastele arene, nu bodegile înghesuite și transpirate.

Laura și băieții au izbutit să atingă un nivel foarte înalt, comparabil cu cele mai reușite creații ale unora ca Foo Fighters sau Green Day (pentru care au și cântat în deschidere, în perioada aia). Toate cele zece melodii de pe New Wave au substanță, transmit emoții, lasă în urmă un mesaj puternic.

Ca să nu înșir iar tot tracklist-ul, încerc să evidențiez doar vreo cinci-șase cântece dintre cele zece. Bucata de titlu pare un fel de manifest pentru noua etapă în care intra formația (“We can control the medium/We can control the context, the presentation”).

Trash Unreal spune povestea unei eterne “party girl“, ajunsă pe nesimțite de la adolescență la dramatica vârstă de 30 de ani (posibil să fie o personificare a Laurei).

White People for Peace analizează critic starea muzicii de protest la începutul secolului XXI. Stop! intră cu tupeu și inspirație pe terenul disco-punk al celor de la Franz Ferdinand.

În zona romantismului avem răvășitorul Borne on the FM Waves of the Heart, interpretat împreună cu frumușica Tegan Quin (jumătate din Tegan & Sara). Foarte interesant acest duet între o tipă gay militantă și o viitoare trans de renume mondial.

După încă vreo trei reprize în forță, discul capătă la final o notă profund reflexivă, ce ia forma unui track mai lung, botezat The Ocean.

Învăluit într-o perdea de versuri criptice, descoperim un mesaj cât se poate de elocvent despre identitatea reală a Laurei:

“If I could have chosen, I would have been born a woman/My mother once told me she would have named me Laura/I would grow up to be strong and beautiful like her.

Mai târziu, fata povestea că niciun coleg din trupă și nici Vig nu s-au mirat în vreun fel când au auzit textul de la The Ocean. Se gândea că poate va fi iscodită la interviuri din cauza lor, dar nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta până în 2012… Câtă lume superficială mișună la noi pe planetă!

Chiar dacă promovase în altă ligă, Against Me! rămânea o trupă de live, păstrând ritmul super-intens al turneelor, în spațiile mult mai generoase în care dobândise între timp acces.

Sire Records a conștientizat pe deplin acest aspect, ca dovadă că a scos și o ediție specială New Wave, la pachet cu un DVD, Live at the Key Club, imprimat în L.A., în decembrie 2006.

Pe parcursul lui 2008 a apărut primul disc solo al Laurei, EP-ul Heart Burns, scos sub numele de Tom Gabel, desigur.

Heart Burns este o reîntoarcere la rădăcinile anarcho-folk-punk, dar prin prisma acumulărilor artistei după mai mult de un deceniu de carieră. Deci mă îndoiesc că fanbase-ul habotnic s-a arătat prea încântat.

La jumătatea lui 2009, Against Me! a suferit prima modificare de componență după o lungă epocă de statornicie. Cel care s-a cărat a fost bateristul Warren Oakes. Oficial vroia să se ocupe de un restaurant mexican, neoficial se cam luase la pulă cu colegii.

În locul lui a venit George Rebelo, provenit din Hot Water Music, o altă legendă a scenei punk din Gainesville.

În 2010 a ieșit White Crosses, cel de al doilea album Against Me! pentru Sire, produs tot de Butch Vig.

După episodul New Wave, formația a mers și mai departe în direcția îmblânzirii sound-ului. Anarho-punkiștii de odionioară au creat propriul lor hibrid de punk și heartland rock, apropiindu-se de estetica unor confrați precum Gaslight Anthem sau Hold Steady.

Așa prietenoși cu masele largi cum au devenit, Against Me! nu și-au pierdut deloc autenticitatea și credibilitatea. Laura își exprimă trăirile și convingerile la fel de intens cum o făcea în vremea adolescenței lo-fi, chiar dacă de atunci a trecut prin multe transformări.

Se simte o transformare și în vocea solistei, care nu e prevestitoare, cum ești poate tentat să crezi. Nu doar că nu începuse tratamentul cu hormoni, dar după cum spune Laura într-un interviu, acesta nu modifică în niciun caz timbrul vocal.

Pur și simplu, în perioada respectivă, și-a schimbat stilul de interpretare într-un registru ceva mai înalt, marcat de un ușor tremolo (ce-o face să aducă un pic cu Brian Molko).

White Crosses a prins bine la public, dovadă că a urcat vârtos în marele chart Billboard, până pe poziția a 34-a.

Recenziile n-au mai fost la fel de entuziaste ca la New Wave, dar n-au fost nici defăimătoare. Se poate ca White Crosses să nu fie la fel de tare ca predecesorul, dar mie îmi place cum se aude.

În deschiderea albumului avem chiar piesa eponimă, o revoltă firească față de conservatorismul predominant în Sud-ul de baștină al trupei.

Provocarea se menține la cote maxime și cu următorul cântec, I Was a Teenage Anarchist, o distanțare față de utopiile anarho-socialiste ce au animat tinerețile artistei (“Don’t you remember when you were young and you wanted to set the world on fire?”).

Interesant că I Was a Teenage Anarchist avea să stârnească un “diss” al  tovarășilor de la Rise Against.

Până aici feeling-ul înclină mai degrabă spre pop-punk/power pop, dar vine o porțiune unde Against Me! o dă nonșalant în springsteenisme, gen Because of the Shame sau We’re Breaking Up. Nu degeaba s-a trezit trupa la un moment dat cu The Boss himself în vestiar, pus pe laude și felicitări.

Track-ul 8, Spanish Moss, împrumută din imnologia U2, exact atât cât să nu deranjeze. Drept compensație, urmează Rapid Decompression, un glam punk deșănțat, ce amintește de New York Dolls.

Foarte simpatic și finalul ediției standard a albumului, Bamboo Bones, cu melodia-i lină contrapusă de nepieritorul beat Bo Diddley.

Trupa a avut contract cu Sire Records pentru două albume, iar casa de discuri nu și-a manifestat intenția de a continua a colaborarea. Against Me! a recăzut astfel în paradisul muzicii independente, spre bucuria multora dintre vechii adepți.

La finalul lui 2010, Rebelo s-a hotărât să rămână doar cu Hot Water Music, așa că i s-a căutat un înlocuitor.

În ianuarie anul următor s-a anunțat oficial că noul baterist Against Me! este junele Jay Weinberg, fiul lui Max Weinberg de la E Street Band.

Formația a ținut să-și facă simțită prezența imediat după despărțirea de Sire. În vara lui 2011 ieșea un vinil de 7-inch, cu două noi creații, Russian Spies și Occult Enemies.

Ambele fac referire într-o manieră destul de eliptică la politica externă și internă a Statelor Unite. Ca sonoritate, Russian Spies merge pe trend-ul New Wave/White Crosses, la un buget mai scăzut, în timp ce Occult Enemies reînvie puțin radicalismul epocii Reinventing Axl Rose/The Eternal Cowboy.

Single-ul a fost realizat prin intermediul Sabot Productions, un mic label deținut de managerul Jordan Kleeman, unde apăruseră pe vremuri EP-urile Crime… și Acoustic.

În aceeași perioadă, trupa anunța că și-a întemeiat propria casă de discuri, Total Treble Music, pentru ca în toamnă să înceapă construcția Total Treble Studio, situat în Elkton, Florida.

Cel dintâi material sub egida Total Treble a fost White Crosses/Black Crosses, un dublu CD/triplu LP ce reunea ultimul album de la Sire (versiunea cu bonus track-uri) și o colecție de înregistrări demo, destinate aceluiași material. Totul spre delectarea celor mai pasionați dintre fani.

Probabil că mulți își imaginau că Against Me! își va relua vechiul trai de trupă “cult”, fără prea multă mediatizare, cu susținători relativ puțini, dar absolut dedicați. Ei bine, prezicătorii au luat o mare țeapă!

În mai 2012, revista Rolling Stone a publicat un “feature” ce a zguduit cultura pop: The Secret Life of Transgender Rocker Tom Gabel.

Nimeni n-ar fi bănuit că undeva înăuntrul impunătorului frontman Against Me! palpită în taină un suflet de femeie. Până când greu încercatul suflet s-a hotărât să părăsească ascunzișul și să se dezvăluie întregii lumi.

Laura și-a spus povestea cu lux de amănunte în interviul din Rolling Stone. A mărturisit că a simțit efectele disforiei de gen din fragedă copilărie, dar i-a luat mult timp până să realizeze cu adevărat ce i se întâmplă.

S-a simțit confuză, rușinată, disperată, iar pentru o vreme a ajuns să se resemneze cu soarta ei de Tom. Până când s-a reîntâlnit cu January Hunt, o veche fană Against Me!, care se eliberase din captivitatea trupului masculin.

Ăsta a fost trigger-ul. Așa s-a decis Laura să devină în sfârșit ea însăși, cu toate greutățile pe care urma să le îndure.

Tranziția nu e deloc simplă, îți dai seama, dar când îți dorești asta și dispui și de mijloacele financiare necesare, de ce să n-o faci?

Odată săvârșit acest pas, Tom Gabel a fost îngropat definitiv în arhive, artista defilând sub o nouă identitate: Laura Jane Grace.

Laura pentru că așa i-ar fi zis maică-sa (după cum am fi știut dacă ascultam cu atenție The Ocean), Jane pentru că sună drăguț și Grace pentru că ăsta era numele de fată al mamei. De trei ori femeie, cum ar veni.

În momentul coming out-ului, Laura era casătorită cu cea de a doua soție, Heather Hanoura, o artistă vizuală punk. Cei doi au împreună o fiică, Evelyn, născută în 2009.

Heather a susținut “by heart” decizia Laurei și a afirmat că aceasta nu le va afecta mariajul. Totuși, după ceva mai mult de un an, cei doi au ajuns la divorț, dar din cu totul alte motive, spun ei.

Epopeea rockstarletei trans a fost intens mediatizată în perioada ce a urmat dezvăluirilor din Rolling Stone. Au apărut articole inclusiv în publicații ca Elle, Vogue sau Cosmopolitan, care altminteri n-ar fi scris un rând despre Against Me!.

În 2013, Cosmopolitan a găzduit un amplu material, scris în mare parte de mâna Laurei, sub titlul My First Year as a Woman.

Un an mai târziu, AOL a realizat True Trans with Laura Jane Grace, un film documentar în zece episoade, care detaliază experiențele artistei.

Confesiunile Laurei au avut un ecou puternic în societate. Nu întâmplător, New Musical Express a denumit-o “essential cultural figure”.

Artista însăși și-a exprimat speranța că va inspira și alte suflete captive, cum a fost și ea atâta amar de ani:

“Growing up, I never had a role model to show me that you can be trans and live a happy life. I hope that I can be that source of hope for someone out there who’s struggling”.

Când le-a mărturisit colegilor de trupă ce se întâmplă, flăcăii au rămas cu gura cascată, dar au asigurat-o că Against Me! va merge înainte. Și a mers.

Numai că după aproximativ un an, Bowman a fost singurul care a rămas alături de vechea lui tovarășă. Weinberg s-a cărat la finalul lui 2012, urmat de Seward, în mai 2013.

În ambele cazuri au existat declarații oficiale că plecările n-au avut nicio legătură cu tranziția Laurei. Cel puțin despre Seward chiar putem fi siguri, fiindcă s-a întors în trupă după ceva timp.

Pentru postul de baterist s-a apelat la legendarul Atom Willard (ex-Rocket from the Crypt, Offspring, Angels & Airwaves, Social Distortion, Danko Jones ș.a.).

Willard a venit cu titlu temporar, să acopere un scurt turneu în Australia, dar după câteva luni a fost confirmat ca membru deplin al formației.

Cu basistul a fost ceva mai problematic. Curând după plecarea lui Seward, Against Me! a intrat în studio să tragă noul album, botezat Transgender Dysphoria Blues.

Pe două cântece, postul a fost suplinit de Fat Mike, membru NOFX și proprietar Fat Wreck. În rest, părțile de bas au fost realizate de Laura.

În cele din urmă, în august 2013, s-a găsit și o soluție permanentă, în persoana suedezului Inge Johansson, fost membru în The (International) Noise Conspiracy.

Cu noile achiziții, Against Me! a căpătat dimensiunea unui veritabil supergrup punk, toți cei patru membri având niște antecedente de mare prestigiu în branșă.

Transgeder Dysphoria Blues se anunța ca un document și un “statement” despre evenimentele recente din viața Laurei. Materialul urma să iasă prin intermediul Total Treble Music, fiind produs chiar de talentata solistă, care își asuma în premieră acest rol cu Against Me!.

Anterior a lucrat la butoane pentru EP-ul ei solo, Heart Burns, și pentru un album al confraților de la Cheap Girls, Giant Orange (2012).

Lansarea Transgender Dysphoria Blues s-a petrecut abia în ianuarie 2014. Ca teasing, formația a dat pe gratis un single digital, cu două piese esențiale de pe album, True Trans și FUCKMYLIFE666, prezentate însă în versiuni acustice.

Cum era de așteptat, Transgender Dysphoria Blues a produs valuri uriașe odată ce a ieșit pe piață. Albumul a atins poziția a 23-a în topul Billboard, surclasând toate realizările anterioare ale formației.

Un cronicar de la Consequence of Sound a afirmat că Transgender Dysphoria Blues este “probabil cel mai important album al decadei, cel puțin din punct de vedere social”.

Presa muzicală a lăudat discul la unison, sedusă de puterea mesajului și de acuratețea interpretării.

La final de an, Transgender Dysphoria Blues a prins un număr impresionant de liste “best of”, întocmite de publicații precum Time, Village Voice, Noisey, Consequence of Sound, PopMatters ș.a.

Scurt (sub 29 de minute) și la obiect, albumul tratează intensiv condiția persoanelor “transgender” în societatea actuală. Predomină un sentiment de triumf, de eliberare, cât se poate de firesc pentru cea dintâi creație a Laurei de după coming out.

Transgender Dysphoria Blues stă al dracu’ de bine și pe partea muzicală. Against Me! a fost dintotdeauna un combo energic, cu o înclinație sănătoasă spre rock’n’roll-ul autentic.

Al șaselea album de studio conciliază spiritul primordial al trupei și acumulările epocii de “maturitate”, izbutind totodată să aducă și un suflu nou, înrădăcinat în tradițiile glorioase ale garage punkului și glam rockului.

Programul începe în forță, cu piesa de titlu, un punk ca pe vremurile bune, ce te agață de la primul beat. Laura cântă magistral, interpretarea ei înglobând într-un tot unitar gama vastă de trăiri ale epocii de tranziție, de la bucurie și izbândă, în raport cu propria persoană, până la revoltă și amărăciune, în raport cu prejudecățile sociale.

Vin apoi alte două bucăți solide, melodioase, cu valențe de imnuri: True Trans Soul Rebel și Unconditional Love.

Drinking with the Jocks o dă mai supărat, mai hardcore, rememorând tinerețile în trup de Tom ale Laurei:

“I’m drinking with the jocks/I’m laughing at the faggots/Just like one of the boys/Swinging my dick in my hand”.

Osama Bin Laden as the Crucified Christ sună foarte intens, ca o combinație de Jesus and Mary Chain și Queens of the Stone Age. Este unul dintre puținele cântece de pe disc care nu se referă direct la condiția de transgender.

Interesant că în text nu se vorbește despre Osama sau Iisus, ci despre execuția lui Benito Mussolini și a concubinei lui.

FUCKMYLIFE666 are un ritm antrenant, peste care se suprapune însă melancolia Laurei, într-un omagiu închinat frumoasei de Heather.

Dead Friend este un epitaf dulce-amărui pentru un prieten al trupei, designerul de lumini John Paul Allison (aka Pope).

Emoțiile capătă noi conotații cu Two Coffins, o baladă scurtă și tulburătoare, ce exprimă dragostea pentru Evelyn și conștientizarea faptului că totu-i efemer pe lumea asta.

Odată cu track-ul 9, Paralytic States, atmosfera redevine “upbeat” în aparență, numai că Laura ne înfățișează partea cea mai întunecată a disforiei de gen, în asociere cu dependența de droguri.

Finalul, Black Me Out, este absolut strălucitor. Piesa începe în tonuri mai “chill”, mai contemplative, dar izbucnește subit într-un strigăt cathartic, consfințirea împăcării de sine a Laurei, la capătul unei perioade extrem de grele.

Clar, Black Me Out este cea mai tare bucată de pe un album construit pe sistemul “all killer no filler”.

Părea că totul merge strună pentru Laura în perioada aia. Tranziția se încheiase cu succes, iar primul album ca femeie a făcut furori, cățărând trupa pe cel mai înalt val de popularitate din întreaga ei istorie.

Dar întotdeauna există și o față nevăzută a lucrurilor. Ceva mai târziu, în 2015, Laura a recunoscut că a trecut prin chinuri cumplite, după ce a înregistrat Transgender Dysphoria Blues.

Tratamentul cu hormoni a avut atunci niște efecte adverse foarte nasoale, cu frisoane și paralizie temporară. Intersectate cu ruptura de Heather, acestea i-au indus o stare extrem de sumbră artistei, care a fost la un pas să se sinucidă cu pastile și alcool.

Bine că n-a reușit și a avut puterea să revină în viață și pe scenă. În mai 2015, Laura și tovarășul Atom au fost invitații lui Miley Cyrus într-o ediție Backyard Sessions.

Acolo au cântat True Trans Soul Rebel și Androgynous, un cover după Replacements, cu participarea lui Joan Jett, idolița Laurei.

În toamna lui 2015, Against Me! a scos cel de al doilea album live din carieră, botezat 23 Live Sex Acts. Materialul a fost imprimat în mai multe locații, pe parcursul turneului Transgender Dysphoria Blues.

Pe lângă șase dintre noile cântece, 23 Live Sex Acts cuprinde selecții clasice din toate etapele istoriei Against Me!.

E un bun prilej să observi că trupa și-a păstrat o anume continuitate în exprimare, în ciuda preschimbărilor prin care a tot trecut de-a lungul anilor.

În septembrie 2016 s-a petrecut lansarea Shape Shift with Me, al șaptelea album de studio din discografia Against Me!.

Din păcate, noul opus a fost copleșit de povara impusă de succesul predecesorului. Vânzările au fost sensibil mai slabe, după cum o atestă clasarea pe poziția a 80-a în topul Billboard, iar cronicarii au fost evident mai rezervați.

Cu toate că nu poate emite pretenții de capodoperă, Shape Shift with Me nu e nici pe departe un “flop”. Laura are încă multe lucruri interesante de spus și o face cu maximă expresivitate, așa cum ne-a obișnuit încă de când era mică.

După triumful de pe Transgender Dysphoria Blues, artista ne relevă acum o latură diferită a experienței transsexuale. Noile creații sunt inspirate de relațiile amoroase ale protagonistei din perioada de după tranziție și divorț.

Fără să abandoneze în totalitate sensibilitățile pop, Shape Shift Me tinde să fie mai furios și mai sumbru decât toate discurile Against Me! de la New Wave încoace. Sunetul fuzzat al ghitărilor accentuează din plin feeling-ul anxios ce domină albumul.

Pe post de uvertură avem o bucată foarte virulentă, ProVision L-3, ce face referire la un scanner pentru corpul uman, simbol al controlului extins din domeniul social în cel erotic. “What can you see inside of me?”, întreabă retoric protagonista.

Laura umblă și acum tot după femei și nu pot deloc s-o condamn pentru asta. Numai că nu-i merge prea bine, după toate aparențele.

O cauză majoră iese la iveală odată cu track-ul 3, Boyfriend. Cel puțin una dintre iubitele ei are o problemă gravă de percepție:

“Treated me like a boyfriend/Some dumb fucking boyfriend”.

O altă bucată ce iese în evidență este Rebbeca, un punk dezmățat, despre un episod de “casual sex”. La răscrucea dintre melancolie și revoltă se află cântecul intitulat Delicate, Petite & Other Things I’ll Never Be.

Durerea despărțirii de Heather se face resimțită sub forma piesei Norse Truth, unde Laura abordează un stil de interpretare inedit, de tip recitativ.

Prefereta mea de pe album rămâne Crash. Scurtă, “catchy”, vicioasă, în tradiția power pop-ului șaptezecist, Crash punctează irezistibil la refren:

“I’m not a crash landing/Let me stay up in your orbit a while”.

Ultimele două melodii de pe album sunt impetuoasa Suicide Bomber și reconcilianta All This (And More).

La ambele se aude în background și o voce delicată, ce-i aparține lui Béatrice Martin aka Cœur de pirate. S-a aflat că starleta indie pop canadiană s-a iubit cu solista de la Against Me!, din păcate doar pentru o scurtă vreme.

La două luni după Shape Shift with Me, Laura a publicat un volum autobiografic, intitulat Tranny: Confessions of Punk Rock’s Most Infamous Anarchist Sellout. Cartea se bazează cică pe jurnalele autoarei, pe care a început să le scrie încă din clasa a treia.

În 2017 s-a ivit doar un biet single, Stabitha Christie/First High of the Morning, scos special de Record Store Day. Ambele cântece sunt “leftovers” de pe Shape Shift with Me și pot spune că și-au meritat soarta.

Mai spre toamnă Against Me! a susținut un concert special, în care a interpretat integral albumul Reinventing Axl Rose, cu Dustin Fridkin la chitară bas.

Amicul Inge Johansson, n-a mai avut viață lungă în trupă. Ultimul concert cu el s-a ținut în mai 2018.

O lună mai târziu s-a anunțat că noul basist este nimeni altul decât Andrew Seward, revenit la matcă după o pauză de cinci ani.

Pentru toamna lui 2018 se profilează două evenimente mărețe. O să apară atât un nou album Against Me!, cât și primul “full-lenght” solo al Laurei.

Acesta din urmă va fi lansat de Bloodshot Records, label specializat pe alt-country. Laura va beneficia de acompaniamentul noii sale formații, The Devouring Mothers, ce-i mai include pe Atom Willard și pe Marc Hudson, ultimul în rol de basist.

Hudson e și el un tovarăș vechi deja, ocupându-se de producția albumelor 23 Live Sex Acts și Shape Shift with Me.

Puține trupe din rock’n’roll-ul recent au trăit o istorie atât de tumultoasă precum Against Me!. Laura a devenit  eroina unei întregi categorii de ființe marginalizate, încă puțin înțelese de o societate care s-ar vrea tot mai deschisă.

Muzica ei stă în picioare dincolo de orice context, pentru că are suflu, are farmec, are credibilitate, lucruri ce tind să se diminueze tot mai mult în arta contemporană și în viața noastră de toate zilele.

Vestea cea mai bună este că povestea se află în plină desfășurare, acest final de articol având doar un caracter provizoriu.

Update 1:

Bought to Rot, albumul Laurei cu Devouring Mothers, a ieșit pe piață în noiembrie 2018. În schimb, noul opus Against Me! a fost amânat pentru anul următor.

S-a bârfit pe la colțuri cum că sunt probleme cu formația. Se știe, nu prea iese fum fără foc. Într-un nou interviu pentru Rolling Stone, Laura însăși a confirmat că au bântuit-o demonii desființării. Dar a lăsat de înțeles că între timp a renunțat la gândurile sumbre.

Ca un semn bun, a apărut și o înregistrare nouă, prima de la revenirea lui Seward. Este vorba despre un cover după Jim Carroll Band, People Who Died, destinat unei compilații caritabile. Cântecul se potrivește de minune pentru repertoriul Against Me!.

Însă Bought to Rot rămâne marea veste a sezonului. Cel puțin la prima auzire, cântecele Devouring Mothers nu diferă radical de creațiile Against Me!.

Ne-am obișnuit din vechea trupă cu spiritul deschis și tranșant al Laurei. Vocea, personalitatea și charisma sunt aceleași, iar muzicalitatea înclină aproximativ în aceeași direcție.

Lipsește interplay-ul chitaristic cu James, dar îl auzim puțin și pe el, ca invitat pe una dintre din piese.  

Asocierea cu Bloodshot Records m-a împins să cred că Laura o s-o dea pe americana, alt-country și alte d-astea. Se simt destule influențe dintr-acolo, dar Bought to Rot nu se rezumă la ele.

Discul captează un filon dublu, punkoid și “rootsy” în egală măsură, cum îi stă cel mai bine rock’n’roll-ului modern.

Laura a decis să umble cu influențele la vedere, lucru cât se poate de sănătos pentru procesul de creație:

“My approach musically to the record was that I wanted it to feel like a mixtape. Like OK, you’ve got this Nirvana-like song, you’ve got a Cure song. It was musically freeing, in that way, to just be playing whatever was coming to me as I was writing and not having to think about it.”

Un alt model declarat este răposatul Tom Petty, cu Full Moon Fever, primul lui album solo. Aflăm cu acest prilej că Full Moon Fever a fost cel dintâi disc din colecția Laurei, de aici și ideea unui tribut subtil.

Track-ul de deschidere, China Beach, sună ca un “mash-up” de Clash, White Stripes și Nirvana.

Born in Black are într-adevăr ceva din Tom Petty, redat cu mai multă fervoare, tot ca la White Stripes așa.

The Airplane Song ar putea fi invocatul “Cure Song”, interpretat într-un stil mai “noisy”.

Mustind de melodie și energie, Reality Bites tinde spre heartland rockul epocii New Wave.

Urmează Amsterdam Hotel Room, care trădează o stare de revoltă vecină cu psihoza. Trecerea de la rockul paranoid la folk-ul bizar se face apoi cât se poate de natural.

I Hate Chicago sună straniu, dar și amuzant în același timp. După ce demolează tot ce înseamnă urbanistică și cultură în Windy City, Laura recunoaște ștrengărește că toată hatereala provine dintr-o sursă extrinsecă:

“(Alright, Christ, you caught me/This is actually just another divorce song)”.

Reprizele acustice au aura unui revival al epocii Reinventing Axl Rose/Eternal Cowboy, prin prisma a ceea ce înseamnă Laura acum, cu experiențele de viață și de muzică acumulate între timp. Aflat în această categorie, The Hotel Song mă emoționează cel mai tare de pe tot albumul.

La final, The Apology Song aduce împăcarea artistului cu lumea, într-un fel aparte, cum numai la Laura poți auzi.

Chiar dacă se situează în afara canonului Against Me!, Bought to Rot prelungește o serie impresiontă de creații artistice ale Laurei.

Sunt curios totuși care va fi viitorul Devouring Mothers, dacă va exista o continuitate sau va rămâne un proiect one-off.

Update 2:

La începutul lui octombrie 2020, Laura Jane Grace și-a surprins fanii cu un album solo, denumit Stay Alive. Acesta a fost lansat în stil Kanye West, pe nepusă masă, fără nicio campanie de promovare. 

Albumul conține cântece scrise sub imperiul angoaselor induse de pandemie și a fost realizat în condiții specifice.

Pe Stay Alive o auzim practic pe Laura singură cu chitara, susținută ocazional de ritmuri metronomice. Înregistrările s-au desfășurat timp de trei zile în studioul lui Steve Albini din Chicago. 

Albumul durează sub o jumătate de oră, cuprinzând 11 melodii al căror cronometraj se învârte în jurul a două minute. Avem practic un jurnal de carantină, în care artista se adâncește în reflecții asupra propriei existențe, dar și asupra lumii care o înconjoară (i.e. societatea nord-americană).

Între momentele emoționante de introspecție, trubadura are și accese de furie, ce amintesc de faza ei adolescentină, de la începuturile Against Me!.

Ascultând Stay Alive trăiești cu impresia că Laura dă concert la tine în sufragerie, cu o sonorizare de cristal (aici se simte mâna lui Albini).

Cu toții, cis- sau trans-, ne putem regăsi într-un fel sau altul în acest nou album al Laurei, care constituie un document artistic de valoare al epocii COVID-19:

“Old friend, I’m losing my mind/Watching the days burn into years/Watching the years burn dry/Please stay alive/Please stay alive/Please stay alive/Please survive/Please survive.”


Referințe bibliografice:

Publicitate

Un gând despre „Against Me!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.