The Afters

Mostră de înţelepciune:

„The Afters, la fel ca mulți alți confrați, n-o ard fățiș cu prozelitisme. Au și bucăți explicite de „praise & worship”, dar majoritatea melodiilor au subiecte generale, benigne, cu care pot relaționa toți humanoizii obidiți de pe planetă. Tocmai asta-i șmecheria.”


Locul de origine: 

  • Dallas, Texas, SUA

Perioada de activitate:

  • 1999-prezent

Încadrare stilistică: 


Colţul criticului de artă:

Niște pulifrici din Texas, care cântă rock creștin. The Afters au răsărit pe firmament pe la mijlocul deceniului trecut, cucerind inimile tineretului evanghelic cu melodioare “catchy” despre dragoste, credință și speranță. Nu-i așa că deja ești fan?

Braț la braț cu scena country-pop din Nashville, rock-ul creștin este cea mai mare abominație din industria muzicală nord-americană. În mod evident, cele două sunt derivate ale resurecției conservatoare, ce macină Statele Unite de patruj’ de ani încoace.

A fost o vreme când Elvis Presley și The Beatles speriau căcatul afară din creștini, dar lucrurile sunt sensibil diferite acum. Totul a pornit de la ceva “masterminds” de ai lor, care au avut viziunea rock’n’roll-ului ca vehicul adecvat pentru cuvântul Domnului.

Nu contează cât de lung ai părul (chiar și Jesus are plete în imaginarul apusean), important e ce mesaj transmiți, ca să-i fie pe plac la Barosan. Gen “love, holy water & rock’n’roll”.

Inițial un fenomen restrâns, de nișă, rock-ul creștin a căpătat o amploare ce a surclasat, probabil, cele mai optimiste previziuni ale managementului evanghelic. Din anii ‘90 încoace, trupele de gen au devenit o prezență obișnuită în treimea superioară a chart-ului Billboard 200, un indiciu elocvent asupra impactului lor pe piața nord-americană.

Cine poa’ să asculte așa ceva? Păi în special tineretul crescut în sânul comunităților evanghelice, foarte numeros, mai ales în vasta regiune a “centurii biblice” (Bible Belt).

Rock-ul creștin funcționează ca o unealtă subtilă și eficientă de îndoctrinare teologică, ținând noile generații aproape de “valorile tradiționale”. Mai mult, poate servi la fel de bine și ca o metodă de făcut noi prozeliți.

O să-mi spui că milenialii se cam pișă pe el de rock. Foarte adevărat! Dar variantele “church-friendly” ale EDM-ului și trap-ului sunt în plină ascensiune nowadays.

Se mai distinge prin ceva rock-ul ăsta creștinesc, în afară de mesaj? Nu prea! De când s-a înființat el, nu face decât să redea mimetic tendințele din mainstream, fără prea mari aspirații de originalitate.

Ultimele trei decenii sunt dominate de sonoritățile din încrengătura rock-ului alternativ. Există și o scenă puternică de metalcore, cu tineri grohăitori ce-l preaslăvesc în felul lor inconfundabil pe nazarinean. Interesant că revival-ul garage rock/post-punk n-a prea găsit ecou în rândurile evangheliștilor, fapt ce-i sporește prestigiul în ochii mei.

Chiar dacă au cunoscut gloria în toiul epocii “noughties”, The Afters erau profund tributari rock-ului radio-friendly din decada anterioară. Gen Goo Goo Dolls, Third-Eye Blind, Matchbox Twenty, dacă ai gustat vreodată așa ceva.

De fapt, trupa a început să ființeze într-o fază embrionară încă de la finele anilor ‘90. Joshua Havens (lead vocals, guitar, keys) și Matt Fuqua (lead guitar, vocals) o ardeau în zona Dallas-ului de baștină, sub forma unui duo acustic, botezat Screaming Mimes.

Din 2000, cei doi au cooptat o secție ritmică, alcătuită din Brad Wigg (bass) și Marc Dodd (drums). Cu același prilej s-au electrificat și au adoptat un nou nume, Blisse.

Până în 2002, Blisse a scos un album, un EP și un DVD, realizate toate pe cont propriu. Indivizii au adoptat de la bun început un stil rock melodic, doar că pe vremea aia sunau mai necioplit așa. Nu atât de dragul esteticii lo-fi, cât din lipsa mijloacelor financiare.

Totuși, cvartetul a reușit să impresioneze unul dintre cele mai importante label-uri creștine, INO Records, care-i de fapt un subsidiar al concernului Sony. Între timp s-a aflat că mai există o formație Blisse, așa că Havens și compania și-au schimbat încă odată titulatura, transformându-se în The Afters.

Cel dintâi album pentru INO a fost I Wish We All Could Win, lansat în februarie 2005. Bine primit în comunitatea evanghelică, I Wish We All Could Win a generat și un neașteptat hit “crossover”: Beautiful Love.

Folosit ca temă în 8th and the Ocean, un reality show de pe MTV, Beautiful Love s-a cățărat până aproape de jumătatea Billboard Hot 100. Încă de atunci, asta reprezenta o performanță rară pentru majoritatea trupelor rock.

Romantică și plină de avânt, Beautiful Love nu-i deloc o piesă rea, mai ales dacă poți să digeri versuri precum „On this beautiful night/We’ll make everything right”. La prima auzire pare un cântec de dragoste lumesc, nici nu-ți dai seama că te-ai încurcat cu niște creștini.

The Afters, la fel ca mulți alți confrați, n-o ard fățiș cu prozelitisme. Au și bucăți explicite de „praise & worship”, dar majoritatea melodiilor au subiecte generale, benigne, cu care pot relaționa toți humanoizii obidiți de pe planetă. Tocmai asta-i șmecheria.

Beautiful Love deschide albumul într-un mod promițător. Numai că după aia urmează cântece din ce în ce mai serbezi, ce fac tracklist-ul să semene cu un fel de desant estetic în abisurile platitudinii.

I Wish We All Could Win le-a adus tolomacilor nu mai puțin de trei nominalizări la premiile Dove, cele mai importante distincții din industria muzicală creștină. Până la urmă, The Afters a câștigat la o singură categorie, “New Artist of the Year”.

A urmat o pauză discografică de trei ani, după care The Afters a revenit în forță cu un nou album de studio, Never Going Back to OK. Acesta s-a mișcat foarte bine în clasamentele Billboard, ajungând no. 1 în topul creștin și no. 41 în ăla cu de toate. A cucerit de asemenea și un premiu Dove, fiind desemnat cel mai bun album de rock creștin din 2008.

Fără să vină cu vreo inovație majoră, Never Going Back to OK sună ceva mai consistent și mai echilibrat decât predecesorul. Simple, vioaie, distractive, piesa de titlu și My Space Girl sunt de departe cele mai izbutite de pe album, mai ales din perspectiva ascultătorului profan.

Pe partea baladistică se simte o infuzie de influențe britanice, venite pe filiera Coldplay/Snow Patrol. Sunt o fire sensibilă, dar The Afters nu m-a atins deloc la corason. Nu știu dacă-s eu prea necredincios sau sunt ei prea stereotipi.

La puțin timp după lansarea Never Going Back to OK, formația a suferit o dublă schimbare de componență. Lângă fondatorii Havens și Fuqua au venit două fețe noi: Dan Ostebo (bass) și Jordan Mohilowski (drums).

The Afters s-au întors ceva mai repede pe piață, în 2010, când au scos cel de al treilea album, Light Up the Sky. Fără să mai aibă vocația “crossover” a discurilor anteriore, Light Up the Sky a confirmat relevanța trupei în mediile creștinești, situându-se pe poziția a 10-a a chart-ului de specialitate din Billboard.

Albumul a marcat o schimbare semnificativă din punct de vedere stitistic. Rock-ul voios și hotărât a fost substituit de un sound mai glossy, mai bombastic, influențat evident de One Republic și Coldplay (în a doua lor fază).

Următoarele două albume, Life Is Beautiful (2013) și Live On Forever (2016), reiterează estetica “pomp pop” inaugurată cu Light Up the Sky. Ambele creații s-au clasat pe aceeași poziție, a șaptea, la secțiunea “Christian Albums” din Billboard.

Every Little Thing, primul extras de pe Life Is Beautiful, a fost no. 2 în clasamentul național de single-uri creștine. Aproximativ trei ani mai târziu, clipul piesei Live On Forever a furnizat cel de al treilea premiu Dove din cariera cvartetului texan.

După cum decurge treaba, The Afters mai are destulă pâine de mâncat în industria muzicii creștine. Care va continua să prospere într-o Americă unde tendințele conservatoare nu se vor estompa prea curând, indiferent de soarta lui Donald Trump.

Update:

În 2018, The Afters a lansat compilația The Beginning & Everything After, pentru ca anul următor să revină cu un nou album de studio, Fear No More.

Rochiștii creștini și-au împrospătat sound-ul cu faze de electropop și indie folk, emulând generația mai recentă de regi ai stadioanelor (Imagine Dragons – mai ales – și Mumford & Sons – ici și colo). În mod previzibil, noua orientare se adecvează perfect melosului bombastic ce definește întreaga creație The Afters.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.