After the Burial

Mostră de înțelepciune:

„Subiecții de astăzi stau crăcanați între două sfere distincte ale muzicii metalice. Un picior e înfipt în metalcore (varianta comodificată a metal-ului extrem), iar celălalt în djent (o versiune mai recentă a prog-metal-ului). Asta nu însemnă că sunt colosali, ci doar cam ambigui: semi-extremiști, semi-elitiști, semi-interesanți.”

Locul de origine:

  • Minneapolis, Minnesota, SUA

Perioada de activitate:

  • 2004-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Deschidem o nouă pagină de metale grele și foarte grele a enciclopediei. After the Burial ține de felia mai groovie a metal-ului, față de care sunt ceva mai tolerant, prin comparație cu simfonismele unora ca After Forever.

Subiecții de astăzi stau crăcanați între două sfere distincte ale muzicii metalice. Un picior e înfipt în metalcore (varianta comodificată a metal-ului extrem), iar celălalt în djent (o versiune mai recentă a prog-metal-ului). Asta nu însemnă că sunt colosali, ci doar cam ambigui: semi-extremiști, semi-elitiști, semi-interesanți.

After the Burial s-a născut și a crescut în jurul tandemului alcătuit din Trent Hafdahl și Justin Lowe, vajnici mânuitori ai chitărilor cu opt corzi, un truc audio-vizual de mare efect. Grupul a fost fondat în 2004, în Minneapolis, o metropolă cu istorie strălucitoare în materie de R&B și indie rock, dar care până la After the Burial a dăruit puține combo-uri de metal notabile.

Din formula inițială, alături de amintiții Hafdahl & Lowe, au mai făcut parte alți trei tolomaci: Nick Wellner – groh, Lerichard Foral – bass și Greg Erickson – tobe. La vremea aia, curentul metalcore/deathcore făcea ravagii printre puștanii nord-americani, îngropând pe veci trend-ul nu metal. Cei cinci pițiflenderi din Minneapolis au sărit și ei în bandwagon, numai că au efectuat acest salt după o coregrafie proprie, ce implică împrumuturi masive din zona djent.

Ce căcat e djent? E o formă specifică de metal progresiv cu tendințe “extreme”, născocită la răscrucea dintre secole de suedejii de la Meshuggah. Djent-ul se bazează pe sunetul greu și înfundat al chitărilor și al basului, care-s acordate cât mai jos cu putință și manevrate prin tehnica palm mute. Termenul “djent” ar fi o reproducere onomatopeică a acestor sonorități, sau cel puțin așa au impresia entuziaștii acestui stil de muzică.

After the Burial s-au străduit de la bun început să-și perfecționeze propriul brand de “djenty metalcore“ și se poate spune că au reușit în cele din urmă.

Primul lor album, Forging a Future Self (2006), a fost imprimat în dormitorul lui Hafdahl și sună că atare. Pe lângă producția vai de mama ei, Forging a Future Self e tras în jos și de mediocritatea grohăitorului Wellner. Cel mai trist e atunci când o dă pe înalte. Săracu’, zici că-i o babetă pe MDMA!

Dincolo de urgia lo-fi și de slăbiciunile unora dintre muzicanți (nici tobarul nu era prea grozav) răzbăteau ambiții componistice mărețe, ce au făcut ca After the Burial să trezească destul interes în zona underground-ului metalcore.

Drept consecință formația a semnat cu Sumerian Records, un label proaspăt și ambițios, care a devenit rapid unul dintre cele mai relevante pentru noul val de metal progresiv. Iar After the Burial, dimpreună cu confrați ca Born of Osiris, Veil of Maya, Asking Alexandria, Periphery sau The Faceless au contribuit masiv la clădirea reputației Sumerian.

Până atunci însă, formația a avut de luptat ca să găsească line up-ul ideal. Cele două verigi slabe, grohăitorul și tobarul, au fost îndepărtate în curând. Inițial, în poziția de frontman a apărut unul Grant Louma, în timp ce tobele au trecut printr-un scurt episod Spinal Tap-esc.

Momentul imprimării celui de al doilea album, Rareform, i-a prins pe After the Burial făr’ de tobar, așa că s-a recurs la controversata tehnologie “drum programming”. Rareform a ieșit în vara lui 2008, marcând debutul trupei la Sumerian. N-a fost un debut de bun augur.

În varianta inițială, Rareform suna înfiorător de prost. Dezastrul nu s-a datorat doar tobelor programate, ci și noului frontman, care nu era mult mai strălucit decât predecesorul. Ce faci după două albume nașpa? Nu te desființezi mai bine?

After the Burial a exclus săvârșirea unui act atât de radical și a ales să-și reformeze încă odată componența. A fost adus un nou grohăitor, Anthony Notarmaso, și bineînțeles un băiat care să dea în tobe, Dan Carle. Astfel s-a născut line up-ul clasic After the Burial, cel care a cunoscut adevărata glorie metalcore-istă.

Odată stabilizată treaba, formația a luat decizia să refacă Rareform, cu vocea lui Notarmaso și cu set de tobe adevărat. Mutarea s-a dovedit înțeleaptă. Noua versiune Rareform a căpătat un aspect sonor mult mai demn de aspirațiile neo-prog-metal ale trupei, iar presa specializată și publicul-țintă au reacționat în consecință. În sfârșit, cvintetul își demonstra pe deplin potențialul, fără echivocul indus de calitatea precară a producției.

Al treilea opus After the Burial, In Dreams, a ieșit în 2010, bineînțeles la Sumerian Records. Băieții și-au zis să facă ceva diferit, așa că In Dreams tinde să fie ceva mai direct și lasă loc pentru ceva mai multe pasaje melodice ca de obicei.

În plus, pe câteva track-uri se aude și vocea “clean” a lui Hafnal. Interesant că părțile “curate” nu alternează cu grohăielile titularului, ci se insinuează așa ca un ecou difuz al acestora.

In Dreams a stârnit reacții contrastante din partea criticii și a fanilor. Unii l-au lăudat, alții și-au bătut pula de el. În ciuda controverselor, cota After the Burial pe piața metalistă a crescut semnificativ în perioada respectivă, ajutată și de programul intens de turnee.

Formația nu s-a grăbit să scoată următorul album. Wolves Within a fost pritocit intens până la finalul lui 2013, când s-a petrecut momentul lansării. După experimentul In Dreams, Wolves Within pare conceput ca o întoarcere la rădăcini, bineînțeles prin prisma vastei experiențe acumulate între timp.

Ingredientele favorite ale fanilor sunt toate la locul lor. Valuri peste valuri de riff-uri joase și măsuri compuse, ceva construcții melodice, solistici complicate, groh-groh-bleah-bleah, într-o paradă a complexității sonore, ce alunecă finalmente într-un alt tip de formalism, diferit de clișeele pop, dar cu nimic mai presus decât ele.

Din exterior părea că trupa funcționează ca unsă. Însă pentru unul dintre membri ei, chitaristul Justin Lowe, viața lua o întorsătură extrem de sumbră.

Pe 25 iunie 2015, Lowe posta un mesaj lung și confuz pe Facebook, prin care anunța că părăsește After the Burial. Textul sărmanului chitarist trăda grave afecțiuni psihice, fapt confirmat o zi mai târziu pe pagina oficială a formației, care cerea sprijin și înțelegere din partea fanilor.

După nicio lună, Justin Lowe era dat dispărut. A fost găsit a doua zi, mort sub un pod. Nu se știe sigur dacă s-a aruncat sau a căzut. Foarte probabil să fi fost sinucidere…

Trupa s-a recules și a mers mai departe, în formulă de patru. În februarie 2016 a apărut primul album din epoca post-Lowe, intitulat Dig Deep.

Rămas singur în departamentul chitaristic, Hafdal a păstract intact atacul dual, trăgând de unul singur părțile “lead” și cele ritmice. În aceste condiții, identitatea After the Burial a rămas nealterată, lucru de dorit pentru un album închinat prietenului dispărut.

Dig Deep este străbătut de la cap la coadă de spiritul creativ al lui Lowe, recunoscut în scurta lui existență ca un riffangiu de înaltă clasă. Pentru un ascultător mai puțin empatic cu tragedia formației, noul album nu sună prea diferit față de cele anterioare. Poate că plusează ceva la capitolul agresivitate, deși băieții n-au fost niciodată prea blânzi.

Dig Deep i-a adus în premieră pe After the Burial în Billboard 200, unde a urcat până pe poziția no. 50. De asemenea, materialul a fost no. 1 la Independent Albums și la Hard Rock Albums, secțiuni cu care formația se obișnuise încă din epoca In Dreams.

La câteva luni după lansarea Dig Deep, basistul Lerichard Foral a anunțat că pleacă din trupă. În locul lui a venit un individ pe nume Andrian Oropeza.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor cu After the Burial. Va fi cooptat un al doilea chitarist sau Hafdal va duce de unul singur dubla lui povară? Pe de altă parte, mă gândesc că oricum nu mai e mult până când After the Burial se va prăbuși într-o bine meritată desuetitudine, laolaltă cu toate celelalte găști din ograda Sumerian Records.


Referinţe bibliografice:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.