Arooj Aftab

Mostră de înţelepciune:

„Reiterez că Arooj Aftab are un viitor strălucit în showbiz. Glasul ei miraculos frânge bariere culturale și mentale și stârnește omenescul într-o eră a cinismului și indolenței. Făptura asta e realmente un fenomen, fiind probabil cea mai atipică starletă pop a timpurilor noastre.”


Naştere: 

  • 11 martie 1985, Riyadh, Arabia Saudită

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Arooj Aftab este o revelație majoră în sfera muzicii “quality” și cel mai “cântat” artist pakistanez pe plan mondial de la Nusrat Fateh Ali Khan încoace. 

Vocalista s-a inspirat în principal din muzicile culte ale Asiei de Sud și Occidentului, însă are un impact semnificativ în mediile “art pop”, să zicem, culegând tone de laude în presa muzicală alternativă. Ba chiar a pătruns până la limita mainstreamului, dacă luăm drept reper cele două nominalizări la Grammy din 2022, una dintre ele la categoria generală Best New Artist.

Absolventă de Berklee, Arooj a pendulat vreme de un deceniu între activități artistice și joburi lucrative în domeniile producției muzicale, ingineriei de sunet și editării video. 

Deși a scos înainte două albume, marea lovitură a venit abia în anul de grație 2021, cu Vulture Prince, un disc de o sensibilitate aparte, ce îmbină tradițiile muzicii sufi cu elemente de minimalism, jazz, art pop și indie folk. 

Arooj cântă cu precădere în urdu, limba ei nativă, însă a atins puternic sufletele vestice, mulțumită glasului captivant și interpretării poziționate pe o linie fină între ardent și diafan. În clipa de față pare evident că Vulture Prince reprezintă doar începutul ascensiunii sale pe scena muzicală globală. 

Articolul pe care-l citești este scris în mai 2022 și datat cu patru ani în urmă, ca să corespundă sfintei ordini alfabetice. La cum au evoluat lucrurile, enciclopedia suferea de un mare gol în absența lui Arooj.

Solista s-a născut în 1985, la Riyadh, capitala Arabiei Saudite, într-o familie de “expați” pakistanezi. A rămas acolo până la vârsta de 10 ani, când ai ei au decis să revină în metropola de baștină, Lahore, capitala regiunii Punjab din Pakistan.

În plan muzical, micuța a început ca autodidactă. A învățat să cânte de una singură la chitară, iar tehnica vocală și-a format-o după ureche, ascultând intens dizeuze afro-americane, ca Billie Holiday sau Mariah Carey, și dive ale gazelului urdu, precum Begum Akhtar sau Abida Parveen.

Pe la începutul anilor 2000, când era încă o adolescentă, Arooj s-a apucat să înregistreze cover-uri în dormitor și să le de-a drumul pe net-ul încă foarte tânăr din Pakistan. 

Două dintre mp3-urile ei s-au “viralizat” la tineretul urban din întreaga țară. Este vorba despre Hallelujah, preluată pe filiera Jeff Buckley, și Mera Pyar, o interpretare după Aamir Zaki, un rockstar local.

După acest prim gust de faimă, puștoaica din Lahore s-a decis să-și urmeze vocația la cel mai înalt nivel. În 2005 a fost acceptată la Berklee, unul dintre cele mai fițoase colegii de profil din State. 

Acolo a împușcat două diplome, în compoziție de jazz și producție muzicală + inginerie de sunet. E cât se poate de clar că babacii lui Arooj dispun de ceva bănet, pentru că nu prea-i la îndemâna oricui să învețe la Berklee. Și nu mă refer neapărat la cetățenii din Pakistan.

Din 2010, când și-a terminat studiile, fata s-a stabilit la New York, unde și-a făcut un CV impresionant. S-a ocupat de muzică și sunet pentru filme artistice, documentare, scurt metraje sau jocuri video. 

De la un moment dat s-a extins și pe montaj de film, lucrând între altele la Armed with Faith, o producție laureată cu Emmy la categoria News & Documentary, în 2018.

În acel an, Arooj s-a angajat “full time” la Genius, pe poziția de “senior video and audio director/editor”. Dacă nu știai, Genius e un site super-șmecher de muzică, bibliografie fundamentală pentru MyOwnWalkman.

În toată perioada asta, Arooj s-a combinat și la cântări live prin cluburile și sălile de spectacol new yorkeze. Creațiile ei au atras atenția NPR încă din 2011, când a fost selectată în lista 100 Composers Under 40.

Chiar dacă și-a făcut un rost în ditamai America, juna muziciană a rămas puternic conectată cu țara ei de origine. De exemplu, în 2010 a inițiat campania Rebuild Pakistan, un proiect artistic în sprijinul compatrioților loviți de potopurile din acel an.

Prima ei participare pe un album oficial datează din 2013, când a băgat voce pe The Julius Eastman Memory Depot, un tribut al lui Jace Clayton pentru compozitorul minimalist afro-american Julius Eastman.

Anul următor și-a lansat materialul de debut, Bird Under Water, complet independent, fără sprijinul vreunei case de discuri. Dacă ar fi avut susținere din industrie sunt convins că am fi vorbit de Arooj Aftab încă de pe atunci, pentru că Bird Under Water sună foarte, foarte bine.

Bird Under Water este mai exact un mini-album, cu 5 cântece ce însumează aproximativ 30 de minute. Tracklist-ul constă în mare măsură din compoziții originale ale pakistanezei (o parte dintre ele în colaborare cu chitaristul Bhrigu Sahni). 

Muzica își trage seva din tradiția gazelului urdu, o formă de poezie cântată cu origini arabe, corelată cu practicile Islamului sufi. Stilul se bucură și în prezent de o popularitate uriașă în Pakistan și India musulmană. 

Arooj îl transpune însă într-un format sonor “bastard”, marcat atât de pasiunea sa timpurie pentru popul anglofon, cât și de educația academică, dobândită ulterior la Berklee. 

Chiar dacă scopul și exprimarea sunt în bună măsură diferite, cântecele de pe Bird Under Water pot sta lejer prin playlisturi psych-folk, indie pop mai “artsy” sau jazz-fusion modern. Au acel amestec de familiar și exotic (pentru urechile vestice) care le fac extrem de atractive.

Glasul măiastru al lui Arooj este acompaniat de orchestrații acustice, atinse subtil de filtre și delay-uri, ce amplifică atmosfera sumbră și misterioasă a muzicii. 

Există un nucleu de trei instrumentiști prezent pe tot albumul, alcătuit din indianul Bhrigu Sahni – chitări acustice și electrice, spaniolul Mario Carillo – contrabas și neamțul Jörn Bielfeldt – percuție. 

Pe lângă ei își fac apariția o serie de invitați cu roluri-cheie în anumite momente: grecoaica Magda Giannikou – acordeon (pe trei melodii), sikh-americanul Sonny Singh – trompetă (pe două piese) și pakistanezii Baqir Abbasbansuri și Rakae Jamil – sitar (fiecare pe câte o bucată).

Man Kunto Maula (Oricine mi se supune) este introducerea perfectă pentru Bird Under Water, cu Arooj ce incantează splendid, învăluită în acorduri de chitară și bansuri (un flaut de bambus). 

La final avem o coda onomatopeică, ca o tranziție spre următorul cântec, Lullaby, o înșiruire de “tanana-uri” seducătoare ale solistei, într-un dialog susținut cu acordeonul lui Giannikou. Remarcabile ritmica jazzy și trompetele suprapuse, cu iz de mariachis, ale lui Sonny Singh.  

Încordarea de la Aey Na Balam (Iubirea mea nu vine) răbufnește în cele din urmă într-un “jam” de “hand drum & contrabass”, interferat de zumzăieli de sitar. 

Baghon Main Phad Jhoole (Leagănele se mișcă lin în grădină) este un moment profund interiorizat, care denotă atracția lui Arooj pentru tehnicile muzicii minimaliste. 

În fine, Na Ja Balam (Oh, iubirea mea) se bazează pe o structură asemănătoare cu cea de la Aye Na Balam, doar că de data asta solista rămâne în scenă ca să îngâne climaxul poliritmic al piesei.

Chiar dacă a avut ceva ecouri favorabile, culminând cu o cronică măgulitoare în Financial Times, Bird Under Water a fost mai degrabă un start fals de carieră pentru Arooj. 

Timp de patru ani, fata nu a mai înregistrat nimic nou, până când a semnat în sfârșit cu o casă de discuri, New Amsterdam Records, catalizatoarea scenei “indie classical/post-genre” de pe Coasta de Est.

Cântăreața și-a făcut intrarea la New Amsterdam cu Siren Islands, o colecție de muzică ambientală “lo-fi”, imprimată de una singură de artistă. Ea a suprapus într-un mix mono părți multiple de synth analog, chitară electrică și voce, pe care le-a asortat cu tot soiul de efecte.  

Siren Islands este ca un portal spre o lume vrăjită, ce te absoarbe în mod imperceptibil. Cea mai mare parte din album constă din Island, o suită în trei părți. Programul mai conține și Ovid’s Metamorphoses, un fel de reflecție prelungită pe seama respectivei capodopere a literaturii latine

Din ce înțeleg, Arooj intonează totul sau aproape totul fără cuvinte, pentru că nu detectez nimic ce ar semăna a urdu sau latină (în cazul track-ului final). Bine, e foarte greu de identificat dacă spune ceva acolo, pentru că glasul ei se contopește într-o revărsare de sonorități difuze. 

Albumul a fost bine primit atunci de critica muzicală. De o atenție specială s-a bucurat Island No. 2, aleasă de New York Times între cele mai bune 25 de lucrări de muzică clasică din 2018.

De asemenea, în acea perioadă, Lullaby, de pe Bird Under Water, a stârnit un interes retroactiv, după ce NPR a pus-o pe locul 150 în clasamentul denumit The 200 Greatest Songs By 21st Century Women+

De prin 2019, cântăreața s-a combinat într-un trio de excepție, cu pianistul indiano-american Vijay Iyer și cu compatriotul Shahzad Ismaily (la chitară bas). 

Cei trei și-au spus Love in Exile și au ținut mai multe gig-uri în ultimii ani. Din interviuri reiese că au tras și un album, care așteaptă încă să fie lansat.

În 2020, Arooj s-a numărat printre artiștii internaționali invitați de rapperul portorican Residente pe single-ul Antes Que El Mundo Se Acabe, câștigător de Grammy Latino.

Următorul album al artistei, Vulture Prince, a fost conceput sub semnul tragediei. Arooj a trăit o mare durere, dispariția fratelui său mai mic, Maher, petrecută în 2018. Lui i-a dedicat acest opus la care începuse să lucreze încă de atunci și pe care l-a finalizat după trei ani.

După episodul Siren Islands, muziciana s-a întors la estetica “sufi songs meets western orchestration” de pe Bird Under Water, bineînțeles dintr-o nouă perspectivă. 

În mod aparent paradoxal, Vulture Prince este în același timp și mai pakistanez, dar și mai occidental decât albumul de debut. Tura asta artista a interpretat precumpănitor vechi cântece sau poezii sufi, dar aranjamentele au un caracter vestic, de jazz cameral, fără instrumente indigene (cu excepția percuției de la piesa 5, Mohabbat).  

O bună parte din șarmul muzicii lui Arooj se datorează interacțiunii dintre cântările sale magice și orchestrațiile inedite pe care le gândește împreună cu colaboratorii. “I’m a big collaborator. I really like improvisation, I can’t physically sing two things or write two things the same” se autodescrie artista într-un interviu pentru Atwood Magazine.

Vulture Prince cuprinde 7 cântece, fiecare dintre ele înzestrat cu farmecul lui distinct. Programul se deschide cu o nouă versiune Baghon Main, care te face să plutești prin Cosmos. 

Și te simți acolo ca acasă, pentru că le ai drept călăuze pe Arooj și pe micul ei ansamblu multinațional, alcătuit din violonistul “mediaqueer” Darian Donovan Thomas (din Texas), harpista Maeve Gilchrist (din Scoția) și basistul Petros Klampanis (din Grecia).

Sunt multe spații goale în interpretarea comboului, dar acestea au un rol bine determinat în toată povestea, cresc seducția și intensifică trăirile. Estetica asta definește în ansamblu Vulture Prince, deși solista are în spate formule diferite de acompaniament, de la piesă la piesă.

La Diya Hai (A dăruit), Arooj vibrează la unison cu chitarista braziliană Badi Assad. Dramatismul este accentuat de intervențiile celor de la Rootstock Republic, un cvartet de coarde afro-american.

Cuvintele îi aparțin poetului urdu Mirza Ghalib (1797-1869). Încărcat de umanitate și pătruns de divinitate, cântecul se răsfrânge ca o mângâiere peste sufletele zbuciumate din Univers. 

Pentru Arooj are o semnificație aparte. A fost ultima piesă pe care i-a cântat-o fratelui Maher.  Diya Hai are și o variantă live în studio, doar cu Aftab și Assad, ce se găsește pe YouTube.  

Inayaat (Ofrandă) îți poartă mai departe zborul lin printre stele. Inițial, trilurile lui Arooj răsună  înconjurate de clinchete de harpă (Gilchrist) și pian (Klampanis). În scenă intră apoi discret și vioara lui Darian Thomas, flugelhornul lui Nadje Noordhuis și contrabasul aceluiași Klampanis.

Last Night reprezintă momentul insolit al albumului. Este un reggae acustic, cu “skank” ținut de contrabas și versuri traduse în engleză după Rumi, celebrul poet și mistic sufi din secolul al XIII-lea. Pe post de “backing band” regăsim trioul de pe Bird Under Water, cu Sahni, Carillo și Bielfeldt.

Combinația de reggae și Rumi funcționează spectaculos, iar Arooj e pur și simplu irezistibilă atunci când psalmodiază:

“Last night my beloved was like the moon/So beautiful/So beautiful like the moon/Even brighter than the sun”. 

Vulture Prince ajunge la apogeu odată cu incredibilul Mohabbat (Adorație), un cântec construit pe simbioza dintre incantația sublimă a lui Arooj și armoniile în buclă ale chitării lui Gyan Riley (fiul lui Terry Riley).

Peisajul se colorează treptat cu harpa lui Maeve Gilchrist, percuția lui Jamey Haddad, synth-ul lui Shahzad Ismaily și flugelhornul lui Nadje Noordhuis.

Mohabbat este absolut încântător. Pe mine m-a prins de la primul acord și cred că mă va fascina pentru tot restul vieții. 

În jurul piesei s-a creat un adevărat “hype”, mai ales după ce a fost inclusă în playlistul de vară al fostului președinte Obama. Bună manevră de marketing.

Frumoasa și duioasa Saans Lo (Ia-ți un răgaz) are tendințe fățișe de post-rock, grație mai ales celor doi sidemeni, Kenji Herbert (chitară) și Shahzad Ismaily (synth). Versurile au fost scrise de regretata Annie Ali Khan, jurnalistă, scriitoare și model din Pakistan, prietenă bună cu Arooj.

Vulture Prince se încheie cu o altă minunăție, intitulată Suroor (Admirație). Încă nu știu ce înseamnă “Yeh jo halka halka suroor hai/Yeh teri nigah ka kusoor hai”, dar mă emoționează puternic, ca orice sunet intonat de Arooj.

Cei care-i țin hangul cântăreței la final sunt Maeve Gilchrist, Petros Klampanis și Shahzad Ismaily.

După lansarea Vulture Prince au început să curgă valuri de comentarii elogioase. Pitchfork a pompat puternic în promovarea pakistanezei, dar albumul a fost aclamat și de publicații muzicale mai “old school”, precum Rolling Stone, Mojo și Uncut, sau de vestitele cotidiene The New York Times și The Guardian.

La sfârșit de an, Vulture Prince a intrat pe o grămadă de liste tip “best of”. Între altele, NPR Music l-a plasat pe locul 6, Uncut pe 7, Pitchfork pe 12 și The Guardian pe 20. Olandezii de la De Volkskrant au mers chiar mai departe și l-au desemnat drept no. 1.

În funcție de relaxările pandemice din 2021, fata a băgat și ceva gig-uri în US și Europa. În ultima parte a anului, Arooj a fost protagonista unor sesiuni virale la KEXP-FM și Tiny Desk Concerts și a avut de asemenea o apariție memorabilă la festivalul Le Guess Who?, din Olanda. 

În concert, pakistaneza este efectiv magnetică. Contrar preconcepțiilor, ea n-are nimic de guru sau de “înger sufi”, atitudinea sa fiind una foarte relaxată, de fată de gașcă.

De obicei bea whisky pe scenă, scapă câte un “fuck” și face poante foarte mișto, cu doze sănătoase de autoironie. Însă când începe să cânte te transpune instant într-o altă lume.

Cât privește înregistrările, la doar două luni după Vulture Prince a ieșit soundtrack-ul jocului video Backbone, realizat de Arooj și un gagiu pe nume Nikita Danshin.

Pakistaneza a contribuit cu aproximativ jumătate dintre piese, singură sau în tandem cu amintitul Danshin. S-a ocupat în principal cu producția, dar a și cântat pe unele bucăți (pe engleză sau doar vocalizări). 

Muzica lui Arooj din Backbone tinde în principal spre dark jazz, dar se duce uneori și în zonele noise, experimental sau post-rock.

În decembrie 2021, presa a anunțat că artista a semnat contract cu faimosul label Verve Records. Debutul la noua casă de discuri s-a petrecut trei luni mai târziu, cu single-ul Udhero Na (Te rog răzgândește-te), o colaborare cu Anoushka Shankar

Udhero Na cadrează în esență cu estetica de pe Vulture Prince, numai că sitarul fiicei lui Ravi îi adaugă o nouă dimensiune. Line up-ul este completat de Maeve Gilchrist și Shahzad Ismaily. 

Ceva mai înainte, în ianuarie, solista a băgat un duet romantic cu Asfar Hussain, în emisiunea TV Coke Studio, foarte populară în Pakistan.

Arooj a tras apoi două piese pentru seria Spotify Singles, între care găsim și un cover surprinzător după Di Mi Nombre, al catalanei Rosalía. Cealaltă înregistrare este încă un “remake” după Baghon Main, cu Gilchrist, Riley Jr. și Ismaily.

Între timp, fata s-a pricopsit cu două nominalizări la Grammy, pentru Best New Artist și Best Global Music Performance. A și câștigat la cea din urmă categorie, devenind prima artistă din Pakistan care a cucerit un Grammy. 

La Best New Artist a ieșit bineînțeles Olivia Rodrigo, dar nominalizarea lui Arooj printre vedete pop și trap a făcut ceva vâlvă și i-a prins bine la notorietate.

Proaspăta laureată Grammy a impresionat peste câteva săptămâni pe scena de la Coachella. Urmează apariții la alte festivaluri majore, ca Primavera Sound sau Pitchfork Music Festival.

Pentru luna iunie, Verve pregătește o ediție “deluxe” a lui Vulture Prince. În interviuri, fata a povestit că lucrează la un nou album, pe versuri de Chand Bibi, o amazoană cu sensibilități artistice din India secolului al XVI-lea. Și să nu uităm că trebuie să vină și discul Love in Exile.

Reiterez că Arooj Aftab are un viitor strălucit în showbiz. Glasul ei miraculos frânge bariere culturale și mentale și stârnește omenescul într-o eră a cinismului și indolenței. Făptura asta e realmente un fenomen, fiind probabil cea mai atipică starletă pop a timpurilor noastre.


Referinţe bibliografice:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.