Afro-Cuban All Stars

Mostră de înţelepciune:

 „Odată cu lansarea albumului, în primăvara lui ‘97, Juan de Marcos a pus la cale primul turneu internațional Afro-Cuban All Stars, inaugurat în Europa și continuat apoi în America de Nord. Lumea “întâi” a făcut cunoștință în premieră cu Rubén, Ibrahim, Puntillita, Guajiro, Cachaíto și ceilalți bătrânei cărora soarta le-a surâs la asfinţitul vieţii.”


Locul de origine:

  • Havana, Cuba

Perioada de activitate:

  • 1996-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Afro-Cuban All Stars a ieșit la iveală în a două jumătate a anilor ‘90, în strânsă conexiune cu Buena Vista Social Club. În faza inițială, ambele grupuri s-au bazat în bună măsură pe același contingent de “super abuelos” ce au uimit planeta.

Dar spre deosebire de Buena Vista, un “dream team” al seniorilor muzicii cubaneze, Afro-Cuban All Stars s-a dorit din start un proiect care să unească generațiile. Diferențele sunt semnificative și în plan stilistic. BVSC pune accent pe tradiția son din perioada 1920-1930, pe când ACAS emulează spiritul marilor orchestre cubaneze din anii 1940-1950.

Cele două ansambluri sunt rodul viziunii lui Juan de Marcos González, un fel de Quincy Jones al Cubei, după cum l-a caracterizat revista Downbeat. Celebrul documentar regizat de Wim Wenders acreditează ideea că Ry Cooder ar fi fost marele descoperitor al comorilor din insulă. Este o exagerare grosolană. Cooder s-a alăturat din mers proiectului, să fie clar.

Un muzicant desăvârșit, înzestrat totodată cu excelente calități de organizator, Juan de Marcos a strâns laolaltă o multitudine de talente locale și a creat niște produse artistice apte de export la scară planetară. Simțul său antreprenorial poartă responsabilitatea cea mai importantă pentru declanșarea boom-ului muzicii cubaneze de la finalul secolului trecut.

Cât despre simțul modei, aici prietenul nostru cam lasă de dorit. Dread-uri și beretă? What the fuck?

Tovarășul Juan de Marcos González s-a născut în 1954, cu cinci ani înainte de victoria revoluției socialiste. Taică-su, Mauricio González Mauriz, a fost cântăreț în orchestra legendarului Arsenio Rodríguez.

Tânărul artist a studiat intens la Conservatorul Ignacio Cervantes, una dintre cele câteva școli superioare de muzică din Havana. Regimul lui Fidel Castro, cu toate relele lui, a favorizat enorm dezvoltarea educației muzicale (și a educației în general).

La vremea primei tinereți, Juan de Marcos era atras mai degrabă de rock’n’roll-ul ce răzbătea pe frecvențele AM din State. După propriile-i mărturisiri, visa să devină un fel de Jimi Hendrix tropical și cânta alături de alți confrații cosmopoliți în trupe ca The Giddy Souls sau Hot or the What.

Până când într-o zi i-au răsunat în urechi șlagărele lui Santana, cu eternele ritmuri de cha-cha-chá. Asta i-a produs un declic, determinându-l să o lase mai moale cu filo-americanismele și să se întoarcă la rădăcinile afro-cubaneze.

Juan de Marcos și-a aruncat chitara electrică în debara și a pus mâna pe tres, o variantă locală a chitării spaniole. La vremea aia, scena cubaneză era dominată de grupuri fusion, precum Irakere sau Los Van Van. Aprigul tresero a decis să pornească împotriva curentului, astfel că  în 1976 a fondat grupul Sierra Maestra, un septet după tipicul son din anii 1920.

Interesant că băieții din Sierra Maestra contrabalansau sunetul retro cu ținute de scenă inspirate de punkerii din UK (ce, credeai că punk-ul n-a ajuns și în Cuba?). Formația s-a bucurat de un succes neașteptat în țara natală, sădind semințele marelui revival al muzicii son.

După niște ani buni de activitate, cei de la Sierra Maestra au trezit interesul unui label britanic, World Circuit. Primul album realizat acolo a fost ¡Dundunbanza!, din 1994.

Cu acel prilej, Juan de Marcos și Nick Gold, boss-ul de la World Circuit, au legat o frumoasă prietenie cu iz antreprenorial. Cubanezul i-a mărturisit tovarășului britanic că intenționează să lase baltă Sierra Maestra pentru un proiect mai grandios, big band-ul ce avea să fie botezat Afro-Cuban All Stars.

Gold avea și el idei mărețe. Vroia să meargă la Havana și să tragă un album cu muzicanți din Cuba și din Mali, introducându-l în combinație și pe bluesman-ul american Ry Cooder.

Datorită lui tac-su, Juan de Marcos știa numeroși muzicanți cubanezi d’antan, aflați la vârste înaintate. Mare parte dintre ei ieșiseră din circuit de ceva vreme și își trăiau liniștiți anii de pensie. Amicul Juan i-a convins că tocmai s-a ivit șansa vieții lor, așa că moșulicii s-au reactivat imediat, în așteptarea anglo-americanilor despre care le-a vorbit feciorul lui Marcos González.

Marele eveniment s-a petrecut în martie 1996, când Nick Gold și Ry Cooder au descins într-o Havana devastată de o mare criză economică, pe care cubanezii au denumit-o eufemistic período especial. Sesiunile de înregistrări s-au desfășurat vreme de aproximativ o lună în legendarele studiouri EGREM, unde domnea o atmosferă neîntinată de câteva decenii bune.

Mai întâi a fost tras albumul Afro-Cuban All Stars, A Toda Cuba le Gusta, cu Juan de Marcos la timonă. Muzicanții malieni n-au primit viză, așa că pentru al doilea disc s-a apelat exclusiv la bătrânii soneros cubanezi, între care s-au imersat cam aiurea Ry Cooder și cu fiu-su. Proiectul astfel născut a primit denumirea Buena Vista Social Club.

În mod neașteptat, au mai rămas bani și timp pentru un treilea album, neplanificat anterior, Introducing…Rubén González, cu fantasticul pianist Rubén González (1919-2003) în prim-plan. Apropo, Rubén era unchiul lui Juan de Marcos, dar a trebuit să vină Cooder să-l descopere (ha-ha!).

Primul material care a ieșit pe piață a fost A Toda Cuba le Gusta, în aprilie 1997. Celelalte două au apărut câteva luni mai târziu, în septembrie.

Bineînțeles, Buena Vista Social Club a avut ăl mai mare succes dintre toate, propulsat și de amintitul documentar al lui Wenders. Nici debutul Afro-Cuban All Stars n-a performat așa de rău. Un milion de exemplare vândute și o nominalizare la Grammy nu-s chiar de colo, doar că aceste realizări pălesc în fața celor vreo opt milioane de discuri comercializate “worldwide” de Buena Vista.

Din punctul meu de vedere, A Toda Cuba le Gusta ar trebui să prezinte interes maxim pentru întreg fandom-ul Buena Vista. Muzica e superbă, iar în bună măsură avem de-a face cu aceleași personaje, integrate însă într-o formulă sonoră sensibil diferită.

Între starurile Afro-Cuban îi regăsim pe minunații cântăreți Ibrahim Ferrer (1927-2005) și Manuel “Puntillita” Licea (1921-2000), dar și pe Rubén González, Orlando “Cachaíto” López (contrabas; 1933-2009) sau Manuel “Guajiro” Mirabal (trompetă; n. 1933).

Line up-ul vocal a inclus alți doi respectabili seniori, Raúl Planas (1920-2001) și Pío Leyva (1917-2006), ultimul fiind cooptat mai apoi și în spectacolele Buena Vista. Cum în orchestrele cubaneze există loc pentru mai mulți soliști, pe lângă cei menționați s-au aflat și mai tinerii Félix Baloy și José Antonio „Maceo” Rodríguez (vocea principală din Sierra Maestra).

Conform uzanțelor, Afro-Cuban All Stars include un pachet vast de suflători (mostly trompetiști și tromboniști) și o secție masivă de percuționiști. Mare parte dintre cei implicați pe acest prim album performau și în alte formații renumite, precum Sierra Maestra sau ¡Cubanismo!.

De Marcos, care bagă el însuși la tres, claves și voce, a ținut să adune muzicanți de vârste cât mai diverse. Drept urmare, între septuagenari, octogenari și alți flăcăi trecuţi prin viaţă, îl descoperim și pe Julienne Oviedo Sánchez, un timbalero care avea doar 14 ani pe vremea aia.

A Toda Cuba le Gusta cuprinde zece cântece de toată frumusețea, orchestrate la mare artă de maestrul Juan de Marcos González. Majoritatea sunt vechi melodii cubaneze, dar există și vreo două compoziții originale ale șefului de orchestră.

Afro-Cuban All Stars a încercat să surprindă o varietate cât mai mare de stiluri, pe durata celor 55 de minute ale albumului. Spre deosebire de Buena Vista, care explorează latura de trubaduri a muzicanților cubanezi, orchestra Afro-Cuban All Stars incită la dans până la epuizare.

Piesa de deschidere, Amor Verdadero, dă tonul cu un refren pe tipicul “chemare şi răspuns” ce riscă să te obsedeze pe viață: “Guajira, el son te llama, a bailar, a Gozar”. Adică: “țăranco, sunetul muzicii te cheamă să dansezi, să te bucuri”. Desigur, în Cuba termenul “țăran” nu are caracter peiorativ, ca la cocliții de români, urbanizați în masă în perioada comunistă.

Următorul track, Alto Songo, nu este cu nimic mai prejos, îmbinând ritmuri de son montuno și cha-cha-chá. De undeva din neant, se face auzit și un solo de slide guitar al lui Ry Cooder. Vestea bună e că aceasta a rămas singura intervenție a muzicantului gringo în discografia ACAS.

Habana del Este omagiază cartierul natal al șefului de orchestră, într-o cheie ceva mai melancolică. Ritmurile se întețesc din nou, cu A Toda Cuba le Gusta, un son interpretat de Raúl Planas. Pío Leyva strălucește cu al său Pío Mentiroso, iar Ibrahim Ferrer iese în față cu Maria Caracoles.

Clasiqueando con Rubén îi oferă ocazia pianistului să se dezlănțuie în variațiuni pe teme baroce, într-o consonanță deplină cu orchestra afro-cubaneză. Un experiment reușit, mulțumită dibăciei orchestratorului Juan de Marcos.

La final avem Elube Chango, o prelucrare după un cântec ritualic santería. Rolul maestrului de ceremonii este îndeplinit cu pasiune de însuşi Juan de Marcos González, care se rupe în figuri şi cu un solo de tres.

Odată cu lansarea albumului, în primăvara lui ‘97, Juan de Marcos a pus la cale primul turneu internațional Afro-Cuban All Stars, inaugurat în Europa și continuat apoi în America de Nord. Lumea “întâi” a făcut cunoștință în premieră cu Rubén, Ibrahim, Puntillita, Guajiro, Cachaíto și ceilalți bătrânei cărora soarta le-a surâs la asfinţitul vieţii.

În 1998, televiziunea britanică ITV a difuzat documentarul Afro-Cuban All-Stars at the Salon of Dreams. Telespectatorii din UK au savurat filmări cu orchestra în concert, la Havana, intercalate de interviuri revelatoare cu protagoniștii și momente înduioşătoare de ciné-verité.

Bineînțeles, filmul lui Wenders, lansat un an mai târziu, este infinit mai spectaculos și mai emoțional, dar Juan de Marcos a mărturisit că preferă acest modest documentar britanic, pentru că reflectă faptele cu mai multă acuratețe. And there’s no fuckin’ Ry Cooder in this! (Să fie clar, îmi place Ry Cooder, dar nu e locul lui în povestea asta cu cubanezii).

Al doilea album Afro-Cuban All-Stars, Distinto, Diferente, a ieșit în 1999, tot la World Circuit. Aidoma predecesorul său, Distinto, Diferente sondează nemărginirea universului muzical afro-cubanez. De la ritualuri tribale și porniri viscerale până la melodii urbane și trăiri sentimentale, nimic nu-i scapă tenacelui Juan de Marcos. Iar undeva la întretăierea dintre lumi și etosuri, avem improvizații frenetice, așa numitele “descargas”, inspirate de jazz-ul nord-american.

Componența orchestrei s-a schimbat destul de mult față de A Toda Cuba le Gusta. Totuși, Ferrer, Rubén, Puntillita, Planas, Guajiro sau Baloy se fac auziți și pe al doilea album. Alături de ei, a fost introdusă în scenă o nouă pleiadă de cântăreți, între care se află și doamnele Omara Portuondo și Teté Caturla sau domnii Pedro Calvo și Lino Borges.

Dintre instrumentiști trebuie menționați vajnicul timbalero Amadito Valdés și trombonistul Jesús “Aguaje” Ramos, care vor rămâne niște ani buni în echipă. Rubén González alternează la pian cu alți doi flăcăi, venerabilul Guillermo Rubalcaba (tac-su lu’ Gonzalo) și junele David Alfaro.

Deși avem destule melodii tradiționale, Juan de Marcos s-a implicat mai pregnant pe partea componistică. Track-ul de deschidere, Distinto, Diferente, este un fel de profesiune de credință a șefului de orchestră, care-și exprimă cu ardoare idealul creativ, folosindu-se de elocvența celor patru soliști.

Scăldată în acorduri fine, Reconciliación militează pentru împăcarea între cubanezii fideli lui Fidel și diaspora anti-comunistă din State.

O noutate absolută pentru Afro-Cuban All Stars sunt orchestrațiile charanga (cu viori și flaut), ce se fac auzite în vreo două rânduri pe Distinto, Diferente. De remarcat și armoniile vocale de mare finețe, comparabile pe alocuri cu o variantă hispanizată a corului Beach Boys. Albumul se încheie într-o profundă notă de lirism, cu un bolero interpretat în duet de Omara Portuondo și Lino Borges.

Un disc la fel de echilibrat și de solid ca A Toda Cuba le Gusta, Distinto, Diferente a înregistrat la rândul său ecouri favorabile pe piața “world music”. Drept urmare, Afro-Cuban All Stars s-a apucat de noi turnee internaționale, cu toate că orchestra a rămas lipsită de aportul multor vedete, prinse tot mai intens cu proiectele lor solo.

Între timp, în 2000, a apărut un nou album de studio, Baila Mi Son, unde Afro-Cuban All-Stars servește mai degrabă ca trupă de acompaniament pentru Félix Baloy, un sonero vulcanic, din stirpea lui Benny Moré. Doi ani mai târziu, orchestra lui Juan de Marcos l-a asistat pe Amadito Valdés la realizarea primului album solo, Bajando Gervasio. Atât Baila Mi Son, cât şi Bajando Gervasio au rămas nişte release-uri relativ obscure, dar merită din plin să sapi după ele dacă eşti iubitor de afro-cubanisme.

La începutul secolului, muistu’ de Bush junior a înăsprit embargo-ul împotriva Cubei, o lovitură grea pentru Afro-Cuban All Stars și pentru toţi compatrioții lor muzicanți. Vreme de vreo șapte ani, între 2002 și 2009, cubanezii au avut interzis în State sub orice formă, așa că alde Juan de Marcos s-au mulțumit cu turnee prin Europa, Canada, Japonia ș.a.m.d.

Între timp, orchestra a încheiat colaborarea cu World Circuit, motiv pentru care amicul Juan a decis să-și facă propria casă de discuri: DM Ahora!. Acolo avea să realizeze următoarele albume Afro-Cuban All-Stars, dar și creațiile unor exponenți ai noului val cubanez, precum Telmary sau Interactivo.

Cel dintâi material scos de DM Ahora! a fost un pachet CD + DVD cu Afro-Cuban All Stars, denumit sugestiv En Vivo: Live in Japan. Lansarea s-a petrecut în 2004, dar înregistrările datează probabil de prin 2000. Ca indiciu, pe scenă își face apariția și bietul Puntillita, decedat spre sfârșitul acelui an. Orchestra beneficiază de aportul a încă trei soliști: Teté Caturla, Félix Baloy și Luis Frank Arias.

Programul include piese de pe primele trei albume (deci și de pe Baila Mi Son), la care se adaugă alte standarde din repertoriul cubanez. Spectacolul se încheie în forță, cu o variantă incendiară după Chan Chan. Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă Afro-Cuban All Stars “en vivo”, chiar trebuie să vizionezi concertul, mai ales că îl găsești in integrum pe youtube.

Între timp, Juan de Marcos s-a gândit că a sosit momentul pentru o reformă majoră a orchestrei. Drept consecință, albumul Step Forward: The Next Generation, din 2005, a fost imprimat de o formulă masiv înnoită, bazată  pe muzicanți din categoria tineret-speranțe.

Manevra a fost dublată de un update stilistic, Afro-Cuban All Stars reorientându-se spre timba, un gen mai nou al muzicii cubaneze, cu influențe din funk, R&B et co. Ruptura cu tradiția nu este însă chiar atât de radicală, fiindcă mai auzim câte un bolero sau un danzón. Adevărată surpriză este apariția unui invitat din afara Cubei, chanteur-ul francez Bernard Lavilliers. Step Forward se încheie cu o compoziție splendidă a lui Juan de Marcos, Elegía a Rubén González.

Afro-Cuban All Stars s-a reîntors în 2008 cu Absolutely Live, publicat în același format CD + DVD. Pe CD avem un concert susținut la North Sea Jazz Festival, în 2005, cu line up-ul de pe Step Forward. DVD-ul reunește două spectacole, cel de la North Sea, și cel disponibil deja pe Live in Japan (probabil cu ceva îmbunătățiri pe partea tehnică, habar n-am).

În 2009, Juan de Marcos a anunțat constituirea unei noi versiuni Afro-Cuban All Stars, axată pe muzicanți din diaspora. Nu știu dacă a prevăzut că din acel an cetățenii cubanezi au primit în sfârșit permisiunea să călătorească în State… Cert e că Afro-Cuban All Stars și-a reluat de atunci turneele în țara vecină, dar nu tocmai prietenă, unde o aștepta dealtfel un fanbase consistent.

De la începutul acestui deceniu, Afro-Cuban All Stars a amânat îndelung apariția unui nou material discografic, dar s-a ținut cu obstinație de gig-uri prin lumea largă. Reprezentațiile orchestrei prin festivalurile de jazz sau world music sunt foarte gustate și dansate de publicul spectator, pentru că tre’ să fi mort și îngropat ca să nu miști la auzul muzicii afro-cubaneze.

În ultima vreme, Afro-Cuban All Stars a devenit tot mai multă o afacere de familie. De prin 2011, Juan de Marcos le-a integrat în peisaj pe frumoasele și talentatele lui fiice: Laura Lydia González (clarinet bass) și Gliceria González (keyboards, vibrafon).

Mama lor, doamna Gliceria Abreu, a fost implicată în proiect de la bun început, în calitatea ei imperială de manager general. În primele turnee avea în fișa postului să se îngrijească de bieții moșulici, ca să-și ia medicamentele la timp. Acum trebuie să fie mai relaxată, dovadă că apare și pe scenă, scuturând ceva percuții pe acolo.

În cele din urmă, în 2017, a apărut și Absolutely Live II, primul opus Afro-Cuban All Stars după aproape un deceniu de secetă discografică. De data asta au combinat CD-ul cu blu-ray, că DVD-ul a ieșit deja din circuit. Bucată audio conține un concert desfășurat în Mexic, pe când cea video a fost trasă în State, la un gig din Maryland.

Rețeta a rămas cea obișnuită. Ceva creații noi ale lui Don Juan de Marcos și vechi teme din repertoriul cubanez, reorchestrate de marele meseriaș. Putem auzi și două hit-uri consacrate de Buena Vista, El Cuarto de Tula și Candela.

Dacă te dă spiritul critic afară din casă te poți lua de Juan de Marcos. Că prea s-a autodesemnat ca ambasador al muzicii cubaneze pe planetă. Că Afro-Cuban All Stars e o producție ultra-elaborată, susținută intens prin strategii de marketing. Că orchestra funcționează ca o o “vitrină”, că nu e suficient de “grassroots”, că dacă vrei muzică adevărată te duci pe străzile din Havana, că bla-bla-bla și fa-fa-fa.

Dar trebuie să fii un snob căpcăun să bagi placa asta la infinit. Omul are talent și inițiativă cât pentru vreo zece. A pus pe picioare un proiect viabil, mulțumită căruia nenumărați locuitori ai planetei au descoperit frumusețea și bogăția muzicii cubaneze. Așa că trebuie să-i mulțumim din inimă tovarășului Juan de Marcos González pentru această minune numită Afro-Cuban All Stars (și pentru că a pus bazele Buena Vista Social Club). “Guajira, el son te llama, a bailar, a Gozar”


Referințe bibliografice:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.