Africando

Mostră de înţelepciune:

„Africando reprezintă un adevărat triumf al tiermondismului cultural, o demonstrație vie că Africa înseamnă mai mult decât talente neșlefuite, o dovadă că pe continent există “know how” și capacitate organizatorică pentru a duce la îndeplinire proiecte de asemenea amploare.”


Locul de origine:

  • Paris, Île-de-Frace, Franța

Perioada de activitate:

  • 1992-2015

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Africando s-a născut dintr-un elan restaurator oarecum similar celui care a iscat fenomenul Buena Vista Social Club. Cu diferența că mastermind-ul acestui proiect nu e vreun occidental luminat, căutător de comori ascunse, ci regretatul Ibrahima Sylla, un personaj fascinant, născut și crescut în inima Africii.

Un nostalgic al scenei salsa din Senegalul tinereților sale, Sylla a reactivat câțiva salseros veterani din partea locului și i-a conectat cu confrații latino-americani din New York. Orice sclav al rațiunii ar fi prezis că proiectul lui Ibrahima n-are cum să reziste prea mult. Dar în viața reală se poate întâmpla ca pasiunea să îi vină de hac atotputernicei rațiuni.

Până în momentul de față, Africando a realizat opt albume de studio și un dublu album live, în uralele publicului spectator și ale presei muzicale. Un cronicar de la Songlines a identificat perfect fundamentele succesului repurtat de Sylla: “part from its musical excellence, the whole 20-year project is a triumph of organisation, persistence and, not least, marketing”.

Care e povestea lui Ibrahima Sylla, pe scurt. Băiatul se trage din elita islamică a Africii de Vest. Tac-su era atât de bogat, încât dăruia vile și mașini grioților preferați. Pe junele Ibrahima l-a trimis la Paris, să facă studii de management și de drept. Dar flăcăul avea alte bazaconii în cap. Înnebunise cu muzica și dorea să devină producător.

Și-a făcut mâna la răscrucea dintre anii ‘70 și ‘80, lucrând la butoane pentru legendarele formații Orchestra Baobab și Étoile de Dakar. În anul de grație 1981 a pus bazele propriului label, Syllart Records, o casă de discuri devenită acasă pentru o multitudine de artiști din cuprinsul Africii subsahariene.

Ibrahima Sylla a jucat un rol imens în ascensiunea globală a pop-ului african. Între numeroșii muzicanți cu care a lucrat de-a lungul impresionantei cariere, îi regăsim pe Salif Keita, Youssou N’Dour, Alpha Blondy, Baabaa Maal, Ismaël Lô, Oumou Sangaré, Les Quatre Étoiles, ca să ne mărginim doar la câteva exemple ilustre.

Africando a înfăptuit o dambla mai veche d-a lui Ibrahima, care-și dorea de mult un revival al salsei senegaleze. Să nu-ți imaginezi că vorbim aici de vreo inadvertență sau de ceva gen “cultural appropriation”. Muzica afro-cubaneză s-a bucurat de o popularitate imensă pe continentul african, influenţând masiv o multitudine de curente pop locale. Lucru care n-ar trebui să ne surprindă câtuşi de puţin.

Son-ul cubanez a pătruns pe undele radio în Africa colonială, încă de prin anii 1940. Două decenii mai târziu a urmat valul salsa, declanșat de comunitatea latino-americană din Nueva York.

În mod natural, au apărut şi primele orchestre autohtone care interpretau salsa şi alte stiluri de sorginte afro-cubaneză. Anii ‘70 au reprezentat o adevărată epocă de aur pentru scena latino din Senegal. Formaţii ca Orchestre Le Sahel, Star Band, Orchestra Baobab sau Étoile de Dakar (cu un tânăr Youssou N’Dour în componenţă) făceau furori printre dansatorii senegalezi, adăugând şi nuanțe locale în paleta de culori transpusă din Caraibi.

Pe parcursul decadei următoare, moda afro-cubaneză a pierdut teren în faţa mai modernului mbalax, iar bătrânii salseros au fost nevoiţi să-şi găsească alte mijloace de trai. Deşi era un susţinător ardent al noului val afropop, Ibrahima Sylla nu s-a împăcat nicio clipă cu declinul muzicii latino din Senegal.

Pentru ca Africando să prindă viaţă, a fost nevoie de întâlnirea lui Sylla cu Boncana Maïga, un orchestrator malian şcolit la unul dintre conservatoarele din Havana (despre cooperarea cubanezo-maliană vorbim curând, într-un alt episod). În anii ‘60, Maïga a fondat Les Maraivillas de Mali, împreună cu alţi expaţi malieni din Cuba, iar mai târziu a colaborat cu Fania All-Stars, în turneele lor africane.

Cu încrederea oferită de skill-urile de orchestrator ale Maïga, fratele Ibrahima a convins nişte vajnici soneros senegalezi să se reapuce de meserie. Pape Seck (ex-Star Band), Medoune Diallo (ex-Orchestra Baobab) şi mai tânărul Nicolas Menheim (ex-Étoile de Dakar) au constituit linia de front care a pus Africando pe harta “world music”.

Poate ar fi fost ceva mai uşor ca instrumentiştii să fie recrutaţi tot de prin Africa, dar altele erau ambiţiile maestrului Ibrahima. Băiatul își dorea să împreuneze două lumi cu profunde afinităţi culturale, ce se întâlniseră destul de rar față-n față.

Drept urmare l-a trimis pe Boncana la New York, ca să recruteze cei mai buni muzicanţi latino disponibili. A rezultat o orchestră cu vreo 18 membri, care a susținut o sesiune de înregistrări, soldată cu primele două albume Africando: Trovador (1993) şi Sabador (1994).

Cei trei cântăreţi senegalezi au fost înregistraţi pe unde au fost prinşi, prin Paris sau Dakar, în timp ce părţile orchestrale au fost trase în studiourile Variety, din Manhattan. Cam aşa s-a procedat, din motive logistice, pe parcursul întregii istorii Africando. Un producător de mare clasă, Sylla a mixat materialele în aşa fel încât caracterul atât de disparat al sesiunilor este efectiv imperceptibil.

Ca un detaliu interesant, denominația Africando nu este un nonsens hispanizant, ci o expresie în limba wolof, semnificând “Africa împreună”. Dealtfel cea mai mare parte a repertoriului Africando este cântat în wolof, idiomul populaţiei majoritare din Senegal.

Încă de pe primele albume se mai aud și alte limbi vest-africane (mande, fula sau serer), cărora li se adaugă pasaje (sau chiar câte o melodie întreagă) în spaniolă. Mai târziu, odată cu schimbarea garniturii de vocaliști, caracterul plurilingvistisc al proiectului a căpătat noi dimensiuni, incluzând versuri în fon, bambara, swahili, lingala etc., dar și în franceza vechilor asupritori.

Pe lângă melodii originale, în repertoriul formaţiei întâlnim melodii latino africanizate sau, viceversa, melodii africane latinizate. Africando poartă pe frunte eticheta salsa, dar ăsta e mai degrabă un termen generic. În realitate, flăcăii abordează o multitudine de stiluri afro-cubaneze, precum son, mambo, cha-cha-chá, bolero etc.

N-o să-ţi vină să crezi cât de bine sună toate astea în limba wolof et co. Nici urmă de discrepanţe sau disonanţe. Pasiunea interpreţilor sparge cu ușurință orice bariere fonetice.

Revenind la epoca debutului, Trovador este introducerea perfectă în universul Africando. Orchestrațiile lui Boncana Maïga mustesc de măiestrie, șarm şi naturalețe, dibaciul malian jonglând cu ambele tipuri de orchestrație afro-cubaneză: conjunto (cu multe alămuri) și charangas (mai soft, cu viori și flaut).

Dar reușita proiectului ar fi fost imposibilă fără intepretările fabuloase ale celor trei soneros din Senegal. Diferențele de timbru și personalitate dintre membri triumviratului sporesc farmecul și savoarea întregului ansamblu. Diallo iese în evidență cu puternicele inflexiuni nazale, Menheim se arată un tenor de mare forță, inspirat de celebrul Benny Moré, în timp ce Papa Seck rupe fâșul cu vocea sa extrem de rugoasă, cum rar se mai aude în pop-ul african.

Pe Trovador îşi face apariţia şi un invitat “especial”, cubanezo-americanul Ronnie Baro (ex-Charanga 76, Orquesta Broadway), care preia rolul de solist al piesei de titlu. De meţionat că Baro era cumnatul lui Boncana Maïga.

După aproximativ un an a fost lansat şi al doilea album, Sabador (sau Tierra Tradicional, în varianta de export). Deşi materialul provine din aceiaşi sesiune cu cel de pe Trovador, noul opus nu-ţi lasă nicidecum impresia unei colecţii de “leftovers”.

Dimpotrivă, aș zice că Sabador are un ușor ascendent față de predecesorul său. În primul rând pentru că include cel mai mare hit Africando, Yay Boy, interpretat cu maximă însuflețire de Papa Seck. Dacă te întrebi ce-i aia Yay Boy, află că e “dragă mamă” în wolof. Cântecul avea să fie preluat mai târziu de Orquesta Aragón, o charanga legendară din Cuba.

Mulțumită acestor isprăvi timpurii, Africando s-a ales cu nenumărate laude și onoruri în sfera pasionaților muzicii globale. Melodiile formației au fost incluse pe compilații de mare popularitate, din seriile Putumayo sau The Rough Guide to World Music, fapt ce a extins audiența ambițiosului proiect.

Din nefericire, în 1995, Africando a încasat o grea lovitură. Bietul Papa Seck s-a prăpădit de cancer, văduvind grupul de amprenta sa inconfundabilă.

Sylla și Maïga s-au mobilizat și au pus la cale un nou line-up vocal. Pe lângă Diallo și Menheim i-au cooptat pe beninezul Gnonnas Pedro și pe Ronnie Baro, cumnatul din Nueva York.

Beneficiind și de o orchestră complet înnoită, echipa Africando a tras cel de al treilea album al vieții, Gombo Salsa, lansat la apă în 1996. Gombo Salsa a fost dedicat memoriei lui Papa Seck, dar să nu te aștepți la vreun priveghi. Fratele răposat este celebrat prin muzică, dans și voie bună fără margini, exact așa cum se cuvine pentru un sonero adevărat.

Pe lângă membri cvartetului de bază, în fața microfonului principal s-au succedat și câțiva invitați de marcă, inaugurând o practică ce s-a transformat în obișnuință pe albumele viitoare. Musafarii de pe Gombo Salsa au fost Sekouba Bambino (Guineea), Shoubou (Haiti) și Tabu Ley Rochereau (RD Congo), care prin prezența lor au lărgit caracterul transnațional și transcontinental al întregului proiect.

Al patrulea disc Africando, Baloba!, a ieșit în 1998. Față de materiale anterioare, Baloba! pune accentul pe orchestrații ceva mai restrânse, în tradiția son-ului cubanez din anii 1920-1930. Sunt convins că sesiunile de înregistrări au început înainte de boom-ul Buena Vista, din toamna lui 1997. Nici nu mă gândesc că lui Sylla i-ar fi trecut prin cap să speculeze trend-ul.

Interesant că Baloba! cuprinde și prelucări după șlagăre internaționale, ca Aïcha și La vie en rose, ambele extrem de inspirate. Albumul beneficiază și de data asta de șapte soliști de excepție: Diallo, Baro, Menheim, Gnonnas, Shoubou, Bambino și gambianul Laba Sosseh. Despre Nicolas Menheim trebuie spus că a dispărut din peisajul Africando curând după apariția Baloba!.

Succesul Africando a depășit așteptările, dar Ibrahima Sylla nu s-a domolit deloc. Proiectul a căpătat o nouă dimensiune odată cu albumul no. 5, denumit Betece, în Franța, sau Mandali, la export.

Apărut sub titulatura Africando All Stars, Betece/Mandali este descris drept un “summit vocal” în notele de copertă. Nu mai puțin de 11 soliști, unul mai spectaculos ca altul, își dau concursul pentru o mare izbândă artistică. Practic avem solistul și piesa, plus un jam dezlănțuit la final, Doni Doni, care transmite un mesaj politic, în sprijinul democrației africane.

Cinci voci ne sunt familiare deja (Diallo, Baro, Gnonnas, Shoubou, Bambino). Ceilalți șase participanți la marele festin afro-salsa sunt Salif Keita (Mali), Thione Seck (Senegal), Lokua Kanza, Koffi Olomide (ambii din RD Congo), Amadou Balaké (Burkina Faso) și Héctor Casanova (Porto Rico).

Balansând diversitatea și coeziunea, Betece/Mandali rămâne capodopera Africando și un reper semnificativ în incomensurabilul catalog “world music”. Îmi imaginez că acest album le-a oferit perfecționiștilor Ibrahima Sylla și Boncana Maïga un sentiment autentic de împlinire.  

Ce e minunat, că pe lângă albume, Sylla a reușit să organizeze în mod regulat și turnee cu Africando. La începutul secolului a considerat că a venit timpul pentru un material live. Denumit simplu Africando Live, acesta a ieșit pe piață în 2001, atât sub formă de dublu CD, cât și ca DVD. Înregistările au avut loc la Paris, în faimoasa sală Le Zénith.

Spectacolul e unul de înaltă ținută, cu ditamai contingentul de soneros, o orchestră ca la carte, dansatori senzuali, lumini, scenografie, public super-entuziasmat. Pe Africando Live se regăsesc mare parte din cântăreții de pe Betece/Mandali, cu absențele notabile ale lui Salif Keita sau Thione Seck. Programul include și eternul hit Yay Boy, interpretat superb (și fonetic, probabil) de Ronnie Baro.

Încurajat de succesul Africando, Ibrahima Sylla a inițiat în prima jumătate a anilor 2000 încă două astfel de proiecte tematice: Kékélé (un supergrup de veterani ai rumbei congoleze) și Mandekalou (o mare congregație de grioți malieni). E de prisos să spun că ambele au stârnit valuri de admirație.

În 2003, Africando a sărbătorit prin muncă un deceniu de activitate, lansând albumul cu  numărul șapte, Martina. De data asta, membri supergrupului omagiază femeia africană în multiplele ei ipostaze. Frumos din partea lor!

Martina perpetuează varietatea timbrelor vocale de pe Beteci/Mandali, jumătate cu membri permanenți (în rândurile cărora s-a integrat și starul burkinabé Amadou Balaké) și jumătate cu invitați de proveniențe diverse. Ca de obicei, muzica sună frumos, însuflețitor, captivant. Remarc  bucăți precum Lindas Africanas (unde se perindă vreo șase soliști), Lote Lô (o baladă interpretată de Ismaël Lô), Fouta Tooro (cu fondatorul Medoune Diallo în acțiune) sau Reference (repriza congoleză, un obicei perpetuat și pe următoarele albume).

În 2004 s-a mai stins un membru al grupului, Gnonnas Pedro, răpus și el de cancer. A apucat să mai tragă un cântec cu vocea lui puternică și emoționantă, Ketukuba, care va da titlul următorului album Africando, apărut în 2006.

Ketukuba este închinat lui Gnonnas Pedro, dar și pianistului cubanez Alfredo Rodriguez, care a participat și el la înregistrarea albumului, dar a mierlit-o până la lansare. Africando nu se dezminte nici pe discul ăsta, pentru că pur și simplu nu există o asemenea posibilitate.

Alături de vocile consacrate, în peisaj apar câteva noi talente senegaleze, precum Pascal Dieng, Bass Sarr și Lodia Mansour (ultimul în duet cu ilustrul său tată, Medoune Diallo). Lista invitaților este completată de Madilu System (un băiat din RD Congo, răposat și el în 2007) și Joe King (un salsero nuyorican, care se aude și pe Martina).

Africando s-a mai ținut de turnee vreo trei ani, după care s-a lăsat tăcerea. O tăcere de rău augur, pentru că Ibrahima Sylla s-a îmbolnăvit rău de tot. Pregătit de momentul despărțirii eterne, maestrul Sylla a ținut să lase în urmă încă un opus semnat de supergrupul său de suflet.  

Viva Africando a ieșit la iveală în toamna lui 2013. Câteva luni mai târziu, pe 30 decembrie, Ibrahima Sylla a părăsit lumea asta nedreaptă, în care a petrecut ceva mai mult de 57 de ani.

În împrejurările date, te gândești că Viva Africando ar putea avea conotaţii mai sumbre. Nici urmă de așa ceva. Albumul este o sărbătoare a muzicii și a dansului și un deliciu multicultural, exact așa cum ne-am obișnuit.

Alături de Sylla s-au aflat doi tovarăși care l-au însoțit vreme de 21 de ani în călătoria Africando: Boncana Maïga și Medoune Diallo (Ronnie Baro a lipsit, din păcate). Mai sunt și alți prieteni vechi care se aud pe acest album: Sekouba Bambino, Shoubou, Amadou Balaké, pianistul Oscar Hernandez sau flautistul Eddy Zervigon. Peisajul este întregit de o pleiadă de noi soneros, integraţi perfect în atmosferă.

Albumul cuprinde două momente cu totul atipice. Track-ul 10 este un medley cu teme din Santana, orchestrate în stil charanga. Finalul aparține unei alte formații, Spanish Harlem Orchestra, care intepretează o splendid elogiu muzical pentru Africando.

Binetou Sylla, fiica cea mare a lui Ibrahima, a moștenit conducerea Syllart Records și s-a ocupat de turneul de promovare Viva Africando, desfășurat în perioada 2014-2015. Sunt curios dacă frumoasa Binetou ar fi în stare să ducă mai departe visul afro-latin al părintelui său. Nu-i chiar așa ușor.

Între timp s-au stins încă două stele din constelația Africando: Amadou Balaké (în 2014) și Ronnie Baro (în 2016). Cine știe, poate că Ibrahima Sylla vrea să reunească trupa undeva într-o altă dimensiune.

Cât despre dimensiunea asta, în care o ardem și noi, Africando a lăsat o moștenire impresionantă. Mai mult decât la muzică în sine, mă refer acum la puterea exemplului oferit de Ibrahima Sylla și de tovarășii lui. Africando reprezintă un adevărat triumf al tiermondismului cultural, o demonstrație vie că Africa înseamnă mai mult decât talente neșlefuite, o dovadă că pe continent există “know how” și capacitate organizatorică pentru a duce la îndeplinire proiecte de asemenea amploare.


Referințe bibliografice:

Publicitate

Un gând despre „Africando

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.