ADZ

ADZMostră de înţelepciune:

„ADZ prindea viaţă în 1991, după aproape doi ani de la a doua dezintegrare a trupei-mamă. Mulţi au văzut în noul combo un fel de rebranding al bătrânilor Adolescents. Iar respectivii nu erau chiori deloc, deoarece ADZ număra în rândurile sale trei dintre cei cinci membri ai versiunii clasice Adolescents.”


Locul de origine:

  • Fullerton, Orange County, California, SUA

Perioade de activitate:

  • 1991-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Articolul de faţă poate fi catalogat ca un apendice al vastului material despre Adolescents, marii corifei ai scenei hardcore punk din Orange County, California. ADZ se află printre numeroasele “spin-offs” desprinse din nucleul Adolescents. Dintre toate rubedeniile sale, a fost depăşit ca anvergură şi durabilitate doar de D.I., proiectul lui Casey Royer, tobarul devenit frontman.

ADZ prindea viaţă în 1991, după aproape doi ani de la a doua dezintegrare a trupei-mamă. Mulţi au văzut în noul combo un fel de rebranding al bătrânilor Adolescents. Iar respectivii nu erau chiori deloc, deoarece ADZ număra în rândurile sale trei dintre cei cinci membri ai versiunii clasice Adolescents.

Nu lipsea solistul cu identităţi multiple, Tony Cadena/Montana/Reflex/Adolescent, căruia i se alăturaseră chitaristul-erou Rikk Agnew şi amintitul Casey Royer, aşezat pe după tobe. Line up-ul era completat de doi piţiflenderi obscuri, identificaţi ca Rodger Ramjet (chitară) şi Mike Rouse (bass).

Sindromul instabilităţii, ce a măcinat întreaga carieră Adolescents, s-a transmis spontan şi la ADZ. Urmând un procedeu deja familiar, Agnew şi Royer s-au cărat la scurt timp după ce au tras primul album.

În împrejurările date, amicul Tony s-a decis să ducă mai departe titulatura ADZ. Însă din acel moment  putem vorbi mai curând despre un fel de proiect solo al vocalistului, susţinut de un grup de instrumentişti destul de fluctuant.

Pe numele real Anthony Brandenburg, eroul nostru a intrat foarte devreme în vâltoarea mişcării punk din Orange County. În 1980, pe când avea doar 17 ani, individul, cunoscut pe atunci drept Tony Cadena, se înhăita cu alţi patru mucoşi, punând bazele Adolescents. Nici nu-şi închipuiau că adunătura lor avea să devină în scurt timp o veritabilă instituţie a muzicii hardcore.

La ceva mai mult de un an de la înfiinţare, Adolescents scotea colosalul LP self-titled (cunoscut şi ca The Blue Album), ridicând instant standardele punk-ului din Orange County. “Adolescenţii” s-au spart în bucăţi la puţin timp după acest hit răsunător, dar membri săi au rămas cât se poate de activi în branşa punkistă.

Frontman-ul, metamorfozat între timp în Tony Montana, s-a combinat cu unii ce-şi ziceau Abandoned. Cu ăştia n-a scos decât un singur album, Killed by Faith (1985), caracterizat ca hardcore punk cu tente metal.

În ’86 se petrecea nefericita primă reuniune Adolescents, ce l-a avut iniţial ca părtaş şi pe Tony. Flăcăul s-a cărat relativ repede, dar nu înainte de a-şi aduce nepreţuita contribuţie la realizarea mediocrului LP Brats in Batallions (1987).

Imediat după aceea s-a angrenat într-o altă gaşcă, Flower Leperds, unde a rămas până în 1990. Timpul s-a dovedit suficient pentru a realiza trei albume şi un EP, pentru care a folosit nick name-ul Tony Adolescent. Ca sonoritate, Flower Leperds se situa undeva între hard rock şi punk, o tendinţă destul de proeminentă în epocă.

La începutul “erei” nouăzeciste, tenacele Tony s-a implicat în noi şi noi proiecte muzicale. Mai întâi a colaborat cu comedianţii White Flag, pentru un single lansat în 1990, via Sympathy for the Record IndustryCeva mai încolo, a fost sufletul PinUps, proiect de cover-uri soldat cu un CD self-titled, scos de Triple X Records în 1992.

Între 1991 şi 1995 a făcut parte din Sister Goddamn, un combo garage punk a cărui componenţă includea şi vreo două gagici. Sister Goddamn a lăsat în urmă două albume, ambele beneficiind de vocalizările inconfundabile ale celui care tocmai îşi inventase al patrulea pseudonim din carieră, Tony Reflex.

Acum că am văzut cât de multilateral era omul, e cazul să ne referim şi la subiectul propriu-zis al articolului, trupa ADZ. Aceasta îşi făcea debutul în 1992, cu un album intitulat Where Were You?.

Am menţionat despre materialul respectiv şi în articolul despre Adolescents, afirmând că e mult mai aproape de ceea ce ar fi trebuit să fie “adolescenţii” la maturitate decât Brats in Batallions sau Balboa Fun Zone” (şi iată cum am ajuns să mă autocitez!).

Într-adevăr, Where Were You? evocă plenar virtuţile “albumului albastru”, însă, în mod previzibil, nu atinge culmile estetice ale ilustrului predecesor. Totuşi, audiţia e cât se poate de agreabilă şi incitantă pentru orice om cu sensibilitate faţă de astfel de muzici. 

Există o diferenţă majoră faţă de modelul original, în sensul că Where Were You? e mult mai pe caterincă decât The Blue Album. Fapt cât se poate de firesc dacă ţinem cont că au trecut peste zece ani şi crizele adolescenţei s-au cam îndepărtat, oricât de punkist te-a făcut mă-ta.

Track-ul inaugural, A-D-Z, se constituie într-o profesiune de credinţă: “It’s the same three chords . . . playing songs ‘cause we’re bored”. Piesa de titlu face referire la o smardoială între punkişti, exprimând un elan anthemic ce străbate discul în lung şi în lat. De remarcat armoniile vocale de Beach Boys în mizerie, în maniera patentată de faimosul single Amoeba.

Interesant că vocile de back up de pe întregul album aparţin membrilor Face to Face, o trupă pe atunci tânără, ce avea să facă istorie pe felia de pop-punk (bine, departe de nivelul Offsping/Green Day/Blink-182).

Un alt highlight este Rikki Headcheese, ce împrumută elemente armonice din Kids of the Black Hole. Însă lirica e din cu totul alt film, luându-l grav la pulă pe bulangiul de Rikk Agnew. Împricinatul merită din plin un asemenea tratament, la modul în care vine şi pleacă de prin trupe. Cel mai distractiv este că Rikki Headcheese în persoană execută fără nici o jenă partea de chitară lead a cântecului ce-i este adresat cu atâta deferenţă.

Albumul include şi un cover după post-punkiştii The Fall, Frightened, îndeajuns de furios de felul său pentru a fi abordat de nişte hardcore-işti. Ultima bucată, Adnauseaum Dub (sic!), iese complet din decor, parodiind stilul dub, doar că hazul cam lipseşte. 

Cum spuneam, după abandonul lui Rikki Headcheese şi al ăluilalt tolomac, Casey Royer, Tony a pus pe picioare un nou ADZ. Cu Ramjet şi Rouse rămaşi pe poziţii, n-a mai fost nevoie decât de încă doi combatanţi, Kirk Mosher (chitară) şi Mat Young (tobe). Ultimul lucrase anterior cu Tony în alte trei formaţii: Abandoned, Flower Leperds, Sister Goddamn.

Această nouă încarnare ADZ a tras albumul Piper at the Gates of Downey (1995), denumire ce ne anunţă din start despre intenţiile humoristice ale creatorilor. În caz că erai ignorant ca mine, Downey e o localitate pe la ei prin California. În rest, cred că ai şi tu prin bagajul cultural şmenuri gen Pink Floyd, Syd Barrett, Piper at the Gates of Dawn. Dacă nu, pune mâna şi te mai droghează.

Piper at the Gates of Downey  se străduieşte să obţină un echilibru între tradiţia hardcore din O.C. şi punk-ul melodic de tip NOFX/Bad Religion. Producătorul discului este maghiaro-americanul Geza X, cunoscut pentru colaborările sale cu Germs, Dead Kennedys, Black Flag etc. Rezultatul final nu revoluţionează muzica rock’n’roll, dar e destul de OK, în caz că se nimereşte să-l asculţi.

Tracklist-ul cuprinde şi reprize precum Drift Like Wood sau The Shoemaker, ce încearcă să iasă din rutina punk, arborând o melodicitate specifică mai degrabă alt-rock-ului contemporan. Cel puţin The Shoemaker se distinge prin structura sa epică şi textul cu caracter de parabolă. Pe bună dreptate, AllMusic compară piesa cu un Pearl Jam ceva mai puţin pretenţios.

Formaţia s-a regrupat după alţi trei ani, alături de Tony aflându-se Kirk Mosher, Mat Young şi doi nou veniţi, George Paras (chitară) şi Bruce Duff (bass). Cel din urmă e un personaj tumultuos, trecut printr-o multitudine de trupe punk, metal, experimental etc., activ de asemenea şi ca producător, manager, jurnalist, PR şi naiba mai ştie.

Tony şi companionii au zămislit cel mai ambiţios opus din discografia ADZ. Transmissions from Planet Speedball este un ciclu unitar de 14 cântece, ce încearcă să redea trăirile unui drogangiu înveterat. De remarcat că faptele sunt redate în revers, pornind de la vindecare şi încheind cu decăderea în infern. Subtil… Pe lângă creaţiiile originale, în program sunt incluse şi două cover-uri, bine adaptate în context: Lucifer Sam (Pink Floyd) şi Ramblin’ and Gamblin’ (Bob Seger).

AllMusic face din nou o analogie potrivită, asemuind Transmissions from Planet Speedball cu Zen Arcade, renumita operă punk a celor de la Hüsker Dü. Din pacate albumul ADZ se află departe de notorietatea Zen Arcade, dar cine ştie, poate că într-un viitor nedefinit se va face dreptate. Deşi nu prea cred că o să-i mai pese cuiva peste jumătate de secol de tot felul de band-uri punk ratate.

În 1999, când a apărut pe piaţă CD-ul Odz’n’Sodz, fandom-ul ADZ, atât cât o fi el, trebuie să se fi simţit foarte răsfăţat. Mai exact, Odz’n’Sodz este o colecţie de single-uri, rarităţi, demo-uri şi alte obscurităţi, fix cum le place maniacilor. Întâlnim şi preluări după Kinks, Little Richard, Nancy Sinatra & Lee Hazlewood sau Modern Lovers, toate aceste melodii fiind foarte punk în esenţa lor.

După acest episod, ADZ şi-a păstrat bunul obicei de a scoate albumele după intervale mari de timp. American Steel, al patrulea şi până în prezent ultimul lor disc de studio, a ieşit în anul de graţie 2002. Ca şi la Piper at the Gates of Downey, titlul este o parafrază, de data asta după Judas Priest, aşa cum coclitul de metalist forever care eşti a ghicit imediat.

Eternul Tony a menţinut algoritmul schimbărilor, păstrând doar doi membri din garnitura precedentă, George Paras şi Bruce Duff. Misiunea de a pompa nişte sânge proaspăt le-a revenit lui Bill Paras (chitară) şi Mike Candalot (tobe).

American Steel diferă destul de mult faţă de materialele precedente, înclinând spre un fel de sleaze rock, cu ecouri metalo-punkoide din Motörhead sau Turbonegro. Nu întâmplător, albumul conţine şi un cover după cei din urmă, Good Head, un omagiu pios închinat muii. 

Între timp reuniunea provizorie Adolescents din 2001 s-a permanentizat, aşa că Tony a pus ADZ-ul la gheaţă pentru o perioadă nedeterminată. Nu ştiu dacă trupa a mai cântat după American Steel. Sigur e că a mai scos un disc, Live Plus One (2006), dar data înregistrării acestuia este incertă.

Te-am lămurit cât de adânc e absorbit Tony de scena punk, dar în final te las să descoperi că preocupările sale sunt cu mult mai complexe. Între multe altele, omul este un poet cumplit de prolific, deşi n-a publicat în viaţa lui nici măcar un singur volum. Dacă te interesează ce scrie, poţi săpa după nişte versuri pe blogul personal al artistului, linkuit în bibliografie.

De asemenea, fratele Tony este şi un jurnalist muzical foarte pasionat. Portofoliul său include articole, recenzii şi interviuri pentru câteva publicaţii underground renumite, cum sunt Flipside sau Maximum Rocknroll.

Poate că astea nu te-au uimit prea tare, însă dacă-ţi spun că punkistul lucrează full time ca profesor de şcoală elementară o să te prăbuşeşti cu scaun cu tot.

Pe lângă asta, se mai ocupă şi de proprii copii, vreo trei la număr. Din acest motiv îl regăsim printre protagoniştii documentarului The Other F World, dedicat muzicanţilor punk sau alt-rock ce deţin plozi pe acasă şi se mai şi îngrijesc de ei.

Din nefericire, unul dintre copii săi suferă de autism şi s-a confruntat cu mari discriminări din partea sistemului de învăţământ american. Bietul Tony a conştientizat astfel problemele întâmpinate de persoanele afectate de asemenea maladii şi a devenit un militant fervent pentru drepturile acestora. Îi dorim din suflet cât mai mult succes în lupta cu deficienţele celei mai avansate societăţi de pe glob…

Cam asta ar fi de spus despre ADZ şi despre figura sa centrală, Tony Cadena/Montana/Reflex/Adolescent. Genealogia Adolescents este extrem de vastă şi dacă cioclopedia asta va continua să înainteze prin meandrele alfabetului ne vom întâlni şi cu alte proiecte colaterale, ce contribuie fiecare la farmecul irezistibil al scenei din Orange County.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referințe bibliografice:

Anunțuri

Un gând despre „ADZ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s