Trace Adkins

Trace AdkinsMostră de înţelepciune:

„Muzica lui Trace Adkins, la fel ca a multor confraţi, schiţează portretul-robot al americanului “obişnuit”, în varianta cea mai dezirabilă pentru binele naţiei. Mainstream-ul country merge mână în mână cu populismul de dreapta în perpetuarea anumitor mentalităţi în rândurile societăţii americane. Nu întâmplător, fandom-ul acestui gen de muzică se suprapune în bună măsură cu electoratul Partidului Republican de căcat.”


Naştere: 

  • Tracy Darrell Adkins, 13 ianuarie 1962, Sarepta, Louisiana, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Ca să simplific lucrurile la maxim, muzica country este două feluri: sublimă şi de căcat. Trace Adkins face parte din a doua categorie. Un produs al monstruoaselor laboratoare din Nashville, Adkins a intrat în combinaţie destul de puriu, la vârsta de 34 de ani, dar a făcut ravagii în rândurile audienţei-ţintă, populaţia redneck.

Muzica împricinatului se distinge cu greu în peisajul mainstream al muzicii country, care tinde să fie foarte static în ultimul sfert de secol, marşând la infinit pe aceleaşi clişee răspândite ca o ciumă la începutul anilor ’90, graţie megastarului Garth BrooksLa fel ca multe vedete ale genului, Adkins nu prea se omoară să-şi scrie cântecele, fiind doar co-autorul unei părţi nesemnificative din repertoriul propriu. Pe albumele sale sunt creditate legiuni întregi de “songwriters” profesionişti, deţinători ai unor reţete de succes imuabile.

Melosul country rămâne ingredientul de bază, dar ritmul înclină mai degrabă spre rock-ul de stadion optzecist, cu toate păcatele lui. Bineînţeles, chitarele electrice şi tobele sunt contracarate de scripcă, steel guitar, mandolină, pentru a accentua componenta country.

Pe de altă parte, structura cântecelor adoptă şabloanele pop arhicunoscute, iar producţia e şlefuită până la manierism. Din program nu lipsesc acele balade anoste, omniprezente şi în pop, rock, R&B etc., cu diferenţe irelevante de ambalaj sonor.

Textele se învârt în jurul câtorva teme: viaţa la ţară, şofatul camionului, băutul berii, indispensabilele poveşti de dragoste şi – vai! – patriotismul. Chiar şi atunci când se referă la beţivăneală şi dezmăţ sau, aşa cum vom vedea, preaslăveşte cururi, interpretul se exprimă pe un ton aseptic, incapabil să ofenseze pe cineva.

Muzica lui Trace Adkins, la fel ca a multor confraţi, schiţează portretul-robot al americanului “obişnuit”, în varianta cea mai dezirabilă pentru binele naţiei. Mainstream-ul country merge mână în mână cu populismul de dreapta în perpetuarea anumitor mentalităţi în rândurile societăţii americane. Nu întâmplător, fandom-ul acestui gen de muzică se suprapune în bună măsură cu electoratul Partidului Republican de căcat.      

Revenind la Adkins, ar fi cam nedrept să spun că personajul e complet lipsit de originalitate. Are o voce de bariton destul de interesantă, care a câştigat în profunzime cu trecerea anilor. Păcat că are gusturi jenante în materie de muzică. Cât priveşte look-ul, Adkins se face foarte uşor remarcat, datorită staturii sale de circa doi metrii şi musculaturii lucrate intens. Criticul Robert Christgau îl compară în mod inspirat cu Incredible Hulk în versiune country. 

De loc din Louisiana, Trace Adkins a învăţat să cânte de mic, numai că într-o primă fază nu a luat în calcul să urmeze o carieră muzicală. S-a înscris la Louisiana Tech University, doar că n-a reuşit să-şi finalizeze studiile. Vreme de ceva mai mult de un cincinal, găliganul şi-a câştigat existenţa lucrând pe o platformă petrolieră din Golful Mexic.

Până la urmă s-a plictisit şi s-a reapucat să zdrăngăne din chitară. În prima jumătate a anilor ’90, îl puteai întâlni etalându-şi talentul prin bodegile din Nashville, ţara făgăduinţei pentru orice muzicant country. Probabil că de atunci s-a deprins cu darul beţiei, de care conform wikipedia n-a scapăt nici acum.

Într-o bună zi, un mahăr de la Capitol-Nashville a asistat la o cântare a lui Adkins şi a sesizat că haidamacul are un potenţial imens. Căptuşit cu un contract la o companie majoră, fostul petrolist şi-a făcut debutul în 1996, cu albumul Dreamin’ Out Loud.

Coperta e chiar mai penibilă decât titlul, înfăţişându-l pe cântăreţ cu mustăcioara lui lame. Dar ăsta avea să fie doar începutul. Au urmat încă vreo 15 albume cu mecla lui Adkins pe copertă. Ar fi interesantă o pagină de Facebook cu “aceiaşi fotografie a lui Trace Adkins în fiecare zi”, după modelul celei dedicate lui Toto Cutogno.

Dreamin’ Out Loud a prins din greu la masele de rednecks. Poate clasările nu-s impresionante (no. 6 country şi no. 53 pop), însă discul de platină obţinut reflectă mult mai fidel impactul (adică minimum 1 milion de exemplare vândute). În plus, single-ul (This Ain’t) No Thinkin’ Thing, a fost no. 1 country, în timp ce alte două extrase au penetrat la rândul lor în top 3.

Cât despre conţinutul discului, n-are sens să mai adaug prea multe faţă de ceea ce am spus mai devreme, legat de profilul general al muzicii lui Adkins. Zdrahonul şi-a fixat din start o direcţie şi s-a ţinut de ea toată cariera, fără abateri majore.

Există totuşi pe Dreamin’ Out Loud o melodie ce mi-a atras atenţia, dar nu în sens pozitiv. Este vorba despre un cover după clasicul soul 634-5789, al lui Wilson Pickett, transformat de Adkins într-un fel boogie rock cu scripcă, ce sună cumplit de fad.

Până la începutul secolului următor, vlăjganul a scos încă trei albume: Big Time (1997), More… (1999) şi Chrome (2001). Vânzările s-au diminuat cu fiecare dintre ele, însă nu la modul dramatic. Adkins nu s-a prăvălit niciodată din top 10 country şi nici din topul 100 general.

Despre muzica de pe albumele respective, aş spune că e cea mai lame din Univers, atâta că artistu’ are concurenţă acerbă pe ramură. Referindu-se la More…, cronicarul de la AllMusic afirmă pe bună dreptate că în cazul lui Trace Adkins “more” înseamnă “more of the same”, iar observaţia sa este valabilă pentru întreaga operă a country-istului.

În 2001, lunganul a anunţat că ia o pauză de dezalcoolizare. Epoca sa de glorie părea să se apropie de un final prematur. Dar nu s-a întâmplat deloc aşa.

Adkins a revenit pe piaţă în vara lui 2003, cu compilaţia Greatest Hits Collection, Vol. 1. Denumirea acesteia trăda faptul că protagonistul n-avea de gând să abandoneze, ba chiar dimpotrivă, îşi prevedea un viitor strălucit în show-biz. Clasările obţinute la Billboard i-au sprijinit pe deplin optimismul. Compilaţia l-a adus în premieră pe Adkins pe cea dintâi poziţie a topului de albume country şi a reuşit să pătrundă, tot în premieră, în Top 10 pop.

Pâna la finalul anului, muzicantul a sărit pe interval şi cu un nou album de studio, Comin’ on Strong, ce a performat de asemenea foarte bine în chart-uri (no. 3 country şi no. 31 pop). De data asta sesizăm o schimbare. Ecourile tradiţiei country tind să se estompeze, Adkins devenind tot mai mult doar un interpret de pop-rock ruralizat. Abia ultimul track, Rough & Ready, cu izul său pronunţat de western swing, vine în contradicţie cu tendinţele “moderniste” manifestate până atunci.

Foarte hotărât să menţină trend-ul ascendent, Adkins a scos următorul album în 2005. Titlul acestuia – Songs About Me – e foarte derutant. Ai putea crede că malacul s-a pus să-şi scrie singur cântece, metamorfozându-se într-un trubadur confesiv, în stil şaptezecist.

Nici vorbă de aşa ceva, metoda de lucru e cea consacrată, cu vreo două duzini de semnatari pentru 11 piese, cărora redneck-ul alcoolist le-a servit drept muză. Coperta discului inaugurează noul look al superstarului, ce înlocuieşte mustăcioara feciorelnică cu o ţăcălie machoistă, ce a devenit de atunci efigia sa.

Songs About Me a fost un succes răsunător, după cum o atestă poziţiile obţinute la Billboard (no. 1 country şi no. 11 pop), ca şi dubla certificare cu platină. Iete că unii ajung la apogeu după 40 de ani, la 43 mai exact! Ca sound, albumul se înscrie în linia predecesorului, numai că interpretul adoptă un ton ceva mai sobru, subliniat de vocea sa înăsprită de trecerea timpului şi de whisky.

Track-ul 2, Arlington, îi omagiază pe soldaţii americani morţi pe câmpul de luptă. Aşa cum te-ai aştepta, Adkins e un mare suporter al conflictelor instigate de administraţia americană în ultimele decenii. Vom reveni cu amănunte…

Când ajunge la piesa de încheiere a discului, marele artist renunţă definitiv la sobrietatea arborată până în acel moment, înălţând un imn de slavă pentru datul din buci, într-o manieră country-rock foarte incisivă. Honky Tonk Badonkadonk a fost un mare hit, ajungând la un pas de poziţia supremă a clasamentului country de la Billboard.

Interesant că i-a stat în cale tocmai un cântec intitulat Jesus, Take the Wheel, al solistei Carrie Underwood. Melodia lui Adkins are şi un insolit remix dance, dotat cu un videoclip ce împrumută imagistica R&B/hip-hop, adaptată unui context redneck contemporan.

La ceva mai mult de un după Songs About Me, muzicantul şi-a asaltat fanii cu un opus nou, intitulat Dangerous Man. Namila country-istă şi-a marcat schimbarea de atitudine printr-un sound mai rock decât oricând. Adkins friza deja latura mai comercială a southern rock-ului, împrumutând ceva din energia unora ca 38 Special sau Molly Hatchet.

Track-ul 4, Swing, este de departe cel mai încordat de pe album, cu riff-uri nervoase, cel împing pe superstarul country spre un fel de hard rock de duzină. Următoarea piesă, Ain’t No Woman Like You, modifică total registrul stilistic, introducând inflexiuni sterilizate de soul music.

Hit-ul albumului a fost însă Ladies Love Country Boys, al doilea single no. 1 la secţiunea country din palmaresul lui Adkins. Aşa cum ai intuit,  cântecul se referă la atracţia irezistibilă a fătucilor de la oraş pentru camionagii transpiraţi din Sud. Videoclipul este dominat de cadre cu irezistibilul cowboy, urmărit pe străzile unei metropole de un întreg contingent de dame în ţinută business.

Adkins a bifat apoi şi anul 2007, cu cea de-a compilaţie din discografia sa, American Man: Greatest Hits Volume II (no. 3 country şi no. 22 pop). În cuprinsul acesteia se regăsesc şi câteva piese inedite, între care şi o baladă zaharisită, You’re Gonna Miss This, ce l-a adus încă odată pe solist în fruntea topului country.

Hotărât să menţină ritmul “anul şi cârlanul”, Adkins a scos şi în 2008 un album de studio, notat cu cifra romană X, fiindcă este al zecelea, socotind şi compilaţiile amintite. X a înregistrat un recul în cariera muzicantului, situându-se doar pe locul 7 în clasamentul country şi pe 32 în cel general. Până şi unii rednecks se mai satură de acelaşi bullshit repetat în neştire.

Totuşi, de data asta megastarul a încercat să iasă din rutina country-rock măcar cu un singur cântec. Este vorba despre Sometimes a Man Takes a Drink, o baladă orchestrată în spirit “old-timey”.

În 2009, matahala a ajuns pentru a patra oară no. 1 în topul de single-uri country. De data asta doar în rolul de “featured artist”, pe o melodie a amicului Blake Shelton. Hillbilly Bone elogiază frenetic moştenirea culturală a Americii rurale.

Mulţumită succesului muzical, Adkins s-a putut extinde şi în alte domenii ale showbiz-ului. În deceniul trecut, gigantul sudist şi-a înmulţumit apariţiile în filme, reclame şi emisiuni de televiziune. Cel mai mare hit extra-muzical al său a fost participarea în finala concursului The Celebrity Apprentice, din prima parte a lui 2008.

Anul anterior, Trace Adkins publicase chiar şi o carte, A Personal Stand: Observations and Opinions from a Freethinking Roughneck, unde-şi exprimă părerile tranşante despre absolut orice. Bineînţeles, politica intră şi ea în vizorul autoproclamatului “roughneck”. În mod previzibil, ipochimenul împărtăşeşte un punct de vedere foarte conservator, susţinând făţiş ideea “excepţionalismului” american. Iată o mică mostră din gândirea acestei găuri de cur:

“We are the most powerful nation on the globe, and by God, that comes with benefits! I’m not saying we should travel in arrogance or cockiness and strut through downtown Baghdad expecting people to part like the Red Sea. All I ask is for the rest of the world to treat Americans with respect so we don’t have to kill you. (Oh, lighten up! I’m just kidding.)”. (Serios glumeşti, băi coaie? Futu-ţi morţii mă-tii!)

Din 2010, Adkins şi-a încheiat contractul cu Capitol-Nashville şi a trecut la Show Dog, subsidiarul country al trustului Universal. Primul său album pentru noua casă de discuri, Cowboy’s Back in Town, n-a adus prea multe noutăţi faţă de măreţele realizări anterioare. Ar fi poate unele elemente soul sau funk, contopite în conglomeratul country-rock uzual.

Piesa de deschidere, Brown Chicken Brown Cow, atrage cel mai mult atenţia, nu atât prin încercarea temerară de a suna ca un fel de RHCP countryficat, cât prin caracterul său bombastic şi trivial. Aluzii sexuale cu specific rural… Ce labă tristă! Important pentru Adkins e că target-ul său a percutat, după cum o demonstrează situarea albumului pe locul 1 la country şi pe 3 la general.

Păluga şi-a continuat parcursul glorios cu albumul Proud to Be Here, lansat în vara lui 2011 şi căţărat pe a doua poziţie din chart-ul country şi respectiv a treia din Billboard 200. Din nou, nimic relevant de semnalat, exceptând tendinţa trubadurului de a reduce ponderea melodiilor antrenante în favoarea celor melancolice. Roughneck, roughneck, dar se apropia vertiginos de 50 de ani…

2013 a fost un an foarte plin pentru Trace Adkins. În primăvară s-a prezentat la o nouă ediţie The Celebrity Apprentice şi de data asta a ieşit învingător. A fost căpitanul unei echipe din care a făcut parte şi Dee Snider de la Twisted Sister, în timp ce rivalii erau conduşi de Brett Michaels de la Poison. Country, hair metal & business, o combinaţie adecvată dealtfel.

Profitând de momentul fierbinte, Adkins a scos şi un nou album, Love Will…. Romanţa este omniprezentă în discografia roughneck-ului, numai că pe Love Will… acaparează in integrum conţinutul. Amorezul nu-şi cântă pasiunea de unul singur, are şi nişte invitaţi atipici, cum ar fi starleta pop Colbie Caillat, Harlem Gospel Choir şi trupa Exile. Cu ăştia din urmă reintepretează chiar celebrul lor hit country-disco Kiss You All Over. Bizară strategie!

Cu toată atmosfera sa dulceagă, Love Will… a stat cam prost în chart-uri (no. 6 country şi no. 14 pop). Să sperăm că asta va marca în sfârşit adevăratul declin al carierei lui Adkins.

Nu ştiu cum s-a făcut că până în 2013, Country Hulk n-a scos nici un album de Crăciun, dar iată că până la urmă a comis-o şi pe asta. Cu King’s Gift, artistul a ieşit din zona sa de confort, adoptând cu elan specificul irish. I-a adus să cânte cu el până şi pe celebrii The Chieftains, pentru mai multă credibilitate celtică.

Printre musafiri mai apar şi folkista britanică Emma Stevens, bateristul Kenny Aronoff sau actorul Kevin Costner. Rar se găsesc albume de Crăciun care să nu mă plictisească teribil, iar King’s Gift nu este unul dintre ele.

În prezent Trace Adkins are 53 de ani bătuţi pe muchie. Nu ştiu care-i vârsta de pensionare în State, dar pentru el ar cam fi timpul să se retragă. A făcut destui marafeţi cu muzica lui frivolă şi şablonardă.

Update:

Puletele amână deocamdată momentul retragerii. În primăvara lui 2017 a revenit pe piaţă cu Something’s Going Out, primul album după un hiatus de aproape patru ani. Cred că te-ai lămurit deja din titlu că nu s-a întâmplat absolut nimic… Adkins cântă aceleaşi melodii obosite şi vinde aceleaşi poveşti răsuflate, aşa cum o face de când se ştie el în showbiz-ul ăsta băşit.

Cică Something’s Going Out redă noile experienţe de viaţă, lupta cu demonul alcool şi trăirile interioare ale protagonistului, în întâmpinarea vârstei de 55 de ani. Doar că, nimic nou sub Soare, cântecele sunt scrise de vreo 15 indivizi, între care nu se află niciunul care răspunde la numele Trace Adkins. Fix aceiaşi vrăjeală ca la Songs About Me, cu mai mult de un deceniu în urmă.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s