Yolanda Adams

Yolanda AdamsMostră de înţelepciune:

Cumva asta reflectă şi transformările din show biz-ul muzical creştinesc, care tinde cât de cât să ţină pasul cu mainstream-ul pop actual. Iar vizualul primează, după cum vezi şi matale. Totuşi, cred că mai e ceva până să avem nişte starlete de tipul Rihanna sau (mai rău) Nicki Minaj, arzând-o pe tema credinţei în Dumnezeu. Deocamdată ne mulţumim cu Yolanda Adams, care se ţine bine şi la 50 +, ajutată desigur de smacuri şi de un program de fitness mai riguros decât ăla de rugăciune.”


Naştere: 

  • Yolanda Yvette Adams, 27 august 1961, Houston, Texas, SUA

Încadrare stilistică: 


Colţul criticului de artă:

Deci negresa sexy din poza alăturată cântă gospel. Adică muzică religioasă, înţelegi?! Mă rog, aşa cum e la ei acolo, la negrii din America. Un gen de nişă în esenţă, numai că de-a lungul istoriei au existat câţiva corifei ce şi-au depăşit condiţia de eroi comunitari.

Duduia Yolanda se află printre cele mai importante cazuri de artişti gospel cu lipici la publicul profan. A ajutat-o şi look-ul, pe lângă faptul că s-a dedulcit la groove-uri lascive de R&B contemporan. Cu un marketing bine pus la punct, gagica a vândut vreo opt milioane de bucăţi în lumea largă, ceea ce nu-i chiar de glumă. Din gospel-ul ultimelor două decenii, poate doar Kirk Franklin să fi avut un impact mai mare.

Bineînţeles că fătuca a avut destui contestatari din rândurile celor mai habotnici enoriaşi. Dar ştii cum e, câinii latră, ursul trece. Dacă e să urmărim evoluţia genului gospel, observăm lesne că s-a sincronizat mereu cu tendinţele din muzica profană. Până la urmă e vorba despre un proces de feedback cât se poate de firesc. Cântările sacre ale negrilor şi-au pus amprenta asupra celor mundane, contribuind succesiv la coagularea idiomurilor blues, jazz, rock’n’roll, soul.

Ulterior poziţiile s-au inversat şi aceste genuri luciferice vor furniza mijloacele de reactualizare a gospel-ului. Venind mai încoace pe axa temporală, era inevitabil ca R&B-ul contemporan şi hip-hop-ul să nu-şi bage şi ele coada în reformularea sonoră a imnurilor de slavă şi devotament. O metodă foarte bună de a stimula receptivitatea noilor vlăstare de prin parohii.

Aşa că apariţia pe firmament a unei dive ca Yolanda Adams n-ar trebui să surprindă. Cât despre habotnici, ar fi timpul să înţeleagă în sfârşit că una dintre menirile muzicii gospel este aceea de a-i aduce pe cei rătăciţi pe calea dreaptă a credinţei. Şi cum altfel poţi face înţeles cuvântul Domnului, dacă nu folosind limbajul celui căruia i te adresezi?

În fine, la Yolanda mai e o problemă. E cam ispititoare. Nu prea te duce cu gândul la cele sfinte când iese pe interval, cu toate că arborează ţinute destul de sobre. Însă comparând-o cu chanteuzele d’antan, ca Mahalia Jackson sau Sister Rosetta Tharpe, are o imagine super glamour.

Cumva asta reflectă şi transformările din show biz-ul muzical creştinesc, care tinde cât de cât să ţină pasul cu mainstream-ul pop actual. Iar vizualul primează, după cum vezi şi matale. Totuşi, cred că mai e ceva până să avem nişte starlete de tipul Rihanna sau (mai rău) Nicki Minaj, arzând-o pe tema credinţei în Dumnezeu. Deocamdată ne mulţumim cu Yolanda Adams, care se ţine bine şi la 50 +, ajutată desigur de smacuri şi de un program de fitness mai riguros decât ăla de rugăciune.

Yolanda cea naltă şi mlădioasă provine din Houston, Texas, fiind cea mai mare dintre cei şase plozi ai familiei. Aparţine unui cult penticostal, Church of God in Christ, ce are peste 5 milioane de adepţi în US, majoritatea din rândurile populaţiei afro-americane. A studiat la Texas Southern University, iar în tinereţe şi-a câştigat pâinea ca învăţătoare şi ca model part-time. Gradution is almoste here, teach me tonight…

Pentru că o făcuse mă-sa cu voce de negresă, Yolanda obişnuia să cânte şi într-un ansamblu bisericesc regional, Southeast Inspirational Choir. Înzestrată cum e, fata a preluat în curând rolul de solistă.

Aşa a atras atenţia unui label specializat, Sounds of Gospel, unde a debutat în 1987, cu albumul Just As I Am. Acesta a intrat în Top 10 gospel din Billboard, aşa cum avea să se întâmple apoi cu fiecare dintre albumele din discografia artistei. 

În general, Just As I Am sună ca o replică low-budget a marilor succese Michael Jackson sau Whitney Houston din epocă. Bineînţeles că mesajul e altul, cu Jesus omniprezent, plus că nu lipsesc intervenţiile specifice ale corului de negrii. În rest, dacă faci abstracţia de astea, poţi să pui şi la discotecă măcar două, trei melodii din cuprinsul materialului.

În ciuda începutului foarte promiţător, au urmat patru ani în care cântăreaţa n-a mai scos nimic pe piaţă. Însă dup-aia a făcut o manevră foarte inspirată, semnând cu un label mai puternic, Tribute Records, patronat de Ben Tankard, el însuşi muzicant de gospel.

Al doilea album din cariera Yolandei, Through the Storm, a apărut la finele lui 1991. Comunitatea gospel l-a primit foarte bine, ca dovadă că artista s-a ales cu două premii Dove. Asta însemna că ajunsese deja un nume greu de tot pe felia de muzici creştineşti din State. 

Through the Storm e aproape la fel de pop-friendly ca predecesorul său, numai că influenţele sunt altele. Sub oblăduirea lui Tankard, Yolanda mula melosul şi mesajul gospel pe un format R&B de miezul nopţii, “quiet storm” cum îi zic americanii, alunecând uneori şi înspre smooth jazz.

Direcţia e continuată şi de următoarele albume de studio, Save the World (1993) şi More Than a Melody (1995). Yolanda Live in Washington (1996) ne arată că în concert diva are un vibe mult mai intens, apropiindu-se semnificativ de spiritul tradiţional al muzicii gospel, chiar dacă tendinţele moderniste au rămas la locul lor.

Songs from the Heart (1998) nu diferă prea mult de producţiile anterioare, numai că la vreo două piese se aud beat-uri procesate ce prevestesc o viitoare metamorfoză.

Acest al şaselea album al solistei a obţinut cea mai bună clasare de până atunci la Billboard, no. 3 la categoria gospel. Era din ce în ce mai clar că Yolanda avea un potenţial “crossover” considerabil, dovadă că s-a ales în curând cu un contract la o companie majoră, Elektra Records.

În toamna lui 1999, artista debuta la noua ei casă de discuri cu albumul intitulat Mountain High… Valley Low. S-a urmărit făţiş adaptarea la cerinţele unei pieţe mai largi, scop în care au fost cooptaţi nişte producători titraţi, precum perechea Jimmy Jam & Terry Lewis sau Keith Thomas.

Astfel Yolanda a fost adusă la zi cu cele mai noi tendinţe ale scenei R&B, apropiindu-se de sound-ul promovat de gagici ca Mary J. Blige sau chiar Lauryn Hill. Pe la mijlocul discului există însă un grupaj de balade ceva mai tradiţionaliste, pentru a păstra oarecum un echilibru.

Mountain High… Valley Low a fost un succes răsunător, atingând poziţia no. 1 în topurile gospel şi contemporary christian de la Billboard, în timp ce la R&B a fost no. 5, iar la general no. 24. Conform RIAA, vânzările au ajuns la 2374000 de copii, ceea ce-l face unul dintre cele mai mari hit-uri din istoria genului. Yolanda s-a ales în mod previzibil şi cu cel dintâi Grammy din carieră, la categoria Best Contemporary Soul Gospel Album.

Pentru a se menţine în atenţie şi în anul 2000, fata a lansat un disc de Crăciun, denumit cu maximă fantezie Christmas With Yolanda Adams. În primăvara ce a urmat a sărit la înaintare cu încă un disc live, The Experience, ce include şi un cover după perversul de R. Kelly (I Believe I Can Fly, desigur). The Experience i-a adus divei încă un Grammy în vitrină.

Până la finele lui 2001, Yolanda a scos şi un album de studio, Believe, dezamăgitor la toate capitolele, în comparaţie cu Mountain High… Valley Low. Sună ca o mie de alte discuri R&B obosite, nici măcar vocea şi farmecul protagonistei nereuşind să mai salveze impresia.

Ajunsă la 40 de ani, starleta a făcut primul plod. Destul de târziu pentru o femeie aşa creştină. Drept consecinţă, pentru o perioadă a avut o prezenţă ceva mai discretă în show-biz. A revenit în 2003, când a pornit în turneu cu musical-ul Hopeville, împărţind afişul cu alţi doi confraţi renumiţi, Kirk Franklin şi Donnie McClurkin.

În sfârşit, în mai 2005, Yolanda s-a întors cu un nou album, Day by Day, apărut la trei ani şi jumătate distanţă de precedentul. De notat că artista a colaborat iarăşi cu imbatabilii Jam & Lewis, dar şi cu amicul Kirk Franklin.

Day by Day este unul dintre cele mai convingătoare opusuri din discografia cântăreţei. Poate că nu are acelaşi iz de prospeţime ca Mountain High… Valley Low, în schimb plusează în ceea ce priveşte omogenitatea conţinutului şi varietatea stilistică.

Succesul a fost pe măsură: no. 1 la gospel, no. 4 la R&B şi no. 23 la general. Două dintre cântecele de pe disc, Be Blessed şi respectiv Victory, au lărgit colecţia de Grammy-uri a madamei, ultimul datorită includerii pe soundtrack-ul filmului The Gospel.

Artista a schimbat apoi casa de discuri, trecând la Columbia. Cel dintâi material scos acolo a fost o colecţie de Crăciun, What a Wonderful Time. Pe lângă melodii arhicunoscute, întâlnim o întreagă serie de creaţii originale, fapt ce mai diminuează din rutina specifică producţiilor de sezon. Piesa de titlu este inedită pentru repertoriul solistei, folosind un acompaniament clasic de big band.

După acest episod, pentru o vreme destul de îndelungată, Yolanda n-a prea mai dat prin studioul de înregistrări. Dar nici nu s-a retras în munţi, ci dimpotrivă şi-a extins raza de acţiune în show biz.

Din 2009 încoace este gazda unei emisiuni radio, Yolanda Adams Morning Show, preluată de o mulţime de staţii creştine din cuprinsul Statelor Unite. A scos şi o carte, Points of Power (2010), despre cum să trăieşti creştineşte în lumea contemporană. Ca o femeie complexă ce e, a lansat şi propria linie de produse cosmetice, Simply Yolanda, ce face probabil ravagii printre cucoanele afro-americane.

Este evident că nu avem de-a face doar cu o cântăreaţă de succes, ci cu un model de viaţă pentru întreaga comunitate. Ce-i drept, ca să ai o viaţă ca a Yolandei trebuie ca Doamne Doamne să fie la fel de darnic cu tine cum a fost şi cu ea. Că prea a înzestrat-o cu diverse calităţi, pe lângă voce, care am impresia că e ceva “by default” la negrii.

În cele din urmă, starleta multilaterală şi-a găsit timp să se mai ocupe şi de muzică. Becoming, albumul ei din 2011, e chitit pe ringul de dans. Cu vreo două excepţii, toate track-urile au o tentă puternică de dance-pop, doar că partea lirică este închinată Domnului şi mântuirii prin credinţă.

Nu ştiu din ce motive, discul a fost distribuit exclusiv prin reţeaua Wal-Mart, ceea ce i-a îngrădit ascensiunea în chart-uri. Chiar şi aşa, Becoming poate impulsiona o nouă revoluţie în muzica gospel, aducând schemele de dans din discotecile secolului XXI în lăcăşele de cult. Amin!


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s