Oleta Adams

Oleta AdamsMostră de înţelepciune:

„Circle of One a bâjbâit iniţial în zona inferioară a chart-ului din UK. Primele două extrase pe single, Rhythm of Life şi piesa de titlu, au împărtăşit şi ele aceiaşi soartă. Păi să nu te apuce disperarea? Nu! Sau cel puţin nu încă. Mai ales că ăia de la casa de discuri îţi acordă o nouă şansă, sub forma unui al treilea single.”


Naştere: 

  • Oleta Angela Adams, 4 mai 1953, Seattle, Washington, SUA

Încadrare stilistică: 


Colţul criticului de artă:

O negresă cu voce fabuloasă nu mai reprezintă demult un eveniment pe planetă. Cu toate astea, Oleta Adams a reuşit cumva să se remarce, cochetând pentru o vreme cu înălţimile chart-urilor din US şi UK. După marele hit Get Here, din 1991, s-a petrecut declinul inevitabil şi ireversibil, ce i-a lăsat dizeuzei doar un nucleu de fani devotaţi, pe care l-a mai fericit când şi când cu câte un album. Nu e un caz unic în analele muzicii pop…

Fiică a unui pastor baptist din Yakima, Washington, micuţa Oleta şi-a făcut ucenicia într-ale cântatului în corul bisericii. Cred că nici nu mai era necesară o asemenea precizare. Bisericile negrilor din State sunt cele mai bune şcoli de muzică vocală ever, se pişă pe toate conservatoarele din galaxie. De precizat că talentul Oletei este ceva mai complex, fata descurcându-se de minune şi la pian.

După ce şi-a dedicat prima parte a vieţii celor sfinte, tânăra artistă s-a îndreptat spre muzica profană, la fel cum au făcut mulţi alţi confraţi afro-americani. Pe la jumătatea anilor ’70 a plecat plină de speranţe în California, în căutarea unui contract de înregistrări. Speranţele i-au fost înşelate, fiindcă la vremea aia nu mai vroia nimeni o nouă Roberta Flack, ci eventual o nouă Gloria Gaynour.

Nu a renunţat însă la ideea unei cariere muzicale. Doar că pentru o vreme destul de lungă a fost nevoită să se mulţumească cu una mai „low profile”. Valurile vieţii au purtat-o în Kansas City, unde a petrecut cam un deceniu, cântând prin baruri, hoteluri, restaurante.

Între timp s-a măritat cu bateristul din formaţia sa, iar în perioada 1982-83 a tras două albume self-released, pentru fanii care doreau s-o asculte şi acasă. Fata trecuse bine de 30 de ani şi simţea că îşi iroseşte potenţialul prin bodegi. E nasol să mergi prea des la crâşmă, chiar dacă nu exagerezi cu băutura. Se gândea să se reîntoarcă la rădăcinile creştine, numai că din câte se pare amicul Dumnezeu nu şi-a dat acordul.

Într-o seară a anului 1985, Oleta îşi câştiga existenţa aşa cum se obişnuise demult, în lounge-ul unui hotel din Kansas City, unde-şi susţinea gig-ul prevăzut prin contract. Întâmplarea a făcut ca în zonă să se afle doi flăcăi din UK, Roland Orzabal şi Curt Smith. În caz că nu ştii, ăştia sunt fondatorii grupului Tears for Fears, aflat atunci sus de tot pe val. Cei doi ajunseseră în State cu turneul de promovare a albumului Songs from the Big Chair. 

Cum prinseseră un moment de respiro, au zis să bea şi ei ceva şi să asculte ce cântă negresa de la pian, fără a avea aşteptări prea înalte. Au rămas cu gura căscată. Cum de negresa asta nu e un star al R&B-ului? Scouter-ii din State au toţi urechi de tablă?

Au discutat cu gagica după concert şi i-au propus să colaboreze la următorul lor album, pentru care prefigurau deja nişte influenţe soul. E o treabă, să vină unii care-s no. 1 la Billboard şi să te invite să cânţi cu ei.

Numai că s-au scurs doi ani şi englezoii n-au sunat. Ce neserioşi! Dar când nimeni nu se mai aştepta… Ring! Ring! Tears for Fears la telefon. Doamna Oleta, vă mai amintiţi de întâlnirea noastră din Kansas City? Yes, sure…

Dizeuza a tras trei cântece pentru The Seeds of Love, între care viitorul clasic Woman in Chains. Numai că lansarea albumului a fost tărăgănată pentru încă doi ani. Aşteptarea a meritat însă, chiar şi pentru Oleta.

Băieţii au fost aşa de drăguţi, încât au luat-o cu ei în turneu. I s-a rezervat un rol dublu, atât ca opening act, cât şi ca membră a formulei de scenă Tears for Fears, în cadrul căreia presta pian şi voce. Oleta Adams a convins din plin pe toată lumea, inclusiv pe cei de la Fontana Records, label-ul unde se aflau şi minunaţii ei binefăcători.

Nu vorbim despre primul exemplu de cântăreaţă soul din US ce şi-a găsit norocul în industria muzicală britanică. Înaintea Oletei s-au mai aflat în aceiaşi situaţie şi P.P. Arnold, Doris Troy, Madeline Bell, Randy Crawford… Plus că o sumedenie de artişti din alte zone au urmat la rândul lor un traseu asemănător. Exemplele care-mi vin acum în minte sunt Jimi Hendrix, Lou Reed, Sparks. Şi în mod sigur mai sunt şi alţii.

Revenind la subiect, în primăvara lui 1990, Oleta a avut în sfârşit bucuria de a-şi vedea albumul la stand-uri. Circle of One a bâjbâit iniţial în zona inferioară a chart-ului din UK. Primele două extrase pe single, Rhythm of Life şi piesa de titlu, au împărtăşit şi ele aceiaşi soartă. Păi să nu te apuce disperarea? Nu! Sau cel puţin nu încă. Mai ales că ăia de la casa de discuri îţi acordă o nouă şansă, sub forma unui al treilea single.

Get Here a fost preluat după surata Brenda Russell, versiunea originală având un impact modest în topul R&B de la Billboard (no. 37 în 1988). În interpretarea autoarei, Get Here este doar o altă baladă soul romantică. Printr-o linie vocală înălţătoare, Oleta i-a impregnat o vibraţie puternică de gospel.

Single-ul a urcat în clasamente în prima parte a lui 1991, fiind asociat în mentalul colectiv cu emoţia reîntoarcerii soldaţilor americani şi britanici după Războiul din Golf. Versurile „You can reach me by caravan/Cross the desert like an Arab man” au contribuit destul de mult la amplificarea efectului emoţional. Puţini ascultători ştiau că de fapt cântecul datează din 1988.

Get Here a penetrat Top 5 de ambele părţi ale Atlanticului şi a rămas cel mai mare hit al carierei pentru fiica pastorului din Yakima. Cum se întâmplă de obicei, a tras şi albumul de provenienţă după el, Circle of One izbutind chiar să atingă prima poziţie în UK, în timp ce în US a fost no. 20. 

În opinia mea de expert, Circle of One este un album foarte bun, dacă-l raportăm la tendinţele R&B din epocă şi la contextul pop general al primilor ani ’90. Stilistic se înscrie în linia R&B-ului baladesc, nocturn şi cam siropos ce atinsese apogeul în deceniul anterior, graţie unor crooner-i ca Anita Baker sau Luther Vandross.

Totuşi, există câţiva factori ce o ajută pe Oleta să se distingă într-un peisaj destul de dens. Pe lângă înclinaţiile gospel foarte pronunţate, ar mai fi influenţele subtile de jazz, asimilate într-o manieră proprie, ca şi o atmosferă ce aduce uşurel cu muzica Tears for Fears la maturitate. E normal să fie aşa, dacă avem în vedere participarea efectivă la imprimarea albumului a lui Roland Orzabal şi a altor câtorva personaje din anturajul grupului. Orzabal şi-a asumat responsabilitatea producţiei, a tras chitările şi a scris o piesă de rezistenţă (Rhythm of Life).

Materialul conţine nouă cântece, întinse pe durata a peste 42 de minute. Sună omogen, echilibrat, fără faze de umplutură. Cu toate acestea, primele trei track-uri se distanţează de restul albumului, fiecare dintre ele deţinând un potenţial remarcabil de hit, îndeplinit doar de Get Here.

Rhythm of Life împleteşte cu abilitate un groove sexy, ca la Sade, cu melodicitatea Tears For Fears. Piesa de titlu, semnată de Oleta, reprezintă una dintre cele mai bune combinaţii de energie gospel şi senzualitate R&B. 

După acest succes întârziat, rămânea ca Oleta să-şi consolideze cumva poziţia dobândită. Evolution, al doilea album al artistei, a fost lansat în vara lui 1993. Acesta n-a mai beneficiat de serviciile lui Orzabal et co., rolul de producător revenindu-i lui Stewart Levine, un flăcău ce lucrase anterior pentru Simply Red sau pentru duetul Joe Cocker-Jennifer Warnes (dacă ştii plictiseala aia de Up Where We Belong). 

La vremea respectivă trend-ul R&B era deja altul faţă de momentul în care Get Here se căţăra prin topuri. Tocmai se petrecea invazia unui nou val de superstar-uri (Boyz II Men, TLC, Mary J. Blige), cu o atitudine diferită, marcată de cultura hip-hop. Oleta venea cu acelaşi stil romanţios, răzbătut de ecouri sacre şi armonii jazzy.

Despre Evolution aş spune că e un album decent, lipsit însă de perspectiva de a ieşi în vreun fel din nişa decrepită pe care americanii o definesc ca muzică pentru adulţi („adult contemporary”), foarte diferită de cinematografia pentru adulţi, ca să ne înţelegem. 

Majoritatea pieselor de pe album sunt scrise de Oleta, dar avem şi trei cover-uri cu personalitate: Don’t Let Me Be Lonely Tonight (după James Taylor), New York State of Mind (după Billy Joel) şi Evolution (după brazilianul Ivan Lins). Dintre creaţiile originale aş menţiona track-ul final, Window of Hope, cu ambianţă de gospel ca la carte, incluzând aici corul glorios. 

Dacă în 1993 peisajul R&B era în plină transformare, doi ani mai târziu devenise practic de nerecunoscut. Oleta Adams a încercat să-şi aducă sound-ul la zi, apelând la reţeta divelor absolute, Mariah Carey şi Whitney Houston. Aşa că pentru albumul no. 3, Moving On, a cooptat câţiva dintre colaboratorii celor două, pentru a împrospăta producţia şi songwriting-ul.

Rezultatul a fost dezamăgitor. Chiar dacă vocea Oletei s-a adaptat destul de bine împrejurărilor mai trendy, Moving On nu a reuşit să depăşească condiţia de album pop de duzină. Impactul în clasamente a fost chiar mai modest decât la Evolution, consfiinţind ieşirea definitivă a cântăreţei din radarul publicului larg. Un motiv serios ca Fontana Records s-o pună pe liber.

După ce a văzut cum stau lucrurile cu show biz-ul spre care a tânjit atâta amar de vreme, Oleta s-a decis în sfârşit să revină la rădăcinile sacre. În 1997, profitând oarecum de reputaţia dobândită pe tărâmul muzicii profane, cântăreaţa a lansat un album de gospel autentic, Come Walk With Me. 

Dacă ne referim strict la substanţa muzicală a discului, acesta nu se deosebeşte prea mult de realizările anterioare. Diferenţa o face doar lirica, eliberată de grijile mundane pentru a se consacra exclusiv slăvirii lui Doamne Doamne. 

Come Walk With Me a penetrat destul de sus în chart-urile americane cu muzici creştineşti, fără s-o impună însă pe Oleta ca pe o nouă starletă a genului. Anul următor, vocalista s-a mai învârtit puţin în preajma high life-ului pop, susţinând un turneu cu big band-ul lui Phil Collins, proiect ce nu i-a adus prea multe laude fostului baterist de la Genesis.

La răscrucea dintre secole, expansiunea Internetului i-a revelat artistei că mai există încă destui oameni ce-i apreciază creaţiile de odinioară. Nu atâţia cât să recupereze succesul din epoca Circle of One, dar suficienţi cât să mai ţină nişte turnee şi să mai scoată câte un material nou. Nucleul cel mai consistent de fani nu se află în ţara de baştină şi nici măcar în UK, ci mai degrabă prin Europa continentală, în special prin Olanda şi prin Germania, aşa că pe acolo s-a reorientat gagica cu cântările. 

Al cincelea album, All the Love, a ieşit în 2001 la Monarch, un label mărunt de jazz. Nimic spectaculos sub Soare. Solista flirtează discret cu smooth jazz-ul, estompându-şi acel avânt de gospel pentru care o apreciam.

Până la sfârşitul deceniului a mai lansat un disc de Crăciun, în 2006, şi unul pentru zile obişnuite, Let’s Stay Here, în 2009. Pe cel din urmă lasă mai mult frâu liber jazzistei din ea, preluând două hit-uri celebre de la Nina Simone şi respectiv Billie Holiday. Avem şi orgă Hammond, textul piesei de titlu face referire la Miles Davis şi la mojito, iar apetitul pentru gospel pare să fi fost recuperat. Cu toate acestea nu descoperim nimic revoluţionar pentru repertoriul Oletei, care rămâne dedicată R&B-ului somnambulic, aşa cum îl cunoaştem din eternii ani ’80, vremea înfloririi sale. 

Chiar dacă n-a mai scos nimic după Let’s Stay Here, fosta starletă a lui 1991 a rămas activă, după cum o atestă site-ul ei oficial. Interesant că o parte din ştirile de acolo sunt prezentate exclusiv în limba olandeză.

Update:

Oleta Adams s-a întors cu un nou album în 2017, întrerupând un hiatus discografic de opt ani. Third Set este alcătuit cu precădere din cover-uri „personalizate”, provenind atât din repertoriul Great American Songbook, cât şi din sfera cea mai înaltă a folk-ului contemporan (i.e. Bob Dylan & Joni Mitchell).

După cum afirmă protagonista, Third Set îşi trage inspiraţia din faza timpurie a carierei sale, petrecută în circuitul barurilor cu muzică live din Kansas. Vocea Oletei a căpătat patina timpului, dar asta nu reprezintă în niciun caz un minus. Se ştie, cântăreţii negrii au un farmec excepţional şi la senectute.

Albumul este destul de amalgamat stilistic, cu soul-ul şi jazz-ul tăindu-şi partea leului. Blues-ul, gospel-ul sau chiar bossa nova îşi revendică şi ele nişte bucăţi semnificative din programul artistic. Avem şi o versiune acustică a clasicului Rhythm of Life, destul de necovingătoare, în opinia mea.

Desigur, Third Set nu e nici pe departe o creaţie fundamentală a epocii noastre. Asta nu ştirbeşte deloc bucuria fanilor dedicaţi ai doamnei Oleta, răsfăţaţi după atâta amar de vreme cu un nou opus.

Ca bonus, în acelaşi an 2017, o putem auzi pe doamna Oleta şi ca intepretă a frumoasei balade I’m Yours, în duet cu starul neo-soul José James. I’m Yours serveşte ca epilog pentru noul album al lui James, Love in a Time of Madness. Dubios cum se îngână ei aşa romantic, ţinând cont că amicul José e cu un sfert de secol mai tinerel.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

2 gânduri despre „Oleta Adams

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s