Active Child

Active ChildMostră de înţelepciune:

Linii melodice ample, texturi eterice de synth şi pulsaţii molcome de drum machine completează tabloul dominat de tânguirile emotivului menestrel şi de ecouri diafane de harpă. Într-o primă fază eşti tentat să spui că Active Child sună ca un fel de M83 feat. Antony (…). Îţi dai seama apoi că treaba e mai nuanţată, Grossi împrumutând câte ceva şi din sensibilitatea indie folk a celor de la Bon Iver sau din abstracţiunile R&B ale unora ca James Blake sau How to Dress Well.”


Naştere:

  • Patrick James Grossi, New Jersey, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

După toate aparenţele, micuţul Pat a fost într-adevăr un copil activ. Când avea vreo nouă ani, mama lui l-a trimis să cânte în Philadelphia Boys Choir, unde a învăţat muzică serioasă şi a făcut călătorii prin lumea largă, după cum mărturiseşte într-un interviu.

Cu toată educaţia asta de modă veche, pe când era la liceu, junele artist ajunsese mare fan de gangsta rap, gen la pericolele căruia fusese expus iniţial prin intermediul lui tac’su, angajat o vreme la Priority Records. Am aflat asta dintr-un alt interviu, de pe site-ul Pitchfork.

Gusturile flăcăului în materie de muzică pop au devenit treptat mai diverse şi mai sofisticate, migrând spre zonele alternative, electronice sau soul. Rădăcinile clasice şi-au spus şi ele cuvântul, dovadă că la vremea colegiului Pat a ţinut să deprindă tainele unui instrument ce-l fascina: harpa.

În urma acestor multiple avataruri îl avem acum pe Active Child, un băieţas roşcat, suav şi aparent gay, ce murmură dramatic în falsetto şi ciupeşte delicatul instrument, pe un fundal sonor digitalizat, atât de specific epocii noastre.

Roşcatul şi-a făcut apariţia pe piaţa muzicii în 2010, cu un EP cât se poate de promiţător, Curtis Lane. La un an după aceea a sărit şi cu primul album, You Are All I See, care etalează întreaga splendoare placidă a creaţiei lui Pat Grossi. Linii melodice ample, texturi eterice de synth şi pulsaţii molcome de drum machine completează tabloul dominat de tânguirile emotivului menestrel şi de ecouri diafane de harpă.

Într-o primă fază eşti tentat să spui că Active Child sună ca un fel de M83 feat. Antony (a şi cântat în deschidere pentru cei dintâi). Îţi dai seama apoi că treaba e mai nuanţată, Grossi împrumutând câte ceva şi din sensibilitatea indie folk a celor de la Bon Iver sau din abstracţiunile R&B ale unora ca James Blake sau How to Dress Well. Dealtfel ultimul apare ca invitat pe una dintre piesele albumului, Playing House. Însă cele mai bune momente de pe disc aş zice că sunt intensul Hanging On, delicatul Ivy şi vibrantul Shield & Sword. 

Chiar de am comentat pozitiv, nu înseamnă că plasez You Are All I See printre marile discuri ale epocii. E doar un album ce ne revelează un artist cu potenţial, rămâne de văzut cum va evolua acesta în viitor.

Până una alta, Ellie Goulding, marea divă electropop britanică, a făcut un cover după Hanging On (cu un feat. Tinie Tempah), pe care l-a inclus pe albumul ei Halcyon (2012). A ieşit un fel de ghiveci cu electropop, dubstep şi grime.

Era de aşteptat ca Active Child să sară cât mai curând cu al doilea album, dar flăcăul n-a scos decât un EP, Rapor, în 2013. Acesta are pe alocuri tente ceva mai dansante, însă momentul său de graţie este balada Silhouette, un duet cu Ellie Goulding herself, ce evocă gloria pop-ului optzecist.

Update:

Copchilu’ activ îşi cam contrazice numele de scenă, deoarece al doilea album al carierei a apărut abia în vara lui 2015. Acesta se numeşte Mercy şi este despre dragoste, pasiune, deziluzie, disperare.

Unele lucruri au rămas la fel ca pe You Are All I See. Mă gândesc mai ales la predispoziţia spre fineţuri orchestrale şi falsetto-ul impresionant al protagonistului.

Numai că din capul locului putem sesiza şi o diferenţă majoră. Menestrelul nostru nu mai este diafan precum odinioară, relevându-ne o senzualitate romantică, ce-i evocă pe marii crooner-i soul/R&B.

Desigur, această influenţă e trecută prin filtrul sonorităţilor electro-indie contemporane, punctate de synth-uri wonky şi beat-uri glitchy. Nu e ceva inedit, trăim încă în epoca de glorie a genului PBR&B.

Nici măcar pentru Active Child nu e o noutate, albumul precedent având la rândul său unele tente R&B, după cum reiese şi din articolul de faţă. Însă Mercy înclină foarte decis în direcţia asta, adăugându-l pe Grossi în galeria junilor indie ce aspiră să cânte precum cei mai sentimentali dintre negri. Prietenul nostru se mişcă graţios în sfera muzicii soul, plăsmuind nişte slow jams cât se poate de valabile, precum 1999 sau Never Far Away.

Cu tot timing-ul redus (circa 35 de minute), Mercy lasă loc şi pentru varietate. Darling, cu chitara rece la înaintare, tinde evident spre folk. În schimb, Stranger, cu înfloriturile sale de synth, creşte gradat spre un ritm dansant, marcat subtil de alde Disclosure.

Lirica albumului abundă în clişee pop despre dezamăgirea în amor, dar Active Child e genul care poate să cânte cât pofteşte despre aşa ceva, că nu mă deranjează deloc. Finalul, Too Late, este resemnat-conciliant, în acorduri solemne de pian, aşa că după ce ai încheiat audiţia poţi merge liniştit la culcare, iar a doua zi eşti ca nou.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s