Action Bronson

Action BronsonMostră de înţelepciune:

Ca să concluzionez, până în momentul de faţă creaţia lui Action Bronson este un mix de bun gust muzical (datorat mai mult producătorilor) şi lirică penibilă (datorată faptului că artistul are dimensiunea creierului direct proporţională cu cea a pulii).”


Naştere:

  • Arian Asllani, 2 decembrie 1983, Flushing, Queens, New York, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Un dârlău mătăhălos, originar din Queens, New York. Supranumitul Action Bronson figurează în acte ca Arian Asllani, e albanez după tac-su şi evreu după mă-sa. Spre deosebire de alţi rapperi, tolomacul ăsta are şi o meserie, e bucătar chef, dar a renunţat la ea ca să-i dea cu rimele. De fapt n-a renunţat cu totul, încă susţine nişte show-uri culinare online, Action in the Kitchen şi Fuck, That’s Delicious

În plus, în creaţiile sale artistice îşi etalează adesea cunoştinţele vaste în materie de gourmet. Deşi în istoria hip-hop se regăsesc destule referiri la haleală, Action Bronson este primul MC care abordează acest subiect în mod constant. Dacă va exista vreodată un subgen numit food rap, atunci Bronson va fi recunoscut fără îndoială drept cel dintâi promotor al acestuia.

Arnăutul a început să facă valuri în lumea hip-hop de prin 2011. De atunci până anul trecut a scos la înaintare două albume independente şi un vraf de mixtape-uri, care i-au adus o notorietate considerabilă. Drept consecinţă, Bronsolino a semnat cu Warner Bros. şi se pregăteşte să rupă fâşul. Până acum n-a scos acolo decât un EP, Saaab Stories (2013), ajuns pe locul 63 în Billboard 200.

Albumul de debut la Warner este anunţat pentru anul ăsta, sub titlul Mr. Wonderful. La cât se tot vorbeşte despre el, mie să nu fie amânat cu secolele, precum mult trâmbiţatul prim album al bunăciunii negre Azaelia Banks.

Până acum Action Bronson a preferat ca fiecare material al său să aibă cap-coadă acelaşi producător. A lucrat în general cu nume încă puţin cunoscute, ca  Tommy Mas, Statik Selektah, Harry Fraud sau duo-ul Party Supplies. Singura celebritate din branşă cu care a colaborat este The Alchemist, răspunzător de beat-urile de pe mixtape-ul Rare Chandeliers, scos de Vice Records în 2012. 

Albumele şi mixtape-urile lui Action Bronson au un sound foarte mişto, groovy & catchy, cu sample-uri din diverse genuri, dar partea leului revine extraselor din piese soul, funk şi jazz. În general stilul adoptat de Bronson evocă zilele de glorie ale boom bap-ului, tehnică de producţie specifică hip-hop-ului new york-ez de la răscrucea anilor ’80-’90. EP-ul Saaab Stories, produs de Harry Fraud, împrumută elemente cloud rap, un stil nou, influenţat de chillwave.

Matahala are skill-uri remarcabile ca MC. Toată lumea a sesizat că Action Bronson vrea să sune ca Ghostface Killah, legenda Wu-Tang Clan. Şi e chiar mare lucru că izbuteşte să calchieze un rapper de asemenea anvergură. În schimb, din punct de vedere al liricii nu poate fi comparat în nici un fel cu idolul său. Textele arnăutului sunt cam de căcat. Umorul lui e prea grobian pentru gustul meu, deşi umorul grobian e şi el umor. „Mind sick like Magic Johnson dick”. Ai râs la asta?

Pe lângă amintitele deliruri pe teme culinare, Bronson mai aberează despre sportivi americani obscuri, despre corpolenţa sa, la care se raportează destul de ambivalent, plus desigur cele două teme omniprezente în hip-hop: drogangeală şi curvăsăreală.

Bineînţeles că pulifricul e cam misogin. E suficient să vezi coperta absolut grotescă de la Saab Stories ca să te lămureşti. Uneori ţine să ne arate că ştie să se poarte frumos cu femeile, dacă ele sunt devotate: If I’m sick she’ll even clean me if I shit in my pants/So I’m taking her to France with me”.

Bronson este un prostălău cu caracter de căcat şi nu ezită să demonstreze asta şi pe twitter. Oricât de bun ar fi ca bucătar, eu nu aş hali ce găteşte ăsta. Pare genul care-ţi trage o flegmă în mâncare doar aşa, că e fun. La un moment dat, pe acelaşi Saab Stories, bulangiul are un vers care trădează adevărata cauză a problemelor sale existenţiale: „I been a grown man since I had a baby dick” (deşi ar vrea să sugereze altceva, eu cred că lache se dă de gol că o are cât un bebeluş).

Ca să concluzionez, până în momentul de faţă creaţia lui Action Bronson este un mix de bun gust muzical (datorat mai mult producătorilor) şi lirică penibilă (datorată faptului că artistul are dimensiunea creierului direct proporţională cu cea a pulii). Să vedem ce căcat va fi marele său album din 2014.

Update:

N-a fost în 2014, ci în primăvara minunatului an 2015. Mr. Wonderful se numeşte cel dintâi album al lui Bronson pentru Warner, consfiinţind apogeul delirului său narcisist. I’ll marry a ho/Only if the bitch look like Mari’ Monroe”, ne anunţă dârlăul despre pretenţiile sale matrimoniale. Albumul a avut un impact considerabil, atingând poziţia a 7-a în Billboard 200, fapt ce-l validează pe arnăut printre star-urile hip-hop ale momentului.

De data asta Bronson nu s-a mai ţinut de metoda sa tradiţională, “discul şi producătorul”, înscriindu-se şi el în trend-ul “track-ul şi omul”. Pe lângă vechii săi amici The Alchemist, Party Supplies sau Statik Selektah, au intrat în schemă şi Mark Ronson sau cuplul Noah 40 Shebib-Omen (renumit pentru asocierea sa cu plângăciosul Drake).

Beat-urile soul-funk-jazz joacă un rol important şi pe Mr. Wonderful, însă o bună parte din track-uri adoptă o altă direcţie instrumentală, împrumutând masiv sonorităţi din muzica rock. Piesa de deschidere, Brand New Car, samplează din Zanzibar, o melodie a lui Billy Joel. În rest, flăcăii de la Party Supplies îi furnizează rapper-ului nişte groove-uri prog-rock obscure, de prin Germania (Kraan, Artishock) sau Turcia (Mazhar ve Fuat). 

O altă noutate pentru Action Bronson este apetenţa sporită pentru cântat, manifestată în detrimentul rapping-ului. N-aş zice că-i o idee prea fericită, cu toate că tăntălău’ se descurcă la limita decenţei.

Trebuie să recunosc că Mr. Wonderful are destule momente izbutite. Track-ul 3, Terry, contracarează eficient logoreea protagonistului cu un superb riff de chitară jazzy. Cu această ocazie ne edificăm definitiv asupra idealului bronsonian: Life’s ironic and it’s simple/Smoke good, fuck, eat, drink/Drive nice car, wear all green mink. Ce căcat parvenit! Actin Crazy, contribuţia tandemului 40-Omen, ne demonstrează că ceea ce funcţionează la Drake, poate funcţiona şi la Action Bronson.

Capodopera albumului a fost păstrată pentru final. Easy Rider celebrează spiritul peliculei eponime, cu marele MC motociclind, drogangind şi curvăsărind cât îl ţin balamalele. De unde nu te aştepţi, îşi fac apariţia în peisaj personaje ca Slash, John Coltrane sau acelaşi Magic Johnson. Însă clou-ul piesei este incredibilul sample după psych-rockerii turci Mazhar ve Fuat, capabil să te poarte pe valul hedonist stârnit de Bronson.

Una peste alta, Mr. Wonderful e un disc hip-hop agreabil, setat pe dezmăţ şi caterincă. Însă în cazul în care eşti începător într-ale hip-hop-ului şi vrei ceva fun şi stilat totodată, îţi recomand să începi cu Beastie Boys şi De La Soul. Pe Action Bronson aş zice că-l poţi amâna pentru un viitor nedefinit.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Un gând despre „Action Bronson

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s