The Action/Mighty Baby

The ActionMostră de înţelepciune:

“Brain, cu sunetul său reverberant de chitară, e o piesă absolut superbă. Reg King pare să exprime bucuria unui tânăr care tocmai a descoperit alte droguri decât amfetaminele. “Take your brain, it’s time to go…” ne invită el încă din start. “Hang your brain, up in the sky/Hang it up, hang it high”, ne îndeamnă ceva mai încolo. Poate că nu-i despre droguri…


Locul de origine:

  • Kentish Town, North London, Anglia

Perioade de activitate:

  • The Boys: 1963-1965
  • The Action: 1965-1968, 1998-2000, 2004
  • Mighty Baby: 1968-1971, 2006

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Alţi nedreptăţiţi ai sorţii, nişte flăcăi care ar fi trebuit să rupă la vremea lor, dar nu şi-au împlinit deloc potenţialul. Noroc că paseismul unora a făcut ca muzicile The Action şi Mighty Baby să răsune peste decenii, stârnind uimirea. Omuleţii ăştia nu erau în stare să facă macăr un cântec prost. 

Cum s-a putut ca atâta talent şi valoare să fie complet ignorate în acea epocă idealizată? Uite că s-a putut. Bine, acum să nu crezi că cele două trupe au vândut milioane postum, doar că au cucerit retrospectiv o anumită nişă de nerzi muzicali. Ăia care au avut curiozitatea să ştie ce se întâmpla mai jos de stratosfera în care levita troika Beatles-Stones-Who. 

Membri The Action/Mighty Baby au cunoscut toate metamorfozele rock-ului britanic din anii ’60, adaptându-se trend-urilor cu o remarcabilă eleganţă. Gaşca s-a adunat în 1963, în Kentish Town, o suburbie din nordul Londrei. Şi-a luat un nume simplu, după vorbă, după port: The Boys. Pe vremea aia cântau beat, la fel ca Beatles, Searchers sau Hollies.

Într-o primă fază băieţii erau patru la număr: Reg King (vox), Alan “Bam” King (guitar), Mike Evans (bass) şi Roger Powell (drums). În 1964 The Boys au apucat să tragă două discuri single, primul ca trupă de acompaniament pentru dizeuza Sandra Barry, iar al doilea pe barba lor. Chestii drăgălaşe, în spiritul juvenil al muzicii beat.

Pe la sfârşitul lui 1964 a mai fost cooptat încă un chitarist, Pete Watson, pentru ca din anul următor să se opteze pentru un nou nume, The Action. Tot simplu, că aşa era pe atunci. De asemenea s-a schimbat şi stilul, The Action devenind fascinaţi de muzica soul, la fel ca mulţi alţi tineri britanici din epocă. Gagiii adoptaseră subcultura mod, iar aceasta îi adoptase pe ei.

Aşa numiţii „mods” erau un fel de hipsteri ai acelei epoci, care se îmbrăcau după moda franceză şi italiană şi ascultau muzică de negri (în principal soul, dar şi ska). Cam eclectici ei aşa. Alte caracteristici ale acestei subculturi juvenile erau pasiunea pentru scutere, îmbrăcămintea handmade şi consumul de amfetamine. 

Pe lângă muzica de „import”, tinerii mods aveau şi trupe locale preferate, care abordau un repertoriu de cover-uri soul în manieră proprie. Adică fără pachetele de suflători omniprezente în versiunile originale, dar cu aranjamente simple, dominate de „zdrăngăneala” melodică a chitărilor şi pigmentate cu armonii vocale în falsetto.

Asta nu înseamnă că ieşea un fel de poor man’s soul music, soul pentru oameni sărăci (sufleteşte). Din dorinţa de a urma modelul fabulosului om negru, micuţii albi britoni izbutea să creeze ceva original, cu valoare proprie, din care s-au dezvoltat noi şi noi forme de expresie, de la punk şi new wave până la britpop-ul şi indie rock-ul ultimelor decenii. Cele mai populare trupe mod au fost The Who şi Small Faces, însă au existat multe altele care, la fel ca The Action, nu au depăşit statutul „cult”: The Creation, The Smoke, The Birds, John’s Children ş.a. 

The Action au susţinut o grămadă de gig-uri fulminante prin cluburile de mods pastilaţi. La un moment dat au avut o rezidenţă, vinerea seara, în celebrul Marquee. Marele George Martin, omul care a produs întreaga operă Beatles, a aflat despre aceste minunate întâmplări dansante şi a avut grijă ca The Action să semneze cu Parlophone, label-ul care scotea discurile celor patru fabuloşi. Ce mai, calea spre succes părea bătătorită. 

Pe teren lucrurile au arătat cu totul altfel. Cele cinci single-uri scoase de The Action în perioada 1965-67, toate produse de Martin, nu au pupat nici măcar tălpile Topului 50 din UK. De-a dreptul scandalos! Dacă pui mâna şi asculţi ce cântau băieţii îţi dai seama imediat că toate cântecele lor trebuiau să fie în Top 10. Chiar şi alea de pe faţa B sunt magnifice. 

În mod natural, există destule asemănări între The Action şi amicii de la Small Faces sau Who în perioadele lor timpurii. Doar că ăia erau mai zbuciumaţi, sunau aproape proto-punk, pe când The Action erau mai suavi, cu înclinaţii spre rafinamente pop. Pe lângă cover-uri soul de provenienţe diverse, flăcăii au mai băgat câte ceva din repertoriul Brill Building (de la tanti Carole King) şi nişte piese originale. Orice ar fi cântat, The Action păreau foarte convingători, aveau o energie molipsitoare, erau simpatici foc.  

Reg King era un vocalist al naibii de bun şi pasionat, iar colegii lui îl completau mişto cu armonii candide. Paul Weller a zis-o foarte bine în 1980: „Reg King stands as one of the best of the white soul singers. The Action had it in their soul.” Interesant şi ce a declarat un fost rival, răposatul Steve Marriott, frontman-ul Small Faces: „We all tried our hand at getting that [Motown] sound you know… all the bands in the mid ‘60s. The best ones at it were the Action… They were an amazing band.”

Mare parte dintre piese The Action sunt ritmate, bune pentru făcut furori prin saloanele de dans ale vremii. Câteva nestemate de felul ăsta: Land of a 1000 Dances (în original Chris Kenner), I’ll Keep Holding On (The Marvelettes), Hey Sah Lo Ney (după obscurul Mickey Lee Lane), Baby You’ve Got It (Maurice McAllister & The Radiants, altă obscuritate), Harlem Shuffle (Bob & Earl, preluată şi de Stones în anii ’80). Băieţii puteau fi şi sentimentali cu mare succes, aşa cum s-a întâmplat la Just Once in My Life (The Righteous Brothers) sau Since I Lost My Baby (The Temptations).

Cele câteva creaţii originale arată deja mare talent şi inspiraţie. Remarc îndeosebi Never Ever şi Something Has Hit Me. Ultimul single, Shadows and Reflections (1967), aduce o transformare evidentă. E un fel de „psych pop”, profund marcat de spiritul epocii. Abordarea aduce un pic cu ce făceau Bee Gees la vremea aia.

Toate single-urile The Action, plus ceva material inedit din aceiaşi epocă, a fost adunate pe un LP, The Ultimate Action, scos pe piaţă în 1980, în plină vogă mod revival. Notele de copertă elogioase sunt semnate de Paul Weller, pe care l-am citat mai devreme. Bineînţeles că materialul a fost reeditat şi pe CD. Versiunea din 2001, rebotezată Action Packed, are caracter definitiv, beneficiind de remasterizare pe baza tehnologiei 24 bit.

Revin în 1967, an în care subcultura mod a devenit brusc passé. Flower power era noul hype şi în Englitera, importat din California, la pachet cu dragoste, pace, ţoale caraghioase şi droguri. Multe droguri. La fel ca majoritatea colegilor de generaţie, The Action au îmbrăţişat şi ei trend-ul cu maxim entuziasm.

O altă noutate era aceea că albumul devenise o prioritate şi pentru artiştii rock’n’roll, care până atunci se bazau în principal pe single-uri. The Action îşi doreau şi ei unul, poate poate de data asta iese ceva.

Între timp Pete Watson se cărase din trupă, însă în schimb au fost cooptaţi alţi doi flăcăi: chitaristul Martin Stone (ex-Savoy Brown) şi multi-instrumentistul Ian Whiteman (keyboards, flaut, saxofon). Ăştia au venit cu un alt background, mai dinspre blues & jazz, şi au contribuit foarte mult la evoluţia sound-ului trupei.

S-au pus omuleţii să tragă nişte demo-uri, dar Parlophone i-a trimis la plimbare. Au mai fost discuţii şi cu faimosul impresar Giorgio Gomelsky, care tocmai făcuse o casă de discuri, Marmalade, însă nu s-a ajuns la nici un rezultat. Să fi cântat băieţii nişte bălării?

Materialele respective au fost publicate pentru prima dată în 1995, sub titlul Brain: The Lost Recordings 1967/68. În 2002 albumul a fost remasterizat la standarde mai înalte şi a fost scos pe piaţă cu o altă denumire: Rolled Gold. Este incredibil ce se aude acolo! E una dintre cele mai grozave descoperiri postume din istoria rock’n’roll-ului. Ce urechi de tablă,  ce suflete haine trebuie să fi avut bipezii ăia care au refuzat să scoată albumul atunci.

The Action viraseră spre acel pop-folk-rock „psihedelic” specific perioadei. Din creaţia anterioară au păstrat doar ingenuitatea şi simţul melodic, acesta din urmă dezvoltându-se şi rafinându-se. Cântecele depăşesc rareori durata a trei minute, dar ce se petrece acolo în intervalul ăla scurt şi meschin e o adevărată minunăţie. Eu unul cred că Rolled Gold poate sta fără complexe pe acelaşi raft cu alte capodopere psihedelice, cum ar fi Forever Changes – Love, Fifth Dimension – The Byrds, Odessey and Oracle – The Zombies sau Ogdens’ Nut Gone Flake – Small Faces.

Brain, cu sunetul său reverberant de chitară, e o piesă absolut superbă. Reg King pare să exprime bucuria unui tânăr care tocmai a descoperit alte droguri decât amfetaminele. „Take your brain, it’s time to go…” ne invită el încă din start. „Hang your brain, up in the sky/Hang it up, hang it high”, ne îndeamnă ceva mai încolo. Poate că nu-i despre droguri…

Altă repriză impresionantă este Icarus, cu armoniile-i înfloritoare. “He gets nearer everyday…/and he gets harder and harder/and nearer and nearer/Icarus (It’s calling you!)/Icarus (It’s calling you!)/Icarus (It’s calling you!)”. Sublim!

Dintre celelalte minunăţii ale albumului mai menţionez Love is All (impulsionată subtil de un ritm de „rattle”), Strange Roads (evocând vag vremurile apuse ale soul-ului, cu armoniile sale „call and response”), Things You Cannot See (un număr acustic delicios), Follow Me (de mare impetuozitate). Zău că merită o ascultare, dacă ştii cum e treaba cu rock’n’roll-ul.

Inspiraţie era aşadar din belşug, doar că nu prea era noroc în showbiz. Reg King s-a cam plictisit şi s-a cărat din trupă în 1968. Ăilalţi cinci au rămas pe poziţii, cu Bam King şi Whiteman împărţind rolul de vocalişti. Însă flăcăii au decis că ar fi cazul să-şi schimbe denumirea.

Astfel a luat naştere Mighty Baby, un alt combo minunat şi fără şansă în viaţă. Deşi oamenii erau în mare parte aceiaşi, Mighty Baby era o bestie diferită. Cvintetul se contaminase iremediabil de „flower power”, adoptând un sound psihedelic apropiat de Grateful Dead, cu multe trimiteri spre folk, country, blues, jazz şi înclinaţii spre jamming. Flăcăii deveniseră fascinaţi de diverse filozofii orientale, fapt ce se reflectă şi în lirica formaţiei.

Cele două albume Mighty Baby, self-titled (1969) şi A Jug of Love (1971), sunt foarte simpatice şi merită din plin să le cauţi dacă eşti în filmul psych-rock. Debutul abundă în linii melodice inspirate, armonii vocale bine plasate în context, solo-uri inteligente. Aş remarca cântece ca Egyptian Tomb (cu un sax obsedant), I’ve Been Down So Long (cu feeling-ul ăla tonifiant de roots music) şi Same Way from the Sun (spiralat aşa, în stilul psihedelic).

A Jug of Love e dominat de tempo-uri mai lente, bun ca fundal sonor pentru o gaşcă de hippioţi prăjiţi, care o ard toloniţi în iarbă. Tenta country-folk e ceva mai pronunţată, Mighty Baby semănând aici destul şi cu CSN&Y sau The Band. Foarte bune Jug of Love (cu armonii triumfătoare) şi Keep on Jugging (un boogie aşezat).

Iarăşi nici urmă de băieţii ăştia prin chart-uri, deşi îşi închegaseră o bază de fani devotaţi, în genul acelor deadheads, care-i urmăreau peste tot pe Grateful Dead. Însă amploarea fenomenului era incomparabil mai mică.

În 1971 epoca flower power se cam termina, aşa că Mighty Baby au decis şi ei să spargă gaşca. Foştii componenţi au rămas însă în muzică pe parcursul decadei. Bam King şi Stone au jucat roluri importante pe scena pub rock, primul cu trupa Ace, despre care am scris deja în cioclopedie, iar cel de al doilea cu Chilli Willi & The Red Hot Peppers. Stone a mai trecut şi prin Pink Fairies şi The 101ers (cu Joe Strummer ca vocalist), pentru ca apoi să se dedice carierei de  anticar, ce i-a adus o nouă notorietate internaţională.

Bam King a revenit în anii ’80 cu un combo de băbari, zis Juice on the Loose. Cât despre tripleta Whiteman-Evans-Powell, ăştia s-au convertit cu toţii la credinţa sufi. La numai un an după ce s-a spart Mighty Baby erau parte dintr-un grup de muzică ritualică, The Habibiyya, cu care au şi scos un LP atunci, If Man But Knew. Fiecare dintre ei a avut o activitate intensă ca session man, reîntâlnindu-se adesea prin studiouri, în diverse combinaţii.

Apropo de studiouri, în 1971 toţi flăcăii din Mighty Baby l-au ajutat pe vechiul lor tovarăş Reg King să înregistreze primul său LP solo, self-titled. Pe lângă ei, au mai fost invitaţi diverşi alţi instrumentişti, între care şi star-uri ca Steve Winwood sau Mick Taylor. Albumul lui Reg sună un pic mai prog-ish, pe linia Procol Harum-Traffic. Blestemul The Action l-a urmărit şi pe el, iar discul a trecut neobservat în epocă. 

Elogiile retrospective au mai compensat întrucâtva indiferenţa criminală cu care au fost trataţi la vremea lor The Action şi Mighty Baby. În cele din urmă The Action n-a rezistat impulsului de a se reuni la bătrâneţe. Formaţia a susţinut o serie de turnee în perioada 1998-2000, pe fondul unui nou val de nostalgie mod.

Phil Collins în persoană li s-a alăturat pe scenă într-un gig susţinut la Londra, în 2000. Gagiul a mărturisit atunci următoarele: For me it was like playing with the Beatles”Pe vremuri, prin anii ’60, micuţul Phil era un fan înrăit al celor de la The Action şi obişnuia să frecventeze concertele lor din Marquee. 

The Action a mai cântat o singură dată, la festivalul Modstock din 2004, iar Mighty Baby a revenit pe scenă pentru o scurtă perioadă, în 2006. Orice alte regrupări ar fi caduce, deoarece Mike Evans şi Reg King s-au prăpădit amândoi în tristul an 2010.

În 2012 doi jurnalişti muzicali, Ian Hebdich şi Jane Shepherd, au publicat o frumoasă carte, The Action: In the Lap of the Mods, cu poveşti, mărturii, fotografii inedite, afişe, postere etc. Cuvântul înainte e semnat de însuşi taica George Martin. Un gest bine venit de restituire culturală.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

The Action:

Mighty Baby: 

Anunțuri

2 gânduri despre „The Action/Mighty Baby

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s