John Acquaviva

Mostră de înţelepciune:

„Mai mult antreprenor decât artist, italo-canadianul a transformat underground-ul dance într-un business viabil, fără să-i pervertească etosul în vreun fel. Îmi era destul de simpatic din cauza asta, dar am citit într-un interviu că se consideră „un adevărat libertarian”. Vomit!”


Naştere: 

  • 19 noiembrie 1963, Orsara di Puglia, Foggia, Apulia, Italia

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Un alt articol scris în 2017 şi datat în 2014, pentru că ordinea alfabetică este singura regulă sfântă pe MyOwnWalkman. Ştiam de John Acquaviva, dar inițial nu mi s-a părut aşa important, lăsându-mi impresia că e doar un fel de aghiotant al marelui Richie Hawtin.

Într-adevăr, Hawtin este un inovator major în domeniul muzicii electronice, în timp ce Acquaviva nu prea rupe normele ca producător. Dar cei doi au alcătuit un “business team” redutabil, ce şi-a pus serios amprenta asupra dezvoltării acestei ramuri a industriei muzicale. Mai vârstnic cu şapte ani, John a avut un ascendent asupra lui Richie, pe care l-a ajutat foarte mult să crească şi să devină ceea ce este în prezent.

Amicul  Acquaviva s-a născut în 1963, într-o comună din sudul Italiei, dar a emigrat cu babacii lui în Canada, pe când era doar un ţânc de patru anişori. A crescut în London, Ontario, unde a prins o mare pasiune pentru DJ-ială, impulsionat într-o primă fază de fenomenul disco. Ulterior a devenit atras de house şi techno, sonorităţile fresh ce răzbăteau de la sud de Marile Lacuri.

După propriile-i mărturii, şi-a început cariera de DJ profesionist în 1982 şi timp de vreo trei decenii a mixat într-un ritm halucinant, bifând în mod regulat peste 100 gig-uri pe an. Abia de vreun cincinal încoace a lăsat-o mai moale, că doar a ajuns şi el la o vârstă.

Vreme de vreo şapte ani, Acquaviva a mixat doar la nivel local, p-acolo prin Ontario. Momentul decisiv al vieţii s-a petrecut în 1989, când Acquaviva l-a cunoscut pe junele Richie Hawtin, cu prilejul unei vizite la Detroit. Culmea că Hawtin era tot din Ontario, dar își căuta un rost ca DJ în Motor City.

John şi Richie au pus la cale tot felul de planuri măreţe. Au început să bage gig-uri împreună şi s-au gândit să înfiinţeze un label, unde să-şi scoată producţiile muzicale.

Plus 8 Records a pornit la drum în 1990, impunându-se în curând ca un reper esenţial pentru al doilea val techno din Detroit. Până aproape de sfârşitul deceniului, Plus 8 a scos pe piaţă release-uri de maxim interes pentru iubitorii de techno autentic, promovând proiectele unor artişti precum Kenny Larkin, Speedy J şi bineînţeles ale celor doi fondatori.

Aceştia din urmă sunt responsabili de primul material din istoria Plus 8, single-ul Elements of Tone, apărut sub alias-ul States of Mind. Ulterior, l-au cooptat şi pe Daniel Bell şi au pus bazele unui proiect ceva mai durabil, Cybersonik.

Între 1990 şi 1993, Cybersonik a realizat patru single-uri de 12-inch. Iniţial, trio-ul o ardea în stilul techno “clasic”, dar cu ultimele două producţii, Thrash (1991) şi Jackhammer/Machine Gun (1993), a dat-o pe brutalităţi de tip “hardcore”. O direcţie pe care toţi cei implicaţi au abandonat-o definitiv de atunci.

După doi ani de la fondarea Plus 8, Acquaviva şi Hawtin au simţit nevoia să se extindă şi au inventat încă un label, Definitive Recordings. Spre deosebire de predecesorul său, Definitive era orientat spre zona mai underground a muzicii house. Combinaţia a funcţionat foarte bine, cei doi flăcăi demonstrând încă odată că au fler în business-ul ăsta de nişă.  

Hawtin se dovedea absolut strălucitor şi pe partea de creaţie. Producţiile realizate de el sub alias-ul Plastikman sunt realmente “groundbreaking”, împingând sound-ul techno dincolo de limitele previzibile.

Cât îl priveşte pe Acquaviva, acesta nu prea s-a omorât cu producţia pe parcursul anilor ’90. După episoadele States of Mind şi Cybersonik părea că s-a lăsat de sportul ăsta. S-a reapucat pe la finalul decadei, când a lansat câteva single-uri sub nume propriu.

Dar ştim că omul era foarte prins cu DJ set-urile, iar acest lucru a fost documentat şi pe cale fonografică, începând din 1994. La vremea aia apăruse moda cu mix-urile pe CD, iar Acquaviva a profitat din plin.  

Şi-a făcut debutul cu o compilaţie apărută la Studio !K7, în seria X-Mix. Materialul este de fapt un “split” cu prietenul Hawtin, ce încearcă să redea atmosfera gig-urilor susţinute în epocă de cei doi.

În următorul deceniu, discografia italiano-canadianului s-a îmbogăţit cu o mulţime de astfel de mix-uri, gustate cu nesaţ de clubberii cei mai ardenţi. Adică ăia care-şi doreau să asculte muzica preferată în orice împrejurare, acasă, în maşină, la munte şi la mare.

Aş mai aminti câteva dintre creaţiile de acest tip ale lui Acquaviva. Definitive: House for All (1995) reprezintă un fel de showcase pentru Definitive Recordings, Skills (1998) este o altă colecţie marca Studio !K7, iar From Saturday to Sunday constă dintr-o serie de CD-uri duble, publicate anual în perioada 2000-2004.

În momentul de față formatul ăsta e cam perimat, primind lovitura de grație în momentul expansiunii “cloud”-urilor muzicale. Dar să nu-ți închipui că amicul Acquaviva a stat să se vaite ca un rochist decrepit. Dimpotrivă, s-a implicat activ în dezvoltarea unor noi tehnologii de producție și distribuție a muzicii.

Pe la sfârșitul secolului trecut, Acquaviva și Hawtin și-au pus label-urile la gheață pentru a investi într-un nou domeniu. Băieții au contribuit cu ceva bani și “know how” la crearea Final Scratch, un “tool” revoluționar pentru DJs.

Ce căcat face Final Scratch-ul ăsta? Permite manipularea fișierelor digitale prin intermediul vinilului și al platanelor. Pizdă, nu? Tool-ul a fost lansat prin 2001, punând bazele tehnologiei DVS (Digital Vinyl System).

Acquaviva a probat în premieră calitățile Final Scratch pe un mix CD, intitulat Mainhatten Sound. Dar pentru fanii techno dedicați, primează faptul că Mainhatten Sound reunește track-uri din catalogul Force Inc., un label “cult” german din anii ‘90.

După Final Scratch, Acquaviva şi Hawtin au mai făcut o combinaţie de efect, participând la fondarea Beatport, un magazin de muzică online. Lansat în 2004, Beatport avea să devină una dintre cele mai importante platforme de distribuţie în sfera muzicii electronice. Compania a fost achiziţionată în 2013 de SFX Entertainment, contra sumei de 50 de milioane de dolari, din care trebuie să fi revenit ceva şi amicilor noştri, ca nişte fondatori ce s-au aflat.

Acquaviva balansează perfect activitatea de DJ cu cea de antreprenor și mai găsește timp și pentru produs muzici. În perioada late nighties/early noughties a avut realizări destul de sporadice, dar și-a intensificat activitatea discografică după 2005, când a reactivat Definitive Recordings.

Cum cultura dance nu este în esență o cultură a albumelor, Acquaviva n-a scos până acum nimic de felul ăsta. Toate creațiile lui sunt disponibile pe single-uri de 12-inch sau, mai nou, ca fişiere digitale.

De remarcat că marea majoritate a producţiilor lui Acquaviva sunt concepute împreună cu alţi tovarăşi. După cum se vede, omul preferă munca în echipă lucrului individual. Printre cei mai importanţi colaboratori ai italo-canadianului se află Olivier Giacomotto, Ramon Zenker, Tobias Lützenkirchen sau Madox.

La fel ca mix-urile, single-urile lui Acquaviva oscilează între house, techno şi variațiile acestora. Pe la jumătatea deceniului trecut, băiatul băga cu precădere pe trend-ul electro-house, iar în perioada recentă s-a orientat mai mult spre tech house. Asta nu înseamnă că s-a cramponat vreodată de un stil anume, amicul nostru fiind un adept declarat al diversităţii.

Preocuparea lui de bază e să incite mulţimile la dans, aşa că întregul său repertoriu înseamnă “banger” după “banger”. Acquaviva este un producător talentat și pasionat, dar spre deosebire de Hawtin s-a mulţumit să rămână în tiparele consacrate. Nu zic că asta ar fi obligatoriu ceva rău, depinde de la om la om, fiecare cum îi e feeling-ul pentru muzică.

Totuși, italo-canadianul e al naibii de polivalent. Mai nou s-a apucat şi de cinematografie, îndeplinind rolul de producător executiv pentru The Red Man. Lansat în 2016, The Red Man este un film artistic despre trip-urile unui DJ scos din circuit după ce a comis toate excesele specifice culturii dance.

Evident, nu există nicio analogie între Acquaviva și personajul din Red Man. Omul nostru se menține pe piață de peste treij’ de ani, extinzându-se, iată, și în câteva domenii conexe.

Mai mult antreprenor decât artist, italo-canadianul a transformat underground-ul dance într-un business viabil, fără să-i pervertească etosul în vreun fel. Îmi era destul de simpatic din cauza asta, dar am citit într-un interviu că se consideră un “adevărat libertarian”. Vomit!


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s