Barbara Acklin

Barbara AcklinMostră de înţelepciune:

„Deţinea o voce superbă, vorbim doar despre o negresă, plus că se pricepea şi să scrie cântece teribil de catchy. Ca stil de interpretare este încrucişarea perfectă între eleganţa lui Dionne Warwick şi fervoarea lui Aretha Franklin. Zău că ar fi fost normal să se impună, chit că accesul în stardom era dificil, datorită concurenţei acerbe din epocă.”


Naştere: 

  • Barbara Jean Acklin, 28 februarie 1943, Oakland, California, SUA

Deces:

  • 27 noiembrie 1998, Omaha, Nebraska, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Ascultând-o pe Barbara Acklin mă întreb cum naiba de femeia asta n-a ajuns o superstarletă. Chiar avea toate calităţile necesare. Deţinea o voce superbă, vorbim doar despre o negresă, plus că se pricepea şi să scrie cântece teribil de catchy. Ca stil de interpretare este încrucişarea perfectă între eleganţa lui Dionne Warwick şi fervoarea lui Aretha Franklin. Zău că ar fi fost normal să se impună, chit că accesul în stardom era dificil, datorită concurenţei acerbe din epocă.

Cu tot succesul marginal, Barbara Acklin rămâne cea mai reprezentativă dizeuză a scenei Chicago soul, alături de Fontella Bass. În anii ’60-’70 dinspre metropola din Illinois s-au răspândit valuri multiple de sunete fermecătoare din branşa asta muzicală. Lumea are tendinţa de a percepe genul soul ca bipolar, luând drept repere stilurile Motown şi southern soul. 

Ca de obicei treaba e mai nuanţată, dovadă că la Chicago se produceau o mulţime de artişti soul de însemnătate majoră. Ar fi suficient să spun că Windy City i-a dat pe Jackie Wilson, Curtis Mayfield, The Impressions, The Chi-Lites, Gene Chandler, Jerry Butler… hai să mă opresc aici.

Am zis deja că Barbara se află undeva între Dionne şi Aretha, ceea ce ilustrează destul de bine şi caracteristicile stilului Chicago soul, în care se regăsesc atât amprentele de blues şi gospel ale soul-ului sudist, cât şi rafinamentul pop de tip Motown.

Eroina noastră a intrat în industrie într-un mod neobişnuit. Prin 1966 s-a angajat ca secretară la Brunswick Records, companie recunoscută pentru meritele sale în promovarea muzicii R&B. A profitat de situaţie şi i-a prezentat nişte demo-uri producătorului Carl Davis.

Acesta s-a gândit mai întâi să încredinţeze un cântec scris de Barbara celebrului Jackie Wilson. Whispers a fost cel mai mare hit al lui Wilson din ultimii trei ani. Mulţumit, cântăreţul a insistat pe lângă Davis s-o ajute pe fată cu un contract, că e talentată.

Primele două single-uri înregistrate de Barbara n-au avut nici un impact în clasamente. A fost nevoie de un duet savuros cu Gene Chandler, Show Me The Way To Go, în primăvara lui 1968, ca artista să simtă puţin aerul topurilor, cu un modest no. 30 la secţiunea R&B din Billboard.

Aveau să treacă încă vreo câteva luni până când Barbara s-a bucurat de un hit adevărat. Love Makes a Woman a adus-o pentru prima şi ultima oară pe superba cântăreaţă în Top 5 R&B şi în Top 20 pop.

Prea puţin pentru o melodie atât de contagiosă, cu o linie vocală de mare clasă şi aranjament orchestral sublim. De precizat că piesa îi avea co-autori pe Carl Davis şi pe Eugene Record, ultimul fiind membru Chi-Lites şi iubitul Barbarei.

În perioada 1967-73 Acklin a realizat cinci LP-uri şi circa o duzină şi jumătate de single-uri. Clasările au fost modeste chiar şi la secţiunea R&B, în timp ce la pop n-a fost vorba decât despre nişte intrări periferice. Ceva era putred la Brunswick Records. 

Am I the Same Girl (1969), cântec scris de Record, poate figura în orice antologie a muzicii soul, în cele trei minute petrecându-se o mulţime de lucruri magice. Din motive neclare, label-ul a preferat să pompeze promovare într-o variantă instrumentală a piesei, cu grupul Young-Holt Unlimited, rebotezată Soul Strut.

Cum linia melodică avea un potenţial gigantic, Soul Strut a fost no. 3 atât la R&B, cât şi la pop. Am I the Same Girl avea însă un mare atuu, vocea excepţională a bietei Barbara, dar versiunea ei s-a clasat pur şi simplu mizerabil (no. 79 R&B şi no. 33 pop). Chiar nu pot pricepe ce a fost în capul casei de discuri.

Şi de ar fi numai asta. Barbara Acklin ar fi trebuit să fie o clientă permanentă a Top 10 R&B şi a Top 40 pop. Mai listez câteva piese cu potenţial, datând din 1968-69: Just Ain’t No Love, After You, From The Teacher to the Preacher (un alt duet cu Gene Chandler), plus alte două osândite ca B-sides: Come and See Me Baby şi Be By My Side.

Pe albume găsim şi preluări din repertoriul lui Burt Bacharach, cu nimic mai prejos decât cele ale suratelor Dionne Warwick sau Dusty Springfield.

De prin 1970 calitatea înregistrărilor lui Acklin s-a cam diminuat. Iarăşi nu ştiu de ce, producătorii au început să-i bage pe gât orchestraţii supraîncărcate, care nu o favorizau deloc.

De asemenea nici alegerea repertoriului nu mai e aşa inspirată, mai ales când e vorba despre piese de pe alte felii, cum ar fi Corcovado (Antonio Carlos Jobim) sau Spinning Wheel (Blood, Sweat & Tears).

Chiar şi aşa, tot se pot găsi nişte cântece pline de farmec şi din perioada aia, ca de exemplu I Can’t Do My Thing (1971), unde artista păşeşte cu graţie pe teritoriul funk-ului, sau I’ll Bake Me a Man (1973), un fel de proto-disco zglobiu.

Chiar în acele momente, în care cariera ei de cântăreaţă se afla într-un declin ireversibil, Barbara Acklin strălucea ca şi songwriter în tandem cu Eugene Record. Cei doi amorezi au semnat atunci o serie de hit-uri majore pentru The Chi-Lites: Have You Ever Seen Her (1971 – no. 1 R&B, no. 3 pop), Oh Girl (1972 – no. 1 R&B, no. 1 pop) sau Stoned Out of My Mind (1972 – no. 2 R&B, no. 30 pop). 

Cum colaborarea cu Brunswick reprezenta o fundătura, solista a optat să treacă la o altă casă de discuri, Capitol Records. Acolo nu a scos decât un singur LP, A Place in the Sun (1975), încercând să se adapteze noilor tendinţe smooth soul şi disco.

Impactul a fost modest spre inexistent, fapt ce se pare că a deprimat-o crunt pe atât de talentata, dar ghinionista cântăreaţă. De atunci nu a mai înregistrat nimic, cu excepţia unui single obscur, prin 1990, deşi a continuat să mai cânte pe scenă în circuitul soul.

Începutul anilor ’90 ar fi fost poate favorabil unui come-back. În epoca respectivă rapper-ul MC Hammer prelua în stil propriu Have You Ever Seen Her, iar grupul pop-soul britanic Swing Out Sister ajungea în topuri cu un cover simpatic după Am I the Same Girl. Dar cui să-i pese că ăstea erau de fapt cântecele Barbarei?

Pentru ca ghinionul să se desăvârşească, Barbara Acklin a încetat din viaţă în 1998, la vârsta de 55 de ani, din cauza unei pneumonii. Singura consolare rămasă e că muzica ei se află la mare preţuire în cercurile de connaisseur-i ai muzicii soul. Ăştia sunt o specie aparte de music nerds, răspândită nu numai în State, ci şi în Europa (bine, în România nu cred că există nici măcar un singur specimen, în afară de mine care sunt omniscient). 


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Un gând despre „Barbara Acklin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s