Acid King

Acid KingMostră de înţelepciune:

„În cântecele lor Acid King se referă în principal la droguri, la motoare şi la ucigă-l toaca. Cel puţin cu ultimele două subiecte nu am nici un fel de tangenţe, dar strict din perspectivă muzicală simt că am destule afinităţi cu Acid King.”


Locul de origine:

  • San Francisco, California, SUA

Perioade de activitate:

  • 1993-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Aşadar Acid King se situează undeva în zona de demarcaţie dintre stoner şi doom metal, două curente înrudite dealtfel. Ca la mai toate trupele de tipul ăsta, influenţa de bază este Black Sabbath-ul timpuriu. Totuşi Acid King se distinge în acest context machoist prin faptul că are ca lider o muiere: Lori S., vocalizdă şi chitarizdă. E ca şi cum Ozzy Osbourne şi Tony Iommi ar poseda simultan sufletul unei biete fiinţe de sex femeiesc.

La riff-uri tanti Lori este într-adevăr leită taica Tony, dar trilurile-i guturale aduc mai degrabă cu gândul la o versiune şi mai „testosteronizată” a lui Joan Jett. Genul de gagică pe care ţi-e frică s-o superi ca să nu-ţi dea muie la propriu.

Lori S. cântă în Acid King acompaniată de doi flăcăi: un baterist (Joey Osbourne) şi un basist (s-au perindat de fapt vreo şase în istoria trupei). Deci avem de-a face cu un „power trio”, cum ar veni.

Începuturile Acid King datează de prin 1993. Denumirea formaţiei a fost inspirată de porecla lui Ricky Kasso, un adolescent pasionat de droguri, heavy metal şi satanism. În vara lui 1984, la vârsta de 17 ani, Kasso a devenit o celebritate în toată America după ce şi-a killerit un tovarăş torturându-l ritualic. Abominabilele fapte se petreceau undeva într-o pădure din statul New York. Ricky „The Acid King” şi-a făcut apoi singur felul, la două zile după ce a fost arestat. 

Dacă simţi tendinţa morbidă de a afla mai multe despre isprăvile lui Ricky, ţi-am dat link-ul la wikipedia, plus că mai ai şi google. Eu reiau şirul poveştii cu Acid King, formaţie ce, iată, îi conservă memoria. Deja sus numita gaşcă are în spate mai mulţi ani de activitate decât a avut de viaţă idolul ei, însă până acum n-a scos decât trei albume mari şi late: Zoroaster (1995), Busse Woods (1999) şi Acid King III (2005). E adevărat, ăstora li se mai adaugă ceva EP-uri, split-uri, compilaţii.

După părerea mea, cantitatea redusă de material discografic este mai curând un atuu pentru Acid King. Stoner rock-ul e destul de monoton prin natura lui. Tre’ să percepi anumite vibraţii ca să-i înţelegi savoarea.

Timp de două decenii, un ritm de genul „anul şi cârlanul” ar fi dus în final spre o redundanţă atât de gravă, încât s-ar fi înstrăinat şi cei mai prăjiţi dintre fani. Se ştie, genul stoner rock are adepţi puţini, dar devotaţi, cu înclinaţii de music nerds, care ştiu tot ce mişcă în plan global la ei pe ramură. Plus că internet-ul i-a adus şi mai aproape unii de alţii. 

Aşa că Acid King au o pâine de mâncat, mai ales că au aderenţă şi la pasionaţii de doom metal sau sludge metal. Din câte am văzut, chiar dacă albumele sunt rarefiate rău, oamenii sunt destul de solicitaţi pentru turnee, nu numai prin State, ci şi prin Europa sau Japonia.

Stilistic, la Acid King totul se dezvoltă în jurul riff-urilor zguduitor de apăsătoare, executate cu străşnicie de madama Lori S.. Bineînţeles că se adaugă şi excesul de feedback, vital în aceste împrejurări. Acid King nu este totuşi o clonă Black Sabbath. Se simte destul şi din dileala „spaţială” de tip Hawkwind, dar şi din înclinaţia spre absurd a celor de la Melvins.

Cu Melvins legăturile sunt destul de directe, tobarul lor, Dale Crover, babardind-o cu acte pe Lori prin anii ’90. Treaba s-a sfârşit însă cu divorţ. Pe lângă asta Joey Osbourne dă în tobe la Altamont, side-project unde Crover se joacă de-a Dave Grohl la Foo Fighters.

În cântecele lor Acid King se referă în principal la droguri, la motoare şi la ucigă-l toaca. Cel puţin cu ultimele două subiecte nu am nici un fel de tangenţe, dar strict din perspectivă muzicală simt că am destule afinităţi cu Acid King.

Ca parte relevantă a scenei stoner rock, trio-ul a participat din plin la reînvierea spiritului heavy metal autentic. Iniţial termenul a fost uzitat în jargonul jurnaliştilor muzicali în legătură cu Led Zeppelin şi Black Sabbath. Ăsta e sound-ul care-mi place mie, sexy-groovy-decadent, un derivat ingenuu al rock’n’roll-ului şi un fel de replică albă a funk-ului.

Degeaba mănâncă căcat Rob Halford că Judas Priest ar fi inventat genul ăsta. Ei şi generaţia NWOBHM doar au întinat adevăratele idealuri heavy metal. A trebuit să vină stoner rock-ul spre sfârşitul secolului ca să ascultăm iar metal de calitate (bine, aş mai adaugă aici şi contribuţiile primelor valuri de metal alternativ). 

Ca să închei, Acid King întruchipează perfect idealul stoner rock, iar discurile sale sunt un „must” dacă eşti din film. 

Update:

Şi dacă nici până acum n-ai ieşit din film, te poţi bucura în sfârşit de cel de al patrulea album Acid King, Middle of Nowhere, Center of Everywhere. Acesta a fost lansat în primăvara lui 2015, la un deceniu distanţă faţă de predecesorul său.

Noul opus nu diferă în esenţă de realizările anterioare, dar aduce unele schimbări pe care fanii adevăraţi le pot sesiza cu uşurinţă. În primul rând producţia e ceva mai şlefuită, fără a altera în vreun fel spiritul stoner-doom neîmblânzit al trio-ului.

Apoi, lirica albumului atinge un subiect mai puţin familiar pentru Acid King: nemărginirea spaţiului cosmic. E un semn că Lori S. şi băieţii şi-au schimbat în sfârşit dealer-ul.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Un gând despre „Acid King

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s