Johnny Ace

Mostră de înţelepciune:

„Cu toată înclinaţia asta spre sentimentalism, Ace era departe de rafinamentul unora ca Nat King Cole sau Billy Eckstine. Maniera sa de interpretare a rămas impregnată de fervoarea specifică blues-ului.”


Naştere: 

  • John Marshall Alexander Jr., 9 iunie 1929, Memphis, Tennessee, SUA

Deces:

  • 25 decembrie 1954, Houston, Texas, SUA

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Johnny Ace venea aşadar din Memphis, Tennessee, una dintre primele metropole în care s-a dezvoltat o scenă de blues. Epicentrul mişcării se afla pe Beale Street. Acolo erau o grămadă de baruri de negrii, unde se produceau muzicanţi unul şi unul. Micuţul şi talentatul Johnny s-a înhăitat şi el cu o gaşcă de bluesmen-i ce-şi spuneau The Beale Streeters. Nu era o formaţie propriu-zisă, line up-ul fiind unul flexibil, în funcţie de împrejurări. Astăzi s-ar fi numit „colectiv muzical”.

Prin Beale Streeters au trecut între alţii şi nişte domni oarecare, ce-şi ziceau B.B. King şi Bobby „Blue” Bland. După ce ăştia şi-au luat zborul în carierele lor strălucite, şefia a fost preluată de micuţul Johnny. Astfel, de prin 1952, The Beale Streeters a devenit oficial grupul său de acompaniament. 

Chiar în acel an Johnny Ace a semnat un contract cu Duke Records, un label important de blues şi R&B. Cel dintâi single, răvăşitoarea baladă My Song, a rupt grav inimile negreselor. Drept consecinţă a rămas vreme de nouă săptămâni pe primul loc în topul de specialitate de la Billboard.

Până s-o mierlească, Johnny Ace a mai cules alte cinci hit-uri de Top 10 R&B, între care încă un no. 1: The Clock (1953). De menţionat că în ultima parte a scurtei sale cariere, Ace a fost acompaniat de o altă formaţie, cea condusă Johnny Otis, renumitul grecotei cu suflet de negru.

Ar fi redundant să spun că Johnny Ace avea o voce bună, doar era negru şi toţi negrii cântă formidabil. Ca stil şi atitudine, băiatul anticipează cumva genul de crooner soul din anii ’70-’80. Repertoriul lui era dominat de balade triste, despre iubiri, despărţiri, jurăminte, regrete etc. Tânguielile năpăstuitului chanteur erau îngânate frecvent de un sax tenor. Pe înregistrările mai târzii atmosfera a devenit ceva mai senină datorită clipocelilor vibrafonului manevrat de Johnny Otis.

Cu toată înclinaţia asta spre sentimentalism, Ace era departe de rafinamentul unora ca Nat King Cole sau Billy Eckstine. Maniera sa de interpretare a rămas impregnată de fervoarea specifică blues-ului.

Are şi câteva piese săltăreţe, rock’n’roll-uri veritabile, deşi termenul nu intrase încă în uz. Mai toate sunt surghiunite ca B-sides, aşa că Johnny n-a avut nici un hit de asemenea factură. Se descurca însă remarcabil şi în ipostaza de proto-rocker, ce-i reliefa mai bine şi talentul de pianist. De ascultat Yes, Baby, un duet cu straşnica Big Mama Thornton, sau Ace’s Wild, un instrumental năvalnic.

Şi a venit şi Crăciunul lui 1954. Ca mulţi artişti, Johnny n-avea liber. Se juca de-a Ştefan Bănică Jr. prin Houston, Texas, împreună cu renumita tovarăşă de label Big Mama Thornton. Nu ştiu ce face Bănică după concerte, dar în dimineaţa fatală Johnny Ace o ardea prin culise cu nişte vodcă la bord şi un pistolet în mână. După unii martori, tolomacul avea impresia că arma nu e încărcată, aşa că se distra jucând „ruleta rusească”. Până când baaang şi creierii au zburat. 

Big Mama Thornton a povestit altă versiune, chiar şi mai odioasă. Tot aşa, cică Johnny nu ştia că pistoletul are gloanţe şi tot îl agita înspre gagica lui şi încă o muiere. „Hăhă… vă căcaţi pe voi?! N-are gloanţe, fă. Uite, trag în mine!” Şi baaang, creierii au zburat. Indiferent care dintre cele două versiuni e reală, amărâtul de Johnny Ace ar merita din plin un Darwin Award post-mortem.

Fanii s-au întristat grav, că doar îi apreciau talentul, nu apucăturile tembele. Impactul morţii sale în rândurile Americii negre a fost comparat cu acela al morţii starului country Hank Williams în rândurile Americii rurale. S-a mai spus de asemenea că dispariţia prematură a lui Ace a deschis şirul marilor tragedii rock’n’roll.

Don Robey, patronul de la Duke, s-o fi emoţionat şi el, însă avea în sertare câteva cântece trase de junele artist cu puţin înainte să-şi zboare creierii. La începutul lui 1955 Pledging My Love a stat zece săptămâni pe prima poziţie a topului R&B. În plus a penetrat şi în clasamentul pop, până pe locul 17. Astfel Johnny Ace a avut cel mai mare hit al vieţii când era deja mort.

Pledging My Love a ajuns efectiv un standard pop, fiind preluat apoi de artişti diverşi, ca Elvis Presley, Emmylou Harris, Solomon Burke sau de Diana Ross & Marvin Gaye în duet. În plus, varianta originală apare pe soundtrack-urile unor filme de succes: Mean Streets (Scorsese), Christine (John Carpenter), Back to the Future (Zemeckis). 

Johnny Ace a fost jelit şi de colegii lui de breaslă. Nu la mult timp după Crăciunul fatidic unii dintre ei i-au închinat epitafuri. E vorba despre Varetta Dillard (Johnny Has Gone) şi Johnny Moore’s Three Blazers (Johnny Ace’s Last Letter).

Peste aproape trei decenii, talentatul de Paul Simon i-a dedicat şi el un cântecel ce are de fapt iz autobiografic: The Late Great Johnny Ace. Simon a declarat ulterior că Pledging My Love a fost primul disc pe care l-a cumpărat vreodată. Asta pentru că făcea parte dintr-o generaţie de tineri albi ce devenise fascinată de rhythm & blues. Acei tineri care au schimbat apoi definitiv cursul muzicii pop americane.

Chiar dacă are meritele lui de pionierat, Johnny Ace este mai degrabă un clasic minor al genului R&B. A fost propus de două ori pentru Rock and Roll Hall of Fame, în anii ’80, dar nu a întrunit sufragiile necesare.

E greu de presupus ce ar fi făcut dacă nu-şi găurea singur mecla. Poate că ar fi profitat de explozia rock’n’roll-ului, aşa cum au făcut Little Richard sau Fats Domino. Sau poate ar fi intrat în declin, la fel ca şi alţi precursori ce nu au beneficiat de recunoaşterea cuvenită. Până la urmă ar fi depins şi de managementul artistului. Numai că Johnny Ace şi-a manageriat pe cont propriu viaţa şi cariera, încheindu-le definitiv la beţie. 


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s