Absynthe Minded

Absynthe MindedMostră de înţelepciune:

„Absynthe Minded e o trupă simpatică, ce întruchipează cumva spiritul Europei tinere de la începutul acestui secol. Muzica lor e un soundtrack foarte bun pentru excursii boeme cu autostopul pe continent şi popasuri aranjate prin reţeaua CouchSurfing.”


Locul de origine: 

  • Ghent, Vlaams Gewest, Belgia

Perioada de activitate:

  • 1999-prezent

Încadrare stilistică: 


Colţul criticului de artă:

În anii ’90 Belgia s-a dovedit a fi un tărâm foarte fertil pentru muzica alternativă. Înainte de orice, aici a răsărit dEUS, una dintre cele mai tari trupe rock’n’roll de pe planetă. Apoi mai avem delicatese ca Hooverphonic, Soulwax, K’s Choice, iar pentru cunoscători amintim şi multitudinea de ramificaţii ale arborelui dEUS (Millionaire, Zita Swoon, Vive la Fête, Evil Superstars, Dead Man Ray, Kiss My Jazz ş.a.).

Începutul secolului XXI nu a mai adăugat prea multe nume noi pe lista de alternativi belgieni de clasă internaţională, dar totuşi avem ceva „honorable mentions” pentru Das Pop şi Absynthe Minded.

Ăştia din urmă sunt aşadar subiecţii articolului de faţă. Pe facebook se autodescriu drept „Europe’s best kept secret” şi s-ar putea să ai o surpriză plăcută dacă-i asculţi, mai ales dacă eşti în filmul alternative/indie al decadei trecute. Absynthe Minded s-a născut prin 1999, dar iniţial nu reprezenta decât un „one man project” de dormitor al vocalistului şi chitaristului Bert Ostyn, pe atunci un teenager cu aspiraţii artistice.

După circa trei ani omul nostru a început să strângă şi un „band” pe lângă el. Mai întâi s-a împrietenit cu violonistul Renaud Ghilbert, cu care era coleg la Conservatorul din Ghent. Apoi au venit Sergej Van Bouwel (chitară bas, contrabas) şi Jan Duthoy (pian, orgă Hammond), pentru ca în final formula să fie completată de bateristul Jakob Nachtergaele. Toţi flăcăii sunt născuţi între 1979 şi 1981 şi se pare că există o mare înţelegere şi armonie între ei, fiindcă până acum nu s-a petrecut nici o schimbare de componenţă. 

Cel dintâi disc oficial Absynthe Minded a fost promiţătorul EP History Makes Science Fiction (2003). Materialul se împarte între melodii în spiritul indie pop contemporan şi reprize cu tentă jazzy-bluesy.

Albumul de debut, Acquired Taste (2004), începe diferit, cu două reprize de rock musculos, ce te trimit inevitabil cu gândul la dEUS. Apoi repertoriul se diversifică, pe de o parte cu reprize pop melancolice, iar pe de alta cu trimiteri evidente spre epoca de aur a swing-ului şi a Quintette du Hot Club de France.

Asta e o reţetă pe care belgienii au utilizat-o ulterior, cu mici variaţiuni, pe toate albumele pe care le-au scos până în prezent. Uneori mai întâlnim şi accente de blues, funk, klezmer sau balcanice. Totuşi Absynthe Minded izbutesc să nu fie redundanţi.

Odată pentru că Bert Ostyn, responsabil exclusiv pentru partea de songwriting, e talentat şi consecvent, nu cade niciodată sub un anumit standard. Are o voce distinctă, expresivă şi nu în ultimul rând e un bun storyteller, ceea ce întregeşte pe deplin şarmul muzicii Absynthe Minded.

Toţi din trupă sunt instrumentişti de calitate şi se leagă exemplar între ei. Violonistul Renaud Ghilbert este foarte convingător şi când emulează eleganţa ludică a lui Stéphane Grappelli, dar şi atunci când se metamorfozează într-un zănatic post-modernist, în stilul confratelui Klaas Janzoons de la dEUS. 

Al doilea album, New Day (2005), rămâne unul dintre cele mai reuşite din discografia trupei. Momentul culminant este My Heroics, Part One, cu un Ostyn pasional şi un balans ritmic obsedant, punctat subtil de pianul lui Duthoy. Piesa-titlu e şi ea foarte interesantă, prin schimbările inteligente de tempo şi de atmosferă. 

There Is Nothing (2007) este cel mai rock’n’roll dintre albumele Absynthe Minded, inflexiunile de jazz fiind abandonate în mare parte. De remarcat coperta, semnată de un artist „cult” japonez: Yoshitomo Nara. Deşi din punctul meu de vedere este sub predecesorul său, There Is Nothing a marcat prima intrare a trupei în Top 10 flamand (în Belgia există două chart-uri separate, unul flamand şi celălalt valon).

Al patrulea album de studio se cheamă pur şi simplu Absynthe Minded şi a apărut în 2009. În premieră, tradiţia debuturilor rock furtunoase a fost abandonată, track-ul nr. 1, If You Don’t Go, I Don’t Go, evocând din nou şarmul epocii lui Reinhardt & Grapelli. Asta probabil în compensaţie pentru infidelitatea săvârşită anterior faţă de influenţele jazz.

Albumul a urcat până pe locul 5 în topul flamand, în timp ce single-ul Envoi (al cărui intro te duce cu gândul la All Along the Watchtower) a devenit cel dintâi no. 1 din cariera junilor muzicanţi. Ca momentul de glorie să fie total, trupa a plecat acasă cu patru premii de la ediţia din 2010 a Music Industry Awards (un fel de Grammy-uri belgiene).

Absynthe Minded s-a întors pe piaţă abia în 2012, cu As It Ever Was, dar a fost o revenire în stil mare. Albumul a fost no. 1 în Flandra, confirmând faptul că băieţii sunt superstaruri la ei în ogradă. As It Ever Was este dominat de sound rock „radio friendly”, nu foarte inovativ, dar plăcut la ascultare. O excepţie în peisaj este piesa Little Rascal, care-i un melanj izbutit de Joy Division şi muzică arăbească.

Ca să concluzionez, Absynthe Minded e o trupă simpatică, ce întruchipează cumva spiritul Europei tinere de la începutul acestui secol. Muzica lor e un soundtrack foarte bun pentru excursii boeme cu autostopul pe continent şi popasuri aranjate prin reţeaua CouchSurfing.

Publicul ţintă e unul foarte la curent cu trend-urile contemporane, dar care are o sensibilitate şi pentru muzica din vremea părinţilor (ca de exemplu Beatles), ba chiar şi din cea a bunicilor (am tot zis de Quintette du Hot Club de France). Totuşi, cred că după un deceniu de activitate, cu cinci albume pe rafturi, Absynthe Minded şi-au cam consumat potenţialul şi nu mai au ce surpriză să ofere. 

Update:

Oh, ce profetic a sunat finalul articolului! De vreun an şi ceva Absynthe Minded au luat o bine meritată pauză, dar pentru neobositul Bert Ostyn acesta n-a fost decât un prilej să pornească voios în cariera solo.

Mă rog, în urmă cu cinci ani a făcut ceva muzică de film pe barba lui. Însă acum e vorba despre un album în toată regula, lansat la începutul lui 2015, sub titlul No South of the South Pole. Artistul semnează de fapt cu mononimul Ostyn şi pe facebook sunt listaţi şi câţiva băieţi instrumentişti, deci după toate aparenţele s-a închegat un band veritabil.

No South of the South Pole sună foarte diferit de Absynthe Minded, apropiindu-se destul de mult de vibe-ul indie nord-american, undeva la confluenţa între Arcade Fire, Vampire Weekend şi LCD Sound System. Fiindcă i-am menţionat pe ultimii, ţi-ai dat seama că există şi tuşe electronice, ceea ce la trupa-mamă nu prea s-a întâmplat.

Mie îmi plac mai ales I Like Your Brew şi The Imposter, amândouă având înclinaţii disco-psihedelice. Interesantă şi Crunk, cu sonorităţile ei de sitar. Dar să nu-ţi închipui că albumul e vreo capodoperă. E decent, agreabil, dar poţi să sari peste el dacă nu eşti fan Ostyn/Absythe Minded.

Trei dintre ceilalţi membri Absynthe Minded – Ghilbert, Van Bouwel şi Nachtergaele – s-au anturat cu încă nişte flăcăi într-un proiect world music, denumit Les Cerveaux Lents. O ard pe klezmer, gipsy, balcanisme, cred că ar prinde serios şi în România.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s