Colonel Abrams

Mostră de înţelepciune:

„Un seducător desăvârşit, Abrams impresiona datorită staturii de baschetbalist şi mişcărilor agile de dans. Dacă poţi să-ţi mişti umerii cum o făcea Colonelu’ pe timpurile alea, să fiu al dracu’ de nu iau un pachet de euroi şi ţi-l lipesc felie cu felie, direct pe fruntea-ţi transpirată.”


Naştere: 

  • Colonel Abrams IV, 25 mai 1949, Detroit, Michigan, SUA

Deces:

  • 24 noiembrie 2016, New York City, New York

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Suntem în 2017, luna mai, dar am datat post-ul ăsta în ianuarie 2014, ca să-l integrez pe răposatul Colonel Abrams în armonia alfabetică ce definește monumentala enciclopedie. Culmea e că știam de mai demult de existenţa lui, doar că-l listasem la “C”, închipuindu-mi că-i vorba de un cognomen, gen Captain Beefheart.

Mi-am reamintit de bietul Colonel în noiembrie anul trecut, când vestea dispariţiei sale a inundat tot Internet-ul muzical. A mai trecut ceva timp până când mi-am dat seama că omul își are locul la litera “A”.

După unele surse ca Discogs sau RateYourMusic, numele său real ar fi Donald Abrams. Însă în multe alte locuri se menționează că artistul chiar așa a fost botezat, Colonel. O scurtă secvenţă de pe youtube m-a lămurit definitiv (cu toate că ala care a urcat clipul i-a trecut greşit numele de familie).

Nici măcar nu e singurul muzicant afro-american blagoslovit de babaci cu nume milităresc. Îi mai avem și pe simpaticii Major Lance sau General Johnson. Să fi fost o modă onomastică la un moment dat? În fine, ăsta e cu totul alt câmp de cercetare.

Deşi la bază a fost un interpret de soul/R&B, Colonel Abrams a rămas în istorie ca unul dintre pionierii muzicii house. S-a afirmat la începutul anilor ’80, când a devenit favoritul DJ-ilor din Paradise Garage şi Zanzibar, cele două leagăne ale scenei house de pe Coasta de Est.

Impactul său în underground-ul muzicii dance a atras atenţia “majorilor”, aşa că în 1985, Colonel s-a bucurat de singurul său succes mainstream, Trapped. A fost una dintre primele ocazii în care publicul larg a luat cunoştinţă de faptul că undeva pe planetă se inventaseră febrilele beat-uri house.

Repertoriul lui Abrams are însă şi o faţetă baladistică, destul de consistentă. Cu toate că suna foarte convingător şi atunci când se deda la câte un slow jam, înregistrările sale din această categorie au rămas de interes secundar, sau chiar terţiar.

Falsul Colonel a sosit pe lume în 1949, în Detroit, dar când era borac s-a mutat împreună cu familionul tocmai la New York. Înzestrat cu o grămadă de talent şi impulsionat de succesul altor confraţi afro-americani, flăcăul şi-a dorit intens să urmeze o carieră în muzică. Pe lângă voce, mai băga cu chitara şi cu pianul, deci era un muzicant multifuncţional.

A intrat în circuit de pe la sfârşitul anilor ’60, perindându-se mai bine de un deceniu prin tot soiul de trupe fără noroc. La un moment dat, prin 1976-77, a fost cooptat în 94 East, o gaşcă de strămutaţi din Minneapolis, ce-l avea la ghitară pe un anume Prince Roger Nelson. 94 East semnase cică un contract cu Polydor, dar nu ştiu ce căcat s-a întâmplat, că s-a dus totul de râpă.

Trecut de 30 de ani, Colonelul nu reuşea deloc să intre în graţiile Euterpei. Până când, într-o seară norocoasă, muza s-a îmbunat şi i-a purtat paşii spre mirificul club de dans Paradise Garage, unde a nimerit fix în mijlocul unei noi revoluţii muzicale.

După ce a fost deposedată de primul ei vlăstar, muzica disco, comunitatea negrilor LGBT inventa o nouă formă de exprimare, ce avea să fie botezată house music. Curentul s-a născut la Chicago, dar şi-a găsit imediat un pandant la New York, mulţumită lui Larry Levan, faimosul DJ rezident din Paradise Garage (aka Gay-rage).

Inspirat de vibe-ul din 84 King Street, Colonelul a scris trei cântece, pe care le-a imprimat pe un magnetofon cu 8 piste. Acțiunea s-a petrecut cândva prin 1982, în dormitorul lui Boyd Jarvis, unul dintre primii producători de house din New York.

Demo-ul a circulat printre DJ-ii din cluburi şi de la radiourile underground, bucurându-se de un feedback excelent din partea dansatorilor. Cel puţin You Got Me Running a fost un adevărat hit, iar fanii se simțeau frustrați pentru că era de negăsit în magazinele de discuri. Vezi ce mișto e acum, că s-a inventat Internetul?

Cele trei melodii trase de Abrams şi Jarvis se aud ca dracu’, dar au o valoare documentară excepţională, aflându-se între cele dintâi exemple de muzică house ever. După atâţia ani de anonimat, Colonelul devenea noua senzaţie muzicală a Coastei de Est, fiind gata să facă pasul spre statutul oficial de “recording artist”.

Iniţial a intrat în vederile unui label independent, Streetwise Records, deţinut de faimosul producător Arthur Baker. Abrams a tras acolo doar două single-uri, Music Is the Answer şi Leave the Message Behind the Door, ambele datând din 1984.

Music Is the Answer este un anthem house timpuriu, plin de elan şi fervoare, ce atribuie muzicii virtuţi de panaceu universal, capabil să rezolve toate problemele umanităţii. Wishful thinking… La fel ca şi celelalte înregistrări din timpurii din cariera solistului, Music Is the Answer ilustrează perfect tranziţia de la disco la house, de această dată în condiţii tehnice ceva mai profesionale.

Leave the Message Behind the Door se înscrie în alt registru, fiind o baladă orchestrată ca la carte, cu chitară, fretless bass etc. Artistul relatează povestea unei relaţii eşuate, fapt ce avea să devină un leitmotiv al întregii sale creaţii.

Ascensiunea Colonelului a continuat în ritm ameţitor, în acea perioadă. Şederea la Streetwise a fost de scurtă durată, fiindcă solistul s-a trezit cu o propunere ispititoare din partea gigantului MCA. Iată cum i s-a deschis calea spre stardom la vârsta de 35 de ani, într-o vreme în care Michael Jackson, mai tânăr cu aproape un deceniu, obosise demult de atâtea succese colosale.

Colonel Abrams a realizat albumul de debut, self-titled, în toamna lui 1985. Materialul a beneficiat de aportul unor producători de top, precum britanicul Richard James Burgess (cunoscut pentru colaborările sale din sfera new wave) şi franţuzul Cerrone (un geniu recunoscut al muzicii disco).

LP-ul captează energia house-ului timpuriu, adaptând-o unui context sonor ceva mai familiar pentru publicul larg. Colonel Abrams este probabil întâiul exponent al scenei house ce a tras un întreg album, ieşind din rutina single-urilor de 12-inch, destinate cu precădere platanelor de discotecă.

Totuşi, gloria Colonelului tot dintre discuri single a răsărit. Trapped, primul extras de pe albumul Colonel Abrams, a prins de minune în UK, ajungând până pe poziţia a treia a chart-ului naţional. Melodia a avut impact şi în alte colţuri ale Europei, pătrunzând în Top 10 din Germania, Olanda sau Irlanda.

În US, Trapped a rupt doar în chart-ul specializat pe muzică dance, unde a atins poziţia no. 1. A pătruns într-o manieră mult mai timidă şi la secţiunea R&B, unde s-a clasat pe un onorabil loc 20.

Un adevărat dezmăţ de synth-uri şi maşini de ritm, Trapped e genul ăla de cântec care aduce lumea instant pe ringul de dans. Nu te lăsa păcălit de prejudecăţile tale despre digitalizarea optezicistă. Trapped sună cât se poate de senzual şi de groovy, având şi o atingere subtilă de latino-americanitate, dacă-mi permiţi exprimarea.

Dar mai mult decât de beat-uri, şarmul  irezistibil al piesei ţine de interpretarea Colonelui, un soulster de talie mondială. Pe lângă timbrul remarcabil, personajul avea şi o apariţie interesantă, după cum putem vedea în clip-urile din epocă.

Un seducător desăvârşit, Abrams impresiona datorită staturii de baschetbalist şi mişcărilor agile de dans. Dacă poţi să-ţi mişti umerii cum o făcea Colonelu’ pe timpurile alea, să fiu al dracu’ de nu iau un pachet de euroi şi ţi-l lipesc felie cu felie, direct pe fruntea-ţi transpirată.

În afară de Trapped, LP-ul Colonel Abrams conţine şi alte bucăţi incitante pentru dansatori, cum ar fi Speculation sau I’m Not Gonna Let. Însă mai mult de jumătate din cântecele aflate pe disc sunt slow jams, o specie muzicală ce i se potriveşte cel puţin la fel de bine talentatului Colonel.

Indiferent că jură dragoste veşnică (Never Change) sau se lasă mistuit de o pasiune nestatornică (Over and Over), Colonelul cucereşte cu uşurinţă orice inimă romantică. La penultima piesă de pe album, Margaux, descoperim o latură diferită a personalităţii artistului, acea de tată de familie, mândru de fiica sa pre-adolescentă, aşa cum tind să cred ascultând versurile.

Chiar dacă impactul în US s-a situat sub aşteptări, debutul lui Colonel Abrams în format long-play a reprezentat o reuşită. Performanţele realizate de Trapped în Europa au inaugurat calea popularităţii transatlantice a muzicii house. Privind retrospectiv, în 2017, putem constata că house-ul s-a bucurat de un succes semnificativ mai mare în Lumea Veche, decât în Lumea Nouă, cea care l-a zămislit în subteranele sale culturale.

Colonelul s-a întors cu al doilea LP, You and Me Equal Us, în 1987. Aidoma predecesorului, You and Me Equal Us combină track-urile intense de dans cu balade de mare încărcătură sentimentală. Numai că de data asta s-a cam suprasolicitat romantismul fanilor, cele cinci slow jam-uri fiind înghesuite unul într-altul, tocmai în miezul discului.

Imaginea solistului s-a schimbat considerabil faţă de primul album. Abrams a abandonat ţinutele post-disco în favoarea unui outfit retro-classy, de tip zoot suit, cu care pozează mândru pe coperta You and Me Equal Us.

Single-ul pilot, How Soon We Forget, a fost înzestrat cu un videoclip în aceleaşi nuanţe retro, ce evocă atmosfera specifică de Chitlin’ Circuit. Ca muzicalitate, How Soon We Forget continuă linia house-pop de la Trapped, fără să atingă neapărat aceleaşi înălţimi artistice. Melodia s-a bucurat totuşi de succes, devenind no. 1 dance şi no. 6 R&B, în eternele chart-uri Billboard.  

You and Me Equal Us conţine şi o variantă reciclată la You Got Me Running, lipsită de farmecul de gherilă al originalului. În general, albumul sună OK-ish, dar lipseşte acea scânteie capabilă să declanşeze un nou hit internaţional, în genul Trapped. Nici baladele, interpretate cu atâta ardoare, nu l-au transformat pe Colonel într-un rival de temut pentru Lionel Richie sau Luther Vandross.

Drept consecinţă, MCA a decis că Abrams nu mai are perspective la vârful industriei muzicale, şi l-a pus pe liber. A urmat o nouă perioadă de derută în cariera greu încercatului muzicant.

O primă tentativă de revenire s-a produs în 1990, cu single-ul disco-house Bad Timing, produs de Larry Blackmoon (solistul de la Cameo – tre’ să ştii Word Up). Doi ani mai târziu, Colonelul a scos un nou album, About a Romance, via semi-independenţii Scotti Bros. Records.

Desigur, About a Romance este dominat de trăirile romantice cu care ne-am obişnuit, numai că se încadrează ceva mai ferm în aria muzicii dance, prin comparaţie cu primele două discuri, scindate masiv de pornirile de baladist R&B ale protagonistului. Albumul reflectă tendinţele garage/deep house din anii ’90, destul de ancorate în sonorităţile old-school, de soul şi jazz.

Deja nu se mai punea problema unui eventual come-back al Colonelui în zonele înalte ale chart-urilor. Ţinta sa era o audienţă dedicată de clubberi, care din când în când mai simţea nevoia să se chill-uiască cu un slow jam.

Pe parcursul anilor ’90, Abrams a descoperit că poate mânca o pâine, închiriindu-şi vocea pentru diverse producţii house, destinate strict celor implicaţi adânc în fenomen. Demne de atenţie sunt colaborările cu băieţii de la Smack Productions, cei care s-au aflat în spatele succesului fabuloasei Adeva.

Ultima încercare a Colonelui pe piaţa de albume datează din 1996. Make a Difference a ieşit la o casă de discuri efemeră, cu denumire somptuoasă, Music USA. Bun de dansat, bun de mixat. Albumul include un duet cu bomba sexy Ultra Naté şi un remix la zi după Trapped.

În aceiaşi perioadă, Colonelul a fondat propriul label, denumit cum altfel decât Colonel Records. A continuat să realizeze discuri single, în mod destul de sporadic, şi după trecerea în al treilea mileniu.

Una dintre cele mai bune înregistrări ale sale din perioada finală este Who Wrotes the Rules of Love, o colaborare cu producătorul Omar-S, din 2011. Audiţia piesei este un prilej să constatăm cât de frumos le îmbătrânesc negrilor corzile vocale.

Colonelul a continuat să cânte live, învăluit de aura sa de erou al epocii Paradise Garage, care a trecut la un moment dat şi pe la Top of the Pops, Soul Train sau Montreux. Cea mai recentă filmare de pe youtube, cu el pe scenă, datează din 2012, când a cântat în cadrul unui festival mega-nostalgic din UK. Se vedea clar că dansatorul feroce de altă dată avea probleme serioase.

În 2015, fanii muzicii dance au fost mişcaţi de veştile foarte proaste despre cel pe care-l considerau o legendă vie. Prietenii artistului au lansat o campanie de crowdfunding, pentru a-l salva de la ananghie.

Bietul Colonel era bolnav de diabet şi rămasese fără un sfanţ şi fără un domiciu stabil în sălbaticul New York. Toată nenoricirea a pornit din cauza sistemului de sănatate american, una dintre cele mai odioase creaţii ale neoliberalismului.

Marshall Jefferson, un alt precurs major al scenei house, şi-a rugat fanii să-şi redirecţioneze donaţiile făcute pentru noul său album spre a-l ajuta pe Colonelul lovit de soartă. Renumitul DJ a atras atenţia asupra unei situaţii durereoase, ce afectează veteranii muzicii dance, în timp ce alţii fac tone de bani de pe urma inovaţiilor aduse de ei:

“This should as serve as a reminder to a lot of us in the house music business that we’re not rich, we don’t have pension plans and the bottom could drop out at any second … He is in dire straits now. A lot of us have seen how bad his health is first hand”.

Din nefericire, Colonelul s-a stins pe 24 noiembrie 2016. Ca o amară ironie, americanii serbau atunci Ziua Recunoştinţei. Uite aşa a ajuns sărmanul cântăreţ subiect de ştire în mai toate publicaţiile importante, de la BBC News, The Guardian, Pitchfork sau Mixmag până la Daily Mail sau Libertatea.

În urma lui au rămas un vraf de discuri, ce face deliciul colecţionarilor, şi nişte scheme de dans imposibil de imitat. Dacă nu există niciun fel de rai, ar trebui inventat unul în care underachiever-ii din muzica pop să-şi găsească un sector special. Care uneori s-ar putea suprapune cu cel rezervat victimelor inocente ale neoliberalismului.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s