Andy Abraham

AndyAbrahamMostră de înţelepciune:

„Andy Abraham a participat în cel de al doilea sezon X Factor, în 2005 (…). Pe atunci în vârstă de 41 ani, Abraham era un tată de familie bun şi iubitor, care-şi câştiga existenţa ca gunoier. Toată lumea a fost uimită de cum poate să cânte omul, de parcă ar exista negri care nu pot să cânte. Doar că unii ajung Nat King Cole, James Brown, Usher… iar alţii ajung gunoieri.”


Naştere:

  • 16 iulie 1964, North London, Londra, Anglia

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Avem de-a face cu încă o demonstraţie a faptului că aspiranţii muzicali propulsaţi de concursuri de tip „Pop Idol” sunt sortiţi succesului meteoric. Andy Abraham a participat în cel de al doilea sezon X Factor, în 2005, şi a produs o impresie puternică juriului şi telespectatorilor.

Pe atunci în vârstă de 41 ani, Abraham era un tată de familie bun şi iubitor, care-şi câştiga existenţa ca gunoier. Toată lumea a fost uimită de cum poate să cânte omul, de parcă ar exista negri care nu pot să cânte. Doar că unii ajung Nat King Cole, James Brown, Usher… iar alţii ajung gunoieri. Asta-i viaţa, cineva trebuie să facă şi asta, şi eşti un gunoi dacă dispreţuieşti gunoierii.

În cele din urmă Andy Abraham s-a clasat pe locul 2, pierzând la mustăţă în favoarea pizdălăului Shayne Ward. Condiţia sa modestă, caracterul cumsecade şi vocea-i răsunătoare de negru i-a înduioşat crunt pe britanicii ce s-au zgâit la tubul catodic.

Până la apariţia lui Susan Boyle la Britain’s Got Talent, în 2009, nici un alt aspirant la glorie din vreun „talent show” nu a mai avut parte de aşa empatie din partea publicului privitor. În concurs, Abraham a avut-o ca mentor pe Sharon Osbourne, o tanti cu o meserie la fel de dificilă ca a protejatului ei, dar cu mult mai bănoasă (soţia şi managerul lui Ozzy, dacă nu ştiai).

Bineînţeles că la puţin timp după încheierea bâlciului, Andy a semnat contractul cu Syco, label-ul lui Simon Cowell, tatăl X Factor. În martie 2006, la trei luni după finală, de acum fostul gunoier îşi vedea albumul de debut, The Impossible Dream, împachetat şi gata de vânzare.

Tracklist-ul era alcătuit în cea mai mare parte din piesele pe care le cântase în concurs, plus încă vreo câteva compoziţii originale. Dintre acestea din urmă a fost ales şi unicul extras pe single, Hang Up, care sună un pic în stilul lui Rick Astley. O bună parte a repertoriul este alcătuit din balade soul faimoase (Me and Mrs. Jones, When a Man Loves a Woman, Greatest Love of All), dar întâlnim şi două hit-uri ale lui Nat King Cole (Unforgettable, When I Fall in Love) sau un număr de musical (The Impossible Dream).

Andy Abraham cântă bine, se adaptează unui program divers, dar e departe de a produce o revoluţie în pop-ul mondial. Cum impresiile de la X Factor erau încă proaspete, The Impossible Dream s-a bucurat de vânzări considerabile, fapt atestat de clasarea pe locul 2 în topul din UK şi de certificarea sa cu platină.

Cu o grabă suspectă, Syco lansează al doilea album al lui Abraham, Soul Man, după numai opt luni de la debut. Cu excepţia unei balade siropoase de Crăciun, Soul Man conţine doar cover-uri soul din anii ’60-’70. Cu tot talentul omului, discul nu poate să sune decât ca un demo pentru karaoke.

Cum mai era încă destulă lume care nu l-a uitat pe Andy, Soul Man a reuşit să intre totuşi în Top 20. Se pare că mai era proiectat şi un al treilea album, dar Syco s-a debarasat de simpaticul nostru artist cu un „best of” de umplutură.

Rămas fără maşinăria de promovare a lui Cowell, Andy Abraham a decis să lupte pentru a rămâne în high life. Cu banii agonisiţi a angajat nişte songwriter-i profesionişti şi a pus-o de primul album independent, Even If, lansat în primăvara lui 2008. Cântecul titular, un fel de retro-disco, a fost ales să reprezinte Regatul Unit la Eurovision, unde s-a bucurat de gloria ultimului loc în clasament. Melodia e drăguţă, optimistă, antrenantă, dar cred că Eurovision e un căcat sinistru şi sper să se desfiinţeze într-un viitor apropiat.

Cât priveşte albumul Even If, întâlnim chiar un număr de ska sau un altul de garage house, dar partea leului revine tot soul-ului clasic. Aşa că nu e o colecţie de cover-uri, ca precedentele realizări ale lui Abraham, dar tot pe acolo sună…

Cu toate că nu a devenit un megastar, omul nostru pare decis să-şi ducă mai departe visul muzical. În ultimii ani a făcut tot soiul de turnee tematice prin UK (gen History of the Big Bands sau Boogie Nights) şi a apărut într-un musical pe West End. În 2012 a scos un nou album, Remember When, alcătuit exclusiv din cover-uri soul.

După părerea mea, discurile lui Abraham pot să-ţi lipsească liniştit din colecţie, dar cu toate astea zic că omul merită aplauze şi respect. Iar povestea lui trebuie spusă tuturor underachiever-ilor de pe planetă.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s