Above the Law/Big Hutch aka Cold 187um

AbovetheLawMostră de înţelepciune:

„De precizat că Livin’ Like Hustlers, lansat în 1990, vine cu aceleaşi poveşti despre viaţa borfaşilor din suburbiile însoritei Californii, relatate cu nonşalanţă la persoana întâi. Deci crime, şmenuri, scandaluri, curve şi drogangeală cât încape. (…) Însă în ceea ce priveşte partea de beats & samples, Above the Law a creat o atmosferă mai consistentă şi mai groovy, diferită de hip-hop-ul hardcore (…).”


Locul de origine:

  • Pomona, California, SUA

Perioada de activitate:

  • 1989-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Din acest moment îmi urez bun venit în lumea fascinantă a hip-hop-ului, pe care încep să o survolez tocmai din zona ei cea mai violentă şi mai tenebroasă: gangsta rap-ul. Above the Law s-au adunat în 1989, în Pomona, o suburbie a LA-ului. Iniţial în gaşcă erau patru gagii periculoşi: Big Hutch aka Cold 187um, KMG the Illustrator, Go Mack şi DJ Total K-Oss.

Big Hutch (pe numele real Gregory Hutchinson, n. 2 august 1967) trece drept baciul lor, că e mai ortoman şi are un background muzical mai complex. El este nepotul lui Willie Hutch, artist Motown cu oareşce succes în anii ’70, se pricepe şi la cântat, nu doar la rapping, plus că e un producător destul de iscusit (cu albume Eazy-E şi 2Pac în portofoliu). 

Noul grup era într-o mare admiraţie şi tovărăşie cu cei de la N.W.A., care tocmai scuipaseră o flegmă groasă peste idealismul american. Flegma respectivă era deghizată în albumul Straight Outta Compton, scânteia ce a iscat incendiul gangsta rap. Cu toate astea Above the Law au rezistat cu brio tentaţiei de a-i imita pe N.W.A., propunând un sound destul de diferit încă de la primul album.

De precizat că Livin’ Like Hustlers, lansat în 1990, vine cu aceleaşi poveşti despre viaţa borfaşilor din suburbiile însoritei Californii, relatate cu nonşalanţă la persoana întâi. Deci crime, şmenuri, scandaluri, curve şi drogangeală cât încape. N.W.A. apar chiar ca guests pe ultima piesă a albumului.

Însă în ceea ce priveşte partea de beats & samples, Above the Law a creat o atmosferă mai consistentă şi mai groovy, diferită de hip-hop-ul hardcore, citându-i din greu pe Isaac Hayes, James Brown, Chaka Khan, Cameo sau Doors. 

Discul este co-produs de Big Hutch, Laylaw şi Dr. Dre, ultimul contribuind doar la două piese. După doi ani, Dr. Dre a scos albumul The Chronic, considerat o piatră de hotar în evoluţia hip-hop-ului, deoarece patenta un nou sound, G-Funk. Big Hutch s-a ofuscat crunt, spunând sus şi tare că el este adevăratul arhitect G-Funk şi că Dr. Dre doar i-a furat meseria în timpul sesiunilor pentru Livin’ Like Hustlers.

Că e aşa, că nu-i aşa, Livin’ Like Hustlers rămâne un album hip-hop foarte izbutit şi chiar mă mir că nu este prezent în mod obişnuit în ierarhiile de tip „best of hip-hop”. Totuşi, The Source, una dintre cele mai influente publicaţii de specialitate, l-a inclus în 1998 pe lista celor mai bune 100 albume de rap ever.

Above the Law a scos apoi un EP, Vocally Pimpin’ (1991), pentru ca al doilea album, Black Mafia Life, să iasă abia în 1993. Deşi spune cam aceleaşi poveşti ca predecesorul, Black Mafia Life e un disc bine meşterit de Big Hutch & co., cu invitaţi de calibru, ca Eazy-E, 2Pac sau MC Ren. Din punct de vedere comercial este cel mai mare succes din cariera Above the Law, reuşind să intre în Top 40 general şi în Top 10 R&B.

Go Mack a părăsit apoi grupul, care a continuat de atunci ca trio. Uncle’s Sam Course (1994) avea să fie ultimul album Above the Law pentru Ruthless Records, label-ul unde apăruseră toate discurile lor până în momentul respectiv. Proprietarul Ruthless, rapper-ul Eazy-E (ex-N.W.A.), a mierlit-o de SIDA în 1995, iar cei care au moştenit biznisu’ nu au mai dorit să lucreze cu Big Hutch şi ai lui.

Respectivii n-au rămas pe drumuri, fiindcă au semnat o înţelegere cu Tommy Boy, subsidiar al companiei Warner. Cele două albume lansate acolo, Time Will Reveal (1996) şi Legends (1998), au avut un impact modest. Chinuiţi grav de inspiraţie, flăcăii de la Above the Law au mai aruncat un album pe piaţă, Forever: Rich Thugs, Book One (1999), de ăsta dată la WestWorld, label recent înfiinţat de Big Hutch.

Deja la finele anilor ’90, puţină lume mai era interesată despre ce mai răpăiesc ăia de la Above the Law, cu toate că gangsta rap-ul devenise o prezenţă obişnuită în peisajul culturii mainstream, cu împuşcăturile şi bling bling-urile lui. Care ar fi explicaţia eşecului? Faptul că grupul s-a cam învârtit în jurul cozii, reformulând mai tot timpul acelaşi discurs liric şi respectiv muzical?

Nu ştiu dacă marile star-uri gangsta rap ale epocii străluceau tocmai prin abordarea lor multilaterală. Above the Law chiar sunt ceva mai cerebrali, perspectiva lor asupra vieţii de borfaş fiind mai degrabă una critică, alarmantă, în nici un caz glorificatoare. La asta se mai adăuga chiar şi o doză de umor negru. Ceva le-a lipsit însă, e clar. 

Dr. Dre o fi furat el meseria de la Big Hutch, dar a ştiut el să adăuge acolo un plus de atractivitate şi pentru ascultătorul profan. În consecinţă producţiile lui au ajuns să se lăfăie lejer în partea superioară a topurilor din America şi din lumea largă. Above the Law au rămas în ghetoul lor din Pomona. Puţini cetăţeni din afara acestuia au ajuns să fie impresionaţi de gangsta rap-ul lor, din ce în ce mai redundant de la album la album.

Eu mă gândesc şi că anii ’90 au fost ceva mai favorabili individualităţilor hip-hop decât grupurilor. Dacă în decada anterioară cei care au rupt fâşul s-au mişcat cu precădere în gaşcă  (Run DMC, Public Enemy, Beastie Boys, N.W.A., De La Soul etc), perioada nouăzecistă a scos la rampă mai mult artişti solo (Dr. Dre, 2Pac, Snoop Dogg, Notorious B.I.G., Puff Daddy, Nas, Eminem, DMX, Jay-Z etc). E drept, s-au impus şi ceva grupuri cu succes durabil (ca de exemplu Cypress Hill sau Wu-Tang Clan), dar MC-ul pe barba lui e o prezenţă mai răspândită în epocă.

Big Hutch parcă a mirosit şi el ce spun eu acum, ca dovadă că în 1998 a debutat ca artist solo cu Executive Decisions. Bineînţeles că abordează aceleaşi teme gangsta deja arhicunoscute, aşa că n-a trezit interes nici cât mai trezea încă Above the Law. Colegii săi de trupă au apărut şi ei pe Executive Decisions, sub formă de „invitaţi surpriză”.

Noul secol şi mileniu părea să aducă o întorsătură favorabilă pentru crew-ul din Pomona, care semna un contract cu Death Row, label-ul unde ieşiseră toate albumele grele ale gangsta rap-ului de până atunci (începând cu The Chronic). Nu ştiu exact ce căcat s-a întâmplat, că Above the Law a scos doar un single acolo, în 2002.

Albumul anunţat, Sex, Money & Music, a fost amânat fără termen. Până la urmă a ieşit în 2009, doar în format digital, însă numai fanii devotaţi puteau fi interesaţi de un material imprimat în urmă cu şapte ani.

În 2004 Big Hutch a scos al doilea album solo, Live from the Ghetto, dar anul respectiv i-a adus un eveniment de viaţă cu mult mai important. Mă refer la o condamnare de doi ani la mititica pentru că l-au găsit cu o cantitate măricică de cânepă (vreo 50 de kile aşa).

După liberare s-a anunţat că Above the Law s-au adunat din nou şi sunt gata de treabă cu un album nou. Acesta n-a ieşit în nici un fel până în prezent, dovendindu-se o ţeapă de tipul Chinese Democracy, doar că fanii Above the Law sunt mai puţini la număr decât ai lui Axl Rose.

Bieţii fani ai pomonezilor au tot aşteptat vestea bună, dar până la urmă au primit una proastă. În vara lui 2012, KMG the Illustrator şi-a încheiat definitiv socotelile cu viaţa. 

Dacă treaba cu grupul s-a cam împotmolit, Big Hutch zis şi Cold 187um ca artist solo a fost foarte prolific în ultimii ani. Bineînţeles că nu a rezistat tentaţiei de a împărtăşi experienţele de la pârnaie, pe Fresh Out the Pen (2008). În 2011 a realizat un nou album, Only God Can Judge Me, şi un mixtape, From Pomona With Love.

În sfârşit, la peste două decenii de la Livin’ Like Hustlers, nenea Hutchinson se hotăreşte să facă ceva diferit. Pentru asta s-a asociat cu nişte băieţi de pe altă stradă hip-hop, dilimanii de la Insane Crown Posse, regii absoluţi ai horrorcore-ului. Violent J s-a declarat mare fan al MC-ului din Pomona şi i-a propus să facă un album la Psychopathic Records, label-ul pe care-l deţine împreună cu tovarăşii lui.

Ştirea a stârnit multe discuţii contradictorii în mediile hip-hop. Fanii lui Hutch nu pricepeau ce treabă are el cu Psychopathic, iar fanii ICP se întrebau ce poate să facă gangsterul în combinaţia asta.

Părţile implicate şi-au văzut de treabă, astfel că The Only Solution a ajuns pe rafturi în 2012, purtând semnătura Cold 187um. Este vorba despre un album conceptual, o veritabilă e epopee la persoana întâi a unui asasin plătit, intrat în branşă încă de la vârsta de 10 ani, mulţumită unui unchi binevoitor.

De precizat că piesele de pe disc sunt bazate pe instrumentale mai vechi din repertoriul Psychopathic, deci avem de-a face mai curând cu un mixtape decât cu un album propriu-zis. Chiar dacă a fost întâmpinat cu rezerve, The Only Solution l-a adus în premieră pe Hutchinson ca artist solo în Top 200 Billboard.

Cum rapper-ii sunt cam revanşarzi aşa, artistul nostru a anunţat că va reveni cu albumul Live from Hell’s Kitchen, o replică adresată criticilor colaborării sale cu Psychopatic.

Update 1:

În cele din urmă, în 2013, Big Hutch a rupt-o cu Psychopatic, iar proiectul Live from Hell’s Kitchen a fost pus la gheaţă. În primăvara anului următor, bătrânul OG a revenit cu un alt album, The Big Hit, ce marchează reîntoarcerea la rădăcinile gangsta.

Update 2:

Apropiindu-se de senectute, amicul Big Hutch aka Cold 187um a dat-o în patima albumelor conceptuale. În 2016 a scos la iveală o adevărată operă hip-hop în două acte, The Black Godfather, disponibilă sub formă de dublu CD-R (sau download, desigur).

Deși vorbim despre o producție 100% independentă, distribuția e una de lux, reunind o bună parte din elita hip-hop a Coastei de Vest. Pe lista cu guest-stars se află indivizi ca Ice Cube, Ice-T, Snoop Dogg, The D.O.C., Xzbit, Kurupt, Daz Dillinger, E-40, Too $hort, dar și sudiștii CeeLo Green și Big Gipp. Se vede că Big Hutch e un artist respectat în lumea hip-hop-ului, cu toate că are un box office destul de modest la ora actuală.

Așa cum te-ai fi așteptat, The Black Godfather glorifică scena gangsta rap originală, cea mai tare și mai nepieritoare din istoria omenirii. La fel de previzibil, sound-ul dublului album nu-i decât o replică prăfuită a G-funk-ului de odinioară. Pe câteva track-uri, Cold 187um se aruncă și spre faze mai trendy, cu autotune și synth-uri trap, dar asta nu-i schimbă cu nimic condiția de rapper din vremuri apuse rămâne.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Above the Law: 

Big Hutch aka Cold 187um: 

Anunțuri

Un gând despre „Above the Law/Big Hutch aka Cold 187um

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s