About Group

About GroupMostră de înţelepciune:

„Membrii About Group nu-şi uită deloc rădăcinile avangardiste. Duioşia melodiilor lui Taylor este contracarată frecvent de sonorităţi stranii, claustrante. Uneori acestea sunt juxtapuse cu expresivitate peste fraze melodice, alteori capătă formă de intermezzo. În schimb track-ul 9, Untitled, e departe de a fi un intermezzo, extinzându-se pe durata a cinci minute. Mai rar găseşti o bucată de haos şi noise cu aşa bun simţ, care în plus după jumătate se limpezeşte tot mai mult, sfârşind cât se poate de fluent, purtată de ritmul antrenant al tobelor lui Hayward.”


Locul de origine:

  • Londra, Anglia

Perioada de activitate:

  • 2008-prezent

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

About Group a pus alături un personaj iconic al hype-ului contemporan (Alexis Taylor) şi trei veterani merituoşi ai avangardei (Charles Hayward, John Coxon, Pat Thomas), cu scopul declarat de a balansa rigurozitatea songwriting-ului şi ludicul improvizaţiei.

Avem de-a face cu genul acela de proiect destinat unei nişe de nerzi muzicali cu aspiraţii ecumenice, spirite deschise, rezonând cu multitudinea de armonii ale Euterpei. Ei sunt aceia care tind să desemneze cvartetul în cauză drept „supergroup”, deşi Taylor a afirmat că nu poate fi vorba despre aşa ceva „până nu se alătură şi Flea”. 

Pentru a înţelege mai bine premisele de la care a pornit About Group prin hăţişurile muzicii secolului XXI, cred că e necesară câte o scurtă descriere a activităţii fiecăruia dintre cei patru componenţi. Dacă printr-un miracol aş duce cioclopedia la bun sfârşit, am să revin la fiecare dintre ei în mai multe rânduri, date fiind numeroasele combinaţii de anvergură la care au luat parte. Ba chiar cred că li s-ar cuveni şi câte un articol individual. Mai este mult până la miracol, aşa că hai să trec la rezumate.

Alexis Taylor (născut în 1980) este cel mai tânăr membru al găştii, dar şi cel mai faimos. Acum depinde la ce curent muzical ai aderat. În caz că te pretinzi hipster şi n-ai habar de Hot Chip, atunci eşti cam superficial. 

Înfiinţată în 2000, formaţia a ieşit la suprafaţă după jumătatea deceniului trecut, când alături de confraţi ca LCD Sound System, The Knife sau Röyksopp, a prevestit sfârşitul falsei New Rock Revolution. Hot Chip a consacrat un stil electropop plin de nuanţe şi subtilităţi, având la activ o serie de albume consistente şi cel puţin două hit-uri epocale, Over and Over (2006) şi Ready for the Floor (2008).

Vocalist suav, multi-instrumentist, songwriter, producer, Taylor este figura cea mai proeminentă din Hot Chip. Nu este nerd doar după vorbă, după port, ci şi în suflet şi simţiri. Bagajul său cultural nu se limitează la previzibilul filon disco-synthpop-house-techno, fiind în mod clar cu mult mai erudit.

Dacă nu ai fost convins suficient de unele trimiteri discrete din muzica Hot Chip sau de alunecările spre improvizaţie din concertele trupei, atunci poate colaborarea cu Robert Wyatt din 2008 te mai pune un pic pe gânduri. Mai adaug şi Rubbed Out, primul disc solo al lui Alexis, tot din 2008, marcat de ecourile marilor cantautori „cult” ai anilor ’70 (gen Nick Drake, Tim Buckley, John Cale etc). Aşa că asocierea lui cu cei trei artişti experimentali şi experimentaţi nu mai pare atât de insolită.

Charles Hayward (născut 1951) este un baterist feroce, cu vână pentru improvizaţie. A intrat în scenă pe la începutul anilor ’70, când a trecut prin trupe ca Gong sau Quiet Sun (cu Phil Manzanera, pre-Roxy Music). În 1976 a fondat This Heat, un trio catalogat ca post-punk, deşi eu i-aş zice mai degrabă post-krautrock. This Heat nu a realizat decât două albume, dintre care cel din urmă, Deceit (1981), rămâne de referinţă pentru rock-ul experimental.

După ce This Heat s-a spart, Hayward a iniţiat un alt trio, Camberwell Now, văzut de mulţi ca o continuare a combo-ului precedent. Nici Camberwell Now n-a avut o viaţă prea lungă, însă bateristul nu s-a astâmpărat deloc. Din ultimii ani 80 până în prezent a realizat o sumedenie de discuri, câteva sub nume propriu, restul ca membru în diferite proiecte improvizatorice. Între acestea notăm Massacre, un combo ce îi mai include pe John Zorn, Fred Frith şi Bill Laswell, deci îşi justifică numele. 

John Coxon e şi el un flăcău pe cinste. Producător, multi-instrumentist, proprietar de label, trebuie să aibă în jur de 50 de ani, după cum începe să-i înflorească CV-ul în primii ani ’90. Evoluţia sa e cel puţin interesantă. În 1990 şi-a făcut un nume ca producător pentru efemera starletă dance-pop Betty Boo, după care a lucrat cu alţii mai şmecheri, precum Marc Almond sau Everything But the Girl. 

Apoi s-a dat cu trend-ul şi în 1993 a alcătuit un duo drum & bass, Spring Heel Jack, împreună cu un tovarăş zis Ashley Wales. Spring Heel Jack s-au aflat printre cei care au revoluţionat genul, dezvoltând o versiune mai sofisticată decât hardcoreala specifică pentru dansuri pastilate.

Din secolul XXI, duo-ul a abandonat definitiv zona EDM în favoarea unui jazz de avangardă cu fundal de samplere, realizând câteva discuri în care au interacţionat cu instrumentişti renumiţi, ca Tim Berne, Matthew Shipp, Evan Parker, Kenny Wheeler, Wadada Leo Smith ş.a. În 2004 Coxon şi Wales au înfiinţat label-ul Treader, unde au deschis uşa improvizatorilor de tot felul.

Treader s-a specializat pe ediţii limitate, grafică excepţională, ce mai, căcaturi pentru conaisserurs. În paralel cu Spring Heel Jack, John Coxon activează din 1994 încoace şi în calitate de chitarist al trupei space rock Spiritualized, contribuind la realizarea magnificelor albume Ladies and Gentlemen We Are Floating in Space (1997) şi Let It Come Down (2001).

Pat Thomas (născut în 1960) cântă la pian, orgă, synth-uri şi este un nume respectat pe felia de free improvisation, un fel de muzică improvizatorică beyond jazz. Pe parcursul carierei s-a anturat cu barosani ca Derek Bailey, Lol Coxhill, Tony Oxley, Wadada Leo Smith, Mats Gustafsson, Eugene Chadbourne. Faţă de colegii săi din About Group, are cele mai puţine conexiuni cu latura „vizibilă” a muzicii contemporane, dar s-a integrat de minune în gaşcă.

Coxon şi Taylor s-au cunoscut într-o crâşmă londoneză de jazz, Red Rose Club, astăzi defunctă, unde primul organiza săptămânal o sesiune de improvizaţii, iar al doilea venea şi el să vadă care-i şmenul. Au discutat băieţii, s-au lăudat unul pe altul şi au aruncat ideea unei eventuale colaborări.

Când s-a pus problema cu cine mai vor să cânte, amândoi şi-au mărturisit admiraţia pentru Hayward. L-au contactat pe bătrânul toboşar, iar acesta s-a arătat încântat de perspectiva unui nou jam. La sugestia lui Coxon, line up-ul a fost completat de Pat Thomas, care avea potenţialul să întregească foarte frumos sound-ul formaţiei, mulţumită policalificării în materie de claviaturi şi experinţei impresionante în domeniul gig-urilor improvizate. 

La o săptămână după Revelionul 2009, proaspătul cvartet a acontat un studio pentru o singură zi şi s-a pus pe scandal. Totul fără nici o repetiţie prealabilă, mizând la maxim pe spontaneitate. Au selectat apoi momentele cele mai izbutite, le-au aplicat procedeele clasice de mixaj şi masterizare şi astfel a rezultat albumul de debut, ce a fost scos mai spre toamnă prin intermediul Treader. De precizat că în acel moment gaşca de aventurieri se numea simplu Hayward/Coxon/Thomas/Taylor, în timp ce titlul ales pentru primul disc este şi mai simplu: About.  

Materialul conţine patru track-uri instrumentale, ce împreună depăşesc 40 de minute. Hayward, cu balansul său vertiginos, este cel care mână în luptă întreg ansamblul de improvizatori. Ceilalţi trei membri se ţin după el, băgând din greu synth-uri sălbatice şi abrazive. Coxon mai adaugă ceva samplere, iar Taylor dublează ocazional la chitară, percuţie, Shruti box, ba chiar se aşează la tobe pentru câteva minute, atunci când Hayward se joacă la melodica.

Atmosfera de pe About este dominată de o abstractă şi sumbră frenezie, albumul lăsând impresia că e un artefact uitat din epoca de glorie a krautrock-ului. Se simte că Hayward, muzicant tributar acestui gen, a jucat un rol central în procesul creativ. Concluzia e că About diferă în bună măsură de realizările ulterioare ale trupei, care după cum vom vedea au căpătat o altă tendinţă.

Proiectul părea să aibă destinaţie one-off, mai ales că fiecare participant e implicat în diverse chestii. Timpul a contrazis însă asemenea predicţii pripite. În perioada ce a urmat lansării albumului au avut loc o serie de apariţii live de prestigiu. Cei patru zmei ai improvizaţiei au debutat pe scenă în martie 2009, ca opening act pentru Gang Gang Dance.

Trei luni mai târziu au făcut impresie la festivalul Meltdown, în cadrul unei ediţii curatoriate de taica Ornette Coleman. Mai mult decât atât, în 2010 au fost incluşi în programul festivalului Glastonbury, desigur undeva pe o scenă colaterală măruntă. Da’ şi-au completat frumos CV-ul.

N-a mai trecut mult şi cvartetul a semnat cu Domino Records, cam în aceiaşi perioadă în care puternicul label indie îi acostaseră şi pe Hot Chip. Numai că în noul context s-a decis schimbarea numelui într-unul mai catchy, About Group, inspirat desigur de titlul albumului de debut.

Mai mult decât atât, s-au petrecut şi nişte schimbări de strategie estetică. S-a păstrat ideea de live în studio, numai că sub o altă formă. Alexis Taylor a preluat controlul situaţiei, punându-şi la bătaie delicatele corzi vocale şi abilităţile recunoscute de songwriter. S-a apucat să scrie cântece special pentru About Group, imprimându-le iniţial într-o formă schematică, cu voce şi pian.

Colegii de formaţie au primit demo-urile cu foarte puţin timp înaintea sesiunii aranjate de Domino Records la Abbey Road, în iunie 2010. Astfel nu prea au avut cum să elaboreze ceva pe baza schiţelor lui Taylor, lăsând totul pe seama muzelor ce vor binevoi să-i viziteze în studio.

Albumul Start and Complete a ieşit pe piaţă în primăvara lui 2011. Dată fiind noua abordare, nu mai avem de-a face cu un material ultra-experimental, precum precedentul. About Group caută acum să asimileze virtuţile formatului melodic pop, fără să se dezică de rădăcinile sale avangardiste. Sound-ul formaţiei îngemănează ţesături dense de pian electric, orgă şi synth (cu Thomas secondat pe rând de Taylor sau Coxon), groove-uri onirice de chitară (graţie aceloraşi Taylor şi Coxon) şi un drumming de mare precizie (chiar dacă Hayward nu mai e farul călăuzitor al combo-ului).

Mixul instrumental este completat de vocea lui Alexis, atât de familiară de la Hot Chip. Iată că aceasta îşi păstrează farmecul şi sensibilitatea în contexte diferite, cum sunt About Group sau albumele solo. Omul aduce binişor ca timbru cu Alex Chilton (în epoca Big Star) sau cu Elliot Smith.

Că tot am ajuns la referinţe din trecut, About Group evocă într-o anumită măsură spiritul marilor menestreli ai scenei Canterbury, ca Robert Wyatt sau Kevin Ayers (ultimul mai puţin totuşi, că e cam vesel şi relaxat). Se simte oarecum şi amprenta giganţilor muzicii soul din aceiaşi perioadă (Stevie Wonder, Bill Withers, Billy Preston etc). Vibe-ul nu este totuşi exagerat de paseist, cunoscătorii având prilejul să identifice influenţa neopsihedelismului contemporan, exprimat de formaţii ca Spiritualized sau Stereolab. De fapt stai, anii ’90 mai sunt „contemporani”?

În general, tonul recenziilor a fost apreciativ, însă nu la modul exaltat. Mi se pare destul de corect. Sound-ul e atractiv, Taylor are vocaţie de melodist, toţi cei patru instrumentişti au calităţi indiscutabile, numai că produsul finit nu e întotdeauna infailibil. Impresia de „work in progress” e cam greu de anulat. Limitările autoimpuse şi-au făcut efectul. Înţeleg, provocare, spontaneitate, dar câţi artişti se pot lăuda că au creat un opus fundamental fără să parcurgă nişte etape? Nici măcar în marele jazz lucrurile nu stau tocmai aşa. 

Albumul are totuşi câteva momente de strălucire absolută. Mă gândesc în special la track-ul 2, Don’t Worry, şi la cel cu numărul 10, You’re No Good. Don’t Worry este cântecul cel mai bine închegat, cu o linie vocală memorabilă şi interplay exemplar al instrumentiştilor.

You’re No Good a fost inspirat de o performanţă a lui Terry Riley din 1968, care, ajutat de două magnetofoane şi de efecte electronice, a creat un fel de proto-remix după o piesă obscură de muzică soul (You’re No Good, cântată în original de Harvey Averne Dozen). About Group s-au folosit şi ei de aceiaşi temă pentru a porni un jam de toată frumuseţea, cu tentă jazz-funk, unde totul le iese pur şi simplu magistral. 

Cvartetul a revenit în vara lui 2013 cu cel de al treilea album, Between the Walls. Există destule similarităţi cu Start and Complete, numai că Between the Walls este categoric mai bun. Nu am găsit date despre înregistări, nu mai sunt sigur că au fost făcute într-o sigură zi şi nici că flăcăii s-au apucat iar să dezvolte spontan schiţele lui Taylor.

Aspectul improvizatoric nu a dispărut total, doar că în cazul ăsta avem de-a face cu structuri de bază mai bine definite, fiind evident că s-au urmat nişte direcţii trasate anterior. Between the Walls este superior predecesorului său şi în privinţa sound-ului, mai variat, mai dinamic, mai captivant.

Membrii About Group nu-şi uită deloc rădăcinile avangardiste. Duioşia melodiilor lui Taylor este contracarată frecvent de sonorităţi stranii, claustrante. Uneori acestea sunt juxtapuse cu expresivitate peste fraze melodice, alteori capătă formă de intermezzo.

În schimb track-ul 9, Untitled, e departe de a fi un intermezzo, extinzându-se pe durata a cinci minute. Mai rar găseşti o bucată de haos şi noise cu aşa bun simţ, care în plus după jumătate se limpezeşte tot mai mult, sfârşind cât se poate de fluent, purtată de ritmul antrenant al tobelor lui Hayward.

Cât priveşte latura mai pop a celor de la About Group, ţin să remarc încă vreo trei cântece. Primul, All Is Not Lost, foarte melancolic şi soulful, s-ar fi potrivit de minune şi în repertoriul unor trupe indie ca Super Furry Animals sau Mercury Rev. Words pare desprins dintr-un DJ mix nu-disco, numai că este cântat cu instrumente clasice. I Never Lock That Door are tendinţe de imn country, anihilate totuşi de tremolo-ul orchestraţiei.

Un alt moment de vârf al albumului este cover-ul după Walk On By (Bacharach-Davis), atacat cu ferocitate psihedelică. Hayward bate iarăşi senzaţional, având o contribuţie determinantă la reuşita demersului artistic. Chiar dacă sună bine, Walk On By-ul psihedelic al celor de la About Group nu se compară cu acela al lui Isaac Hayes, din 1969, care rămâne pur şi simplu inegalabil. 

După înregistrările pentru Between the Walls, Charles Hayward a părăsit formaţia, optând să meargă în turneu cu Massacre. Interesant că după plecarea sa, cei de la About Group au decis să coopteze doi noi membri: basistul japonez Susumu Mukai (mai cunoscut ca producător de muzică electronică, sub alias-ul Zongamin) şi bateristul Rupert Clervaux (ex-Sian Alice Group, vechi colaborator al lui Coxon şi Taylor).

Mai mult ca sigur că în 2014 nu vom avea album About Group. A apărut deja al doilea material solo al lui Taylor, Awaiting Barbarians, plus că s-a anunţat că şi Hot Chip pregăteşte ceva mai spre toamnă. În schimb e foarte probabil ca la anul să avem primul disc în formulă de cvintet. Ar fi cumva în firea lucrurilor, fiindcă până acum trupa a scos albume din doi în doi ani.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s