Paula Abdul

PaulaAbdulMostră de înţelepciune:

„Vocea e modestă rău, chiar defectuoasă, dar discurile ei au fost lucrate de o armată de specialişti, la fel şi videoclipurile. De fapt apariţiile video au fost cheia succesului. Abdul nu e nici măcar gagica după care ţi-ai răsuci gâtul pe stradă, dar dansează al dracu’ de bine, plus că e şi coregrafă de talent.

Aşa ca fapt divers, în epoca sa de maximă celebritate a făcut parte din echipa filmului The Doors, unde s-a ocupat ca Val Kilmer să se mişte exact ca Jim Morrison. She did a good job!”


Naştere: 

  • Paula Julie Abdul, 19 iulie 1962, San Fernando, California, SUA

Încadrare stilistică: 


Colţul criticului de artă:

Deşi mai mult dansatoare decât cântăreaţă, Paula Abdul a reuşit să rupă topurile americane vreme de vreo doi ani la rând, din 89 până în 91. Născută în California, într-o familie de evrei originară din Siria, Abdul a arătat de mică înclinaţii spre dans. A debutat ca cheerleader pentru LA Lakers şi se pare că a dat cu mult mai bine din craci decât toate gagicile care au făcut treaba asta ever.

Prin 1986-87, cu puţin timp înainte să devină celebră, s-a ocupat de coreografia unor videoclipuri cu Janet Jackson, Duran Duran, ZZ Top, dar şi de cea din emisiunea TV Tracy Ullman Show, pentru care a luat un Emmy. Se pare că i-a plăcut atmosfera din show biz şi i-a venit ideea să fie şi ea in the spotlight.

Nu ştiu ce a făcut de i s-au deschis toate uşile, cert e că ambiţia ei a fost sprijinită masiv. Vocea e modestă rău, chiar defectuoasă, dar discurile ei au fost lucrate de o armată de specialişti, la fel şi videoclipurile. De fapt apariţiile video au fost cheia succesului. Abdul nu e nici măcar gagica după care ţi-ai răsuci gâtul pe stradă, dar dansează al dracu’ de bine, plus că e şi coregrafă de talent. 

Aşa ca fapt divers, în epoca sa de maximă celebritate a făcut parte din echipa filmului The Doors, unde s-a ocupat ca Val Kilmer să se mişte exact ca Jim Morrison. She did a good job! Altfel, în ceea ce priveşte muzica, mi se pare infinit mai puţin talentată decât Madonna, ca să nu mai zic de Janet Jackson sau Kylie Minogue. 

Primele două single-uri nu au stârnit prea mare entuziasm, ca dovadă clasările modeste pe care le-au avut. Abia al treilea, Straight Up, a dat lovitura în februarie 1989, ajungând no 1 la Billboard. Apoi în perioada 89-90, alte trei extrase de pe albumul de debut s-au căţărat şi ele în punctul maxim.

Forever Your Girl, cum se numeşte albumul cu pricina, a realizat inevitabil aceiaşi performanţă. Discul, meşterit foarte profi, exprima tendinţele noi ale epocii în materie de dance şi R&B. Straight Up e chiar un cântec bun, dar per ansamblu prestaţia vocală a Abdulei, am spus deja de vreo trei ori, este una modestă. Pulimea cu floci proaspeţi era însă complet sedusă de mişcările armonioase ale fătucii care a vrut să devină divă pop şi a reuşit.

Al doilea album, Spellbound (1991), s-a vrut ceva mai diversificat, cu piese slow şi în mid tempo, pe lângă obişnuitele numere dansante. Cu toate că calităţile vocale ale solizdei sunt puse din greu la încercare, tocmai două astfel de piese, Rush Rush şi Promise of a New Day, au adus-o pentru a cincea şi respectiv a şasea oară consecutiv pe primul loc în topul de single-uri de la Billboard. Nu mai e nevoie s-o spun, Spellbound a ajuns tot acolo la albume.

Obosită de atâta celebritate, Abdul a luat o pauză până prin 1995, când s-a hotărât să revină cu un al treilea album, Head over Heels. De data asta s-a ales cu un insucces bine meritat. În afară de ăia loviţi prematur de nostalgie, nimănui nu i-a mai păsat de farmecul Abdulei. Trăiască grunge-ul, trăiască Mary J. Blige!

Drept consecinţă, femeia a mai luat o pauză bine venită din industria muzicală, pentru nişte ani ocupându-se doar de ceea ce se pricepea cu adevărat: de coregrafie.

Pe la sfârşitul secolului plănuia un come-back în muzică şi chiar a lucrat la o piesă, Spinning Around, împreună cu o altă gagică, Kara DioGuardi. Din fericire nu a mai înregistrat-o, iar Spinning Around a ajuns la Kylie Minogue, care a făcut din ea un mare hit neo-disco în anul 2000.

Într-un final, Abdul a revenit în lumina reflectoarelor, însă nu ca cântăreaţă, ci ca judecătoare la American Idol, postură în care s-a dat în stambă vreo şapte ani, în 2002-2009. În atâta vreme şi-au adus aminte de ea până şi cei mai amnezici dintre americanii de vârstă mijlocie.

În rest s-a remarcat şi mulţumită presei de specialitate, care ba a zis că s-ar fi dedulcit la carnea proaspătă a unui concurent de la American Idol, ba că unele prestaţii uşor bizare din apariţiile ei televizate s-ar datora faptului că a cam dat-o pe drogangeală.

Deja de vreo şapte ani Abdula anunţă că scoate un album, dar acesta tot întârzie să iasă la iveală. Dacă va ieşi totuşi cândva, probabil că va fi noul Chinese Democracy. Să-i urăm succes la pensie!


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s