Susanne Abbuehl

Susanne AbbuehlMostră de înţelepciune:

„Ca stil de interpretare vocală, Susanne Abbuehl are ceva din Cassandra Wilson, dar fără înclinaţiile spre blues & roots ale acesteia, sau din Patricia Barber, dar cu mai puţină sare şi piper. Repertoriul elveţiencei conţine în cea mai mare parte compoziţii proprii, multe dintre ele pe texte ale unor scriitori celebrii din lumea anglofonă (…).”


Naştere:

  • 30 iulie 1970, Berna, Kanton Bern, Elveţia

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Damă bine, cu înclinaţii adânci spre artă, cultură, muzică şi intelect. Susanne Abbuehl e născută în Elveţia, dar după unele surse are şi origini olandeze. De când era plod s-a pus pe studii serioase de muzică, gen canto, clavecin, chestii.

Şi-a făcut liceul prin L.A., iar apoi s-a întors pe continentul bătrân, la Conservatorul Regal din Haga. Acolo a avut-o profesoară pe răposata Jeanne Lee, o tanti neagră, cântăreaţă şi compozitoare de jazz de avantgardă (înhăitată cu de-alde Carla Bley, Anthony Braxton etc.), de asemenea şi poetă. Se pare că această madame Lee este o mare influenţă artistică pentru madame Abbuehl.

Ca tot occidentalul profund spiritual, tânăra Susanne a devenit atrasă de cultura indiană, aşa că a călătorit în India şi a studiat muzica clasică din partea locului. Dacă tot a învăţat atâtea la tinereţea ei, femeia a devenit ea însăşi profesoară de muzică, pe la conservatoarele din Lucerna şi Lausanne.

Cu un asemenea background intelectual, în ce fel ai putea să cânţi? Într-un fel cultivat, elevat, rafinat. Adică numa’ bun ca să te ia ECM-ul sub aripă, să-ţi meşterească Manfred Eicher CD-urile în studio şi tot el să le facă şi coperta, să le împacheteze şi să le pună în raft.

Abbuehl a avut un prim album prin 1997, la o casă de discuri obscură din Olanda. Dar acesta e imposibil de găsit astăzi chiar şi pe torente, e out of print, nu s-a mai reeditat etc.

Ideea e că prin epoca aia trebuie să fi auzit-o Eicher pe Abbuehl şi i-a spus fato vin’ la noi la ECM şi opera ta se va face auzită de toţi intelectualii fini de vârstă mijlocie spre târzie din Europa, ba chiar şi din America de Nord sau din Japonia, că doar avem distribuţie Universal.

Până acum Abbuehl a scos trei albume mari şi late la ECM: April (2001), Compass (2006) şi The Gift (2013). Eu spun că e numa’ bine că discurile femeii sunt aşa de răsfirate în timp şi spaţiu. În caz că s-ar fi dublat cantitativ în intervalul ăsta, adică ar fi fost şase-şapte la număr, creaţia elveţiencei ar fi căpătat aşa un aspect de redundanţă.

Dar cu trei CD-uri în 13 ani, dozajul e perfect, îţi vine să le asculţi pe toate, chiar şi dacă eşti doar un mic intelectual aspirant. Mulţi artişti de mare fecunditate ar trebui să-i urmeze exemplul.:d

Dama elveţiană cântă invariabil cu acompaniament restrâns, ce are un sunet mai degrabă cameral decât jazz.  Distribuţia clasică este: clarinetist (Cristoph May), pianist (Wolfert Brederode), plus un baterist/percuţionist discret. Pe The Gift a dispărut May, dar a apărut Matthieu Michel (flugelhorn).

Ca stil de interpretare vocală, Susanne Abbuehl are ceva din Cassandra Wilson, dar fără înclinaţiile spre blues & roots ale acesteia, sau din Patricia Barber, dar cu mai puţină sare şi piper. 

Repertoriul elveţiencei conţine în cea mai mare parte compoziţii proprii, multe dintre ele pe texte ale unor scriitori celebrii din lumea anglofonă: E.E. Cummings, James Joyce, William Carlos Williams, Emily Dickinson, Emily Brontë, Wallace Stevens.

În  contraparte, Abbuehl interpretează compoziţii semnate de Carla Bley, Sun Ra sau Chick Corea, dotate cu propriile ei versuri. Cam în stilul în care au procedat Jon Hendricks sau Oscar Brown Jr cu diverse piese instrumentale de jazz. Există şi o influenţă indiană, contopită în atmosfera predilect occidentală a muzicii lui Abbuehl (Brederode cântă din când în când şi la armoniu indian). 

Cu tot sunetul ăla auster, identificat cu „estetica ECM”, cântecele damei elveţiene nu-s lipsite de zbatere şi de stranietate, că doar preia destui poeţi modernişti şi jazzmeni avantgardişti. Pe de o parte se poate spune că Abbuehl are tot ce-i trebuie ca să-i dea pe spate pe ecm-iştii devotaţi, că doar Eicher nu se dezice niciodată de anumite standarde. Pe de altă parte şi intelighenţii mai rebeli, care cârcotesc cum că ECM-ul se complace deja de secole în manierism şi redundanţă, dacă lasă prejudecăţile, pot avea nişte revelaţii interesante ascultând un disc de Abbuehl. 


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s