Eivind Aarset

EivindAarsetMostră de înţelepciune:

„Cum îl vezi aşa dedicat noutăţii şi experimentului, te-ai fi aşteptat ca în epoca în care scotea  Électronique Noire să fie un flăcău norvegian ce de abia îşi ştergea caşul de la gură. Dar dacă arunci cu privirea pe biografia lui, vezi că lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Eivind Aarset mergea deja hotărât spre vârsta de 40 de ani, când majoritatea pulifricilor bipezi devin opaci şi nu mai acceptă nici o schimbare.”


Naştere: 

  • 23 martie 1961, Kolbotn, Oppegård, Norvegia

Încadrare stilistică:


Colţul criticului de artă:

Un personaj aparte pe o scenă aparte, aşa numita scenă nu jazz norvegiană. Eivind Aarset e poziţionat oarecum cu un pas în spatele lui Bugge Wesseltoft şi Nils Petter Molvær, dar aş zice că asta-i doar pe considerente de prioritate cronologică.

În 1997 chitaristul a contribuit semnificativ la afirmarea internaţională a curentului prin prezenţa pe deja legendarul album Khmer, al lui Molvær. Un an mai târziu a ţinut să-şi exprime propria viziune creativă, realizând cel dintâi album sub nume său, Électronique Noire. Albumul a apărut la Jazzland Recordings, casă de discuri deţinută de Bugge Wesseltoft, care e cu adevărat acasă pentru nu jazz-ul norvegian. 

Dacă tovarăşii săi Wesseltoft şi Molvær rămân cumva pe linia jazz-ului, cu tot importul masiv de post-modernisme electronice, Aarset împinge  mai departe conceptul. Muzica lui se încadrează mai degrabă în categoriile vag definite ca „electronic” şi „experimental” decât în jazz, fie el şi „nu jazz”.

Aspectul improvizatoric rămâne, dar Aarset păşeşte cu fermitate şi eleganţă totodată pe teritorii puţin explorate până la el. Şi face asta folosindu-se din plin tehnologia recentă, cu ajutorul căreia chitara lui sună a orice altceva decât te-ai obişnuit ca să sune o chitară. Site-ul AllAboutJazz îl denumeşte în chip foarte inspirat pe Eivind Aarset drept „Guitar Anti-Hero”.

Cum îl vezi aşa dedicat noutăţii şi experimentului, te-ai fi aşteptat ca în epoca în care scotea  Électronique Noire să fie un flăcău norvegian ce de abia îşi ştergea caşul de la gură. Dar dacă arunci cu privirea pe biografia lui, vezi că lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Eivind Aarset mergea deja hotărât spre vârsta de 40 de ani, când majoritatea pulifricilor bipezi devin opaci şi nu mai acceptă nici o schimbare. 

Dacă te uiţi la ce a făcut în viaţă, vezi că norvegianul nostru a fost mereu deschis şi adaptabil. A început să frece griff-ul la fel ca o gramăda de cetăţeni, după ce l-a auzit pe Jimi Hendrix. A urmat o etapă jazz-rock, sub impresia discurilor cu Mahavishnu Orchestra. Pe la începutul anilor ’80 a cântat chiar şi prin ceva trupe obscure de heavy metal. Aarset avea aşadar toate premisele să devină un concurent serios al lui Mike Stern.

O vreme şi-a câştigat pâinea ca session-man şi a avut ocazia să cânte cu oameni ca Ray Charles, Cher, Morten Harket (solistul de la A-ha), Ute Lemper sau Dee Dee Bridgewater. Cam din primii ani 90 a fost absorbit în sfera jazz-ului nordic, lucrând cu Marilyn Mazur (vreo zece ani, ca membru al grupului Future Song), Anja Garbarek, Arild Andersen, Lars Danielsson.

Momentul de cotitură s-a petrecut atunci când Eivind a intrat în gaşca Wesseltoft-Molvær, care deja la jumătatea anilor 90 era gata să schimbe percepţia asupra jazz-ului norvegian, aşa cum era el consacrat încă din anii ’70 de ECM-işti ca Jan Garbarek şi Terje Rypdal. Noua gaşcă pleca cu interes urechea la genuri pe atunci încă proaspete, ca house, techno, trip-hop, dnb, de la care a împrumutat mijloace şi ideei pentru crearea unei noi concepţii în jazz (New Conception of Jazz, cum i-a zis Bugge Wesseltoft).

Eivind Aarset li s-a raliat imediat şi după ce în 1996 a participat la una dintre piesele albumului de debut al lui Wesseltoft, anul următor îl găsim din plin pe albumul Khmer. Scos la ECM, acesta s-a bucurat de o expunere largă şi a cules laude peste laude, punctul culminant fiind comparaţia cu Bitches Brew în ceea ce priveşte rolul inovativ. 

Cum spuneam, în 1998 Eivind Aarset a venit cu prima sa ofertă proprie, Électronique Noire, care deşi nu s-a bucurat de notorietatea obţinută de Khmer, a fost lăudat în cor de cunoscători. Aceiaşi Molvær şi Wesseltoft l-au sprijinit pe Aarset nu numai moral, ci şi participând la imprimări.

Chitaristul are o „voce” cât se poate de distinctă faţă de tovarăşii săi norvegieni. Foloseşte în bună măsură aceleaşi ingrediente, dar rezultatul final diferă. Sound-ul e divers, e nuanţat, împrumută creativ din multe zone, nu numai electronice, dar şi rock sau orientale, ici şi colo.

Muzica lui Aarset poate fi contemplativă şi delicată, pentru ca imediat după colţ să rasară tensiuni şi disonanţe. Acum totul e melodios şi fluent, pentru ca apoi să te trezeşti într-o zonă opacă, abstractă, ce pastrează însă o anumită încărcătură psihologică. Toate transpunerile astea se fac cu inteligenţă şi subtilitate, nu se toarnă sunete la gramadă în oală, chiar dacă arsenalul de care dispune Aarset, cu chitara sa augmentată de un purcoi de device-uri, pare a fi unul nelimitat. 

Al doilea album al lui Aarset, Light Extracts (2001), poate fi considerat un sequel pentru Électronique Noire. Asta nu înseamnă că este aşa un fel de replică mai slabă, ci dimpotrivă, sună ca o perfecţionare a ideilor mai vechi. Trend-ul continuă cu următoarele două discuri, Connected (2004) şi Sonic Codex (2007), care-l confirmă definitiv pe Eivind Aarset printre marii inovatori ai muzicii contemporane.

În 2010 s-a luat decizia inspirată a realizării unui album denumit Live Extracts, prilej pentru cei care l-au ascultat pe norvegian doar de acasă să descopere că în concert atitudinea lui e un pic diferită. Temele cunoscute de pe albume sunt dezvoltate altfel, cu un plus de energie şi cu o apetenţă nestăvilită pentru improvizaţie.

În 2012, după cinci albume pentru Jazzland, Eivind Aarset şi-a făcut debutul ca lider pentru ECM. Albumul se cheamă Dream Logic şi este iarăşi foarte reuşit.

Dacă pe celelalte discuri chitaristul a fost acompaniat de formule de combo, pe Dream Logic a lucrat cu un singur muzician, Jan Bang, specialist renumit în live sampling. Nu e nevoie de mulţi artişti în studio sau pe scenă atunci când dispui de imaginaţie şi de creativitate. Dream Logic e foarte ofertant din punct de vedere muzical, trezeşte revelaţii, inspiră transe şi nu în ultimul rând aduce un suflu nou bătrânului ECM, care părea cuprins de o amorţeală comfortabilă în epoca recentă.

Pe lângă albumele proprii, Aarset şi-a menţinut  şi activitatea de sideman, contribuind din plin la reuşitele altor confraţi. A continuat colaborarea constantă cu Molvær pe toată durata deceniului trecut. În plus chitaristul a participat la imprimarea unor albume semnate de Dhafer Youssef, Ketil Bjørnstad, Mike Mainieri, Jon Hassell, Andy Sheppard, Arve Henriksen sau Jan Bang, pentru ca să dau aici doar câteva exemple dintr-o multitudine.

Update 1:

În septembrie 2015, amicul Eivind Aarset a lansat al şaptelea album ca lider, denumit I.E.. Materialul marchează revenirea la Jazzland, după escapada ECM-istă de acum trei ani. Ascultând I.E. îţi dai seama de la primele acorduri de ce n-a fost scos la ECM. Fără îndoială avem de-a face cu cel mai agresiv şi mai întunecat album din discografia norvegianului.

Aarset pătrunde nonşalant pe teritoriul unor confraţi chitarişti precum Sonny Sharrock sau Fred Frith, recunoscuţi pentru ferocitatea lor. Amicul nostru trece influenţa respectivilor prin filtrul creativităţii sale, rezultând de aici o combinaţie insolită de free jazz şi rock experimental/post-rock. Există şi momente de acalmie, ca de exemplu excelentul track 2, Sakte, numai că şi acestea au o încărcătură stranie.

Marea majoritate a pieselor au o durată considerabilă, iar cele mai lungi sunt parcă şi cele mai mişto. Adică Wanderlust şi Through Clogged Streets, Passed Rotten Buildings, care se întind amândouă peste doişpe minute. Nu mi-e ruşine nici cu Hidden sau cu They’ll Be Asked Nothing, chiar dacă au doar vreo nouă minute fiecare.

Pe I.E., Eivin Aarset a lucrat din nou cu Jan Bang, numai că de data asta s-a folosit şi de un combo, alcătuit din câţiva prieteni vechi: Audun Erlien – bass, Wetle Holte – tobe, percuţii şi Erland Dahlen – idem. Pe lângă ei mai apare ceva pachet de suflători foarte atipic, iar la Through Clogged Streets… se aude şi un vocalist, macaronarul Lorenzo Esposito Fornasari, care mormăie ceva sinistru, cam în stilul lui Mike Patton. To be continued.

Update 2:

În 2016, Eivind Aarset a revenit sub auspiciile ECM, într-o combinaţie inedită, cu Tigran Hamasyan (pian), Arve Henriksen (trompetă) şi Jan Bang (live sampling, ce altceva?). Cei patru au realizat dublul album Atmosphères, situat la interferenţa dintre ambient, free improvisation şi neoclasic.


Videodiscoteca pentru dumneavoastră:


Referinţe bibliografice:

Anunțuri

Un gând despre „Eivind Aarset

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s